În această perioadă în care suntem nevoiți să ne petrecem timpul izolați de cei din jurul nostru, putem ajunge să ne simțim singuri, să devenim din ce în ce mai agitați pentru că nu știm cum să ne mai umplem timpul, gândindu-ne cu dor la felul în care ne desfășuram viața înainte.
A petrece timp în solitudine nu este întotdeauna un lucru rău, așa cum ar putea fi perceput, deoarece poate fi un prilej de a lua o pauză de la agitația și multitudinea de stimuli din jurul nostru, de a ne cunoaște mai bine pe noi înșine, de a (re)descoperi anumite fațete ale personalității noastre, dar pentru mulți oameni solitudinea este sinonimă cu singurătatea de care se tem și din fața căreia sunt obișnuiți să fugă.
A te simți singur înseamnă a te simți deconectat de cei din jurul tău și de tine însuți și, de fapt, de aici apar toate acele emoții negative, din cauza faptului că suntem obișnuiți să acordăm mai multă atenție lumii din exterior și prea puțină atenție lumii noastre interioare. Neacordând atenție lumii interioare, într-un fel putem spune că suntem străini de noi înșine, deoarece ne petrecem zilele „pe pilot automat”, ignorându-ne în mare parte emoțiile și vocea interioară, fiind focalizați pe a îndeplini obiective (pe care, poate, nici măcar nu ni le dorim) și a bifa îndeplinirea sarcinilor cotidiene.
În mod real, nu faptul că nu mai suntem înconjurați de oameni ne cauzează sentimentul singurătății, ci faptul că în interior ne simțim „goi”. Aceste goluri interioare vin din traumele noastre nerezolvate, vin din frustrările pe care le-am acumulat în timp, din faptul că, poate, ne-am trăit viața așa cum alții și-au dorit (în funcție de așteptările și pretențiile lor pe care le-am urmat din teama de a nu fi respinși, criticați sau excluși), din compromisurile și sacrificiile repetate pe care le-am făcut și care ne-au știrbit de fiecare dată încrederea și stima de sine, din faptul că ne-am hrănit fricile și dependențele în loc de a le confrunta și a ne elibera de ele, din faptul că nu simțim că avem un scop sau un sens în viață, că încă nu am descoperit o cale cu care să rezonăm profund, pe care să o simțim „calea noastră”. Astfel că, pentru a diminua disconfortul sau emoțiile dureroase care vin de aici, eram obișnuiți să ne antrenăm în fel și fel de activități, să pierdem timpul cu oameni cu care, de multe ori, nu aveam mai nimic în comun, însă care ne distrăgeau atenția de la problemele noastre, ne afundam în muncă sau distracții de moment. Pentru că toate acestea ne-au devenit inaccesibile într-o foarte mare măsură în momentul de față, ceea ce exista deja în interiorul nostru, toate acele nemulțumiri sau suferințe, ies acum la suprafață.
Dacă ne simțeam singuri sau ne era teamă de singurătate și căutam constant stimulare din exterior pentru a ascunde acest sentiment, acum nu mai putem fugi de toate aceste trăiri. Teama de singurătate este, în primul rând, o teamă a copilului nostru interior care se simte în nesiguranță sau abandonat. Dacă atunci când eram copii am fost abuzați sau părinții noștri nu ne-au oferit siguranța de care aveam nevoie – eram lăsați singuri perioade îndelungate de timp, nu ni se răspundeau nevoilor fizice sau emoționale, eram neglijați, trăiam în incertitudine, putem să purtăm în interiorul nostru până la vârsta adultă acest sentiment de singurătate, ca și cum am fi singuri pe lume, ca și cum dacă am rămâne singuri, am fi expuși acelorași primejdii ca atunci, când nu puteam să avem grijă de noi, copii fiind. La polul opus, teama de singurătate mai este cauzată și de faptul că am fost protejați excesiv, că părinții noștri nu ne-au permis să ne dezvoltăm autonomia și independența, astfel încât am ajuns să credem, să percepem inconștient, că a rămâne singuri sau a fi pe cont propriu reprezintă un pericol. Așadar, dacă am experimentat oricare dintre aceste două situații când eram copii și dacă nu am lucrat cu copilul nostru interior pentru a depăși aceste traume (cu sau fără ajutorul unui specialist), la maturitate putem să reacționăm și să ne comportăm după același tipar – atunci când rămânem singuri, să ne simțim abandonați, în nesiguranță, să ne simțim copleșiți de fel și fel de frici iraționale, să căutăm să devenim dependendenți de alte persoane care să-și asume responsabilitatea vieții noastre.
Pe de altă parte, există, cumva, întipărită în societate ideea că solitudinea este ceva greșit, că dacă ești singur sau nu ești o persoană care caută să fie mereu în compania altora, ar fi ceva în neregulă cu tine. În acest fel, singurătatea devine un stigmat de care trebuie să fugim, pe care trebuie să-l evităm cu orice preț. Pe aceste considerente putem intra în relații toxice sau în relații de compromis, doar să avem și noi pe cineva. În plus, să ne gândim la faptul că așa cum persoanele introvertite își încarcă bateriile în solitudine, tot așa persoanele extravertite se simt energizate dacă petrec timp cu alți oameni, dacă se angajează în activități sociale. Astfel că, preferința pentru solitudine depinde și de această trăsătură, deoarece persoanele introvertite au nevoie de mult mai puțină stimulare din exterior față de cele extravertite.
A te simți singur este o stare profund subiectivă – o persoană poate trăi într-un mediu social dinamic, cu o familie numeroasă și mulți oameni în jur, dar se poate simți singură în interiorul său, iar cineva care locuiește singur sau nu are mulți prieteni, se poate simți perfect în regulă, împăcat și mulțumit de viața sa, chiar dacă din exterior poate fi privit cu suspiciune sau chiar compătimit din cauza acestui lucru, tocmai pentru că ni se spune că normalitatea înseamnă familie și copii. Ideea este că, indiferent care este situația ta – dacă ești căsătorit sau nu, dacă ești divorțat sau nu, dacă ești într-o relație sau nu, dacă ai sau nu ai copii, cel mai important este să conștientizezi de unde vine acest sentiment al singurătății. De multe ori avem impresia că dacă avem și noi pe cineva sau dacă facem copii, nu ne vom mai simți singuri, însă acest lucru poate să fie o capcană, pentru că știm deja că există mulți oameni care au făcut toate acestea, care poate au acceptat compromisuri și jumătăți de măsură din teamă, însă tot nu au reușit să se simtă așa cum se așteptau, adică împliniți și fericiți, pentru că nimeni nu ne poate aduce fericirea dacă noi nu ne simțim bine cu noi înșine, dacă nu suntem împăcați cu noi, dacă nu ne iubim pe noi înșine.
Teama de singurătate este de multe ori o fugă de noi înșine. Fugim de gândurile noastre care ne înspăimântă, fugim de problemele noastre nerezolvate, fugim de aspectele care nu ne plac la noi, pe care le negăm sau le ținem ascunse, căutându-ne scuze și justificări, fugim de temerile noastre mai mult sau mai puțin iraționale. Bineînțeles, calea sănătoasă este de a ne confrunta cu ele, de a începe să le rezolvăm rând pe rând. Însă acest lucru ne sperie și ne cauzează anxietate pentru că nu știm cum să facem asta și pentru că dăm înapoi la cel mai mic sentiment de disconfort. Ne-am obișnuit deja să fim într-un anume fel, spunem „ăsta-s eu și nu am ce face”, ne-am obișnuit să gândim, să reacționăm și să ne comportăm într-un anume fel, chiar dacă acele tipare sunt unele disfuncționale sau distructive. Însă nu trebuie să trecem prin acest proces de vindecare și schimbare singuri. Putem apela la ajutorul unui specialist, putem încerca să facem în fiecare zi câte un pas mic, chiar dacă de multe ori vom avea tendința să revenim la vechile obiceiuri și atitudini.
Pentru a ieși din acest spațiu mental al singurătății în care de multe ori ne simțim fără motivație și fără chef, este necesar să reînvățăm să ne bucurăm din nou de propria noastră companie. Dacă reușim să ne simțim bine chiar și atunci când suntem singuri, ne dăm seama de faptul că nimeni nu poate să ne mai răpească acest sentiment, pentru că el nu mai depinde de alții, ci de noi înșine. Suntem atât de obișnuiți să ne bazăm pe alții pentru a ne distra, a ne simți bine sau pentru a ne face fericiți, încât uităm că putem să ne distrăm, să râdem, să ne simțim bine și în solitudinea noastră.
De ce să nu ne dăm voie să fim spontani, să ne manifestăm așa cum simțim, să dansăm (da, singuri în cameră sau în fața oglinzii), să pictăm, chiar dacă nu ne pricepem deloc la asta, să ne exprimăm pe noi înșine prin orice formă creativă, să construim ceva cu mâinile noastre, să ascultăm un podcast sau să urmărim un film de comedie, să scriem o poveste fără să ne gândim prea mult înainte ori să participăm la un curs online de scriere creativă, să ne exersăm alte abilități pe care nu le-am exersat prea mult până acum, să ne reamintim de un vis mai vechi și să planificăm cum îl putem transforma în realitate (chiar dacă inițial acest exercițiu este doar de dragul distracției), să începem un jurnal care poate fi, de altfel, și un instrument de autocunoaștere și dezvoltare personală, în care să scriem, de exemplu, ce emoții și stări am avut astăzi, să le corelăm cu ceea ce ni le-a declanșat (ce gânduri sau așteptări am avut, cum ne-am comportat în anumite situații, cum altfel am fi putut reacționa, ce putem face diferit data viitoare), cu ce ne mândrim astăzi, ce am fi putut face mai bine ș.a.m.d.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Să învățăm să avem mai multă grijă de noi înșine, să ne ascultăm nevoile corpului și ale minții, să facem tot ce putem pentru bunăstarea noastră cu ce avem acum la îndemână. Să observăm care este atitudinea noastră în fața vieții, dacă suntem sau nu obișnuiți să trăim în suferință, victimizare, regrete și să ne gândim dacă nu cumva a ieși din această stare ne sperie – atunci când trăim mulți ani într-o anumită zonă de confort, fie ea și inconfortabilă, când în mod uzual avem stări negative, suntem triști, nemulțumiți, oricât de ciudat ar suna, a începe să ne bucurăm, să ne simțim liberi sau ușurați ne sperie, pentru că toate acestea ar reprezenta părăsirea acelui cunoscut, acelei zone de confort. Din acest motiv putem ajunge să ne autosabotăm, să ne furăm șansa de a ne simți bine sau fericiți.
Dacă nu am făcut asta până acum, să ne facem un inventar al valorilor, abilităților, intereselor și pasiunilor noastre, să ne gândim cum putem să le fructificăm, să le punem în slujba altora, putem să ne formăm propria comunitate online, să intrăm în contact cu alte persoane care au aceleași interese, să schimbăm idei, să lucrăm împreună pentru aceleași proiecte ș.a.m.d.
Singurătatea este o stare a minții noastre care, după cum putem observa și în societatea în care trăim, nu are legătură atât de mult cu oamenii din jur sau cu activitățile zilnice, cât cu felul în care ne percepem pe noi înșine, cu sentimentul de împlinire (cât de mulțumiți suntem de noi înșine și de viața noastră) și plenitudine personală (cât de mult simțim că ne putem baza pe noi înșine, cât de mult ne simțim „întregi”, cât de mult depinde viața noastră de alții și cât de mult ne-am asumat, de fapt, responsabilitatea pentru ea, cât de mult ne autovalorizăm). O persoană poate spune, de exemplu, că își dorește să aibă o relație, dar de fiecare dată își sabotează șansele de a se apropia sau de a întemeia acea relație deoarece la nivel inconștient nu se consideră suficient de bună, nu se prețuiește pe sine, nu se valorizează. După fiecare eșec se simte din ce în ce mai singură, însă acel sentiment provine dintr-o lipsă, un gol interior care nu poate fi umplut de nimeni și nimic dacă persoana respectivă nu învață să se ierte și să se accepte pe sine, să se iubească și să se vadă demnă de a fi iubită.
Dacă în această perioadă petreci mult mai mult timp cu tine și mai puțin cu alții, dacă nu mai poți face activitățile pe care le făceai înainte, dacă începi să te simți singur, te invit să-ți iei un răgaz și să începi să observi de unde vine acest sentiment de singurătate, ce emoții, credințe sau răni se află în spate. Te invit să te gândești ce poți face tu acum cu resursele pe care la ai la îndemână pentru a lucra asupra acestui aspect și te invit să te gândești că există în interiorul tău un spirit de luptător și de învingător care ți-a fost alături până acum și în alte momente dificile cu care te-ai confruntat în viață. Folosește acea putere interioară!
Dr. Ursula Sandner
Intr-adevar singurătatea este o stare a minții noastre si intr-o astfel de perioada aceasta singurătate ne sperie. Un articol extrem de profund, cu multa esență, binefăcător pentru suflet ce se cere a se citi, reciti si de ce nu, a i se da curs si a face ceva util cu acest ,,timp în plus”, acest prea mult timp liber care poate fi fructificat in cel mai bun mod cu putință.
Personal, cred ca chiar aveam nevoie de o astfel de lecție, sa ne reevaluam prioritățile, sa cautam adânc în interiorul nostru, sa ne asumăm responsabilitatea pentru noi înșine, sa devenim ființe de sine stătătoare, sa încetăm a mai avea așteptări nerealiste, sa ne asumăm in totalitate ceea ce suntem, simțim si transmitem; in fond avem această abilitate de a ne alege atitudinea față de anumite situatii cum ar fi cea de fata..
Citesc cu mare bucurie tot ceea ce scrieti si ne transmiteți prin diverse canale si astept cu nerăbdare emailuri de la dumneavoastră.
Va multumesc pentru tot ceea ce faceti si dati-mi voie sa va felicit din tot sufletul si sa va urez o viață în lumina pentru a putea transmite aceasta lumina noua tuturor cărora ne lipsește mai mult sau mai putin.
O zi liniștită si minunata!!!
Am citit acest articol, este foarte interesant, am câteva nemulțumiri cu mine și as dori sa mă dezvolt mai mult personalitatea, puteți sa îmi recomandați mai multe detalii, cărți sau sfaturi.
Vă mulțumesc cu recunoștință.
Am descoperit cum trebuie să mă simt în sens pozitiv pt mine in singurătate.Am fugit de singurătate de la 19 ani dar acest articol m-a făcut să înțeleg si sa ma inteleg sa am alta stare de psihic si se poate trăi și ada …singur
Felicitări! Un material extrem de valoros de care aveam nevoie. Singurătatea aargumentata în maniera dumneavoastră devine o placere sa o experimentezi.
Dar rămân multe necunoscute care vor trebui aduse la lumină, iar dumneavoastră știți sa o faceți foarte bine. Multumesc