Curajul de a Trăi în Mod Conştient (I)

Securitatea este în mare parte o superstiţie. Ea nu exista în natură, şi nici copiii nu o experimentează ca un întreg. Evitarea pericolului nu este mai sigură pe termen lung decît expunerea directă. Viaţa este ori o aventură îndrăzneaţă ori nimic. A ne menţine fata de schimbare şi a ne comporta ca spirite libere în prezenta sorţii este o putere de neînfranat. - Helen Keller

In viata noastra de zi cu zi, curajul privit ca virtute nu primeste prea multa atentie. Curajul este o calitate rezervata soldatilor, pompierilor si activistilor. Securitatea este ce conteaza cel mai mult in ziua de azi. Poate ca ai fost invatat sa eviti, sa fii prea indraznet sau prea curajos. Este prea periculos. Nu-ti asuma riscuri inutile. Nu atrage atentia asupra ta in public. Urmeaza traditiile familiei. Nu vorbi cu strainii. Fi atent la oamenii dubiosi. Asigura-te.

Dar un efect secundar al accentuarii importantei securitatii personale in viata ta este ca te poate face sa traiesti reactiv. In loc sa-ti impui propriile tinte, sa faci planuri pentru a le atinge si sa le urmezi cu avant, alegi sa joci fara riscuri. Continui sa lucrezi la un serviciu stabil chiar daca nu te multumeste. Ramai in relatii nesatisfacatoare chiar daca te simti mort pe dinautru comparativ cu pasiunea ce era odata. Cine esti tu sa crezi ca poti da lovitura? Accepta locul tau in viata si fa ce poti mai bine cu el. Mergi dupa curentul vietii si nu zdruncina barca. Singura ta speranta este ca acesti curenti ai vietii te vor duce intr-o directie favorabila.

Fara dubii, exista pericole reale in viata si trebuie sa le eviti. Dar exista un spatiu enorm intre necugetare si curaj. Nu ma refer la curajul eroic necesar pentru a-ti risca viata, pentru a salva pe cineva dintr-o cladire in flacari. Prin curaj ma refer la capacitatea de a-ti infrunta acele frici imaginare si de a-ti revendica viata puternica pe cate ti-ai refuzat-o. Frica de esec. Frica de a fi respins. Frica de a deveni falit. Frica de a fi singur. Frica de umilire. Frica de a vorbi in public. Frica de a deveni un paria pentru familie si prieteni. Frica de disconfort fizic. Frica de regrete. Frica de succes.

Cate din fricile astea te impiedica? Cum ti-ai trai viata daca nu ai avea nici o frica? Vei mai avea inca inteligenta si bunul simt care sa te ajute sa navighezi in siguranta printre pericolele reale, dar fara a simti emotia fricii, ai fi dispus sa-ti asumi mai multe riscuri, mai ales daca de fapt cea mai rea varianta nu te-ar rani deloc? Ti-ai spune parerea mai des, ai vorbi cu strainii, ai cere mai multe vanzari, te-ai scufunda cu capul inainte in proiectele alea ambitioase la care tot visezi? Dar daca ar ajunge sa-ti placa lucrurile astea de care acum iti este frica? Cum te-ar schimba asta?

Te-ai convins deja ca de fapt nu iti e frica de nimic… ca intodeauna sunt motive bune si logice pentru care nu faci anumite lucruri? Ar fi nepoliticos sa te prezinti unui strain. Nu ar trebui sa incerci sa vorbesti in public pentru ca nu ai nimic de zis. A cere o marire de salar ar fi nepotrivit pentru ca ar trebui sa astepti pana la urmatoare marire de salar oficiala. Sunt doar ganduri de rationalizare - gandeste-te cum s-ar schimba viata ta daca ai face lucrurile astea cu incredere si curaj si fara nici un fel de frica.

Ce este curajul?

Curajul nu e absenta fricii, ci mai degraba constientizarea faptului ca ceva e mai important decat frica. - Ambrose Redmoon

Curajul e rezistenta la frica, stapanirea fricii - nu absenta fricii. - Mark Twain

Curajul e sa fii speriat de moarte, dar totusi sa urci in sa. - John Wayne

Imi plac definitiile de mai sus ale curajului, toate sugereaza ca acesta este abilitatea de a reusi sa actionezi in ciuda fricii. Cuvantul curaj deriva din latinescul “cor” care inseamna “inima”. Dar adevaratul curaj e mai degraba o problema de intelect decat de sentiment. El necesita ca o parte unica din creierul tau (neocortexul) sa smulga controlul de la sistemul limbic emotional pe care il avem in comun cu celalalte mamifere. Sistemul tau limbic semnaleaza pericolul, dar neocortexul rationalizeaza ca pericolul nu este real, asa ca pur si simplu simti frica si actionezi oricum. Cu cat inveti sa actionezi in ciuda fricii, cu atat devii mai uman. Cu cat alegi sa-ti urmezi frica, cu atat traiesti ca un mamifer inferior. Asadar intrebarea, “esti om sau soarece?” este compatibila cu neurologia umana.

Oamenii curajosi sunt inca infricosati, dar ei nu lasa frica sa-i paralizeze. Oamenii carora le lipseste curajul cel mai adesea vor ceda fricii, lucru care are adesea efectul pe termen lung de intarire a fricii. Cand eviti a infrunta frica si apoi te simti usurat ca ai scapat de ea, acesta functioneaza ca o recompensa psihologica care intareste comportamentul de evitare asemanator soarecelui, facand in asa fel incat sa fie si mai probabil sa eviti a-ti infrunta frica in viitor. Asadar cu cat eviti sa inviti pe cineva la o intalnire, cu atat mai paralizat te vei simti cand vei vrea sa faci asa ceva in viitor. Practic te conditionezi sa devii mai timid si mai asemanator cu un soarece.

Acest gen de comportament evitant cauzeaza stagnare pe termen lung. Pe masura ce imbatranesti iti intaresti reactiile tale la frica pana la punctul in care e dificil sa-ti imaginezi ca poti sa-ti infrunti fricile. Incepi sa accepti aceste frici ca pe ceva normal, ele devin adevaratul tau “eu”. Te impachetezi intr-o viata ce te izoleaza de toate aceste frici: o casnicie stabila, dar nefericita, un serviciu ce nu-ti cere sa-ti asumi riscuri, o sursa de venit care sa-ti asigure un trai confortabil. Apoi incepi sa rationezi asupra comportamentului tau: Ai o familie de intretinut si nu poti sa risti, esti prea in varsta ca sa-ti schimbi cariera, nu poti scadea in greutate pentru ca ai gena “grasa”. Cinci ani… zece ani… douazeci de ani trec si realizezi ca viata ta nu s-a schimbat prea mult. Te-ai stabilit la casa ta. Tot ce ramane de fapt e sa-ti traiesti restul anilor pe cat de cat de multumit se poate si apoi sa te stabilesti in pamant unde vei obtine in final siguranta si securitatea totala.

Se mai intampla ceva in spatele cortinei, nu-i asa? O voce mica in spatele creierului iti aminteste ca asta nu este genul de viata pe care ai vrut sa o traiesti. Ea vrea mai mult, mult mai mult. Vrea sa devii mult mai bogat, sa ai o relatie extraordinara, sa ai corpul in forma maxima, sa inveti indeletniciri noi, sa calatoresti prin lume, sa ai multi prieteni minunati, sa ajuti persoanele in nevoi, ce faci sa conteze. Acea voce iti spune ca sa te multumesti cu o slujba in care vinzi diverse pentru restul vietii nu e de ajuns. Acea voce se incrunta cand iti intrevezi burta prea mare in oglinda sau cand ramai fara aer urcand un etaj. Iti insufla dezamagire cand vede ce a devenit familia ta. Iti spune ca motivul pentru care iti vine greu sa te motivezi este ca nu face ceea ce ar trebui sa faci cu viata ta… pentru ca iti e frica. Si daca refuzi sa o asculti, va fi tot timpul acolo, sacaindu-te in legatura cu rezultatele tale mediocre pana cand vei muri, plin de regrete pentru ce ar fi putut sa fie.

Deci cum raspunzi tu acestei voci sacaitoare ce nu vrea sa taca? Ce faci cand esti confruntat cu sentimentul acela intern ca ceva nu prea e in regula in viata ta? Care este modul tau preferat de a o face sa taca? Poate o ineci uitandu-te la TV, ascultand radioul, lucrand ore multe la un servici care nu te implineste, sau consumand alcool si cafeina si zahar.

Dar de fiecare data cand faci asta iti cobori nivelul de consitiinta. Te scufunzi mai aproape de instinctul animal si te indepartezi de a deveni o fiinta umana pe deplin constienta. Ajungi sa reactionezi la viata in loc sa urmaresti activ telurile tale. Cazi intr-o stare de neputinta invatata, unde ajungi sa crezi ca telurile tale nu mai sunt posibile sau practice pentru tine. Devii din ce in ce mai mult ca un soarece, chiar incerci sa te convingi ca viata ca un soarece s-ar putea sa nu fie chiar atat de rea pana la urma, de vreme ce toti in jurul tau par a fi OK cu ea. Te inconjori de colegi soareci, si in momentele rare cand intalnesti o fiinta umana pe deplin constienta, te sperie de moarte sa iti aduci aminte cam cat din propriul tau curaj s-a pierdut.

“This article is copyright © 2005 by Steve Pavlina.”

(va urma)

Sursa Aici

 

3 comentarii pentru “Curajul de a Trăi în Mod Conştient (I)

  1. da, vocea care te ajuta sa te trezesti la realitate, care trage semnalul de alarma cand ceea ce te inconjoara e mai prejos decat ar putea fi si care iti aminteste ca totusi controlul e la tine si doar la tine…imi place mult articolul si mai presus de toate ma ajuta sa imi dau seama de ceea ce am de schimbat in viata mea prezenta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.