Persoanele care suferă de tulburare de personalitate borderline manifestă instabilitate în privința relațiilor interpersonale, imaginii de sine, trăirilor emoționale și de asemenea o impulsivitate ridicată.
Au o dispoziție fluctuantă, sunt dominate de emoții intense și greu de controlat – în principal furie împotriva celorlalți și a propriei persoane. De la accesele de mânie pot trece cu ușurință la panică și disperare sau depresie însoțite de un plictis existențial și sentimentul de vid interior. Pentru a face față acestor trăiri apelează frecvent la alcool sau stupefiante pe care le pot consuma într-o manieră necontrolată și primejdioasă.
Impulsivitatea lor se manifestă și prin cheltuieli abuzive, dependența de jocuri de noroc, mâncat excesiv, relații sexuale dezorganizate. Adesea au au un comportament automutilant și amenințări repetate de suicid. În fapt, cel mai mare procent de sinucideri se înregistrează în rândul personalităților borderline.
În relațiile cu cei apropiați pot trece rapid de la idealizarea la devalorizarea lor. Pentru ei cei din jur sunt „oameni pe care îi iubesc” și „oameni pe care îi urăsc”. Nu suportă singurătatea, au nevoie de alți oameni iar teama lor cea mai mare este să nu fie abandonați, teamă izvorâtă din credința că nu sunt suficient de buni, că este ceva în neregulă cu ei.
Reacționează agresiv și violent atunci când simt că ceilalți nu le oferă atenția, iubirea și sprijinul de care au nevoie, atunci când au impresia că nu se ocupă suficient de ei. Sunt imaturi din punct de vedere emoțional, nu au toleranță la stres și la frustrare, cel mai mic stimul putându-le declanșa o adevărată criză. Au un comportament imprevizibil și de multe ori acționează autodistructiv. Își pot pierde în mod repetat locul de muncă, întrerupe studiile sau intenta divorț din senin.
În privința propriei persoane au adesea o imagine incertă și își pot schimba percepția despre nevoile și dorințele lor de la o zi la alta. Din acest motiv relațiile cu cei din jur sunt instabile și pot face schimbări drastice și neașteptate atât pe plan personal cât și profesional. Nu sunt constanți și le este greu să își ducă la îndeplinire obiectivele deoarece au tendința de a se autosabota mai ales atunci când sunt pe punctul de a-și realiza scopurile.
Printre cauzele dezvoltării acestei tulburări de personalitate putem enumera maltratarea fizică sau abuzurile sexuale din copilărie săvârșite de cei apropiați dar și neglijența, pierderea sau separarea precoce de un părinte.
Ca și complicații pot apărea episoadele psihotice, episoadele depresive majore, tentativele de suicid, alcoolismul, tulburările sexuale, tulburările somatice.
Tulburarea de personalitate borderline apare frecvent concomitent cu alte tulburări de personalitate. Ajutorul de specialitate poate influența în sens pozitiv evoluția persoanelor care suferă de această tulburare de personalitate.
Cum este indicat să ne purtăm cu cei care suferă de tulburare de personalitate de tip borderline?
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
- Să îi încurajăm să își asume responsabilitatea și să nu ne lăsăm manipulați în a-i salva de consecințele propriilor acte necugetate pentru că dacă vom face asta le vom încuraja comportamentul;
- În fața izbucnirilor emoționale să ne păstrăm pe cât posibil calmul pentru a evita amplificarea unui conflict;
- Să fim sinceri – persoanele care suferă de tulburare de personalitate de tip borderline de cele mai multe ori nu își dau seama de consecințele dăunătoare pe care le au comportamente le lor asupra celorlalți și, de asemenea, au tendința de a se victimiza și deseori au impresia că ceilalți îi nedreptățesc sau îi persecută. Așadar, nu este indicat să îi aprobăm și să îi încurajăm să se plângă în condițiile în care în realitate lucrurile stau altfel, însă este important să le arătăm că îi ascultăm;
- Să fim clari și conciși în comunicare pentru a nu lăsa loc de interpretări și să ne susținem punctul de vedere în ciuda întreruperilor, divagărilor, amenințărilor sau șantajului emoțional;
- Să ne retragem dacă este nevoie – dacă situația escaladează putem pur și simplu să plecăm menționând că vom reveni asupra acelui subiect când se vor calma spiritele;
- Să ne stabilim granițe și limite ferme de interacțiune – să le spunem ce suntem dispuși să acceptăm din partea lor și ce nu;
- Să nu le tolerăm comportamentele abuzive.
Ce poți face dacă tu însuți suferi de tulburare de personalitate de tip borderline?
- Învață să îți gestionezi gândurile și emoțiile;
- Fă-ți un program stabil de somn;
- Mănâncă echilibrat;
- Fă activități care îți plac pentru a reduce stresul;
- Evită substanțele care îți provoacă schimbări ale dispoziției (precum alcoolul);
- Focalizează-te pe lucrurile pozitive de zi cu zi;
- Fă sport, meditează;
- Cere ajutor.
În încheiere, te invit să îmi spui într-un comentariu dacă ai întâlnit astfel de persoane și cum ai interacționat cu ele.
Dr. Ursula Sandner
am întâlnit mie foarte dragă acum sunt in faza de devalorizare după o vacanta cu ea.deja mai obisnuit cu ea stiu de boală ei si vreau so ajut si sa ma ajut.acum e la faza in care nu suna dar spune sa ne vedem mai rar.eu i am spus ca o inteleg si o voi sprijinimce sa fac?
Buna ziua,
Eu trăiesc cu o astfel de persona și pot sa zic ca e groaznic, un coșmar la propriu. Simt ca am nevoie de ajutor sa ies cu viața din relația asta pentru ca efectiv ma termina și fizic și psihic.
Fii prudent si cand simti Ca Ceva nu e bine, ai incredere in ce simti…iar cand incepi sa te simti rau in relatie, oleaca, pt binele tau
eu sunt o astfel de persoana, cred. bine, nu vreau sa ma autodiagnostichez, dar adevarul e ca pot avea iesiri destul de urate, si lucrul asta il afecteaza pe prietenul meu. el are cel mai mult de suferit de pe urma mea… mi-a stabilit niste granite, clare, pe care, de-a lungul timpului, le-am tot si tot incalcat. insa cred ca a venit momentul sa fiu mai atenta la dorintele lui :)
ti-am citit cartea, „puterea ta interioara” si am gasit-o extrem de utila. evident, schimbarea nu se face citind o carte, sau citind alte carti. cred ca sunt momente de revelatie, in care, in urma unor evenimente, iti amintesti de ceva ce ai citit undeva, sau ceva ce ti-a spus cineva, actionezi in consecinta si vezi ca rezultatele sunt bune. numai asa poti invata, din punctul meu de vedere, prin experienta
Simplu, n ai nici o sansa. Gaseste ti pe cineva sanatos la cap. Stiu ca ti e greu dar inxepe sa te obisnuiesti cu ideea ca nu ai ce i face
Eu am crezut ca sufar de un astfel de tip de tulburare
uneori cand nu ai bani de psihoterapeut trebuie sa gasesti un al remediu, acesta este duhovnicul sau biserica
o alta problema este sa inveti sa constientizezi
ganditul pozitiv nu poate fi facut de propria-ti persoana, dar trebuie sa ai puterea sa impartasesti din felul tau altor persoane
eu m-am insurat, iar acum sotia ma ajuta, am ajuns la manifestari postdepresie, dar se poate sa reusesti, important este sa crezi in asta si mereu sa gasesti resursele spirituale si intelectuale care sa te faca sa stergi trecutul
orice pacient cu borderline sa se fereasca de psihoterapeuti fara experienta, le poate fi fatal
eu sunt matematician, dara am fost cazul care am gandit analitic si pracmatic, multi nu pot face asta.
As putea vorbi mult de tulburari, dar ce e mai important de tratarea lor in momentul cand nu ai resursele materiale sa faci asta
Lupta cu sinele in momentele de tulburari este cheia succesului
La oamenii cu tulburari nu se raspunde prin violenta si restrictiv
Foarte mult conteaza cat il faci sa constientientizeze si sa gaseseasca resursele in propria-i persoana.
Buna seara…Este foerte greu de pus in aplicare si totusi nu este imposibil.Cu toata stima.
Interesant.. e prima data cand vad asa ceva, o incadrare a acestui tip de personalitate si nu pot sa ma abtin sa nu afirm ca cunosc pe cineva asemenea.
O persoana care printr-o oarecare conjinctura a ajuns sa-mi fie draga.
Da, mi-e draga cand e echilibrata, din pacate asta se intampla din ce in ce mai putin si nu stiu cum s-o ajut.
Nu e la extrem, fara tendinte de auto-mutilare sau sinucigase (inca) dar.. in rest, totul se potriveste.
In copilarie maltratata (uneori batuta pana la lesin) de catre tata, la indemnul (si inspre satisfactia) mamei.
Acum – imprevizibila -DA, creea o furtuna din nimic, si din orice. Mi-e si teama sa-i mai spun ceva uneori.
Despre ea insasi are intr-adevar o imagine incerta daca nu chiar inexistenta.. cel mai adesea se trateaza cu asprime si cu lipsa de auto-respect, relatii instabile cu cei din jur si incapacitatea dea-si propune si duce ceva la bun sfarsit.
Face mereu ce i se *arata, in indiferent ce domeniu, de cele mai multe ori fara sa realizeze efectele actiunilor sale.. genul: (si ce daca?)
Studii intrerupte (facultate facuta dar fara examen de licenta la final), convingerea ca nu e suficient de buna, si mare mare nevoie de atentie.
Si -DA, teama de abandon, relatii sexuale dezorganizate ce depind de momentul ei de *inspiratie, furie sau loialitate, toate inexplicabil amestecate si judecate dupa o logica proprie de moment.
Dispozitie fluctuanta si da.. inclinatie vadita catre consumul de alcool.
Deocamdata se controleaza dar.. lucrurile par sa se agraveze in ultima vreme.
..
Am incercat in prima faza sa-i explic (sa ma cert cu ea) ca greseste, ca nu e acceptabil ceea ce face.. am renuntat.
In a doua faza am decis sa fiu f. bland, s-o tratez ca pe-un om cu probleme (uneori e f. logica, cu bin simt si pe picioarele ei totusi), pare sa ia ce-i doar convine din price situatie, si in rest sa se foloseasca de celelalte.
E.. greu.
Oricum.. multumesc ptr. articol, macar m-am luminat putin.
Nu am antalnit pe nimeni care sa se icadreze la majoritatea comportamentelor descrise aici. Am antalnit doar persoane care au avut doar cateva din aceste comportamente si nu se manifestau mereu.
Am avut o soție cu aceasta boala, am si un băiețel de 3 ani si 10 luni cu ea, nu am putut sa păstrez căsnicia. Nici familia ei nu m-a ajutat, nu accepta ca are probleme! Exista riscul ca băiețelul sa mosteneasca aceasta boala. Psihologii au spus ca daca copilul este mai mult in prezenta mea, sunt șanse sa nu copieze modelu ei. Momentan copilul are domiciliul la mine! Cum si ce trebuie sa fac?
Salut Catalin, eu nu cred ca aceasta boala se mosteneste Genetic. Pe de alta parte, fatul de obicei asi alege secventele genetice de la parintele care este mai sanatos din aceea privinza. Dar daca copilul ar fi dependent de mama, adica sa stea la ea, ar putea prin educatie gresita si prin copiere sa preieie compotamentele mamei. Majoritatea prsoanelor cu probleme de comportament ori au fost candva vctime ale unor maltratari ori au fost rasfatati. Ambele esxtreme duc la tulburari psihice. Sunt convins ca una din acestea au dus la boala persoanei in cauza. In problema educatiei, ceea ce pot sa ofer oricui este sa dea copilului atat feedback pozitiv cat si negativ dar fara dramatizari. Asta inseamna, daca ceva nu a facut bine sa spui ca nu a fost bine si daca a facut ceva bine, sa spui ca a fost bine. Sa nu interzici mamei sa viziteze copilul. Dar vizitele sa nu fie prea des nici prea lungi.
E un răspuns târziu în timp dar sper sa ajute macar pe alții. Borderline face parte din grupul B al tulburărilor de personalitate,la un loc cu psihopatia și narcisismul. Spectrul acestei boli este foarte larg ,de la cei cu predispoziție către automutilare,autosabotare,suicid , in textul de mai sus este accentuată aceasta latura , însă în cealaltă extremă sunt extrem de distructivi cu alții , înșeală, mint ,abuzează emoțional fara regret de cei apropiați, aducandui in pragul nebuniei, nu manifesta emaptie ,nu își asumă răspunderea pentru nimic etc. Toate componentele de mai sus nu îi ocolesc nici pe proprii copii, Este de preferat obținerea custodiei totale,și eventual in cazul in care.si doresc cu adevărat sa.si vada copiii, e de preferat sa se facă după un program strict și sub supraveghere. Știu, sună ‘nasol’ dar consider că sufletul și sănătatea unui copil sunt cu mult mai importante decât orice prejudecata morală. Atenție la aceste boli (toate din cluster B) pot fi pe lângă foarte toxice, și foarte periculoase.
Ma regasesc in totalitate in aceasta descriere . Singura pot face ceva sau doar cu ajutor de specialitate ?? Iti multumesc pt ajutor .
Buna ziua. Regasesc toate aceste simtome in fiica mea. Cu trei ani in urma a trecut printr o depresie puternica. Aparent am crezut ca relatia cu prietenul o nemultumea. A urmat tratament pentru depresie si inca urmeaza cu psihoterapie. A terminat anul acesta medicina si se pregateste pentru rezidentiat. Dar cu cateva luni in urma a inceput sa fie ft agresiva cu noi parintii si foloseste numai cuvinte uratw la adresa ei. Are autostima foaete scazuta si acum pur si simplu zice ca nu mai continua ca nu se piate concentra si de fapt nu poate invata. E continu conectata la retele sociale dar in realirate ii este greu sa isi pastreze prietenii. Ar face orice sa aiba prieteni care sai dea atentie dar bu este pisibil parca ii sperie. Si continu ne spune ca rezolvarea problemelor ei este sa moara si o va face in curand. Se simte bine daca se distrwazaza tot timpul ii place sa cheltuiasca si cumpara fara sa aiba nevoie de lucruri. Intotdeauna invinovateste pe ceilalti de esecurile ei si mananca ft mult. Chiar ne invinovateste pe noi ca estw grasa caci ii transmitem genetic. Nu a fost diagnosticata cu o tulburare anume dar dupa ce am citit articolul imi dau seama ca se incadreaza in aceasta descriere. Ce putem face pentru a o ajuta? Si pentru a reface armonia din familie. Pentruca distruge tot. Nu suporta sa ne vada bine. Multumesc
Din păcate am suferit de această tulburare. Din fericire, căutând soluții, am descoperit ideile care să-mi ofere calmul, arătându-mi lumea așa cum este ea, nu cum îmi doream eu s-o văd. Aveam tendința să mă tem de trădarea oricui, crezând ca nu le pasă de mine sau chiar mă disprețuiesc. Bineînțeles că cine se îndepărta de mine o făcea doar datorită comportamentului meu ostil și am realizat într-un târziu că ceilalți nu îmi datorau nimic. Puteam să rămân singur oricând si asta doar din vina mea, fiindca omul are tendința să meargă unde îi este mai bine așa ca mi-am asumat responsabilitatea pentru ceea ce fac, politica după care trăiesc și astăzi.
Ne poti spune si noua ce solutii si idei ai gasit ? Poate ne ajuta, desi difera de la individ la individ. Stiu pe cineva apropiat care se lupta cu starile acestea, dar sunt momente, in rest la servici are o viata normala, cognitiv, este cu mult peste medie, sau poate joaca un rol indus bine. Isi devalorizeaza parintii cu care locuieste, si manifesta un infantilism emotional, sentimental si sexual ciudat. Sanatate multa tuturor !
Din pacate, imi suna cunoscut tipul lui de comportament. Nu-l cunosc pe om in schimb, asa ca te rog sa nu iei parerea mea ca fiind a unui expert dar cred ca exista o legatura intre comportamentul lui fata de parinti si cel fata de parteneri. Eu mi-am considerat adesea parintii responsabili de lipsa mea de carisma si incredere in fortele proprii, astfel incat ii gaseam si pe ei vinovati de esecurile mele pe plan emotional insa ce m-a ajutat foarte mult a fost sa am o directie si sa vreau sa fiu bun in ceva. Avand aceste frustrari, bineinteles ca am cautat sa muncesc in domenii care sa ma puna fata in fata cu oamenii si astfel am evoluat din punct de vedere social. O alta solutie am descris-o, cei drept – indirect, mai sus. E important sa realizezi ca nimeni nu e obligat sa stea langa tine! Poti incerca sa fii mai priceput pe plan sentimental si sexual insa nici asta nu iti garanteaza nimic insa te va ajuta sa stii ca ai facut tot ce ai putut la timpul respectiv. Sanatate!
Buna. Ce solutii ai gasit pt tine ca sa te calmezi? Poate functioneaza si la mine.
As dori sa vorbesc si eu cu Sorin, cel care a lasat aici comentariu. Tin sa-i comunic lucruri importante! Emailul este vestitorul11adevarului@gmail.com
Am un fiu la facultatea de matematica si manifesta o parte din comportamentul descris . Are cativa ,,prieteni,, dar din cate am inteles sunt relatii superficiale nu de incredere.Nu poate sa se angajeze in relatii cu alte persoane necunoscute de tema ca nu se ridica la nivelul asteptarilor celorlalti si se poate face de ras. Sufera foarte mult ca nu se poate manifesta din cauza ca trece totul prin filtrul mintii si ii e teama ca ar vobi ceva de care mai apoi se poate rusina. Ii invidiaza pe cei care reusesc sa se descurce in comunicare si crede ca este asa datorita modului cum l-am crescut. Suntem oameni credinciosi si l-am cresut si pe el ca si pe fratii lui cu dragoste in aceasta credinta mergand frecvent la biserica .Cand isi vine in fire crede in puterea Dumnezeiasca si intelege ca este diferit de ceilalti din acest motiv .Din pacate timiditatea il opreste in a se manifesta asa cum este el.Acum suntem separati unii de ceilalti dar vorbim des la telefon referitor la problemele lui. Uneori avem aceleasi idei alteori devine putin agresiv invorbire si ne invinovateste de framantarile lui.
Pai Adria.. voi l-ati crescut, e al vostru, ati putea sa va vedeti si din alta perspectiva (nu neaparat ddin cea bisericeasca).
Omul a crescut emotiv si rusinos /poate tocmai din cauza invataturii de care-a avut parte de la voi, de la biserica, timid ca e fundamental un pacatos si nah.. nu se ridica la inaltimea regulilor si-a canoanelor bisericii cu care-l presati voi.
Nu puteati sa-l cresteti lejer.. sa-i oferiti spatiu personal de dezvoltare si sa interveniti doar ici-si-colo cate putin?
Oare n-ati pus prea mare presiune pe el gen: *asa trebuie.. asa nu trebuie../ asta-i urat/ asta-i rusine/ asta-i pacat si nah.
Acum e produsul educatiei voastre.
Am avut o iubita care cred ca sufera de aceasta boala. Din pacate refuza sa consulte un specialist. Cred ca totul i se trage din copilarie, unde a vut o relatie dezastroasa cu mama ei. Din pacate in acest moment foarte multe persoane din jurul ei ( crede ea) au o problema cu ea. Mi-a povestit ca a stat suparata pe colega ei de banca 1 an timp in care nu i-a vorbit deloc cu. Stiu…e greu de crezut dar asta e ce mi-a povestit ea. Am iubit-o f mult si am crezut ca citind despre aceasta tulburare si alte carti de dezvoltare si avand o anumita maturitate o sa reusesc sa am o relatie mai aproape de normalitate cu ea. E o lupta continua cu o astfel de persoana, lupta pe care eu am pierdut-o dupa aproape 2 ani de relatie. Sper sa nu va indragostiti de o astfel de persoana.
Cunosc o persoana cu astfel de tulburare Care este cea mai buna conduita si ce tratament se impune?
Ma gandesc, ce m-ar fi ajutat.
Am trait cu aceasta tulburare cateva decenii, fara sa stiu ce am. In tot acest timp nu s-a gasit un singur om, care sa-mi explice, ca am o problema medicala si nu un defect de caracter, si sa imi recomande un specialist. (Am lucrat 15 ani la un spital!)
Am trait singura, practic numai la locul de munca, si fiind un mediu stresant, aici imi apareau simptomele, ca accese de furie, schimbarile bruste de dispozitie, senzatie permanenta de disconfort psihic si multe altele.
M-ar fi ajutat mult, ca o persoana in care am incredere sa ma indrume la un psiholog/psihiatru. Ca inteleg din vorba, la minte sunt „intreaga”, doar pe plan emotional am (am avut?) probleme.
Bine, si aceasta tulburare are diferite grade de gravitate. Poate nu fiecare dintre noi vrea sa se schimbe. Sunt sí persoane practic inabordabile. Acolo nu prea se poate face nimic. Dar fiecare om trebuie informat, sa stie ce posibilitati are. De acolo raspunderea este al lui.
Eu sunt o astfel de persoană…
Din păcate nu mai văd cale de ieșire din acest continuu chin…
Cat, citeste comentariul de mai sus al lui Octavian
Poate te ajuta
Si eu sunt o asemenea persoana. Adica am fost. Psihoterapia m-a ajutat.
Cum a functionat terapia.. care-au fost bazele/ mecanismele care te-au determinat sa-ti schimbi comportamentul?
Ar putea ajuta si pe altii daca aflam.
La intrebarea lui Sergiu:
M-a ajutat sa aflu, ca am o problema medicala si nu un defect de caracter, cum am crezut (mi-au sugerat si altii) pana atunci. Ca nu sunt „rea”, ci traumatizata. Si ca exista rezolvare.
Am avut sprijin, un mediu in care sunt acceptata sí inteleasa, si cineva imi acorda atentie.
Am invatat tehnici de gestionare a furiei, fricii, anxietatii, gandurilor negative. Cum am inteles cauza simptomelor, emotiilor negative, nu le-am mai vazut asa grave si inspaimantatoare, le-am acceptat pur si simplu si asa au incetat sa ma mai „bantuie”.
A fost un soc sa aflu diagnosticul, ca nu se poate vindeca (asa scrie in multe locuri pe net, sa nu le credeti), ca tot ce stiu despre mine este fals, ca ce am considerat ca fiind personalitatea mea, calitatile mele, sunt doar niste simptome. Dar aceasta era dupa cateva sedinte de terapie, si atunci deja ma simteam mai bine, si functionam mai bine.
Costa mult, dar nu a mers fara terapie. Toata viata am cautat ce este in neregula cu mine sí nu am reusit sa aflu. Uitandu-ma de pe acest „mal”, nu inteleg cum am supravietuit. A fost greu. Nu as lua-o de la capat.
Recomand NU VA BAGATI INTR-O RELATIE CU O PERSOANA CARE SUFERA DE TULBURARE DE PERSONALITATE BORDERLINE. Nu stiti ce consum de energie cedati pentru a intelege comportamentul lor. Am citit ca sunt unii au deprins boli serioase dupa relatii cu astfel de persoane. Chiar si eu a trebuit sa merg la psiholog pentru a vedea ce e in neregula cu mine. Acum incerc sa ma recuperez. Este foarte important sa verificati in ce familie au crescut. Daca au crescut intr-o familie cu certuri, intotdeauna o sa caute sa creeze o astfel de atmosfera in jurul lor, atat la serviciu cat si acasa.Persoana cu care am fost eu a avut o relatie dezastroasa cu mama ei. As fi vrut si eu sa fiu avertizat de la inceput pentru a nu suferi acum atat de mult.Sper sa ajute pe altii experienta mea de aceea scriu aici. Au momente in care uita ce au spus.Alta data sunt paranoici.Le e frica intotdeauna ca ii parasesti, ameninta ca nu au pentru ce sa mai traiasca. Nu sti ce sa mai crezi. Chiar nu mai tin minte ce au spus sau te mint in fata. Se cearta cu toata lumea, la serviciu si acasa isi creeaza atmosfera tensionata in care au crescut. Normalitatea lor aia este. Crede ca toata lumea are ceva cu ei. Nu pot sa-si controleze furia, e groaznic. Tipa la mine si m-a prins de fata… In putinele momente cand sunt ok crezi ca e raiul pe pamant mai ales daca ea e frumoasa. Nu mai sti care e realitatea. Te face sa crezi ca tu esti cel cu probleme. Asadar, ATENTIE MARE, verificati sa vedeti in ce familie a crescut. Sunt semne de la inceputul relatie ca ceva nu e in ordine cu aceste persoane. Acum am inteles comportamentul ei. Am citit si o carte TE URASC – NU MA PARASI , intelegerea personalitatii borderline. Pe parcursul cartii imi veneau in minte situatii intalnite in relatia mea cu ea. Nu-mi venea sa cred.Eu am spus ca gasesc solutii, fiindca aveam incredere in mine.E adevarat, sufar de sindromul salvatorului. De obicei gasesc solutii la orice. Am crezut c-o sa gasesc si in aceasta relatie. EVITATI sa intrati intr-o astfel de relatie.Am citit ca cineva a avut copii cu o femeie care suferea de astfel de tulburare. A distrus si copilul… Niciodata nu e sufient cat faci pentru ei. Cand nu poti sa faci ceva iti reproseaza cu nu ii iubesti.Ne-am despartit si impacat de 12-15 ori cred. Acum suntem despartiti de 2 luni. Sper sa trec cu bine peste.Incerc sa ma recuperez. Nu ma mai pot concentra la serviciu, nu mai am incredere in mine………e groaznic.
Bogdan, ma regasesc in intregime in descrierea relatiei tale. Intr-o situatie identica am fost si eu pe parcursul a patru ani de relatie cu un BDP. La inceputul relatiei am crezut ca este omul cel mai sensibil, mai altruist, mai bun. In decursul anilor impresia mi s-a schimbat radical. A trecut la cu totul alta imagine, din omul bun s-a transformat intr-o persoana fara scrupule, agresiva, manipulatoare, duala. Devenea agresiv din orice: atunci cand i se parea ca nu-i ofer destula atentie, cand vorbeam la telefon, cand ieseam la cumparaturi.. M-a lovit arunci cand am incercat sa ma opun controlului. Ajunsesem sa tremur cand anticipam un scandal. Incet dar sigur, m-a izolat de familie, de prieteni. Ajunsesem o persoana anxioasa, lipsita de incredere, de putere, de vise. Ne-am despartit de zeci de ori, pentru ca in urma conflictelor repetate, din mila, din slabiciune, il iertam intotdeauna vazindu-l vulnerabil (teatral) si ma acuzam pe mine de lipsa de rabdare. Pana la un moment, cand nu am mai avut puterea sa rezist in fata abuzurilor lui si am pus stop. Reactia lui de furie a fost sa ma jigneasca in mesaje si sa ma acuze. M-a amenintat, mi-a batut la usa ziua si noaptea, dar am preferat sa las totul in tacere. Am rezistat atacurilor lui verbale, si am perseverat in decizia de a pune capat infernului in care traisem atat timp… Azi sunt un om echilibrat interior, calm, cu planuri, cu speranta de viata si liniste in suflet. Nu regret nici o clipa ca am pus capat unei relatii false de iubire, care m-a injosit, m-a lipsit de onoare. Ma felicit ca am avut aceasta putere, sa imi reiau controlul asupra propriei vieti, sa scap din aceasta inchisoare pe care de bunavoie o acceptasem. Azi si el e bine. La o saptamana (am aflat) a intrat intr-o noua relatie. Ii urez aceste femei, indirect, intelepciune. Acesti BPD nu se schimba niciodata, nu pot fi salvati.. Ei nu pot iubi, sunt imuni un fata iubirii. Ei cauta sa gaseasca doar victime… Curaj si putere pentru a va desprinde..!
Mai mult decât identic am trăit și eu , și aș putea enumera multe, multe astfel de comportamente deșii o iubeam enorm . Acum tot ceea ce îmi stă în minte e intrebarea daca exista reala vindecare pt acești oameni ?
Bună Bogdan, bună tuturor. Am avut si eu o relație cu o fată la care am tinut enorm. Vreau sa spun ca am trecut de la relația ideală la coșmar de atâta ori încât am ajuns foarte afectat iar toata viata mea a fost dată peste cap. Am ajuns ca relația sa imi consume toata atentia si energia. Nu am mai putut să mă concentrez la lucru, mi-am neglijat afacerea și am stagnat total luni sau ani. Am plâns și am disperat de atâtea ori si mi-a fost foarte greu, având relația de aproape 4 ani. După etapa de idealizare, în cea de devalorizare am auzit mereu cuvinte de „te iubesc”, „esti cel mai dulce” la „nu mai scap naibii de tine” apoi ca „ma simt închisă cu tine” ca apoi cand doream sa pun punct sa fiu asaltat cu insistente de a ne împăca, pentru ca bineinteles ma iubeste. Cine ar vrea să piardă un om care te iubeste? Nimeni. Te face să te îndoiești ca esti un om bun și ajungi să crezi că ai o vina pentu că o controlezi desi faci aceleasi lucruri pe care le face si ea. Într-o zi am mers în parc si desi initial s-a bucurat, când am ajuns acolo și-a schimbat starea brusc si s-a plâns că vrea să plece ca nu mai vrea și a devenit totul aiurea si ciudat. M-am simțit nedorit. Nu am inteles niciodata motivul, eu dorind să petrecem timpul în doi ceea ce mi se părea ceva frumos. Apoi în mașină a revenit drăgăstoasa și a fost atentă și afectuoasă. Odată m-a mintit ca este acasă cand era la o petrecere, și de atunci lucrurile s-au repetat. Deși se plângea mereu de mine de fiecare dată când vroiam sa plec sa ii dau pace asa cum imi cerea, revenea cu cuvinte mari de iubire si cu comportament afectuos de scurtă durată ca apoi să revină sa se plângă că nu mai scapa de mine. In acea zona în care mergea fără mine era un fost partener al ei. Am găsit discuții online cu alt barat care ii făcea complimente. De fiecare dată „nu era nimic” decat doar mi se părea, iar eu eram cel rau care o acuză aiurea și de fapt sunt vinovat ca ii reproșez că îmi greșește. Imi spuna ca daca o voi acuza de infidelitate ma va înșela sigur desi aveam motive să cred că cocheta cu alti bărbați din cauza secretelor și modului în care se ferea de mine. De fiecare dată când se purta nedrept cu mine am suferit foarte mult. Nu înțelegeam. De ce? Eram mereu atent sa nu ii gresesc niciodată și mereu țineam cont de rea. Tot nu era suficient si eram mereu acuzat de infidelitate. Acuzații repetate cu ura si in care nu ma asculta deloc. Tortura totală. Poate acum inteleg ca este posibil să sufere și ea desi atunci credeam ca imi face rau intentionat. M-a amenințat ca se sinucide de câteva ori daca o părăsesc. Sunt aproape convins că m-a înșelat desi i-am cerut sa nu faca asta niciodată că mă rănește enorm. Este incredibil sa am atâta neșansa și nu am putut să trec peste decât după ce am inteles ca nu este neaparat vina mea si ca oricum nu aveam șanse împreună. Am trăit clipe minunate în care am crezut ca sunt cel mai norocos cu clipe cele mai urâte. Te epuizează total o astfel de relație. Si dupa terminarea ei lasa urme și nu îmi explic de ce. Mereu am fost tare dar de data asta simt ca nu mai sunt același om. Am crezut chiar ca poate nu sunt eu cel normal, am ajuns în subconștient sa ma cert singur pentru reactiile mele la greșelile ei si sa am remușcări desi stiam ca au am gresit niciodată față de ea intenționat. Poate certuri cand imi gresea sau nu ținea cont deloc de mine. Parca nici nu existam! Am respins toate femeile din jurul meu încât să ii dau siguranta si tot nu era de ajuns. Am făcut atâtea și tot a fost puțin. AVETI GRIJA SI NU INTRAȚI ÎN RELAȚIE CU UN BORDERLINE. DACĂ EȘTI PUTERNIC ESTE SINGURUL CARE CRED CA POATE SA TE DOBOARE. Culmea ghinionului am mai avut o relație chiar inainte foarte asemănătoare și cred că avea aceeași problemă în urma căreia m-am închis în mine si am stat singur câțiva ani. La fel am trecut destul de greu peste si am suferit si atunci mult. Totusi în acesta relatie am pus mai mult suflet și mi-am facut rau nestiind cu ce am de a face. Vad ca sunt foarte multe persoane către suferă după această boală și îmi pare rau pentru fiecare caz pentru ca imi dau seama cata suferinta este în sufletele lor. Sa aveti grija de voi si de sănătatea voastră și va disc să vă regăsiti liniștea interioară și de ce nu, adevarata dragoste!
Ciprian, vad multa empatie in randurile tale. Esti un om bun… cu altii. Dar cu propria persoana de ce nu reusesti sa fii bun?
Reciteste ce ai scris, ca si cum l-ar fi scris o alta persoana (a propos empatie!), ce observi? Este o auto- vatamare foarte subtila. Dai biciul in mana unei persoane sa te loveasca, si mai cauti si scuze pentru faptele ei.
Ani la randul. De doua ori.
Lucreaza la acest capitol, inainte de a te lasa din nou atras intr-o dinamica asa bolnava. Este mult de lucru, si poate nu merge fara ajutor.
Labilitatea emotionala este scrisa pe expresia fetei, in gesturi, si sunt barbati care sunt atrasi tocmai de aceste semne. De ce?
Daca tu insuti nu esti bun cu tine, nici altii nu o sa fie.
Imi pare tare rau ca ai trecut prin experienta ta si sper sa gasesti puterea de a duce un proces psihoterapeutic de durata in care sa ajungi sa te iubesti, sa pui limite sanatoase si sa iti cresti stima de sina. Ce pomenesti tu aici ca si simptome e mai mult in zona tulburarilor anti-sociale, narsicisice. Si nu doar descrierea ta, mai multe. Personalitatile borderline nu sunt maligne, nu sunt constiente de boala si nici de consecintele actiunilor. De obicei se pozitioneaza inconstient in rolul de victima, instanta de copil si atrag abuzatori. Sunt caracterizate de instalibilitate, comportament impulsiv si reactivitate emotionala mare adica simt neurologic vorbind ft intens. Si au o frica de abandon ft mare plus o incapacitate de a pune limite si a zice nu care combinata cu neincredere duce la furie de aici si crizele. Deobieci furia mascheaza frica. Insa personalitatea anti sociala stie ft bine ce face si cat rau face, stie ft bine ce e rau ce e bine, dar nu se poate face altfel si manipuleaza in mod constient ca sa obtina control si putere si abuzeaza emotional si chiar si fizic. Nu au empatie si nici rusine, vinovatie. Borderline-ul in schimb poate da dovada de vinovatie, empatie. Daca manipuleaza, o face in mod inconstient, automat ptr ca nu stie altceva. A trait intr-un mediu abuziv si haotic in care daca cereai ceva sau aratai ce simti sau spuneai nu erai respins, abandonat, abuzat. Sigur ca asta nu scuza actiunile lor, dar e o diferenta mare intre borderline si histrionic si respectiv anti-social si narcisisc care toti fac parte din acelasi cluster. De exemplu ultimii doi mint in mod constant si dau dovada in mod patologic de ura, invidie si dispret si pot ajunge la niste razbunari colosale si constiente, lucru pe care un borderline nu l-ar face, el reactioneaza agresiv doar la impuls.
Pentru cei care „s-au bagat” in relatie cu un Borderline, trebuie avut in vedere, ca sunt, tipuri de personalitate, care se completeaza reciproc.
E bine de parcurs un drum de autocunoastere (pentru toata lumea de fapt), si a raspunde la intrebari, ca: ce insusire a ta atrage o asemenea persoana. Si invers: ce are ea/el, care te a atras pe tine.
Ca nu sunt doua taberi, una cu oameni sanatosi, si alta cu bolnavi. E una singura.
Altfel s-ar putea sa se mai repete.
Buna Helen, sa iti raspund la comentariul tau, în care întrebai de ce, sau ce anume m-a atras la un borderline. Poate sunt personalități care se completează reciproc. Are sens. Eu stiu ca imi doream doar o relație în acele momente. Simteam ca am stat singur prea mult. Nu mi-am dorit decât să cunosc un om bun, cu bun simt, modest. Poate am judecat gresit faptul că un om timid este cu bun simt. Si asa este. Am citit articole despre covert narcissist. Este îngrozitor în ce capcana poti cădea în zilele noastre. Cine ar fi stiut? Dar nu am simtit si nu m-a atras o slăbiciune emoțională. Simteam mult bun simt. Exact ce cautam. Nu stiu cum sunt alte persoane care sunt sau au fost in relatie cu un borderline, eu nu îmi doream decât o relație de iubire în acele momente. Este adevarat, am avut convingerea că un om se poate schimba în bine atâta timp cât greșește sau poate intelege lucrurile daca ii explici bine. Cu un borderline mi-am dat seama ca iti pierzi timpul degeaba. Mai ales daca are tendințe narcisice, cu atât mai greu. Nici nu te asculta. De fapt încerca să dea vina pe tine. Se plânge și te face într-un fel sa te simti vinovat. Dacă ești o persoană empatica esti terminat. Te-a prins sigur mai ales dacă nu stii de această tulburare. Cand stii, e mai usor sa înțelegi, așa cum este pentru mine acum. Spuneam ca imi doream o relație foarte mult de ambele dăți și asta după o pauză mare de timp. Poate asta a fost capcana mea că m-am izolat prea mult cu munca si nu am avut experienta sa cunosc oamenii asa cum sunt. Nu mi-am dat seama ca ar fi o problema, daca nu te întâlnești cu astfel de experiente nu poti sa iti dai seama de la început. Nici după ce au început problemele nu iti dai seama, o pui pe seama imaturitatii și rasfatului de acasă. Apoi nici nu reacționezi mereu bine la minciuni și tot felul de lucruri urâte. Si daca reacționezi negativ cum ai tendința sa o faci cum te simti neindreptatit, poate întoarce asta împotriva ta. Te poate face să te simți vinovat. Ciudat în ce capcana am căzut singur. Ciudat după ce tipare functioneaza mintea omului. Totusi lucrurile erau extrem de ciudate și băteau cap în cap. Nu imi plăcea ca nu merg lucrurile. Nu se potriveau vorbele cu faptele. Am suferit si am stat mai mult singur decât în relatie. Așteptând minunea și să își dea seama ca greșește. Nu a venit. Dacă știam că sunt probleme de acest gen și citeam inainte… Totusi cred ca oricum vroiam sa ma asigur ca sunt astfel de probleme. Poate incercam sa abordez altfel problema. Nu as fi suferit atât. As fi inteles. As fi ajutat înainte de a pleca și nu aș fi iesit din relatie decât dacă eram sigur că nu se poate face nimic. Poate asta a fost problema mea. Ca nu am renuntat usor si am tot dat șanse si am crezut în fiecare, desi au fost gesturi urâte care arătau clar lipsa de respect poate si ură după care urma dragoste și eu am sperat ca ma iubeste asa cum simteam câteodată. Avea sens în mintea mea. Avea și motive. Încercarea ei de a mă invinovati a reușit într-o oarecare măsură mai ales că știam că reacționam negativ la orice lucru care mă ranea. Nu stiu cum se completează unele personalități dar eu sigur nu vreau asa ceva lângă mine. Mi-a plăcut cand imi arata ca ma iubeste, poate doar era un mod de a se asigura că nu plec, și poate nu m-a iubit cu adevărat, poate astfel de persoane nu pot iubi niciodată. Asta m-a făcut să stau atâta timp în astfel de relație și faptul că speram ca lucrurile se vor îndrepta, am mai plecat în trecut din alte relatii prea usor si mi-am promis odată că voi încerca mai mult. De data asta am înecat prea mult. Acum sunt mult mai atent și nu aș mai accepta astfel de tip de relație niciodată, deci nu ma atrage asta. Mi-e chiar teama sa nu judec gresit persoane sănătoase după lucruri care ar semăna. Imi doresc o relație sănătoasă bazată pe respect, deci nu cred că am o problemă. Imi doresc dragoste si credeam ca am găsit-o doar ca este dificil câteodată și trebuie sa lupt și să nu renunț usor. Totusi lucrurile erau prea ciudate. Nu am crezut ca exista asa ceva si acum imi dau seama in ce lume trăim și cât de periculos este sa nu cunosti ca exista aceasta boala și riști să te chinui enorm încercând să faci mereu bine și niciodată să nu fie suficient, din contră. In încheiere nu ma atrage asa ceva si as fugi cât mă țin picioarele de asa ceva. Mai bine singur ca tot mi-am gasit pacea. Nu am crezut niciodată că am să mă bucur de singurătate. Tot timpul am urat asta. Acesta este efectul după o relație cu borderline. Ai da, mie frica acum ca un om rau pe fata este sigur rau si unul care poate bun poate avea astfel de probleme. Dacă sunt oameni care citesc aceste mesaje imi dau seama ca intr-un fel sau altul au avut de-a face cu tulburarea borderline. Fie ca au fost victimele unei relatii fie au chiar ei o astfel de tulburare. Pot spune ca sunt oameni și trebuie ajutați daca se poate. Dacă vor si conștientizează. Dacă nu, nu poti face decât să iesi din această relatie deoarece te poate distruge. Salvează pe celălalt și pe tine, daca nu, salvează-te pe tine. Va pup si va doresc putere de a trece peste aceste probleme și multă sănătate tuturor.
Buna ziua Helen,
Bine punctat. In relația cu borderline-ul, e sacul cu peticul. Eu sufăr de sindromul Salvatorului…iar el este mereu victima zilei. O relație fără succes. Eu vreau sa ies din relație, dar de jumătate de an nu pleacă din casa. Șoc și groaza și scandal la fiecare confruntare. Am mare nevoie de ajutor, de unul singur e extrem de greu.
Buna seara! Inteleg ca terapia v a ajutat sa aveti o viata normala. Suntem intr o situatie dificila in familie…
Imi puteti recomanda specialistul cu care ati lucrat? Multumesc!
ralilpa@yahoo.ie
Pentru cei care „s-au bagat” in relatie cu un Borderline, trebuie avut in vedere, ca sunt, tipuri de personalitate, care se completeaza reciproc.
E bine de parcurs un drum de autocunoastere (pentru toata lumea de fapt), si a raspunde la intrebari, ca: ce insusire a ta atrage o asemenea persoana. Si invers: ce are ea/el, ce te a atras pe tine.
Ca nu sunt doua taberi, una cu oameni sanatosi, si alta cu bolnavi. E una singura.
Altfel s-ar putea sa se mai repete.
cu cine ai facut terapie? ce fel de terapie? dupa cat timp ai observat o mica schimbare?
Luna, am facut terapie in Targu- Mures, aici locuiesc. Nu stiu exact metoda, d-na doctor foloseste mai multe, adaptate cazului.
Mica schimbare am observat chiar de la prima sedinta, pentru ca am vazut ca ma ia in serios, si de atunci m-am simtit in siguranta.
Schimbarea mare a aparut dupa a cincea- sasea sedinta. Am ramas surprinsa, cat de tare functioneaza. Nu m-as fi gandit.
Da…au mai trecut 4 saptamani de cand am scris. Sunt mult , mult mai bine. Din fericire ma pot concentra si la serviciu, pot sa dorm normal ( nu ma mai trezesc de 2-3 ori pe noapte), am inceput sa leg noi prietenii, sa ies in societate. Am citit foarte mult ( atat de pe internet de la phihologi cat si o carte foarte buna TE URASC – NU MA PARASI, Jerold J. Kreisman, intelegerea personalitatii borderline, 300 pagini :) despre aceasta tulburare de personalitate borderline . Am incercat sa-mi explic de ce eu am intrat intr-o astfel de relatie. Mentionez ca nu am stiut de la inceput cu cine am de-a face. Nu cunosteam familia in care a crescut .Singura explicatie este ca sufar de COMPLEXUL SALVATORULUI, ceea ce ma face partenerul de cuplu perfect pentru un borderline. Aceste persoane, cu tulburare de personalitate borderline sunt blocate la nivelul emotional al unui copil de 3-5 ani. La nivel cognitiv si intelectual aceste persoane sunt de regula la un nivel adecvat varstei lor, numai latura emotionala este insuficient dezvoltata. De aceea ele pot functiona fara probleme in domeniul profesional si doar in viata lor personala domneste haosul, drama si suferinta. De fapt, aceasta neintelegere provoaca cea mai mare suferinta persoanelor care intra intr-o relatie cu o persoana afectata de borderline: faptul ca nu pot sa priceapa ca au de-a face cu o persoana perfect rationala dar cu maturitaea emotionala a unui copil de varsta foarte frageda.
A fost o experienta traumatizanta……..insa asa am ajuns sa ma dezvolt si in aceasta directie. Acum sunt mai atent cu cine stau de vorba si vad dincolo de o frumusete fizica care…e trecatoare. Ceea ce cred acum este ca am incercat sa am o relatie functionala cu o persoana disfunctionala.
Un Borderline e inevitabil narcisic/narcisica din cauza lipsei de dezvoltare emotionala – dar am observat si alte probleme ca: incercari disperate de-a atrage atentia, frici irationale si intense de-a fi parasita, lipsa empatiei, gelozie extrema, minciuni, control slab al impulsurilor.
Borderilor le lipseste in copilarie o relatie simbiotica sanatoasa cu mamele lor, care este miezul acestei dificultati.
Stresul continuu al razboiului emotional si psihologic afecteaza conditia umana mai tare decat abuzul fizic si unii barbati dezvolta boli serioase in timpul acestor relatii. Nu am de ce sa ascund faptul ca in timpul acestei relatii am slabit mult ( si nu sunt gras) si mi-am pus de mai multe ori problema daca nu cumva eu sunt cu probleme psihice. In acest sens am consultat si un psiholog.
Probleme de prostata, inima, tulburari sanguine, eruptii de herpes, migrene si glaucom sunt doar cateva dintre amintirile pe care barbatii le-au primit cadou in relatiile astea, oricat de puternici erau din punct de vedere fizic, inainte de-a intalni femeia borderline!
Trebuie sa luati in serios o astfel de relatie ( cu un borderline) si sa va ganditi foarte bine la consecinte.
Vreau sa subliniez ca scriu aici pentru a ajuta persoanele care vor sa intre intr-o astfel de relatie, care sunt intr-o astfel de relatie sau care au iesit dintr-o astfel de relatie.
Dragilor, stati departe de astfel de persoane !!!
Poate o asemenea persoana sa fie lasata in preajma unui copil? Are vreun rost?!
Buna dimineata ! Totusi vad ca sunt multe asemanari intre histrionici si borderlineri .Exista diagnostic diferential intre cele doua tulburari ? Multumesc anticipat !
Dintotdeauna am avut un comportament diferit, însă imi spuneam ca sunt o persoana dificilă. Dacă la început nu realizam ca nu este ok comportamentul meu si puneam vina in spatele celuilalt, cumva cu soțul meu m-am inteles din prima, si aceste porniri, sa le spunem, au dispărut. Însă nu pentru mult timp, după ce am nascut, au revenit si s-au amplificat. Moment in care am cerut ajutorul si am facut terapie. Pot spune ca desi am facut progrese incredibile, încă am teme pentru acasă, pe care le aplic în viața de zi cu zi. Și da se poate trata si avea o viață normală, important este sa conștientizeze că ai nevoie de ajutor și sa il ceri.
Si eu am un istoric asemanator. Cu casnicia a inceput o perioada relativ linistita. Doar ca am avut in continuare probleme pe plan profesional. Mi-am schimbat de mai multe ori locul de munca, si ajungeam la burnout dupa perioade din ce in mai scurte.
Pana am ajuns sa lucrez in Germania (o luna petrecuta acolo, una acasa). Conditiile erau bune, oameni cumsecade, ma descurcam usor si cu munca, si cu limba, cu toate ca eram incepatoare. In ciuda acestora, aveam ganduri negre si ma aflam pe pragul panicii tot timpul. Si cand ma aflam in cea mai adanca groapa, mi-am dat seama dintr-odata de aceasta contradictie. Ca nu imprejurarile sunt de vina de starea mea, ci problema este in mine.
Dupa aceea a urmat terapia. Si da, lectiile continua pe tot parcursul vietii.
Suntem norocoase ca ne-am dat seama ca avem nevoie de ajutor (aceasta mi-a fost cel mai greu, a durat cateva decenii), ca ne-am putut permite (nu ar fi voie sa fie asta un privilegiu, dar din pacate este), si ca am primit ajutor corespunzator.
Un haos traumatizant relația cu așa personalitate. Schimba pentru totdeauna viziunea despre iubirea adevărată !
Băiatul meu suferă de această afecțiune. O vreme am crezut că este histrionic, dar citind toate cele descrise mai sus, se potrivesc în totalitate. Se pare că aceasta mi se datorează mie, nu știu în ce fel, poate că nu am știut să îi impun limite. Sunt deznădăjduita!
Nu te invinovati, fiecare parinte greseste, chiar daca rezultatul este diferit. Pentru ca si parintii nostri au gresit, pentru ca de la ei am invatat cum sa crestem copii, si asa mai departe, din generatie in generatie. Gandeste te la viitor, cum poti sa te ajuti pe tine si pe fiul tau.
Și eu sufar de tulburarea asta…este oribil :( Nu imi merge nicio relatie, câteva zile este totul ok apoi iarăși o iau de la capat. Mă regăsesc cuvânt cu cuvânt in ce ați scris, mai putin, momentan, în faza cu suicidul si auromutilarea…Cred ca o sa merg la psiholog iar, poate o sa ma ajute…
Buna ziua Eu sunt unul din cei cu afectiune borderline si inca lupt cu aceasta afectiune care sper eu ca voi invinge prin propria forta
Vreau sa va multumesc foarte mult pentru articol foarte util pentru ambele parti
Am făcut aseară la Urgenta un EKG și a ieșit ceva de genul bordeline prolonged QT interval , bordeline EKG…Ce înseamnă ? Doctorita nici nu s-a uitat pe el , bine nici la mine , dar am văzut acasă și nu știu ce înseamnă..Am ajuns in urgență cu o stare de leșin și un rau general cu tremurături ale gurii…Mi s-a spus că am spasmofilie ! La 63 de ani ?
Va rog mult , să mă lămuriți puțin ! Mulțumesc .
Am avut un iubit cu o astfel de tulburare. Inteligent, extrem de analitic in relatii pentru a putea inmagazina instrumentele de manipulare pentru viitor, extrem de ofertant sexual, sarmant, superficial, samd. Tot ceea ce pot spune este ca la o analiza atenta, simptomele acestei tulburari sunt prezente de la inceput, numai ca starea euforica in care ne aflam sau nevoia emotiilor pozitive care le induce un astfel de partener ne lasa imuni in a le observa sau a lua in calcul consecintele unei astfel de relatii. Eu nu m-am lasat manipulata, am observat de la inceput tot, insa ceea ce traiam dpdv emotional, chiar si emotiile negative intense, mi le doream. Este foarte posibil ca sa fi fost intr o relatie de codependenta si de aceea sa nu fi vrut sa ies din ea. Iubitul meu stoca orice a reprezentat plus valoare in viata lui, (idei, fotografii cu foste minunate iubite, etc) din nevoia de a se vinde viitorei „cumparatoare”, insa vanzarea se facea in functie de nevoile celeilalte. In fine, sunt multe de spus, insa relatia s a terminat pornind de la decizia lui, printr-o devalorizare abrupta in ceea ce ma priveste, si desi stiu exact cum stau lucrurile, asta nu inseamna ca nu m a durut.
Da. Eu sunt hna dintre acele persoane descrise.
E posibil să am sau cel puțin să fi avut borderline, că acum sunt mai echilibrat psihic din anumite puncte de vedere. Nu am fost diagnosticat, dar citind mai multe lucruri despre această tulburare de personalitate și după ce am dat mai multe teste online, am înțeles că e posibil să am o formă medie de borderline. Ce pot să zic e că pentru tratarea și prevenirea tulburărilor psihice este nevoie, printre altele, ca copiii și adolescenți să fie duși din când în când la psiholog și psihiatru. E bine ca copiii/adolescenții să aibă posibilitatea de a discuta cu specialistul fără asistența părinților, întrucât le-ar putea fi incomod să spună anumite lucruri specialistului de față cu părinții. În privința formei mele de borderline, aceasta s-ar putea explica ori prin anumite abuzuri psihice la care am fost supus în trecut, ori poate fi ceva genetic (că am motive să cred că și mama mea are borderline, în orice caz e hipersensibilă afectiv, și uneori de destul de abuzivă cu membrii familiei, dar nu și cu prietenii, iar când e abuzivă nu-și dă seama cât rău face). În același timp, îmi pare că tulburarea e văzută cu ochi mult prea negativi, mai ales că cei cu borderline sunt diferiți: nu toți sunt abuzivi, nu toți se comportă nedrept. În general, descrierile tulburărilor de personalitate de pe net sunt niște generalizări care nu sunt valabile în toate cazurile. Fiind pe un grup online dedicat celor cu borderline am observat partea bună a acestei tulburări: unii borderline spun că felul lor de a fi îi face mai empatici, mai creativi și se pot conecta ușor emoțional la ceilalți; unii sunt căsătoriți sau au relație care merge bine, așa că nu putem spune că o relație cu un borderline în nici un caz nu poate fi fericită. Trebuie să cunoaștem omul, nu să-l judecăm bazându-ne pe preconcepții și generalizări (cum e aceea că toți borderlinii sunt abuzivi și răi). În cazul meu, relațiile mele cu prietenii sunt bune și nu sunt abuziv. Dar mi s-a întâmplat în trecut ca, din cauza idealizării oamenilor care e o trăsătură a personalității borderline, să mă fi încrezut mult în niște prieteni care s-au dovedit a fi falși, dar n-a fost vina mea că au fost prieteni falși, deși din nou se generalizează și se pune că borderlineul ar fi întotdeauna vinovat pentru eșecurile sale din relațiile cu oamenii, dar nu e întotdeauna așa.
Am avut o buna prietena cu boderline . După ce a născut , i s-au abrutuzat derapajele comportamentale. Doi ani m-a hărțuit cu prietenie, iar de doi ani ma hartuieste cu ură:)) se poarta ca o adevărată psihopata . Sfat ptr cei care observa comportamente in neregulă la cei cu care relationeaza: nu le mai dati a doua/a treia/a noua sansa. Vor fi din ce in ce mai rau. Tăiați relatia cu ei de la primul semn. Altfel vor ajunge sa faca adevărate obsesii ptr dvs. Si nu intr-un sens bun
@ Nicolae, medicii doar incadreaza un anumit coportament pe baza caruia pun un anumit diagnostic, nu te increde prea mult in psihiatri, psihologi sau specialisti*, cea mai buna metoda e cea a arbitrului personal.
Am stricat ceva.. ce-am facut, unde-am gresit… samd.
Daca nu-ti pui aceste intrebari si in schimb astepti sa *te rezolve altcineva din afara, parerea mea e ca esti (sau ai fost) un borderline autentic.
De regula ei gasesc motive, explicatii, nu EI sunt de vina, ci lumea inconjuratoare, impotriva careia se intorc in fel si chip.
Sa avem grija de noi insine in primul rand, si-apoi de ceilalti.
Dovada faptului ca realizam efectele comportamentului nostru, e primul pas (personal), facut in directia buna.
Buna, ma regasesc in aceste descrieri, abia acum inteleg ce se intampla cu mine, vreau sa vorbesc cu persoane in aceeasi situatie, cum ati gestionat , cum v-ati echilibrat? fac terapie dar mi s-a spus ca la varsta mea s-au rigidizat multe com[ortamente si va fi greu sa ma mai vindec- am 52 de ani.
Cand eram copil nu-mi intelegeam parintii (de 30 de ani), cand aveam 30 de ani, nu-mi intelegeam parintii de 55 de ani, si iata, nici la 50 de ani cu greu reusesc sa-i inteleg la varsta lor.
Ma intreb acum, e vorba de-o simpla varsta sau de necesitatile noastre de moment?
Cand te manifesti (sa zicem la limita aceea declarata de medici dintre nevroza si psihoza), oare fundamental nu-ti revendici anumite nevoi ( cel mai adesea *emotionale)?
Oare nu te regasesti nepregatit sau insuficient evoluat ptr. varsta pe care-o ai?
Asta e cu adevarat o boala sau mai mult o manifestare a incapacitatii de adaptare?
Cand suntem copii ne rasfatam (sau suntem rasfatati), in adolescenta incepem sa jonglam deja cu alte emotii, la maturitate (deplina), deja privim senin in urma si constatam cumva cum ca „experienta nu se imprumuta”, ci doar se traieste, – se experimenteaza.
Cine n-a facut-o la vremea lor acum are de recuperat.. nu cred ca e o *boala cum spuneti toti, cat mai mult o manifestare a frustrarii si-a unei energii personale insuficient intelese sau negociate la vremea lor, (din varii cauze).
Daca o persoana devine prin comportramentul lui pentru mediul înconjurtator incomod sau o problema, atunci se consindera ca aere problene de comportament. Nu conteaza cum se denumeste tipul de comportament ( boala sau sindrom) . Important este ca o data ce problema este cunoscuta, trebuie lat mesuri pentru optimizarea comportamentului. Altfel se ajunge la tragedii. Iar tragediile nu aduc fericire. Deoarece toata lumea doreste sa poata avea parte si de fericire, a sta in garda in loc de a lua masuri de optimizare, nu aduce rezultatul dorit pentru ca este contraproductriv. Oamenii sunt pe drumul cel bun, daca sunt ca si natura intrun proces continu de imbunatatire. „Nobady is perfect” dar drumul pe care il alegen este hotarator. Vrem sa fim intr-un proces continu de imbunatatire sau vrem sa fim caposi, gasind scuze pentrzu deficientele pe care le avem ca sa evitam procesul aducator de armonie? Asta este întrebarea.
Pentru aceia dintre voi care spuneți sincer ca va recunoașteți în descrierea acestei tulburări, primul lucru pe care vi.l spun este ca fie nu sunteți grav afectați și există șanse mari de recuperare, fie aveți alte afecțiuni. Una dintre trăsăturile cele mai ‘dificile’ este aceea că acești indivizi sunt egosintonici, adică nu acceptă și nu -‘văd’ că ei au o problema, (problema e oriunde in altă parte dar nu la ei) de aici si dificultățile în a se trata
Ma numar si eu printre cei afectati de aceste cumplite simptome, am 37 de ani si am cam distrus ce am avut bun in viata mea prin lipsa controlului furiei care te cuprinde si te izbeste cu capul de toti peretii fara ca tu sa mai apuci sa realizezi mare lucru. Va rog pe cei care sunteti pe grupuri online referitoare la TPB sau aveti informatii despre astfel de grupuri sa le faceti cunoscute pentru cei interesati. Multumesc !
Buna,din pacate in Romania e un grup pe facebook carenu e de foarte ajutor nefiind multa zctivitate sau infirnstie si vu putini hembri,se cgeand Borderline Romania.Poti cauta insa grupuri de suport din alte tari ,pe facebook este beautiful borderline unde membrii impartasesc din experientele lor.Iti recomand cartea Te urasc ,nu ma parasi care explica aceasta tulburare si te va ajuta garantat.
Dezastruoasă relație..eram insurat cu doi copiii cand sa abătut asupra mea o borderline..m a studiat in timp..multi ani..a prins un moment de răceală in relatia mea..si a pătruns..puternic si intens.3 luni după sa transformat..o victimă perfectă ..eu cel vimovat..mereu.Fără reținere..fara milă…o distrugere aproape totală. Un amic care a trecut prin asa ceva m a ajutat enorm..mi a deschis ochii..si am incceput informarea.Am lăsat de la mine..am pierdut puterile..am facut accidente..lucrez ca șofer..un haos total..nu am cuvinte.Am gasit solutia potrivita sa o ajut..ordonarea emotiilor pozitive..a facut mișto..mi am dat seama ca nu pot face nimic..decat sa ma retrag..cand i am aratat problema ei…mi a reprosat ca sant nesimțit…ca nu e bolnava psihic..nici nu am acuzat o de așa ceva..imi doream din suflet sa o ajut.E doar un haos de emotii..pe care l am preluat fara sa vreau..din empatie.A intrerupt orice contact fizic de peste 3 luni..dar virtual nu inceteaza sa mi altereze starile de bune cu cele de distrugere psihica..o suferință exacerbata..fara sens…daca ea stă rau.. de ce eu sa stau bine! si nu cred ca va ceda usor.
Poate sânt..nesimtit..dar am 2 copii de crescut…sanatos sa fiu ..nu cu mintea varză…inca sant in faza incipienta..am indoieli dacă sa i mai dau șanse…dar ma aleg pe mine.Fara asa ceva nu realizezi cat de mult ții la tine..Sper sa trec cu bine…
Lavinia, ai perfecta dreptate :cei care suferă de aceasta tulburare nu merită o altă șansă. Am trăit un adevărat iad psihic din care am ajuns să cred că nu se va sfârși niciodată. Manipularea este principala „armă” în acest caz. Culmea este că am terminat facultatea de psihologie, mi-am dat seama după o lună de zile că are această afecțiune, și totuși am continuat. De ce? Pentru că l-am iubit. Dependenta emoțională față de el, sentimentul de vinovăție, manipularea în orice situație și multe altele, m-au determinat să spun Stop.Am ajuns să cred că eu am o problema, când de fapt, lucrurile stăteau invers. Mi-ar trebui un roman, pentru a putea descrie coșmarul trăit.Orice contact cu cineva care are această tulburare, trebuie întrerupt definit.
Well…și eu am borderline și nu sunt vreun monstru de care lumea ar trebuie să se teme și să rupe legătura cu ea. Și ai zis că ai terminat psihologie,nu?Ar trebui să știi că după mai mulți ani tulburarea aceasta de personalitate poate intra în remisie chiar în proporție de 99%,mai ales dacă persoana acceptă tratamentul. Fiecare om e diferit,nimeni nu este la fel. Nu există o persoană borderline care să fie la fel cu cealaltă,toți suntem diferiți. Eu de exemplu am teama de abandon mai mult și reacționez într-un mod depresiv,dar nu agresiv sau manipulator. Urăsc manipularea și nu îmi place să fac așa ceva. Nu îmi place agresiunea sub nicio formă,nici de bârfit nu bârfesc alte persoane pentru că mi se pare oribil. Am auzit multe persoane că zic că cei cu borderline nu au empatie. Nici asta nu e adevărat. Empatizez cu toată lumea,fac voluntariat de 10 ani în mai multe locuri pentru că vreau să ajut și să fac lumea asta mai bună. Fac voluntariat la casa de copii și fac voluntariat și la o asociație care ajută persoanele depresive. Nu cred că eu sau oricare altă persoană cu această tulburare merităm această stigmatizare…nu suntem niște monștrii. Cum există oameni fără borderline nașpa, nu neg faptul că există și persoane cu borderline care nu sunt ok. Dar hai să nu mai generalizăm și să stigmatizăm oamenii cu probleme de sănătate mintală și să nu mai vorbim cu ei fără să îi cunoaștem pentru că au x sau y boală.