Trezirea la Fericire in Relatie

purple_heart_by_Summer_Sunny www.deviantart.comFrustrarea emotionala in relatie... oare cati dintre noi o traim? Ne indragostim, pornim la drum alaturi de o persoana, facem tot ceea ce putem ca sa-i creem confortul afectiv si emotional, daruim, uneori nu cerem nimic in schimb, desi asteptam in sufletul nostru o recunoastere a eforturilor noastre. Nu intelegem ce se intampla,  de ce nu primim in mod firesc o reciprocitate, o recompensa fireasca pentru eforturile noastre orientate catre fericirea celuilalt, cu toate ca, in fiecare zi, daruim din ce in ce mai mult si il inconjuram cu toata dragostea noastra. Suna cunoscut?

Am intalnit si intalnesc multe relatii in care este vorba despre faptul ca unul dintre ei daruieste neconditionat, o face din toata inima si da, probabil ca se asteapta ca la un moment dat partenerul sa simta sa-i ofere la randul lui, confort emotional, afectiv si relational. Dar asta nu se intampla intotdeauna... ci ceea ce se petrece este ca partenerul care a beneficiat de atentia, acceptarea si dragostea neconditionata din partea celuilalt se transforma intr-o persoana pasiva si dezangajata. Uneori, daca partenerul sau intrerupe acest aflux de energie pozitiva si cere ceva si pentru el, cel obisnuit cu tratamentul frumos primit pana  in acel moment, are accese de rautate sau de nepasare in care afirma "daca nu-ti convine pleaca"!  Deci nici vorba de o "recompensa" pentru faptul ca a beneficiat de atatea momente frumoase, ci din contra transmite mesajul ca daca nu primeste in continuare aceleasi lucruri (sau mai  multe), evident fara ca sa ridice vreun deget, atunci il pedepseste pe partener scotandu-l din viata sa. Mesajul este "daca refuzi sa-mi oferi neconditionat si ai pretentii, atunci nu mai am nevoie de tine"...

Cred ca un astfel de mesaj ne duce cu gandul la un fel de "sclavagism emotional" in care asupritorul  cere si nu da inapoi decat firimituri, iar cel care ofera din prea plinul sufletului, ramane pustiit, cu sentimente de neputinta, tristete, dezamagire, furie, si toate acestea doar pentru ca a dorit sa ofere frumosul...

Ce se intampla de fapt? De ce noi oamenii nu putem sa apreciem (decat dupa ce pierdem eventual) si sa rasplatim dragostea neconditionata?  Care este motivul pentru care atunci cand primim nu stim sa fim recunoscatori pentru asta, ci credem ca ni se cuvine si eventual, prindem incredere si ne transformam in mici tirani: "ma iubesti, deci fa cum vreau eu, daca nu, pleaca"!

Suntem atrasi de persoane cu care relatiile sunt dificile, nesatisfacatoare si care uneori ne pun in pericol sanatatea psihica si fizica. Avem nevoie sa simtim ca  luptam pentru cineva, apreciem o persoana doar daca am trecut prin multe suferinte emotionale ca sa ramanem langa ea, valoarea omului de langa noi consta tocmai in costurile implicate pentru a-l mentine in viata noastra. Despre ce vorbim aici? Dragostea se presupune ca este un lucru frumos, insa apreciem pe cineva doar daca ne face sa suferim, nu daca ne iubeste si ne arata asta. Cu ce ramanem in final este un gust amar, deoarece lucrurile urate, care ne-au cauzat suferinta, nu se uita usor, asa ca, dupa tot efortul depus, tot singuri si neimpliniti ne simtim...

Una dintre explicatiile posibile ale faptului ca nu apreciem bunatatea si dragostea neconditionata este propria imaturitate emotionala, alaturi de iresponsabilitatea relationala. Nu putem aprecia ceva atat de frumos, daca nu avem maturitatea necesara ca sa percepem si sa primim in locul potrivit din sufletul nostru aceste lucruri. Poate ca avem o credinta conform careia partenerul intra in viata noastra si este dator prin faptul ca este indragostit  sa se poarte frumos, ca asta este alegerea lui si ca pe noi nu ne obliga asta cu nimic. Este corect ca nu este vorba de "obligatii", ci este vorba de apreciere si recunostiinta, date de maturitatea emotionala a fiecaruia.

Astfel, in loc sa ne trasformam in fiinte pasive, egocentrice si egoiste, receptori si consumatori de dragoste, sa incepem sa ne orientam si noi catre cel care ne ofera atatea lucruri minunate si sa incepem la randul nostru sa daruim neconditionat. Am citit undeva ca in relatie este minunat daca reusesti sa oferi 70% si sa ceri 30% si ma intreb oare cum ar arata viata fiecaruia dintre noi, viata in cuplurile si in familiile noastre, viata tuturor oamenilor, daca am incepe fiecare dintre noi, in mod constient si matur, sa ne responsabilizam si sa invatam sa daruim?

Suntem co-creatorii propriei vieti precum si a relatiilor noastre, asa ca oricand putem alege fericirea proprie si acelui de langa noi si evitarea suferintei proprii si a celui care ne sta alaturi in viata...

Daruieste!

Ursula

 

3 comentarii pentru “Trezirea la Fericire in Relatie

  1. Lipsa de iubire fara de noi insine ne face sa acceptam, din pacate, acest „troc emotional” care nu duce, desigur, decat la tristete, dezamagire si suferinta…De ce ai fi cu cineva care iti nesocoteste sentimentele, care crede ca i se cuvine Totul, fara a da nimic in schimb? Daruirea neconditionat este cheia, dar e foarte frumos ca „oglinzile” noastre, cei in care ne reflectam, sa fie pe aceeasi „lungime de unda: cu noi…
    „Iubeste-te, fii plin de iubire… Daca vine cineva la tine, bine, daca nu, nu. Abia cand poti sa te reversi, esti pregatit sa intri intr-o relatie de iubire..dar intri ca un stapan, nu ca un sclav”… Osho

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.