Trăim într-o societate a cărei mentalitate ne împiedică de multe ori să ne dezvoltăm sau să ne afirmăm personalitatea.
Suntem menținuți în mediocritate de credințe limitative bine implantate în inconștientul nostru: „capul plecat sabia nu-l taie”, „trebuie să fii modest”, „umilința este răsplătită în ceruri”, „lauda de sine nu miroase bine”, „mândria este un păcat”, „să te mulțumești cu puțin”, „să te mulțumești cu ceea ce ai” ș.a.m.d.
Toate aceste credințe, înțelese greșit, ne limitează și ne taie aripile atunci când vrem să zburăm. Nu îndrăznim să ridicăm capul pentru a nu fi considerați „aroganți” sau să nu ne credem „superiori”, ne mulțumim cu puțin, deși simțim în interiorul nostru că sunt atât de multe resurse care ar putea străluci dacă ar fi scoase la lumină. Ne temem de invidia și răutatea celor din jur, așa că nu vorbim despre realizările noastre și de bucuria pe care am simțit-o când le-am obținut. Ești mult mai ușor de controlat și de supus dacă nu ai încredere în tine și nu ai curaj să trăiești în acord cu ceea ce știi că poți să fii.
Nemulțumiri, frustrări, neajunsuri
Ne-am învățat să vorbim cu precădere despre ceea ce nu este ok în viețile noastre, astfel că subiectele de discuție, în situații sociale, sunt despre nemulțumirile, frustrările și neajunsurile cu care ne confruntăm. Astfel, avem impresia că „la toți ne este greu” și că nu are niciun sens să înotăm împotriva curentului, adică să facem ceva frumos și pozitiv cu viețile noastre.
Reușite, planuri de viitor
Cum ar fi dacă, în loc să bârfim, să ne plângem, să ne victimizăm sau să ne străduim să obținem atenția celor din jur prin lucrurile negative despre care vorbim, să facem exact pe dos? Adică să vorbim despre reușitele noastre, despre planurile noastre de viitor, despre lucrurile frumoase pe care le vedem, simțim și trăim?
Atunci, când te întreabă cineva „ce mai faci?”, care este primul tău impuls? Să vorbești despre cât de bine îți merge sau, din contră, despre tot ceea ce te nemulțumește?
Diferența dintre aroganță și asertivitate
Este o mare diferență între aroganță și asertivitate. Aroganța înseamnă să-i desconsideri pe ceilalți, să crezi că doar tu ești special și că ei nu sunt buni de nimic. Este o atitudine care, de multe ori, este doar o poză, o formă fără conținut, care nu se bazează pe realizări notabile.
Asertivitatea, însă, înseamnă „caracteristică a unei persoane care își exprimă cu ușurință punctul de vedere și interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalți.” (DEX). Să fii asertiv presupune să te respecți și pe tine, și pe ceilalți în același timp. Înseamnă să te prezinți pe tine exact așa cum ești în fața celorlalți, fără să te supraestimezi sau să te devalorizezi.
Fii mândru de tine, inspiră-i pe ceilalți
Atunci când ai încredere în tine și în puterile tale, atunci când ai realizat în viață ceva de care ești mândru, vorbește-le oamenilor despre asta. Îi poți inspira și pe ei să facă la fel, să caute să aibă o viață mai bună, împlinită și plină de realizări.
Să fii asertiv înseamnă să ții spatele drept, să-i privești în ochi pe ceilalți, să ai încredere în tine, să te respecți și să le arăți celorlalți respectul tău, indiferent pe calea pe care au ales să meargă în viață. Tu ești ok și ei sunt ok.
Cu toții dorim să ieșim în evidență
În viață, cu toții dorim să ieșim în evidență cu ceva. Nu cred că există om pe fața pământului care să nu-și dorească să fie „cel mai bun” într-un domeniu sau altul, care să nu-și dorească să fie apreciat, iubit și să primească atenția celor din jur pentru ceva ce știe să facă el. Unii oameni fac asta prin intermediul profesiilor lor sau prin poziția pe care o au în societate, alții prin felul în care se îmbracă, prin grija pe care o arată fizicului lor, alții își doresc să fie pe scenă, unii prin dăruirea față de familia sau copiii lor, unii prin rezultate sportive sau prin mașina pe care o conduc ș.a.m.d., iar alții, negăsind ceva pozitiv cu care să iasă în evidență, recurg la acte antisociale.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Găsește acel ceva care te face special
Găsește acel ceva care te face special (cu toții avem asta în interiorul nostru) și mândrește-te cu unicitatea ta. Ca să clarific la ce mă refer când spun „mândru”, îți redau definiția din DEX: „Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn; care este cuprins de un sentiment de satisfacție (ca urmare a unui succes, a unei reușite sau a unei victorii); care inspiră admirație.” La acest aspect mă refer când spun să fii mândru de tine și de realizările tale. Antonimele termenului mândru sunt „modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit.”
Să fii umil nu este o calitate dacă îți dorești să faci ceva cu viața ta și, eventual, să-i inspiri pe ceilalți. Cât ar fi avut omenirea de pierdut dacă persoane ca Socrate, Platon, Michelangelo, Da Vinci, Einstein, Rembrandt, Mozart etc., ar fi ales să aibă o existență mediocră, să-și nege capacitățile și calitățile sau să stea în umbră?
Poate și tu ai venit pe lume ca să schimbi în bine destinul omenirii, însă pentru că ai în mintea ta tot felul de credințe limitative, stai cuminte „în banca ta” și nu-ți duci la îndeplinire destinul. Nu este oare acesta cel mai mare păcat?
Caută în interiorul tău acea comoară care te face special
Fii un om de valoare, caută în interiorul tău acea comoară care te face special, scoate-o la lumină și încântă-ne pe toți cu ea!
Eu aș vrea cu siguranță să știu despre tine, despre realizările tale și despre acele lucruri cu care te mândrești! Ieși din anonimat și vorbește despre tine. Hai să-i inspirăm și pe alții, să le dăm curaj să fie mândri de ei și de viețile lor!
Lasă-mi un mesaj cu aceste lucruri ca să le arătăm și altora că se poate. Ieși din anonimat și vorbește despre tine.
Dr. Ursula Sandner
Am citit cu interes articolul dvs. Foarte interesant si am ales sa scriu despre mine… Am 42 de ani;sunt educ. la tara ;profesia mea e vocatie cu mine…ador piticii din fiecare generatie si mi i-am transformat in prieteni pe viata…sunt tare incantata ca Dumnezeu a ales asa pentru mine..dorinta mea a fost sa ‘dau aripi’fiecarui pui de om (cred ca stiu sa fac asta );sunt si mama unui baiat de 19 ani reusit ,spun eu ,student acum…am si incomoditati in viata de zi cu zi dar sunt o persoana pozitiva ,cred eu…ideea e ca Vreau Mai Mult,mi-ar placea sa pot face si altceva in timpul liber(am ocupatii)dar ceva de anvergura….nu stiu daca voi reusi dar…voi ‘sapa ‘pana tot imi va iesi ceva…Multumesc !!! Succes in tot ce faceti;va apreciez mult..
Buna ziua! In primul rand tin sa va marturisesc ca imi sunt de mare ajutor articolele dumneavoastra si totul mi se pare mai usor, in schimb imi este greu sa iau atitudine. Am 25 de ani, am fost olimpica nationala in scoala, am terminat studiile universitare cu burse si note maxime, dar m-am pierdut. Nu lucrez in domeniu pentru ca nu mi s-a dat nicio sansa, desi am experienta ca voluntar si in plus salariile sunt mici si nu reusesc sa ma intretin. Parintii nu sunt multumiti de mine si de mica ma chinui sa-i fac sa fie mandri de mine, dar am ajuns sa le dau dreptate. Am invatat atat, am luptat atat sa fiu prima, dar cu ce folos? Vorba lor: cu ce m-au ajutat toate astea? Atatea diplome, atatea burse, pentru nimic. M-am cantonat si nu-mi dau seama cum sa reusesc in viata. Simt ca a trecut timpul si nu am realizat nimic. Cei care nu dadeau 2 lei pe scoala, au reusit si s-au ridicat, dar prin mijloace care nu sunt in concordanta cu principiile mele. Sunt dezamagita si orice realizez mi se pare nefolositor. Nici nu mai stiu ce vreau!
Multumesc ca m-ati ascultat!
Am 57 de ani. Sunt abonat la un program de dezvoltare personală și la site -ul Ursulei . Am depaăsit alcoolismul , după 17 ani, și toate urmările pierderilor majore avute- sociale, morale și materiale. Mă simt la începutul celei mai prolifice perioade a vieții , iubindu-mi viața și oamenii. Confirm adevarul scrierilor Ursulei !
Drumul vietii mele nu a fost unul lin, dar astazi pot spune ca sunt o norocoasa, ca Dumnezeu ma iubeste si daca stau sa analizez trecutul, nu regret nimic, sau aproape nimic, pentru ca tot ceea ce s-a intamplat a dus la dezvoltarea mea.Datorita trecutului sunt ceea ce sunt acum.
Povestea mea pe scurt.
Am divortat dupa foarte multi ani de casnicie.Am gasit puterea de a face acest lucru cu toate ca aveam 2 copii pe care a trebuit sa ii port la liceu, si mai apoi la facultate.Am divortat cu toate ca nu aveam unde sa ma duc, cu toate ca am fost nevoita sa mai locuiesc 5 ani impreuna cu fostul sot.Aceasta perioada mi s-a parut mai grea ca toti cei 20 si …. de ani de casnicie.Am reusit sa merg intr-o alta tara sa muncesc si asa l-am despagubit pentru partea lui de casa si eu am ramas impreuna cu copiii in casa.Este al doilea an de cand locuiesc fara el si realizez ca imi este foarte bine.Mi-am dovedit mie ca sunt puternica, ca pot rtealiza mult mai multe decat am facut-o atunci cand eram cu el.Intre timp am facut si facultate, am avansat pe plan profesional.Am constatat ca pot fi fericita pur si simplu, fara a avea un motiv aparte, ca am acea liniste sufleteasca pe care o cautam de mult timp.
Daca ar fi sa dau un sfat celor care sunt in situatia in care am fost eu, le-as spune ca nimic nu este imposibil daca crezi in tine, daca crezi in visele tale, daca intreprinzi ceva ca ele sa se materializeze.
Felicitari! va admir sincer pentru curajul de a divorta dupa atatia ani, si de a evolua profesional.
Buna,
am un an vechime decand urmaresc exemplele altora de reusita, dar cel mai importatnt pentru mine ca citesc, gandesc tot ce scrii draga prietena, simt mereu ca trebuie sa fac schimbari incontinuu si am inceput cu dezvoltarea mea. Niciodata nu e tarziu mi.am spus acum 3 ani cand viata mi.a dat o provocare imensa si am luat atitudine divortand dupa 7 ani in care traiam ca pe cuie ultimii 2 din ei. Azi imi cresc fetita care e mandra de mine si careia vreau sa.i fiu exemplu de ASA DA. E greu sa.ti asumi ca tu esti singur responsabil de viata ta asta pana treci de prima decizie si exersezi si am constatat ca e cea mai mare putere.Acum vreau sa fie un stil de viata pentru mine. Toate cele bune
MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA EXISTA PE LUME ASFEL DE PERSOANE CA TINE !
eu am 57 de ani ,si pot spune ca rolul meu sau mai bine zis misiunea data de CREATOR ,si cu care indradevar ma mindresc ,pentru ca sint apreciata de multa lume atit din tara cit si din strainatate ,pentru pregatirea” mincarii „,in care pun un ingredient special numit DRAGOSTE .
Tot ce mi-am propus in acest domeniu a fost rasplatit cu laude si micutii de care acum ma ocup ,caci lucrez intr-o gradinita ma rasplatesc cu CEA MAI BUNA BUCATAREASA DE PE PAMINT ,si stim ca niciodata copii nu mint ,si felul in care am crescut citeva generatii spun totul depre mine .
Am de ce sa multumesc lui DUMNEZEU ,in fiecare zi pentru calitatea pe care mi-a daruit-o !
Sunteti minunati dragii mei si ma bucur atat de mult ca exista oameni care spun „NU” compromisului, vietii traite in nefericire sau in sacrificiu si isi dau o noua sansa.
Va sunt alaturi cu gandul si cu sufletul si imi doresc sa punem bazele schimbarii societatii in care traim!
Sunteti exemple ca se poate, ca viata inseamna bucurie si ca avem toate resursele necesare in interiorul nostru ca sa reusim in orice ne propunem!
Va imbratisez cu drag,
Ursula!
mutumim pentru aceste ganduri pentru aceste sfaturi sunt foarte interesante