Compromisurile pe care le faci, mai ales dacă sunt frecvente sau majore, te îndepărtează din ce în ce mai mult de tine însuți și de calea ta în viață.
Oamenii acceptă compromisurile din diferite motive și, la un moment dat, se trezesc că toată viața lor este un compromis, o renunțare la valorile și credințele lor și până la urmă la ei înșiși.
Mi se pare atât de trist când aud oameni de 40, 50, 60+ ani care spun: „De fapt, toată viața am făcut ceea ce au vrut alții, am făcut ceea ce trebuia să fac, am renunțat la mine și... nu îmi dau seama la ce mi-a folosit...”
Atunci, când sunt la începutul vieții, când încă nu și-au format o personalitate clar structurată, oamenii sunt foarte influențabili. Au tendința să asculte de cei din jur, de familie, să preia nediscreționat cutumele din mentalitatea societății în care trăiesc, iar toate acestea îi fac să o ia pe un drum care poate nu are nicio legătură cu autenticitatea și dorințele lor, care rămân îngropate în inconștientul lor.
Fac diferite alegeri pentru că „așa se face”, iau decizii bazate pe emoții sau induse de alții prin manipulare și șantaj emoțional, iar apoi toată viața lor este un lung șir de compromisuri, minore sau majore.
Le lipsește bucuria de a trăi, fac mecanic diferite lucruri, își amorțesc conștiința cu alcool sau alte substanțe și se simt captivi în propria viață.
„M-am făcut medic pentru că este o tradiție de familie, deși mi-e rău când văd sânge... înainte să intru în sala de operație consum puțin alcool ca să pot să fac față. De fapt, eu mi-am dorit să fiu pianist, însă tata mi-a spus că asta nu este o meserie din care se fac bani.”
„Mi-am dorit să fiu profesor de fizică și să lucrez în cercetare, însă a trebuit să mă fac notar pentru că așa au vrut părinții mei.”
„Nu eram pregătită să fac copii, însă mă apropiam de 30 de ani și era o presiune foarte mare pe mine. Acum îi cresc și îmi sunt dragi, însă în fiecare zi mă gândesc că am renunțat la mine și la viața mea...”
„Nu mi-am dorit copii, însă soția mea a insistat și am cedat... acum mă focalizez pe muncă, stau la birou cât mai târziu pentru că nu mă simt bine acasă.”
„Părinții mei au insistat să mă fac programator, însă tot ce îmi doream eu era să pictez... însă din pictură nu poți să ai o viață decentă.”
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
„M-am căsătorit repede pentru că părinții mei nu acceptau să stau cu prietenul meu fără să fim căsătoriți, apoi am făcut un copil, am luat o casă în rate... între noi nu mai este nimic de mult, însă nu avem cum să ne despărțim că avem obligații.”
Toate aceste scenarii arată cum să NU ne trăim viața.
Este atât de multă nefericire, frustrare și boală în jurul nostru pentru că oamenii trăiesc viețile altora, după rețetele altora și fac compromisuri cu ei înșiși și cu viețile lor.
Însă acum noi trăim vremuri în care la fiecare pas întâlnești mesaje care spun: „Fii tu însuți!”, „Fii liber!”, „Trăiește-ți viața așa cum dorești!”, „Pune-te pe tine pe primul plan în viața ta!”... conștientizează esența și îndemnul acestor mesaje și nu mai face nimic din ceea ce nu simți să faci, din ceea ce nu te reprezintă pe tine și autenticitatea ta.
Și orice vârstă ai acum, nu uita: niciodată nu este prea târziu să fii și să faci exact ceea ce-ți dorești!
Alege înțelept, alege-te pe tine!
Dr. Ursula Sandner
Și eu am devenit dentist pentru că părinții nu au vrut să devin pictoriță…nu-mi place ceea ce fac, dar din fericire am descoperit o altă pasiune de-a mea, fotografia.
Scurt si la obiect. Si pe intelesul tuturor. Ce poate fi mai autentic?
Cred ca foarte multi dintre noi, din pacate, ne regasim in astfel de situatii.
Drept si adevarat! Insa, cum gasim o solutie sa depasim ceea ce am ales gresit( emotional, rational sau nu)? Ce facem cu copiii pe care ii avem si ii iubim si suntem responsabil pentru ei, ce facem cu omul de länga noi, pe care nu -l mai iubim dar el ne iubeste si e familia ta, ce facem cu obligatiile, cu grija zilei de maine si asa mai departe? Le spunem la revedere …de azi nu vreau sa accept niciun compromis?Cum?Am ales gresit…am facut compromisuri …ok….dar exista o iesire din cercul vicios al compromisurilor sau….doar suntem si vom ramane un exemplu de asa nu…pentru viitor?
In momentul in care ai asteptari negative in privinta viitorului vei face tot posibilul, constient sau inconstient, sa indeplinesti acele asteptari, si ele sa devina realitatea ta. Te astepti ca in viitor nimic sa nu se schimbe, nici natura relatiei de cuplu, nici partenerul, nici stilul de viata. Te astepti sa faci compromisuri in continuare, pentru ca „nu ai de ales”, asadar vei face asta pe mai departe. Noi avem posibilitatea de a alege diferit, oricat de imposibile ar parea acele variante, daca ne acordam permisiunea de a crede in optiunile noastre si in noi insine. Daca avem incredere si privim indraznet inspre viitor.
Copiii devin responsabilitatea noastra atunci cand sunt mici, odata ce am ales sa-i aducem pe lume. Dar pana unde se intinde aceasta responsabilitate? A renunta la tine si la viata ta pentru copii este una dintre optiuni, insa, a-i creste de mici astfel incat sa devina autonomi si independenti si a intelege ca menirea parintilor nu este sa-si sacrifice tot ceea ce ii reprezinta, este o alta optiune. Datoria parintelui este sa il responsabilizeze pe copil si sa il autonomizeze. In plus, daca copilul isi vede mama trista si neimplinita, daca vede ca nu mai exista iubire intre parintii sai, va percepe inconstient ca o relatie de cuplu inseamna lipsa iubirii si alegerea compromisului si va copia modelul din familie. Daca privim mai cu atentie lucrurile observam ca nefericirea parintilor cauzeaza nefericire copiilor si ca o alta alegere, aceea de a iesi dintr-o situatie negativa pentru tine, oricat de inconfortabil si neobisnuit ar parea, nu ar putea sa aiba decat efecte pozitive asupra copiilor. Parintii isi pot indeplini responsabilitatile fata de copii si daca nu mai locuiesc sub acelasi acoperis, si daca unul dintre ei sau amandoi aleg pe altcineva ca si partener de viata.
Familia are menirea de a-ti oferi un plus de valoare, un cadru in care sa infloresti, sa ai posibilitatea de a-ti dezvolta si folosi potentialul, de a-ți oferi bucurie si armonie, nu grijă, obligație si renuntare la sine. Nimic nu este batut in cuie si nimic nu este pentru totdeauna. Este datoria noastra sa facem schimbari, cat de marunte pentru inceput si sa ne dorim mai mult de la viata. Primul pas este sa iti doresti, al doilea pas este sa ai incredere in tine si in vizunea ta, al treilea pas este sa incepi sa actionezi in ciuda fricii si al patrulea pas ste sa mentii schimbarile pe care le-ai facut.
Deci da, putem alege sa iesim din acest cerc vicios. Responsabilitatea ta este fata de tine insuti si fata de copiii tai, atunci cand sunt mici. Intotdeauna exista mai mult de o solutie la o problema, tot ceea ce trebuie sa facem este sa avem incredere, sa ne deschidem mintea, sa ascultam de adevarul nostru interior si sa incepem sa facem mici schimbari, incepand cu atitudinea si felul in care privim acest NU POT.
As vrea si eu raspuns, daca primeste Manu. Sunt intr-un astfel de moment in care am inteles ca trebuie sa renunt la compromisuri. Da cum sa dai la o parte totul? ceea ce ai realizat cu greu, poate prin compromisuri, copii, familie, viata?
Nu poti sa dai totul la o parte si sa te dezici de actiunile tale. Felul in care arata viata ta acum este o consecinta a deciziilor pe care le-ai luat pana in acest punct. Dar acum poti sa alegi din nou : voi continua sa fac ce am facut pana acum, in modul in care am facut pana? Cum vrei sa arate viata ta de acum incolo? Poti sa traiesti aceasta viata „ideala” daca vei face aceleasi alegeri ? Atasamentul de investitiile noastre emotionale nu ne permite sa facem schimbari ci doar ne tine prizonieri in situatii care nu ne mai aduc de mult timp bucurie.
Eu am dat totul la o parte .Copii erau déjà mari 25 si respective 30 de ani asa ca am zis STOP unui mariaj care a constat numai din compromisuri.Nu ma simteam bine deloc in acea casnicie ,nu eram eu.Ma simteam ca intr-o inchisoare si cand a aparut momentul preamult asteptat am actionat. Am divortat si din acel moment am vazut adevarata fata a celor care credeam ca ma iubesc.Acum sunt cautata pt ca am reusit,insa nu uit cum sunt ei dragii mei toti Am mai invatat ca nu se merita sa ma supar pe nimeni,ei asa sunt important este pt mine cum ma simt eu acum si ma simt f f bine cu noua mea viata. Daca vrei poti!