Sindromul impostorului – ce este și ce se poate face?

Sindromul impostorului se referă la faptul că unii oameni, în special cei care chiar sunt foarte buni în ceea ce fac, cred despre ei înșiși că sunt incompetenți, că nu merită succesul pe care l-au obținut, în ciuda dovezilor și realizărilor pe care le au. Se percep ca fiind niște oameni falși și prefăcuți, ca și cum i-ar fi păcălit pe alții să îi considere inteligenți, capabili sau demni de admirat, așteptându-se să fie „deconspirați” cât de curând, fapt ce le cauzează mult stres, anxietate și îndoieli de sine.

Acest sindrom a fost descris pentru prima dată de Dr. Pauline Clance, în urma observațiilor sale clinice. Ca și caracteristici ale sindromului impostorului, Dr. Clance vorbește despre șase dintre acestea:

Ciclul impostorului – se referă la cercul vicios al „impostorului” din care are senzația că nu poate ieși și care îi întărește convingerea că succesele nu se datorează propriilor calități. Acest ciclu începe atunci când persoana are de îndeplinit o sarcină. Din pricina anxietății și a temerii de eșec, persoana fie începe imediat să lucreze și depune mai mult efort decât este necesar, fie amână realizarea ei pentru ca mai apoi să lucreze din greu pentru a o duce la bun sfârșit. După finalizarea sarcinii, apare un sentiment de bucurie și de eliberare, însă care nu va dura mult. În ciuda laudelor primite, impostorul nu consideră că succesul este datorat abilităților sale, ci fie muncii în exces, cum este cazul în prima situația, fie norocului, cum este cazul în cea de-a doua situație. Îndoiala și anxietatea apar din nou, amplificându-se odată cu apropierea unei noi sarcini, deoarece impostorul nu are încredere că poate să obțină din nou acel succes, ținând cont de faptul că, în percepția sa, succesul nu i se datorează personal. Astfel, ciclul se repetă.

Nevoia de a fi special, de a fi cel mai bun – impostorii își doresc în secret să fie cei mai buni în comparație cu alții, fiind de multe ori primii în ceea ce întreprind. Însă, atunci când alții au rezultate mai bune decât ale lor, concluzionează că de fapt sunt proști și nici nu sunt atât de talentați, doar pentru că nu au fost pe primul loc.

Aspecte de supraom – impostorii se așteaptă să facă totul perfect în fiecare aspect al vieții lor. Tocmai pentru că nu își atribuie succesele, simt nevoia de a compensa aceste „carențe” interioare muncind exagerat de mult. Își stabilesc standarde și obiective aproape imposibil de atins și se simt copleșiți, învinși și dezamăgiți atunci când nu reușesc să le atingă, confirmându-și credințele negative despre sine.

Frica de eșec – puși față în față cu îndeplinirea unei sarcini, impostorii încep să se simtă din ce în ce mai anxioși pentru că se tem că vor eșua, iar atunci când fac greșeli sau nu îndeplinesc o sarcină la cel mai înalt nivel de performanță se simt rușinați și umiliți. Tocmai din această cauză, pentru a evita un posibil eșec, muncesc în exces. Acest lucru poate deveni o problemă când efortul și energia investite într-o sarcină depășesc cu mult nivelul necesar pentru realizarea acelei sarcini, ducând la pierderi inutile de resurse și ignorarea priorităților.

Negarea propriei competențe și ignorarea aprecierilor – impostorii atribuie succesul unor factori externi într-o mai mare măsură decât ceilalți oameni. Nu iau în seamă feedback-urile pozitive sau dovezile care le demonstrează succesul, ci, dimpotrivă, se focalizează pe aspectele pentru care ei consideră că nu merită să fie lăudați, căutând argumente prin care să le demonstreze altora acest lucru.

Frică și vinovăție în legătură cu succesul – aceste emoții sunt legate de consecințele negative ale succesului obținut. Dacă au anumite realizări care pentru cei apropiați par neobișnuite, impostorii se simt distanțați și deconectați de ei. Le este teamă să nu fie respinși, simțindu-se vinovați că sunt diferiți. De asemenea, o altă teamă este că așteptările și pretențiile celorlalți vor crește în privința lor. Pentru că nu sunt siguri de capacitatea lor de a menține același nivel de performanță, sunt ezitanți în a-și asuma noi responsabilități.

Care sunt factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen psihologic?

Mediul și relațiile familiale, felul în care am fost crescuți – lipsa de sprijin și comunicare, control exagerat, hiperprotejare, furie și conflicte, lipsa de validare a realizărilor, lipsa încurajării, valori familiale precum obținerea succesului prin competiție, maniera în care am fost învățați să ne raportăm la succes și la eșec, trăsături de personalitate precum perfecționismul - toți acești factori contribuie la dezvoltarea sindromului impostorului.

Ce se poate face?

Persoanele care au acest sindrom au gânduri automate precum „Nu valorez nimic și lumea o să-și dea seama”, „Sunt un fals, cum de nu și-au dat seama încă?”. Ceea ce trebuie să ții minte este că aceste gânduri nu exprimă realitatea, ci doar percepția ta subiectivă care poate fi schimbată. Odată ce realizezi acest lucru preiei controlul asupra gândurilor tale și îți dai seama că există posibilitatea să te fi înșelat în ceea ce te privește. Că se poate să îți schimbi acele gânduri distorsionate și să te raportezi altfel la tine.

Până la urmă, dacă îți dai voie să accepți, îți dai seama că ai avut o contribuție importantă în realizările tale. Sigur, poți să spui „am avut noroc”, sau „mi s-au ivit niște oportunități pe care alții nu le-au avut”, însă, important este ce faci cu oportunitățile care ți se ivesc. Cât muncești, cât de perseverent ești, cât de capabil ești să îți îndeplinești obiectivele și sarcinile. În plus, sunt oameni care poate se nasc având o mulțime de avantaje și șanse, însă nu fac nimic să beneficieze de ele.

Există tendința de a te compara cu alții pe care îi percepi ca fiind mai buni decât tine pentru ca mai apoi să începi din nou să te desconsideri. Însă, tu nu ești aici pentru a trăi viața altor persoane, ci pentru a-ți trăi propria viață. Respectă asta și respectă-te pe tine! Fiecare om are drumul său, lecțiile sale de învățat și important este să faci acele lucruri care te ajută pe tine să crești, să alegi acele experiențe care rezonează cu vocea ta interioară. Nu ești un om lipsit de valoare pentru că nu ești sau nu ai ce are X sau Y. Tu ești valoros pur și simplu prin ceea ce ești și prin ceea ce faci cu viața ta.

Stabilește-ți standarde realiste – o modalitate de autosabotare este aceea în care ne stabilim standarde mult prea înalte tocmai pentru a nu le putea atinge, pentru a ne confirma astfel niște credințe negative pe care le avem despre noi: „nu sunt suficient de bun”, „sunt un eșec”, „știam că nu voi reuși pentru că nu sunt capabil” etc.

Acordă-ți permisiunea de a greși – nimeni nu este perfect, iar greșelile pe care le facem sunt prilejuri de a crește și a evolua. Ce rezolvi dacă te blamezi, te desconsideri sau începi să devii evitant? Dacă renunți tocmai din teama de a nu eșua? Dacă prietenul tău cel mai bun ar face o greșeală, la fel de aspru l-ai critica și pe el? La fel i-ai vorbi? Așa cum faci cu tine?

Identifică și acceptă-ți valorile și calitățile – când știi ce este important pentru tine, ce ai de dăruit, când știi care este valoarea pe care o ai de oferit oamenilor, nu vei mai putea pretinde că ești altcineva decât ești. Nu te vei mai da deoparte pentru că știi că ai ceva de transmis și de lăsat în urma ta. Te vei accepta și vei face tot posibilul să îți continui „misiunea”.

Și, nu în ultimul rând, poți începe să ții un jurnal în care să îți notezi realizările, aprecierile, feedback-urile pozitive pe care le primești de la cei din jur, iar când începi din nou să te gândești că nu ești valoros, că ești un „șarlatan” care îi păcălește pe alții să creadă că este bun, recitește acel jurnal și amintește-ți că toate aceste gânduri sunt false, nimic altceva decât niște distorsiuni cognitive.

Dr. Ursula Sandner

 

 

 

 

2 comentarii pentru “Sindromul impostorului – ce este și ce se poate face?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.