Iluzia sufletelor pereche

Am fost programați de mici să credem că ceea ce ar trebui să căutăm neîncetat în această viață este sufletul nostru pereche, că fericirea supremă ne este dată atunci când întâlnim partenerul „ideal” – acel prinț sau prințesă din basme, și că orice altceva este mai puțin important. De ce?

Dragostea romantică a devenit baza unei adevărate industrii – filmele, romanele, basmele, toate promovează ideea că putem fi cu adevărat fericiți doar atunci când întâlnim „dragostea adevărată”, adică acea persoană de care ne îndrăgostim, care „ne ia mințile” și datorită căreia în organismul nostru se declanșează un cocktail hormonal.

Cumva, ajungem să ne simțim mai puțin valoroși, mai puțin demni dacă suntem singuri, iar dacă suntem într-o relație, chiar să credem la un moment dat că dacă nu facem sacrificii și compromisuri „ca restul lumii”, nu suferim, nu suntem măcinați de gelozie și posesivitate, nu iubim cu adevărat. Dacă îi oferim libertate partenerului, nu ne pasă de el și de relație. Dacă ne dorim timp și pentru noi, dacă dorim să ne ocupăm de proiectele, pasiunile sau hobby-urile noastre, suntem egoiști. Cât de greșit suntem programați și cât de mult suferim din această cauză!

Dragostea romantică devine o capcană în care ne aruncăm entuziasmați cu capul înainte. Întâlnim o persoană care ne face să simțim fluturi în stomac, care ne satisface nevoile și dorințele, care ne schimbă brusc viziunea asupra vieții – dintr-o dată totul capătă sens, culoare, și avem impresia că până acum „am trăit degeaba”. Îl vedem pe partenerul nostru altfel decât este în realitate, îi amplificăm punctele pozitive și le diminuăm pe cele negative iar acest lucru ne întărește iluzia că am găsit acea persoană perfectă care ne completează. La început totul este minunat și suntem dispuși să facem orice pentru a nu pierde acest lucru. Din acest motiv poate chiar ne căsătorim repede, facem și copii, fără însă a ne cunoaște cu adevărat unul pe celălalt. Apoi, încetul cu încetul pasiunea se stinge și conflictele încep să apară. Suntem dezamăgiți și chiar ne simțim trădați pentru că proiecțiile noastre nu mai pot să ne susțină viziunea ideală pe care ne-am format-o despre partener și relație. Ce s-a întâmplat cu dragostea? Cum de aceasta nu este suficientă pentru a susține o relație pe termen lung?

Dacă nu există compatibilitate la nivel de credințe, valori, stil de viață, un foc de paie nu va încălzi un cămin. Dacă nu îl acceptăm pe partenerul nostru exact așa cum este, dacă nu îl admirăm și nu îl respectăm, vom încerca să îl schimbăm pentru a corespunde mai bine tiparului din mintea noastră despre ce înseamnă bărbatul sau femeia perfectă. Iar de aici vor începe luptele pentru putere, frustrările, reproșurile și chiar jignirile.

Însă nu există bărbatul sau femeia perfectă, iar dragostea romantică, de una singură, nu poate susține o relație. Nu suntem jumătăți care să aibă nevoie de o altă jumătate, nu suntem goi pentru a căuta cu disperare pe cineva care să ne facă să ne simțim într-un final împliniți. Dacă nu ne oferim nouă ceea ce căutăm să ne ofere alții, dacă nu putem să fim fericiți de unii singuri, vom suferi dezamăgire după dezamăgire pentru că nimeni nu poate și nici nu ar trebui să fie „izvorul” nostru nesecat de fericire.  Așteptând acea unică persoană care să ne facă fericiți, vom fi mereu cu un pas în urma fericirii.

Dragostea romantică este ca un drog, mereu tânjim după mai mult. După cum spuneam și în audiobook-ul „Iubește ca o regină”, din cauza faptului că aceasta este asociată cu o dorință aprinsă, euforie, gândire obsesivă, distorsionare a realității, schimbări de personalitate, dependență emoțională și fizică, comportamente nepotrivite sau chiar periculoase, pierderea controlului și schimbări de dispoziție, psihologii au ajuns la concluzia că dragostea romantică este o adicție. Îndrăgostiții înregistrează activitate neurală într-o zonă a creierului care se activează atunci când oamenii consumă cocaină iar persoanele care sunt respinse în dragoste au aceeași activitate neurală precum persoanele dependente de jocuri de noroc, care riscă mari pierderi.

În astfel de condiții nu este de mirare că odată ce dragostea dispare și relația ia sfârșit, nivelul de serotonină, dopamină și adrenalină scăzând, persoana va începe să simtă acel gol interior ca și cum ar fi în sevraj și va porni din nou în căutarea unei noi „iubiri”, repetând poate greșelile din trecut.

Dragostea poate deveni astfel periculoasă, nu doar pentru că suntem capabili să facem lucruri necugetate și să luăm decizii pripite care ne afectează viitorul pe termen lung, ci și pentru că ne face să alergăm după un ideal și să dăm cu piciorul astfel unor șanse reale de a ne clădi o relație cu altcineva cu care am putea fi compatibili, doar pentru că acest altcineva nu corespunde acelui ideal.

Nimeni nu poate să ne completeze, dacă noi ne simțim incompleți. Sufletele pereche sunt o iluzie care nu face altceva decât să ne cauzeze suferință. În realitate, relațiile sănătoase sunt acelea între doi oameni care pot oferi din preaplinul lor, între două persoane autonome și independente care se iubesc în primul rând pe ele însele. Dacă în interior ești „gol”, nu ai ce oferi unei alte persoane, dacă partenerul tău e de asemenea „gol”, nici el nu îți va putea oferi ție ceea ce îți lipsește.

Relațiile sănătoase se bazează pe libertate, pentru ca fiecare să poată fi așa cum își dorește în autenticitatea sa; implică cooperare și colaborare – ai libertatea de a-ți urma calea și a-ți îndeplini visurile însă în același timp te însoțești la drum cu un om care îți desăvârșește fericirea, și de aceea este atât de importantă compatibilitatea și similaritatea despre care vorbeam mai sus. Altfel, partenerii se vor vedea nevoiți să facă sacrificii și compromisuri pentru a salva o relație în care oricum niciunul dintre ei nu se simte liber și fericit.

Relațiile bazate pe „fluturași” și pasiune se destramă odată ce dragostea dispare și, indiferent câte promisiuni și jurăminte ne-am face, ele vor fi în van dacă această dragoste de la început nu este susținută de o viziune comună asupra lumii și vieții, de planuri similare de viitor, de comunicare, onestitate și înțelegere.

Relația perfectă nu există. Partenerul ideal nu există, de aceea se și numește ideal. Însă există relații frumoase și sănătoase pe care le putem crea în viața noastră, relații care se bazează pe prietenie, respect reciproc, acceptare, sprijin, admiraţie și preţuire; dacă suntem dispuși să renunțăm la iluziile romantice cu care am fost bombardați încă din copilărie și dacă ne asumăm responsabilitatea fericirii noastre.

Dr. Ursula Sandner

 

15 comentarii pentru “Iluzia sufletelor pereche

  1. Draga Ursula,

    De citeva zile am o adevarata revelatie! Am descoperit cartile tale. Trebuie sa recunosc ca de 3 ani sint preocupata de dzvoltarea personala, am parcurs nenumarate materiale psihologice si inclusiv ore de terapie online care m-au ajutat foarte mult.
    Dar niciodata nu am intilnit lucrurile prezentate atit de clar, logic si usor de parcurs ca in materialele tale. Am experimentat cartile tale ca pe o esenta sau un rezumat al tuturor cartilor “clasice” de psihologie pe care le-am mai citit, insa fara atitea exemple si povestiri.

    De asemenea, fac cam 300 km saptaminal cu masina si de foarte multa vreme cautam o modalitate sa folosesc acest timp pertecut in trafic. Deci varianta audio este pentru mine de foarte mare folos.

    Ceea ce eu personal as dori sa gasesc ar fi un ghid practic despre iubirea de sine. Adica exercitii zilnice, autosugestie sau chiar un sort de manual practic/ jurnal despre acest subiect. Nu stiu daca exista deja dar daca poti sa-mi recomanzi, iti multumesc.
    Sau cine stie, poate ca voi citi vreodata propriul tau material despre acest subiect:)

    Iti multumesc si iti doresc sa te bucuri de ceea ce faci. Esti geniala!! :)

    Raluca

  2. Draga mea Ursula,
    Te admir foarte mult! Esti un exemplu pentru noi , femeile, si ne faci sa ne ambiționam sa ne dorim zilnic mai mult de la noi !
    Personal, am trait aproximativ tot ceea ce scrii in ultimul an….. da… am avut un an tumultuos…. am divorțat…. si daca ma gandesc bine am reusit asta datorită faptului ca am inceput sa te citesc! Si am realizat cat de toxica era relatia mea ! Da, toxica!… însă ma nedumerește un lucru…. cum e cu acordarea libertății partenerului??? Deci, eu una nu mai inteleg! In căsnicia de care am avut parte , sotul meu nu a fost constrâns de nici un fel! I am oferit libertate in toate felurile. Am zis sa fiu emancipată, destupata la minte si sa nu fiu o soție posesiva, ci , din contra, sa l las sa iasa cu baietii, ori de cate ori dorea, aproape zilnic…. Menționez ca e/ era mai mic decat mine cu 7 ani… nu am cinsiderat asta un impediment in relatia noastra, mai Cunoșteam inca 2 cupluri , casatoriti, cu aceeasi diferența de varsta , si care aveau casnicii de invidiat….
    Unde am gresit oare? Nu i am interzis niciodata sa nu iasa… poate ca as putea sa zic de vreo doua ori… as putea sa număr pe degetele de la o mana…
    Totul s a terminat cand el a cunoscut o alta fata … intr un club… cand eu eram la serviciu…. i am acordat atata libertate incat nu a mai stiut ce sa faca cu ea….. si a ales sa o împartă cu ” ea”….
    Pana unde poate merge treaba asta cu liberatatea partenerului???
    Mi e teama acum sa ma implic intr o relație de teama de a nu l sufoca pe noul partener cu lipsa de libertate … ma consider defecta din punctul asta de vedere….
    Poate ne vei explica si mie si celorlalte surate cum e cu ” libertatea” asta….
    Multumesc!

    1. Daca ii acorzi libertate “atata timp cat nu o imparte cu alta” aia nu e libertate, e doar o inchisoare mai bine decorata.
      Daca el a ales sa fie cu alta acest lucru se putea intampla fie ca ii acordai fie ca nu ii acordai libertatea respectiva (ba as spune cu atat mai mult daca nu ii acordai libertatea si dadea de o fata la servici sau altundeva, uneori chiar mai tarziu, cand erau si copii la mijloc).
      E foarte bine ca a ales sa fie cu cine ii placea mai mult, e decizia si libertatea lui si asta te ajuta si pe tine sa nu fii cu cineva care oricum nu doreste sa ramana langa tine.

    2. Maria,
      tocmai am citit raspunsul dat de Bogdan si mi se pare unul extrem de dur dar adevarat.. Ma regasesc si pe mine oarecum in povestea ta, cu doi ani in urma.. Am fost intr-o relatie in care nici macar nu am avut ocazia sa-i “acord” liberatea partenerului fiindca el si-o lua ori de cite ori vroia. Iar eu stateam acasa cu frica-n oase, sa nu cumva sa dea peste alta fata. Iar el nici vorba, fiindca avea deja o relatie straveche “platonica” cu fosta lui consoarta, despre care sustinea ca este “sora lui” care locuia “singura” la o alta adresa.
      Cred ca se poate citi tristetea printre rinduri in povestea mea.. Mi-a fost foarte greu sa accept situatia in momentul cind el nu mai era atras fizic de mine si cind mi-am dat seama ca planurile pe termen lung au fost de fapt scurte povesti care au avut efect pentru moment..
      Din fericire am avut taria sa ies din relatie iar el a fost de acord instantaneu:)
      Deci este clar, oamenii au optiunile si dorintele lor indiferent de ceea speram sau visam noi. Unica solutie este sa acceptam acest lucru si sa megem mai departe.
      La momentul actual am o relatie frumoasa unde sint acceptata si apreciata.
      Si sint realista, stiu ca atit el cit si eu vom sta in relatie atita timp cit ne simtim bine unul cu celalalt.
      Iti doresc sa fii “barbata” si sa uiti si sint sigura ca vei fi fericita intr-un fel sau altul:)

  3. eu as zice ca fraza : Însă există relații frumoase și sănătoase pe care le putem crea în viața noastră, relații care se bazează pe prietenie, respect reciproc, acceptare, sprijin, admiraţie și preţuire.
    Asta e spre ce ae fi bine sa incercam sa ne indreptam..cat despre relatii ideale, cred ca e cam drastic sa spunem ca nu exista, poate ca exista, dar fiecare are idealul propriu…principiile de mai sus sunt o directie, cum le amesteci pe toate si ce iese, e treaba fiecaruia, spun eu…Sunt de acord ca prea multa reclama se face la idealuri, nu numai la relatii, in general, cand de fapt fiecare e unic, si incadrarea intr-un sablon impus, e ca si cum zice Einstein, sa zici unui peste sa se catere in copac….

    Bun reminder, multumim

  4. “…două persoane autonome și independente care se iubesc în primul rând pe ele însele” – nu prea intalnesti ca regula asa ceva, este tot un ideal sau o utopie…mai spunea cam acelasi lucru si un alt comentator pe marginea altui subiect anterior si ii dau dreptate, ca nu ai cum sa te iubesti integral si nici nu trebuie, pentru ca nu ai cum sa iubesti intunericul din tine si din altii, poti doar sa incerci cel mult sa gasesti o modalitate prin care sa nu te afunzi in propriul intuneric si nici in al celorlati, sa creezi ziduri de lumina in propriul intuneric si sa reusesti sa controlezi situatia cand esti face-to-face/te impacteaza direct intunericul celorlati, atat de bine incat rezultatul sa fie pozitiv si pentru tine si pentru ceilalti (ideal vorbind :)…
    Apoi, da, evident, ca astea sunt doar niste vorbe frumoase si atat, ca sa nu spun minciuni clasice de-a dreptul, tributare/mostenirea lui Platon (via faimosul androgin, pe care toata lumea il stie), atata timp cat, logic, nici noi nu suntem perfecti/fiinte ideale, ci cel mult perfectibile, astfel incat cum naiba ai putea ipotetic vorbind sa alipesti o jumatate imperfecta la o alta jumatate imperfecta? :) de asta, parca imi place mai mult minciuna cu eu = intregul imperfect facand parte din intregul perfect :) suna in alt fel :)
    Alta chestie : ce te faci daca nu te multumeste pe deplin nici una din “ofertele” standard de Aici? daca toate variantele (solo – chiar daca ar fi cel mai aproape de “idealul” personal, intr-o relatie/concubinaj, casatorie) sunt prea putin? sunt “doar atat”? asta e tot? atata mult zgomot pentru nimic? :) si te umfla un ras de nu te mai poti opri! :)

  5. …si cand te gandesti ca unii, daca ar fi sa te iei 1 minut dupa ce declara uneori, au umblat toata viata dupa relatii de orice fel ca pisicile dupa soareci, iar altii, la polul diametral opus, cand se intalnesc, printr-o minunata conjunctie astrala, ca doar nimic nu e intamplator, nu? :) bubuie artificii, ca de la suflet pereche la suflet si mai pereche :)))) da’, sanatate sa fie! :)

  6. Buna,
    Multumesc ptr mesajele voastre ( Bogdan si Raluca), chiar daca sunt dure, sunt conștienta ca sunt realiste ! Eu trebuie sa fiu realista! Dar intotdeauna am sa ma intreb ” de ce”…. pentru ca păream un cuplu perfect… iar eu am aflat de existența alteia de la ” ea” nu de la el…. si deja se consumase si relatia lor cand aflasem….. ma intreb cum pot unii sa duca o viata dubla ?? Cum sa vii acasa de la serviciu , sa ti strângi nevasta in brate, sa o săruți, sa i spui ca o iubesti …. apoi cand pleci a doua zi la serviciu o cauti pe cealalta ..?…. nu am sa inteleg de ce pot fi unii oameni falși, mincinoși, duali…
    Poate ca am trait eu intr o “bula” si cand s a spart am dat cu capu de realitate!
    Multumesc ptr încurajări! O sa fiu mai atenta in a mi pune sufletul pe tava de acum…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *