Psihosomatică: Bolile Alergice

Psihoalergologia este o teorie şi o disciplină de interferenţă între alergologie (ca disciplină medicală) şi psihologie.

Concepţia organicistă şi mai ales cea psihosomatică în bolile cu caracter alergologic se centrează pe două categorii de factori, ponderea lor şi poziţia de prioritate fiind diferită (după credinţele şi convingerile profesionale ale medicului):

  1. factori specifici, după unii autori denumiţi şi principali (ALERGENI –praf, polen, mucegaiuri, dafnii, poluare cu degradanţi ai arderii combustibililor de maşină, aditivi alimentari etc.) care au caracter fizico-chimic şi care pot fi probaţi prin teste de provocare;
  2. factori nespecifici bolii alergice , care se pot regăsi şi la pacienţi cu alte boli, care au caracterul de triggeri (favorizanţi), care au proprietatea de a declanşa manifestări clinice similare cu factorii principali (alergenii). Cercetări recente evidenţiază rolul tot mai susţinut în: favorizarea declanşării, întreţinerii bolii variaţii ale complianţei la terapie.

Obiectivele psihoalergologiei sunt:

  1. Stabilirea ponderii factorului psihic în dinamica procesului alergic:

-          vulnerabilitatea la interpretare astresului;

-          trăsături de personalitate premorbide (predispozante): nesiguranţă, inferioritate, agresivitate (ostilitate), egocentrism, introversie reactivitate excesivă, anxietate/neuroticism, inteligenţă peste medie;

-          sau absenţa unui profil specific(mai rar şi este legat de metodologie).

  1. Cercetarea impactului bolii alergice asupra vieţii psihice a bolnavului diagnosticat exprimat prin:

-          recul somatopsihic la disconfortul generat de boală (insomnia, somnolenţa diurnă la astmaticii cu crize nocturne, iritabilitatea bolnavului cu prurit în urticarii sau dermatite atipice);

-          reacţii psihice faţă de posibilitatea repetării  puseelor în bolile alergice exprimată prin: anxietate de aşteptae ( crize de astm, edem glotic) sau anxietate de perspectivă care conduce la depresie, la bolnavii cu alergie medicamentoasă care sunt puţin optimişti în legătură cu viitorul lor;

-          modificări induse secundar de tulburările psihoalergice specifice bolii: disconfortul bolii (tuse, prurit) prin implicaţii socio-estetice generează apropiere socială (in perioadele de linişte) sau distanţare socială (generată de reacţiile celor din jur si de agravarea bolii) ceea ce întreţine susceptibilitate ridicată facţă de boală şi generează anxietate persistentă;

-          degradarea indicatorilor de calitate a vieţii pacientului cu alergie , care întreţine prin reacţie circulară continuitatea şi cronicizarea bolii cu (tulburări afective, de randament fizic şi intelectual şi de inserţie socială şi profesională).

Conceptul de reacţie de tip alergic

Cercetări contemporane de psihosomatică alergologică au stabilit că reacţiile alergice şi cele pseudo-alergice au un numitor comun şi anume declanşează sindroame respiratorii, cutanate sau digestive pentru care soluţia terapeutică imediată este este medicaţia antihistaminică, dar care prezintă risc ridicat de prelungire şi dependenţă. Pentru aceste motive identificarea influenţelor factorului psihic în geneza sau întreţinerea bolilor alergice este necesar pentrua găsi oportunităţi terapeutice mixte psihosomatice sau somatopsihice.

Elemente de psiho alergologie respiratorie

În alergie în general şi astm în particular, studiile de psihosomatică tind să deplaseze către personalitatea astmaticului interesul pe care vechii autori îl acordau „terenului” pentru a explica fapte neobişnuite ca: posibilitatea reacţiilor la mânie (astmul Trousseau), la imagini (astmul Proust) sau la visuri (Jacquelin). S-a observat că pacienţii cu astm sunt bolnavi fragili din punct de vedere emoţional. Potrivit teoriei psihodinamice, frica de a pierde dragostea mamei (sau a substitutelor sale) constituie fondul atitudinii bolnavului. Potrivit lui Ziwar (apud Athanasiu, 1998), criza de astm ar reprezenta o criză de plâns inhibată. Criza de astm, dispneea expiratorie, par să rezulte dintr-o inervare „regresivă” a funcţiei respiratorii, datorită inhibiţiei confesiunii şi a lacrimilor.

Bolile aparatului respirator provoacă variate tulburări psihice, deficitul oxigenării putând produce atât modificări patologice în irigaţia creierului cât şi un puternic sentiment de frică de moarte rapidă prin asfixiere.

După unii autori, principalele probleme psihologice aferente bolilor psihosomatice alergice sunt următoarele:

-     declanşarea psihogenă a puseelor sau a crizelor de astm;

-      perceperea unor stări de frustrare, supărare sau conflicte în sânul familiei;

-      pierderi cu impact afectiv major (decese, divorţ, concediere, schimbarea locuinţei etc.);

-      referiri frecvente la moarte, stare de neajutorare sau lipsă de speranţă;

-      modificări comportamentale, labilitate emoţională, fumat excesiv, abuz de alcool;

-      evidenţa unor abuzuri fizice sau sexuale;

-      probleme conflictuale cu anturajul familial şi profesional;

-      noncomplianţa;

-      abilităţi intelectuale şi motivaţionale reduse pentru îndeplinirea monitorizării progresului terapeutic.

Numeroşi cercetători au încercat să definească un tip de personalitate propriu bolnavului de astm bronşic.

Un studiu efectuat de Gendrot pe un lot de 112 subiecţi suferinzi de astm a relevat că printre multiplii factori care declanşează criza, există anumite elemente mai constante: insecuritatea vitală prelungită, însumarea grijilor şi frustrărilor materiale şi profesionale, emoţie intensă, reţinere pulsională sexuală şi agresivă, abandon şi necazuri reale.

În încercarea de a creiona un profil al personalităţii bolnavului astmatic, Plozza (2000) subliniază că relaţia alterată faţă de mamă, la începutul vieţii, generează un conflict în pacient între „dorinţa de tandreţe” şi „teama de tandreţe”, existând o corelaţie între funcţia respiratorie tulburată şi capacitatea alterată a pacientului „de a da şi a lua”. Fuchs a atribuit această stare unui gen de teamă care s-a transformat în tactici defensive agresive şi unei tensiuni care a degenerat în tendinţa de acaparare impulsivă, acest tip de comportament „se coace” în timpul unei crize de astm, bolnavul pierzându-şi simţul de autocontrol.

Psihodermatologia

În ultimii ani s-au conturat noi direcţii de abordare a bolilor dermatologice, odată cu naşterea unei noi discipline: psihodermatologia. Aceasta este o disciplină de graniţă care îşi concentrează atenţia asupra cercetării şi tratării afecţiunilor dermatologice folosind combinarea instrumentelor specifice psihiatriei, psihologiei şi dermatologiei. După Koo şi Lebwohl (www.aafp.org/afp/20011201/1873/html) maladiile psihodermatologice sunt cele care implică interacţiunea psihic-piele. În această categorie intră trei tipuri de maladii: cele psihofiziologice, afecţiunile psihiatrice primare şi afecţiunile psihiatrice secundare.

Afecţiunile psihofiziologice (psoriazis, eczeme) sunt afecţiuni ale pielii care nu sunt direct legate de psihic, dar care reacţionează la stări emoţionale cum ar fi stresul.

Afecţiunile psihiatrice primare sunt cele în care drept urmare a unei afecţiuni ce ţine de domeniul psihiatriei este afectată pielea (spre exemplu cazul tricotilomaniei).

Afecţiunile psihiatrice secundare sunt asociate bolilor dermatologice cu caracter invalidant (psoriazis, vitiligo). Koo şi Lebwohl subliniază că aspectul invalidant rezidă în desfigurările produse de afecţiunea dermatologică în sine şi duce la scăderea stimei de sine, depresie, anxietate sau fobie socială (www.aafp.org/afp).

Tegumentul – roluri şi reacţii

Pielea este revelatoare pentru starea generală de prosperitate sau sănătate a omului. Ea este unul din cele mai importante organe de expresie emoţională, chiar în absenţa oricărei manifestări patologice. Puţine organe reacţionează la stresul emoţional, atât de prompt ca pielea. Pielea este o barieră şi o interfaţă între lumea externă şi cea internă a individului, precum şi un organ de simţ.

Reacţiile tegumentului la diferiţi stimuli fizici sau psihici, sunt extrem de vaste, mergând de la simple modificări circulatorii, cum ar fi roşirea de ruşine sau pălirea de frică, până la unele mai complexe cum ar fi apariţia unor maladii dermatologice ca eczemele, acneea, psoriazisul. Din acest motiv putem spune că există o predispoziţie umană pentru reacţii cutanate (Luban-Plozza, Poldinger, Kroger, 2000).

Concepţii psihosomatice privind psoriazisul

Statutul de boală psihosomato-psihică a psoriazisului a fost destul de târziu recunoscut, odată cu “descoperirea”  “skin-brain axis” (axei creier-piele).

În ceea ce priveşte psoriazisul ca boală psihosomatică, Luban-Plozza, Poldinger şi Kroger (2000) menţionează că anumite situaţii de stres nespecific, cum sunt pierderea de obiect reală sau imaginară, sau ameninţarea sănătăţii sau securităţii par să coincidă frecvent cu deteriorarea stării pacientului cu psoriazis. Aceeaşi autori remarcă la unii bolnavi simptome ca anxietatea sau deznădejdea pe de-o parte, iar pe de alta manifestări ale unei activităţi exagerate. O altă constatare a aceloraşi autori cu privire la aceşti pacienţi este aceea că ei obişnuiesc să se dezvăluie de o manieră sau alta.

Un alt autor semnalează declanşarea psoriazisului ca urmare a mobilizării unui conflict special, originar în cel dintâi stadiu de viaţă, cel pre-oral, faza senzorială. Mai precis, relaţia mamă-copil fiind inadecvată (neoferindu-i-se copilului suficient contact dermic), aceasta a dus la lipsa sentimentului de securitate. Lipsa sentimentului de securitate îl caracterizează pe pacient în continuare de-a lungul vieţii, odată cu dorinţa puternică de a avea o relaţie extrem de apropiată, pe de o parte, şi cu dezamăgirea şi furia rezultate din relaţia iniţială, pe de altă parte. Cu alte cuvinte conflictul constă în dorinţa puternică de simbioză prin contact dermic, şi respingerea acesteia, pentru a reprima forma arhaică, nedezvoltată a furiei.

Bibliografie:

Athanasiu, A., (1998) - Tratat de psihologie medicală, Ed. Oscar Print, Bucureşti

Luban-Plozza B, Poldinger W, Kroger K (2000) – Boli psihosomatice în practica medicală, Ed. Medicală, Bucureşti

www.aafp.org/afp/20011201/1873/html

www.aafp.org/afp

psih. Ursula Sandner

 

4 comentarii pentru “Psihosomatică: Bolile Alergice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *