“Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin. ‘Te înduri să-mi dai un ban ?’ murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. ‘Nu am nimic să-ţi dau’ spuse străinul. ‘Dar pe ce eşti aşezat ?’ întrebă acesta. ‚Un gunoi’, răspunse cerşetorul. ‚E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu’. ‚Te-ai uitat vreodată înăuntru ?’ întrebă străinul. ‚Nu’ răspunse cerşetorul. ‚Ce rost are ? Nu e nimic în ea.’ ‚Uită-te înăuntru’ insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur."
Eu sunt strainul care nu are nimic sa va dea si care va spune sa va uitati inauntru. Nu in interiorul unei cutii, ca in parabola, ci undeva mai aproape : in interiorul dvs.
‘Dar eu nu sunt un cersetor’ – mi se pare ca va aud protestand.
Cei ce nu si-au gasit inca adevarata bogatie, care este stralucitoarea fericire a Fiintei (Sufletul) si sentimentul profund si indestructibil de pace care vine odata cu ea, sunt cersetori, chiar daca detin cele mai mari bogatii materiale. Ei cauta in afara lor farame de placere sau de satisfactie, de recunoastere, de siguranta sau de bucurie, desi au in sine o comoara care contine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogata decat orice le-ar putea oferi lumea.“
Acest pasaj dintr-o carte extraordinara, ‘Puterea prezentului’ de Eckhart Tolle, ne arata exact conditia in care se afla oamenii : cersetori stand pe propria comoara.
Oamenii nu stiu cine sunt ei cu adevarat. Si nici nu pare a-i interesa foarte tare sa afle. Poate pentru ca nu-si dau seama de enormele beneficii ale acestei cunoasteri de sine.
E un lucru trist, dar perfect real. Si putem vedea asta la tot pasul.
Oamenii se nasc si traiesc toata viata fara a avea ‘instructiunile de folosire’ a propriei fiinte. Nimeni nu le spune ce anume sa fie si sa faca pentru a-si crea viata pe care o doresc. Astfel ca fiecare improvizeaza si se descurca asa cum poate el mai bine pentru a supravietui si pentru a simti macar un gram de fericire sau bucurie, din cand in cand. Palida consolare pentru ceea ce suntem noi cu adevarat ! Sa ne multumim cu un gram cand in noi se afla tone intregi, o adevarata comoara ! – cine oare ar fi atat de ‘lipsit de logica’ incat sa accepte acest mod limitat de a trai ?
Cine ? Toti cei ce nu stiu, nu cred, nu pot sa vada acest lucru ! Cam 90% din populatia ‘lumii civilizate occidentale’ (in contrast cu Orientul, unde oamenii sunt mult mai constienti de ceea ce sunt ei).
De ce ei nu stiu, nu cred, nu pot sa vada asta ?
Pentru ca stiinta, credinta, vederea le-au fost luate inca de cand s-au nascut.
Efectiv nu au avut aproape nici o sansa sa afle, sa inteleaga, sa observe adevarul despre cine sunt ei (vezi experimentul cu pisicile de aici). Inca de la nastere minciuna i-a impresurat din toate partile, denaturandu-le adevaratele perceptii despre viata. Mediul in care au crescut (parinti, prieteni, scoala, societate in general) i-a transformat din copii inocenti, spontani, iubitori, curiosi in adulti bolnavi, lenesi, rai, egoisti, fricosi, violenti. Si nimeni nu pare sa observe asta. Toata lumea a aceptat deja minciuna drept adevar. E incredibil ce se intampla.
Sa vedem exact cum s-a ajuns aici. Dar mai intai sa lamurim partile componente ale fiintei umane.
Corpul – toata lumea stie ce este : un ansamblu de organe, tesuturi, sisteme (digestiv, circulator, respirator, etc) formate la randul lor din celule (sunt cca. 70 de miliarde, se pare). Fiecare celula are trei componente, intre care si nucleul, ce contine ADN-ul uman, format din gene (acele structuri complexe in care se pare ca sunt inscrise toate caracteristicile fizice, mentale, emotionale preluate de la stramosi si care ne influenteaza in prezent, uneori chiar aproape total). Noi, la randul nostru, transmitem urmasilor asemenea caracteristici prin felul nostru de a fi ce se inscrie in propriile gene.
Mintea – o putem defini drept totalitatea gandurilor, ideilor ce ne trec prin cap. Interesant este ca mintea nu este localizata doar in creier, cum se crede in mod obisnuit ; fiecare celula are propria sa ‘memorie’, astfel ca mintea e prezenta practic in tot corpul, creierul fiind doar locul in care gandurile sunt ‘simtite’, percepute ca locatie.
Cat despre Suflet,din pacate, aceasta notiune este privita acum mai mult in sens romantic, filozofic sau religios, precum o ‘metafora’ – dar el este ceva extrem de concret. Sufletul reprezinta, de fapt, totalitatea emotiilor, sentimentelor pozitive pe care o persoana le are intr-o viata (curaj, dreptate, blandete, generozitate, sinceritate, creativitate, bunatate, iubire, rabdare, onoare, deschidere, cinste, compasiune, incredere s.a.). Este o ‘energie’ (ceva subtil ce se poate simti atunci cand esti linistit), care penetreaza si impresoara corpul. El este de fapt ‘motorul’ intregii fiinte (in limba engleza e-motion = energie in miscare) – cel ce determina toate lucrurile bune care i se intampla fiintei umane intr-o viata. Pentru ca acesta este un adevar al universului – in functie de cantitatea de ‘Suflet’ pe care o manifestam, atragem catre noi lucrurile cu adevarat folositoare (din punct de vedere financiar, familial, social, spiritual s.a). Toate celelalte lucruri pe care noi le avem si credem ca ne sunt ‘bune’ sunt de fapt ‘false beneficii’, dupa cum ajungem in cele din urma aproape toti sa ne dam seama.
La nastere sufletul iese din lumea sa (o lume concreta, pe care nu o putem percepe cu cele cinci simturi comune, ci cu acel asa numit ‘al saselea simt’ – care este foarte real, desi e privit mai mult in sens abstract). Venind in acesta lume fizica, el este asaltat de forte specifice acestei lumi, aparute ca urmare a pozitiei planetei noastre in univers si intretinute de milioane de ani de cei ce locuiesc aici (noi, oamenii). Eu le numesc ‘paraziti’ – e vorba de emotiile negative pe care ne este mult mai comod, usor sa le manifestam : tristete, suparare, frica, furie, agresiune, nerabdare, aroganta, violenta, ingrijorare, lene, egoism, s.a. Astfel ca se produce o combinatie intre ‘suflet’ si ‘paraziti’ pe care o fiinta umana o denumeste ‘eu’ – spunand ‘asa sunt eu’ (eu sunt bun, eu sunt sincer sau eu sunt lenes, eu sunt fricos s.a.). E o exprimare incorecta, pentru ca el este cu adevarat doar sufletul (calitatile, emotiile – “energiile in miscare” pozitive)– parazitii (defectele, emotiile negative, Ego-ul) sunt ‘ceea ce nu este el cu adevarat, dar se manifesta prin corpul sau’. E o mare diferenta, pe care oamenii, din pacate, fie nu o cunosc (nu i-a invatat nimeni) fie, desi o cunosc, ‘uita’ sa o ia in considerare (mai bine spus : creierul lor este sabotat din interior sa uite, si vom vedea cum). E ca si cum sufletul ar fi softul calculatorului iar parazitii ar fi virusii informatici - e clar ca sistemul nu functioneaza corespunzator in aceste conditii, ba chiar se auto-distruge, lucru valabil si in cazul fiintei umane (de asta ne imbolnavim, imbatranim si murim, de exemplu).
Dar in fiecare om exista de fapt 3 parti: o parte constructiva (sufletul – ‘energie’ pozitiva), o parte destructiva (parazitii – ‘energie’ negativa) si o parte care le priveste pe amandoua si hotaraste care din ele sa se manifeste prin corpul sau (sa o numim ‘observator’ – cel ce ia decizii, o parte neutra).
La inceputul vietii sufletul, adica cine suntem noi cu adevarat, locuia singur in corpul sau, pe care si-l luase pentru a incepe “calatoria in scop experimental” pe pamant – sa consideram ca avea 100% (de fapt se pare ca sufletul intra in corpul copilului chiar in perioada sarcinii). Dupa cum spuneam, pe parcurs, dupa ce a intrat in aceasta viata, alte forte din jur au inceput sa-i ‘manance’ din acest 100% si sa se exprime tot prin acelasi corp. E vorba de ceea ce eu numesc ‘mediul social’ – parinti, rude, anturaj, scoala, institutii – toate au luat cate putin din sufletul nostru si au pus altceva in loc – ceva al lor. Am preluat de la ei, fara sa ne dam seama, tot felul de emotii, ganduri, comportamente care nu erau specifice sufletului nostru cand ne-am nascut (nimeni nu s-a nascut cu tigara in gura sau sticla de alcool in mana – altii ne-au ‘imbiat’ sa le ‘gustam’, datorita placerii imediate pe care o provoaca). Intr-o oarecare masura, le-am luat si pentru ca, datorita zodiei (pozitiei astrelor ce ne influenteaza), aveam o inclinatie catre ele (programare). Se spune ca astrele predispun, dar omul dispune – deci nu era obligatoriu sa le preluam, dar nestiind sa ne protejam (nimeni nu ne-a invatat cum), s-au lipit de noi si ne ‘paraziteaza’.
In acest moment un anumit procent din fiinta noastra mai este sufletul propriu si restul sunt paraziti – adica ceea ce altii au luat de la noi si au pus in locul sufletului. Poate vi se pare exagerat, dar e realist – ne poate fi furata pana la chiar 95% din propria viata ! Celor mai multi li s-a luat pana si increderea ca pot reusi sa-si schimbe viata in bine. Cum sufletul e doar, sa zicem 10-40% si ‘parazitii’ sunt restul de 60-90%, avem un deficit, ceea ce inseamna ca viata ne merge in acest moment pe o varianta de destin diferita de cea optima, aleasa de suflet cand s-a nascut. Mai pe scurt, ceea ce am preluat de la altii (adica ceea ce nu suntem noi) ne conduce, in loc sa ne conduca sufletul nostru (adica ceea ce suntem noi cu adevarat).
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
‘Parazitii’, Ego-ul determina o fiinta umana sa functioneze dupa doua mari principii : 1. principiul consumului minim de energie – omul face tot ce poate sa nu se agite prea mult, ii este lene, oboseste repede, se enerveaza repede daca lucrurile nu ies cum vrea el, doreste sa primeasca din ce in ce mai mult dar sa lucreze cat mai putin – acea asa-numita ‘zona de confort’. 2. principiul placerii. Este principiul dupa care practic se conduc oamenii – “tot ce fac trebuie sa-mi provoace o placere de un anumit fel, indiferent ca e de natura fizica sau emotionala”. Nu e nimic gresit in asta, ba e chiar normal si natural, dar problema este ceea ce oamenii considera ‘placeri’, pentru ca de fapt, in marea lor majoritate, ele sunt dependente. Toate dependentele sunt de fapt comportamente induse de emotii negative care practic il ‘drogheaza’ pe om (atat creierul cat si toate organele) si il impiedica sa judece corect daca ceva ii este cu adevarat de folos sau nu. E ca si cum cineva ti-ar pune un val in fata ochilor cu un anumit peisaj, iar tu nu ai mai putea vedea lumea reala ci ai vedea tot timpul doar peisajul (Matrix) – asta fac dependentele de orice fel. Voi enumera doar cateva ce tin de partea fizica : senzatia data de gustul placut al unei mese copioase la care se amesteca fripturi, cartofi, prajituri, sucuri s.a (un peisaj minunat care te impiedica sa vezi realitatea – se provoaca niste distrugeri de mai mare frumusetea in organism), senzatia oferita de fumul de tigara sau de Cola, cafea (peisaj =destresare, realitate=otravirea celulelor) si multe altele (cel mai rau, dependenta de anumite stari emotionale - daca persoana nu se afla o perioada a zilei in acele stari ‘nu se simte bine’).
Dupa cum spuneam, aceste dependente sunt induse din exterior, si o sa vedeti imediat cum. Rememorati-va trecutul : pana pe la doi – trei ani ani copii sunt ca niste coli albe de hartie, inocenti, puri, veseli, deschisi. Asta pana cand parintii si rudele impregneaza in ei propriile lor comportamente (iar copiii le absorb inconstient, pentru ca nu pot discerne nimic la acea varsta). Apoi, pe masura ce cresc, copiii incep sa imite iar mai apoi sa copieze ce fac ceilalti din jurul lor – e un proces absolut normal. Asa facem cu totii – copiem unii de la altii idei, comportamente, nici nu stim daca ne sunt de folos sau nu, nu discernem nimic (pentru ca nimeni nu ne-a invatat cum sa ne dezvoltam aceasta capacitate si de ce este important acest lucru). Totul intra de-a valma si ajungem la un moment dat sa avem probleme fara sa stim de ce (si fara sa stim, cine si ce suntem noi, de fapt). Mai vine si scoala, si alte institutii ale societatii care ne vara pe gat tot felul de conceptii si gata – ai o fiinta umana gen ‘robotel’, programat ce sa creada si cum sa se comporte din exterior. Priviti cu atentie in jurul vostru si veti observa asta la tot pasul.
Cand am constientizat prima data acest adevar am fost extrem de frustrat. Cum au putut sa ma aduca in acesta stare ? De ce nu au stiut sa ma creasca astfel incat acum sa fiu si sa am ceea ce doresc ? De ce nu am stiut toate aceste informatii mai devreme, cu multi ani in urma ? Poate nu as mai fi facut ‘greselile’ care m-au adus aici. Poate nu as fi avut comportamente auto-destructive, fizic, mental, emotional, care au facut ca viata mea sa fie mai putin decat ar fi putut fi.
Apoi, mi-am dat seama ca frustrarea e inutila. Nici ei nu au stiut sa procedeze mai bine – parintii, scoala, societatea ne-au crescut asa cum au crezut ei ca e mai bine (cel putin parintii, rudele si prietenii, pentru ca le suntem dragi). Daca ar fi stiut mai multe, ne-ar fi crescut in alt fel. Ne-ar fi invatat de mici cum sa ne ferim de comportamente auto-destructive, pentru a nu ajunge sa suferim mai tarziu, cum multi dintre ei o fac. Ne-ar fi invatat cum sa ne cunoastem si sa ne iubim pe noi insine. Dar nu au stiut, asta e situatia, nu are rost sa dam vina pe cineva - asa au fost si ei invatati, la randul lor, de catre generatiile trecute, si tot asa, cine mai stie de cand. Mai bine sa le multumim pentru ca ne-au adus pana aici, indiferent care ar fi situatia noastra, si sa ne ocupam personal, de acum inainte, de noi. Sa acumulam educatie constienta.
Ideea este sa nu ne plangem de mila. Sa intelegem aceasta realitate si sa vedem cum o putem schimba, tocmai pentru a ne crea viata asa cum ne dorim noi insine, in functiile de criteriile pe care le stabilim noi insine. Si niciodata nu e prea tarziu. Un mare specialist in educatie financiara, Robert Kiyosaki spunea : “Daca faci ce face toata lumea, vei sfarsi prin a avea ce are toata lumea. Iar pentru marea majoritate, ceea ce au este munca trudnica ani de zile, taxe incorecte si o viata de datorii.” Dar noi ne putem opri din ‘cadere’ si putem fi si face altceva, pentru a imbunatati ceea ce avem deja.
Pentru ca tot ceea ce avem noi in viata in acest moment ca sanatate, bani, serviciu, relatii de orice fel cu oamenii, alte bunuri materiale si nu numai se datoreaza a ceea ce suntem noi acum – adica acel procent de suflet pe care il mai manifestam in prezent. Suflet de 25%, sa zicem = bani de 25%, relatii de 25%, sanatate de 25%, bunuri, serviciu de 25%, gandire asupra vietii de 25%. Asta pentru ca intotdeauna viata iti aduce ceea ce ai in functie de ceea ce esti. Daca vrei sa ai altceva mai bun, trebuie sa maresti procentul de suflet, sa fii mai mult (nu sa te agiti sa faci mai mult fiind la fel ca inainte). Suflet de 50% = sanatate, bani, relatii, orice de 50%, si asa mai departe. Nu va conta ceea ce vei face pentru a avea aceste lucruri, ci numai ceea ce vei fi. Nu va imaginati ca daca veti ramane la 25% suflet veti avea ceva de 50% - nu e posibil, sunt niste legi precise ale universului care guverneaza ceea ce ni se intampla in viata pe care momentan majoritatea oamenilor nu le cunosc (dar ar avea posibilitatea sa le afle, aceasta cunoastere e acum disponibila peste tot, e nevoie doar de curiozitate si deschidere). Doar cand oamenii isi vor intari calitatile (care exista potential in toti), cand vor pune accent in mod constient pe dezvoltarea lor, sufletul se va intari si va atrage catre el ceva corespunzator, potrivit pentru si cu ceea ce va fi el in acel moment – si totul in viata persoanei se va imbunatati, in mod real (nu fals, precum falsa ‘prosperitate’ datorata banilor multi, de exemplu). Asta pentru ca dezvoltarea acestor calitati va aduce acel plus de energie pozitiva care ii va modifica destinul pe o noua cale mai ‘luminoasa’, imposibil de vazut sau de imaginat inainte.
Stiti de ce oamenii nu au stiut aceste lucruri pana acum sau nu le-au fost foarte clare ? Pentru ca in ei nu exista aproape deloc a treia forta (observatorul) – cea care priveste sufletul si ego-ul si care hotaraste pe care sa o lase sa se manifeste. Observatorul este de fapt cel ce manifesta ‘liberul arbitru’ de care se vorbeste mereu – el ar trebui sa observe care din cele doua parti ce se manifesta prin el ii este de folos si sa ii permita sa se afle la conducere. Ar trebui sa-si puna intrebarile : Ce castig, ce beneficii am daca sunt Suflet si ce castig daca sunt Ego, pe termen lung ? Ce pierd, ce dezavantaje am pe termen lung daca sunt Ego si ce pierd daca sunt Suflet ? Cum pot sa-mi dau seama de asta ? De unde aflu aceste lucruri, cu cine vorbesc despre asta ? Cum ma conving personal ? Cum sa cultiv, in mod concret, calitatile pe care le am si cele pe care le doresc si cum sa scap de defecte ? De fapt, ce imi doresc eu cu adevarat ? Care sunt adevaratele mele interese ? Efectiv oamenii nu-si pun aproape niciodata aceste intrebari – din acest motiv, partea mai mare (Ego-ul) se manifesta prin corpul lor aproape intotdeauna, in mod inconstient (nimeni nu o blocheaza) iar Sufletul doar din cand in cand, cand are ocazia, in functie de anumite conditii exterioare in care persoana se gaseste in anumite momente ale vietii.
Credeti ca daca ar fi existat un moment in viata lor in care sa-si puna aceste intrebari si sa primeasca raspunsuri care sa-i multumeasca si care sa-i convinga, ar mai fi ales sa-si duca viata asa cum au facut-o pana atunci ? Ar mai fi ales sa manifeste in majoritate Ego-ul daca s-ar fi convins de dezavantaje ?
In nici un caz. Singura problema e ca exista prea putini oameni care stiu, care se pricep sa vorbeasca sufletelor noastre, astfel incat sa le motiveze sa sparga zidurile impuse de ego. Am constatat ca poti motiva un suflet in trei moduri : fie prin mijloace audio-vizuale (carti, articole, filme, cursuri), fie prin discutii individuale (sau in grup restrans, unde sa se efectueze si ceva practic, care sa ‚convinga’ pe loc de veridicitatea unor afirmatii) fie prin exemplul personal. Cand acestea trei nu dau nici un rezultat, vietii ii mai ramane la dispozitie un singur mod de a trezi sufletul : suferinta proprie. Ea este practic inevitabila pentru fiecare dintre noi, avand in vedere ca nu prea reusim sa invatam din greselile si experienta altora. Majoritatea nu invata nici din ale lor proprii – de fapt nu invata nimic niciodata, traiesc pur si simplu pentru satisfactia de moment ignorand planurile pe termen lung, ceea ce nu prea inseamna ‚a trai’ ci ‚a vegeta’. Prin ei se manifesta doar dependenta de ‚placerea imediata’, care invariabil, in final, se transforma in durere. Oamenii nu reusesc sa inteleaga ca fericirea, bucuria, implinirea pe termen lung nu au nici o legatura cu ‚satisfactia’ (mai bine zis dependenta) pe termen scurt. Valorile interioare dupa care isi conduc viata (ceea ce ei considera cel mai important pentru ei) sunt valori ale Ego-ului imprumutate de la altii, nu ale sufletului propriu. De aceea oamenii se simt goi in interior si cauta tot timpul in alta parte. Trist, dar adevarat.
De ce oare s-a ajuns pana aici ? E mult de spus, asa a functionat lumea de mii de ani. ‚Matrix’-ul’ a functionat bine in directia tinerii oamenilor in intuneric (chiar daca, in esenta, el are un scop pozitiv – acela de ‘camp contextual de contrarii’ prin care sa ne cunoastem adevarata identitate). Dar viata a facut ‚brese’ prin zidurile groase de necunoastere. Si, din pacate, cei mai multi fie nu au capacitatea de a le vedea, fie le ignora sau le combat, prin propriile ganduri (sau, mai corect spus, prin gandurile Ego-ului ce se exprima prin fiinta lor, fara ca Sufletul lor sa-si dea seama). Acesta este acel sabotaj interior, de care vorbeam – zgomotul mental si emotional neincetat care ne spune ca nu putem fi, face, avea mai mult de atat, proiectand umbre de frica si suferinta, si care ne impiedica sa gasim lumea linistii interioare specifica sufletului.
Partea buna a situatiei este ca avem cu totii posibilitatea si mijloacele acum, in aceste vremuri de deschidere spirituala extraordinara, de a ne ‘recupera’ sufletul pierdut si a ne regasi destinul fericit pe care sufletul si l-a ales. Sunt atat de multe informatii noi despre modul in care sa dezvoltam ceea ce suntem pentru a obtine ceea ce dorim ! E nevoie doar de deschidere din partea noastra si o noua lume, necunoscuta pana acum, dar extraordinara si reala, ni se va revela ochilor nostri. Sper numai sa poata fi vazuta de cat mai multi.
( Marius Stan )
Sursa Aici
Foarte bine explicat,raman la ideea ca fiinta umana nu i-si doreste o transformare radicala ,pana cand zice ,,NU MAI POT ,M-AM SATURAT DE SUFERINTA,DUMNEZEULE ,MA LAS IN VOIA TA ,FA CEEA CE VREI CU MINE,,