Draga mea,
Ştiu prin ce treci și știu cât de mult doare atunci când bărbatul pe care îl iubești și îl dorești în viața ta nu vine... Își găsește mereu scuze, explicații, poate chiar se victimizează, îți spune poate că nu e pregătit de o relație, că poate mama nu este de acord, că se focalizează pe carieră, că nu poate încă să se despartă de cea cu care este căsătorit sau cu care are o relație, deși este foarte nefericit și nu mai este de mult nimic între ei...
Poate își face timp din când în când să stea în brațele tale sau pentru o partidă de sex, poate vine la tine să-l asculți atunci când îi este greu (și asta pentru că știe că tu îl accepți oricând, necondiționat), poate te caută atunci când este amețit de aburii alcoolului sau poate atunci când cea de acasă îl tratează „urât” și are nevoie de confirmări, validări sau afecțiune.
Și tu îl accepți, speri și crezi... crezi că dacă vei fi bună cu el tot timpul, la un moment dat își va da seama ce comoară ești tu și veți fi împreună. Visezi la ziua aceea în care el va veni, te va lua în brațe, îți va spune că te iubește și veți trăi fericiți „până la adânci bătrâneți”.
Însă... cu timpul îți vei da seama că doar te autoiluzionezi, că te autoamăgești, că mai trece o zi, o lună, un an sau mai mulți și el tot la fel se raportează la tine. Toate întâlnirile voastre sunt doar când vrea el, cât vrea el, cum vrea el; tu nu poți să-l cauți pentru că, nu-i așa, nu vrea să-i faci probleme „că și așa are destule”. Și ție ți-e milă de el, înțelegi că îi este greu și simți că doar tu ești cea care îl poate salva, iubindu-l și acceptându-l necondiționat.
Iar tu îl înțelegi, accepți, suferi în tăcere, îi găsești explicații și scuze, plângi și nu mai poți să te concentrezi pe viața ta, îl aștepți și crezi că într-o zi se va întâmpla un miracol și va veni. Pentru a putea continua să speri și să investești atât de mult, probabil că l-ai pus și pe un piedestal... el este frumos, deștept, minunat, bărbatul vieții tale (deși dacă ar fi așa de minunat precum crezi, nu ar alege să trăiască în acest fel...) așa că merită toată zbaterea și suferința ta. Trebuie să aibă un rost toate acestea și speri... și crezi...
Însă, din păcate, lucrurile nu stau așa... dacă un om s-a obișnuit să obțină ceva fără niciun fel de efort, nu va fi dispus să facă mai mult ca să-l obțină. Dacă ești atât de disponibilă pentru el, dacă îi dai tot ce îți cere, oricând îți cere, din păcate el nu va putea să te respecte, să te dorească, să te prețuiască, să te ia în serios pentru că noi, oamenii, nu știm să apreciem ceea ce obținem foarte ușor.
Știu că nu-ți place să auzi asta, însă tu pentru el ești doar o „manta de vreme rea”, ceva care îi dă siguranța că este dorit, iar asta îi gâdilă orgoliul. Nu va renunța la tine pentru că ești „o distracție” ușor de obținut și în sinea lui se împăunează și se gândește că este probabil foarte valoros dacă sunt mai multe femei care îl doresc și ar face orice pentru el. Lui îi convine situația, exact așa cum este acum. O relație „oficială” și tu (poate și altele)... așteptându-l și sperând la clipa în care te va căuta, în care veți petrece câteva clipe împreună — chiar dacă este vorba doar de sex, după care pleacă repede.
Însă, în tot acest timp, tu îți pui viața pe „stand-by”. În loc să fii fericită, să iubești și să fii iubită, să ai o relație frumoasă, să-ți construiești o viață de care să fii mândră, fără să fie nevoie să te ascunzi, tu stai și suferi și îți creezi speranțe deșarte.
Oare asta este tot ce meriți? Cât timp a trecut de când trăiești așa? A făcut el vreo schimbare majoră? Tu nu vezi că nu-i pasă de tine, ci doar își ia de la tine ceea ce are nevoie și apoi dispare, fără să știi când va veni iar?
De ce ți-e frică să pui punct? Crezi că nu vei mai găsi pe altcineva? Ți-e greu să accepți eșecul? Ai investit atât de mult și ești atașată de propria investiție? Cât timp îți vei mai da voie să suferi, să te supui la un astfel de supliciu, să te mulțumești cu atât de puțin, să plângi cu fața în pernă, să te chinui...?
Draga mea, respectă-te suficient de mult încât să-ți dai voie să deschizi ochii. Fii puțin rațională și uită-te la el. Depune vreun efort să fie cu tine? Te caută constant, este disperat să fie cu tine? Îți oferă ceva, în afară de clipele în care face sex cu tine, în dormitorul tău? Când ați fost la o cină, la o plimbare de mână prin parc, la un eveniment public? Simți tu că ești iubită, respectată, prețuită? De fapt, răspunsul este sigur „nu”, pentru că, altfel, el ar fi acela care nu ar putea să trăiască fără tine și ar depune un efort clar să se asigure că ești a lui.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Nu-ți mai face rău, nu te mai minți, nu te mai autoiluziona, nu-i mai găsi explicații și scuze, ci privește realitatea exact așa cum este ea. Oricât de dureros ar fi să faci asta acum, este mult mai bine decât să continui să suferi, să te autodistrugi psihic și fizic și să pui punct unei „relații” în care cineva doar ia de la tine fără să-ți dea nimic în schimb, în afară poate de niște promisiuni care nu au o dată de expirare.
După ce vei lua decizia înțeleaptă să pui punct, vei putea să-ți oblojești rănile, să te vindeci și apoi să-ți dai o altă șansă. Să găsești pe cineva care să te iubească și să te prețuiască așa cum meriți, pentru care să nu fii doar o opțiune — o sursă de plăcere rapidă și fără efort.
Deschide ochii, vino în realitate, respectă-te și iubește-te suficient de mult încât să nu mai permiți nimănui să se folosească de tine, să ia fără să-ți dea nimic în schimb.
Poate ai citit aceste rânduri și spui: „Are dreptate, însă el nu este așa... sigur va veni o zi când va veni la mine, simt că suntem făcuți unul pentru altul, doar că el încă nu vede asta sau are destule pe cap, însă în timp le va rezolva pe toate și va veni” și continui să aștepți și să speri. Este decizia ta, însă eu doar vreau să-ți spun că tu ești singura responsabilă de ceea ce faci cu viața ta. Iubirea nu înseamnă suferință, ci bucurie. Tu ești fericită acum sau doar simți constant o apăsare pe suflet?
Dacă încă nu ești pregătită să-i dai drumul, poate este timpul să-ți dai un termen limită: cât timp vei mai accepta situația aceasta? Dacă nu se schimbă nimic până la acea dată, ieși din „relația” aceasta care îți aduce atât de mult chin și suferință.
Sau ia decizia acum să spui STOP, continuă-ți viața fără el, iar dacă el, într-adevăr, te iubește, va veni singur într-o zi către tine, când își va fi rezolvat toate „problemele” care îl împiedică să fie acum cu tine.
Alege înțelept, alege-te pe tine!
Dr. Ursula Sandner
Iti multumesc din suflet pentru acest articol.
iti multumesc,si eu pentru acest articol absolut minunat!
Foarte bine punctat…
Corect! Mulțumim!
Un articol excelent care reflecta aproape perfect ultimii 3 ani din viata mea. Si un barbat poate fi, in egala masura, in locul acelei femei. Multumesc pentru articol.
Nu stiu ce as mai putea adauga, Doamna Ursula pare ca „a eliminat” toate contraargumentele. Ce as face eu (sau mai bine ce am facut?, ca femeie supusa acestei dureri? Trecuta perioada de toleranta in care promisiunea lui a ramas doar vorba-n vant, as analiza situatia: ce am facut prea mult sau prea putin, cat inseamna el pt. mine (daca imi pot permite sa-l pierd). Si as incepe sa construiesc. Daca e nevoie as darama intai, pt. a-i produce un soc. Nu, nu as pune punct ca pe ei nu-i doare. Ce inteleg prin a construi? de toate, incepand cu mine; comportament si infatisare (sport, vestimentatie, interventie estetica), redecorarea interiorului, notiuni de arta conversatiei si o limba straina lectura si mai ales sport. In acest timp, fara sa-mi propun, as avea o atitudine relaxata fata de frecventa vizitelor lui si nu ar trece neobservata. Mingea revenind in terenul meu, l-as parasi organizand (cu banii lui) o cina romantica, sau l-as pastra daca viata mi-ar fi pustie fara el; dar schimband termenii ecuatiei si recastigandu-mi demnitatea.
Desi textul mi-a fost respins, pastrez intentia care m-a determinat sa adaug ca nu a fost …delir ci o poveste adevarata; si nu mai conteaza daca printul s-a transformat in broscoi ori femeia a devenit printesa. El a fost doar rampa de lansare. Dar ca sa nu mai lungesc vorba, iubirea, ca toate lucrurile minunate din viata, necesita munca. Cu admiratie si simpatie, Anna.
Multumesc frumos. Asa gandesc si eu. Si este infinit mai bine daca iti sunt validate parerile.Practic toti simtim daca suntem doriti/dorite sau nu. Ca ne mintim de dragul amorului propriu…asta ar fi-cum zice romanul-furtisagul propriei caciuli.
Multumesc frumos pentru articol. Cred ca este folositor in marea majoritate a cazurilor. Din experienta mea totusi am inteles ca si o relatie fara pretentii poate fi benefica la un moment dat.
Exista o imbogatire a experientei de viata, are un rol de descoperiere de sine, chiar un rol spiritual indraznesc sa spun.
Pentru modificarea acestei situatii am vazut ca functioneaza stimularea increderii,abilitatilor, stimei de sine si evitarea blamarii celui in cauza fie ca este el sau ea. E clar ca e ceva intretinut de cele doua persoane…
Este util totusi sa vedem realitatea asa cum este. Sa constientizam ca omul are si nevoi emotionale care nu pot fi satisfacute in dormitor sau doar cu cateva ore pe saptamana pretrecute impreuna. Si atunci apare intrebarea „Ce iti doresti defapt?”, „Te implineste cu adevarat aceasta situatie”?
Este vorba asa cum scriai si tu un pliant de atingerea unui obiectiv sau doar de o fuga, si de alegerea unei cai care nu te reprezinta? Exista lucruri care sunt mai benefice si pe care meritam sa le accesam.
In plus de asta tot tu spuneai ca fiecare persoana este reponsabila de binele ei interior, de echilibrul si fericirea sa. In viata avem de facut alegeri.
Sunt intr-o asemenea relatie, si, Doamne, sunt o femeie spre 50 de ani. . Ma consuma psihic si fizic, am toate simptomele de depresie.
Am trecut prin etape de „punct” si impacare, acum sunt in faza de asteptare a deciziei din partea lui. Ratiunea imi spune ca nu va pleca fara acordul lor, al sotiei care nu vrea sa renunte si copilul de 18 ani care ii vrea impreuna. Ma sperie groaznic gandul ca voi claca. Am nevoie de psihoterapie iar suferinta fizica e crunta. Nu stiu cum sa ma tratez.
Si daca e vecinul tau???…cum sa reusesti sa-i pui punct?..e doar la doi pasi distanta..atat de aproape si totusi atat de departe..
Acest articol reflecta perfect ceea ce a inceput la mine in iunie. Dupa 2 saptamani (in care declaratiile au curs in casacada, ba chiar unele cuvinte si mesaje erau de vis rupte din rai, si vacanta la Paris care urma) tipul era de nerecunoscut, eu am incercat sa inteleg ce se intampla!M-am invinovatit, sau nu am creat o conexiune cu el, sau am prea multe defecte..etc!!! El era ba confuz, ba obosit, ba.., de fapt incepusem un alt gen de relatie, exact ca in articol, IDENTIC …DIN IULIE PANA ACUM ERA ASA: „asteptandu-l si sperand la clipa in care te va cauta, in care veti petrece cateva clipe impreuna – chiar daca este vorba doar de sex, dupa care pleaca repede” . Chiar pleca repede, duap ceas, se trezea depreme dimineata si trebuia sa ajunga acasa, sau el poate dormi doar in patul lui, nu ma mai suna, era f obosit, nu imi mai vorbea era f confuz :))! Evindent vacanta la Paris nu a mai exista(era chiar supriza lui de ziua mea, asta era scopul) ideea ca eu intre timp mi-am pierdut si vacanta mea pe care o asteptam de un an..la mare..visul meu din fiecare an ! Acum o sapatamana am pus STOP! :) Nu stiu ce va mai urma! Dar, am reusit..sa ii spun ca nu accept asa ceva, aceasta relatie promiscua…ma durea enorm(de 4 luni simteam ca mi se scurge energia, viata, ma simteam rau, eram disperata, plangeam si eram mereu f agitata cu zeci de planuri/ipoteze in care EL era pe primul loc) …incepusem de fapt o alta „relatie”, diferita de momentul inital, in care intrasem ca intr-un joc „nedrept” in care cineva trisa!! MULTUMESC!!!!