Adevarata Bogatie

Care este acel lucru pe care eu pot sa ti-l dau tie sau pe care poti sa mi-l dai tu mie si care ne aduce amandurora placere sau un nou mod de a vedea viata, care nu ne epuizeaza si pe care putem mai apoi sa-l transmitem si altora fara ca sa pierdem nimic din ceea ce ne apartine? Care este acel lucru pe care ni-l putem darui reciproc si care imbunatateste calitatea vietii noastre, pentru fiecare in parte, si face asta fara ca resursele vitale ale planetei sa fie puse in pericol? Care este acel lucru care nu ne poate fi luat in aceeasi maniera in care ne putem pierde serviciul, economiile sau chiar o persoana iubita?

Aceasta este adevarata bogatie: este zambetul nostru sincer, grija adevarata care poate fi citita in ochii nostri. Este oferirea unui sprijin si placerea de a fi alaturi de o persoana astfel incat sa-i usurezi povara atunci cand situatia o cere - si cu totii trecem prin astfel de momente in viata... Este intelepciunea de a oferi fara pretentii si fara sa ne asteptam sa primim ceva in schimb - pentru ca oricum viata ne-a invatat ca cel ce daruieste este bogat de doua ori: pentru ca a avut prilejul sa daruiasca si pentru ca adevarata generozitate atrage generozitate...

Adevarata bogatie este calitatea atentiei noastre: capacitatea si dorinta de a asculta fara sa interpretam si fara sa-l judecam pe celalalt, doar sa-i fim alaturi, cu toata fiinta noastra atunci cand ne vorbeste... Acest lucru inseamna atat de mult pentru cineva care doreste sa-si usureze povara de pe suflet si este calea prin care ii putem permite celuilalt sa patrunda in interiorul nostru, astfel incat sa-l cunoastem intr-o maniera directa si autentica.

Adevarata bogatie este prezenta vie, adierea de bucurie care ne binecuvanteaza ori de cate ori reusim sa fim prezenti fara reactii sau aparari, ori de cate ori inima noastra este deschisa si fiecarui moment ii oferim respect si o profunda receptivitate.

Adevarata bogatie poate fi impartasita la nesfarsit si nimeni nu pierde, nimeni nu este pagubit in vreun fel, energia nu este risipita si nimeni nu are de suferit. De fapt, se intampla  exact opusul: pe masura ce dam mai departe din bogatia noastra, devenim din ce in ce mai bogati, mai vii, mai impliniti si fericiti. Nu mai avem nevoie  de niciun loc special in care sa ne aratam importanta noastra. Nu trebuie sa punem in scena niciun decor , nu avem nevoie de o casa mare si de o masina mare in fata ei. Nu avem nevoie sa ne umplem sentimentul de gol interior prin consum de dragul consumului. Ca si orice alta dependenta, consumul de lucruri materiale creste nevoia de consum din ce in ce mai mult, insa nu reuseste niciodata sa umple spatiul gol din interior... Insa atunci cand oferim grija noastra, atunci cand oferim atentia noastra, atunci cand ne ascultam cu adevarat unii pe altii, aceste lucruri ne implinesc din interior si devin o sursa care nu se epuizeaza niciodata!

Atunci cand suntem cu adevarat bogati, nu ne satisface felul in care suntem perceputi de ceilalti pentru ceea ce avem, ci felul in care noi percepem...

Ursula

 

7 comentarii pentru “Adevarata Bogatie

    1. Draga Roxana,
      iti multumesc si eu pentru aprecierile tale si ma bucur ca prin articolele mele pot sa rezonez cu fiinta ta… sunt convinsa ca esti o persoana minunata!
      Te imbratisez cu drag,
      Ursula

  1. Ursula,
    minunat articolul tau. Felicitari :)
    Tot ce apare aici e plin de lumina. Primeste admiratia si pretuirea mea.
    irina

  2. Imi place foarte mult articolul, surprinde exact lucrurile esentiale in viata.
    Un zambet, o stare de prezenta, o conexiune reala cu cel de langa noi… sunt acele lucrui pe cat de simple pe atat de valorase… nepretuite.

    Ce schimbare ar fi daca ar da zilnic la televizor macar un articol despre asa ceva inloc de ceea ce se baga. Doar 5 minute pe zi de hrana pentru suflet ar schimba intreaga tara.

    Multumesc pentru munca care o faci, imi place foarte mult blogul tau. E simplu, prietenos si cu articole bine alese. :)

  3. A oferi fara a cere nimic in schimb, asta este o provocare mai mare decat sa urci descult Everestul :) (analogia mai mult sau mai putin exagerata)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.