Încetează să-ți mai sacrifici viața pe altarul unei suferințe care nu schimbă nimic!
Acesta este un îndemn la acțiune pentru că, deseori, realitatea nu are nevoie de cosmetizări. Noi, aparent, avem nevoie de ele. Realitatea, precum și cuvintele ce o definesc, trebuie să ne apară clar în față pentru a ne ajuta să dobândim resursele necesare de a ne adapta și la ceea ce nu ne este neapărat pe plac. Sau ceea ce nu coincide cu poveștile din imaginația noastră, însă totuși se întâmplă.
Credem, cumva, că dacă suferim suntem mai buni. Deoarece credem, de asemenea, că suferința este o virtute. Pentru că am fost învățați să credem asta. Pentru că ni se pare că dacă ne sacrificăm, cineva ne va ridica o statuie. Ce înseamnă, de fapt, această statuie simbolică? Înseamnă validarea suferinței noastre. Înseamnă aprecierea tacită pe care ne-o dorim din partea altora. Înseamnă acceptare și satisfacerea nevoii de a aparține sau de a fi conținuți. Înseamă că așteptăm să ne simțim „demni” și „buni” doar dacă alții, într-un fel sau altul, ne întorc favorul de a ne fi sacrificat pentru ei.
Ceea ce poate că uneori omitem este faptul că așteptările noastre nu coincid întotdeauna cu realitatea. Că nu ne obligă nimeni să ne sacrificăm, că nu trebuie să suferim dacă nu alegem asta. Sună ciudat? De ce? Atât suferința cât și fericirea sunt niște alegeri personale, poate inconștiente.
Gândești, de exemplu, că dacă renunți la tine pentru a satisface capriciile și nevoile altuia vei fi mai fericit doar pentru că aștepți ca și el să facă același lucru? Gândește din nou. E vorba mai degrabă de așteptările și nevoile tale. Și când ce ai visat tu nu se întâmplă, suferi. Pentru că ai renunțat la tine de dragul unor așteptări, deseori, iluzorii.
Gândești că dacă taci și accepți să joci un rol secundar în propria viață, punând mereu pe primul plan alți oameni și dorințele lor, vei fi mai demn de iubit? Mai plăcut? Gândește din nou. Cu atât mai puțin ar trebui să te sacrifici pentru oamenii care te caută numai pentru că știu că pot obține beneficii de pe urma „bunătății” tale. Și cu atât mai puțin ar trebui să-ți pese dacă ei te plac sau nu. Ceea ce cauți vei găsi numai în interiorul tău. Ai curaj și privește! Dă la o parte tot balastul de credințe disfuncționale și toxice care te împiedică să te privești acurat. Nu ești ceea ce ți-au spus alții că ești și nici nu trebuie să faci ceea ce ți-au „dictat” ei să faci. Sau ceea ce ai considerat tu că trebuie să faci pentru că ți-au indus sentimente de vinovăție și rușine.
Tu ești stăpânul vieții tale. Îți este frică? Nu-i nimic, va trece. Odată ce treci prin ea și vezi că ești mult mai puternic decât ai fi crezut, frica va trece. Ai curaj să îți înfrunți temerile!
Cât timp vei mai crede că, sacrificându-te, chinuindu-te, vei reuși să îi schimbi pe alții? Ce preț plătești pentru această iluzie? Oamenii nu se schimbă neapărat de dragul altora, se schimbă dacă într-adevăr își doresc asta. Dacă găsesc beneficii în acea schimbare. Sau, mai bine zis, dacă beneficiile schimbării le depășesc pe cele ale situației actuale. Însă, dacă tu taci, dacă te renegi, dacă accepți să fii tratat cu lipsă de respect și considerație, dacă „ierți” când nu simți să ierți, celălalt nu va găsi niciun motiv să se schimbe, indiferent de promisiunile sale. Lasă că merge și așa. Ți-a identificat slăbiciunile, de ce să nu profite de ele, de „bunătatea” ta?
Cât timp te vei mai afunda într-o suferință care nu schimbă nimic, de fapt? Cel puțin nu în sens pozitiv. Anii trec iar dacă tu nu ești de partea ta, nimeni nu va fi. Acesta este un îndemn la acțiune. Dacă în interiorul tău există îndoială, dacă speranța are mai degrabă un gust amar, fiind umbrită de autoiluzionări, te invit să te gândești din nou.
Tu îți ești cel mai bun prieten. Sau ar fi frumos să-ți fii. Nimeni nu te cunoaște mai bine decât tine, nimeni nu-ți poate fi alături cu mai multă pasiune și dedicare. Nu mai întoarce armele împotriva ta, nu te mai minți. Cea mai mare speranță și cea mai cruntă deznădejde nu va veni din partea altora. Toate acestea se făuresc în interior. Și toate pornesc de la relația pe care o ai cu tine însuți.
Mi s-a reproșat uneori că promovez egoismul. Ceea ce promovez, de fapt, este o relație sănătoasă „tu cu tine”. Pentru că de aici începe totul. Dacă, pentru a avea o relație sănătoasă tu cu tine, te îndepărtezi de oameni care îți întunecă existența, asumarea faptului că unii dintre ei îți vor spune că ești egoist va fi doar un pas în evoluția ta.
Dacă vei spune „nu” atunci când vei vrea să spui „nu”, dacă îți vei onora ființa prin fiecare gând și acțiune, poate că vei fi considerat egoist. Un „egoist” care nu greșește cu nimic altuia. Un „egoist” care știe că nu poate oferi nimic dacă el nu are rezervoarele pline, dacă nu este împăcat cu sine însuși și cu alegerile sale. Un „egoist” conștient de puterea sa interioară.
Iar dacă toți am fi „egoiști” în aces sens, lumea s-ar transforma într-un tărâm mai puțin egoist. Ironic. Pentru că fiecare dintre noi ar acționa asumat și am fi conștienți de ceea ce putem sau nu să oferim, devenind sinceri în ceea ce privește ceea ce așteptăm sau nu să primim.
Tu cât de „egoist” ești?
Dr. Ursula Sandner
Dacă cineva va reproșat că promovați egoismul, atunci persoana respectivă ar trebui să citească încă o dată ceea ce ați scris.
Poate că a venit timpul să înțelegem că nu suntem altceva decât modele cuantice într-o hologramă și că prin tot ceea ce gândim, vorbim și facem, determinăm apariția fractalilor care străbat toată creația.
Atunci când te retragi dintr-o relație nesănătoasă sau când spui nu, nu poți să fi egoist. Ba din contră, ești altruist. Adică permiți celuilalt să se manifeste liber, ceea ce arată că lucrezi în favoarea lui, chiar dacă pe moment nu înțelege și chiar dacă încearcă să creeze conflict reproșându-ți una sau alta.
Ce înseamnă „modele cuantice într-o holograma” și „apariția fractalilor”? Nu înțeleg! Mersi
Multumesc!
Foarte adevarat, suferinta nu schimba nimic. Te face doar sa ramai aceeasi peroana care renunta la ceea ce isi doreste cu adevarat, in speranta ca asa vei fi acceptat si apreciat de catre cei din jur. Insa , pana la urma nici aprecierile celor din jur nu conteaza prea mult daca tu stii ca ai renuntat la tine pentru ei.
Oricum, acele persoane care nu te apreciaza si nu te accepta asa cum esti mereu vor gasi motive sa fie nemultumiti de tine.
Adevarat,daca nu – l placi pe om asa cum este,si îl vrei asa cum ai vrea tu să fie ,mereu vor fi nemultumiri.
Ca si alra data, acest articol parca a fost scris pentru mine. E adevarat tot ce ati scris aici. Multumesc!
Foarte adevărat. Personal, m-am identificat cu „sacrificata” pe altarul fericirii altora și nu înțelegeam de ce nu apreciază efortul meu de a le face viața mai frumoasă, senină, ușoară….Aceasta, pentru că aveam așteptări. Este trist să constați că puțin le pasă de sacrificiul tău, că doar nu te-au rugat ei să le faci pe toate, să te implici, asta e…ai tu o problemă, ba chiar îi obosești cu cererile, plângerile, tristețile tale…Abia după ce m-am îmbolnăvit, am realizat că singura ființă pentru care merită să fiu atentă si aproape este fata mea. Doar ea mi-a fost alături și m-a înțeles. Atunci am realizat că sunt o norocoasă, că am tot ceea ce îmi trebuie ca să fiu fericită.
DESPRE TOT CE AM CITIT PANA ACUM A FOST FOARTE INTERESANT. ȘI AM TINUT CONT DE FOARTE MULTE SFATURI ȘI VA MULȚUMESC
Minunat explicat,curat…pe înțelesul oricui. Cred că noi românii și în special noi femeile ne regasim în acest articol. Oferă atât explicații cât și răspunsuri. Mulțumim și vă prețuim! Informațiile pe care le oferiți, transmit obiectivitate, seninătate, asumare, empatie și relaxare.
De acord , nu trebuie să sacrificiu pentru nimeni și nimic.
Există însă un revers: la un anumit moment din viața ta îți dorești ceea ce crezi că ar putea să te facă fericită; o familie, o casă, o mașină etc.
Ești norocoasă, le ai.
Îți dorești să le păstrezi și crezi că ar putea să te ajute unul, doi , trei copii. Îi ai.
Oare ești o persoană mulțumită, fericită și te consideri norocoasă-? NU. Pe parcurs societatea a evoluat , te-ai schimbat și tu.
Vrei un palat , un avion…….
Cum le obții????? Ai două variante: sacrifici copiii ( pe care tu ai dorit să îi aduci pe lume, știm de ce);
Renunți la palat, avion și la cel care ar putea să ți le ofere.
Și ar mai fii varianta de compromis , absolut detestabilă, să înoți în ,, ape tulburi „.
Cum este corect????