Fiecare om are un orizont (conștient și/sau inconștient) de așteptări de la viața sa. Dacă îl întrebăm pe un tânăr cum dorește să arate viața sa, fie ne dă un răspuns standard – să-mi întemeiez o familie, să-mi iau o casă, să-mi găsesc un job bun etc., fie spune „nu știu, nu m-am gândit așa de departe”.
Atunci, când întrebi un om aflat la mijlocul vârstei cum dorește să arate viața sa, răspunsurile vizează de obicei menținerea status-quo-ului său (indiferent cum este el, „mai rău să nu fie”) și eventual își mai dorește sănătate și să-și vadă copiii la casa lor.
Sunt atât de mulți oameni a căror viață se desfășoară la un serviciu care nu le place, de la nouă la optsprezece, apoi merg acasă la familie unde nu tot timpul există căldură și afecțiune, ci, din contră, tensiune și dizarmonie, își petrec seara la TV și apoi, în weekend, se reunesc cu familia extinsă (părinți, nași) și eventual cu un cerc restrâns de prieteni.
De fiecare dată când întâlnesc un astfel de scenariu mă întreb, retoric, cum de este posibil ca unii oameni să ajungă pe lună, de exemplu, iar alții își trăiesc viața într-o limitare (auto)impusă... Ființa umană are posibilități nelimitate – și putem să vedem asta prin tot ceea ce a creat omul până în prezent – și cu toate acestea marea majoritate trăiește o viață blazată, repetitivă și săracă în experiențe stimulative.
Cum ajung să ne fie atât de înăbușite creativitatea și dorința de a ne cunoaște și a ne depăși limitele? Cum de ajungem la maturitate să purtăm „ochelari de cal” și să ne dorim atât de puțin?
Un factor foarte important este familia din care provenim. Dacă tot ce am auzit de la părinții noștri a fost să ne mulțumim cu puțin, să nu ieșim în evidență – nici negativ, nici pozitiv, pentru că asta înseamnă lipsă de modestie – ne vom strădui să îndeplinim acest deziderat „orbește”, chiar cu prețul calității vieții noastre. Părinții noștri sunt modele pentru noi și dacă ei au fost „modești” și ne-au învățat „modestia”, atât prin exemplu, cât și prin educație – nefericit înțeleasă din păcate – nu ne vom da voie să mergem foarte departe în viață.
Am citit astăzi un comentariu pe profilul meu de Facebook care spune: „Nu e bine să visăm cu ochii deschiși pentru că vom avea parte numai de dezamăgiri!” și m-a întristat pentru că îmi imaginez cum și-a construit o astfel de persoană scenariul vieții... Dacă nu ne dăm voie să visăm, cum putem să ne imaginăm ce ne dorim și apoi să facem să devină realitate visurile noastre?
În interacțiunea mea cu studenții îi întreb de multe ori ce își doresc ei de la viață și de cele mai multe ori ridică din umeri. Eventual își doresc să se căsătorească repede, să termine facultatea și apoi fie ce-o fi. Sunt studente care spun la douăzeci de ani că își doresc să se căsătorească pentru că părinții nu le dau voie să fie împreună cu prietenul lor decât dacă sunt căsătorite – de multe ori aici este vorba despre limitările sociale impuse de afilierile religioase de diferite tipuri. Putem să ne imaginăm cu toții cam ce fel de viață va avea o astfel de persoană (evident nu este o regulă), care nu a învățat încă să gândească singură, ci doar caută soluții la limitările impuse de părinți, își întemeiază o familie, apar copiii, responsabilitățile, ratele la bancă și apoi o viață în care, indiferent de felul în care se va simți în ea, va continua să o trăiască în același mod. Pot apărea tensiunile, certurile, abuzurile fizice și psihice, alcoolismul, bolile psihice și psihosomatice etc. Un scenariu destul de nefericit, nu-i așa?
Unii dintre noi pornesc la drum în viață cu atât de multe interdicții și limitări, încât propria existență devine o formă de închisoare cu ziduri invizibile. Cum poți să fii fericit în închisoare? Cum poți să te bucuri de viață atunci când de mic ți-au fost retezate aripile?
Nevrozele pe care le tratez în cabinetul meu (depresie, anxietate, tulburări de personalitate etc.) au la bază o diferență, un conflict, dintre ceea ce sunt și ceea ce și-ar fi dorit sau își doresc să fie la un moment dat acele persoane. Atunci, când ne înăbușim dorințele, aspirațiile, nevoile, libertatea, este inevitabil ca la un moment dat să ne apese nefericirea într-un fel sau altul.
„Dacă tu și eu le vom insufla celor cu care intrăm în contact dorința de a-și valorifica toate comorile adânc ascunse în inimile lor, putem împlini mult mai mult decât să schimbăm oameni. Putem să-i transformăm pur și simplu.” - Dale Carnegie
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Omul are în interiorul lui infinitul și are posibilități practic nelimitate ca să-și trăiască viața în bucurie și împlinire.
Este necesar să le oferim suport copiilor noștri ca să învețe cât mai repede să trăiască la modul conștient, să se cunoască și să facă alegeri cât mai în acord cu personalitatea lor. Impunându-le un mod de viață doar pentru că „așa am trăit și noi” sau „e mai bine cu răul pe care-l cunoști” le luăm posibilitatea de a fi ei înșiși și de a trăi o viață frumoasă.
Niciodată nu este prea târziu să începi să-ți pui întrebări în ceea ce te privește și în ceea ce privește viața ta. Dacă observi că nu te simți bine, că există multe dorințe și aspirații nesatisfăcute în interiorul tău, oprește-te din ceea ce faci și explorează și alte posibilități de a trăi.
Închisoarea invizibilă este doar în mintea ta și de îndată ce reușești să o percepi, vei putea să-i înlături pereții unul câte unul. Iluzia oferită de siguranța de acum o plătești cu prețul sănătății tale psihice și/sau fizice (somatice).
Dă-ți voie să visezi și apoi fă-ți visurile să devină realitate. Viața ta trece oricum, însă poate să fie o viață pe care o trăiești în acord cu tine, cu valorile și principiile tale sau o viață în care doar încerci să faci pe plac acelor interdicții și limitări din mintea ta, care ți-au fost induse atunci când tu nu ai avut posibilitatea să te opui.
Descoperă, citește, învață ca să ai o viață fericită!
Dr. Ursula Sandner
…articol din categoria…”usor de zis, greu de facut…insa nu imposibil”. Cu siguranta si acele limitari impuse isi au rolul lor in definirea noastra ca persoana…altfel cum am putea cunoaste binele/frumosul…decat prin antiteza.
Este frumos sa visezi, vorbesc din perspectiva unei visatoare, insa realitatea „ne cam bate”. Si nu, nu-s deloc negativista cand spun asta , desi am momente cand imi spun ca „optimistul isi creeaza propria sa realitate”.
Ce-i drept, este frumos si usor sa visezi…sa te lasi dus departe cu gandul…dar si cand soseste „doamna realitatea” cu palma ei…auch ce mai doare! Si te superi, te enervezi ca ai pierdut timpul visand …
Oare prea multe vise nu ne aduc frustrari?
Chiar tu te intrebi , Ursula, care esti psihoterapeut si ar trebui sa ne luminezi…:)
„cum de este posibil ca unii oameni sa ajunga pe luna de exemplu, iar altii isi traiesc viata intr-o limitare autoimpusa…”
Pai hai sa mergem toti pe luna sa nu mai lucreze nimeni nimik!!
Societatea are nevoie de tot felu de oameni.
Ca sa reusesti in viata e foarte simplu ai nevioie de Cheia Succesului si anume : Rezistenta la frustrare si bineinteles sa nu ne plangem atat si nici sa lasam sa devenim victima propriei vieti , circumstantelor , parintilor etc si etc . E greu intradevar e foarte greu ,nimeni nu a spus cusor . Dar e extrem de frumos si palpitant . Asta daca iti place sa lupti si in fiecare zi sa ai de facut cate ceva si sa te bucuri de viata asa cum vine ea zi dupa zi pentru ca fiecare om isi are locul pe acest pamant minunat care ne-a fost dat sa ne bucuram de el nu sa ne plangem . Edison a incercat de 10000 de ori si noi dupa cateva incercari ne plangem si spunem ca e greu si nu mai putem . :-) Mult succes la toata lumea
Este un articol foarte motivant.
Multumesc Ursula!
Societatea, de fapt, tot noi am creat-o… Ea nu are nevoie de nimic! NOI avem nevoie de NOI si nici macar nu constientizam acest lucru… Daca toti oamenii ar fi mers pe Luna, pe asta s-ar fi bazat Societatea…dar nu a fost asa. Eu sunt PRO pt abaterea de la aceste reguli nescrise pe care SISTEMUL le impune. Sunt PRO pentru trairea libera la nivel sufletesc si mental!
Sunt foarte multe de invatat, mereu invatam de la propriile noastre vieti..si daca dorim cu adevarat eu cred ca nimic nu pare imposibil..chiar daca „luna” e atat de departe.E minunat sa ne gasim multumirea, implinirea, menirea pe pamant si in relatiile cu cei din jur.
Multumesc mult Ursula!!!!
Stimate autor,
Articolul tau zugraveste perfect omul „modern”:
– egoistul care se gandeste doar la propria persoana, la dorintele si nevoile sale fara a mai lua in considerare legatura si influenta pe care o are asupra celor din jur;
– pradatorul (distrugatorul) suprem, ale carui nevoi sunt nenumarate si cresc nelimitat chiar daca resursele pe care-si bazeaza existenta sunt din ce in ce mai putine;
– visatorul absurd, care halucineaza vazand si dorind lucruri care nu au nici o legatura cu realitatea.
Unii oameni se multumesc cu „putin” pentru ca asa este viata reala; si cei care cred ca au totul, nu pot avea totul! Viata e simpla, e compusa din secvente simple; doar omul cauta inutil senzationalul. Daca omul nu stie sa se bucure de lucruri simple, atunci nu o sa stie sa se bucure nici de „maretii”. Eu cred ca in primul rand, omul trebuie sa-si foloseasca ratiunea si sa constientizeze realitatea iar apoi sa fie productiv (ca idei si fapte), iar visarea sa o lase pentru romantici.
Lumea asta are nevoie de munca si de copii(din familii sanatoase…fizic si mai ales mental); pentru ca altfel, in 100 de ani n-o sa mai fie nimeni care sa citeasca articolele tale pentru ca cu totii am fi morti de foame, analfabeti, drogati sau absenti (cu desavarsire)!
Spor la cugetat!
Stimate M
As fi avut mai mult respect pentru ceea ce ai scris, daca ai fi avut curajul sa te semnezi cu un nume. Ursula are curajul sa semneze ceea ce scrie, astfel incat te poti adresa direct cu numele , nu e necesara folosirea cuvantului „autor”.
Eu cred ca daca toti ne-am naste din familii „sanatoase … fizic si mai ales mental” asa cum le intelegi tu, Ursula ar deveni cel mai bogat terapeut de pe pamant , caci toti am avea nevoie de ea.
„Descopera, citeste, invata ca sa ai o viata fericita!”
Frumos scris si spus. ESte formula care te mentine tanar si in forma. Cand suntem nefericiti incepem sa imbatranim.
Foarte frumos si plin de sens articolul, ca de obicei… Da, asa este, de multe ori traim in scenarii scrise ai apoi regizate de altii, si noi putem fi, in cel mai bun caz, niste „actori de mana a doua”, care repeta mecanic replicile, care nu tin seamna de context, de suflet, de..Fiintare…
Noi putem schimba oricand asta, daca ne uitam in sufletul nostru, si nu in..mintea celorlati, care..”stiu ei ce e mai bine pentru noi”… A fi Liber- Cea mai mare Bucurie si Responsabilitate, totodata… Si..cel mai mare Dar…:) Multumesc, Ursula…:)