Poate ca la intrebarea „pe ce se bazeaza relatia ta de cuplu?”, primele cuvinte care ti-au venit in minte au fost „iubire”, „incredere”, „respect” sau „intelegere”, „sprijin”, „prietenie” sau poate ca raspunsul tau este unul complet diferit.
Insa, majoritatea oamenilor daca sunt intrebati, spun ca relatia lor se bazeaza pe iubire. La intrebarea „de ce spui ca iti iubesti partenerul”, multi vor spune „nu stiu, pur si simplu il iubesc”.
Asa sa fie oare?
Sunt multe relatii in jurul nostru in care compromisul, conflictele sau raceala emotionala sunt singurele lucruri care ii leaga pe cei doi. Daca ai lasa ipocrizia la o parte si ti-ai da voie sa iti recunosti tie insuti motivele pentru care stai in relatia ta, oare la ce concluzie ai ajunge?
In perioada de indragostire stai in relatie datorita fluturasilor si pasiunii pe care o simti. Este o etapa pe care o lasam la o parte din discutia noastra pentru ca este perioada in care nu gandesti limpede, aflandu-te sub efectul unui cocktail hormonal.
Dar hai sa vedem care pot fi motivele pentru care stai in relatia ta si care nu au legatura cu iubirea, ci cu altceva...
- nu vrei sa fii singur, fie pentru ca ti se pare ca solitudinea este un stigmat social, fie nu stii sa dai un sens vietii tale, fie nu crezi ca te poti descurca singur;
- esti dependent material de partener sau nu iti doresti sa pierzi ceea ce ai;
- te sacrifici pentru copii;
- ti-e teama de gura lumii, de ceea ce ar spune altii daca nu ai avea o relatie;
- ai o varsta si este timpul sa te asezi la casa ta;
- ai o varsta si crezi ca nu vei mai gasi pe nimeni cu care sa ai o relatie;
- „de ce sa caut altceva, toti barbatii/toate femeile sunt la fel... mai bine stau cu raul pe care il cunosc”;
- nu ai un job, o cariera sau un statut social, asa ca ai nevoie de toate acestea de la partenerul tau;
- te-ai obisnuit cu convietuirea, preferi comoditatea chiar daca nu esti fericit, desi relatia voastra nu mai are de mult continut;
- vrei sa ai pe cineva cu care sa mergi in concedii, la nunti si botezuri;
- nu poti sa pleci pentru ca aveti rate la banca, afaceri sau alte lucruri in comun;
- nu mai vrei sa o iei de la inceput;
- ai investit prea mult in relatie, ai facut prea multe compromisuri ca sa renunti la tot efortul tau (inutil de altfel);
- si lista poate continua...
Multe, mult prea multe relatii au in spatele pozei fericite o astfel de realitate, iar toate acestea nu au nimic de-a face cu iubirea. Este vorba despre nevoie, dependenta, atasament si interese.
Poate ca o astfel de realitate este greu de acceptat deoarece de multe ori oamenii confunda iubirea cu nevoia si cu dependenta insa iubirea nu are nimic de-a face cu acestea.
Atunci cand confundam iubirea cu nevoia si cu dependenta ceea ce stau la baza sentimentelor noastre sunt atasamentul, afectiunea si frica de a nu-l pierde pe celalalt sau frica de singuratate. Ne „agatam” de partener pentru ca fericirea noastra depinde de el si deoarece credem ca nu ne putem descurca fara acesta. Atunci cand fericirea noastra depinde de altcineva sau de altceva din exterior, suntem asemeni copilului mic a carui supravietuire depinde de parinti, numai ca in cazul nostru este mai mult vorba de o supravietuire emotionala decat de una fizica. Astfel, nu constientizam un aspect esential al fiintei noastre si anume capacitatea de auto-implinire care are intotdeauna la baza iubirea de sine.
Ai putea spune: „Da, dar il/o iubesc! Este normal sa nu vreau sa stau fara el/ea.”, „Este normal sa vreau sa facem totul impreuna ca un cuplu ce suntem”, „Este normal sa sufar atunci cand nu este langa mine”. Da, dar oare despre iubire este vorba? Sau despre dificultatea de a te simti bine tu cu tine chiar si atunci cand esti singur si despre nevoia de a-l cauta si a te agata de celalalt ca si cum acesta ar fi salvatorul tau? In aceasta dependenta de celalalt intervine foarte mult posesivitatea. Partenerului ii este frica ca nu cumva sa il piarda pe celalalt pentru ca „ce s-ar face fara el” si isi exprima aceasta frica prin posesivitate. Incearca sa puna stapanire pe el, sa il controleze, sa se asigure astfel ca nevoile sale vor fi in continuare satisfacute, iar daca nu reuseste sa faca aceasta, apar reprosurile, santajul emotional si manipularea.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Daca esti printre cei care au o relatie fericita si implinita si poti sa spui cu sinceritate ca iti iubesti partenerul pentru ceea ce este el, pentru cum te simti cu el, pentru tot ceea ce aduce el in viata ta, pentru faptul ca evoluati impreuna, pentru ca esti liber sa fii tu insuti, pentru ca te simti pretuit, respectat si admirat, pentru ca te face sa te simti special/a, pentru ca iti place sa ii daruiesti si reciproca la toate acestea este valabila, esti un om care a inteles care este sensul si scopul relatiilor.
Ai inteles ce inseamna iubirea.
Dr. Ursula Sandner
P.S. Sunt foarte curioasa sa aflu daca tu vezi diferit relatiile de cuplu. Lasa-mi un mesaj si spune-mi parerea ta cu privire la acest subiect.
– am investit prea mult in relatie, am facut prea multe compromisuri ca sa renunt la tot efortul meu (inutil de altfel) Stiu dar acum am ajuns la liniste si el nu ma mai intereseaza asa cum dorea el ceea ce a dus ani multi la discutii contradictorii.Si ca sa pot accepta situatia si pe el eu m-am schimbat in ‘’nepasatoarea’’ si e mult mai bine asa.Nu insemna ca nu sunt activa,ba daaaaa,tocmai ca abia acum am timp mult si de mine.Si am incalecat pe investitia mea si mi-am spus povestea.
Pe 14 Octombrie s-au implinite 9 ani de casatorie si suntem impreuna de19 ani. Eu sunt in zodia Scorpion iar sotul meu in zodia Berbec. Citeam cu mult timp in urma un articol referitor la compatibilitatea acestor doua zodii si spunea ca relatia dintre cele doua zodia este ca o bomba cu ceas. Daca reusec sa isi gaseasca echilibrul sunt cuplul perfect, altfel…Pot spune cu tarie ca ne-am iubit enorm si ne iubim inca, insa in momentul in care au aparut in viata noastra fetitele noastre minunate lucrurile sau schimbat. La prima fetita pot spune ca am fost o mama posesiva,mult prea grijulie poate ,insa mie mi se parea totul normal si firesc…Eram mult prea preocupata de fetita noastra in detrimentul relatiei noastre, a vietii noastre intime. ..La cea de a doua fetita pot spune ca am fost mult mai relaxata, nu atat de posesiva ca la prima insa destul..In decursul acestor 19 ani de relatie am avut perioade de nesiguranta,perioade in care increderea in propria persoana era la cote minime, aproape nula iar acest lucru ma facea sa fiu posesiva cu sotul meu ( iubitul meu pe atunci). Doream sa fiu mereu cu el sa il stiu langa mine, pentru ca doar asa imi gaseam echilibrul…In momentul cand am devenit mama fetitele au devenit ratiunea mea de a trai…Cand fetita noastra cea mare avea trei-patru anisori a dezvoltat anumite frici pe care eu nu le intelegeam…In paralel,am constientizat cateva greseli pe care le faceam fata de fetitele noastre…nu ma mai jucam ca alta data cu ele, ma enervam usor, tipam la ele, intelegeam ca gresesc , stiam ca undeva exista o problema dar nu reusim sa imi dau seama ce este…Am merk cu fetita la psiholog pentru a intelege temerile ei insa am ajuns sa inteleg mult mai multe lucruri. In primul rand nu ma iubeam pe mine…lucrul acesta mi se parea un act de mare egoism. ..Dotorita problemelor financiare au aparut automat si probleme in relatia mea cu sotul meu iar toate frustrarile, toate temerile mele, toate supararile se rasfrangeau adupra celor dragi ceea ce nu era normal .Am hotarat sa mergem la te rapide si din acel moment viata mea a luat un nou sens..Am avut momente cand am vrut sa divortam,desi nu era ceea ne doream cu adevarat…Am ales sa ramanem o familie deoarece, in ciuda problemelor care au existat, noi ne-am iubit, la noi mereu a lucrat telepatia ….de multe ori gandim si spunem acelasi lucru in acelasi timp sau doresc sa-l sun si telefonul suna. ..sotul meu…☺…chiar daca ne este greu financiar, el face imposibilul pentru a-mi face o pofta, o placere, orice..este un tata si un sot minunat..gateste cu pasiune,facem o echipa minunata in tot…impreuna putem muta muntii …probleme exista ,cred eu, in orice relatie, insa trebuie sa poti gasi echilibrul , solutia pentru problema respectiva. Este mult de povestit cum am ajuns sa ma schimb putin cate putin si din ce in ce mai mult …imi place sa cred ca sunt mult mai puternica,acum am incredere deplina in mine, stiu ca pot sa realizez tot ceea ce-mi propun atata timp cat imi doresc cu toata fiinta mea.
Relatia mea este fundamentata de compatibilitatea personalitatilor noastre – amandoi ne iubim pentru ceea ce suntem si nu dorim sa ne schimbam reciproc in nici un fel deoarece de la inceput ne-am acceptat in totalitate, ne iubim pentru ca putem sa fim autentici si sa ne pastram individualitatea in aceasta relatie, pentru ca evoluam impreuna, pentru ca avem stiluri si principii de viata similare, pentru ca ne place sa daruim, iar libertatea este valoarea pe care o pretuim cel mai mult. Inainte sa am aceasta relatie am fost singura timp de 5 ani si nici o clipa nu m-a interesat parerea celorlalti si presiunea care s-a pus asupra mea pentru ca am aproape 30 de ani si inca „nu m-am asezat la casa mea”, desi majoritatea prietenelor si rudelor mele au facut-o. Am refuzat sa accept o relatie doar ca sa „am si eu pe cineva” sau sa corespund normelor societatii si sa imi sabotez singura fericirea alaturi de un om cu care nu sunt compatibila.
Roxana eu nu cred ca exista relatii unde este numai lapte si miere asa cum spui tu. Spune tu sincer nu v-ati certat macar o data luna asta?
@Stanescu: Nu ne-am certat de mult. S-a intamplat sa avem si mici „certuri” si cred ca acestea exista in orice relatie, dar important e cum se trece peste ele, in cazul nostru ne-au intarit si mai mult relatia datorita modului in care am gestionat situatiile. In sensul ca am comunicat, nu ne-am jignit sau reprosat nimic.
@Roxana: Daca lucrurile stau asa cum spui si nu zici aceste lucruri doar pentru ca tu asa iti doresti este magica relatia voastra. Sunt sigur ca nu aveti mai mult de 3 ani. As vrea sa zici la fel si peste 5-6 ani cand va veti plictisi rau unul de celalalt si cand mototasul relatieie (sexul) va pierde cu fiecare zi din turatie. In special cand tu o sa faci un copil si nu vei mai arata la fel de bine in ochii lui.
Eu imi doresc sa ma contrazici dar tare mie teama ca am dreptate. Spune-mi te rog cati ani aveti de cand locuiti impreuna?
Interesanta perspectiva din care priviti o relatie. Pana acum nu mi-am pus aceasta intrebare dar acum cand analizez atent imi dau seama ca fac parte din prima categori, nu din cei cu relatii fericite.
Relatia in care sunt functioneaza din inertie, cred ca mai suntem impreuna doar datorita obsinuintei. Observ ca relatia merge tot mai prost, avem timp putin pentru noi, ne certam des si mai nou dormim in camere diferite.
De relatii intime nici nu mai incape discutia sunt foarte rare si mai mult pentru a ne satisface o nevoie decat din dragoste.
Vreau sa readuc la viata aceasta relatie si m-ar ajuta foarte mult un sfat, fie al dumneavoastra fie al cititorilor care au trecut prin aceasta situatie.
Ma gandeam sa plecam 3-4 zile la munte, fara copii fara griji, fara probleme, dar mi-e teama ca nu vom rezolva mare lucru si ca va fi o imbunatatire de moment. Voi ce ziceti, e bine sa fac ce mi-am propus, aveti alte idei?
Buna Mircea.
Orice relatie trece prin diferite etape si momente de criza. Uneori, acumulam multa frustrare, neimplinire sau nefericire in relatie si, pentru ca am reusit sa gestionam adecvat, prin comunicare, situatiile care au aparut de-a lungul timpului, avem multe resentimente fata de partenerul nostru. Se ridica adevarate ziduri intre noi si nu este simplu sa le dam la o parte.
Insa, daca exista compatibilitate intre cei doi parteneri, daca exista valori comune, daca avem acelasi mod de a privi viata, este important sa ne dam toate sansele posibile ca sa salvam relatia. Comunicare, o excursie, poate chiar terapie de cuplu – merita explorata orice posibilitate. Dar, daca simtim ca stam langa un strain, daca nu mai avem nimic in comun cu persoana cu care ne-am insotit la un moment dat, cel mai bine este sa acceptam asta si sa nu ne mai facem viata un calvar reciproc.
Astfel, cred ca tu stii cel mai bine ce sa faci in relatia ta. Daca simti ca merita, lupta pentru ea oricat. Insa daca stii si simti ca nu mai are rost, mai bine gandeste-te cum iti vei continua viata de acum incolo.
Numai bine iti doresc!
Cred ca femeile sunt cele care sunt de vina si din cauza lor se strica o relatie. Eu am fost parasit de nevastamea pentru unu cu bani desi munceam 12 ore pe zi sa ii asigur ei nevoiele si copiilor si uite cum ma rasplatit.
Se plang toate ca vezi domne nu sunt iubite, pai cui ii mai arde de iubire cand muncesti ca un rob 12 ore pe zi. Ele se plang si ca sunt inselate, pai cu cine sunt inselate, nu cu alte femei, ca doar nu sunt inselate cu barbati? Nu asi fura ele singure caciula cand isi desfac picioarele in fata primului barbat care le iese in cale chiar daca e insurat?
Domne, un prieten de-al meu are o vorba: femeile te trag in jos, asa este, mult adevar in zicala asta.
Tema e f complexa, nu poate fi numai in 2 vorbe definita. Ca sa elimin niste confuzii, specific ca eu traiesc de 10 ani singura, fara partener. Consider ca am prin asta, un alt unghi de vedere, nu zic mai bun, ci altfel. In primul rand ar trebui definita iubirea. Banui ca fiecare intelege altceva, cu toate ca fiecare crede ca stie ce e asta, se inseala. Iubirea, dupa mine, are un caracter subiectiv, nu e intotdeauna buna, avand si caracteristici distructive, obsesive. Nu toti oamenii sunt in stare sa o simta, confundand-o cu altceva. Iubirea se imparte in subgrupe, de aia e greu de definit, cum ar fi, iubirea de tara, de mama, de tata, de copii, de viata de lux, de barbat sau femeie. Daca discutam de iubirea de cuplu, trebuie spus, ca orsice, si ea evolueaza sau involueaza de-alungul anilor, fiind dependenta de evolutia sau involutia noastra. In relatia de cuplu, apare, pt inceput, cum ai spus, Ursula, povestea cu acel coctail hormonal, asa ne atragem, ne imperechem, facem copii si dupa acea constatam ca am gresit, sau nu. Defapt treaba asta se bazeaza si ce caracr are partenerul. De aici dorinta de a avea incredere, rabdare, intelegere, etc., caractere ce ar putea fi inprumutate iubirii. O caracteristica, care pt mine personal e f importanta, e prietenia, care include increderea si celelalte enumerate mai sus. Nu accept iubirea bazata pe simbioza, aparent e teribila, dar partenerii isi anihileaza originalitatea si individualitatea in favoarea unei fiinte comune, pana la urma una e anihilata de cealalta. Eu as zice, succesul unei relatii sanatoase si durabile se bazeaza pe prietenie, interese comune, respect reciproc, caracteristice care pot fi adunate intr-un manunchi numit iubire, deci iubirea, ce e iubirea? Ps: atractia sexuala isi are sarmul ei, nu trebuie uitata si multe altele
Relatia se bazeaza pe iubire? Numai ca iubirea nu are granitele impuse de relatie( a fi sau a nu fi in relatie, nu reprezinta o conditie pt. iubire), iar ea poate exista doar in libertate.
Cand iubesti cu adevarat, continui sa iubesti si dupa ce relatia s-a terminat.
Atunci cand se naste o relatie, iubirea moare si este confundata cu nevoile.
Iubirea este de un singur fel : Libera si Neconditionata!
Sunt de 12 ani intr-o relatie bazata pe respect, intelegere si comunicare si uneori santaj emotional :)) dar pentru binele nostru :)))
Sunt recunoscatoare pt relatia mea, dar si munca a fost pe masura. Am avut reguli nescrise de la primele intalniri. Am norocul sa fiu sustinuta si apreciata si si el la fel!
Avem o relatie frumoasa si matura. Ne bucuram la bine si suntem uniti la rau!
Am fost fericita, putin spus fericita- cea mai fericita – cand m-am casatorit! Nu as fi putut spune spune de ce, si nici acum nu as putea spune acest lucru. Stiu doar ca il iubesc, insa nu am pus niciodata intrebarea de ce? Suntem unu, nu doi! Asa ne vedem ambii…. Ne completam, ne cautam, ne simtim lipsa unul altuia….si nu suntem persoanele care sa n afisam iubirea, pur si simplu asta simtim…. Eu , una, stiu ca il cunosc atat de bine incat stiu ce gandeste chiar daca nu rosteste cuvintele, stiu ce are de gand sa faca in urmatoarele minut enumai dupa cum respira, numai dupa atitudine, miscare , vorbe banale….etc…. Stiu ca are nevoie de mine pentru ceea ce sunt, asta ma face sa ma simt importanta si utila…, , stiu ca faptele si borbele mele, gesturile … sunt importante pentru El!
Stie , de altfel, cand sa ma incurajeze, stie cum sa o faca, stie de ce am nevoie/…. Au fost multe neintelegeri, insa astea ne-au unit…Am invatat cand sa tacem, cand sa vorbim….m-a invatat sa nu tac, sa spun ce ma doare, sa nu stau…sa fac ce-mi place….Si acest lucru se intampla de ani si ani, nu poti sa iubesti numai 1 an sau doi…eu cred ca incepi sa fii sigur de iubire dupa mai multi ani, in cazul nostru sunt 13 la numar…Intr-un timp credeam ca nu e ceea ce voiam…., timpul a trecut greu dar in acele momente am invatat cate ceva, nu m-a obligat nici macar faptul ca avem copii sa ramanem impreuna, ci pur si simplu faptul ca acel CEVA nu trebuie descompletat…Sa dea bunul Dumnezeu sa avem rabdare unul cu altul, si numai incazul familiei mele, ci in cazul tuturor, sa incercam cu totii sa intelegem ca suntem oameni diferiti si ca suntem fiecare cu bune si rele…., ca trebuie sa ne respectam propria persoana ca sa avem respect din partea celor dn jur… Sa fiti iubiti cu totii!
Relatia mea de cuplu se bazeaza pe un soi de respect reciproc. Nu vreau sa ma lamentez ci doar sa explic de ce am simtit nevoia sa scriu acest mesaj si de ce este nevoie de ceva mai mult ca respectul intr-o relatie de cuplu.M-am casatorit pentru ca parintii mei mi-au cerut aceasta. Sotul meu a fost primul prieten, primul baiat cu care am vorbit. Lucram intr-o scoala , intr-un sat de munte, eram de varsta casatoriei, Asteptarile legate de viitorul partener erau ridicate, din pacate acolo nu puteam gasi” acel om”despre care credeam ca-mi va fi sortit. O ruda s-a oferit sa imi faca cunostinta cu un baiat, m-a intrebat inainte daca imi doream o cunostinta cu un barbat care mai fusese casatorit sau cu unul care nu are obligatii. Eu am ales sa cunosc un barbat care nu mai fusese casatorit considerand ca asa este normal pentru o fata care nu avusese nicio legtura, nici un prieten. Cred ca nici sotul meu nu m-a iubit cand ne-am luat, eram doi oameni speriati de ceea ce presupunea aceasta maturizare, de ceea ce urma sa se intample. Acum avem doi copii mari, doi copii buni! Avem tot ce ii trebuie unui om sa traiasca decent dar nu acea stralucire pe care ti-o ofera iubirea. In casa mea nu se zambeste, nu este veselie- suntem niste oameni care se poarte decent, care se respecta reciproc, care vorbesc cat trebuie si cum trebuie. Cand era micuta, fetita mea a intrebat: „De ce casa noastra este trista?”I-am raspuns cu un nod in gat ca este o casa normala, nu exista tristete ci intelegere si asumarea rolurilor fiecaruia. Am intrat in grup pentru ca simteam nevoia sa comunic trairile mele si ceea ce simt acum. Am trecut de 50 de ani, acum doi ani, in perioada unor cursuri la un master, am intalnit un om pe care simt il iubesc cu toata fiinta mea, omul pe care il asteptam. Acest om nu m-a incurajat niciodata si nici nu cred ca ar putea nutri anumite sentimente pentru mine. Sa spunem ca face parte din mediul universitar. Nu pot sa explic de unde vine acest sentiment si nu pot vorbi nimanui despre acest lucru. A fost o intamplare care ma tulbura, ma oboseste si ma imbolnaveste. Am un comportament ciudat, il caut in mediul virtual, citesc tot ce posteaza pe nerasuflate, e un ritual zilnic de care vreau sa ma debarasez si nu pot. Cu cat vreau sa il uit, cu atat mai mult gandurile catre el rasar in minte, ca o boala. Cel mai mult as vrea sa uit si sa imi pot vedea in continuare de viata mea, de familia mea, de ocupatiile anterioare, sa ma pot concentra pe ceea ce face o femeie normala care are varsta mea!O sa radeti, la 50 de ani!
Vreau sa spun ca aproape mereu cu cazuri foarte rare de exceptie aud ca : „el sa schimbat..”,”mi-am cheltuit timpul fara rost..”,”m-am consumat si am depus tot efortul” si multe altele in care unul dintre parteneri invinuieste pe celalalt numai sa nu isi asume consecintele propriilor decizii! Suna foarte sec si pacat de acesti oameni zic eu. Intr-o relatie intri nu ca sa te sacrifici si sa ii ceri ceva partenerului tau in schimb (de ex: sa fie fidel, sa aduca bani in casa,s.a.), intr-o relatie intram sa daruim iubire nu sa cerem. Ideea este ca nu putem oferi iubire neconditionata atita timp cit nu ne iubim pe noi,atita timp cit nu ne cunoastem propriile valori si dorinte. Inainte sa intram intr-o relatie trebuie sa fim intr-un echilibru cu noi insine, sa ajungem la un nivel de dezvoltare personal ca mai apoi sa putem intra in acea relatie si sa ne devoltam in continuu in cadrul acesteia. Multi intra in relatii fiind varza in cealalta parte (a sinelui) gindind ca aceasta relatie ii va ajuta sa isi rezolve problemele,dar nu este asa. Cautam partener pentru a ne umple golul pe care singuri nu vrem sa il rezolvam! Trece timpul si parca e ok si intr-o zi ne trezim ca nu mai e asa cum a fost de la inceput,ca partenerul se schimbase,DAR defapt noi nu am vazut realitatea bine inca de la inceput. Referitor la faptul ca barbatul sau femeia se schimba in timp, nu exista o vina a cuiva, este simplul mers al lucrurilor poate dupa cum am mai spus nu il vazusem chiar de la inceputul relatiei. Si o mare importanta ar fi asumarea deciziilor pe care le luati. Sa iti asumi faptul ca ai decis sa fii cu acea persoana, sa iti asumi ca nu va corespunde asteptarilor tale deoarece este o alta identitate decit tine si fiecare este diferit, sa iti asumi ca TU si doar tu ai decis sa stai in continuare in acea relatie,si daca intradevar nu iti convine ceva fa o alegere corecta si ASUMATI-O
O relatie porneste de la niste aspecte comune, legate sau de caracter, sau de job, sau de gindire sau altele. Deobicei ne place o persoana pentru evidentiem in ea anumite asemanari cu noi chiar poate si la nivel de inconstient. A fi autosuficient inainte de a intra intr-o relatie ar fi un scenariu ideal dar putini constientizeaza acest lucru. In acest caz relatia se bazeaza pe comunicare, empatie, partenerii reciproc sa se ajute in dezvoltarea personala dar fara piedici si dependenta unul de celalalt, si evident sa isi asume toate consecintele si responsabilitatile pe care le primise la pachet o data ce intrase intr-o relatie