Copilul docil si copilul rasfatat – adultul pasiv si adultul isteric

angry little girlCu totii stim déjà faptul ca felul in care am fost crescuti in copilarie pune bazele personalitatii noastre viitoare, la varsta adulta. Modalitatea prin care parintii s-au raportat la noi, cerintele lor educative si feedback-ul celorlalti in urma comportamentului nostru de atunci ne invata lectii importante, pe care le vom lua cu noi toata viata.

Voi scrie in acest articol despre doua extreme, copilul extrem de docil si copilul rasfatat si despre repercursiunile atitudinale si comportamentale pe care aceste doua metode educative le au la varsta adulta.

Un copil care a fost crescut cu mesaje de genul „sa nu deranjezi”, “sa nu iesi in evidenta”, “multumeste-te cu ce ai”, “lasa-ma in pace, nu am timp de tine”, “tu esti doar un copil, eu stiu intotdeauna ce este mai bine pentru tine”, etc., va deveni un adult care va accepta usor autoritatea celorlalti. Va avea tendinta sa creada el ca nu conteaza decat daca le face celorlalti pe plac, va accepta usor sa se tipe la el fara sa riposteze, se va simti vinovat si rusinat ori de cate ori nu primeste feedback-uri pozitive. In situatii sociale nu va vorbi fara sa fie intrebat si chiar si atunci se va inrosi sau va raspunde monosilabic. Nu-si va da voie sa aibe initiativa, ci va avea tendinta sa devina dependent de orice forma de autoritate. Datorita stimei de sine scazute si a increderii in sine deficitare, se va lasa dominat si poate chiar abuzat fizic sau verbal. Ba mai mult, va crede ca merita toate acestea, doar asa se purtau si parintii cu el. Depresia este des intalnita la acesti adulti si nici nu este de mirare. O persoana care traieste intr-o stare de inhibare continua a personalitatii, care nu-si da voie sa se exprime si sa traiasca asertiv, dezvolta foarte usor o nevroza de tipul anxietatii sau depresiei.

Pe de cealalta parte, sunt acei copii care au avut niste parinti extrem de permisivi, care nu au inteles faptul ca un copil, ca sa-si dezvolte o personalitate echilibrata si armonioasa, are nevoie si de limite si granite sanatoase in interactiunea cu ceilalti. Un copil care nu a fost invatat ca asa cum este el respectat, este necesar sa-i respecte si el pe ceilalti, va deveni un adult care va avea impresia ca toata lumea trebuie sa stea la cheremul lui, ii va desconsidera si „ii va calca in picioare” pe cei din jur.

Nu mi se pare deloc normal sa incurajam comportamentele disfunctionale ale copilului, ca de exemplu noi sa radem atunci cand el injura, loveste sau scuipa (evident, ar fi minunat daca nici noi nu am avea astfel de comportamente, tocmai pentru ca suntem modele pentru copiii nostri), sa-i facem pe plac doar ca sa evitam scandalul sau sa ne lasam manipulati de catre manifestarile lui afective demonstrative. Parintii unui astfel de copil ii transmit mesaje de tipul “tu esti centrul universului”, “eu nu contez, traiesc doar pentru tine”, “iti dau tot ce-ti doreste sufletul”, etc.

Un adult caruia i s-au permis in copilarie comportamentele descrise mai sus, va invata ca poate sa obtina orice de la ceilalti in principal prin doua metode: fie prin manipulare afectiva sau santaj emotional – de exemplu “te iubesc atat de mult… fa-mi si mie te rog serviciul acesta” sau “daca nu faci ce doresc eu, am sa sufar / plang / ma imbolnavesc” – fie prin crize de isterie sau manifestari de agresivitate. In unele cazuri aceste crize pot duce la o demonstrativitate extrema, cum ar fi amenintarile cu sinuciderea sau automutilarea.

Nevroza unor astfel de adulti se regaseste de multe ori in tulburarea de personalitate de tip histrionic (adica isterie),  insa tabloul clinic poate fi presarat si cu alte manifestari si simptome, tocmai datorita faptului ca nu exista o armonie interna la nivelul personalitatii.

Rasfatul, adica satisfacerea oricarei dorinte, afectiunea daruita in cantitati excesiv de mari, ii creeaza copilului expectante pe care lumea reala nu i le poate satisface. Atunci cand va ajunge adult aceasta fiinta va suferi pentru ca nimeni nu va fi dispus sa faca fata tuturor capriciilor unei astfel de persoane. Nevoia de afectiune pe care o va resimti va fi de nesatisfacut de catre partenerul de viata si acest lucru ii va aduce multa nefericire. O astfel de persoana va cere constant dovezi de afectiune, va dori sa fie in centrul atentiei tot timpul, va dori ca altii sa se raporteze la ea ca fiind speciala si daca aceste lucruri nu se vor intampla va suferi foarte mult.

Meseria de parinte este cea mai grea meserie din lume si este foarte usor sa faci greseli, doar pentru ca nu stii cum este mai bine pentru copilul tau sa procedezi. Insa atunci cand dorim sa invatam sa ne respectam copilul si sa-i insuflam in acelasi timp respectul pentru sine si pentru ceilalti, cand ne dorim sa-l sprijim sa devina o fiinta umana armonioasa si echilibrata, vom cauta informatii care ne pot face sa intelegem psihologia copilului si care sunt cele mai bune metode educative si de formare a personalitatii copilului.

Ursula Sandner

 

 

10 comentarii pentru “Copilul docil si copilul rasfatat – adultul pasiv si adultul isteric

  1. Mi-e tare teama ca din prea multa dragoste, sa nu cad in a doua capcana si sa-i ofer copilului meu orice…Cum sa procedez sa nu-l transform intr-un adult cu asteptari foarte mari? Va multumesc!

  2. „Orice arbore falnic a avut la origine o samanta din care a crescut si s-a dezvoltat” Lao Tse
    Asa este, copilul poate creste frumos sau mai putin frumos, in functie de pattern-urile in care au fost crescuti si parintii sai, la un moment dat. Cheia ar fi ca parintii sa fie cu adevarat parinti, si pentru asta, trebuie sa aiba la baza terapia nonreprimarii si acceptarii… Asa se va dezvolta apoi un copil si ulterior un adult responsabil,increzator in fortele proprii si un sprijin pentru el insusi si pentru cei din jurul sau…

  3. Interesant articol,…recunoastem asemenea comportamente la cei din jur si chiar si la noi. Aceste greseli de educatie facute de parintii nostri,pe care le repetam si noi cu copii nostri arata cata nevoie de consiliere psihologica avem ,de cat suntem de pregatiti pentru a deveni parinti.Intrebare: ce se poate face de acum incolo pentru generatiile viitoare pentru a nu perpetua greseli care costa atat de mult???

  4. Așa, și (ce dacă stau la coadă/pentru fericire-o viață-ntreagă…)? Este un articol bun… Cine ajunge părinte nu cred că are timp să facă scheme de comportament, trebuie să se adapteze permanent situațiilor. Confirmarea poate să survină și la vârstă înaintată, merită așteptat chiar și toată viața…

  5. „Meseria de parinte este cea mai grea meserie din lume”…hmmm…foarte adevarat !!
    Si daca pentru a invata orice meserie mergem la scoala, la instruiri, cursuri si calificari….Atunci meseria de parinte nu ar avea si ea nevoie de vreo Universitate??
    Si nu vorbesc de „scoala de mame”…care apuca sa faca copii nepregatite fiind si apoi merg sau nu sa invete sa mai salveze ceva…
    Gasesc foarte oportun in societatea noastra (dar mai ales pentru viitorul ei) infiintarea unei „scoli pentru parinti”..sau macar introducerea unor cursuri prin liceu de dezvoltare personala. Poate cunoscandu-se mai bine pe sine sau invatand adevaratele valori, tinerii nu se vor mai repezi sa faca copii cu care nu stiu ce sa faca mai apoi…

    Excelent articol Ursula !!!

    Simona Constantinescu

  6. Multumesc pentru articol.E nevoie de astfel de articole intr-o societate in care devenim egoisti si interesati de partea materiala.Sunt un fost copil pasiv , care a devenit una adult pasiv, dar care doreste azi sa se schimbe.Vreau sa ma schimb pentru mine si pentru copilul meu , astfel ca el sa devina un adult puternic si independent.
    Sustin ideea ca in scoli sa se fac cursuri pentru a ne invata sa devenim parinti.

    1. Gabriela, ai reusit sa iti schimbi comportamentul? Si eu ma confrunt cu aceeasi problema si nu stiu de unde sa incep…imi doresc din tot sufletul sa nu mai fiu asa si sa ma schimb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.