Există familii unde noțiuni precum iubirea, respectul, înțelegerea, acceptarea sunt înlocuite de dispreț, abuzuri, jigniri, lipsă de respect, conflicte, scandaluri, indiferență etc. Cu toate acestea partenerii continuă să retrăiască în fiecare zi același calvar, cu atât mai mult cu cât există și copii la mijloc, spunând că rămân împreună de dragul lor. Însă acest lucru aduce după sine și mai multă dramă, iar efectele sunt devastatoare în principal pentru copii.
Sunt persoane care consideră că a ieși dintr-o relație toxică este un semn de lașitate, că ar trebui să continue să trăiască acel calvar în speranța că într-o zi își vor salva căsnicia, dovedind astfel că sunt puternici și luptători. Însă acest lucru nu este adevărat. Într-adevăr există relații de cuplu care mai pot fi salvate – se poate în acest caz să fie vorba despre anumite probleme de comunicare, o raportare sau poziționare greșită față de partener, neînțelegeri bazate pe insuficienta cunoaștere a celuilalt etc. și există relații care nu mai pot fi salvate - acolo unde de ani de zile există abuzuri, resentimente, lipsă de compatibilitate și unde umilințele, lipsa de respect, încălcarea demnității și libertății celuilalt au devenit deja tipare relaționale. În acest caz, vorbim despre strategii de supraviețuire într-o relație disfuncțională și greu de schimbat, nu despre bucuria de a ne trăi viața alături de celălalt și a evolua împreună. Așadar, a rămâne în acea relație și a îndura suferințe nu este dovadă de putere și curaj, ci dimpotrivă, însă multe persoane aleg această cale, unul dintre motivele invocate fiind binele copiilor. Dar sunt părinți care folosesc copiii ca scuză – spun că nu se despart din cauza lor, însă adevărul este că această decizie are mult mai mult de-a face cu propriile insecurități, temeri și nevoi, decât cu binele copiilor.
Și până la urmă despre ce bine vorbim de fapt? Calitatea vieții de cuplu a părinților afectează în mod inevitabil interacțiunea cu copiii și îngrijirea lor. Un mediu familial dominat de conflicte, răceală afectivă, abuz verbal și fizic, își pune amprenta asupra dezvoltării ulterioare a copilului și asupra sănătății și integrității lui fizice, psihice și emoționale.
Un copil care trăiește într-o familie unde există violență trăiește într-o stare de teroare permanentă și este un copil maltratat din cauza conflictelor si certurilor dintre părinți. În plus, agresiunea îndreptată asupra partenerului ajunge să fie direcționată asupra copilului. Fie că acest lucru se petrece în mod conștient sau inconștient, părintele ajunge să își elibereze asupra copilului furia pe care o simte față de partenerul său – în fond, copilul este motivul (cel pe care plasează vina la nivel inconștient) pentru care acesta rămâne în acea căsnicie.
Deseori copiii se simt responsabili de certurile și conflictele dintre părinții lor, au impresia că este vina lor, că ei au făcut ceva greșit. Acest lucru îi face să se îndoiască de valoarea propriei persoane, devin temători și anxioși, furioși, depresivi, rușinați, neajutorați, confuzi și încearcă să găsească diferite strategii prin care să își împace părinții. Ei sunt cei care sunt prinși la mijloc și simt că trebuie să facă ceva pentru a soluționa conflictele, însă confuzia lor crește în momentul în care atât mama cât și tatăl le induc senzația că trebuie să țină partea unuia dintre ei, pentru că acest lucru deseori se întâmplă.
Un alt aspect negativ este cel referitor la modelul pe care copiii îl învață de la părinții lor. Ei învață că este normal să jignești, să lovești, să subminezi o persoană, că o relație înseamnă conflict, lipsă de respect, teamă și neîncredere, că este în regulă să fii agresiv și că este în regulă să accepți abuzuri. Copilul va trebui ulterior ajutat să asimileze noi modele de relaționare între un bărbat și o femeie, mult mai sănătoase și funcționale deoarece deja și-a format o viziune distorsionată legată de felul în care este normal să se comporte oamenii unii cu ceilalți.
Într-un mediu familial afectat de violență copilul resimte insecuritate emoțională pentru că totul este imprevizibil, se teme pentru el, pentru frații lui și pentru părintele abuzat. Sunt afectate de asemenea capacitatea de învățare, rezultatele școlare, inteligența generală și cea emoțională, încrederea și stima de sine, capacitatea de a gestiona stresul. Pot apărea durerile fizice – de cap, de stomac, tulburările de somn – insomnie, coșmaruri, probleme de comportament – agresivitate, fuga de acasă, probleme de adaptare la situații noi, probleme de relaționare.
Cercetările demonstrează că acești factori familiali negativi pot afecta dezvoltarea creierului unui copil și îl predispun pe acesta la apariția unor probleme psihiatrice mai târziu în viață. Un studiu realizat în 2014 (de Walsh, N.D.&Co.) arată că cei care au trăit într-un mediu familial dominat de conflicte, fiind expuși în copilărie tensiunilor existente între părinți și lipsei de afecțiune, aveau un cerebel mai mic. Această parte a creierului, printre alte funcții, are un rol important în controlul mișcărilor, păstrarea echilibrului static și dinamic și este implicată în reglarea fricii și a stresului.
Autorul coordonator al studiului spune că expunerea copiilor și adolescenților la diverse forme de abuz, neglijență și maltratare dar și a altor probleme de intensitate moderată poate afecta dezvoltarea creierului și că un cerebel mai mic poate indica apariția unor tulburări mentale mai târziu în viață. O expunere redusă în copilărie la medii sociale și familiale nefavorabile ajută la o dezvoltare normală a creierului și reduce semnificativ riscurile apariției tulburărilor mentale.
Mulți părinți se întreabă dacă nu cumva divorțul o să le dăuneze mai mult copiilor decât a rămâne împreună sub același acoperiș. Adevărul este că nu divorțul în sine îl afectează pe copil, ci toate conflictele și dramele la care a fost nevoit să asiste de-a lungul timpului. Cel mai bine pentru copii este să trăiască într-un mediu liniștit pentru a se putea simți în siguranță, pentru a putea să se dezvolte optim, dobândind mecanismele și abilitățile atât de necesare vieții de adult precum gestionarea stresului și a frustrării sau autoreglarea emoțională. Copiii sunt rezilienți și este important pentru ei să aibă relații bune cu ambii părinți, însă acei părinți nu trebuie neapărat să fie căsătoriți sau să locuiască împreună. Copiii au nevoie de stabilitate, previzibilitate și predictibilitate, disciplină, iubire și ca părinții lor să fie disponibili din punct de vedere emoțional și să le răspundă nevoilor. Atunci când părinții sunt angajați într-o căsnicie distructivă, conflictuală, disponibilitatea lor de a oferi copiilor ceea ce au nevoie scade dramatic. Și cu cât vor continua în felul acesta, cu atât situația se va înrăutăți. Așadar, nevoile copiilor pot fi mult mai bine satisfăcute atunci când părinții se despart și mediul familial se transformă dintr-unul toxic într-unul armonios. Să nu uităm că violențele conjugale reprezintă abuzuri emoționale asupra copiilor.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Orice copil care a crescut într-un astfel de mediu familial, odată ajuns adult, spune că ar fi preferat cu siguranță ca părinții lui să fi divorțat decât să fi rămas împreună fiind nevoiți astfel să suporte zi de zi teroarea aceea psihică.
Însă, odată cu divorțul se petrece o schimbare în dinamica familială iar relațiile sunt renegociate. Părinții pot coopera în vederea creșterii și educației copiilor. Ei nu mai au o legătură directă, ci acea legătură se poate rezuma la chestiuni ce îi privesc strict pe copii. Astfel, se poate ajunge la colaborare iar conflictul se diminuează. Însă este foarte important ca părinții să încerce să își rezolve, fiecare pentru sine, problemele care au contribuit la escaladarea conflictelor, să își ia timp pentru conștientizare, asumare, acceptare, vindecare, detașare. A-i vorbi copilului despre celălalt părinte în termeni peiorativi, denigrându-l, nu este o soluție viabilă deoarece responsabilitatea unei relații aparține celor doi parteneri, și nu unuia singur. În plus, copilul are nevoie în continuare de ambii părinți.
Dacă conștientizăm toate aceste lucruri, „a rămâne împreună de dragul copiilor” se transformă în „a divorța de dragul lor”.
Dr. Ursula Sandner
Foarte adevărat articolului, din punctul meu de vedere. Mulțumesc!
Da aveti dreptate a ramine impreuna de dragul copiilor nu e o solutie pentru ca nu rezolva problema in sine.Cel mai rau e cind unul din parinti (la mine sotul)sia varsat toata ura si rautatea asupra copiilor .Bineinteles copii nu mai vor sa aiba contac cu el .Dar vina e aruncata asupra mea.Unor adolescenti de 13,15,18ani nu trebuie sa le dai prea multe explicati ptr ca ei inteleg oricum.Cea mai dureroasa intrebare din partea copiilor a fost:mama de ce tata ne uraste?Atunci miam dat seama ca trebuie sa ies din casnicia care mia facut rau mie si copiilor.Acum dupa citeva luni de la plecarea lui remarc cit de mult siau schimbat copii comportamentul.Doar cel mic sa inchis mai mult .dar sper sa reusesc cu atentie si multa rabdare sa il fac sa vada viata altfel.Va multumesc ptr articol
Foarte adevărat!!!
Ai mei au fost divortati dinainte sa ma nasc eu si nu am simtit niciodata vreo drama referitoare la asta. Ambii au fost prezenti in viata mea intotdeauna si niciodata nu am simtit ca mi-ar lipsi un parinte. Sincer, vazandu-i cum se certau cand se intalneau, mi-am dat seama destul de devreme ca era mai bine sa nu stea in aceeasi casa.
Nu cred ca divortul ar trebui minimizat ca efect asupra unei familii, e ceva devastator de multe ori si niciodata nu e o decizie usoara. Acum sunt si eu mama si inteleg lucrurile altfel. Oricat de mari ar fi problemele pe care le ai cu partenerul tau de viata, ar trebui sa depui eforturi (uneori supraomenesti) pentru a salva relatia si pentru a mentine familia in formula ei completa.
Daca, totusi, eforturile nu sunt rasplatite si nu dau roade, parol ca divortul nu e nici pe departe cel mai rau lucru care se poate intampla. Copiii inteleg, chiar daca sunt foarte mici sau foarte mari, introvertiti sau extrovertiti. Inteleg, daca li se ofera sansa de a intelege, pentru ca, de multe ori, avem impresia ca noi, ca parinti, stim mai bine decat ei.
Foarte adevărat!!!
Sunt si eu intr-o casnicie in care cearta, stresul, injosirile si multe alte lucruri urite stau in capul mesei.Am incercat de nenumarate ori sa-mi analizez comportamentul meu, sa caut greseala, incerc sa fiu mai altfel, dar sotului nui mai faci pe plac nici asa. Demult satu cu gindul la divort, pentru ca avem o fetita de 3 ani , care de multe ori involuntar e martora certurilor noastre, si care e deja si stresata, dar nu stiu cum s-o fac, pentru ca fetita e foarte atasate de sot . Stiu ca asta nu poate continua asa, si ca nimic bun nu va esi, dar nu stiu care ar fi solutia optima.
Aceeasi greseala am facut-o si eu crezind ca greseala e la mine si dupa 20 de ani de casnicie am decis ca e destul .Acum imi pare rau ca nu am luat hotarirea mai repede.Esti tinara si ai sa reusesti .Ptr binele psihic al fetitei ar fi bine sa iei o decizie care consideri mai buna ptr tine in timp copilul va suferi si mai mult si se va simti vinovat ptr certurile voastre .Parerea mea e ca daca iti iubesti destul de mult copilul nu il lasa sa creasca intr-un asa mediu.
Daca nu exista implicare din partea ambilor parteneri, unul singur nu poate duce relatia in carca. Divortul e o masura, nu o solutie, si, daca e sa fiu mai clara, e ULTIMA masura. Sunt multe lucruri care pot fi facute inainte sa se puna problema divortului, chiar si dupa ani intregi de nemultumiri. Atat timp cat ambii parteneri mai gasesc ceva care merita salvat in relatia aceea, cu vointa si consecventa se poate reinnoda legatura.
De multe ori e nevoie de ajutorul unui specialist (psiholog, consilier, terapeut, coach), chiar daca asta implica niste costuri in plus. Totusi, e o investitie, nu o cheltuiala, pentru ca, indiferent daca ajungeti sau nu la un divort, ba mai ales in cazul in care va impacati, veti ramane cu o mai buna cunoastere de sine si cu niste instrumente care va vor ajuta sa va gestionati mai bine emotiile.
Mi se pare periculos sa dai cuiva un sfat pro sau contra divortului, mai ales daca nu stii toate datele problemei. ;)