Renunțarea la libertate – de acțiune, de gândire, de comportament
Atunci, când nu știi încotro te îndrepți, poți să ajungi într-un loc pe care nu ți l-ai dorit.
Inevitabil, atunci când ne însoțim cu cineva în viață, din iubire în primul rând și apoi din dorința de armonie în cuplu, există posibilitatea să facem anumite compromisuri. Atât timp cât acestea nu te reprezintă, nu sunt în acord cu nicio parte din tine și le faci doar ca să „salvezi relația”, mai devreme sau mai târziu vei dezvolta resentimente față de partenerul tău / partenera ta (sau vei plasa povara asupra copiilor tăi – „m-am sacrificat pentru tine”).
Cum am spus și mai sus, o relație funcțională este bazată pe consens și nu pe sacrificii sau compromisuri. Consensul apare între două persoane care și-au definit fiecare personalitatea proprie, știu cine sunt și ce își doresc și nu pun presiune de niciun fel (în niciun caz nu apelează la șantajul emoțional) asupra partenerului. Altfel ajungem la o relație de tip troc în care fiecare dă ceva ce nu are...
Atunci, când te gândești să intri într-o relație, întreabă-te dacă partenerul tău te acceptă necondiționat așa cum ești. Îți respectă libertatea, în toate formele sale? Sau de fapt intri într-o colivie (poate fi chiar aurită) dar în care va trebui să renunți la multe dintre aspectele care te fac o ființă umană unică și irepetabilă?
„Am supraviețuit căsniciei”
Știu, este foarte frumos și poetic să vezi cupluri care sunt împreună de zeci de ani. Îmi imaginez că este de fapt idealul fiecăruia dintre noi, însă unii dintre ei, în momentul în care sunt întrebați cum au reușit și ei răspund „am supraviețuit căsniciei”, cu un zâmbet resemnat și amar, mă întreb dacă a meritat.
Oare ne dorim relații cu orice preț? Chiar cu prețul propriei vieți?
Evident, între doi oameni există și vor exista întotdeauna diferende și conflicte de diferite intensități. Chiar și conflictele au părțile lor pozitive, dar este nevoie să fim atenți la modul în care le soluționăm. Atunci, când aruncăm cuvinte ca să-l dezarmăm pe celălalt, când rănim, când acuzăm sau facem crize, relația nu va mai fi aceeași. Nu poți să spargi o farfurie și să o lipești la loc. Nu va mai arăta niciodată la fel. Și, astfel, încet-încet ne îndepărtăm unul de celălalt, poate ajungem la divorț, iar în cel mai rău caz poate doar la un divorț emoțional, iar eventual apare un amant/o amantă și despre ce căsnicie mai este vorba atunci?
După ce partenerul/partenera au fost implicați emoțional într-o altă relație, acea căsnicie care va continua va fi doar de formă... fondul nu va mai putea fi refăcut la fel ca înainte.
O ființă umană nu trebuie să renunțe niciodată la libertatea de a fi ea însăși și, dacă găsește o relație în care poate să-și păstreze și să-și desăvârșească individualitatea, este minunat... dacă nu, frustrările din păcate sunt inerente.
Nimic nu este pentru totdeauna
„Nimeni nu trebuie să țină o altă persoană legată de o promisiune pe care a făcut-o în trecut și în privința căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu poți să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poți dezlega pe tine însuți? Ceea ce contează nu este faptul că sunteți împreună sau despărțiți, ci dacă faceți acest lucru într-un mod plin de corectitudine și de respect mutual.” Paul Ferrini
Atunci, când intrăm într-o relație sau când ne căsătorim, avem convingerea că este pentru totdeauna, „până când moartea ne va despărți”. Un ideal minunat, însă pe cât este de minunat, pe atât este de iluzoriu. Vedem în jurul nostru atâtea relații care se destramă, atâtea căsnicii care sfârșesc în durere și suferință și toate acestea pentru că acele persoane au evoluat diferit, au renunțat să mai comunice (dacă au făcut-o cu adevărat vreodată...) sau pentru că pur și simplu au luat anumite decizii nu foarte conștient.
Noi nu rămânem la fel, nimic din jurul nostru nu rămâne în exact aceeași formă, de fapt, singura constantă în Univers este schimbarea. Ceea ce este astăzi adevărat, poate că mâine va fi exact opusul sau va avea o altă formă.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Același lucru este valabil și pentru relațiile noastre. Cel/cea care astăzi ni se pare cea mai potrivită persoană se poate ca mâine să devină doar un tovarăș de drum cu care nu mai avem nimic în comun. Am evoluat diferit, ne-am schimbat amândoi sau poate doar unul dintre noi, vrem altceva și nu mai rezonăm unul cu celălalt. În acest caz, este corect pentru fiecare dintre noi să continuăm ceva ce nu-și mai are sensul? Ba mai mult de atât, ne ia bucuria de a trăi?
Este o chestiune de maturitate și inteligență emoțională să putem să ne eliberăm și să-l eliberăm și pe celălalt de o povară pe care nu are sens să o mai ducem.
Să stăm împreună de dragul copiilor este o intenție prin care le arătăm de fapt copiilor cum să NU trăiască... într-un mediu lipsit de afecțiune, iubire, uneori chiar de respect, unde este prezentă tensiunea și nefericirea... nimeni nu cred că își dorește să trăiască într-o astfel de atmosferă. Noi suferim, copiii suferă și, mai târziu, la maturitate, vor ajunge să ne reproșeze că le-am oferit o astfel de viață. În plus, vor avea tendința inconștientă să recreeze și în viețile lor ceea ce au văzut acasă.
Viața noastră este extrem de prețioasă și suntem singurii responsabili de fericirea sau nefericirea noastră. Noi alegem în fiecare clipă ce lăsăm să continue sau ce anume să schimbăm. Singura datorie pe care o avem este față de noi înșine și în momentul în care ne iubim suficient, vom avea puterea să alegem bucuria și nu suferința, schimbarea benefică și nu stagnarea într-o situație care ne marchează psihic, fizic și sufletește.
Este minunat să avem relații profunde care să ne împlinească și care să ne înfrumusețeze viața, însă atunci când constatăm că nu este așa, este bine să avem puterea să spunem „Stop” și să ne dăm nouă (și celuilalt) o nouă șansă să-și găsească fericirea.
În viață închidem capitole, deschidem altele noi, evoluăm, învățăm, ne îmbogățim. Iar relațiile sunt doar o parte a vieții noastre, dar nu reprezintă însăși Viața.
Dr. Ursula Sandner
Partea I AICI
Partea a - II - a AICI
Partea a - III - a AICI
Si faptul ca sunt indignata de multe lucruri scrise aici, spune un milion de lucruri despre mine.
Multumim, Ursula, pentru doza de realitate.
Draga Ursula,
Am citit toate cele 4 articole despre „ce sta in spatele relatiilor noastre”. Sunt pline de adevar si profunzime…si ma bucur ca te-am descoperit, ce-i drept la Stilul Tau TV.Am intrat pe site-ul tau si am gasit o „bogatie” de informatii utile.Felicitari!
Vreau, insa, sa te intreb ceva: daca noi ne putem imdeplini singure toate nevoile, si am inceput sa cred asta, totusi, cum ramane cu nevoia noastra,fizilogica, de a face dragoste?(sex).
Astept cu nerabdare raspunsul tau.
Mary
Apelăm la sex shop și încercăm să ne iubim pe noi înșine din ce în ce mai mult, sau evoluăm spiritual așa de mult încât nu mai avem nevoie…
Deci relațiile dintre două entități de sex opus trebuie să fie bazată numai pe consens, probabil și pe sex în cazul în care nu ești hermafrodit. Consens înseamnă: gândim la fel, trăim la fel, vorbim la fel etc. Iar când consensul i-a sfârșit căutăm alți parteneri, chiar dacă consensul durează numai până după prima partidă de sex, totul fiind pe încercate. Isus a spus că femeia și bărbatul constituie prin taina cununiei o singură entitate, în timp ce relațiile extraconjugale au fost și sunt prezente și apreciate din totdeauna. Eu ca entitate de sine stătătoare care sunt împăcat cu mine îmsumi, mă iubesc, mă apreciez, mă simt bine cu mine, practic nu am nevoie de o persoană de sex opus decât numai pentru satisfacerea relațiilor sexuale și eventual pentru a oferi lumii noi membri și mă oblig să investesc în ei timp și bani necesari educației și dezvoltării până când devin independenți. Este clar că nu înțeleg anumite aspecte, mi-aș dori mult să înțeleg mai mult…