Relatii Distructive

Life_Goes_On_by_Garelito_Photos www.deviantart.comCredinta falsa

Cred ca foarte multi dintre noi am avut la un moment dat una sau mai multe relatii toxice si distructive care au ajuns sa ne pericliteze integritatea corporala si emotionala. O relatie care ne-a secatuit de energie, ne-a facut sa ne simtim ba foarte bine, ba foarte rau, semana cu un montagne-rousse, ne dadea junghiuri in piept in diminetile de dupa certuri.

De cele mai multe ori era o relatie care incepea prost, simteam intuitiv o stare de disconfort si neliniste, dar era tentatia foarte mare de a continua. Ne amageam ca pe parcurs lucrurile se vor schimba, ca daca vom fi noi suficient de draguti, iubitori si intelegatori, celalalt se va schimba. Ne va darui dragostea de care avem toti atata nevoie si noi nu vom mai suferi.

Si apoi in majoritatea cartilor, filmelor si cantecelor de mare succes dragostea inseamna suferinta, lupta si sacrificiu.Inseamna sa-l iubesti pe celalalt mai mult decat pe tine insuti. Asa ca o astfel de relatie poate insemna normalitate.

Scenarii vechi

Mai mult, daca parintii nostri s-au raportat la noi intr-o maniera critica, ostila, manipulativa, supraprotectiva, cu alte cuvinte inadecvata, asta consideram ca e bine pentru noi si reactionam la persoanele care exprima fie si subtil tonuri ale acelorasi comportamente.

Poate unul sau chiar amandoi parintii nostri nu au fost in stare sa ne acorde dragostea si suportul de care aveam nevoie. Fiecare intalnire cu un om care se aseamana lor ne face sa ne dorim ca de data asta sa castigam lupta, simtim ca avem alte unelte si ca de data asta noi vom iesi invingatori si copilul din noi isi va gasi in sfarsit linistea.

Cu cat suferinta e mai mare, cu atat devenim mai dependenti de relatia respectiva. Cu cat celalalt e mai inchis, cu atat e mai mare dorinta noastra de a-l salva. Reactionam la suferinta lui, dar nu reactionam la suferinta noastra. De noi cine are grija?

Cred ca e important sa constientizam ca suntem “prinsi” intr-o relatie care ne face rau. Desi initial ramanem in negare multa vreme, la un moment dat, cu sau impotriva vointei noastre, va trebui sa facem ceva. Orice drum vom alege, inital va insemna suferinta, dar unul ne va duce catre evolutie, iar celalalt doar catre supravietuire.

Va doresc din tot sufletul sa alegeti sa evoluati si sa va tratati voi singuri asa cum simtiti ca ar trebui sa fiti tratati. Ca pe o fiinta unica, speciala.

Cred ca e important ca la inceput sa ne traim durerea, sa intelegem ca orice pierdere presupune un “doliu”, sa ne dam timp, sa ne inconjuram de oameni dragi care ne iubesc neconditionat, sa cerem ajutor. Sa pierdem acum ca sa castigam mai tarziu.

Si cand ranile vor incepe sa se vindece, sa ne uitam cu drag la noi. Sa credem cu tarie ca meritam mai mult si o a avem mai mult. Sa ne facem planuri, sa ne ocupam timpul cu activitati pe care ne doream de mult sa le facem dar nu mai aveam energie (sa pictam, sa citim, sa scriem, sa facem sport), sa ne daruim flori, sa avem grija de sanatatea noastra.

Va trebui sa fie un plan riguros si sa nu lasam sa treaca nici macar o zi fara sa ne daruim ceva ce ne face placere. Sa spunem mai des “te iubesc” persoanelor care sunt langa noi zi de zi.

Sa nu ne lasam starea de bine in mainile altora. Sa nu ramanem orbi la suferinta altora, dar nici la a noastra. Inainte de a fi o persoana care il iubeste prea mult pe celalat, sa fim o persoana care se iubeste suficient pe sine.

- articol scris de Adriana Serban-

www.empower.ro

 

4 comentarii pentru “Relatii Distructive

  1. …a fost necesar sa treaca anii ca sa gasesc atitea raspunsuri in tot ce citesc,deci,si in ce gasesc aici,acum,pentru mine si cred ca si pentru multe alte suflete care vor sa se cunoasca.
    Nimic nu e intimplator!

  2. …sa fim o personana care se iubeste suficient pe sine. Fals, in practica oamenii cu cat se iubesc mai mult cu atit pierd in fata celorlalti.

  3. A te iubi pe tine suficient de mult nu inseamna a fi mandru, a te crede superior altora ci a te respecta, a te accepta pe tine insuti….

  4. asta cam asa e,m-am simtit neiubita de parintii mei si vreau sa castig o lupta facand pe cineva care nu ma iubeste sa ma iubesca,si pentru nimic in lume nu vreau ca cineva pe care nu il iubesc sa ma faca sa-l iubesc pentru ca asta ar insemna sa dau altuia gloria victoriei de care eu vreau sa am parte,Doamne,ce viata am si eu,traiesc intr-un fel de jihad amoros,razboiul sfant al dragostei,ce tare!!!nu ti se pare tare?mie mi se pare.stiu ca acest razboi se poate sfarsi in doar doua moduri,din pacate:1.ma predau,ma las iubita,las unui cavaler si lupta si gloria si ma transform,ca orice femeie,intr-o printesa rasfatata,simplu si frumos,nu?o sa-mi gasesc linistea si fericirea asa,nu?2.lupt pana la capat,de una singura impotriva tuturor,chiar daca”dusmanul”ma depaseste numeric sau in orice alt fel si mor ca o eroina,maretia sacrificiului!imensitatea curajului!glorie eterna insangerata!erou nu e acela care lupta stiind ca va castiga si nu va fi ranit,erou adevarat e acela care lupta stiind sigur ca va avea parte de o moarte si de o infrangere cumplita si dureroasa,dar totusi lupta pentru ca atat de mult crede in lucrul acela pentru care lupta ca idealul lui devine mai important decat viata lui…fantastic!!!ambele variante nu sunt rele si ar trebui sa fiu multumita de mine orice as alege,dar trebuie sa aleg cu toata fiinta mea,si cu inima si cu mintea si cu trupul,daca 100%din mine nu vrea ceva,atunci nici macar 1%din mine nu face bine acel lucru,ma cunosc eu,asa sunt,ma intelegi sau balivernez aiurea pe aici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.