Influența socială și urmarea propriului drum în viață

Fiecare persoană, încă de la naștere, se dezvoltă diferit în funcție de mediul în care trăiește, de educația primită, de anumiți factori genetici și epigenetici.  Ne naștem într-o anumită familie, într-un anumit mediu social și cultural, într-o anumită regiune geografică iar prin învățare socială ne formăm un anumit sistem de credințe, valori și atitudini în acord cu mediul și cultura de care aparținem. Suntem diferiți și unici, fără îndoială, însă nevoile de diferențiere, individuație, de afirmare, de autenticitate ne sunt comune tuturor. Chiar dacă influențele sociale își pun amprenta asupra noastră, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu toții ne luptăm, într-un fel sau altul, să ne descoperim și să ne exprimăm Sinele nostru adevărat. Iar majoritatea luptelor se duc în interior, în tăcere. Poate de aici și întrebarea recurentă de pe buzele tuturor: “Cine sunt eu?”. Pentru că suntem prea puțin măștile sociale cu care defilăm de-a lungul vieții noastre și în același timp suntem prea puțin noi înșine. Cine suntem cu adevărat?

Societatea ne învață că nu suntem suficient de buni așa cum suntem dacă nu corespundem standardelor sale. Erich Fromm spunea că din punctul de vedere al unei societăți funcționale, o persoană poate fi numită normală sau sănătoasă dacă este capabilă să-și îndeplinească rolul social pe care l-a primit în această societate dată – să muncească în felul în care i se cere de societate și să participe la reproducerea societății, adică să își întemeieze o familie. Din punctul de vedere al individului, sănătatea sau normalitatea reprezintă cele mai favorabile condiții ale dezvoltării și fericirii sale. Dacă structura unei societăți date ar fi în așa fel încât să ofere condițiile optime pentru fericirea individuală, cele două puncte de vedere ar coincide.  Așadar, cel care este mai puțin adaptat, mai puțin “normal”, primește stigmatul de mai puțin valoros. Însă, adesea, cel normal din punctul de vedere al unei bune adaptări este mai puțin sănătos deoarece plătește prețul renunțării la propriul eu, pentru a deveni mai mult sau mai puțin persoana care crede el că ar trebui să fie. E posibil, astfel, să își piardă toată spontaneitatea și individualitatea autentică.

De mici am învățat că trebuie să fim într-un anumit fel pentru a fi acceptați de cei din jur; că trebuie să facem ori să nu facem anumite lucruri pentru a nu fi respinși, abandonați sau excluși. Nevoile noastre de integrare, acceptare, recunoaștere socială sau protecție ne împing către un conformism social automat. Ne este teamă de singurătate și izolare astfel încât preferăm să ne uniformizăm cu ceilalți. Cameleonul se protejează de pericole adoptând culoarea mediului său și tot așa noi căutăm o securitate temporară devenind la fel cu cei din mediul nostru, cu prețul pierderii propriului Eu.

Ne pierdem identitatea pentru că nu mai distingem între noi și ceilalți, între dorințele noastre și dorințele altora care ne sunt impuse. Credem că ce este bine pentru ceilalți, este bine și pentru noi, că drumul ales de alții este drumul pe care ar trebui să mergem și noi.  Conformându-ne total, devenim cei care răspund automat cerințelor și așteptărilor celor din jur, nemaiexistând ca Eu distinct de ceilalți.

Ne este teamă să ne asumăm viața pe cont propriu, să riscăm, să pierdem zona de confort însă devenim astfel și mai frământați de întrebări și neliniști. Deoarece conflictele interioare nu se sting, pentru că încă nu simțim că ne-am găsit calea, încă nu ne aparținem, încă nu ne-am luat destinul în propriile mâini. Ne simțim rătăciți printre acei “trebuie” și “se cuvine / nu se cuvine”. Ne îndoim de noi, ne lipsește încrederea și căutăm să ne ancorăm și mai mult în exteriorul nostru pentru a găsi o alinare sau protecție. Ne creăm în acest mod identități false care pot fi susținute numai prin a continua să ne conformăm, a continua să ne lăsăm modelați de cei din jur. Exprimându-mă în alte cuvinte, este ca și cum nu am avea un Sine care să ne aparțină, un Sine în care să ne ancorăm, o structură interioară clară - nu știm cine suntem și ce ne dorim. De aceea, de multe ori, avem gânduri și acțiuni contradictorii.

Începem să ne trăim viața respectând o rețetă prestabilită iar după câțiva pași dorim să dăm înapoi, ne răzgândim, pentru că simțim că ceva nu este în regulă cu această existență de tip copy/paste și pentru că vocea noastră interioară nu ne mai dă pace.  Apoi regretăm că ne-am răzgândit pentru că reacțiile celor din jur ne demoralizează, ne descurajează și în același timp ne mustrăm pentru că nu am avut curajul de a merge înainte. Trăim într-o sfâșiere interioară. Avem o sclipire de autenticitate însă oprobiul public ne face să ne îndoim din nou de noi înșine. Din acest motiv începem să credem că suntem “nebuni”, greșiți, inadecvați. Dezvoltăm complexe de inferioritate, ne blamăm, nu ne putem accepta așa cum suntem dorindu-ne și încercând să fim altcineva. Deși ne-am atins scopul de a fi acceptați de societate, în interior ne simțim goi, măcinați și lipsiți de sens.  Suntem prinși ca într-o capcană pentru că dacă am acționa diferit față de normele și valorile celorlalți, am pierde aprobarea și recunoașterea lor.  Prin conformare dobândim într-o manieră nesănătoasă un simț al identității, formându-ne un Eu fals și definindu-ne în acord cu standardele altora.

“Pierderea eului și înlocuirea lui cu un pseudo-eu lasă individul într-o accentuată stare de insecuritate. Este obsedat de îndoială deoarece, fiind în esență un reflex al așteptărilor altora, și-a pierdut într-o oarecare măsură identitatea. Pentru a învinge panica rezultată dintr-o asemenea pierdere a identității este silit să se conformeze, să-și caute identitatea prin aprobarea și recunoașterea continuă de către alții. Deoarece nu știe cine este, vor ști cel puțin ceilalți – dacă acționează în funcție de așteptările lor; dacă ei știu, va ști și el, doar cu condiția să-i creadă pe cuvânt.” – Erich Fromm, Frica de libertate

Mulți oameni nu gândesc cu mintea lor proprie, ci îi lasă pe ceilalți să gândească pentru ei. Se lasă influențați de mentalitatea de turmă și nu pun sub semnul întrebării ceea ce alții le spun. Urmează fără să clipească ceea ce este considerată a fi calea “normala” în viață. Le este teamă să iasă din rând, însă, astfel, își pierd individualitatea, voința și capacitatea de a gândi critic. Se simt neajutorați pe cont propriu și devin din ce în ce mai dependenți de alții.

Dacă nu devenim conștienți de unicitatea noastră, dacă nu ne acceptăm așa cum suntem ci ne rușinăm de faptul că nu ne încadrăm în anumite tipare, dacă nu învățăm să ne detașăm de părerile și așteptările altora, dacă nu încetăm să ne sacrificăm pentru a le face altora pe plac, nu vom putea fi cu adevărat fericiți, liberi și autentici. Care este scopul unei vieți trăite în suferință psihică, renunțări și compromisuri?

Prin îmbrățișarea autenticității și asumarea propriului drum în viață renunțăm la măștile sociale care ne înăbușă Eul, nu mai trebuie să pretindem că suntem altcineva pentru a fi acceptați ci ne arătăm așa cum suntem fără a ne mai teme de judecățile și prejudecățile celor din jur, fără “a le mai cere permisiunea” de a fi ori a ne comporta într-un fel anume. Nu ne acceptăm și nu ne placem pe noi așa cum suntem, însă vrea să fim acceptați și plăcuți de ceilalți pentru ceea ce nu suntem. Cu ce ne ajută asta? În interiorul nostru știm că trăim într-o minciună. Și asta este de fapt problema.

Este absolut în regulă să trăiești o viață pe care alții nu o înțeleg. Ai dreptul să fii și să faci ceea ce îți dorești. Ai dreptul să nu trăiești după tiparele prestabilite de alții. Ai dreptul să nu te aliniezi scenariilor repetitive ale celor din jur. Ai dreptul să nu te intereseze prejudecățile, stereotipurile și credințele limitative ale oamenilor.

Nu e treaba nimănui cum îți trăiești tu viața și ce te face pe tine fericit. Iar dacă alții emit păreri și încearcă să te influențeze, să ai mereu în minte că o fac din frică, din comoditate și, de multe ori, pentru că au făcut compromisuri și au renunțat la autenticitatea lor, astfel că vor ca și tu să faci la fel.

Tot ceea ce nu este ca noi ne sperie. Rezistăm și ne luptăm cu noul. Este o mentalitate adânc înrădăcinată în mintea umană. Nu te lupta cu ea, dar nici nu o lăsa să te influențeze, ci trăiește-ți viața care te face fericit. Cu cât mai mulți oameni își vor da voie să fie altfel, cu atât mai repede va fi acceptată diversitatea și va fi considerată nouă "normalitate".

Dr. Ursula Sandner

 

12 comentarii pentru “Influența socială și urmarea propriului drum în viață

  1. Daca imiti pe toti de dragul de a fi acceptat la un moment dat nu stii nicitu cine esti .lipsa de inceredre in tine te face sa-i imiti cei care in fata societatii sunt charismatici uitand sa fii .tu .Societatea te determina sa-ti reprimi emotiile dorintele si de dragul de a fi acceptat si tu o faci si asta poate duce la depresie si nevroze.Iar revenirea la comportarea ta autententica este eliberare.Ceea ce ne supara la unii oameni sunt de fapt caracteristicele noastre pe care noi le-am reprimat UMBRA noastra.Si datorita acestei reprimari ajungem sa atragem in viata noastra ceea ce nu ne place deoarece oamenii simt.Jucand rolul altor pesoane lumea ne poate trata ca atare si noua sa nu ne convina sau sa atragem oameni cu care nu ne potrivim sau sa cada acea masca si oamenii sa-si piarda increderea in noi

  2. Bună, Ursula!

    Pentru mine, a fii eu însumi înseamnă totul. Eu sunt cel mai sărit băiat din toate tiparele de funcționalitate ale oamenilor din ,,lumea” în care trăiesc.
    Sunt anormal pentru societatea în care m-am născut şi sunt felul de om care visează frumos şi departe la o lume extraordinară, cu oameni minunați. Îmi pare rău că nu îmi pot concretiza visul în cuvinte, poate astfel aş putea şti ce paşi să fac pentru materializarea lui.
    Eu, deşi văzut nebun în ochii celorlalți, mă iubesc enorm aşa cum sunt şi dacă aş putea să scap de prejudecăți, cred că lumea ar face cunoştință cu o persoană extraordinară.

    Mulțumesc mult, Ursula!
    Foarte frumos şi adevărat articolul! :)

  3. Buna-ziua,

    Imi place foarte mult stilul d.voastra pragmatic care ma ajuta foarte mult sa.mi schimb mentalitatea si sa imi reiau puterea interioara.

    Va multumesc,Katy!

  4. Foarte bun articolul…așa este- societatea are nevoie doar de persoane obediente care să fie rotiţe din sistem..nu de indivizi autentici care să pună sub semnul întrebării status quo-ul..aceștia sunt persoane incomode:P
    Toata educatia formala e un proces de conditionare prin care societatea își asigură persoane obediente, pt ca invatamantul actual nu pune deloc accent pe dezvoltarea imaginatiei, creativitatii..ci pe mimetism si redarea fidela a cunostintelor!

  5. Consider ca fiecare suflet are dreptul de a fi cum simte el atata timp cat nu incalca libertatea celor din jur. Sa isi caute propriul drum si sa viseze la el. Dar uneori e dificil nu neaparat pentru ca felul tau de a fi nu este impartasit de sa zicem societate ci modul in care esti facut sa simti aceasta. Articolul e foarte frumos. Multumesc.

  6. Sa traiesc autentic, pentru mine, inseamna totul. Punct.
    Putin imi pasa de ce spune si gandeste lumea.
    Voi face intotdeauna doar ce simt si ce vreau.
    Pana la urma urmei, e viata mea si traiesc pentru mine, nu pentru altii.

    ps Cartile sunt extraordinare. Citindu-le, mi-am dat seama ca nu sunt singura. Si am zambit!! Ma bucur enorm cand intalnesc persoane care traiesc autentic, no matter price.

  7. Mă regăsesc în tot ce ai scris dar am evoluat, încet cu pași mici dar siguri fără să mai dau înapoi și așa de bine mă simt .Un om fără mască pt că sunt înconjurată mai mult de oameni cu măști dar un om fericit .Mai am de evoluat mult dar mă străduiesc și am să reușesc 😘😘😘

  8. Ma regasesc in articol in sensul ca, sunt una dintre persoanele mai “rebele” care nu se prea incadreaza in tipare, in special in viata privata. nu fac lucruri pentru ca “trebuie” sau ca sa fiu “in randul lumii”.
    Nu pot sa fac frumos daca nu pot.
    E adevarat ca de aici si antipatia unora “din randul lumii” care nu sunt de acord cu un alt stil de viata si de gandire decat al lor.

  9. Libertatea interioara sau autenticitatea cer un mare act de curaj. Ca sa iesi din rand, ca sa fii original trebuie intai sa ai “cojones”, trebuie sa fii tu ala 1 la 10000 care nu se teme, trebuie sa fii puternic ca sa nu cedezi presiunilor si criticilor ce vin inspre tine, trebuie sa crezi in tine cand nimeni nu mai crede si sa mergi inainte pe calea ta orice-ar fi. Iar asta nu e pentru orice pampalau.

  10. Viata ar fii intradevar…”altfel” pentru oricare dintre noi .Avem nevoie de curaj.”Mastile” ne inconjoara pretutindeni asa a fost si asa va fii.Ursula esti un Om MINUNAT!!!!

  11. Ca sa fi tu insuti trebuie sa cunosti adevarul deoarece numai adevarul te va elibera si te va ajuta sa te exprimi , sa fi bucuros si fericit ,sa unesti interiorul cu exteriorul si sa gindesti cu capul tau in maniera ta unica !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *