Foarte multi oameni percep viata ca o lupta, se inarmeaza si pornesc la atac, sau capituleaza resemnati renuntand la puterea lor interioara. Dar cu cine se lupta ei, de fapt? Si atunci cand renunta, in fata cui se declara infranti?
„- Am obosit. Am obosit sa lupt cu mine, cu ceilalti, cu viata si sa nu fiu fericit/a niciodata.
- De ce simti ca lupti?
- Pentru ca trebuie sa fac lucruri care nu-mi plac ca sa-mi asigur un trai decent, pentru ca sunt intr-o relatie care nu-mi face bine insa mi-e teama de singuratate, pentru ca nu vreau sa-mi dezamagesc parintii, pentru ca ma uit in jur si vad ca nici altora nu le este bine - deci ce sens are sa ma straduiesc eu sa schimb ceva la viata mea, pentru ca nu-mi place de mine, de felul in care arat... nimic nu-i bine.”
Intalnesc frecvent astfel de discursuri la persoanele cu care interactionez. Au un job care nu le place, stau intr-o relatie pustiita, asculta de "gura lumii", se uita in jur si vad ca si ceilalti fac la fel, traiesc in conflicte interioare care duc la depresie si anxietate, isi distrug sanatatea si corpul pentru ca pur si simplu nu le mai pasa.
Si da, ii cred ca lupta asta este extenuanta si inutila. Nu au nici vointa, nici motivatia ca sa schimbe ceva, insa nu constientizeaza ca, de fapt, toata energia lor o investesc gresit, incercand sa inoate impotriva curentului.
Traiesc intr-o suferinta pe care si-o prelungesc inutil.
Utilitatea suferintei este ca ne determina sa ne trezim si sa constientizam ca ceea ce traim nu este ok pentru noi. Suferinta este, asadar, un semnal de alarma ca ceva nu este ok in viata noastra si ca trebuie sa schimbam acel ceva.
Daca nu luam decizia sa schimbam acel ceva nu avem cum sa ne simtim mai bine. In primul rand, pentru a identifica ceea ce trebuie schimbat, trebuie sa renuntam la auto-iluzionari, scuze si justificari si sa ne confruntam cu realitatea asa cum este ea, adica sa iesim din negare. Sa acceptam ca intr-adevar ceea ce traim nu ne face bine si sa nu mai gasim justificari si motive pentru care „nu putem” face schimbarea.
Ce ne mai poate impiedica sa actionam? Credintele noastre limitative, frica si lipsa de informatii.
Atunci cand exista un pericol real care sa ne ameninte viata, frica este justificata si este o emotie functionala. Insa majoritatea fricilor noastre sunt irationale si disfunctionale. Fiind irationale, pot fi demontate prin confruntarea lor rationala.
Ne este frica sa iesim dintr-o relatie toxica pentru ca ne-am obisnuit sa traim in acest fel, deoarece credem ca nu am avea resursele necesare sa ne descurcam pe cont propriu, pentru ca nu am experimentat decat foarte putin solitudinea si ne sperie acest lucru, pentru ca suntem atasati de investitia noastra si inca speram sa ne-o recuperam, pentru ca avem copii, pentru ca avem rate la banca, pentru ca ne multumim cu putin avand credinta ca oricum nu meritam mai mult, pentru ca „toti barbatii sunt la fel” si „toate femeile sunt la fel”.
Ne limitam singuri prin credintele noastre, atunci cand ne spunem „Eu nu pot sa fac asta”, „Nu-i de mine asta”, „Nu am cum sa reusesc tocmai eu”, „Nu pot sa fac ce imi doresc pentru ca s-ar supara mama/tata/prietenul/copilul” etc.
Ne simtim vinovati deoarece ne devalorizam in permanenta prin dialogul nostru interior, pentru ca ne asumam responsabilitati care nu ne apartin.
Incercam sa ii salvam pe celalalti de ei insisi, sustinand ca noi stim mai bine ce este bine pentru ei (ceea ce facem, de fapt, este ca incercam sa ii determinam sa ne corespunda asteptarilor si proiectiilor noastre) si ne straduim sa ii aducem pe drumul cel bun (pentru noi). Prin aceasta, nu facem altceva decat sa ne salvam in mod simbolic pe noi insine, pe mama, pe tatal nostru sau pe oricare alta persoana sau relatie semnificativa din viata noastra. Incercam sa ne vindecam ranile trecutului pretinzand de la celalalt sa se poarte cu noi asa cum nu s-a purtat acel cineva, asteptand ca el sa ne ofere ceea ce acel altcineva nu ne-a oferit, fara sa tinem cont de faptul ca El sau Ea este o cu totul alta persoana, cu alte nevoi, dorinte, cu alta structura psihica si de personalitate si ca nu este resposabilitatea lui sau ei sa faca asta. Putem foarte usor intra in relatii pansament...care, de cele mai multe ori, ne vor cauza alte deceptii. Oare aceasta sa fie calea?
Suferim pentru ca le permitem altora sa se poarte cu lipsa de respect fata de noi. Devenim furiosi in primul rand pe noi pentru ca ne gandim ca nu suntem suficient de ok sau puternici pentru a pune punct. Ne este frica de ce ar presupune asta si de ce s-ar putea intampla dupa. Ne alimentam neputinta prin fricile noastre. Ne-am repetat atata timp ca nu suntem ok incat am ajuns sa credem asta, am ajuns sa ne simtim slabi. Ne-am creat propriile noastre inchisori invizibile in care depindem de altii.
Suferim pentru ca facem compromisul de a oferi din ce nu avem, in speranta ca in cel mai scurt timp ne vom recupera investitia, iar cand acest lucru nu se intampla....devenim furiosi pe celalalt si ne simtim nedreptati.
Suferim pentru ca facem in fiecare zi aceleasi lucruri pe care am ajuns sa nu le mai suportam, care ne cauzeaza stres si suferinta, frustrare si neliniste.
Suferinta prelungita duce la depresie si la alte tulburari emotionale, fizice sau psihice si ne vom simti din ce in ce mai neputinciosi.
Ceea ce ne mentine suferinta este neacceptarea, impotrivirea, auto-amagirea, actionarea impotriva vointei noastre, sentimentele de vinovatie, trairea in compromisuri si sacrificii, credinta ca suntem niste victime, renuntarea la puterea noastra personala.
Dar nu trebuie sa fie asa. Tot ce ai de facut este sa iei decizia ca nu mai vrei sa-ti cheltuiesti energia nicio secunda in ceva ce nu-ti place, ci sa o investesti in a-ti crea o noua viata.
Nu-ti place jobul tau? Schimba-l. Da, chiar daca ai rate la banca si oameni care depind de tine.
Nu-ti place meseria ta? Cauta-ti vocatia si castiga bani din ea. Da, cu siguranta ai si tu una.
Nu te simti bine in relatia ta? Desparte-te si da-ti o noua sansa. Da, se poate sa intalnesti o persoana perfect compatibila cu tine.
Nu-ti place ce-ti spun cei din jurul tau? Nu-i mai asculta. Da, chiar daca sunt parintii tai. Cauta modele de viata si inspira-te din felul in care ei gandesc si traiesc.
Nu-ti place corpul tau? Ai mai multa grija de el - hraneste-te sanatos si fa sport.
Da, stiu. Acum vei spune "usor de spus, greu de facut". Asa este. Nu este simplu sa-ti schimbi viata peste noapte, insa pas cu pas poti sa ajungi acolo unde iti doresti. Insa daca alegi sa fii doar o victima care se baricadeaza in spatele acestei credinte nu vei face nimic. Iar anii vor trece si tie iti va fi din ce in ce mai rau. Nu te ajuta doar sa te rogi daca nu actionezi, nu te ajuta sa pupi moaste, daca tu nu faci nimic.
Este viata ta, cum de nu esti constient de asta?
Uita-te mai bine in jurul tau si observa ca altii au reusit. Si nu doar pentru ca "au avut noroc", ci pentru ca au muncit, nu s-au multumit cu putin si nu au acceptat compromisurile.
Lupta pentru fericirea si viata ta, nu impotriva lor.
Puterea este in mainile tale. Cum alegi sa o folosesti?
Lasa-mi un comentariu si spune-mi care sunt blocajele care te opresc in acest moment sa-ti traiesti viata in acord cu sinele tau.
Dr. Ursula Sandner
va multumesc !!!
Draga Ursula, iti multumesc pentru tot ceea ce ai scris, in acest articol si, da ma regasesc in aceste randuri..! De 4ani , incerc sa lupt cu aceste temeri si limite.. !Multe dintre ele le.am depasit! Doar ca, am facut greseala de a nu mentine si apara libertatea pe care mi.am castigat.o dupa multi ani de suferinta..! Imi doresc sa am puterea dee a regasi acea forta si incredere in mine..de a trai frumos si implinita cu mine si mediul in care traiesc! Iti multumesc! Mari..
Acest articol a fost scris pentru mine!!! este incredibil…
tot ce ai scris este tot ceea ce am simtit si mai simt uneori…
Dar sunt pe drumul cel bun: am iesit din relatia toxica, …cu greu, mai am sa-mi vindec ranile si sa scap de traumele din trecut si de fricile care ma tin uneori blocata… dar ceea ce este important : sunt optimista, vad luminita de la capatul tunelului, fac progrese zi de zi, invat zi de zi sa accept trecutul si sa-mi traiesc prezentul…
Sunt preocupata sa-mi descoper vocatia si sa-mi urmez calea, cu toate ca am un job care nu-mi dispalace, dar care imi ocupa mult timp si am intrat intr-o rutina si plafonare …am nevoie de un next level, iar aici nu mai exista… vreau altceva, vreau sa ma bucur din nou de ceea ce fac…
Un alt aspect imporant pe care am inceput sa-l invat: sa traiesc in prezent, sa accept ceea ce pana acum nu puteam accepta, sa ma bucur de momente frumoase, sa nu mai am asteptari de la nimeni, decat de la mine si toate astea datorita tie Ursula…. reusind sa fac asta, m-am eliberat, parca mi s-a luat un ghimpe din suflet, bineinteles ca mai am mult pana sa traiesc viata pe care mi-o doresc, uneori simt teama cum imi da tarcoale, dar cel putin sunt pe drumul cel bun… citesc, invat, nu ma las coplesita de probleme, facturi, rate, invat sa traiesc in solitudine si sa ma bucur de libertatea mea….
Uff…mai e mult pana departe, pana imi voi construi tortul vietii mele,dar simt ca va fi bine….
Este incredibil cum se poate schimba viata unui om: cand eram in casnicia mea, ma resemnasem si tot ce speram era sa se intample ceva ca sa ies din rutina, nefericirea si neimplinirea mea, simteam ca efectiv nu-mi traiesc viata…. am reusit sa ma desprind, e adevarat, cu un ajutor din exterior, ceea ce mi-a dat falsa impresie ca sunt puternica, un timp m-am simtit eliberata, dar traumele din trecut m-au acaparat, ranile nu se vindecasera, frustrarile, durerile, remuscarile au inceput sa ma tortureze si sa imi puna la indoiala alegerea facuta. Acum stiu ca am facut bine ce am facut, dar trebuie sa mai lupt sa accept trecutul, sa iert, sa fac pace cu el si sa merg pe drumul meu…
…multumesc Ursula…
Ti-am raspuns pe mail chiar inainte sa citesc articolul, simtind ca trebuie sa-ti multumesc pentru ceea ce scrii! In acest moment consider ca am identificat sursa suferinței mele si am decis in urma cu ceva vreme sa pun capăt relatiei cu sotul meu, chiar dacă eram constientă de faptul ca voi declansa un razboi cu toată familia! S-au potolit, nici nu a fost atât de tragic precum mă gândeam. Merita sa iau hotararea anul trecut cand am înțeles ca asa nu se poate. Acum sunt in perioada de post-convalescenta si merg mai departe !
Buna seara, numele meu este Nicoleta. Momentan sunt blocata financiar. Eu am unele probleme de sanatate , deci nu lucrez. Dar imi place foarte mult sa tricotez si sa crosetez(cred ca este pasiunea mea), nu am foarte multa experienta, dar ma descurc. Nici clienti nu prea am, foarte putini, de aceea este mai greu cu banii. Ce as putea face? Articolul este foarte interesant, multumesc.
Interesant articolul. ..
Important este ca atunci când avem momente în care totul se năruie în jurul nostru să putem să ne amintim cele scrise mai sus. Viața e frumoasa și trebuie trăită din plin…
Articolul este extraordinar!! Exprima purul adevăr si este scris pe întelesul tuturor.
Va mulțumesc ca existați, doamna! Sunteți o sursa de inspirație pentru mine! Va stimez enorm! :-)
Fosta mea iubita e foarte suparata pe mine; ne-am reintalnit intamplator prin oras dupa cinci luni și nici macar nu a vrut sa stea de vorba cu mine, a inceput sa planga si a fugit. Asta ma afecteaza foarte mult chiar daca eu am o alta relatie, mai buna decat ce am avut candva, dar nu pot trece inca peste despartirea pe care nu eu am ales-o. Iar suferinta aceasta imi influenteaza negativ toate aspectele vietii…
Buna seara,
Iti multumesc Ursula pentru articol. Si eu ma regasesc foarte mult in el.
Teama de singuratate m-a tinut blocata intr-o relatie pana cand suferinta m-a determinat sa ma trezesc si sa constientizez ca ceea ce traiam nu mai era ok pentru mine.
Asadar anul acesta am reusit sa fac primul pas important si sa plec din acea relatie.
Mi-a fost foarte greu pana sa descopar ca existi.
O prietena mi-a spus despre articolele pe care i le trimiteai pe facebook si asa am inceput sa citesc articolele pe care le scriai.
M-au ajutat foarte mult sa gasesc puterea de care aveam nevoie, si inca mai am, pentru a merge mai departe cu viata mea.
Apoi am comandat si cartea „Puterea ta interioara” din care citesc aproape zilnic.
Si eu cred ca sunt pe drumul cel bun.
Am inceput sa investesc in mine, fac progrese in fiecare zi.
Am invatat sa accept trecutul si greselile pe care le-am facut si sa traiesc in prezent.
Nu mai am asteptari de la nimeni, decat de la mine.
Invat sa ma bucur de libertatea mea.
Insa am multe temeri cu care inca ma confrunt deoarece nu am suficienta incredere in mine.
Aici mai am mult de lucrat.
Imi doresc sa devin o femeie puternica, independenta si sa ma bucur din plin de libertatea mea.
Iti multumesc inca o data pentru ajutorul tau nepretuit.
Asa cum ai spus, puterea e in noi.
Articolul asta a venit la tac, ceea ce spui tu in el traiesc si eu. Am ajuns la stadiul in care sa spun ce rost mai are sa traiesc viata, nu mai gasesc bucuria in nimic . Tristetea mea a inceput sa se accentueze atunci cand mi-am ales profesia. desi stiam ca nu imi va place, totusi am ales-o si inca lucrez in acelasi loc. Nu am reusit sa plec pt ca nu stiam inca ce imi place si ce as vrea sa fac in viitor. Apoi am vrut sa intru intr-o relatie , dar am observat ca eu resping barbatii din viata mea si acest lucru se repeta cu fiecare relatie pe care o incepeam. Fiind tanara nu prea mi-a pasat de asta dar cu timpul am acceptat sa intru intr-o relatie care consider ca nu sunt compatibila cu partenerul si sa raman in ea pt ca oricum reping toti barbatii din viata mea. De data asta nu am fugit din relatia mea cum fugeam pana atunci dar si in momentul de fata imi resping partenerul si vreau sa ma despart de el; chiar daca El pare a fi barbatul perfect. Nu ne certam, ma respecta, ma ajuta, incearca sa ma inteleaga si suntem total sinceri unul un altul si imi ofera afectiunea de care aveam nevoie. Mi e foarte greu sa dau cu piciorul la asa ceva. Dar ceva nu merge ..nu reusesc sa comunic cu el. toate discutiile nostre sunt seci si generale si nu prea avem ce sa vorbim iar e incep sa ma plictisesc si nu mai am chef de nimik.(asta ar fi rezumatul vietii mele).
Sa stii ca am inceput sa fac terapie sa vad ce e cu mine. Am descoperit ca o parte din probleme se trag din copilarie. Am fost lipsita de afectivitate si iubire atunci, dar pe langa asta, mama este o persoana manipulativa agresiva si ff nemultumita de orice. Cred ca tot ce am facut pana acum am facut sa o multumesc pe ea. Mi am dat seama ca mi-am trait viata prin ochii ei si de asta nu stiu cine sunt , ce vreau, ma simt neputincioasa iar stima mea de sine e la pamant. Terapia m-a ajutat sa inteleg procesul mai bine si odata cu ea am trecut prin cele mai mari frici si dureri ale mele. Recunosc ca in momentul de fata sunt depresiva sau am ajuns sa fiu odata cu terapia, dar nu stiu cum sa ies de aici, constientizez totul incerc sa inteleg dar totusi nu sar din acest cerc vicios. Cea mai mare descoperire a mea a fost ca eu incerc sa ma controlez in orice. sa fiu perfecta. Viata o impart in bine si rau. imi interzic aproape orice ca daca e rau…” dar vai ce sa mananc ca toate alimentele din comert sunt nesanatoase , dar de ce sa ma machiez ca nu ma accept sau e pacat, sau ai grija ce spui poate ranesti pe cineva”. cam asa suna gandurile mele si multe au fost legate si de moarte, mult negativism cu care m-am luptat, dar cu ctt ma lupam mai mult cu ata acel gand staruia,, si am obosit.. am obost sa lupt am obosit sa ma controlez, desi o fac in continuare. Chiar daca parintii mei nu sunt langa mine au ramas interiorizati in mine si traiesc de la nivelul parintelui de 3 ori mai critic ,mai rau mai lipsit de mila iar copilul ala e super ingrozit. Cam asa ma simt, intr-o frica permaneta sau intr-un autocontrol excesiv. E groaznic prin ce trec.. si nu stiu cum sa scap de acest autocontrol .. aceasta monitorizare permaneta care am seaca si ma inbolnaveste. Mie mi se pare cel mai greu sa ma lupt cu mine si incep sa abandonez.. ajung la oboseala psihica Vreau sa imi eliberez sufletul si viata…vreau sa pot afla cine sunt, sa nu mai traiesc in frica si sa am si eu o relatie implinita. Simt cum pe zi ce trece moare o parte din mine si nu mai am puterea sa ma ridic. Cum sa reusesc sa ies din asta.. cum sa dau un sens vietii mele si sa ma eliberez??
Buna Marina. A trecut ceva timp de cand tu ai scris insa as vrea sa te intreb cum esti acum? Si eu trec prin ceva asemanator si Voiam sa vad cum ai depasit momentul?
Toate cele scrise descriu adevarul despre viată, creionează realitatea de zi cu zi prin care trecem, luptele si compromisurile, renuntarea la ceea ce esti stiind ca poate astfel va fi mai bine..oricum , sfaturile tale sunt sigura ca ii va ajuta pe multi cei care te vor citi..dar vezi, uneori suntem prinsi intr o capcana din care am ramas fara vlaga, incerci, speri si pur si simplu simti ca esti unul dintre acei care nu sunt sortiti sa reuseasca..am avut un job ok in tara, am lucrat cu copii, a fost de fapt o vocatie, am plecat, de fapt am demisionat pentru ca mi am dorit un salariu mai bine platit in alta tara..azi simt ca viata mea numai are niciun rost..da constientizez ca strea mea s a deteriorat si simt ca am obosit, numai am dorinta de a lupta..in fine, maine e o nouă zi, dacă voi trece de ea va fi ca si cand am primitt o a doua viata.Dacă nu, aşa a fost să fie..sper ca altii sa fie mai puternici decat mine! Succes si realizări pe mai departe
Buna Ursula ,ti-am mai scris in legatura cu alte probleme in relatia de cuplu,ulterior totul a fost in regula.
Acum am probleme un familie.
Mama mea excesiv de geloasa se cearta cu tatal meu continuu.Au ajuns chiar la violenta.
Eu incerc sa ii impac pe toate partile ,dar si eu sunt ocupata cu facultatea,si am ajuns in punctul sa nu mai am motivatie sa vin sau sa continui ,nu mai am entuziasmul de alta data ,nu mai ma simt fericita ,mereu stresata ,suparata ,singura eu incercand sa ii impac pe toti si pe mine nimeni .
Imi vine sa-mi iau campii ,chiar nu mai stiu ce sa fac .