Radu Alexandrescu are 14 ani şi a fost diagnosticat la 5 ani cu autism înalt funcţional. Este un elev eminent, are un dosar plin cu diplome de la toate concursurile şi olimpiadele care s-au ţinut de când a început şcoala. A ratat doar Olimpiada de Religie, pentru că s-a suprapus cu Concursul de Evaluare Europeană la Matematică. Este foarte atent la ore şi, după cum spune chiar el, "eu nu învăţ, înţeleg".
De obicei nu-şi ia notiţe. Chiar dacă şi-ar lua, n-ar înţelege o iotă, pentru că are un scris indescifrabil. De aceea, profesoarele şi directoarea şcolii au sfătuit-o pe mama lui, Grazziela, să facă o cerere la inspectorat, căreia să-i ataşeze şi diagnosticul de sindrom Asperger, prin care să ceară susţinerea tezelor unice în condiţii speciale. Aşa a obţinut un profesor căruia el i-a dictat răspunsurile, iar examenul a fost trecut cu brio.
"NU TREBUIE SĂ ÎNVĂŢ, CI SĂ ÎNŢELEG"
Pe de altă parte, însă, Radu nu poate sta la şcoală decât dacă este însoţit de doamna Mihai, o persoană în vârstă, care-şi are locul pe un scaun în holul şcolii încă de când era el în clasa I. Pentru că, de fapt, "nu e şcoală, e gălăgie. Copiii sunt răi, urlă, ţipă, se bucură când unuia şi altuia i se-ntâmplă ceva rău, se pârăsc... E periculos la şcoală, iar eu nu sunt în siguranţă acolo", explică Radu. "
Anul trecut, colegii lui l-au tăvălit, i-au rupt caietele, l-au filmat cu telefonul mobil... Iar el a stat pur şi simplu, nici măcar nu a încercat să se apere. Spune că-i împotriva regulamentului şcolii", povesteşte Grazziela Alexandrescu.
Mama e mâhnită, dar şi mândră de atitudinea băiatului ei. Radu a surprins comportamentul copiilor la şcoală şi în câteva prezentări în power-point. "Şcoala este un loc în care învăţăm lucruri noi. Bune şi rele. În pauze învăţăm lucrurile noi - rele: să înjurăm, să ne supărăm... Oare aşa funcţionează această lume? Vă rugăm! Vă rugăm! Opriţi-vă!". E parte din textul unui filmuleţ pe nume "Şcoala". La fel au fost concepute "Catastrofa comportamentală", "Poluarea auditivă", "Omul" şi "Câteva întâmplări".
Radu povesteşte cum ar face el şcoala, dacă ar putea: "În primul rând, aş renunţa la clase. N-aş mai face clasa I, clasa a II-a... Ci, dacă ai terminat lecţia asta, treci la următoarea. Acum nu e acelaşi lucru. Nu! Pentru că eu, chiar dacă nu înţeleg, sunt obligat să merg în clasa următoare. Apoi, aş scoate programa şi caietele de notiţe. Nu scriu, nu înregistrez, pentru că nu trebuie să învăţ. Trebuie să înţeleg! Cine nu înţelege rămâne la nivelul ăla. Poate înţelege altă materie şi atunci avansează pe cealaltă materie până unde poate. Şi aş scoate tema. Tema e ceva cam fără rost, pentru că, dacă eu pot să fac tema, înseamnă că am înţeles lecţia, dacă eu nu pot să fac tema, n-am înţeles nimic".
PRIMELE CUVINTE: "DIVIDENDE" ŞI "CALORIFER"
Radu nici acasă nu poate sta singur. Mai ales pe mama lui trebuie să o ştie aproape, drept pentru care Grazziela nu poate pleca nicăieri. "Cred că ar fi trebuit să mă obişnuiesc până acum şi să învăţ să accept, dar nu pot. Ce va face când eu nu voi mai putea sau nu voi mai fi?", se întreabă, cu un soi de deznădejde, femeia. "Îl iubesc enorm, dar sunt un fel de extensie a lui şi mi-e teamă că nu o să mă pot adapta în continuare." Radu face origami - mi-a făcut şi mie o casetuţă şi un cocor ce dă din aripi -, transformând hârtia în fel şi chip. Construieşte oraşe pe calculator şi explică cu lux de amănunte ce trebuie făcut pentru reducerea poluării, a şomajului şi a infracţionalităţii, dând dovadă de reale talente de edil, însă nu se îmbracă singur, "că n-are butoane". Nu merge singur la toaletă, nu dă drumul la apă... în general, tot ceea ce ţine de satisfacerea nevoilor primare pentru el reprezintă o barieră de netrecut. A început să vorbească pe la 1 an, iar primele cuvinte nu au fost nici ma-ma, nici ta-ta, nici pa-pa, ci "dividende" şi "calorifer". Mai apoi, când cuvintele s-au înmulţit, a început să dezvolte o poveste cu o planetă - Doror, şi o altă mamă - Manatina. Mi-a spus-o şi mie şi a insistat că nu e o "poveste", ci ceva cât se poate de real.
"NU VREAU SĂ TRĂIESC, VREAU SĂ FIU"
"Eu sunt parţial de pe altă planetă", a început el. "Eu sunt jumătate de pe lumea asta care se vede şi jumătate din aceeaşi lume, din viitor. Sunt unul, dar sunt în două locuri în acelaşi timp, pentru că acele două locuri se suprapun. Oamenii s-au mutat de pe Pământ pe o altă planetă, iar planeta aceea se numeşte Doror. Eu sunt deci din viitor şi am fost de fapt un accident. La naşterea mea, spaţiul s-a pliat, iar eu am devenit punctul de legătură între cele două lumi. Mama mea de pe Doror e Manatina." Manatina este o prezenţă zilnică în viaţa lui Radu şi a familiei lui. De multe ori, Grazziela îi spune ceva, Manatina nu e de acord, şi atunci Radu nu face. "Acolo, oamenii se nasc fericiţi", continuă el, "există şi nişte roboţi care sunt foarte asemănători cu oamenii de-acum. Diferenţa între un robot şi un om este că un robot trăieşte, iar un om este. Mama mea m-a întrebat o dată dacă mie mi-e frică să trăiesc. Da, mi-e frică să trăiesc. Eu vreau să fiu. Voi mă obligaţi să trăiesc, iar eu vreau să fiu. Oamenii nu sunt obligaţi să trăiască în acea lume. O lume în care oamenii sunt obligaţi să trăiască nu-i o lume bună. Aici te obligă lumea din jur... e un cerc vicios. Eu trăiesc pentru că el trăieşte, el trăieşte pentru că tatăl lui a trăit. Eu nu spun că sunt obligaţi să trăiască pentru că nu vor să moară. Nu în sensul acesta vorbim, opusul lui a trăi este a fi. în sensul fizic, eu trăiesc şi aici şi acolo, dar în sensul metafizic aici trăiesc, acolo sunt. Acolo nu mă îmbracă nimic, hainele se creează pe mine, eu pot să văd ce e în acel dulap fără să-l deschid. Acolo, dacă vrei să ajungi dintr-un loc în altul, te transmiţi. Acolo nu exişti fizic. Acolo nu trebuie să te adaptezi, pentru că n-ai la ce să te adaptezi. Acolo, fiecare depinde de restul lumii, dar restul lumii nu depinde de fiecare."
"O DE LA ORBITĂ"
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
"Asta am început să auzim de când avea el 2 ani şi puţin. În poveste apăreau şi cuvinte în engleză, dar de unde ştia el cuvinte în engleză la 2 ani... nu ştiu", ridică din umeri Grazziela. "Tot pe la 2 ani a început să-şi creeze balansul ăsta (Radu are o permanentă mişcare a capului, spune că este datorată faptului că se află simultan în cele două lumi - n.r.). La început am crezut că e un tic, am fost cu el la psihiatru şi mi-a dat nişte pastiluţe, în nici un caz nu a pomenit ceva de autism. După ceva vreme l-am operat de strabism şi medicul care l-a operat mi-a sugerat să merg cu el la neuropsihiatru, bănuia că e un tic care i s-a format din cauza vederii slabe. Am ajuns la Bucureşti, la un neuropsihiatru care, după ce l-a evaluat un an, i-a pus diagnosticul de autism. În afară de balansul ăsta, am mai observat la el ceva: se împotrivea la orice chestie nouă pe care trebuia să o facă. De exemplu, a fost imposibil să-l învăţ să facă la WC şi tot au fost diverse ciudăţenii în comportamentul lui care m-au făcut să mă gândesc că e ceva serios cu el. A mers la grădiniţă de la 4 ani, nu comunica cu copiii deloc, dar educatoarea îl aprecia. Şi-a dat seama că e un copil foarte isteţ. Dar nu se îmbrăca, nu se încălţa, nu mergea singur la toaletă... După ce a terminat grădiniţa, cu diagnosticul de sindrom Asperger l-am înscris la şcoală. Un supermedic mi-a spus atunci să încerc să obţin pentru Radu un program educaţional individualizat. L-am întrebat ce-nseamnă program educaţional individualizat şi el mi-a răspuns: «Adică să le dai bani». Aşa s-a gândit el - că eu îi mituiesc pe profesori, ei vor închide ochii şi aşa Radu va termina şcoala. Şi m-a dezgustat chestia asta. L-am înscris la o şcoală normală. Învăţătoarea la care a fost repartizat atunci mi-a spus să-l duc la o şcoală specială, că asta-i o şcoală de elită, iar el nu-i un copil normal... Că-şi scoate certificat medical, că ea nu mai poate cu copilul ăsta. Şi s-a făcut atunci o şedinţă cu învăţătoarele: care vrea să-l ia la ea în clasă. Atunci, doamna Stoicoci - o învăţătoare extraordinară - a zis că-l ia ea. După prima zi, învăţătoarea mi-a spus că a rămas uimită. I-a pus pe toţi copiii să dea exemple de cuvinte cu litera "o" şi Radu ridică mâna şi zice: "Orbită". L-a întrebat: «Ce e orbita?» şi el răspunde: «Păi, este traiectoria pe care se învârt planetele în jurul Soarelui şi sateliţii în jurul planetelor». Bine, el de mic se uita doar prin reviste cu secţiuni prin motoare şi pe Discovery. Înnebunea când îi citeam seara poveşti. Dar, dincolo de faptul că e un copil supradotat, am impresia că e strivit între două lumi."
GENIALUL CU CERTIFICAT DE HANDICAP
În timp, au rămas doar cu diagnosticul, pentru că nimeni nu le-a dat nici o soluţie. Grazziela a fost la neuropsihiatri care de care mai celebri. "Oameni care profită de pe urma suferinţei oamenilor", i-a descris ea. Pare deja să se fi împăcat cu ideea că "cea mai mare afacere este psihiatria pediatrică. Ei ştiu că eşti în stare să dai tot ce ai, dar ei nu-ţi dau nici o soluţie şi nici nu îţi spun că nu ştiu, că nu se pricep. Am fost şi la o sumedenie de psihologi care, după câteva şedinţe cu Radu, plecau cu cozile între picioare spunând că nu ştiu ce să-i facă şi cum să-l ia. E şi foarte greu, când copilul are mintea ceva mai ascuţită decât terapeutul. Odată, unul a încercat să-l convingă să se tundă spunându-i că părul îi consumă prea multă energie din corp, la care copilul, nonşalant, i-a răspuns: «Dar fetele cum pot avea părul lung fără probleme?»". Căutând disperată soluţii, Grazziela a dat şi de medici care i-au spus că n-are nimic copilul, e doar răsfăţat. Şi cât n-ar fi dat ea să fie aşa. "Mi-aş fi dorit să fie mediu ca inteligenţă, dar să se descurce singur. Am cheltuit o avere numai pe păreri, nimeni nu mi-a dat niciodată nici o soluţie. Am o casă la Câmpina şi aş fi în stare să o donez unei fundaţii care să facă ceva pentru copiii ăştia. Trebuie să existe şi pentru cei ca el o soluţie. Măcar să se folosească de mintea lui... Însă eu, din contră, trebuie să-i scot certificat de handicap."
Material primit pe email
Eu as zice,ce-ar fi sa plecam de la premisa ca, nu toti copii confabuleaza,si pe unii chiar sa-i credem ce vorbesc…
Eu cred ca aceasta doamna, a carui copil da dovada de o inteligenta iesita din comun si chiar daca are un comportament diferit de ceilalti copii de varsta lui, ar trebuii sa nu mai caute nici un raspuns la nici un medic roman (care se intereseaza doar de ban si nu de rezolvarea cazului propriu-zis), sa nu mai bage in seama faptul ca copilul ei are certificat de handicapat si ca nu este ca ceilalti copii adica „normal” ci doar sa il accepte asa cum este, sa incerce sa il inteleaga, sa se adapteze la nevoile acestuia si mai ales sa isi traiasca viata impreuna cu acesta frumos, pt ca chiar daca este diferit este totusi copilul ei si pe care trebuie sa-l iubeasca asa cum este.
Dar daca dansa simte ca nu va avea pace pana nu va stii cu exactitate ce se intampla cu copilul ei poate ar trebuii sa caute cazuri similare, existente in lume, prin intermediul internetului sau prin reviste medicale sau mai stiu eu unde.Sunt convinsa ca la un moment dat de undeva tot va primii niste raspunsuri bune sau mai putin bune.
Oricum, oricare ar fii situatia ar trebuii sa isi accepte copilul asa cum este si sa nu-si mai doreasca de la acesta sa fie „normal”.
Forte frumos.
Si eu sunt in aceeasi situatie ca doamna.Si eu am un copil cu autism inalt functional,inteligent si premiant,si eu ma lovesc de aceleasi probleme ca si ea,si eu am cautat ani de zile raspunsuri acolo unde ele nu existau,si eu sufar de fiecare data cand copilul este batjocorit la scoala desi nu face rau nimenui,nici macar nu se apara,si eu am plans ori de cate ori societatea nu-mi intelegea problema sau chiar radea cu gura pana la urechi de ‘anormalul’ meu puiut dar m-am obisnuit si chiar accept situatia daca exista unele limite de bun simt din partea celor care nu-nteleg fenomenul.Doamna trebuie sa inteleaga ca nu e vinovat nimeni pentru ceea ce i se intampla,nici macar ea nu e vinovata si ca inca ne ramane speranta ca intr-o zi se va descoperi remediul pentu ei.Pana atunci insa exista terapii educationale de tot felul unele mai eficiente decat altele Terapia ABA este cea mai eficienta dar este si costisitoare insa recuperarea in functie de potential si IQ este de pana la 99%.Decat sa dea banii pe medici carora oricum le lipseste ‘instrumentul muncii'(tratamentul)mai bine plateste psihoterapeutii care intr-adevar se ocupa de copil 8 ore pe zi intensiv.Si mai avem o datorie noi parintii:sa-i iubim enorm si neconditionat,sa-i sprijinim , sa nu obosim niciodata(e greu) si sa le oferim tot ceea ce nimeni pe lume nu le poate oferi.Concentrati-va pe autonomie personala,steriotipii si tot ce considerati ca are nevoie copilul pentru a nu mai fi dependent de d-voastra.Asta va va mai lua din stresul creat de posibilitatea ca maine sau peste cativa ani nu veti mai fi.
revin ‘stereotipii'(graba strica treaba)
Mame dragi cu copii binecuvantati, lasati calea medicinei traditionale. Exista pe internet tot felul de povesti similare si exista mame care au inteles si acceptat acesti copii ca fiind binecuvantari pentru aceasta lume. Nu suntem singuri in univers, ei chiar spun adevarul. Mergeti la maestrii iluminati(nu Guru, atentie, Meestrii sunt foarte rari si nu creeaza niciodata turme, ei doar ii ajuta, prin iubire, pe oameni sa se trezeasca fara a crea dependenta de ei…mare grija sa nu ajungeti pe mana unor manipulatori)… daca nu va puteti accepta copiii, desi nu aveti nevoie decat sa-i acceptati asa cum sunt, sa-i inconjurati cu iubire neconditionata, sa-i credeti ca va redau realitatea chiar daca nu convine realitatii voastre si a societatii. Ei vin sa ne spuna despre iubirea neconditionata si despre cum putem fi o lume plina de iubire. Cautati RazaRa pe internet, a avut un copil binecuvantat, a scris o carte din care veti putea intelege multe, contactati-o si vorbiti cu ea daca vreti neaparat sa va satisfaceti curiozitatea.Cartea se numeste 12 ani si 11 luni de ucenicie langa fiul si maestrul meu…sau pur si simplu lasati mintea si ascultati-va sufletul.
Va trasmit din inima sa va deschideti sufletelul catre acesti copii binecuvantati, sa va bucurati de ei, sa fiti fericite ca sunteti binecuvantate cu astfel de prezente.
Ar fi minunat daca a-ti lua legatura cu Elena Ignat (Razara) sunt convinsa ca ea va poate ajuta .Aveti un copil binecuvantat de DUMNEZEU
Am revenit, acesta este numarul de telefon al minunatei RAZARA 0721090850 .Sa va fie de folos ,Lia Romanu