Dorința de siguranță
Familia ne este prezentată ca o sursă de siguranță în viață. Mama și tata au avut grijă de noi, apoi noi am crescut și, evident, a trebuit să părăsim cuibul familiei. Și pentru că avem acest model al „siguranței”, dorim să ne întemeiem cât de repede o familie, adică să găsim un partener cu care să ne clădim viitorul. Nu este neapărat greșită această abordare, însă în momentul în care trăim cu impresia că singura variantă de a ne simți în siguranță este să avem un soț care să aibă grijă de noi și de copiii noștri, ne predispunem singure la o relație de tip dependent, care poate foarte ușor să devină una toxică (cu multe frustrări și neîmpliniri).
Și tu poți să lucrezi, mai mult de atât, poți să-ți construiești o carieră și poți să ai foarte multe împliniri pe toate planurile. Da, de una singură. Asigură-ți tu siguranța de care ai nevoie, câștigă acei bani pe care-i dorești, achită-ți singură notele de plată, cumpără-ți singură hainele pe care le vrei, devino independentă și abia atunci intră într-o relație cu un bărbat. Astfel el va putea să te respecte și să te prețuiască – pentru că altfel există șanse să te facă dependentă de el și să fii nevoită să faci compromisuri doar ca să-ți asiguri ție și eventual copiilor tăi, cele necesare traiului.
Haide să depășim această condiție de „neajutorate”, de femei care trăiesc în umbra și după placul unui bărbat. Avem tot ceea ce ne trebuie pentru asta și, crede-mă, vei întâlni astfel acel bărbat cu care să ai o relație frumoasă... pentru că vei fi respectată, admirată și prețuită pentru ceea ce ești.
În plus, adu-ți aminte că tot ceea ce se află în exteriorul tău este de fapt o iluzie... singura persoană pe care poți să te bazezi cu adevărat ești tu însăți.
Dorința de a avea copii
„Nu crea copii până când nu ești gata să fii un creator și să dai naștere la creatori. E greșit să faci copii din nevoie, e greșit să folosești un copil pentru a-ți alina singurătatea, e greșit să-ți creezi un scut în viață din a reproduce o copie a ta.” – I. Yalom
Foarte mulți oameni, femei și bărbați deopotrivă, intră într-o relație sau se grăbesc să se căsătorească doar pentru că își doresc copii. Dar dacă îi întrebi: „De ce vrei să ai copii?”, mulți rămân fără cuvinte sau dau răspunsuri automate: „Ca să nu fiu singur la bătrânețe”, „Pentru că asta e menirea mea”, „Vreau să fiu un părinte tânăr”, „Așa e normal, nu?”.
Dar hai să privim realitatea din jurul nostru: câte familii vezi care s-au destrămat? Câte trăiesc doar sub același acoperiș, fără iubire, fără respect, doar din obișnuință sau datorii? Câte cresc copii în tensiune, frustrare, cuvinte grele sau chiar violență? Ce fel de viitor îi oferă un astfel de mediu unui copil?
Un copil ar trebui să vină pe lume ca rod al iubirii dintre doi oameni maturi, responsabili și conștienți – nu ca soluție pentru singurătate, nu ca „asigurare” pentru bătrânețe, nu ca un proiect menit să umple goluri emoționale. Un copil merită să fie dorit pentru el însuși, nu pentru ce poate oferi părinților.
Graba de a face copii fără a fi pregătiți, fără a avea o relație stabilă și sănătoasă, fără maturitatea emoțională necesară, duce prea des la suferință – pentru părinți și mai ales pentru copil. A aduce o viață pe lume este un act sacru și responsabil, nu un pas bifat doar pentru că „așa se face”.
Un copil are nevoie de părinți care să-l învețe să fie liber, creator, să-și urmeze propria viață, nu de părinți care îi pun pe umeri poverile lor nerezolvate.
Valori, credințe și scopuri comune
Atunci, când alegem un partener, nu este suficient să ne lăsăm purtați doar de atracție, de emoție sau de dorința de a nu fi singuri. O relație solidă se construiește pe fundații mai profunde: valori comune, credințe compatibile, viziuni asemănătoare asupra vieții și scopuri împărtășite. Fără acestea, pasiunea de la început se stinge, iar diferențele devin ziduri greu de dărâmat.
Este important să ne dăm timp să cunoaștem cu adevărat omul de lângă noi, dincolo de euforia începutului. În faza de îndrăgostire, aproape totul ni se pare minunat. Vibrația la fiecare atingere, intensitatea emoțiilor, pasiunea – toate creează o stare de fuziune în care îl vedem pe celălalt nu așa cum este, ci așa cum ne dorim noi să fie. Psihologia numește acest proces proiecție: completăm golurile necunoscute despre celălalt cu propriile noastre dorințe și așteptări.
Dar acest „nor roz” se ridică mai devreme sau mai târziu. Și atunci apar adevăratele întrebări: „Ne placem cu adevărat sau doar ne-am plăcut proiecțiile? Putem să ne respectăm reciproc diferențele sau începem lupta de a-l transforma pe celălalt după chipul și asemănarea noastră?”. Avem puterea de a iubi un om real sau doar imaginea idealizată pe care am construit-o despre el?
Adevărata compatibilitate se vede în timp. De aceea, este înțelept să așteptăm trecerea fazei euforice, să privim lucid cine este omul de lângă noi, să ne întrebăm: „Avem valori comune? Viziuni asemănătoare despre viață, familie, relații? Sau doar încercăm să forțăm o potrivire care nu există?”.
Pentru că, în final, nu ai niciun drept să vrei să schimbi un om doar pentru că ți-ai imaginat că ar putea fi altfel. Respectul autentic înseamnă să-l vezi pe celălalt așa cum este și să alegi dacă poți construi un viitor alături de el, fără iluzii și fără pretenția de a-l modela după tine.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Te las să reflectezi la aceste cuvinte:
Eu îmi văd de treaba mea şi tu îţi vezi de treaba ta.
Eu nu am venit în această lume ca să-ţi îndeplinesc aşteptările,
Şi tu nu eşti în această lume ca să mi le îndeplineşti pe ale mele.
Tu eşti tu şi eu sunt eu.
Şi dacă, din întâmplare ne găsim unul pe celălalt, este minunat,
Dacă nu, nu avem ce face.
(Scris de Fritz Perls, creatorul terapiei Gestalt)
Dr. Ursula Sandner
Partea I AICI
Partea a - II - a AICI
Partea a - IV- a AICI
am si eu o intrebare care ma „macina” de ceva vreme. scrie in articol : motivatie non-egoista pentru a face un copil. eu ma gandesc de ceva luni si nu reusesc sa gasesc o motivatie non-egoista pt a face un copil, va rog, spune-ti-mi care ar putea fi macar una? multumesc.
Draga Nausica,
o motivatie non-egoista de a face un copil inseamna sa ne dorim sa crestem un om care prin existenta lui sa aduca un plus de valoare omenirii… sa-l ajutam si sa-l sustinem sa devina un creator, o persoana armonioasa, cu noblete si frumusete sufleteasca, care sa inteleaga faptul ca el este o parte a acestui intreg numit Omenire si ca in viata sa are datoria si onoarea ca sa traiasca frumos si sa contribuie si la bunastarea celorlalti, indiferent cum va alege el sa faca asta.
adica „eu” imi doresc sa aduc pe lume un copil care sa…. toate cele. eu… asta suna destul de ego,pentru mine cel putin… sau, la mine in cap se traduce asa: ” ia te uita lume ce am fost eu in stare sa fac pe lumea asta!!! am facut un copil care … priveste ,tu lume, cat de minunat am stiut eu sa-l sustin in a deveni ceva care aduce plus valoare! nu e asa ca eu sunt atat de capabil?! ” dar poate doar e doar o parere de a mea. cert este ca, pentru mine asa e.
Daca asa doresti tu sa percepi, este absolut in regula… Imi imaginez ca vorbesti din felul in care te-ai raporta tu la el si cu siguranta poti sa-ti hranesti ego-ul prin creatia ta. Insa ma gandesc ca atunci cand investim energie ca sa creem ceva si sa daruim altora ceva de valoare, aplauzele sunt o consecinta si nu motivatia primara.
pai nu despre asta era vorba ? despre motivatia non egoista de a face un copil, pe care este bine sa o avem atunci cand ne hotaram sa facem un copil? a mea, a lui „eu” care il fac? sau cel putin asa am inteles eu din articol…. poate am inteles gresit…eu.
pe alta parte, da, asa ma raportez eu, consider ca sunt construita cu „eu” si ca, pentru mine, cel mai bine/simplu/usor/sanogen ar fi sa accept ca da, sunt egoista si asta nu inseamna ca e ceva rau(desi am fost invatata ca e frumos a fi altruist). pentru mine asta e responsabilitate si, sunt in stare sa accept si aplauzele aferente despre care spuneai.
dar e egal cum e pentru mine. sau cum percep eu.
intrebarea mea pentru tine era : te rog spune-mi un motiv non egoist pentru…. ? poti? exista? si daca da, care e pentru tine?
a, si merci de permisiune… like it!
Noi sintem responsabili de Iubire, de educatia pe care o dam unui copil, de valorile morale pe care i le transmitem pina la un punct, insa nu putem controla mostenirea genetica, de exemplu, si care asa cum stim citeodata surprinde .
In alta ordine de idei, spiritul care doreste ca vina pe Pamint, care ne alege pe noi ca si parinti, poate fi bun si minunat atunci cind e bebe neajutorat, iar ca adult poate fi un om ”urit”, chiar daca noi i-am dat iubire, educatie, valori morale ca si celorlati frati ai lui.
Facem copii atunci cind sintem pregatiti sa IUBIM mai presus de orice, cind sintem pregatiti sa acceptam TOT ceea ce va veni. Sintem pregatiti sa primim un copil foarte bolnav sau foarte problematic? Sintem pregatiti sa primim un copil care sa nu stea cu noi decit o scurta perioada de timp?
Khalil Gibran spunea atit de frumos,
Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele năzuinţei Vieţii spre ea însăşi.
Ei vin prin voi, dar nu de la voi.
Şi deşi ei sunt cu voi, ei nu vă aparţin.
Voi le puteţi da dragostea voastră, dar nu gândurile voastre,
Pentru că ei au propriile lor gânduri.
Puteţi oferi o casă pentru corpurile lor, dar nu pentru suflete,
Căci sufletele lor locuiesc în casa Lui mâine, pe care voi n-o puteţi vizita, nici măcar în visele voastre.
Voi puteţi să vă străduiţi să fiţi ca ei, dar nu să îi faceţi pe ei aidoma vouă.
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici nu întârzie asupra lui ieri.
Voi sunteţi arcurile din care copiii voştri, ca săgeţi vii, sunt trimişi înainte.
Arcaşul vede ţinta pe calea infinitului şi El vă îndoaie cu puterea Lui, ca săgeţile Lui să meargă iute şi departe.
Fie ca îndoirea voastră în mâna Arcaşului să fie către bucurie;
Căci aşa cum El iubeşte săgeata care zboară, la fel iubeşte El şi arcul stabil.
Imi doresc un copil !