Kahlil Gibran – Despre daruri

“Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru. Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat. Pentru că, spuneţi-mi, ce-s averile voastre decât nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezând că mâine veţi avea nevoie de ele? Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi? Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă?

Sunt unii care dau puţin din belşugul pe care îl au şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă acea dorinţă ascunsă umileşte darul făcut. Sunt, apoi, alţii care, puţin având, dau totul. Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol. Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare. Dar sunt şi din cei ce dau cu durere şi doar durerea rămâne botezul acestora.

În sfârşit, sunt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscându-şi virtuţile. Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu. Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surâde Pământului.

E bine să dai când ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere. Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe necăjiţi este o bucurie mai mare decât darul însuşi. Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ţi-l refuzi? O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi. Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi. Deseori spuneţi: „Am să dau, dar numai acelora care merită.” Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel şi nici turmele din imaşuri. Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri. Desigur, cel care-şi merită zilele şi nopţile, merită totul şi din partea voastră. Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieţii, are tot dreptul să-şi umple cupa şi din micul vostru pârâu.

Luaţi aminte ca mai întâi voi să meritaţi a fi dăruitorul şi instrumentul dărniciei pentru că, într-adevăr, viaţa e cea care dă viaţă, în timp ce voi, care vă socotiţi binefăcători, nu sunteţi decât martorii acesteia. Iar voi care primiţi – şi cu toţii primiţi! – nu vă luaţi povara vreunei recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor ce dăruie. Înălţaţi-vă, mai degrabă, cu cel care dă, primindu-i darurile ca pe nişte aripi, fiindcă a ţine prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă şi a cărui tată însuşi Creatorul este.”

Kahlil Gibran – Profetul

Sursa articol Drumuri catre tine

 

2 comentarii pentru “Kahlil Gibran – Despre daruri

  1. in aceste vorbe simti cum intelepciunea se impleteste cu frumusetea sufleteasca,
    simti cum poti fi parte din curgerea lina a
    unei vieti traite cu rost, frumos.
    multumesc.

  2. E lectia mea preferata din Kahlil Gibran.De baza.Complexa.Utila si adecvata nobletii spiritului uman.Mama mea obisnuieste sa spuna ca, atunci cand dai de o adversitate, e necesar sa te transformi intr-un boxer cu manusi de catifea si inima plina de cadouri si servicii pentru a inmuia obstacolul.De la inima la inima si apoi de la inteligenta la inteligenta.Cred ca am daruit cate ceva pana acum, dar am observat ca , de cele mai multe ori, n-am dus pana la capat altruismul in sensul ca n-am sprijinit omul pana la vindecare.Micul print spune ca esti responsabil pentru omul pe care ai ales sa il iubesti pana la capat.Acesta se bizuie pe dragostea ta pentru totdeauna.Asa cum nu poti lasa o floare fara soare, asa nu poti renunta la dragostea pentru omul pe care l-ai rasfatat cu iubirea ta.Radacinile smulse sufera si pentru ele insele ,dar si de dor de pamantul care le-a hranit.Darurile vindeca.De orice natura ar fie ele.Ele tamaduiesc atat pe primitor, cat si pe cel care daruie in egala masura.Asa ca dati-le din inima pentru a avea un impact cat mai puternic.Si, asa cum bine zice Kahlil, daruiti-le in anotimpul plin de roade al generozitatii voastre.Niciodata nu e destul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.