Compromisurile pe care le faci, mai ales daca sunt frecvente sau majore, te indeparteaza din ce in ce mai mult de tine insuti si de calea ta in viata.
Oamenii accepta compromisurile din diferite motive si la un moment dat se trezesc ca toata viata lor este un compromis, o renuntare la valorile si credintele lor si pana la urma la ei insisi.
Mi se pare atat de trist cand aud oameni de 40, 50, 60 + ani care spun "de fapt, toata viata am facut ceea ce au vrut altii, am facut ceea ce 'trebuia' sa fac, am renuntat la mine si... nu imi dau seama la ce mi-a folosit..."
Atunci cand sunt la inceputul vietii, cand inca nu si-au format o personalitate clar structurata, oamenii sunt foarte influentabili. Au tendinta sa asculte de cei din jur, de familie, sa preia nediscretionat cutumele din mentalitatea societatii in care traiesc, iar toate acestea ii fac sa o ia pe un drum care poate nu are nicio legatura cu autenticitatea si dorintele lor, care raman ingropate in inconstientul lor.
Fac diferite alegeri pentru ca "asa se face", iau decizii bazate pe emotii sau induse de altii prin manipulare si santaj emotional, iar apoi toata viata lor este un lung sir de compromisuri, minore sau majore.
Le lipseste bucuria de a trai, fac mecanic diferite lucruri, isi amortesc constiinta cu alcool sau alte substante si se simt captivi in propria viata.
"M-am facut medic pentru este o traditie de familie, desi mi-e rau cand vad sange... inainte sa intru in sala de operatie consum putin alcool ca sa pot sa fac fata. De fapt, eu mi-am dorit sa fiu pianist, insa tata mi-a spus ca asta nu este o meserie din care se fac bani."
"Mi-am dorit sa fiu profesor de fizica si sa lucrez in cercetare, insa a trebuit sa ma fac notar pentru ca asa au vrut parintii mei".
"Nu eram pregatita sa fac copii, insa ma apropiam de 30 si era o presiune foarte mare pe mine. Acum ii cresc si imi sunt dragi, insa in fiecare zi ma gandesc ca am renuntat la mine si la viata mea..."
"Nu mi-am dorit copii, insa sotia mea a insistat si am cedat... acum ma focalizez pe munca, stau la birou cat mai tarziu pentru ca nu ma simt bine acasa".
"Parintii mei au insistat sa ma fac programator, insa tot ce imi doream eu era sa pictez... insa din pictura nu poti sa ai o viata decenta".
"M-am casatorit repede pentru ca parintii mei nu acceptau sa stau cu prietenul meu fara sa fim casatoriti, apoi am facut un copil, am luat o casa in rate... intre noi nu mai este nimic de mult, insa nu avem cum sa ne despartim ca avem obligatii."
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Toate aceste scenarii arata cum sa NU ne traim viata.
Este atat de multa nefericire, frustrare si boala in jurul nostru pentru ca oamenii traiesc vietile altora, dupa retetele altora si fac compromisuri cu ei insisi si cu vietile lor.
Insa acum noi traim vremuri in care la fiecare pas intalnesti mesaje care spun "fii tu insuti", "fii liber", "traieste-ti viata asa cum doresti", "pune-te pe tine pe primul plan in viata ta"... constientizeaza esenta si indemnul acestor mesaje si nu mai fa nimic din ceea ce nu simti sa faci, din ceea ce nu te reprezinta pe tine si autenticitatea ta.
Si orice varsta ai acum, nu uita: niciodata nu este prea tarziu sa fii si sa faci exact ceea ce-ti doresti!
Alege intelept, alege-te pe tine!
Ursula
Și eu am devenit dentist pentru că părinții nu au vrut să devin pictoriță…nu-mi place ceea ce fac, dar din fericire am descoperit o altă pasiune de-a mea, fotografia.
Scurt si la obiect. Si pe intelesul tuturor. Ce poate fi mai autentic?
Cred ca foarte multi dintre noi, din pacate, ne regasim in astfel de situatii.
Drept si adevarat! Insa, cum gasim o solutie sa depasim ceea ce am ales gresit( emotional, rational sau nu)? Ce facem cu copiii pe care ii avem si ii iubim si suntem responsabil pentru ei, ce facem cu omul de länga noi, pe care nu -l mai iubim dar el ne iubeste si e familia ta, ce facem cu obligatiile, cu grija zilei de maine si asa mai departe? Le spunem la revedere …de azi nu vreau sa accept niciun compromis?Cum?Am ales gresit…am facut compromisuri …ok….dar exista o iesire din cercul vicios al compromisurilor sau….doar suntem si vom ramane un exemplu de asa nu…pentru viitor?
In momentul in care ai asteptari negative in privinta viitorului vei face tot posibilul, constient sau inconstient, sa indeplinesti acele asteptari, si ele sa devina realitatea ta. Te astepti ca in viitor nimic sa nu se schimbe, nici natura relatiei de cuplu, nici partenerul, nici stilul de viata. Te astepti sa faci compromisuri in continuare, pentru ca „nu ai de ales”, asadar vei face asta pe mai departe. Noi avem posibilitatea de a alege diferit, oricat de imposibile ar parea acele variante, daca ne acordam permisiunea de a crede in optiunile noastre si in noi insine. Daca avem incredere si privim indraznet inspre viitor.
Copiii devin responsabilitatea noastra atunci cand sunt mici, odata ce am ales sa-i aducem pe lume. Dar pana unde se intinde aceasta responsabilitate? A renunta la tine si la viata ta pentru copii este una dintre optiuni, insa, a-i creste de mici astfel incat sa devina autonomi si independenti si a intelege ca menirea parintilor nu este sa-si sacrifice tot ceea ce ii reprezinta, este o alta optiune. Datoria parintelui este sa il responsabilizeze pe copil si sa il autonomizeze. In plus, daca copilul isi vede mama trista si neimplinita, daca vede ca nu mai exista iubire intre parintii sai, va percepe inconstient ca o relatie de cuplu inseamna lipsa iubirii si alegerea compromisului si va copia modelul din familie. Daca privim mai cu atentie lucrurile observam ca nefericirea parintilor cauzeaza nefericire copiilor si ca o alta alegere, aceea de a iesi dintr-o situatie negativa pentru tine, oricat de inconfortabil si neobisnuit ar parea, nu ar putea sa aiba decat efecte pozitive asupra copiilor. Parintii isi pot indeplini responsabilitatile fata de copii si daca nu mai locuiesc sub acelasi acoperis, si daca unul dintre ei sau amandoi aleg pe altcineva ca si partener de viata.
Familia are menirea de a-ti oferi un plus de valoare, un cadru in care sa infloresti, sa ai posibilitatea de a-ti dezvolta si folosi potentialul, de a-ți oferi bucurie si armonie, nu grijă, obligație si renuntare la sine. Nimic nu este batut in cuie si nimic nu este pentru totdeauna. Este datoria noastra sa facem schimbari, cat de marunte pentru inceput si sa ne dorim mai mult de la viata. Primul pas este sa iti doresti, al doilea pas este sa ai incredere in tine si in vizunea ta, al treilea pas este sa incepi sa actionezi in ciuda fricii si al patrulea pas ste sa mentii schimbarile pe care le-ai facut.
Deci da, putem alege sa iesim din acest cerc vicios. Responsabilitatea ta este fata de tine insuti si fata de copiii tai, atunci cand sunt mici. Intotdeauna exista mai mult de o solutie la o problema, tot ceea ce trebuie sa facem este sa avem incredere, sa ne deschidem mintea, sa ascultam de adevarul nostru interior si sa incepem sa facem mici schimbari, incepand cu atitudinea si felul in care privim acest NU POT.
As vrea si eu raspuns, daca primeste Manu. Sunt intr-un astfel de moment in care am inteles ca trebuie sa renunt la compromisuri. Da cum sa dai la o parte totul? ceea ce ai realizat cu greu, poate prin compromisuri, copii, familie, viata?
Nu poti sa dai totul la o parte si sa te dezici de actiunile tale. Felul in care arata viata ta acum este o consecinta a deciziilor pe care le-ai luat pana in acest punct. Dar acum poti sa alegi din nou : voi continua sa fac ce am facut pana acum, in modul in care am facut pana? Cum vrei sa arate viata ta de acum incolo? Poti sa traiesti aceasta viata „ideala” daca vei face aceleasi alegeri ? Atasamentul de investitiile noastre emotionale nu ne permite sa facem schimbari ci doar ne tine prizonieri in situatii care nu ne mai aduc de mult timp bucurie.
Eu am dat totul la o parte .Copii erau déjà mari 25 si respective 30 de ani asa ca am zis STOP unui mariaj care a constat numai din compromisuri.Nu ma simteam bine deloc in acea casnicie ,nu eram eu.Ma simteam ca intr-o inchisoare si cand a aparut momentul preamult asteptat am actionat. Am divortat si din acel moment am vazut adevarata fata a celor care credeam ca ma iubesc.Acum sunt cautata pt ca am reusit,insa nu uit cum sunt ei dragii mei toti Am mai invatat ca nu se merita sa ma supar pe nimeni,ei asa sunt important este pt mine cum ma simt eu acum si ma simt f f bine cu noua mea viata. Daca vrei poti!