Manifestarea sindromului Stockholm în relații

Sindromul Stockholm se referă la o serie de răspunsuri atitudinale și comportamentale care apar în situația în care o persoană este ținută în captivitate, precum în cazul răpirilor ori luării de ostatici, și începe să dezvolte sentimente pozitive față de agresorul său, în condițiile în care dobândește credința că o evadare ar fi imposibilă și trăiește izolată de restul lumii. De ce se întâmplă asta?

Viața victimei este pusă în pericol, apare conștientizarea unei morți iminente și a faptului că supraviețuirea și integritatea sa fizică depind de agresor. În asemenea condiții terifiante, atunci când agresorul cruță victima, când strecoară printre abuzuri comportamente mai puțin abuzive, pe care victima ajunge să le perceapă ca fiind „miloase”, începe să dezvolte anumite sentimente de recunoștință față de acesta. Oricât de ciudat ar părea, într-un asemenea context, când persoana depinde în totalitate de agresor și trăiește în teroare, când nu mai poate deține controlul asupra propriei vieți, folosește ca strategie de supraviețuire crearea unei legături emoționale cu agresorul unde nu îl percepe pe acesta ca pe cel care a creat toată această situație periculoasă, ci mai degrabă ca pe cel care îi oferă șansa la viață.

Sindromul Stockholm nu apare numai în astfel de situații, ci și în cazul  relațiilor interpersonale, de cuplu și familiale, copiilor abuzați ori victimelor incestului.

În cazul relațiilor de cuplu vorbim despre acele situații în care victima, deși este abuzată fizic, emoțional, psihic ori sexual nu reușește să se rupă de abuzator și chiar îl apără în fața persoanelor din exterior, ori are ea însăși reacții agresive față de cei care încearcă să o salveze de și din mijlocul abuzurilor. În marea majoritate a cazurilor este vorba despre femei care se atașează de partenerul abuziv, căruia îi găsesc scuze și justificări pentru comportamentele sale, pe care îl susțin și îl apără  și de care nu se pot despărți. Unele dintre ele nici măcar nu își dau seama că sunt abuzate, deoarece încă există credința că abuz este doar cel fizic, sau pentru că, din cauza influențelor sociale, au ajuns să creadă că este normal.

Dacă cei apropiați încearcă să intervină, abuzatorul va face tot posibilul să limiteze interacțiunea cu ei și să izoleze victima. Va spune că aceștia încearcă să îi despartă, că se bagă în relația lor, că sunt rău intenționați. Va reacționa cu furie, va reproșa, va șantaja emoțional, va face scandal. Pentru a evita asemenea reacții și alte conflicte, victima se va distanța de prieteni și familie.

Izolarea victimei este una dintre strategiile abuzatorului pentru a putea deține control absolut asupra ei. Victima oricum simte că nu are cum să iasă din acea relație, că nu există posibilitatea unei despărțiri. Pentru a-i îngreuna și mai mult situația, abuzatorul poate să-i restricționeze accesul la bani, la bunurile comune; dacă există copii va amenința că îi va lua copiii și nu îi va mai vedea niciodată; va amenința de asemenea că va avea grijă să îi distrugă viața, că va divulga secrete ori că se va sinucide dacă îl va părăsi.

Chiar dacă la început există „doar” niște cuvinte urâte, mici crize de gelozie ori interdicții pe care persoana în cauză le poate trece cu vederea considerându-le scăpări, cu timpul abuzurile devin din ce în ce mai grave și mai frecvente. După fiecare abuz urmează scuzele, regretele, promisiunile că nu se va mai întâmpla sau bombardarea cu „dovezi de iubire” (cadouri, gesturi atente, vorbe dulci) menite să inducă victimei confuzie și ideea că totuși  situația nu este chiar atât de gravă. Dar este.

Există aceleași certuri ca de fiecare dată, în ciuda promisiunilor nimic nu se schimbă, chiar dacă în perioadele mai liniștite ești convins că în sfârșit schimbarea s-a produs numai pentru a o lua de la capăt în scurt timp, există strădania de „a nu greși” (adică o hipervigilență și calcularea cu atenție a  acțiunilor din teama de a nu provoca o altă reacție agresivă ori un nou scandal). Există senzația că nu ai putea trăi fără partenerul tău și reîntoarcerea la acesta ori de câte ori se produc despărțiri sau conflicte majore. Există un blocaj care te împiedică să te detașezi în ciuda suferințelor tale.

În cazul sindromului Stockholm legătura de atașament se formează în urma abuzurilor, însă de cele mai multe ori un partener începe să se atașeze de un altul la începutul relației, atunci când totul pare a fi numai lapte și miere. Atunci când Făt-Frumos se transformă în Zmeul cel rău, există o fază de șoc și negare din partea victimei. Pot apărea:

- sentimentele de vinovăție și rușine - victima crede că din vina ei a avut loc această transformare, că dacă își va da seama unde a greșit, se va putea îndrepta și, astfel, partenerul său se va schimba la loc;

- găsirea de scuze și justificări partenerului - persoana nu poate accepta că relația ei s-a transformat într-una toxică. Pentru că realitatea se află în contradicție cu viziunea sa asupra propriei relații, persoana caută strategii prin care să elimine acest disconfort cauzat de contradicția dintre ce gândește și ce experimentează;

- considerarea abuzurilor drept scăpări de moment puse pe seama stresului cu care partenerul se confruntă - în aceeași categorie de scuze intră și viața grea sau copilăria nefericită pe care abuzatorul spune că a avut-o. Astfel, victima începe să simtă milă față de el, să îi justifice comportamentele susținând că și el a fost o victimă la rândul său și că nu e vina lui că a ajuns așa sau că face ceea ce face;

- apare ulterior confuzia cauzată de succedarea momentelor de teroare cu cele de afecțiune demonstrativă, speranța că totul va reveni la cum era înainte, iar stima de sine, încrederea în sine și în propriile capacități cognitive și decizionale scad pe măsură ce frica și abuzurile cresc. În acest moment vulnerabilitatea victimei și stresul incredibil în care ajunge să trăiască o determină să privească gesturile „de bunătate” ale partenerului precum dovezi de iubire (în perioadele de acalmie), iar eliberarea resimțită în aceste momente întărește legătura afectivă bolnăvicioasă deja formată: „Ce bine că s-a potolit și nu îmi mai face rău. Parcă simt nevoia să îl/o recompensez”.

Astfel, ce a început ca fiind o relație normală s-a transformat într-una abuzivă în care persoana abuzată încearcă să găsească fel și fel de strategii prin care să facă față situației în care se află. Atitudinile, gândurile și comportamentele sale sunt direcționate înspre a-și asigura supraviețuirea și a reduce riscurile emoționale și fizice la care este supusă. Multe dintre comportamentele victimei nu semnifică ceea ce credem noi că ar semnifica (de exemplu, îndepărtarea de familie și de prieteni sau chiar certurile cu aceștia nu înseamnă că sentimentele pozitive față de ei au fost înlocuite cu unele negative, ci reprezintă o strategie prin care victima reușește să evite scandalurile sau agresiunile partenerului deranjat de aceste interacțiuni, protejându-se astfel pe sine).

Dacă o persoană apropiată ție trăiește într-o astfel de relație, reacția imediată pe care poți să o ai este să încerci să o convingi să se despartă, să pui presiune pe ea, să te enervezi când îți dai seama că vorbele tale rămân fără ecou, să o critici pentru deciziile sale, să îi vorbești de rău partenerul. Problema este că, făcând în mod repetat toate aceste lucruri, persoana se va îndepărta și mai mult de tine și se va înverșuna și mai tare să își găsească justificări. Fii alături de ea, păstrează căile de comunicare deschise pentru a ști că are suport din exterior, însă realizează că nu poți să îi schimbi gândirea și viziunea peste noapte.

Dacă te regăsești într-o astfel de relație, ține minte că oricât de greu sau imposibil ți s-ar părea acum, există soluții prin care poți să te rupi de toxicitatea în care trăiești. Ia în calcul varianta de a cere ajutor, pentru că, uneori, un singur pas este suficient pentru a-ți schimba calea.

Dr. Ursula Sandner

 

6 comentarii pentru “Manifestarea sindromului Stockholm în relații

  1. Da,am simtit asta in casatoria pe care am avut o dar acum ne am despartit si cu toate astea atunci cand vine si ia copilul imi spune ca eu sunt vinovata de toate cate s au intamplat,nu a gasit o noua victima si isi indreapta abuzul emotional spre mine.din fericire ptr.mine si datorita mesajelor pe care le a primit de la dvs.incep sa ma detasez tot mai mult de ceea ce mi spune,aproape ca nu mai aud nimic din ce spune,am invatat sa ma iubesc pe mine.multumiri ptr.mesaje.

  2. Bună! Te iubesc Ursula! Esti fenomenala! Sunt căsătorită de 31 de ani! Aveam doar 16 ani când m-am casatorit! Abia acum văd cu cine am tras la carul vieții! Relația noastră a fost toxica de la inceput! Îmi doresc sa mă eliberez….Mai ales ca copiii mei sunt mari acum,au viața lor,nu mai depind de mine! Cum sa fac? El nu poate concepe viața fără mine,însă eu am nevoie sa mă eliberez, sa mă liniștesc! Îți multumsec ca exiști!

  3. Mi-am pierdut 12 ani din viata intr-o relatie abuziva ca cea de sus. Pentru ca nu a fost abuz fizic ci doar psihologic am tot sperat ca va fi mai bine. Am fost asa de naiva si nestiutoare (desi am terminat Psihologia) incat nu as fi divortat daca nu ar fi cerut el asta. Faptul ca m-a lasat, desi eu am incercat sa fiu sotia perfecta, a lasat urme adanci in sufletul meu. Am emigrat intr-o alta tara ca sa ma detasez de trecut insa nu am reusit foarte mult. Am repetat paternul cu al doilea sot. In a doua casatorie e tot abuz emotional dar e prin neglijare emotionala. Suntem ca doi straini. Simt ca am „unfinished business” cu primul sot dar nu l-am mai vazut de la divort ( 15 ani!). Au ramas lucruri nespuse pentru ca am plecat fara sa-i reprosez nimic iar acum desi a trecut atata timp tot simt ca ar trebui sa-i spun cat m-am ranit. Niciodata nu i-am ripostat. Acum pot dar pare comic si aiurea sa mai fac ceva dupa 15 ani. Ce sa fac? Orice comentarii sunt bine venite. Multumesc.

  4. MARIA Buna Ursula! Ma regasesc in acest caz,desi lucrurile stau putin altfel.Ne a parasit in urma cu 3 ani,pe mine si pe copilul nostru,are un alt copil ,alta relatie,dar este prezent in viata noastra prin controlul pe care il face asupra noastra zilnic.Incerc sa ies din povestea asta dar raman tot acolo,afundu-ma continuu.Depind de el prin partea materiala dar mai ales prin sentimentele pe care inca le am.Simt ca ma scurg si ca viata mea nu mai are sens.Si asa si azi si maine.Incerc sa ies din „bucla” aceasta,facand lucruri pt mine si copilul meu.Ma ridic pt o saptmana,o luna si vine el si ma reaseaza in colivia noastra aurita.

  5. Va citesc articolele de cativa ani,in mod deosebit cele legate de persoane toxice si manipularea in reletii. Astazi citind prezentul articol am gasit „diagnosticul” pt. situatia in care se afla fiul( !!! )meu de aprox. 10 ani.( necasatoriti oficial dar traind impreuna neintrerupt) Articolul dv. descrie in cea mai pura forma, (100% ) cosmarul pe care il traim noi parintii observand situatia fiului nostru(34 ani) in relatia sa cu iubita de aceeasi varsta. ( 34 ani). Nu ma indoiesc de faptul ca manifestarea sindromului Stockholm descris de dv. cu atata claritate se potriveste PERFECT situatiei, profilul psihologic al iubitei fiind cu exactitate cel descris de dv. in articolele referitoare la persoanele toxice ( manipulare,santaj emotional ect.) Am incercat sa-i sugeram ca se afla in pericol dar asa cum spuneti si dv, fara rezultat ba chiar au intrerupt comunicarea cu noi de 3 ani… Credeti ca vom putea sa mai facem ceva spre a-l ajuta..? Cum as putea sa va contactez..? Va multumesc pt. tot binele ce ni-l daruiti !

  6. Recuperarea din astfel de relatii este indelunga si destul de grea, si daca din relatie au rezultat copii, abuzatorul va continua sa aiba exact acelasi comportament si cu proprii copii.Este greu sa explici unui copil ca tatal are un astfel de nivel de iubire sau ca si asta e un fel de iubire, desi tu ca mama stii ca nu este.De asemenea multi dintre abuzatori stiu sa isi creeze in jur exact imaginea opusa, cea de abuzat, pentru a se asigura ca la iesirea din relatie, tu vei avea „drumul” sp[re realitate pavat doar cu gropi.In final , daca ai reusit sa iesi dintr-o astfel de relatie, meriti sa te feliciti si sa intelegi ca toata reusita sta in nivelul de incredere pe care il ai in propria persoana….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *