Suntem Doar Praf in Infinitate…

Toti oamenii se considera mai importanti decat sunt in “realitate”. Fara exceptie. Nu exista om care sa nu aiba un ego cat de mic. Unul care ii sopteste la ureche cat de valoros este el si ceea ce face el in aceasta lume.

Si dintr-un anumit punct de vedere – unul profund spiritual – asa si este. Fiecare dintre noi este unic si valoros – la fel de important in aceasta infinitate a Creatiei. Indiferent ca face meseria de gunoier, tamplar, consultant, fotbalist, actor, director, ministru, fiecare dintre noi este o frantura din vastitatea timpului si spatiului, egala cu oricare alta, de pe acest pamant, din orice univers.

Insa nu la acest punct de vedere ma voi referi, ci la unul mai “pamantesc”. Cel al superioritatii si inferioritatii noastre de toate zilele…

“Realitatea” iluziei nostre

Traim in realitatea propriei inconstiente – “realitatea” perceputa prin minte, prin simturi. Suntem orbiti inca de la nastere. Fragmentul nostru de spirit, constiinta, energie condensata, intra in acesta lume si dezvolta perceptia limitata, liniara, asa-numita a “emisferei stangi”.

Imensa majoritate a omenirii este intemnitata in propria inchisoare a mintii, propriul Matrix. O iluzie, un “vis al formei” din care constiinta incearca sa se trezeasca, asa cum subliniaza invataturi orientale. O cale inapoi pe care sinele nostru o are de parcurs: de la limitarea in spatiu, timp, intr-o singura viata, fara putere si cu nevoi catre nelimitare, eternitate, putere deplina, atotcunoastere si beatitudinea infinita a fiintarii adevaratei tale esente.

Nu e un drum usor… De aceea, nu e de mirare, si nici de condamnat, ca imensa majoritate prefera sigura realitate a iluziei, ca sa spun asa. Iar adevarul e ca nimeni nu prefera asta in mod constient (desi, la nivel inconstient, fiecare este exact acolo unde trebuie sa fie, dar asta e o alta poveste pe care poate o vom spune altadata). Si nici macar nu e sigura iluzia asta.

Orgoliul care ne macina

Ca si cum aceasta iluzie pe care creierul ne-o prezinta nu ar fi de ajuns, suntem pacaliti inca o data. Devenim sclavii celor 3 P, desemnati de catre societate ca fiind etaloanele supreme ale succesului in viata. Iar aici e cea mai mare drama, incununarea distrugerii identitatii noastre si crearea falsului sine, cu false prioritati, false importante, false credinte si valori.

Popularitate, Productivitate, Posesiuni – cei 3 P ai falsilor a fi, a face, a avea. Cele 3 instrumente supreme de creare a importantei de sine, a orgoliului, a ego-ului dus la extrem.

Esti interpret sau formatie de succes, sportiv de top sau vedeta TV, “printesa” sau “seducator”? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.

Faci munca de avocat sau trainer de top, “vindecator renumit”, politician de varf, director de nivel inalt sau macar de “meserias” in domeniul tau? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.

Ai o gramada de bani, case, masini, haine, bijuterii, amante (sau amanti, dupa caz)? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.

Am spus “ai mari sanse” intrucat nu toata lumea trebuie introdusa in aceeasi oala. Insa practica vietii ne spune ca majoritatea e acolo, in aceeasi oala a orgoliului care ii fierbe la foc marunt si le macina viata fara ca ei sa-si dea seama.

Ce e mai trist e ca acestea sunt persoanele luate cel mai des ca si modele de catre societate. Au putere, au influenta, au penetrabilitate in mintea si emotiile oamenilor… care de cele mai multe ori ii barfesc, ii injura, ii denigreaza. Insa asta numai intrucat nu pot fi in locul lor.

Sa revenim un pic la normal…

Poate orgoliul sa scada? Macar pana la un nivel in care sa ne dam seama ca de multe ori suntem chiar penibili in incercarea noastra (inconstienta, bineinteles) de a ne considera, uneori, in anumite situatii, “buricul pamantului”. Si asta e valabil pentru toti, nu doar pentru categoriile de mai sus.

Suntem mai mult de un “fir de praf” in infinitatea cosmosului? Cine suntem noi, in comparatie, de exemplu, cu puterea Soarelui? Care, daca “se supara” si trimite catre pamant doar o mic suflu, ne distruge identitatea, stilul de viata, civilizatia si ne trimite in evul mediu pentru ani buni? Si asta, poate, mai devreme decat am putea crede.

Poti pune la loc o floare pe care ai rupt-o si sa o faci sa creasca? Poti aduce viata la loc in trupul fiintei iubite pe care tocmai ai pierdut-o? Poti trai aproape la infinit, precum stelele de pe cer? Poti zbura singur, ca o pasare? Nu, nu poti, oricat ai incerca.

Atunci de ce te consideri atat de “superior”? Atat de important incat crezi ca poti distruge, fie doar si prin cuvinte, natura, oamenii, pamantul. Si, daca ai putea, prin orgoliul tau, chiar si universul?

Nu esti mai important decat o simpla bucata de lemn. Nu esti insa nici mai putin important decat cineva care salveaza milioane de vieti. Esti in mod egal valoros. Revino la normal, la sol, din turnul unde te-ai intemnitat singur. Vei constata ca viata are un alt aer, mult mai proaspat, aici. In lumea firelor de praf constiente de locul lor in REALITATE.

- articol scris de Marius Stan-

Sursa Aici

 

3 comentarii pentru “Suntem Doar Praf in Infinitate…

  1. Eu nu sunt mai mult decat fulgul de nea.
    Un joc de cristale e trecerea mea.
    Se scutura clipa din timpul deplin,
    Surade si cade si altele vin.

    Eu nu sunt mai mult ca un fir de parang.
    ce coasa il taie si furcile-l strang.
    Tarana ramane si uita de el,
    si alt fir se-nalta si moare la fel.

    Eu nu sunt mai mult ca o umbra-n abis.
    Dar drumul spre stele oricand mi-e deschis.
    Eu nu sunt luceafar cu chip marmoreu,
    Pe fruntea mea insa e scris Dumnezeu!

  2. Cum trece roua, sorbită-n CRIN, cum zboară norii și alții vin, cum piere-un sunet pe-aripi de vânt, așa trec toate pe-acest pământ.
    Cu cât în lume aduni comori, cu cât vrei slavă și strângi splendori, cu cât în viață ai tot ce-ai vrea, cu-atât plecarea e și mai grea.
    Fiori și patimiși trai slăvit, au toate-o cale și un sfârsit. Căci toți pleca-vom, lasând ce-am strâns; dar unii-n pace iar alții-n plâns…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.