Dezvoltarea Personala si Rezistenta la Schimbare

flying_lesson_by_stormofdestiny www.deviantart.comFiecare pas din viata are pretul sau.

Fie ca alegem sa ramanem intr-o stare neplacuta, dar cu care ne-am obisnuit, fie ca alegem sa facem o schimbare, trebuie sa platim pretul.

Insa, in majoritatea cazurilor, viata alege pentru noi. Noi alegem schimbarea doar atunci cand ne lovim de un zid sau apare o situatie de criza. Nu ne traim vietile intr-un mod „profilatic”. Fiecare zi trece, suntem nemultumiti de ceea ce traim, insa nu atat de tare incat sa cautam sa ne inlocuim realitatea. Dupa principiul „merge si asa”, viata este oricum grea, de ce sa ma deranjez, m-am obisnuit cu suferinta, frustrarea, nedreptatea...nu-i asa?

Mai mult, mintea noastra ne ajuta sa gasim cai prin care sa putem ignora anumite evenimente din ceea ce ni se intampla, deturnandu-ne atentia catre diferite activitati sau obiceiuri mai mult sau mai putin daunatoare: alcool, muzica, sex, prieteni, socializare (pe internet poate), munca pana la ore tarzii, placerea consumerismului, etc. Strategiile noastre de coping ne ajuta mai tot timpul, si astfel reusim sa uitam de „micile” neplaceri cotidiene.

Unii dintre noi devin maestri in a se ignora pe sine si de a-si ingropa adevaratele nevoi, cele ale sufletului si mintii lor, astfel incat nici nu mai realizeaza ca de fapt viata lor a devenit o forma fara fond... apoi vine o zi, cand poate o boala fizica (sau poate un soc existential) constituie clopotelul de alarma.

Evident ca, prin diferite metode, putem alege sa rezolvam simptomul si cu o vointa puternica o noua forma de sanatate revine in viata noastra (pana la urmatorul moment cand corpul nostru ne va semnala ca ceva nu este in regula cu noi). Manifestarea unui dezechilibru la nivel organic este ultima reduta de aparare a sistemului nostru psihic. La nivel mintal (sau energetic), tulburarea a aparut chiar cu mai multi ani inainte. Cu siguranta semne au fost si inainte: dureri de cap, indigestie, tulburari de tranzit intestinal, insomnii, scaderi de imunitate frecvente, dureri articulare, etc, dar alegem sa tratam aceste simptome cu... o pastila!

Intr-o situatie de criza unele persoane, cele care au deschiderea necesara, inteleg faptul ca situatia actuala a vietii lor nu mai poate continua si astfel incep un demers de dezvoltare personala: citesc, cauta informatii, pun intrebari si gasesc explicatii si astfel ajung la o intelegere superioara asupra a ceea ce se intampla cu ei si cu viata lor.

Spuneam ca viata alege pentru noi. Da, ajungand intr-o situatie de criza, stilul de viata anterior a murit, astfel ca exista sansa ca un nou mod sa se nasca. Este un proces de „moarte-renastere” in timpul vietii.

Premisa unei schimbari inseamna renuntarea la ceva vechi si nefolositor, pentru a lasa noul si utilul sa traiasca.

Ma intreb oare cum ar fi daca oamenii ar cauta alternativele trairii vietii si cunoasterea ar face parte din viata lor? Cum ar fi daca ne-am asculta si ne-am intelege nevoile si nu am alege, constient sau inconstient, sa le ignoram pana cand nu mai suntem lasati sa facem asta?

Da, oamenii sunt rezistenti la schimbare. Da, oamenilor le place sa traiasca in zona lor de confort, asa cum este ea, indiferent de pretul pe care-l platesc.

Da, schimbarea inseamna sa dobandesti o noua identitate, dupa o perioada de transformare, in care ai putut sa tolerezi incertitudinea.

Dezvoltarea personala inseamna, poate, sa treci printr-o perioada de cautari, nelinisti, temeri, deznadejde, nesiguranta. Dar, odata ce treci la urmatorul nivel, vei putea privi in urma cu o mare satisfactie: dupa ce ai strabatut acest drum lung, ai ajuns la intalnirea cu tine insuti si o noua viata asteapta sa-i pasesti pe carari, o viata ale carei promisiuni sunt linistea, calmul si pacea interioara.

Dr. Ursula Sandner

 

5 comentarii pentru “Dezvoltarea Personala si Rezistenta la Schimbare

  1. Sigur asa este,trecem prin viata in fuga…, servicul care ne ocupa o mare parte din timp,treburile gospodaresti,copii carora le acordam putin timp din ce ramane…si la un moment DAT(fericit,zic eu)ne intrebam- EU unde sunt in viata mea sau unde am fost?!Cit de putin stam cu noi si ne ocupam de sufletul nostru,cit de mult ne pierdem in nimicuri,depinde de cit ne iubim,nu ii iubim…cautand iubirea…

  2. Doamne, Ursula, cum vin cuvintele tale intotdeauna atunci cand am nevoie de ele? Te salut cu drag si te imbratisez, si iti multumesc!

  3. Am primit articolul dupa ce te-am urmarit pe tv-europa nova,am devenit admirator, si te-am cautat in virtual, pentru a te felicita.Deoarece am depasit alcoolismul -cu toate nenorocirile derivate,prin parcurgerea programului de dezvoltare personala Network 21, care mi-a provocat schimbarea…la 50 de ani,confirm articolul despre schimbare.Continua sa provoci schimbarea celor care vor… se poate!

  4. L-am căutat mereu și nu l-am găsit… L-am așteptat​ și nu a venit…Timpul a trecut,eu nu mai sunt Eu …Datul nu mi-e dat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.