Dragoste sau Pasiune?

Sunset 2Am avut o discutie saptamana trecuta cu o prietena si acea discutie mi-a readus in minte un subiect la care am mai reflectat si poate ca si tu ti-ai pus aceasta intrebare: ma tot intrebam de ce oare oamenii se despart atat de des, de ce exista atata drama si nefericire... Care este motivul pentru care relatii care par la inceput, atat din exterior cat si din interior, ca fiind perfecte, idilice, se destrama si uneori chiar intr-un mod traumatizant pentru cei doi. Sigur ca motivele pot fi multiple, dar acum am ales sa iau in discutie "eros-ul" - iubirea pasionala, erotica, si "agape" - iubirea neconditionata, poate platonica si doresc sa-ti vorbesc despre ceea ce se poate intampla intr-un cuplu pornind de la cele doua concepte.

Avem doua scenarii. Primul suna in felul urmator: cei doi se cunosc, sunt atrasi unul de celalalt, exista multa pasiune ("chimie"), incep o relatie tumultoasa si toata viata lor se centreaza in jurul acesteia. Pana la un moment dat, cand dupa cateva luni (3-7 luni sau poate mai mult) apar discutiile, neintelegerile, certurile...tot pasionale, bineinteles (se valideaza astfel adevarul afirmatiei ca intre iubire si ura este o granita fragila?). Sa fie oare momentul cand acea "chimie" nu mai poate fi suficienta pentru a sustine relatia? Evident, de aici scenariul are doar doua variante de continuare: disolutia cuplului, de obicei cu multe resentimente intre cei doi (ura, dispret, etc) sau, constientizarea a ceea ce a dus la momentul respectiv si, daca exista si o altfel de compatibilitate intre cei doi protagonisti, poate fi vorba de o construire a relatiei pe alte fundamente, cum ar fi potrivirea in ceea ce priveste caracterul fiecaruia, reperele morale, aspiratia in viata, idei comune, (clasa sociala?)...

Al doilea scenariu este mult mai linistit si are in prim plan iubirea neconditionata, prieteneasca ("agape"). Filmul se deruleaza, cu mici variatiuni, dupa urmatorul scenariu: cei doi se cunosc, ies impreuna la o cafea, la o cina, discuta mult despre ei insisi (acest lucru se poate intampla cu mult succes si pe internet!) si in timp realizeaza ca sunt compatibili sau ca se completeaza cu succes pe mai multe paliere ale structurii lor. Astfel, conexiunea se realizeaza in primul rand intre sufletele lor si nu doar intre trupurile lor fizice. Se intampla in multe cazuri ca protagonistii sa fie angrenati fie in casatorii, fie in alte relatii care merg din inertie, sau din "obligatie", dar in care nu mai exista de mult nimic care sa le aduca satisfactii. In cadrul acestui scenariu intra si o parte din acele relatii  extraconjugale - amanti, amante - a caror ratiune de a exista este de multe ori chiar aceasta nevoie de comunicare si de afectiune neconditionata. Au succes aceste relatii? Cu siguranta, mai ales daca din momentul in care cei doi devin un cuplu in mod oficial, nu incep sa aduca in relatie toate frustarile, nesigurantele si asteptarile lor vis-a-vis de cealalta persoana, sau daca, atunci cand o fac, reusesc sa asaneze intrun mod intelept aceste situatii, in asa fel incat apropierea sa devina si mai stransa. Oricum, timpul este proba de foc a tuturor relatiilor.

A treia varianta, dar care nu face obiectul acestui articol, este atunci cand cei doi incep o relatie "din interes", iar actorii joaca roluri predefinite: ea frumoasa, dornica de a avea langa ea un barbat puternic (statut conferit de pozitia sociala sau de contul din banca), iar el, un barbat realizat din punct de vedere social si care mai are nevoie doar de o femeie frumoasa la bratul lui pentru ca toate posesiunile sale sa poata fi admirate si bineinteles invidiate de grupul sau social de referinta. Surprinzator (sau nu), sunt cazuri cand aceste relatii sunt printre cele mai reusite si una dintre explicatii poate fi ca, asa ca si intro piesa de teatru, actorii isi cunosc si isi accepta rolurile: nu-si doresc altceva de la partener decat sa-si joace rolul bine! Daca apar eventuale stari sufletesti care le atrag atentia asupra artificialitatii vietii pe care o duc, reusesc sa le blocheze sau sa le faca fata prin recurgerea la strategii de coping paleative (cumparaturi, alcool, relatii sexuale pasagere, adrenalina, etc) si astfel "uita" de ele pentru moment. Sunt si cazuri in care aceste modalitati de a "uita" nu functioneaza si atunci apar depresiile, anxietatile si chiar bolile psihosomatice. Unele din aceste persoane ajung la psihoterapeut spunand "Nu stiu de ce ma simt asa, doar am viata pe care mi-am dorit-o dintotdeauna!" ...

Putem vorbi si despre a patra situatie in care cei doi stau impreuna, doar asa, ca sa fie cu cineva! Nici ei nu stiu exact ce cauta langa acea persoana... dar stau impreuna ca "asa trebuie", "asa se face", etc., sa ai un prieten/o prietena... sau le lipseste curajul de a renunta la rutina nesatisfacatoare in care se afla. Dupa parerea mea, sunt de departe cele mai triste scenarii, reci si goale de continut, forme fara fond!

Revenind la discutia pe care am avut-o cu prietena mea, ea spunea ca isi doreste sa simta ca vibreaza atunci cand este cu un barbat si ca nu neaparat doreste sa fie prietena lui cea mai buna...sa fie oare aceasta credinta patul pe care se vor asterne viitoare suferinte?

Cu siguranta ca toate ne dorim sa avem pasiune in viata noastra... ne uitam la filme de dragoste si tanjim dupa ea. Dar pe termen lung, aduce ea oare implinirea? Sau este ca o baterie care se descarca si apoi nu mai ramane nimic si urmeaza, inevitabil, frustrarea si suferinta...

Astfel ca apare intrebarea fireasca: suntem indragostite de DRAGOSTE sau de PASIUNE? Ce anume dorim sa intalnim?

Nu intentionez sa insinuez ca ele se exclud reciproc intotdeauna. Sub nicio forma nu spun asta, doar ca este nevoie de multa intelepciune si autocunoastere, ca sa ajungem sa ne constientizam, sa ne acceptam si sa ne asumam nevoile noastre si consecintele lor.

Mai am o intrebare, poate retorica, oare daca ne dorim pasiune, fugim de adevarata intimitate, de deschiderea totala fata de o alta persoana?... Psihologia spune ca orientarea spre sex este de fapt o refulare a nevoii de afectiune, o neimplinire a ei, care poate consta atat din imposibilitatea de a da cat si/sau de a primi afectiune...

In incheiere, vreau sa va descriu o imagine care intotdeauna ma infioara: el si ea de mana prin parc, emanand caldura sufleteasca, seninatate si intelepciune, ca dupa o viata traita cu bune, cu mai putin bune, dar impreuna... da, ati ghicit, ei sunt de peste 40 de ani impreuna...

Ursula Sandner

 

 

 

 

5 comentarii pentru “Dragoste sau Pasiune?

  1. „este nevoie de multa intelepciune si autocunoastere, ca sa ajungem sa ne constientizam, sa ne acceptam si sa ne asumam nevoile noastre si consecintele lor”

    — eu cred ca de aicea pleaca discutia, altfel este vorba doar de umplerea de goluri prin proiecti asupra celuilalt.

    eu unul caut PASIUNE, de mai multe ori si impreuna cu cat mai multe persoane :), dragostea asa cum o vede societatea, este de fapt doar un amestec de substante chimice la noi in cap, care ne dau asa numitul buzz sau fiorii aceia … dar in tot deauna dupa o perioada trece acest buzz a.k.a. DRAGOSTE

    si ca sa ajungi la 40 de ani alaturi de cineva iti trebuie mult respect, IUBIRE fata de suflet si ne conditionata si clar aceptarea partenerului, asa cum este el nu cum ne imaginam sau ne-am dori noi …

    parerea mea :)

  2. Dragoste si pasiune la un loc ! :)

    Desigur, daca sintetizam, dragostea este ingredientul de baza, ea este aerul relatiei, iar pasiunea este condimentul care aduce un plus de savoare, de placere, de puls. Dragostea ii confera durata iar pasiunea o coloreaza.

    Cred eu ca relatiile se pot destrama si din lipsa de dragoste ( pentru ca pasiunea nu isi mentine consistenta la nesfarsit)si din lipsa de pasiune, pt ca fara ea uneori dragostea poate deveni…mai fraterna.

    Uneori, ca in situatia mentionata in a 3-a si a 4-a variata, dragostea si pasiunea nu sunt parte din tablou pt ca nu este o de o relatie de iubire ci un.. parteneriat in vederea atingerii anumitor interese ce nu tin de dragostea barbat-femeie, femeie-barbat.

    Acum, daca vorbim de acei batranei care se plimba de mana dupa 40 de ani de relatie, casnicie… cred ca "secretul" consta in mult mai mult decat dragoste si pasiune :).

    De ce se despart oamenii asa de des?

    Poate pt ca nu se cunosc pe sine foarte bine, poate pentru ca inca din copilarie acumulam frustraripe care am fost invatati sa le inabusim,nu sa le intelegem si sa le rezolvam. Si de multe ori nu stim cum sa comunicam si sa ne exprimam.

    Sunt f multi factori ce pot influenta o relatie…

  3. foarte tare articolul..dar eu..te-as intreba pe tine…sti tu ce este iubirea?ce este dragostea?de iubit, stim toti sa iubim, in felul nostru…dar nu intelegem de ce vibram uneori atunci cand doar auzim vocea persoanei dragi…dar vibram…de ce?k iubim?k suntem indragostiti?si mai e ceva..poate k eu sau oricare altul iubeste cu toata fiinta lui…dar neintels de ceilalti…poate k nu stim sa iubimstiu k m-am abatut putin de la subiect…dar cred k iubirea neconditionata duce putin spre o lipsa de pasiune intr-o relatie, intervin automatisme…si se duce totul, se descarca exact cum ai zis si tu k o baterie…si da..sunt de acord cu tine, timpul este proba de foc a tuturor relatiilor…eu cred cu tarie k dak flacara pasiunii se stinge intr-o relatie, moare si iubirea odata cu ea…indiferent cum este, conditionata sau neconditonata…asa k intrebarea e..cum sa mentinem flacara pasiunii aprinsa…sa nu itervina automatisme samd..stiu k sunt o gramada de raspunsuri bla bla bla, vorbe frumoase…concret..trebuie raspuns la intrebarea asta astfel incat sa nu fie doar un raspuns pur teoretic, sa aiba si o sustinere practica…cu stima..un cititor…

  4. Ai mare dreptate beatrice in ceea ce ai spus,nu ne cunoastem pe noi insine…..daca nu exista comunicare si sinceritate de la bun inceput intr-o relatie,s-au casnicie nu poate rezista…totul se face impreuna,indiferent de ceea ce vrei s-au iti doresti…totul este mai frumos in doi in orice domeniu…

  5. intai pasiune,dupa aia vreau ca pasiunea aia(pe care trebuie sa o simt eu neaparat in inima mea pentru barbatul cu care o sa fiu) sa se transforme in dragoste,in niciun caz nu vreau ca dragostea sa inceapa fara pasiune in inima mea pentru el,daca tot ai intrebat ce vreau,eu stiu foarte foarte clar ce vreau,inspaimantator de clar si inima si constiinta mea nu sunt absolut deloc dispuse la compromisuri(cel putin nu acum),gresesc?e ceva rau?ar fi bine sa renunt la pasiune?o fi mai de proasta calitate decat dragostea,dar mi-o trebuie!!!oau,cat mi-o trebuie…si nu ma las pana nu fac rost de ea :-)dar ar cam trebui sa ma las,nu-i asa?spune sincer,ca nu ma supar,toata viata am fost contrazisa si mi s-a spus ca gandesc si simt gresit(adica eu sunt gresita,sunt o greseala!)dar am ajuns in stadiul in care nu ma mai poate afecta atitudinea asta a lumii,am invatat sa traiesc cu ea,mi-e mai bine si culmea,sunt mai sigura pe mine…fii sincera cu mine,iti faci tie insati un serviciu daca faci asta si-mi faci si mie un bine in acelasi timp,daca gresesc si ma indrepti,daca nu…eu cu viata mea,cu soarta mea,drumul meu,si tu cu ale tale,fara nicio suparare,indrazneste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.