Dacă ne simțim ca într-o închisoare atunci când, dintr-un motiv sau altul, suntem nevoiți să petrecem mai mult timp în solitudine, ceva din noi ne împiedică să trăim cu noi înșine. Ce anume?
Suntem obișnuiți să trăim cu atenția în exterior – atunci, când avem stări de agitație și ne simțim inconfortabil, de multe ori alegem să le ignorăm, să le „ascundem sub covor” ieșind în oraș, antrenându-ne în fel și fel de activități care să ne distragă atenția de la ele.
Însă, atunci, când rămânem doar cu noi înșine, nu mai putem fugi de ele. Și exact atunci ne copleșesc. Ce am reprimat, ce am ascuns de noi înșine, poate anumite nemulțumiri față de propria persoană sau față de alții (partener, părinți, persoane apropiate), anumite răni mai vechi de care fugim antrenându-ne în activități exterioare, încep să iasă la suprafață.
Când se întâmplă acest lucru, să le luăm pe rând și să ne gândim:
Ce simțim? O stare de aparentă anestezie emoțională („nu mai simt nimic”, „nu am nimic”) poate trăda o furie reprimată, dar și o stare de tristețe profundă poate trăda o furie reprimată. O stare de anxietate pronunțată poate trăda o lipsă de autovalorizare și neîncredere în noi înșine și în cursul vieții.
De ce simțim asta?
Care sunt gândurile din spate? De exemplu, dacă ne simțim furioși, putem gândi: „Este nedrept ce mi se întâmplă” sau „Nu merit asta”, fapt ce ne amplifică sentimentul neputinței, însă de noi depinde pe ce ne focalizăm și cum ne consumăm energia. De noi depinde ce gânduri avem.
Care sunt credințele noastre? Avem credința că suntem victime? Avem credința că lumea și oamenii reprezintă un pericol pentru că asta am învățat de mici și, în momente mai dificile, aceste credințe ni se întăresc? Este interesant de observat care sunt credințele noastre. Dacă noi ne percepem ca pe niște victime, vom avea senzația că nici măcar lucrurile care sunt în controlul nostru, nu depind de noi.
Ce alegem să facem mai departe? Odată ce ne dăm seama ce simțim și de ce ne simțim așa (ce gânduri și credințe avem) putem alege să ne amplificăm stările emoționale negative repetându-ne același dialog interior nefast sau putem face un pas în afara cercului vicios.
În cazul primului scenariu, lucrurile pot decurge așa: mă simt furios pentru că gândesc că este nedrept ce mi se întâmplă, îmi sun un prieten și încep să mă plâng, fapt ce îmi amplifică sentimentele negative pe care le am deja. Devin și mai furios. Perpetuez practic un tipar disfuncțional de gândire și comportament.
În cel de-al doilea scenariu, lucrurile pot decurge așa: mă simt furios sau anxios din cauza gândurilor mele, însă aleg să îmi temperez starea lucrând cu corpul meu (fac exerciții fizice sau exerciții de respirație) și lucrând cu mintea mea - îmi schimb acele gânduri - „este nedrept ce se întâmplă”, „este catastrofal” devine „este neplăcut, dar nu este sfârșitul lumii”, „nu mi-am dorit asta, dar am capacitatea de a mă adapta”. Modificând gândurile, ne modificăm și starea emoțională. Devenim mai calmi, mai centrați, mai raționali și luăm decizii mai bune. Ieșind din starea de panică, de nervi sau de frustrare putem accesa și vedea nu numai părțile rele, cât toate părțile problemei.
În plus, stresul și anxietatea în sine ne fac să ne simțim rău, ne slăbesc sistemul imunitar, ne cauzează tulburări de somn, dureri de cap și alte asemenea probleme.
Nu rezolvăm nimic dacă ne îngrijorăm excesiv, dacă începem să avem comportamente nesănătoase sau periculoase din cauza stresului și a anxietății. În astfel de momente este necesar să ne gândim cum ne putem adapta mai bine realității, nu cum să fugim din fața ei pretinzând că nimic nu se întâmplă sau devenind furioși ori plângându-ne. Noi suntem cei care putem schimba firul narativ al minții noastre și implicit felul în care ne vom comporta în viitor.
Ne asumăm alegerea, oricare ar fi ea? Adică trăim în continuare în furie și neacceptare, însă ne plângem că ne simțim rău? În acest caz, nu ne asumăm alegerea, pentru că dacă ne-am asuma-o, nu ne-am mai plânge, pentru că ne-am asuma și consecințele acelei alegeri (adică starea de rău). Îi învinovățim în continuare pe alții?
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Faptul de a fi puși față în față cu noi înșine se poate dovedi a fi un vis urât sau o trezire interioară pentru că avem ocazia să descoperim multe lucruri despre noi înșine. De exemplu, putem descoperi că avem o nevoie foarte mare de control asupra lucrurilor exterioare și asupra celor din jur pentru că, din cauza anumitor răni din copilărie, ne-am pierdut încrederea în lume și viață sau pentru că simțim că nu putem controla anumite aspecte din noi înșine (emoții, trăiri) și atunci deplasăm această nevoie de control în exterior.
Să observăm ce simțim că iese acum la suprafață - poate emoții mai vechi, amintiri, gânduri despre noi înșine sau despre alții. De exemplu, dacă încă purtăm multe răni din copilărie, pe fond de stres și incertitudine, putem regresa la starea eului nostru de copil. În alte cuvinte, copilul nostru interior rănit se activează și percepem realitatea prin prisma lui – ne simțim nesiguri, în pericol, nu știm cum să gestionăm această nesiguranță, ne blocăm („înghețăm”) poate așa cum făceam în copilărie când resimțeam un pericol, căutăm alinare și poate că apelăm la diferite substanțe sau mâncăm excesiv pentru a ne liniști, pentru că nu știm cum altfel să ne alinăm anxietatea. Însă, acum, adulți fiind, putem conștientiza când facem acest lucru și putem să ne oferim singuri această liniștire de sine prin dialog interior pozitiv, prin meditație, prin exerciții de respirație.
Putem observa că ne apar în prim plan anumite gânduri referitoare la sine: „Sunt slab”, „Sunt incapabil să gestionez situația”, mai ales dacă nu avem suficientă încredere în noi, iar în astfel de cazuri este necesar să înlocuim aceste gânduri care ne demoralizează cu unele neutre sau pozitive – să ne gândim că am trecut cu bine și prin alte provocări ale vieții, să ne gândim cum am reușit să depășim alte obstacole (chiar dacă pe moment aveam senzația că nu vom reuși). Să nu dăm crezare tuturor gândurilor noastre negative.
Putem inclusiv să notăm toate aceste observații referitoare la gândurile și emoțiile noastre într-un jurnal, să observăm ce ne spun aceste emoții despre noi. Poate că avem nevoie să vindecăm niște răni mai vechi – de exemplu, dacă ne mutăm într-o țară străină, la început, putem să ne simțim abandonați dacă nu mai avem posibilitatea să ne întâlnim cu apropiații noștri (ni se reactivează o rană de abandon din copilărie).
Poate avem nevoie să facem niște schimbări în gândirea și comportamentul nostru, în percepția noastră. De exemplu, dacă observăm că ne victimizăm sau avem tendința de a ne plânge excesiv, să conștientizăm dacă și în ce fel ne ajută acest lucru. Poate că pe moment ne simțim mai bine, însă, de fapt, repetând acest comportament, ne întărim credința că suntem neputincioși.
Să ne eliberăm de ceea ce nu ne mai folosește (gânduri sau credințe disfuncționale, emoții reprimate ș.a.m.d) pentru a nu ne mai simți captivi în propria viață. De exemplu, niște credințe de genul: „Nu pot”, „Nu voi reuși să trec peste asta” sau un gând precum: „Totul este catastrofal” ne fac să ne simțim complet lipsiți de putere, ne limitează, ne încorsetează, iar toate aceste sentimente contribuie la starea noastră generală de „captivitate”.
Ai încredere în tine și în puterea ta interioară!
Dr. Ursula Sandner
Victimizarea și gândurile negative fac mai mult rău decât bine. În plus panica creată de mass media își spune cuvântul. Trebuie să poți filtra totul.
Cred cu tărie ca din aceasta izolare fiecare va ieși “mai bun”, pentru ca a fi fata in fata cu tine și a retrăi momente din viața – momente cotate bune/ mai rele/ cotidiene sau normale/ momente de răscruce, etc – te pune in situația de a vedea și după zidul acestei izolări.
Vrând nevrând cu toții avem ocazia de a construi cea mai buna versiune a noastră după acest zid al izolării. Pentru fiecare este un examen la care ai ocazia să-ți acorzi autoevaluarea și sa decizi modul in care urmează sa evoluezi in viitor.
La vremuri noi oameni … armoniosi💫.
Multumim pentru suportul psihologic acordat!
Cred ca cel mai mult ne sperie faptul ca nu vedem ceea ce ne pune viata in pericol.Lipsa de control a raspandirii virusului chiar daca respecti conditiile de igiena .
Buna ziua. Va urmăresc cu mult drag, am citit cărțile dv sunt un balsam ptr suflet, am învățat mult am crescut în puterea mea interioară, si cel mai frumos e ca am o gândire pozitivă în ceea ce fac. Va multumesc ptr tot ce scrieti si susțineti om frumos si minunat .Succes in continuare. 😘📚📖✒💖