Oglinda Prafuita

fantasy-fellowship www.deviantart.comCu trei mii de ani în urmă, era un om la fel ca şi tine şi ca mine care trăia în apropierea unui oraş înconjurat de munţi. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învăţa. În inima sa ştia că trebuie să existe ceva mai mult.

Într-o zi, când a adormit într-o peşteră, el a visat că şi-a văzut propriul corp adormit. A ieşit din peşteră în noaptea cu lună nouă. Cerul era senin, doar el putea vedea trilioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut în interiorul său ceva ce i-a transformat viaţa pentru totdeauna. El şi-a privit mâinile şi-a simţit corpul, iar apoi şi-a auzit propria voce spunând: “Sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele.” A privit din nou la stele şi a conştientizat că nu stelele sunt cele care crează lumina, ci lumina crează stelele. “Totul este făcut din lumină; eu sunt făcut din stele”, a spus el, “şi spaţiul dintre ele nu este gol.” Şi a ştiut că tot ceea ce există este o fiinţă vie, iar lumina este mesagerul vieţii, deoarece este vie şi conţine toate informaţiile. Apoi a conştientizat că şi el era făcut din stele, dar nu era acele stele. “Sunt în stele şi între ele” a gândit el. Atunci el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele–nagual–şi a ştiut că tot ceea ce creează armonia şi spaţiul dintre cele două este Viaţa sau Intenţia. Intenţia. Fără Viaţă, tonal-ul şi nagual-ul nu ar putea exista. Viaţa este forţa absolutului, a Supremului, a Creatorului ce a creat totul.

Aceasta este ceea ce a descoperit: Totul în existenţă este o manifestare a fiinţei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu. Şi a ajuns la concluzia că percepţia umană este doar lumina ce percepe lumina. El a văzut că materia este o oglindă–totul este o oglindă ce reflectă lumina şi creează imaginile acestei lumini–şi lumea iluziei. Visul, este doar ca un fum care nu ne permite să vedem ceea ce suntem cu adevărat. „Noi cei adevăraţi suntem pură iubire, pură lumină,” a spus el.

Această conştientizare i-a transformat viaţa. Dintr-o dată a ştiut cine era cu adevărat, s-a uitat în jur la ceilalţi oameni şi la restul naturii şi a fost uimit de ceea ce a văzut. El s-a văzut pe el însuşi în totul - în fiecare fiinţă umană, în fiecare animal, în fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ. Şi a văzut că viaţa amestecă tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri pentru a crea bilioane de manifestări ale Vieţii.

În acele câteva momente el a înţeles totul. Era foarte emoţionat şi inima sa era plină de pace. A putut cu greu să aştepte pentru a le spune şi prietenilor săi ceea ce descoperise. Dar nu erau cuvinte pentru a explica aceasta. A încercat să spună acest lucru şi celorlalţi, dar ei nu-l puteau înţelege. Ei puteau vedea că se transformase, că din vocea sa şi din ochii săi radia ceva frumos; au observat că nu mai judeca pe nimeni şi nimic, era ca nimeni altcineva. El putea înţelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea înţelege. Ei credeau că el era o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea aceasta şi apoi spunea: „Este adevărat. Eu sunt Dumnezeu. Dar şi tu eşti Dumnezeu. Suntem la fel, tu şi cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem Dumnezeu.” Dar nici aşa oamenii nu-l înţelegeau...A descoperit că era o oglindă pentru restul persoanelor, o oglindă în care se putea vedea pe sine. „Oricine este o oglindă” a spus şi se vedea în oricine, dar nimeni nu-l vedea. Şi astfel a conştientizat că toată lumea visa, însă fără a fi conştientă de acest lucru, fără a şti cine sunt cu adevărat. Ei nu-l puteau vedea pe el în ei înşişi deoarece exista un perete de ceaţă sau de fum între oglinzi şi peretele de ceaţă era făcut din interpretarea imaginilor luminii, Visul oamenilor.

Apoi a ştiut că va uita curând tot ceea ce învăţase. Dorea să amintească tuturor viziunea pe care o avusese, aşa că s-a decis să se numească Oglinda Fumurie, astfel încât întotdeauna va şti că materia este o oglindă, iar fumul este ceea ce ne păstrează departe de a şti cine suntem cu adevărat. El a spus: „Sunt o Oglindă Fumurie, deoarece mă uit la mine în fiecare dintre voi, dar noi nu ne recunoaştem unul cu celălalt datorită fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda eşti tu, visătorul.”

Extras din cartea "Toltecii"

 

2 comentarii pentru “Oglinda Prafuita

  1. Frumoasă povestioară şi foarte adevărat… Nu cred că există vreun sens în ceea ce cunoşti, în toată înţelepciunea şi experienţa ta dacă nu o dăruieşti cu inima deschisă lumii…
    Mulţumesc pt aceste rânduri atât de călde şi sincere, mi-ai adus lumină în suflet ♥

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.