„Normalitatea” intre granitele si capcanele ei

At the window © Sergey KubyshinNu este un semn de sanatate sa fii bine adaptat la o societate profund bolnava.” - J. Krishnamurti

Ce inseamna adaptare la societate? Ce inseamna sa fii „normal” in acceptiunea generala? Normalitatea este de fapt o conventie si se defineste prin raportarea la o norma si de fapt la ceea ce face majoritatea. Ne traim vietile incercand din rasputeri, de multe ori chiar cu pretul bucuriei din existenta noastra, sa incercam sa corespundem, sa ne integram, sa fim asa cum isi doreste societatea sa fim. Ce este de fapt „societatea” ? Societatea este tot un construct, o denumire pe care o folosim atunci cand vorbim de fapt despre mai multi indivizi care traiesc de exemplu in aceeasi tara, intr-un perimetru geografic dat si care au invatat anumite norme si reguli de convietuire prin procesul numit „educatie” sau socializare. In absenta raportarii la indivizi, termenul de societate nu are nicio relevanta.

Normalitatea reprezinta deci insusirea si trairea in acord cu anumite norme, valori, reguli acceptate din punct de vedere social si transmise transgenerational de la un individ la altul.

Ce inseamna de fapt „sa fii normal” in societatea romaneasca a zilelor noastre? In general inseamna sa fii un copil cuminte, sa-ti asculti parintii, sa inveti bine la scoala, sa preiei credintele religioase ale familiei in care te-ai nascut, sa iti gasesti un job bun, sa te casatoresti si sa fii fidel sotului/sotiei, sa ai o casa, sa faci copii, sa mergi in concediu o data sau de doua ori pe an, sa mentii legaturi stranse cu familia de origine care poate oricand sa intervina cu sfaturi care sa te mentina in normalitate, sa nu iesi in evidenta cu nimic care poate atrage oprobiul public si... sa iesi la pensie, sa-ti cresti nepotii...

Acest scenariu de viata este perfect acceptabil pentru o persoana careia ii este luat liberul  arbitru inca din momentul in care a venit pe aceasta lume. O data ce „societatea” a reusit sa te programeze cu toate acele lucruri pe care le-am amintit mai sus, practic nu prea mai exista sanse sa ajungi sa-ti pui intrebari daca oare acest scenariu ti se potriveste sau nu.

In functie de familia in care s-a nascut, individul are parte de o educatie mai mult sau mai putin traumatizanta. Comportamentul copilului este conditionat prin abuz verbal sau fizic (tipete, interdictii, batai), prin invatarea sentimentului de rusine si de vinovatie si prin santaj emotional („nu ti-e rusine’?, „din cauza ta mama se imbolnaveste” sau mai grav „esti un copil rau, ma vei baga in mormant”, etc.).

Apoi incepe scoala, perioada in care invatam conformismul si granitele intre care avem voie sa ne desfasuram. Trebuie sa fim la fel ca si ceilalti, sa invatam aceleasi materii si sa luam note bune pentru ca parintii sa fie mandri de noi. Sunt foarte rare cazurile in care scoala sau parintii isi dau silinta sa descopere care sunt acele calitati si abilitati native ale unui copil si sa-l sustina ca sa si le dezvolte – cu toate ca doar prin utilizarea lor o persoana ajunge sa aibe o viata in care sa simta bucurie in urma activitatii / jobului pe care il are.

Einstein spunea: „Fiecare este un geniu. Dar daca vei judeca un peste dupa abilitatea lui de a se catara intr-un copac, acesta va trai intreaga viata crezand ca este prost.”

In paralel cu educatia formala si informala, se desfasoara si educatia religioasa. In functie de familia in care se naste un copil, acesta devine ortodox, catolic, hindus, musulman, etc. Nu are dreptul sa-si aleaga sistemul de credinte care sa-i fie eventual o ancora in momentele mai dificile ale vietii, ci ii este dat ca un adevar absolut de catre cei care-l educa. Nici asta nu ar fi o problema, insa in momentul in care ti se cere sa crezi orbeste in ceva si inveti sa condamni alte sisteme de credinta deja devine periculos pentru omenire in general. Istoria ne-a aratat nenumarate dovezi a ceea ce inseamna dezacordul dintre diferitele religii de pe pamant – razboaie, cu multe pierderi de vieti omenesti, doar in numele credintei. Ce fel de educatie ofera de fapt o dogma religioasa care te invata sa-ti fie frica si sa-i urasti pe cei care nu sunt la fel ca si tine?

Evident, copilul nu are nicio sansa sa aleaga. Pana in clipa in care devine constient de sine, deja crede, de exemplu, in iad si in rai. Si cum ar putea sa nu creada? Mama ii spune ca dupa ce va trai aceasta viata (care este „un chin”, „o lupta”, etc.) va urma viata vesnica in rai – daca a fost „normal” si a facut ceea ce i s-a spus sa faca sau va ajunge in iad – daca indrazneste sa fie altfel si poate sa traiasca in acord cu sine insusi. Asa invatam frica, frica fundamentala care ne paralizeaza si ne impiedica sa ne dam voie chiar si sa ne punem intrebari despre felul in care putem sa ne traim viata. Invatam sa ne conditionam existenta in functie de frica de pedeapsa si dorinta de recompensa.

Cum isi alege o persoana profesia? Din pacate familia si societatea intervin si la acest aspect. Familia poate ca are o traditie intr-o anumita meserie – medici, avocati, oameni de afaceri, etc – si copilul este sfatuit sa continue aceasta cale ca sa duca mai departe prestigiul familiei. O alta cale prin care un tanar poate sa-si aleaga meseria este sa se indrepte catre o profesie care este la moda in momentul in care se inscrie la o facultate. Nici aici nu mai exista posibilitatea de a apela la liberul arbitru si la trairea in acord cu unicitatea fiintei. Exista totusi in prezent foarte multe persoane care aleg sa-si schimbe meseria la un moment dat in viata lor... daca le-a mai ramas suficient curaj si nu sunt paralizati de frica de nou si de necunoscut.

Dupa (sau inainte) de inserarea profesionala, fiecare individ isi cauta un partener/a de viata. Perfect normala si aceasta dorinta, insa si aici suntem deja conditionati la nivel psihologic si ne indreptam catre anumit partener care are cumva caracteristicile unuia sau a ambilor parinti sau din contra ne dorim sa fie cu totul altfel, fara sa ne dam seama ca de fapt atunci cand ne indepartam de un model nu facem decat sa ne raportam in continuare la acesta, doar ca in sens invers, asa ca nici la acest capitol nu este vorba de liber arbitru.

Ne casatorim repede si pentru ca exista presiunea sociala sa fim asezati la casa noastra – dovada suprema ca am imbratisat modelul social. Si apoi incep problemele pentru ca de fapt nimeni nu ne spune cum arata lucrurile dupa acea nunta la care fiecare fata este programata sa viseze de mica, iar fiecare baiat este conditionat sa devina responsabil si sa-si intemeieze propria familie. Ati observat ca toate povestile se termina dupa ce cei doi protagonisti iau decizia „sa-si uneasca destinele”? „Au trait fericiti pana la adanci batraneti”... oare de cate ori este valabila si in realitate aceasta fraza?

Odata ce ne casatorim intram cumva intr-o relatie autista, unde nu mai este vorba de individualitati ci de „noi”, unde libertatea fiecarei persoane este conditionata de celalalt si asa ajungem sa avem resentimente fata de partenerul nostru, sa mintim, sa traim vieti paralele pe ascuns sau eventual sa devenim dependenti de alcool, droguri, medicamente. Iar intr-un astfel de climat vin pe lume copii nevinovati al caror destin este marcat inca de la inceput de o atmosfera tensionata si profund bolnava.

Ne straduim toata viata sa fim normali, sa „pozam” in familia perfecta, sa dam bine in fata celorlalti pentru ca de fapt asta este scopul existentei, nu? Sa lasam in urma un copil si o casa pentru ca „asa se face”. Nu mai conteaza ca planeta este suprapopulata, ca sunt atat de multi copii in orfelinate si ca atat de multi copii nu au ce manca... nu mai conteaza alte suflete, ci doar ceea ce este „al meu” sa fie bine...

Poza, poza, poza... instantanee pe care le inramam si le punem prin casa ca sa ne aducem aminte ca de fapt noi suntem fericiti si ca am trait momente frumoase. Da, momente in care am simtit implinirea pentru ca am facut ceea ce „trebuie”, ceea ce vrea societatea de la noi si nu mai conteaza faptul ca ne-am sacrificat identitatea si posibilitatile nelimitate ale eu-lui nostru ca sa ne integram intr-o societate care in spatele instantaneelor este macina de frica, frustrare, furie, ura...

Aceasta este o radiografie mai mult sau mai putin exacta a societatii de astazi.

Ce se poate face pentru ca lucrurile sa stea altfel pentru fiecare dintre noi si pentru societate in general?

Cel mai important lucru este sa devenim constienti de toate programele sociale care ne-au fost instalate in minte si sa incepem sa punem sub semnul intrebarii acest mod de viata, sa fim suficient de curajosi sa spunem „nu” la acele aspecte pe care nu ni le dorim si sa cautam alte cai in interiorul nostru. Poate ca societatea ne va dezaproba initial (pentru ca ii este frica de ceea ce nu cunoaste si nu poate stapani) dar in momentul in care radiezi de bucurie cu viata pe care o traiesti, atunci cand descoperi cine esti si traiesti in total acord cu propriile tale valori si principii si iti asumi pe de-a-ntregul responsabilitatea pentru existenta ta, s-ar putea chiar sa te urmeze... pentru ca istoria a fost schimbata de oamenii care au indraznit sa fie altfel, sa iasa din rand, sa se impotriveasca unor reguli stabilite de altii candva in negura istoriei.

„Normalitatea” este doar un scenariu care iti este pus la dispozitie si nici macar nu este un scenariu de viata functional din moment ce societatea nu este una sanatoasa. Pe de o parte incercam sa ne integram sa cream acele „poze” care ni se cer ca sa putem fi acceptati din punct de vedere social si pe de alta parte, in spatele acelor „poze” acumulam frustrare, furie, ura, etc. care ne iau bucuria a trai.

Intreaba-te daca este ok pentru tine viata pe care o traiesti? Te simti bine cu adevarat? Existenta ta este una in care bucuria de a trai te insoteste? Sau de fapt te minti pe tine si ii minti si pe ceilalti si esti de fapt nefericit? Ti-ai schimba viata dar iti este frica sau simti ca-ti lipseste curajul?

Oricare ar fi raspunsurile, accepta-le. Apoi fii constient de faptul ca viata ta este rezultatul alegerilor pe care le-ai facut pana in acest moment si ca in orice clipa poti decide altfel.

Asumandu-ti responsabilitatea pentru viata ta vei descoperi ca poti si singur sa-ti creezi propriul sistem de norme si valori „morale” astfel ca iti vei duce existenta intr-o maniera „ecologica” si ca prin tot ceea ce reprezinti tu aduci un plus de valoare omenirii in ansamblul ei.

Indrazneste sa te descoperi, sa fi tu insuti si sa traiesti in acord cu tot ceea ce este mai frumos in tine! Ai dreptul sa fi liber de orice conditionare si ai dreptul sa traiesti asa cum iti doresti – nu cum doresc altii pentru tine.

Ursula

 

11 comentarii pentru “„Normalitatea” intre granitele si capcanele ei

  1. A fi normal reprezinta a trai in armonie cu Tine insuti, cu Fiinta ta interioara, nu a corespunde unor standarde, de multe ori arbitrate, create de societate…:)

  2. Articolul imi aduce aminte de Milada Horakova. In noaptea dinaintea executarii ei, aceasta ii scrie o scrisoare ficei sale in care ii spune:
    „Să nu fii speriată şi supărată pentru că nu mă voi mai întoarce. Învăţă, copilul meu, că viaţa este o chestiune serioasă. Viaţa e grea, nu cocoloşeşte pe nimeni şi pentru fiecare mângâiere pe care o primeşti de la Ea, primeşti apoi zece lovituri. Să te obişnuieşti cu asta repede, să nu laşi lucrul acesta să te învingă. Decide să lupţi. Ai curaj şi scopuri clare şi vei câştiga lupta cu viaţa.
    Ştiu că sunt multe lucruri confuze pentru tine acum şi că ai vrea să-mi pui multe întrebări. Într-o bună zi, probabil că te vei întreba de ce mama ta, care te-a iubit atât de mult, a gestionat problema vieţii într-un mod atât de bizar. Poate că tu vei găsi o soluţie mai bună. Bineînţeles, acest lucru nu se va întâmpla decât dacă vei şti foarte multe lucruri. Nu numai din cărţi, în primul rând de la oameni. Învăţă de la toată lumea. Treci prin lume cu ochii deschişi şi ascultă nu numai durerile şi interesele tale, dar şi pe cele alte altor oameni. Să nu spui despre nimic că nu e treaba ta. Nu, totul trebuie să te intereseze, trebuie să compari, să compui fenomene individuale. Omul nu trăieşte singur pe lume.
    Să ştii să-ţi organizezi scara valorilor bine nu însemnă numai să te cunoşti pe tine bine, dar şi să cunoşti caracterele oamenilor din jurul tău, să cunoşti viaţa cu trecut, prezent şi viitor. Înseamnă să ştii, să înţelegi.
    Trebuie să-ţi găseşti calea. Caut-o singură şi nu lăsa nimic să te oprească, nici măcar amintirile despre mama şi tatăl tău.
    Învaţă să iubeşti munca. Orice muncă, dar să o faci bine. Să nu-ţi fie teamă de nimic şi totul va fi bine.
    Nu uita de dragoste în viaţa ta. Dacă soarta te va ajuta, vei găsi pe cineva cum a fost tatăl tău, o persoană al cărei drum va fuziona cu al tău. Vorbesc despre dragostea fără de care nu poţi trăi fericit. Să nu fărâmiţezi niciodată dragostea, învăţă să o dăruieşti cu adevărat.
    Nu cere foarte mult de la viaţă, dar stabileşte-ţi obiective înalte. Nu se exclud una pe cealaltă.
    Şi încă un lucru, alege-ţi prietenii cu grijă.”

  3. Suntem toti diferiti, normal nu e nimeni. Avem totusi nevoie de un sistem de valori (sau mai multe) la care sa ne raportam, pentru a constientiza ceea ce ni se potriveste si incotro vrem sa mergem. Trecem toti prin experiente diferite care ne modeleaza intr-un anume fel. La final nu putem ajunge toti la aceeasi concluzie, nu putem deveni la fel. Decat poate fortat…

  4. Definim termenul :NORMALITÁTE (‹ normal) s. f. (PSIH.) Stare a unei persoane care se poate aprecia prin raportarea simultană atât la o performanță medie, cât și la absența manifestărilor patologice. N. are limite largi, de o parte și de alta a mediei, ceea ce fundamentează acceptarea diferențelor interumane. Aceste limite largi ale normalului sunt condiționate în același timp de cultura, vârsta, sexul cărora le aparține individul evaluat.

    Sa ne permitem o clipa in care sa meditam la normalitate ca forma de raportare la o definitie stabilita si impusa ,atat la nivel semantic cat si psihologic prin acceptiunea „conditionate” . Ca urmare va provoc sa alegeti de mai jos notiunile care pot coexista cu starea de normalitate :

    1 Liberul arbitru vs. determinismul
    Suntem noi şi întreg Universul total predestinaţi? Este senzaţia că noi facem alegeri doar o iluzie? Sau este exact pe dos, spiritul nostru are potenţialul de a se ridica deasupra tuturor constângerilor, aşa încât determinismul este, de fapt, o iluzie?

    2 Unicitatea vs. universalitatea
    Este fiecare persoană unică sau vom descoperi, în cele din urmă, nişte legi universale care vor explic întregul comportament uman?

    3 Motivarea fiziologică vs. motivarea determinată de ţeluri/scopuri?
    Suntem mai degrabă împinşi de nevoile noastre fiziologice primare, cum ar fi nevoia de hrană, apă etc.? Sau suntem conduşi de scopurile, ţelurile, valorile, principiile şi/sau obiectivele noastre? Poate ambele?

    4 Motivarea conştientă vs. inconştientă
    Este comportamentul nostru determinat de forţe inconştiente în mare/în cea mai mare parte sau în întregime? Sau forţele aceste care se situează dincolo de conştient – în supranatural, în inconştient, în subconştient – prea puţin sau deloc importante pentru ceea ce numim comportamentul sau experienţa noastră?

    5 Genetică vs. educaţie
    În ce măsură ceea ce suntem se datorează moştenirii genetice („naturii”) sau educaţiei şi celorlalte experienţe ale noastre („hrană sufletească/spirituală”)?

    6 Teoriile stadiale vs. non-stadiale ale dezvoltării
    Trecem toţi prin etapele/stadiile predeterminate ale dezvoltării? Dacă, fiziologic, traversăm anumite etape ale dezvoltării, puternic influenţate de genetică, nu ar trebui să ne aşteptăm la acelaşi lucru şi în dezvoltarea psihologică?

    7 Determinism cultural vs. transcendenţă culturală
    În ce măsură ne modelează culturile noastre? Total sau suntem, de fapt, capabili să ne ridicăm deasupra (să transcendem) aceste influenţe? Şi dacă da, cât de uşor sau de dificil este?

    8 Formarea timpurie vs. târzie a personalităţii
    Sunt trăsăturile noastre de personalitate stabilite în fragedă copilărie, pentru a rămâne relativ inalterabile întreaga nostră viaţă? Sau suntem suntem la fel de flexibili la vârstă adultă? Ori devine din ce în ce mai dificilă schimbarea, deşi ea rămâne mereu o posibilitate, cel puţin în teorie?

    9 Înţelegerea continuă vs. discontinuă a afecţiunilor mentale
    Este boala psihică o problemă de intensitate? Sunt cei afectaţi oameni obişnuiţi care au dus ceva la extrem? Sunt, poate, nişte excentrici care îşi fac rău lor înşile sau nouă? Sau există vreo diferenţă calitativă în modul în care percep ei realitatea? În privinţa culturilor, este uşor să îi înţelegem pe cei afectaţi mental sau trăim în universuri paralele?

    10 Optimism vs. pesimism
    Sunt fiinţele omeneşti în esenţă bune sau rele? Ar trebui să fim plini de speranţă sau descurajaţi în privinţa perspectivelor/ aşteptărilor noastre? Avem nevoie de mult ajutor sau ne-ar fi mai bine să fim lăsaţi în pace?

  5. Cat adevar am gasit aici…Uoauu…Nici nu mi-am dat seama ca suntem chiar ca niste roboti programati sa-si faca treaba asa cum trebuie si nu asa cum simtim. Pacat, mare pacat sa nu mai fim NOI si sa fim ceeea ce vor altii sa fim! Suntem marionete in mainile „societatii” care ne „educa si ne pregateste pentru adevarata viata”.

  6. Iti spun cu sinceritate ca asta simteam si eu.
    Exprimi perfect cuvintele pe care si eu as fi vrut sa le scriu.
    Nu stiu ce ai scris in restul site-ului dar acest articol este cat se poate de real.
    Ma bucur ca mai exista oameni care gandesc ca mine.
    De fapt normalitatea este limita stabilita de „majoritate”.
    Cum nu te mai aliniezi standardelor toti incearca sa te alinieze pentru ca asa stiu ei ca este normal.
    Dar de ce este normal asa? Pentru ca avem o gandire si o viziune limitata generatii la rand.
    De asta totul merge prost pentru ca cineva de foaret sus a gandit acest sistem.
    Daca nu ne-am mai auto limita am sti prea multe, am fi capabili sa avem o viziune mult mai larga si nu am mai fi asa de docili si supusi.
    Pacat ca ne autolimitam si incercam sa ne inrobim copiii, sa fim robi ai unui sistem pe care noi ni-l impunem.
    Cata bucurie, fericire si armonie ar fi in lume daca ne-am accepta toti asa cum suntem si nu am cauta cu orice pret sa ne traim viata asa cum „este normal”.
    Normal pentru ca asa ne impunem noi sa credem ca e normal.

  7. Intre geniu si alienare e doar un fir de par… Cine e de fapt normal, apropo de definitii, cel ce se incadreaza in matrici, sau alienatul… (vezi motto). Viata fiecaruia dintre noi e asemeni unei autostrazi ce vine de oriunde, si duce oriunde, pozitia momentana depinde de alegerile pe care le-ai facut in intersectiile anterioare… Destinatiile noastre spirituale coincid (va las sa va convingeti singuri), insa fiecare face propriul sau traseu, cu propriile sale greseli (uneori induse, din pacate, de norme) reflectate prin intarzieri si eforturi enorme, irecuperabile poate…. Adevarul are mai multe fatete, in functie de felul in care privesti lucrurile, nimic nu conteaza, sau dimpotriva, totul conteaza. De fapt fiecare lucru are importanta pe care i-o dai. Ca si timpul dealtfel… Lasati-va inima sa scoata normele-matricile din arhiva, sa le stearga de praf, sa le aleaga si sa le aranjeze cum simte ea, sa le arunce pe cele nefolositoare, ofilitoare, ucigatoare chiar… Daca incercati sa faceti asta cu mintea, veti avea o problema, e un pic limitata, franata tocmai de acele norme, definitii… Curaj ! Si succes !

  8. Ursula, imi pare rau, dar te inseli.
    „Chiar si atunci cand minoritatea numara un singur individ, Adevarul tot Adevar este.” spunea Ghandi. Normalul nu este ceea ce este general acceptat – nu a fost niciodata.
    Undeva s-a strecurat o eroare iar aceasta eroare vine din asocierea notiunilor NORMA – NORMALITATE.
    Cred ca initial a fost asocierea ADEVAR – NORMA iar normalitatea era o consecinta fireasca; cazul in care se asociaza normalitatea de norma fara a ramane conectata la esenta, adica Adevar, Spiritualitate, Valori Perene, normalitatea devine o valenta sociologica, adica devine din generator de efecte un efect in sine.
    Pt. MihaelaM:
    >exista determinism dar nu predestinare, liberul arbitru sta la baza determinismului nu este in nici un caz in antiteza.
    >Universalitatea se manifesta la nivel individual prin unicitate, nu o exclude; individualitatea isi cauta drumul ei unic spre universalitate – simplu.
    >Motivatiile deriva din ceea ce cred eu ca sunt – sex-machine sau spirit, lumina, generator de valori.
    >Partea constienta este de obicei consecinta neintelegerii partii inconstiente. (chinezul spune cu alte cuvinte, fiecare om se lupta cu dragonul din launtrul sau)
    >care este contradictia dintre genetica si educatie?? ti-as recomanda o tema: epigenetica – liber arbitru.
    >eu impart normalitatea in 4 nivele suprajacente – individual, de cuplu, familie extinsa, ginta sau popor si normalitatea transcedentala. Cred ca-ti dai seama ca le-ai cam incurcat – partea culturala este pe nivelul 3 iar cea transcedentala este pe 4. Afrontezi 2 notiuni de pe nivele diferite.
    >Personalitatea este reprezentata – in mare – de motivatie + temperament + educatie. dintre toate acestea temperamentul este singurul innascut.
    >omul este bun in esenta – doar ca nu este destul de educat + motivat sa fie bun. Nu exista intuneric ci doar absenta luminii.
    >Boala psihica (dobandita la maturitate si nu mostenita) reprezinta efectul excluderii „inimii” din ecuatia rezolvarii conflictelor inerente.
    lui wisemann
    adevarat, normalul este in inima; ceea ce traim este doar normalul debitat de ratiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.