Am avut o discuție săptămâna trecută cu o prietenă și acea discuție mi-a readus în minte un subiect la care am mai reflectat și poate că și tu ți-ai pus această întrebare: mă tot întrebam de ce oare oamenii se despart atât de des, de ce există atâta dramă și nefericire... Care este motivul pentru care relații care par la început, atât din exterior, cât și din interior, ca fiind perfecte, idilice, se destramă și uneori chiar într-un mod traumatizant pentru cei doi. Sigur că motivele pot fi multiple, dar acum am ales să iau în discuție „eros-ul” – iubirea pasională, erotică și „agape” – iubirea necondiționată, poate platonică și doresc să-ți vorbesc despre ceea ce se poate întâmpla într-un cuplu pornind de la cele două concepte.
Avem două scenarii. Primul sună în felul următor: cei doi se cunosc, sunt atrași unul de celălalt, există multă pasiune („chimie”), încep o relație tumultoasă și toată viața lor se centrează în jurul acesteia. Până la un moment dat, când după câteva luni (3-7 luni sau poate mai mult) apar discuțiile, neînțelegerile, certurile... tot pasionale, bineînțeles (se validează, astfel, adevărul afirmației că între iubire și ură este o graniță fragilă?). Să fie oare momentul când acea „chimie” nu mai poate fi suficientă pentru a susține relația? Evident, de aici scenariul are doar două variante de continuare: disoluția cuplului, de obicei cu multe resentimente între cei doi (ură, dispreț) sau conștientizarea a ceea ce a dus la momentul respectiv și, dacă există și o altfel de compatibilitate între cei doi protagoniști, poate fi vorba de o construire a relației pe alte fundamente, cum ar fi potrivirea în ceea ce privește caracterul fiecăruia, reperele morale, aspirația în viață, idei comune.
Al doilea scenariu este mult mai liniștit și are în prim-plan iubirea necondiționată, prietenească („agape”). Filmul se derulează, cu mici variațiuni, după următorul scenariu: cei doi se cunosc, ies împreună la o cafea, la o cină, discută mult despre ei înșiși (acest lucru se poate întâmpla cu mult succes și pe internet) și, în timp, realizează că sunt compatibili sau că se completează cu succes pe mai multe paliere ale structurii lor. Astfel, conexiunea se realizează în primul rând între sufletele lor și nu doar între trupurile lor fizice. Se întâmplă în multe cazuri ca protagoniștii să fie angrenați fie în căsătorii, fie în alte relații care merg din inerție sau din „obligație”, dar în care nu mai există de mult nimic care să le aducă satisfacții. În cadrul acestui scenariu intră și o parte din acele relații extraconjugale – amanți, amante – a căror rațiune de a exista este, de multe ori, chiar această nevoie de comunicare și de afecțiune necondiționată. Au succes aceste relații? Cu siguranță, mai ales dacă, din momentul în care cei doi devin un cuplu în mod oficial, nu încep să aducă în relație toate frustrările, nesiguranțele și așteptările lor vis-a-vis de cealaltă persoană sau dacă, atunci când o fac, reușesc să gestioneze într-un mod înțelept aceste situații, în așa fel încât apropierea să devină și mai strânsă. Oricum, timpul este proba de foc a tuturor relațiilor.
A treia variantă, dar care nu face obiectul acestui articol, este atunci când cei doi încep o relație „din interes”, iar actorii joacă roluri predefinite: ea frumoasă, dornică de a avea lângă ea un bărbat puternic (statut conferit de poziția socială sau de contul din bancă), iar el, un bărbat realizat din punct de vedere social și care mai are nevoie doar de o femeie frumoasă la brațul lui pentru ca toate posesiunile sale să poată fi admirate și, bineînțeles, invidiate de grupul său social de referință. Surprinzător (sau nu), sunt cazuri când aceste relații sunt printre cele mai reușite și una dintre explicații poate fi că, așa ca și într-o piesă de teatru, actorii își cunosc și își acceptă rolurile: nu-și doresc altceva de la partener decât să-și joace rolul bine. Dacă apar eventuale stări sufletești care le atrag atenția asupra artificialității vieții pe care o duc, reușesc să le blocheze sau să le facă față prin recurgerea la strategii de coping paleative (cumpărături, alcool, relații sexuale pasagere, adrenalină etc.) și astfel „uită” de ele pentru moment. Sunt și cazuri în care aceste modalități de a „uita” nu funcționează și atunci apar depresii, anxietăți și chiar boli psihosomatice. Unele din aceste persoane ajung la psihoterapeut spunând: „Nu știu de ce mă simt așa, doar am viața pe care mi-am dorit-o dintotdeauna.”
Putem vorbi și despre a patra situație în care cei doi stau împreună, doar așa, ca să fie cu cineva. Nici ei nu știu exact ce caută lângă acea persoană... dar stau împreună că „așa trebuie”, „așa se face”, „să ai un prieten/o prietenă...” sau le lipsește curajul de a renunța la rutina nesatisfăcătoare în care se află. După părerea mea, sunt de departe cele mai triste scenarii, reci și goale de conținut, forme fără fond.
Revenind la discuția pe care am avut-o cu prietena mea, ea spunea că își dorește să simtă că vibrează atunci când este cu un bărbat și că nu neapărat dorește să fie prietena lui cea mai bună... să fie oare această credință patul pe care se vor așterne viitoare suferințe?
Cu siguranță că toate ne dorim să avem pasiune în viața noastră... ne uităm la filme de dragoste și tânjim după ea. Dar pe termen lung, aduce ea oare împlinirea? Sau este ca o baterie care se descarcă și apoi nu mai rămâne nimic și urmează, inevitabil, frustrarea și suferința...
Astfel că apare întrebarea firească: suntem îndrăgostite de DRAGOSTE sau de PASIUNE? Ce anume dorim să întâlnim?
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Nu intenționez să insinuez că ele se exclud reciproc întotdeauna. Sub nicio formă nu spun asta, doar că este nevoie de multă înțelepciune și autocunoaștere ca să ajungem să ne conștientizăm, să ne acceptăm și să ne asumăm nevoile noastre și consecințele lor.
Mai am o întrebare, poate retorică: oare dacă ne dorim pasiune, fugim de adevărata intimitate, de deschiderea totală față de o altă persoană?Psihologia spune că orientarea spre sex este, de fapt, o refulare a nevoii de afecțiune, o neîmplinire a ei, care poate consta atât în imposibilitatea de a da, cât și de a primi afecțiune...
În încheiere, vreau să vă descriu o imagine care întotdeauna mă înfioară: el și ea de mână prin parc, emanând căldură sufletească, seninătate și înțelepciune, ca după o viață trăită cu bune, cu mai puțin bune, dar împreună... da, ați ghicit, ei sunt de peste patruzeci de ani împreună...
Dr. Ursula Sandner
„este nevoie de multa intelepciune si autocunoastere, ca sa ajungem sa ne constientizam, sa ne acceptam si sa ne asumam nevoile noastre si consecintele lor”
– eu cred ca de aicea pleaca discutia, altfel este vorba doar de umplerea de goluri prin proiecti asupra celuilalt.
eu unul caut PASIUNE, de mai multe ori si impreuna cu cat mai multe persoane :), dragostea asa cum o vede societatea, este de fapt doar un amestec de substante chimice la noi in cap, care ne dau asa numitul buzz sau fiorii aceia … dar in tot deauna dupa o perioada trece acest buzz a.k.a. DRAGOSTE
si ca sa ajungi la 40 de ani alaturi de cineva iti trebuie mult respect, IUBIRE fata de suflet si ne conditionata si clar aceptarea partenerului, asa cum este el nu cum ne imaginam sau ne-am dori noi …
parerea mea :)
Dragoste si pasiune la un loc ! :)
Desigur, daca sintetizam, dragostea este ingredientul de baza, ea este aerul relatiei, iar pasiunea este condimentul care aduce un plus de savoare, de placere, de puls. Dragostea ii confera durata iar pasiunea o coloreaza.
Cred eu ca relatiile se pot destrama si din lipsa de dragoste ( pentru ca pasiunea nu isi mentine consistenta la nesfarsit)si din lipsa de pasiune, pt ca fara ea uneori dragostea poate deveni…mai fraterna.
Uneori, ca in situatia mentionata in a 3-a si a 4-a variata, dragostea si pasiunea nu sunt parte din tablou pt ca nu este o de o relatie de iubire ci un.. parteneriat in vederea atingerii anumitor interese ce nu tin de dragostea barbat-femeie, femeie-barbat.
Acum, daca vorbim de acei batranei care se plimba de mana dupa 40 de ani de relatie, casnicie… cred ca "secretul" consta in mult mai mult decat dragoste si pasiune :).
De ce se despart oamenii asa de des?
Poate pt ca nu se cunosc pe sine foarte bine, poate pentru ca inca din copilarie acumulam frustraripe care am fost invatati sa le inabusim,nu sa le intelegem si sa le rezolvam. Si de multe ori nu stim cum sa comunicam si sa ne exprimam.
Sunt f multi factori ce pot influenta o relatie…
foarte tare articolul..dar eu..te-as intreba pe tine…sti tu ce este iubirea?ce este dragostea?de iubit, stim toti sa iubim, in felul nostru…dar nu intelegem de ce vibram uneori atunci cand doar auzim vocea persoanei dragi…dar vibram…de ce?k iubim?k suntem indragostiti?si mai e ceva..poate k eu sau oricare altul iubeste cu toata fiinta lui…dar neintels de ceilalti…poate k nu stim sa iubimstiu k m-am abatut putin de la subiect…dar cred k iubirea neconditionata duce putin spre o lipsa de pasiune intr-o relatie, intervin automatisme…si se duce totul, se descarca exact cum ai zis si tu k o baterie…si da..sunt de acord cu tine, timpul este proba de foc a tuturor relatiilor…eu cred cu tarie k dak flacara pasiunii se stinge intr-o relatie, moare si iubirea odata cu ea…indiferent cum este, conditionata sau neconditonata…asa k intrebarea e..cum sa mentinem flacara pasiunii aprinsa…sa nu itervina automatisme samd..stiu k sunt o gramada de raspunsuri bla bla bla, vorbe frumoase…concret..trebuie raspuns la intrebarea asta astfel incat sa nu fie doar un raspuns pur teoretic, sa aiba si o sustinere practica…cu stima..un cititor…
Ai mare dreptate beatrice in ceea ce ai spus,nu ne cunoastem pe noi insine…..daca nu exista comunicare si sinceritate de la bun inceput intr-o relatie,s-au casnicie nu poate rezista…totul se face impreuna,indiferent de ceea ce vrei s-au iti doresti…totul este mai frumos in doi in orice domeniu…
intai pasiune,dupa aia vreau ca pasiunea aia(pe care trebuie sa o simt eu neaparat in inima mea pentru barbatul cu care o sa fiu) sa se transforme in dragoste,in niciun caz nu vreau ca dragostea sa inceapa fara pasiune in inima mea pentru el,daca tot ai intrebat ce vreau,eu stiu foarte foarte clar ce vreau,inspaimantator de clar si inima si constiinta mea nu sunt absolut deloc dispuse la compromisuri(cel putin nu acum),gresesc?e ceva rau?ar fi bine sa renunt la pasiune?o fi mai de proasta calitate decat dragostea,dar mi-o trebuie!!!oau,cat mi-o trebuie…si nu ma las pana nu fac rost de ea :-)dar ar cam trebui sa ma las,nu-i asa?spune sincer,ca nu ma supar,toata viata am fost contrazisa si mi s-a spus ca gandesc si simt gresit(adica eu sunt gresita,sunt o greseala!)dar am ajuns in stadiul in care nu ma mai poate afecta atitudinea asta a lumii,am invatat sa traiesc cu ea,mi-e mai bine si culmea,sunt mai sigura pe mine…fii sincera cu mine,iti faci tie insati un serviciu daca faci asta si-mi faci si mie un bine in acelasi timp,daca gresesc si ma indrepti,daca nu…eu cu viata mea,cu soarta mea,drumul meu,si tu cu ale tale,fara nicio suparare,indrazneste