Tu si Copilul din Tine

alonePrimul pas ar fi sa-ti dai seama cat de mult te iubesti cu adevarat. Pentru asta ar trebui sa intelegi ca exista in tine un copil care are nevoie de rabdare, de toleranta, de incurajare, de dragoste, de tandrete… I le acorzi? Ti se intampla sa-i spui povesti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde in curand, despre cat de ghinionist este sau ce putine sanse are sa reuseasca? Se numeste pesimism si copilul din tine este trist si deprimat mult timp dupa ce aude asa ceva.

Uneori ii explici in amanunt nenumaratele reusite ale altora care lui “nu ii vor fi niciodata accesibile”? Acest comportament inseamna invidie si gelozie si pe el il face sa-si piarda increderea in sine.

Il starnesti, promitandu-i mereu noi si noi placeri – pe care e clar ca nu i le poti oferi la nesfarsit? Ii trezesti astfel pofta nemasurata care il face avid si vesnic nemultumit. Ii explici uneori ca ceilalti sunt vinovati de esecurile lui si ca ar trebui sa le dea o lectie? In felul acesta il inveti ura, iar violenta care o insoteste il umple de rani adanci. In plus, ca sa mai imbunezi un pic situatia, ii spui ca nu conteaza cate indura, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezesti astfel, in mod paradoxal, ii alimenteaza complexele de inferioritate…

Toate aceste obiceiuri nefaste ii ranesc mult mai putin pe cei din jur decat pe cei care le practica. Daca ti se mai petrece uneori sa te comporti astfel cu tine insuti inseamna ca inca nu te iubesti suficient…

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea si aprecierea celorlalti, satisfactiile de tot felul, diferite idei si teorii metafizice – nu-l vor linisti decat pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va intelege ca nu a primit ce-i trebuie si va reincepe sa planga. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalti, reprosurile, ironia, violenta – fizica sau verbala – neindurarea, raceala sufleteasca, tristetea, neimplinirea, nerabdarea, imprastierea – toate acestea sunt semne care ii anunta pe ceilalti ca in tine exista un copil care plange. O relatie de iubire intre doua fiinte care nu stiu aproape deloc sa se iubeasca pe ele insele este ca o punte ingusta peste un abis. Fiecare dintre ei spera ca celalalt va reusi miracolul sa umple golul – sa-i ofere atat de mult incat sa-l scuteasca de necesitatea de a se descoperi si iubi pe sine. Evident, este doar o himera…

Atunci cand nu ma iubesc pe mine insumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Daca nu mi le ofera, ma voi considera indreptatit sa ma supar. Daca mi le ofera din plin, dar eu nu simt ca merit cu adevarat atat de mult, voi gandi ca pur si simplu se insala, ca totusi este o persoana naiva, iar dragostea sa va incepe sa ma sufoce…

De fapt, nu voi reusi niciodata sa primesc de la ceilalti mai mult decat sunt capabil sa-mi ofer eu insumi.

Dimpotriva, atunci cand aducem in relatiile noastre starea de implinire pe care o trezeste veritabila iubire de sine, interactiunea se stabileste pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interactiunea cu celalalt o necesitate stringenta, dureroasa, ci de revarsarea unui preaplin. In felul acesta “a darui” si “a primi” dobandesc o alta semnificatie. Atunci cand il eliberez pe celalalt de “obligatia” de a vindeca ranile pe care mi le provoc singur prin faptul ca nu ma iubesc, ii las timp pentru a savura iubirea.

Sursa: www.drumuricatretine.wordpress.com

 

3 comentarii pentru “Tu si Copilul din Tine

  1. uneori nu vedem ce-i aproape,prea aproape,e nevoie sa ne departam putin(ca de harta…)pentru a privi imaginea,situatia,viata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.