Sunt multe căsnicii sau relații disfuncționale în care una dintre persoane o exploatează pe cealaltă, îi diminuează constant stima de sine sau o agresează psihic sau fizic. Atunci, când vedem o astfel de relație, ne întrebăm de ce ele continuă, de ce persoana abuzată nu se eliberează de suferință și nu caută să meargă mai departe cu viața ei.
Putem să spunem că aceste relații de tip abuzat-abuzator au loc între două personalități, dintre care una are o componentă masochistă pronunțată, iar cealaltă are trăsături sadice în structura ei. Ceea ce au ei în comun este faptul că amândoi suferă și sunt la fel de dependenți unul de celălalt. Abuzatorul are nevoie de o „victimă” căreia să-i ia constant puterea, să se hrănească cu ea și, astfel, să aibă un fals sentiment de putere. O persoană sadică este la fel de vulnerabilă și de labilă în forul său interior ca și o persoană care acceptă abuzul, însă diferența este dată de faptul că abuzatorul își sporește puterea prin asuprirea celuilalt, iar abuzatul, din cauza slăbiciunii interioare pe care o are, se simte cumva în siguranță alături de o persoană care are o aparență de om puternic.
De ce ajunge un om să se lase lovit, psihic sau fizic, de un altul? Răspunsul este dat de lipsa încrederii sale în sine, de lipsa stimei de sine și a iubirii de sine. De cele mai multe ori în istoria de viață a unei astfel de persoane, găsim părinți ale căror metode educative au impus copilului supunerea, i-au îngrădit inițiativa și dezvoltarea sănătoasă a Eu-lui, sau, în cazul persoanelor de sex feminin, o educație care implică docilitatea era de la sine înțeleasă datorită preceptelor religioase, morale sau sociale.
Atunci, când un om nu simte că este suficient de puternic ca să se bazeze pe propria persoană în călătoria vieții, va avea tendința să se agațe și să devină dependent de orice formă de putere exterioară, fie ea reală sau nu.
Ce anume declanșează tendințele sadice într-o ființă umană? De ce are nevoie cineva să umilească sau să asuprească pe un altul?
Karen Horney spune: „Nimeni nu dezvoltă tendințe sadice pronunțate dacă nu are un profund sentiment de inutilitate referitor la propria-i viață. De aceea începe să urască viața și tot ce este pozitiv în ea. Fericirea celorlalți și naivele lor speranțe de plăcere și bucurie îl enervează. Dacă el nu poate fi fericit și liber, de ce ar fi ei altfel? La sadic, tendința de a-i frustra și de a zdrobi sufletul celorlalți este o regulă inconștientă, dar scopul este sinistru: să împartă celorlalți suferința sa; dacă ceilalți sunt la fel de învinși și de degradați ca și el, propria-i mizerie este atenuată prin faptul că nu se mai simte singurul care suferă.”
O astfel de persoană își poate sacrifica și propria libertate, va renunța la carieră, la plăcerea de a întâlni alte persoane, decât să-i permită partenerului vreo manifestare de independență.
Persoana abuzată nu are încredere în ea și se agață de abuzator. Cu cât mai mult durează o astfel de relație, cu atât mai greu îi va fi să se desprindă, deoarece simte că puterea ei se află la celălalt și fără el ar fi pierdută. Abuzatorul are nevoie de persoana pe care o oprimă ca să poată să-și exteriorizeze tendințele sadice. Pentru eliberarea ei, o persoană abuzată are nevoie să-și construiască un Eu puternic, să dobândească încredere în sine și abia apoi se poate elibera din această relație profund disfuncțională. De obicei va apela la ajutor doar atunci când abuzul fizic va deveni de nesuportat sau când va interveni cineva din afară.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Amândoi partenerii din relația de acest tip sado-masochist suferă de tulburări de personalitate și au fond nevrotic pronunțat, astfel că psihoterapia poate să îi ajute să se elibereze de tarele psihologice și de personalitate care au permis să se ajungă în acest punct. Suferința ambilor poate să înceteze cu un efort de voință din partea lor.
Dr. Ursula Sandner
Photo Hope © Inés Montenegro
Un articol interesant care ma trimite cu gandul la modelul de interactiune umana descris de psihologul American Dr. Stephen Karpman in anul 1968 – Drama Triangle. In cele mai multe situatii,la nivel relational, oamenii joaca anumite roluri, care nu sunt deloc fixe iar ceea ce genereaza exercitarea acestora, este anxietatea, o emotie fireasca…pe care cei mai multi dintre noi o experimenteaza intr-o masura mai mare sau mica, fie ca suntem victime, persecutori sau salvatori…Paradoxal, de cele mai multe ori, cei care abuzeaza, acasa, la servici, etc., sunt oameni care ocupa pozitii importante in ierarhia sociala si nu au deloc o viata mizera…Schimbarea aduce multa anxietate fiintei umane, lucru firesc de altfel, iar lucrul asta ne determina sa ne complacem in roluri mai mult sau mai putin benefice noua, celorlalti si relatiilor dintre noi…
Cand renunti la suferinta, renunta si ea la Tine…:)
Buna Ursula
Imi plac articolele tale, uneori dor fiindca merg la tinta
Sunt o persoana care a trecut prin abuzul fizic, iar cand am ales sa merg mai departe m-am simtit libera, vie. Deci exista viata dupa o astfel de experienta si as transmite femeilor care trec prin asta ca se poate merge mai departe, catre normalitate, nu exista nimic mai rau decat sa traiesti astfel-calcat in picioare ca un pres, ce nu se poate este sa continui sa traiesti astfel, caci te poti degrada atat de tare incat sa te pierzi pe tine insuti. Nici un om nu poate fi stapanul tau, doar tu insuti.
buna Ursula am invatat multe si m-a ajutat enorm articolele tale…e un mare adevar si aici in acest articol…eu am simtit si stiu ce inseamna abuzul psihic…si asta nu numai in familie dar si insocietate mai ales la servici…inca in romania mai sunt destui sefi care nu stiu sa colaboreze ei isi impun autoritatea folosind abuzul :tipa urla jicnesc drept pentru care daca nu am reusit sa ii fac sa inteleaga acest lucru mi-am dat demisia …acum sunt la o raspantie…incerc sa inteleg ce vreau sa fac mai departe si sa ma regasesc…sa-mi gasesc linistea daca ai un sfat il primesc cu drag