Cei care suferă de tulburare de personalitate de tip antisocial sunt lipsiţi frecvent de empatie şi tind a fi cruzi, cinici şi dispreţuitori faţă de sentimentele, drepturile şi suferinţele altora. Nu reușesc să se conformeze normelor sociale și deseori comit acte ilegale sau imorale precum furtul, distrugerea proprietăților, practicarea unor profesii ilegale. Nu au respect și considerație față de cei din jur, înșală, mint și manipulează în mod repetat pentru a-și atinge obiectivele ori a-și satisface nevoile și plăcerile.
Sunt impulsivi, iau decizii pe moment fără a ține cont de consecințe, le este greu să își facă planuri ori să le respecte, sunt iritabili și agresivi și se implică frecvent în lupte, scandaluri și bătăi, agresează oamenii și animalele. Își pun propria integritate fizică și siguranța în pericol însă și față de cei din jur au aceeași atitudine. De exemplu, pot conduce sub influența alcoolului, se angajează în depășiri primejdioase, au comportamente sexuale riscante sau fac abuz de substanțe periculoase.
Sunt foarte iresponsabili și lipsiți de scrupule, nu își asumă consecințele propriilor fapte ori le minimalizează, sunt indiferenți și nici nu au remușcări pentru ceea ce fac. Dau vine pe alții, își justifică cu superficialitate comportamentele antisociale spunând că “el/ea m-a provocat”, “oricum și-o merita”, “mai devreme sau mai târziu oricum ar fi pățit-o”.
Acești oameni au o stimă de sine exagerată, se supraestimează, sunt aroganți, încăpățânați, siguri pe ei, lipsiți de empatie și îi pot captiva pe cei din jur cu felul în care vorbesc (se exprimă ușor, pot folosi termeni argotici sau tehnici) și cu farmecul lor superficial.
Pe plan profesional manifestă aceeași iresponsabilitate, le este greu să își păstreze o slujbă deoarece absentează des fără a avea vreo motivație anume ori se comportă inadecvat, nu au capacitatea de a avea un comportament consecvent, își dau demisia ori renunță din senin chiar dacă nu au un plan realist de a obține o altă slujbă. Perioade lungi de timp nu lucrează nimic chiar dacă li se ivesc anumite oportunități și majoritatea consideră că sunt prea buni pentru a accepta “chiar așa, orice”, însă, de fapt, nicio slujbă nu este pe placul lor.
Nu își onorează obligațiile financiare și au deseori datorii. Pot fi incapabili să se întreţină, pot rămâne chiar fără locuinţă ori îşi petrec mulţi ani în spatele gratiilor. Nu au preocupări realiste în privința problemelor din prezent ori a viitorului. Mai mult decât restul lumii, aceștia pot sfârși în morți violente și premature.
Persoanele cu această tulburare nu tolerează plictiseala și se află într-o stare permanentă de tensiune și pot, de asemenea, să dezvolte tulburări de somatizare, anxioase ori depresive, să devină dependente de alcool, droguri sau jocuri de noroc. Au adesea şi elemente de personalitate care satisfac criteriile pentru alte tulburări de personalitate, în special pentru tulburările de personalitate borderline, histrionică si narcisică.
Chiar dacă pot lega cu ușurință relații, acestea sunt superficiale. În relațiile de cuplu își abuzează deseori partenerii, pot fi exploatatori, agresivi, violenți. Le este greu să fie monogami și au mai degrabă un istoric de aventuri amoroase.
Ca și părinți își pot maltrata sau neglija sever copiii – nu sunt capabili să le satisfacă nevoile de bază și pot folosi banii pentru întreținerea familiei în cu totul alte scopuri,
Tulburarea de personalitate antisocială este întâlnită mult mai frecvent la bărbați decât la femei și poate fi asociată cu un statut social și economic scăzut. Printre cauze enumerăm și factorii genetici, maltrarea sau neglijarea în copilărie, educația inconstantă, disciplina nepotrivită, tulburări de conduită de la vârste fragede însoțite de hiperactivitate/deficit de atenție, un părinte antisocial/alcoolic.
Ce se poate face?
Persoanele care suferă de tulburare de personalitate de tip antisocial nu caută și nici nu consideră că au nevoie de ajutor și de aceea pot fi foarte greu de tratat.
Medicația ajută în ameliorare pentru că cei care au această tulburare suferă frecvent și de anxietate, depresie, dependență de substanțe, însă aceste persoane refuză să își ia tratamentul (antidepresive, antipsihotice)
Psihoterapia poate ajuta persoanele afectate să dezvolte comportamente morale însă gradul de cooperare al acestora este în general redus, persoanele manifestând în mod frecvent impulsivitate, furie, instabilitate și comportamente inadecvate în relația cu terapeutul.
Dr. Ursula Sandner
pot spune ca am trait cu o persoana de acest gen de sex feminin
familia ei nu m-a sustinut si s-a destramat familia chiar daca am un copoil cu ea de numai 3 ansori
persoana respectiva era la a 3 casatorie cu inca un copil din a doua castorie
psihologii spun ca s-ar putea sa fie ceva patologic
INTREBAREA MEA ESTE:
Copilul meu s-ar putea sa mosteneasca problemele ei(lipsa de afectiune dein copilaarie),a fost diagnosticata cu Tulburare mixta de personalitate
CE IMI PUTETI SPUNE???
Multumesc
Buna.Da, deci ma cam regasesc printre cele descrise dar nu chiar in modul asta asa de agresiv.Ce se poate face?Mersi
Iubitul meu are 90 procente din această personalitate;după o relație toxica de vreo 24 ani,care s a degradat mai ales în ultimii 4 ani,si o ruptură de un an,în dec.2015,am reluat relația,la insistențele lui,ca se va schimba,dar de la începutul lui aug.2016,am înțeles,ca acest lucru nu e posibil,si am decis că ajunge,așa, ca,ne am despărțit definitiv!
Tot ceea ce scrie acolo,nu descrie un psihopat??
Schimbare vine dupa ce te cunosti pe tine, cat de bine poti si apoi sa stii foarte bine ce si cine vrei sa fii, nu inseamna ca esti psihopat.Psihopat e ala care o urmareste gelos pe fosta iubita dupa multa vreme dupa ce s-au despartit sa vada ce face, cu cine e, etc(ai prins ideea).Ce-l mai bun mod de schimbare e sa citesti si sa te documentezi cum se pot repara greselile de comportament.E o teorie lunga si nu sunt in masura sa zic(stiu eu cum se face).Am vazut siteul si am zis sa vad ceva informatii noi :). Daca esti diferit nu inseamna ca esti psihopat. ?
Da într-adevăr nu este ușor sa ai în jur o astfel de persoană. Din nefericire am fost și eu părtașă la o astfel de viata însă pentru 2 luni….puțin dar totuși a părut a fi o eternitate. Alcoolul și substantele îl făceau ori sa devină euforic dar în lumea lui cu cei de seama lui ori extrem de agresiv. Nu avea reguli de viață și principii de valoare. Serviciul de care se ținea și nu se ținea era strict pentru alimentarea și procurarea plăcerilor lui. Ce e mai trist ca si-a îndepărtat familia și prietenii pentru o astfel de viață….bătăi, alcool…etc!
Păcat pentru că se auto distruge!
Cum e descris și în material: da, este o persoană care pare sociabila și te cucerește repede, însă la fel de repede se și pierde din lipsa de compatibilitate în obiceiuri!
Aiurea rau….