Povestea Saruturilor Prizoniere

Era odata o fetita care fusese agresata cand avea aproape zece ani. Nu a fost vorba, din fericire pentru ea, de o violenta foarte grava dar, cu toate acestea a fost ranita foarte adanc. Intr-o seara de vara, cand toata familia statea afara, ea a fost sarutata cu forta, in intuneric, de catre un vecin, un prieten al familiei.

S-a zbatut si a reusit sa fuga, ravasita si foarte tulburata. Apoi i s-a spus mamei sale ce i s-a intampla. S-a simtit inteleasa si incidentul a fost pana la urma uitat sau…aproape uitat.

A fost nevoie de mult timp pentru ca fetita, devenita apoi femeie, sa inteleaga, intr-o zi, spre sfarsitul vietii ei, ca acel eveniment ramasese inca inscris in ea.

Cu toate acestea, cu mult timp inainre, simtise deja, in relatiile ei de cuplu, ca avea o dificultate in a saruta. Saruturi pe obraz putea sa ofere fara nicio dificultate. Surorilor, fratilor, copiilor ei, saruturi de alint, de rasfat, saruturi atunci cand copiii se loveau, pentru a le trece repede durerea, saruturi pline de afectiune. Dar nu si saruturi in relatiile intime, cu partenerii ei.

Exista ceva ce o facea sa nu se simta bine, cu acele saruturi, fie ca le oferea, fie ca le primea. Si concluzia ei fusese una foarte critica fata de ea insasi : “Nu stiu sa sarut bine.”

Cu mult timp dupa ultimul ei divort, dupa lungi ani de singuratate si de cautari legate de ea insasi, a intalnit un barbat care a trezit in ea o dorinta minunata de a saruta si de a fi sarutata. Cu saruturi adevarate de indragostiti, unde buzele se ofera si se daruiesc, saruturi pline de pasiune si tandrete.

Si a simtit atunci, ca in ciuda acelor noi dorinte, exista in continuare ceva ce o retinea. Ajungea sa simta o senzatie de rigiditate a maxilarului, buzele ramaneau foarte incordate, in ciuda dorintei  ei imense, in ciuda bucuriei ei.

- Dar de ce se intampla acest lucru? se intreba ea.

Intr-o noapte, in timp ce medita la toate aceste lucruri, amintirea acelui sarut fortat din copilarie i-a revenit in minte si a simtit o emotie puternica. Atunci a inteles, dintr-o data, ca acel sarut tinea de fapt prizoniere toate saruturile de iubire pe care voia atat sa le ofere cat si sa le primeasca.

Apoi s-a hotarat sa scrie o scrisoare acelui vecin care murise de mult si care o agresase in seara aceea, in copilarie. Si-a exprimat frica pe care a simtit-o atunci, dezgustul pentru ce s-a intamplat.

Si-a exprimat toata furia, repulsia, indignarea, regretul, increderea tradata si cat de mult ar fi vrut ca mama ei sa fie mai suparata pe el. A exprimat apoi dorinta ei imensa de a saruta cu toata libertatea, de a trai acea fericire cand buzele se intalnesc.

A scris mult in acea noapte. Apoi, dimineata a rupt foile in bucatele si fericita, usurata a aruncat totul in toaleta si a tras apa.

Dupa cateva zile a reusit, in sfarsit, sa-si regaseasca tot elanul, toata bucuria pentru a-l saruta cu iubire si tandrete pe cel pe care il iubea.

Si toate acele saruturi tinute prizoniere, se eliberasera, se daruiau pline de bucurie, cu toata fericirea acelei femei impacate cu ea insasi.

“Povesti pentru a iubi, povesti pentru a ne iubi”, Jaques Salome, Editura Ascendent

 

Sursa articol Damaideparte.ro

Imagini Adrian Barbu Photography

 

Un comentariu pentru “Povestea Saruturilor Prizoniere

  1. ma regasesc in povestea asta,chiar daca nu mi s-au intamplat lucruri asemanatoare,sunt disperata sa iubesc,sa-mi aleg barbatul,sa-l cuceresc,sa fiu eu cea activa in dragoste,desi stiu ca asta nu e bine,e gresit,nu e natural,nu asa am fost creati,din toate partile primesc semnale ca eu ca femeie am fost creata sa fiu pasiva,sa fiu iubita,aleasa,cucerita,de cineva pe care nu il vreau,sincer,ma simt violata non-stop de jumatate de viata,cam de cand mi s-a trezit instinctul sexual si,sincer,stiu ca nu-mi voi gasi linistea pana cand nu voi renunta la aceasta lupta,la aceasta impotrivire fata de natura,fata de barbati,fata de acceptarea pasiva a iubirii nedorite pentru care sunt destinata,eu vreau sa iubesc pe cine vreau dar…trebuie sau poate chiar am nevoie sa fiu iubita de oricine,chiar si de un barbat pe care nu-l iubesc si de care nu-mi place deloc,pentru ca nu-mi voi gasi linistea pana cand nu ma voi hotari ce vreau sa fiu:barbat(cu sufletul)sau femeie(in totalitate).care-i problema mea?care ar trebui sa fie solutia/ce ar trebui sa fac,ce ar fi cel mai bine sa mi se intample?zi orice,ca nu ma jignesti si nu ma superi,eu pana la urma tot o sa fac cum ma taie capul,ca de-aia am si eu capul meu,dar cine stie,poate ma iluminezi si-mi va fi mai usor sa-mi gasesc calea,oricare ar fi ea,sunt deschisa pentru orice(din pacate,nu inca pentru orice barbat)…merita sa incerci :-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.