Povestea mea – Ursula Sandner

Ursula SandnerAcum mai bine de 10 ani viata a ales sa-mi arate ca tot ceea ce construisem eu pana in acel moment este gresit pentru mine si a facut asta izbindu-ma puternic de pamant. Am pierdut tot si m-am trezit efectiv pe marginea prapastiei.

Profesia nu ma reprezenta, lucram doar pentru salariu si pentru ca sa am o "recunoastere sociala".

Credintele, valorile si gandurile mele m-au determinat sa fac tot felul de alegeri nefaste si intr-un final m-au aruncat intr-o depresie profunda, insotita de anxietate si atacuri de panica.

Am permis oamenilor din jurul meu sa ma influenteze, astfel ca luam decizii ca sa obtin aprobarea apropiatilor mei. Nici macar nu-mi dadeam seama ca nu ma reprezentau si ca nu sunt alegeri bune pentru mine.

Nimic nu era bine, nu-mi placea nimic din viata mea si cu gandirea de atunci nici nu vedeam vreo iesire.

Imi aduc aminte ca la un moment dat, in disperarea pe care o simteam, ma gandisem chiar sa imi iau viata si ma gandeam si cum voi pune in practica acest plan. Firul de care m-am agatat in acel moment a fost cainele meu, Alma. Nu vroiam sa o abandonez si sa o las singura pe lume pentru ca noi doua aveam o legatura aproape simbiotica. Ii datorez viata mea si cat timp voi trai, cainii vor fi pentru mine fiinte minunate care exista pe lume ca sa ne invete si sa ne ofere acest dar nepretuit: iubirea neconditionata.

Era intuneric si ceata. Nu vedeam solutii si nu stiam incotro sa o iau. Si atunci, am primit cadou o carte - o carte scrisa de Osho. Am inceput sa citesc acea carte si am vazut o raza de lumina... nu eram singura pe lume, mai sunt si alti oameni care gandesc ca si mine. De fapt, eu nu stiam ca gandesc asa, pentru ca aveam alte valori si alta viziune asupra vietii preluata de la cei din jurul meu, insa la fiecare paragraf pe care il citeam ma auzeam spunand "asa este".

Am luat decizia sa nu ma opresc aici, ci sa cunosc cat mai mult despre viata, despre mintea omului si m-am inscris la facultatea de psihologie. Acesta pas a reprezentat sfarsitul vietii mele de pana atunci si inceputul unei noi vieti. Am renuntat la tot ceea ce ma lega de vechea mea viata - job, prieteni, ambitii inutile si superficiale. Mi-am vandut apartamentul si in urmatorii ani am mers la toate cursurile, workshop-urile, atelierele de dezvoltare personala pe care le gaseam. Am citit sute de carti de psihologie si din domenii conexe: filosofie, sociologie, medicina alternativa etc. Mi-am facut in timp formarea in psihoterapie, master, doctorat, am urmat formarea in NLP, am explorat si diferite cai spirituale - samanism, tehnica radianta, feng-shui, meditatie vipassana, am petrecut timp in pelerinaje la manastiri. Cautam raspunsuri la intrebarile existentei, cautam acele adevaruri care reprezinta numitorul comun al tuturor informatiilor cu care veneam in contact. Toate aceste lucruri si-au pus amprenta asupra devenirii mele, iar in prezent imi place sa cred ca reprezint chintesenta intelepciunii si a ideilor pe care le-am descoperit si mi le-am insusit.

Pe acest parcurs mi-am gasit vocatia, mi-am dat seama ca pot si stiu sa lucrez cu oamenii, sa le inteleg suferinta si sa-i sustin sa-si gaseasca adevarul si calea proprie.

Drumul meu a devenit din ce in ce mai clar si mai lin, iar acum sunt in punctul in care pot sa spun ca imi traiesc visul... si stiu ca sunt doar la inceput. Ascultand oamenii si lucrand cu ei atat de mult cum am facut-o in ultimii ani, am invatat sa deslusesc si sa navighez in meandrele psihicului si ale vietii umane si am binecuvantarea ca in fiecare zi sa invat ceva nou.

Meseria mea - cea de life-coach, psihoterapeut si trainer - m-a ales pe mine, nu eu am ales-o pe ea. In timp ca ma cautam pe mine, mi-am gasit si vocatia.

Stiu ca datoria mea este sa ma imbunatatesc incontinuu, sa cunosc, sa ma dezvolt, in asa fel incat sa le fiu de un real ajutor oamenilor care vin inspre mine. Imi fac un scop in sine din a cauta sa inteleg si sa le explic oamenilor cat mai simplu adevaruri care pot parea initial complexe pentru ca am ferma convingere ca atunci cand poti sa explici ceva intr-un mod logic, firesc si usor de inteles, inseamna ca tu ti-ai insusit cu adevarat acel lucru.

Uitandu-ma inapoi, imi dau seama ce binecuvantare a fost drumul pe care am fost nevoita sa merg. Viata mi-a spus NU la tot ceea ce credeam ca imi doresc si m-a obligat sa caut o alta cale, CALEA MEA. Fiecare pas pe care l-am facut a fost un pas catre lumina, catre intelegere si catre o existenta traita cu sens.

Imi iubesc acum viata, imi place de mine si imi place felul in care traiesc si stiu ca mai am multe de facut. Mi-am descoperit valorile, gandesc si traiesc constient, fac alegeri rationale si in acord cu personalitatea pe care mi-am construit-o si la care inca lucrez.

Am aflat ca nimeni nu detine adevarul care mi se aplica mie, ca doar eu stiu cel mai bine ce este ok sau nu pentru mine. Experimentez viata, ma provoc si ma testez pe mine insami,  uneori mai gresesc, insa am invatat de mult ca greselile sunt lectii de viata, ca ele vin ca sa-mi dea oportunitatea sa-mi descopar noi resurse, noi raspunsuri si sa ma slefuiesc, tinzand catre perfectiune.

Va multumesc tuturor celor care ati venit inspre mine ca sa lucram impreuna si va multumesc si voua, celor pe care urmeaza sa va cunosc. Este o onoare pentru mine sa va pot fi alaturi in aceasta calatorie fascinanta numita VIATA, sa pot sa va insotesc - chiar si cativa pasi - pe calea devenirii voastre.

Povestea mea este si povestea ta... stiu ca si tu ai luptele tale, intrebarile tale, deznadejdile tale. Stiu ca si tu cauti sa afli ce te face fericit, care este sensul existentei tale, care este misiunea ta pe acest pamant. Eu mi-am gasit calea, iar de o cauti cu adevarat, stiu sigur ca si tu o vei gasi pe a ta - "cauta si vei gasi"!

Te imbratisez cu drag,

Ursula

 

 

 

 

24 comentarii pentru “Povestea mea – Ursula Sandner

  1. Citind ce ai scris, imi dau seama ca ma recunosc atat de bine in multe din randurile de mai sus. Si la fel, faptul ca am un caine m-a facut si pe mine sa ma agat de viata, chiar daca momentan sunt la pamant in aproape toate domeniile. Doar ca stiu ca acest „la pamant” pentru mine acum e doar o perioada, si nu stiu, am convingerea ca aveam nevoie si de aceasta perioada ca sa descopar o groaza de lucruri despre mine si ca sa imi gasesc adevaratul meu drum pe care il simt acolo, dupa colt ca va aparea. E ciudat, chiar si in cele mai proaste zile, chiar si cand toata lumea imi spune ca sunt rau si ca am facut alegeri proaste, chiar si atunci eu am convingerea ca asa trebuia sa fie si ca asta e calea pe care trebuia sa merg si voi ajunge incet incet sa descopar exact lucrurile de care am nevoie pentru a trai viata care sa ma implineasca, in toate domeniile: personal, profesional, social. Deci acest post al tau, citit dimineata devreme, mi-a dat oarecum un dram de incredere in plus, ca e ok uneori si sa fii la pamant, ca sa te poti ridica exact unde trebuie. Multumesc :)

    1. Citindu-ti povestea, mi-am dat seama ca am facut si eu greseli destule, mi-am invatat lectiile si merg mai departe. Am suferit, m-am zbatut, dar tot la mine e raspunsul. Nu la ceilalti. E un an nou plin de schimbari pe toate planurile. Asa il doresc tuturor.

  2. Perfectiune? Eu vad o structura de caracter nevrotica … Dar drumul dumneavoastra va continua spre tot ceea ce este suficient sa fiti: umana.

  3. Florin, o anumita forma de nevroza „normala” este intrinseca omului si existentei sale :)
    Important este sa fim constienti de ea si sa o gestionam in asa fel incat sa nu devina patologica.

    Iti multumesc pentru comentariu si da, imi doresc sa-mi continui drumul catre explorarea si desavarsirea fiintei si existentei mele umane.

  4. Citind ,pot sa spun ca traesc in acest moment tot ceia ce dumneavoastra ati trait in trecut. M-am gandit si eu sa-mi pun capat zilelor, dar am o fetita de 10 ani si nu pot sa o las singura in lumea asta rea,plina de invidie ,fara sa o invat cum sa zboare . Sper si ma rog sa am puterea sa trec cu usurinta peste valurile tulburi alé vietii. Va multumesc ca existati si ne aratati drumul pentru un nou inceput. Multumesc!

  5. E remarcabila povestea dvs. De fapt am mai auzit aceasta poveste a unor personae curajoase ce si-au schimbat macazul in viata, iar apoi terminind psihologia si cursuri de NLP au devenit life-coaches.

    Sincer, mult timp am perceput viata ca un labirint in care o persoana e legata la ochi si trebuie sa mearga pe calea „potrivita” ei insisi, fara macar sa stie ce cale sa apuce. In realitate, are foarte multe optiuni.

    Ce m-a facut sa realizez cit de gresit traiam si gindeam a fost chiar o dragoste neimpartasita care m-a ajutat sa intorc totul si sa vad unde locuieste „dracul”. Numai asa am putut sa-mi dau seama ce e rau si ce e bine, sa invat sa discern pe indelete fiecare lucru. Intrebarea: ce e dragostea? m-a facut sa citesc multa literatura motivationala, religioasa, transcedentala, new-age, psihologie, NLP, etc. Mi-am dat seama ca sintem de fapt niste persoane care putem avea un traiect gresit de la nastere pina la moarte, dpdv.
    educational, socio-cultural si individual/caracterial.

    Nesansa mea in dragoste a fost de fapt de fapt norocul primit in viata pentru a-mi ascuti intuitia si a o asculta de fiecare data in momentele de decizii dificile.

    De mai bine de 14 ani lucrez cu mine insami la ceea eu numesc: „fa-ti viata ca o vacanta”, si desi am reusit intr-o oarecare masura, imi dau seama ca mai am mult pina la a realiza lucrul acesta.

  6. Interesant articol si motivational in acelasi timp. Sunt interesat totusi de numele cartii de care spuneai mai sus, cea scrisa de Osho. Multumesc!

  7. vine un moment pentru fiecare cand adevarul interior este relevat cu ajutorul cuiva care face un declic asupra ta sau cu ajutorul vietii care poarte face acest lucru cu tine printr-o intamplare, accident sau depresie …totul este creeat de mintea noastra …cu mintea trebuie sa lucram si sa o aducem in echilibru cu emotiile noatre carora le dam prea mult liber la controlul asupra vietii noastre …putem face facultati sau cursuri , terapii alternative , citi carti …si eu am facut-o …dar pana nu intri in interiorul tau , pana nu ajungi sa te cunosti tu pe tine mai intai foarte bine ..nimeni , nici un guru nu te poate ajuta …iti poate da poate un indiciu , te poti recunoaste in povestile lui dar fiecare are calea lui unica , personalitatea lui, creeata si uneori reinventata de minte , de subconstient …deci intai cred ca este important sa incerci sa te cunosti bine pe tine si sa nu te lasi influentat de trairile pe care altii le-au avut pentru ei ..pe care le impartasesc dar care nu este sigur ca sunt bune si pentru tine…sufitii folosesc o tehnica a citirii fetei , care se numeste AL FERASA..care iti permite sa ajungi in profunzimea ta , sa-ti cunosti corpul datorita trasaturilor lui, sa-ti cunosti adevarul tau si cel mai important sa afli DE CE …esti asa…am citit si eu OSHO…cartea poate fi Echilibrul Corp-Minte , sau Aici si Acum …este interesant ce spune el dar a fost calea lui ..fiecare avem calea noastra unica si e lectia noastra sa o descoperim..

  8. Ce frumos suna: „Povestea mea este si povestea ta!” Ma regasesc in ea in mare masura. De fapt, e criza varstei mijlocii, cand ori cazi, ori alegi sa progresezi rapid, sa-ti descoperi potentialul interior si talentele latente. E povestea FIECARUIA. Provocarea vietii, prin care trecem, si fie ne scufundam, fie ne cresc aripi. Vestea buna e ca NOI ALEGEM varianta care ni se potriveste!

  9. Multumesc pentru acest articol si pentru toate postarile de pe Facebook. Le urmaresc cu interes si de fiecare data invat cate ceva folositor chiar daca am o anumita varsta si s-ar presupune ca stiu deja destule despre viata. Felicitari pentru reusita de pana acuma si mult succes in continuare.

  10. Fiecare dintre noi trebuie să se descopere pe el însuși, ce vrea și mai ales ce poate să facă. Toți ne recunoaștem în această poveste, la un moment anume din viața noastră. Important este să nu cedezi.

  11. Citind povestea ta ,ma regasesc in cuvintele tale doar ca spre deosebire de tine,eu inca nu am reusit sa ma rup de trecut…sunt frici care ma cuprind ,dar…vreau sa fiu libera si voi lupta in continuare…ma bucur ai intrat in viata mea si prin cuvintele tale prind putere…iti multumesc.

  12. Sunt fericita ca ai reusit sa iti gasesti calea,si eu sunt in cautarea ei. Vreau sa reusesc in viata,sa imi scriu destinul si sa mi-l colorez asa cum imi doresc. Am citit citit e-book-ul tau,mi-a placut foarte mult,imi place tot ce scri. Multumesc,multumesc,multumesc.

  13. Citind primele randuri pot spune ca ma regasesc in ceea ce spui.
    Sunt intr-un moment in care nu prea vad rostul vietii, pe zi ce trece sunt tot mai apatic, mai dezinteresat, mai cinic.

    Nu pot spune ca sunt in depresie, nici nu m-am gandit sa-mi iau viata, doar ca mi-e greu sa fiu entuziast, sa TRAIESC, nu prea ma mai bucur de nimic.

    Am inceput sa-mi pun intrebari, sa ma autoanalizez, sa gasesc raspunsuri cu privire la mine, si la viata.

    Am constatat demult ca n-am incredere in mine, mi-e teama de necunoscut, nu pot sa-mi asum riscuri pentru ca in mintea mea vizualizez doar consecintele negative ale actiunilor pe care urmeaza sa le fac.

    Ma judec foarte aspru, ma astept ca si altii s-o faca la fel, practic am ajuns sa proiectez in altii parerea proasta si extrem de critica pe care o am despre mine.

    Nu prea-mi place nimic la mine, mi-e greu sa cred ca altora le-ar placea ceva, iar cand vad ca sunt laudat sau ca altii n-au o parere atat de proasta despre mine, sunt sceptic, sunt intrigat.

    Un sfat oricand ar fii benefic.

  14. fascinanta poveste, nu as fi spus ca ai trecut vreodata printr-o depresie si atacuri de panica! fascinanta, pentru ca ai avut forta sa iesi din acel iad si sa mergi mai departe si sa transmiti celorlalti din preaplinul tau
    cum ai reusit totusi?

  15. ‘’Am aflat ca nimeni nu detine adevarul care mi se aplica mie, ca doar eu stiu cel mai bine ce este ok sau nu pentru mine’’Foarte adevarat,acesta-i de fapt unul din adevaruri in viata.O poveste interesanta care ma umplut de bucurie sa o citesc dar sa o si urmez.Era pacat sa nu o destainui.Felicitari!si sunt sigura ca slefuirea diamantului personal se apropie de perfectiune.Te vom urma pt ca nu se poate altfel este prea frumos exemplul incat nimeni nu ar trebui sa ramana in urma.

  16. Vaiiii !!!!! Ce ma regasesc in povestea ta !!! Parca as fi eu :(
    Si eu mi-am dat seama, in urma cu un an ca nu sunt bine, ca totul nu e bine … am incercat sa-mi schimb gandirea … e atat de greu, e nevoie de multa-multa vointa.

  17. Constat ca nu sunt singura, asta este foarte important pentru mine, deoarece fiecare dintre noi ajungem sa ne punem intrebari la un moment dat : de ce fac ceea ce fac? oare este bine drumul pe care l-am ales? poate a fost bine pana acum, poate trebuie sa ne urmam alt curs al vietii? Poate trebuie sa nu mai facem compromisuri: la job, in relatia noastra, poate meritam mai mult, poate ar trebui sa ne facem viata asa cum ne-o dorim noi, nu cum si-o doresc altii , copiii nostri ce invata de la noi? Scoala nu-i ajuta sa-si descopere talentele si drumul in viata, scoala ii obliga sa invete ceea ce nu le place, nu-i ajuta, nu le scoate la lumina diamantul lor interior….
    Mult timp am trait purtata de valul social, de instinctul primar, sa fac o scoala care era la moda in acele timpuri, m-am maritat poate mult prea repede si m-am trezit intr-o relatie care nu ma implinea, am facut copii ca asa am simtit atunci si sa ma imbogateasca , sa-mi umple acel gol din sufletul meu, dar fara sa fiu capabila sa le ofer din prea-plinul meu, am ajuns in punctul in care nu ma mai bucuram de nimic, totul era o rutina, o viata trista, monotona si stresanta … langa un om strain si poate mai deprimat si neimplinit ca mine…
    am decis sa-mi urmez calea mea libera, mi-am dobandit independenta, macar gandesc si actionez diferit, dar sunt departe de ceea ce cred eu, simt eu ca ma implineste si ma face fericita…. mai trebuie sa caut, sa aflu care imi este calea, sa traiesc in acord cu ceea ce ma reprezinta cu adevarat, sa ma iubesc suficient si sa ofer iubire…. am fost si eu in fundul prapastiei si inca nu am ajuns la suprafata, dar vad cerul deasupra mea si asta imi da putere….speranta…
    Ma bucur ca te-am descoperit Ursula, si aceasta comunitate minunata, care ma ajuta mult si care-mi da curaj …
    Toate cele bune!

  18. Buna! Ma aflu intr-un moment de turnura a vietii…dezorientat, nu stiu ce vreau de la viata, nu am nici un scop, nu ma motiveaza nimic, stari care se schimba chiar la cateva ore…citesc , imi pun intrebari…daca nu imi aflu calea…nu stiu ce e de facut…

  19. Draga Ursula,

    Iti multumesc ca ai impartasit povestea ta cu noi, dandu-ne astfel un impuls pentru a ne fauri viata la care visam. Ai putea face un post in care sa ne recomanzi cartile pe care le consideri tu cele mai bune sau care te-au ajutat pe tine, personal, cel mai mult?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.