Ne căutăm oare jumătatea?
Auzim des în jurul nostru că în viață trebuie să ne căutăm „jumătatea” sau „sufletul pereche” și că putem fi cu adevărat fericiți doar atunci când îl găsim. Această credință presupune că eu nu sunt „întreg” până nu îmi găsesc „jumătatea” cu care să mă unesc și abia apoi să devin un „întreg” cu acel om. Asta înseamnă că eu nu sunt un om autonom, de sine stătător, ci o jumătate de ființă, nevoiașă și care trebuie să-și găsească ceea ce-i lipsește într-un alt om.
Adică să găsesc pe acel cineva cu care să fuzionez, de care să devin dependent și să trăiesc într-o simbioză, din care EU lipsește și este înlocuit de NOI. Oricât de romantic ar suna asta, mi se pare la fel de departe de adevăr ca și povestea creaționistă în care femeia a fost creată din coasta bărbatului. Acea poveste din Biblie a dus la secole de asuprire a femeii, la fel cum povestea cu căutarea „jumătății” – înțeleasă greșit – ne face să credem că nu ne suntem suficienți nouă înșine, că suntem fragili, incompleți și că avem nevoie de cineva pe care să ne sprijinim ca să putem fi fericiți sau chiar să răzbatem prin viață.
Animus și anima (Jung) există în fiecare ființă umană.
Atât atributele masculinității, cât și cele ale feminității, există în fiecare dintre noi și este la latitudinea noastră pe care alegem să le manifestăm.
„Nimeni nu e doar bărbat sau doar femeie, amândoi sunt amândouă. Trebuie să fie așa: jumătate din ființa ta vine de la mamă, cealaltă de la tată. Ești o întâlnire a acestor două energii. Nu poți fi doar bărbat; nu poți fi doar femeie.”
Aceste două polarități alcătuiesc, după Osho, jocul conștiinței:
„Când jocul se termină și tu ai învățat ce trebuia să înveți, când lecția a fost însușită, vei trece mai departe; stadiul ultim nu este nici masculin, nici feminin, ci neutru.”
Suntem ființe întregi și nu jumătăți
Ideea pe care doresc să o subliniez aici este că suntem ființe întregi și nu jumătăți, că avem în interiorul nostru tot ceea ce avem nevoie ca să reușim în viață și că poveștile romanțate despre „jumătăți” pot duce la multă tristețe și sentimente de gol atunci când suntem singuri sau la probleme, neînțelegeri și conflicte atunci când suntem în cuplu.
Îți voi explica și de ce văd eu așa lucrurile. Pornind de la ideea că ai nevoie de cineva să te completeze, vei trăi tot timpul cu sentimentul că nu ești suficient, că trebuie să-ți legi viața de cineva ca să poți să fii ok. Este ca și cum ai avea două picioare, însă pentru că ți s-a tot repetat că ai doar unul, mergi într-un picior și cauți pe cineva pe care să te sprijini ca să poți să mergi bine. După cum vezi și tu, este un total nonsens. Ce-ar fi să vezi că ai două picioare și că poți să le folosești pe amândouă?
Cum ar fi să-ți dai seama că ai tot ceea ce-ți trebuie ca să fii ok cu tine însuți și cu viața ta?
Mergând pe aceeași idee, atunci, când tu crezi că ție îți lipsesc anumite lucruri (tot pentru că ți s-a repetat că nu le ai), vei avea tendința să le cauți la altcineva. Există mari șanse să le găsești, pentru că vei fi atras de ele ca un magnet, însă de multe ori ele vin la pachet și cu alte lucruri de care nu ai nevoie sau chiar îți sunt dăunătoare.
De exemplu, o femeie care este crescută să creadă că ea este slabă, sensibilă, fragilă și că trebuie să-și găsească un bărbat „puternic” pe care să se sprijine și de care să devină dependentă, va avea tendința să se supună, chiar să accepte și abuzul (verbal sau fizic) în viața sa. Va percepe acele manifestări agresive și dominatoare tot ca pe un simbol al puterii, iar ea, crezând că este „neputincioasă”, se va supune în fața autorității. În cazurile cele mai grave, se va simți și vinovată pentru că l-a supărat pe bărbatul ei și va crede că merită acele manifestări disfuncționale.
Cum ar fi dacă ne-am redobândi puterea interioară?
Atunci, când credem că suntem „mici și neînsemnați”, vom fi foarte ușor impresionați, ne vom supune și îi vom urma pe cei care afișează un anumit tip de autoritate sau dețin simboluri de status și rol.
Are mașină, are bani, are compania lui sau este o persoană cu poziție în societate, deci este un om puternic de care este bine să devenim dependenți.
Cum ar fi dacă ne-am redobândi puterea interioară, am deveni încrezători în forțele proprii și nu am mai avea nevoie să ne sacrificăm pe noi înșine doar ca să ne atașăm de o imagine a „puterii” care să ne confere iluzia siguranței?
Indiferent ce ți s-a spus, ai în interiorul tău tot ceea ce ai nevoie ca să reușești în viață, nu ai nevoie de nimeni de care să devii dependent sau care să te facă „sclavul” lui, într-un fel sau altul.
O relație împlinită între două ființe întregi
O relație armonioasă, echilibrată și evolutivă pentru ambii parteneri este cea în care nu avem nevoie de celălalt, însă alături de care ne desăvârșim fericirea.
O relație împlinită este între două ființe „întregi” care se iau de mână și merg alături, unul lângă altul, în viață. O relație în care mereu unul dintre parteneri conduce și îl trage și pe celălalt în direcția lui, fără ca cel din urmă să-i opună rezistență (pentru că nu-și cunoaște sau nu-și dă voie să-și exprime personalitatea) nu este o relație armonioasă și echilibrată.
Cel mai important lucru, înainte de a intra într-o relație, este să afli cine ești, să te iubești și să te prețuiești, să ai încredere în tine și în forțele tale și să nu ai nevoie de nimeni.
Atunci, când vei accepta să intri într-o relație, o vei face cu un alt întreg, cu o ființă autonomă și de sine stătătoare din toate punctele de vedere, alături de care să-ți desăvârșești bucuria de a trăi. Astfel nu vei fi nevoit să faci compromisuri și sacrificii, să te lași călcat în picioare pentru că tu crezi că nu te descurci de unul singur, ci vei avea lângă tine un partener cu care vei comunica cu respect și iubire autentică, iar deciziile le veți lua prin consens.
Complementaritate versus similaritate și compatibilitate în cuplu
„Complementaritatea”, în sensul diferențelor dintre parteneri într-un cuplu, poate duce la conflicte, neînțelegeri, frustrări, tensiuni, compromisuri ș.a.m.d., însă similaritatea și compatibilitatea la nivel de viziune comună asupra vieții, valori, credințe și un stil de viață asemănător vor duce către armonie, înțelegere, consens și evoluție.
Dacă nu vibrezi la unison cu partenerul tău, dacă nu sunteți asemănători în structura voastră interioară și în viziunea asupra vieții, diferențele dintre voi vă vor face pe amândoi să vă simțiți neînțeleși, neacceptați și neiubiți.
De ce să alegi o relație conflictuală cu un partener cu care nu rezonezi, când poți să-ți mai dai o șansă și să cauți persoana potrivită ție?
Ne petrecem mult timp din viață alături de partenerul pe care ni l-am ales, astfel că relația în care suntem ne poate trage în jos sau ne poate aduce împlinirea pe care ne-o dorim.
O relație este cireașa de pe tortul vieții tale, nu reprezintă tortul. Tu îți faci singur tortul și apoi alegi cireașa potrivită pentru el :)
Dr. Ursula Sandner
multumesc Ursula ca de obicei articolele tale ma ajuta sa-mi deschid ochii si sa ma vad pe mine , sa inteleg lucruri care sunt atat de normale dar pe care incercam sa le inteleg, tu le descrii atat de simplu si la obiect..inca odata multumesc
Felicitari pentru subiectul articolului. Cu siguranta ca in vremurile noastre, in care este incurajata dezvoltarea personala, apar probleme atunci cand dorim sa ne alipim cu o alta persoana „dezvoltata”. Independenta fiecaruia trebuie regandita in momentul in care vorbim despre un cuplu. Situatia este destul de complicata deoarece ne indragostim de personalitatea celuilalt, dar apoi acesta trebuie „schimbata” putin petru a se potrivi cu a noastra. Acum, in functie de cat de mari trebuie sa fie schimbarile, incep sa apara „conflicte”. Negocierile pot fi dure si de durata, dar este important sa aiba loc, deoarece din acestea se va naste noua relatie. Adica, mergem inainte impreuna sau separat. Daca negocierile se amana sau nu au loc, ne putem trezi mai tarziu ca ne-am cam distrus tineretea unul altuia. Daca exista dragoste, va recomand sa luptati pana la capat. Numai bine!