Uneori…viata ni se pare tare complicata…
Ne nastem, copilarim, „infruntam” curajosi furtunoasa adolescenta, devenim adulti si ajungem intr-un punct in care viata ne-a ocazionat „trecerea prin toate” tipurile de evenimente si deci si trairea celei mai largi game de emotii, dispozitii si sentimente. In etapa adulta a vietii noastre, suntem preocupati de integrarea si evolutia profesionala, de relatii sociale si culturale si de viata familiala. Si nu doar o data ne trezim acaparati de intrebari precum: „Este bine ce fac? Oare am ales corect drumul?, „Asta este ce imi doresc cu adevarat?”, „Voi fi multumit de viata mea daca continui sa fac ce am facut pana acum”?, „Sunt cu adevarat fericit?”, „Pentru ce fac toate acestea?” Ocazional tragem linie si reflectam asupra felului in care ne-am construit viata, asupra deciziilor pe care le-am luat si asupra alegerilor pe care le-am facut. Si putem ajunge la concluzia ca unele lucruri trebuie rescrise, ca trebuie, pentru binele nostru, sa ne regandim felul de a trai si convietui…Poate ca acum devenim constienti de programarea sociala si familiala la care am fost supusi si de consecintele acesteia si hotaram sa incepem a trai constient de aici inainte, in acord cu autenticitatea si adevaratele noastre dorinte, cu dorintele noaste pur omenesti si naturale.
De multe ori mi-au trecut pragul cabinetului oameni frumosi si plini de resurse, dar care ramasesera blocati in propria lor viata si nu reuseau sa isi gaseasca DRUMUL SPRE SINE. Si da, multi dintre noi ajungem intr-un punct in care, plini de framantari, trebuie sa decidem care este cel mai potrivit drum pe care sa ne indreptam inspre viitor…
O asemenea persoana este si o clienta de-a mea cu care am inceput sa lucrez destul de recent si pe care am insotit-o in calatoria ei de redescoperire a sinelui. Felul in care a evoluat pe parcursul sedintelor nu a reprezentat o surpriza pentru mine, pentru ca deja ii observasem determinarea si dorinta de a-si descoperi autenticitatea, de a-si depasi blocajele si de a trai frumos si ecologic. S-a deschis fata de mine si mi-a scris urmatoarele randuri, pe care, cu permisiunea ei, te invit sa le citesti, deoarece povestea ei poate fi si povestea ta si pentru ca si tu poti sa faci schimbarile pe care atat de mult ti le doresti dar inca mai ai indoieli si temeri…
A scris despre viata si despre cat de complicata poate parea aceasta, daca noi alegem sa o traim complicat. Daca nu….te las pe tine sa citesti…„Despre floarea vietii”, asa cum sugereaza si titlul scrisorii sale.
……
„30-35 de ani, varsta la care ajungi sa te cunosti pe tine,varsta intrebarilor si redescoperirilor.
Si...vad in jur si in interior ca, este varsta la care toate frustrarile, ranile, neimplinirile din copilarie si adolescenta isi fac loc la exterior si se confrunta cu Eul nostru.
Este greu sa recunosti in primul rand fata de tine aceste lucruri, apoi in mod public, dar recunoasterea determina continuarea luptei interioare, atingerea echilibrului, impacarea cu sine.
Vad in jur multe vieti, casatorii, familii care exista pentru ca "asa trebuie","de dragul copiilor", de "ce va spune lumea", "pentru ca am peste 30 si sa nu fiu singur/singura", vad multe suflete goale care tanjesc dupa lucrurile pe care au visat sa le faca la aceasta varsta, dupa proiectele la care au renuntat, dupa cariera pe care au ratat-o pentru ca au fost obligati/orientati sa faca "x" facultate ca sa fie "oameni in rand cu societatea". De cate ori ne oprim din drumul lui "asa trebuie" si stam de vorba cu sinele nostru?
De cate ori te-ai intrebat daca "esti fericit/a?" chiar daca raspunsul adevarat ar soca, ar durea, ar destrama familia? De cate ori avem curajul sa spunem "nu" si sa ne simtim confortabil, fara acea vina ca vor suferi ceilalti daca nu le facem pe plac? De cate ori am avut curaj sa ne gandim la noi???
De cate ori tu ca mama ai uitat sa fii femeie? De cate ori tu ca mama te-ai simtiti vinovata sa fii iar femeie? De cate ori ai tanjit sa mergi in club, la salon sau pur si simplu sa te plimbi in parc si sa visezi tu cu tine?
De cate ori te-ai uitat la sotul tau ca la un barbat pe care il vrei, nu ca la un partener de viata?
De cate ori tu ca sot, ca tata, ai uitat sa mergi la o bere cu prietenii? De cate ori cu ca tata ai lasat grijile la o parte si povara de "stalp al familiei? De cate ori te-ai uitat la ea ca la o femeie pe care o vrei, pe care vrei sa o recuceresti?
De cate ori cand noi, cuplul, adunam frustrari, avem curajul de a vorbi despre ele deschis, privindu-ne cu dragoste si respect in ochi?
De cate ori te-ai gandit sa te resemnezi,pentru ca "asta este, asa e viata, acum rebuie sa trag pentru familie?”
De cate ori te-ai gandit ca poate fericirea trebuie muncita, ca poate o familie inseamna cearta, neintelegeri, momente frumoase, durere, frustrari, comunicare, ambitie, dorinta de a lupta, egoism, dar si daruire?
Vad atatea destramari in jur, si stiu ca muuulti, majoritatea trecem prin acest prag, mai ales la 10-12-15 ani de casatorie. Stiu ca muuulti etalam o fatada de "familie perfecta" pentru rude, prieteni, facebook, job si pentru tipele/tipii care stau la coada pentru a ne "vana" partenerul cand e pe liber :).
Nimeni nu a spus ca va fi usor, nimeni nu ne garanteaza fericirea!
Atunci cum stii ca merita toate lacrimile varsate casnicia ta, familia ta?
Eu, de exemplu ma intreb: "oare daca intr-o zi nu i-as mai simti mirosul, as putea respira?"....Si atunci stiu ca MERITA!
Dar niciodata nu vei stii daca si el/ea isi pune aceeasi intrebare!
Sunt lucruri pe care le simtim, le stim in sufletul nostru!
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Si atunci STII ca MERITA sa lupti! Nu pentru ca ASA TREBUIE, ASA SPUNE MAMA, ASA E FRUMOS sau AVEM UN COPIL, cum sa ma gandesc la divort???
Vei stii ca merita pentru ca tu esti fericit/fericita!
Si daca amandoi aveti in interior acelasi raspuns, inseamna ca merita toate frustrarile, toate lacrimile, toate zambetele, toate noptile nedormite, tot....
Multi abandoneaza din lipsa de comunicare, din presiune sociala, din orgoliu sau ambitie! Si...cu altul/alta ce vei face? Dupa urmatorii 10 ani vei fi in acelasi punct? Vei reincepe de fiecare data noi relatii doar pentru frumosul gust al inceputului? Este in firea omului sa se teama de durere, de esec, de nefericire. Trebuie sa invatam sa luptam, in primul rand cu noi insine, apoi cu "programarea" facuta in copilarie.
Daca nu aveti acelasi raspuns??? Nu s-a terminat lumea! IUBIREA este libera! Nu vom fi niciodata ai celuilalt, vom fi doar ai nostri! Nimeni nu iti garanteaza ca maine nu s-a terminat! Iubirea cu frica, de obligatie, nu este iubire!
CE exemplu veti da copilului vostru? Exemplul unei mame care s-a resemnat, ca oricum "barbatii nu vor intelege niciodata femeile", exemplul unui tata care abia asteapta sa plece de acasa la o bere, sa scape "de cicalitoarea asta de nevasta-mea"? Ce va invata copilul vostru despre fericire? Va invata ca trebuie sa urmeze regulile sau ca trebuie sa isi urmeze sufletul?
FERICIREA CHIAR EXISTA!!!DAR NU ESTE GRATIS!!!
Fericirea este muncita si de EL si de EA!
Fa pace cu tine si atunci il/o vei ajuta si pe cel de langa.
Eu am luptat mult pentru pacea mea, si este atat de bine....Este atat de bine sa o recunosc, atat de eliberator sa stiu ca tot ce conteaza este ce simt eu!
Este bine sa fii egoist (la o limita normala), sa faci ce te face fericit, e bine sa te intrebi, e bine sa raspunzi sincer!
Viata este plina de intrebari, si raspunsurile nu sunt la finalul cartii, nu putem copia raspunsurile de la altii sau din alta carte.
Viata nu are nici o garantia a fericirii, decat TU!
MERITA? Eu acum pot spune ca DA!
Nu stiu daca maine va mai merita!
Dar faptul ca il iubesc si il cunosc, imi da puterea sa cred ca si el va face ca si maine sa merite!”
Anca Radu-Basarab
wow, plin de inspiratie acest articol!
REALITETE, CONSTIENTA SI CONGRUIENTA!! MINUNAT ARTICOL!
Un articol extraordinar.
Fara cuvinte , adevarat, frumos si real pt toti
Un articol minunat.Iubirea este esența, sa iubesti mereu aceasi persoana si sa nu te saturi de a o îndrăgi, mai ales cand este suparata si tu sa poti sa o înțelegi si sa o ajuti, intr-o relație nu exista concurenta ci echipa, comunicare si înțelegere.
Sunteți o adevaratalady
Atât de adevărat!!!!!
Cât de frumos si de adevărat! Mulțumesc! ?
Da, parcurg cu mare drag si ma regasesc uneori. Sunteti geniala!
Acesta este purul adevar….ne place sa ne ascundem dupa deget si sa ne imbatam cu apa rece…lasa ca merge si asa….etc.
Felicitari!!
Viata este o scena noi suntem actori trebuie doar sa ne gasim locul potrivit .Tot ce spui este adevarat
Foarte frumos si adevarat.
Când traim viata autentic, fara masti, fara frici, asa cum suntem noi cu adevarat, cu incredere in noi, si ca tot ce se intampla in viata noastra se intampla pentru ca noi sa invatam, intampinand fiecare zi cu zambetul pe fata, viata se transforma intr-un joc, Universul te ingrijejste ca pe o nestemata, ca doar asta esti.
Mulțumesc pentru articol ,este real, adevărat, este ce ni se întâmplă aproape la toti , pentru că trăim dupa reguli vazute in familie.Am convingerea că iubirea si fericirea exista,dar trebuie să lupti să le ai, nimeni nu ti le face cadou.??