Căsătoria nu garantează succesul unei relații

De când suntem mici suntem bombardați cu povești fanteziste de dragoste, cu povești siropoase care ne distorisonează viziunea despre ceea ce înseamnă o relație de cuplu, dragostea sau căsnicia.

Credem în suflete pereche și avem impresia că există o singură dragoste perfectă și numai una, iar atunci când o vom întâlni vom fi complet fericiți și viața noastră va avea sens.

Visăm la Feți-Frumoși și prințese care au nevoie să fie salvate. Încă ni se induce ideea că o femeie ar trebui să fie neajutorată sau cel puțin cât mai „delicată” - să își exprime cât mai puțin punctul de vedere, să stea în banca ei și, în mare parte, să se dedice bărbatului și copiilor dând uitării dorințelor proprii. Femeia pare să aibă ca singur scop în viață căsătoria, pentru că ni se spune, nu-i așa, că orice femeie visează de când e mică la petrecerea de nuntă și la rochia de mireasă. În acest scenariu rolul bărbatului nu este atât de important, deoarece extrem de rar se întâmplă ca bărbații să stea și să viseze la ziua nunții ori să-și facă planuri minuțioase vis-a-vis de asta.

Însă cine oare visează la ceea ce se întâmplă după nuntă? Cine se gândește că sentimentele se pot schimba? Că prioritățile sau dorințele pot lua un alt curs? Că partenerii pot evolua diferit și ceea ce îi lega înainte nu îi mai leagă acum? Că pot apărea conflicte, opinii ireconciliabile sau chiar despărțirea? Dar aceste lucruri se întâmplă și mai rar vedem transpusă în realitate zicala „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Nimeni nu poate ști cum va fi viitorul. Chiar dacă sperăm la ce e mai bun și mai frumos, viața nu este statică iar lucrurile se schimbă în permanență. Chiar dacă la început ne vizualizăm îmbătrânind împreună, plimbându-ne de mână și parcă iubindu-ne mai mult pe zi ce trece, adevărul este că nimeni nu poate ști ce ne rezervă viitorul. Ne-am promis iubire veșnică, ne-am promis că ne vom fi alături la bine și la greu, ne-am promis loialitate și susținere necondiționată, însă cum putem avea certitudinea că ne vom respecta aceste promisiuni? Nu e vorba că nu le-am respecta din rea intenție, ci pentru că nu știm felul în care va evolua relația noastră. Oamenii se schimbă în timp, iar schimbarea lor va avea ca efect și o schimbare în plan relațional. Realistic vorbind, dacă cineva îți spune acum că te iubește și îți face promisiuni, nu ai nicio garanție că te va iubi la fel și în viitor și că își va respecta acele promisiuni.

În plus, mulți oameni au impresia că o verighetă și o bucată de hârtie vor garanta succesul relației lor. Este ca și cum ar dobândi certitudinea că indiferent ce s-ar întâmpla și cum s-ar comporta, partenerul lor va trebui să suporte orice și va rămâne acolo pentru totdeauna. Este o siguranță iluzorie care pe mulți îi determină să nu-și mai dea interesul, să nu mai depună efort pentru a face relația să meargă. Ajung să considere că partenerul le aparține, ca și cum ar fi o proprietate privată și, odată ce le intră în posesie, se vor putea comporta oricum deoarece nu are cum sau unde să mai plece. Acești oameni din start nu sunt siguri de relația lor sau de viitorul lor împreună și se tem ca nu cumva să fie părăsiți, de aceea forțează lucrurile, alegând să se căsătoreacă și având impresia că vor scăpa astfel de griji, incertitudini și temeri.

Însă dacă nu există dragoste și compatibilitate înainte de căsătorie,  nici nu vor avea cum să apară ca prin minune doar pentru că cele două persoane decid să „își unească destinele”. Căsătoria nu garantează succesul unei relații și nici nu îți transformă partenerul în altcineva decât este, oricât ai spera că, poate, se va transforma într-un prinț sau o prințesă de poveste care să fie și să facă tot ce îți dorești tu. Oamenii sunt cum sunt iar dacă nu îi putem accepta și iubi așa cum sunt, cu calitățile și defectele lor, de ce ne încăpățânăm să îi ținem aproape de noi, sperând că într-o zi se vor schimba de dragul nostru sau că, mai grav, vom reuși noi să îi schimbăm prin sacrificiile și strădaniile noastre infinte? Ori prin manipulări și șantaj emoțional?

Am întâlnit frecvent persoane care spuneau că „lasă, după ce ne căsătorim n-are de ales și se schimbă el / ea” sau „se dă el / ea pe brazdă”. Asta e ca și cum încerci să faci din piatră aur cu puterea gândului. Adică, tu ți-ai dat seama deja că nu sunteți compatibili din mai multe puncte de vedere, că dorințele și stilurile voastre de viață diferă, însă te autoiluzionezi că după nuntă totul se va schimba ca prin minune, că va lăsa de la el / ea, că va începe să facă sacrificii și compromisuri de dragul tău. Alegi să ignori realitatea din fața ochilor și te autoiluzionezi crezând că mariajul îți va aduce fericirea și împlinirea mult visate. Dar este evident că dacă există probleme sau nemulțumiri înainte de căsătorie, ele vor exista și după. Este evident că dacă acum te simți nefericit și neîmplinit, după ce te vei căsători la fel te vei simți. Deoarece soluția nu acolo se găsește.

Există de asemenea persoane care se căsătoresc pentru că apare un copil în viața lor deși nu există iubire, respect sau dorință de conviețuire. Se simt cumva forțați de împrejurări și speră că o să fie bine. Însă de cele mai multe ori nu este. Ajung să se învinovățească reciproc și să-și reproșeze anii pierduți în van. Ajung să se certe, să-și poarte resentimente, să trăiască într-un război al frustrărilor și nemulțumirilor. Și cine credeți că are cel mai mult de suferit? Același copil de dragul căruia s-au sacrificat. Copilul care ajunge să se simtă responsabil de nefericirea părinților, cel care ajunge să se simtă o povară și care gândește că „dacă n-aș fi existat eu, mami și tati ar fi fost fericiți”. Responsabilitatea de părinte ține de rolul de părinte, nu de rolul de soț / soție, iar un părinte bun poți să fii chiar dacă nu alegi să-ți împarți viața cu un partener pe care nu ți-l dorești.

Adevărul este că nu există relații perfecte cum nu există nici oameni perfecți. Relațiile se creează cot la cot, fiecare punându-și amprenta într-un mod specific și contribuind cu ceva anume. Relațiile sănătoase sunt acelea între oameni care se acceptă reciproc așa cum sunt și își respectă opiniile, sentimentele, nevoile, spațiul și timpul personal. Acolo unde nu se plasează unul mai presus de altul dând dovadă de pretenții de superioritate și control, ci unde ambii se consideră egali.  Relațiile sănătoase sunt acelea în care așa cum îți dorești să primești, tot așa trebuie să fii dispus și să oferi. Așa cum te aștepți să fii apreciat, iubit, încurajat, susținut, respectat sau ascultat, tot așa trebuie să fii dispus să îi oferi același lucru partenerului. Altfel vorbim despre o exploatare egoistă care are la bază manipularea și șantajul emoțional. Să emiți pretenții, să condiționezi, să-i îngrădești celuilalt libertatea, să îl critici ori de câte ori ai ocazia, să încerci să îi distrugi încrederea în sine ori să îl faci să fie cât mai dependent de tine pentru a-l controla mai bine, pentru a-ți fi supus și a-ți satisface ție nevoile și dorințele egoiste, reprezintă premisele unei relații toxice.

Căsătoria poate reprezenta pentru unii oameni o încununare a dragostei lor, o modalitate prin care își exprimă bucuria de a trăi unul alături de celălalt. Poate reprezenta, de asemenea, o (falsă) garanție a faptului că veți trăi împreună fericiți până la adânci bătrâneți. Poate fi o manieră prin care te autoiluzionezi că în sfârșit vei fi fericit și împlinit cu viața ta, sau o formalitate prin care ai impresia că intri în posesia partenerului tău.

Iubirea nu ar trebui să îngrădească, iar dacă îngrădește, aceea nu mai e iubire. Căsnicia nu ar trebui să fie o închisoare, iar dacă o percepi așa, cu siguranță ceva ar trebui schimbat.

Căsătoria nu îți garantează fericirea, nu îți definește valoarea umană și nici nu ar trebui să fie un mijloc de validare socială. Înainte de toate, căsătoria poate fi o mare amăgire și o la fel de mare dezamăgire dacă relația dintre cei doi parteneri nu se bazează pe o legătură sinceră și autentică, dacă nu se bazează pe respect și înțelegere, compatibilitate și realism.

Focalizează-te mai degrabă pe ce poți aduce pozitiv zi de zi în relația ta, decât pe niște planuri de viitor care se pot nărui dacă acea relație nu are la bază niște principii sănătoase!

Dr. Ursula Sandner

 

 

2 comentarii pentru “Căsătoria nu garantează succesul unei relații

  1. Casatoria in opinia mea a fost dintotdeauna o conventie si nu o incununare a iubirii. daca acum cateva secole casatoria era doar o forma de contract care asigura supravietuirea femeii, nici azi conceptul nu s-a schimbat foarte mult. Multe cupluri mai ales tinerii care abia pornesc in viata pleaca de la parinti in sanul noi familii asteptand ca cineva sa aiba grija de ei sau neputand sa se sustina singuri financiar se compromit intr-o casatorie pe care nici nu stiu sa si-o asume. Sa nu mai vorbim de situatiile in care casatoria are loc pentru ca „vorbeste lumea” si matusa Leantza din deal sau in care unul din parteneri (mai nou e la moda si la barbati) se foloseste de contractul de casatorie pentru a obtine foloase materiale, casnicii din care provin copii,victime complet nevinovate,care servesc doar ca moneda de schimb pentru o casa/masina. firma etc. E crunt cat de inconstienti sunt oamenii si cate vieti sunt distruse in acest malaxor al prostiei, imaturitatii, inconstientei si compromisului.

    Am ajuns la concluzia ca aceasta „minunata” casatorie nu serveste decat societatii. Un cuplu poate fi perfect fericit fara contract, fara verigheta, fara copii, fara santaj, fara manipulare, fara interese ascunse etc. Sunt convinsa ca in ciuda vremurilor pe care le traim exista astfel de cupluri si cu cat sunt mai autentice cu atat sunt mai fericite.
    Fericirea nu trebuie simulata ci traita, altfel doar „iti furi singur caciula” :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *