Nu acum mult timp, o femeie minunata cu care am ocazia sa lucrez, Anca, mi-a trimis un text in care vorbea despre viata, despre schimbare, despre evolutie, despre trezirea interioara. Textul il gasesti aici.
Acum, aceeasi persoana scrie in cele ce urmeaza, despre legatura dintre felul in care te simti pe interior si ceea ce afisezi si ai in exterior, despre REDESCOPERIREA FEMINITATII, despre iubirea de sine, despre legatura dintre starea emotionala, atitudinea fata de tine insuti si felul in care arati, despre felul in care descoperirea sinelui real si trairea in acord cu vocea sa interioara i-a transformat viata in bine.
In felul ei propriu si personal, descrie cu sinceritate si autenticitate experientele prin care a trecut si toata munca sa interioara- procesul prin care a renuntat, pas cu pas, la mastile care devenisera prea sufocante pentru propria viata.
Nu pot decat sa ma bucur atunci cand intalnesc oameni care incep sa se trezeasca, care incep sa intre in contact cu nevoile si dorintele lor, cu propriile fatete interioare, care inceteaza sa se mai minta si care isi asuma responsabilitatea pentru cine sunt si cine vor sa devina, lucrand in permanenta cu ei insisi.
Consider ca in acest proces de autocunoastere si redefinire, faptul ca ea scrie despre gandurie si experientele ei o poate ajuta atat pe ea, cat si pe alte persoane care se regasesc in spusele ei.
Asadar, te invit sa citesti mai jos ceea ce are de impartasit.
...
Primesc zeci de mesaje de la femei de pe facebook, unele chiar fac rost de numarul de telefon si ma suna.
Intrebarea cea mare "Care e reteta? Care este secretul"... Secretul Slabitului meu....
Toate traiesc o dezamagire profunda atunci cand le spun ca nu exista nici o reteta minune, ci doar o alimentatie sanatoasa si muult sport si asta..FOREVER...adica in fiecare zi. Dezamagire totala ca nu exista o cura minune pe care sa o tinem 2-3 luni maxim si apoi sa ne indopam cu shaorma, kebab, sarmale, mici, costita, maioneze, tort, prajituri, paine, paste si sa aratam ca o "pisicuta fierbinte".Chiar si aici este vorba de asteptari...asa cum vom vorbi mai jos....
De multa vreme incep si reincep sa scriu pentru ca inca nu imi este clar de unde sa incep....sunt muulte de spus despre slabit....despre Lupta despre schimbare…
Iata, in final marele "secret"...marele secret este ca m-am regasit...
Da, eu pe mine, eu pe mine insami, eu o femeie frumoasa, plina de energie cu muulte idei, multe planuri si muult chef de viata, eu cea care ma ingropasem adanc intr-un corp inundat de grasime, intr-o minte plina de limite, de frustrari, de resemnari, intr-o minte in care realitatea "programata" era una nu prea frumoasa, era una in care rasunau voci din trecut, voci care ma comparau cu altele, cu alti copii, cu alte femei, voci care imi spuneau ca nu pot, ca asa e viata, ca asta este si sa ma resemnez…voci care m-au facut sa cred ca nu ma merit eu pe mine.
M-am ascuns atatia ani intr-un corp care reflecta exact viata si realitatea mea: o femeie care le barfea pe cele care se aranjeaza, care merg la salon, pe mamele"denaturate" care isi permit sa mai mearga in club odata ce au nascut, culmea nesimtirii…adica ele nu stiu ca, gata, dupa nastere esti moarta?? :); o femeie care nu se aranja ca, deh, am fost invatata ca frumusetea naturala este cea mai importanta, de ce sa "ne spoim":); o femeie care credea ca barbatul ei este "posesia ei", o femeie care credea ca daca azi mananca o shaorma si maine jumate de paine in loc de un mar, cu siguranta nu ingrasa, sau, daca, la un party doar gusta 2-3 prajituri sigur nu se depun, ca doar sunt mici..si nevinovate:) Erau mereu scuzele perfecte. Scuzele perfecte care ma aparau, ma fereau de ceea ce avea sa urmeze, de lupta mea cu mine. Eram o femeie care traia convinsa ca nu conteaza cum arati, ci cum te simti...dar culmea, nu ma simteam deloc bine in pielea mea, insa era scuza perfecta:)
Oh, nu va faceti iluzii, grasimea nu se trage de la nastere, nu are nici o legatura… chiar si gravida aratam muult mai bine decat in perioada apogeului meu xxl:)
Toate femeile, ma refer la cele care nu ma cunosc din perioada obezitatii, imi spun ca si ele incearca sa slabeasca dupa nastere, dar ca este greu, dupa care incep cu scuze "alaptez si nu pot tine cura” (de parca sa mananci sanatos ar fi vreo cura sau ceva greu), ba ca ele oricum fac sport cu prichindelul de 1 an care acum invata sa mearga (sa fim serioase,ce minciuna gogonata, ala nu e sport,ci e "a fi mama"), ba ca nu au timp, ba ca una alta...scuzele si minciunile perfecte pentru ele insele.
In 2007 cantaream la un moment dat 95 kg dar, pe nesimtitul ala de cantar, cum eram sigura ca e defect, l-am last in colt, dupa usa, si nici ca m-am mai suit pe el... sigur nu arata realitatea... realitatea pe care o vroiam eu!!! Ma vedeam doar "grasuta". Cum am avut nemarginita fericire ca sotul meu sa se indragosteasca de mine, cea interioara (ca nici studenta fiind nu eram vreo silueta), chiar si el imi spunea, si chiar ma vedea doar grasuta, plinuta. Deci nu ma ajuta nici un semnal din exterior sa ma vad asa cum eram... la obezitate morbida...152 cm inaltime si cam 95 kg...Eram un balon, nu de grasime, ci de frustrare interioara....dar nu vroiam sa vad,si nu puteam sa inteleg..
In 2012 am nascut o minunata printesa. In acel moment intrebarea a venit singura "eu ce exemplu ii voi da fiicei mele?".
Si…atunci m-am vazut...eu cea grasa, eu, cea obeza, pe care ajunsese sa o incalte sotul pentru ca burta imensa (de grasime, nu de graviditate) nu ii mai permitea sa se aplece.
Atunci m-am uitat in oglinda si m-am intrebat "cine sunt eu?”. Stiam ca inauntru, dupa stratul imens de grasime se ascunde o femeie superba, careia ii place sa se aranjeze, sa se imbrace, sa fie pozitiva, sa cunoasca, sa impartaseasca, sa faca, sa arate...Stiam…dar cum sa ajung la ea?
DEPRESIA POSTNATALA
Eh....cine spune ca nu stie ce e asta (ma refer la mamici) sigur face parte din cele 5% care nu trec prin asa ceva:) sau din cele 80% care nu recunosc public ca, vai, e rusine, ne barfeste lumea, ne scade "pretul de raft" la eticheta pusa in frunte sau, mai rau, nu recunosc nici ele fata de ele insele, deoarece au fost crescute cu "asa e viata, ne resemnam ca de aia suntem muieri".
In afara de hormoneii care si-au facut propria revolutie in corpul meu, de transpiram siroaie stand in picioare, toate substantele astea ciudate m-au dus acolo, in taramul negru al depresiei postnatale.
M-am ridicat singura si am inceput sa alerg, la propiu, nu la figurat, dar, daca ma gandesc mai bine, cred ca alergam si la figurat, alergam sa ma regasesc....
Am inceput sa fac apoi gimnastica acasa, putin cate putin, apoi am mers la sala la tae-bo, pilates, kangoo.
Am inceput sa caut informatii pe internet despre sport, slabit sanatos si alimentatie sanatoasa. Stiam ca trebuie sa fac o schimbare majora, nu o cura care sa ma pacaleasca. Asa am dat de un site www.trimmedandtoned.com in care erau poze cu obezi care au ajuns chiar si antrenori de fitness...Nu imi venea sa cred…cum adica, erau si femei care la 50 de ani abia s-au apucat de sport si mancat sanatos...deci se poate? Adica ceea ce imi spuneau chiar si cei foarte apropiati ca "degeaba incerci, dupa 30 de ani nu mai poti sa slabesti" sau "asa e felul, asa e neamul, nu poti slabi, nu ai ce face"...adica toate astea nu erau adevarate???
Lupta cea mare a fost cu LENEA si CONFORTUL...sa ma pun in fiecare seara si sa imi misc fundul ala mare si patrat? Sa ma chinui sa fac abdomene cu o burta de care nu imi vedeam nici picoarele? Sa transpir....? Eh, da...in fiecare seara ma uitam la poze cu obezii care s-au transformat. In fiecare seara faceam sport si ma uitam in oglinda, in fiecare seara imi imaginam corpul in care eram eu, cea adevarata.
In 2013 prin mai m-am apucat de sport la sala, sporturile pe care le faceam la sala sau acasa nu sunt la aparate. Of...si aici ajungem la minciuna cu bicicleta, cu banda...serios?? Cate din voi aveti "cuiere" de haine din aparatele de fitness....Sportul pe care il fac este cu greutatea propriului corp. Doar niste gantere sa ma ajute si un ketleball pentru ridicat greutati. In rest flotari, sarit coarda,sarit pe scari, sarit pe sotul meu (practicati acest sport de cuplu ca nu mai avem mult pana la pensie:). Sa simti ca te arde fundul de la geno sau ca ai muschi la abdomen...waw!! Habar nu aveam ca am atatia muschi in corp…si nici macar atatea oase..Sa ajung sa imi simt oasele, sa imi vad coastele care nici nu stiu pe unde erau…eh...asta da realizare:)))
Pe langa confortul fizic era si cel psihic care m-a ajutat enorm. Sportul este sanatate si am invatat si eu asta.
Am combinat cele doua secrete: mancatul sanatos si sportul!
Eh…si ..da, am ajuns sa traiesc si eu sentimentul acela" maret" de satisfactie prosteasca (specific femeilor inca frustrate) ca i-am dat peste nas vecinei mele, cu care as fi vrut sa fiu prietena pentru ca o admiram, vecina care ranjea batjocoritor cand eram grasa, dar mai ales cand eram gravida si grasa de abia ma miscam ......sa traiesc sentimentul ca ma priveste cu admiratie si invidie...dar mai apoi am trecut la indiferenta, mai apoi, dupa ce m-am regasit eu pe mine, pentru ca nu mai avea sa imi pese nici cum se uita altii/altele, nici ce spun, mai apoi cand mi-am dat seama ca e important doar ce cred eu despre mine....
Si am inceput sa invat sa mananc corect…mare arta...multa informatie...multe prostii mai citesti si auzi...deci atentie mare cum va informati!
Ma opresc putin la partea cu alimentatia...ca aici e o mare "istorie".
Chiar si acum ma intreaba cunoscutii "dar esti vegetariana?" sau altele imi spun" pai la cat de putin mananci nici nu te ingrasi" sau daca ma vad mancand pe strada "waw, tu mai si mananci?". Lumea este atat de lipsita de informatie, si mai ales de informatie corecta! Slabitul se face 70% in bucatarie si doar 30% cu sport. Nu sunt nici raw-vegana, doar fac prajituri de genul acesta, nu sunt nici vegetariana, nici nu mananc putin, nici nu fac foamea.
Nu trebuie nici sa faci foamea, nici sa tii dieta mina-rina-bubulina sau discociata-indopata, nici sa mananci fructe seara sau sa dormi nemancata ca sa ai dimineata burta lipita de spate. Ci trebuie sa inveti ce inseamna alimente adevarate, bune si sanatoase, pe langa a incerca sa mananci cat de natural posibil, in ziua de azi, cand si iarba poate e vopsita:)
Am renuntat in prima faza la: paste, paine, dulciuri, fasole, mezeluri, sucuri, prajeli, zahar, sare, condimente, branza, lapte etc.
Nu am mai mancat prajit de muuult. Acum da, mananc, dar foarte rar ceva usor prajit, altfel ficatul meu ma trage de urechi:)
Vai, nu am murit fara dulciuri! Va dati seama? Si cum am facut? Pai cand ma apuca o pofta nebuna de papat o prajiturica mica si nevinovata, cand ma lua cu transpiratii de zici ca eram drogata cu zahar, ma duceam la oglinda si ma uitam si ma intrebam "uite cat am muncit, cat am putut si ce puternica sunt...oare prajitura asta ma ajuta cu ceva? Oare nu pot controla eu cu mintea mea o prajitura?. Recunosc ca daca nu functiona mergeam in bucatarie si luam o lingura de miere pe care o savuram ca pe o tigare de dimineata (stiu ca am fost 12 ani fumatoare, dar din 2007 nu mai fumez).
Slabisem la 65 de kg prin vara lui 2012, dar ceva nu era bine, nu eram multumita, nu eram impacata cu mine.
Mergeam la 3 sali de sport, la diferite clase. La una dintre ele preda zumba o doamna super simpatica si supraponderala. Dupa prima ora de zumba cu ea am plans…da, am plans acolo, la finalul orei. Pentru ca femeia aceea care cred ca avea vreo 90 kg (e drept ca era si inalta), era atat de sexy, se simtea atat de bine, avea atat de multa increderea in ea, pur si simplu se iubea...cand dansa facea dragoste cu ea....
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Atunci mi-am dat seama ca eu nu ma iubeam. Puteam sa am cel mai frumos corp din lume, sa am corpul pe care mi-l inchipuiam eu in oglinda, dar....eu nu ma iubeam, nu ma meritam, nu ma gaseam, nu ma iertasem...
A mai trecut inca un an in care am luptat si lupta a devenit un fel de a fi, de a respira, de a trai. A face sport a devenit pentru mine ca mersul pe jos, ca trezitul dimineata, ca spalatul pe dinti. A manca sanatos a devenit o mare placere.....sa descoperi savoare legumelor fara sa pui condimente, sa mananci un gratar fara ulei, fara sare si sa simti fragezimea carnii....sa te lingi pe degete dupa o prajitura raw-vegana cu blat de seminte si crema de fructe....
Am ajuns in 2015 la 52-53 de kg. De un an stagnam la aceeasi greutate pe cantar, dar, culmea, la centimetri ma "dezumflam" ca mingea de volei. De la marimea 50(xl) la haine ajunsesem acum la 34-36 ...Incredibil, nu? Nici mie nu imi venea sa cred. Am avut chiar si un cosmar intr-o noapte in care ma trezisem din visul in care eram slaba si eram din nou obeza.....visul asta nu era despre corpul meu...ci despre mintea mea..nu eram impacata eu cu mine.
Am implinit 35 de ani. O varsta la care cred ca noi, femeile, ne regasim. Unii o numesc criza mijlocie, altele spunca sunt ifose, eu o numesc "floarea vietii mele". Am ajuns la 12 ani de casnicie unde te intrebi ce faci, unde mergi, daca mai mergi, de ce nu se invarte roata la caruta, de ce ai facut pana, de ce caii nu se mai inteleg, de ce vorbesc limbi diferite....Am ajuns in punctul in care sunt 85% din cuplurile pe care le cunosc, in punctul in care multi renunta, multi nu comunica, multi se dau batuti pentru ca asa le-a spus mama ca "asa e viata, barbatii nu inteleg" sau religia ii santajeaza atat de bine emotional cu "sexul e doar pentru procreere, nu pentru placere", cu "femeia sa stea plecata in fata barbatului" si altele din batrani gen "lasa ca e bine asa, macar nu ma bate si nu bea, incat le este frica sa se intrebe pe ei insisi/ele insele "oare sa continui sa trag la aceeasi caruta?" "oare sunt fericit/a?"sau presiunea sociala si gura lumii care "vai, dar ce va zice vecina, cumnata, soacra, mama, veriosara...ca doar am copii,cum sa incep alta viata...cum sa ma gandesc la fericirea mea? Gata, sunt mama, asta este, ma resemnez de dragul copiilor. Am ajuns la punctul marii intrebari .....dar mi-am dat seama ca intrebarea mea nu era cea corecta.....Imi amintesc ca acum cateva zile, la un eveniment pe care il animam m-am intalnit cu o cunostinta cu care nu ma vazusem de muuulti ani, mai exact vreo 5 la numar. Dupa ce s-a mirat, si-a revenit, m-a complimentat pentru transformare, dupa ce i-am spus ca ma simt bine in sfarsit cu mine m-a intrebat"ai divortat?. Bineineteles ca nu vedeam legatura....Mi-a spus ca de obicei femeile se ocupa de ele dupa divort si arata asa bine, si de aia se gandea ca am divortat si arat atat de bine.
Daca va intrebati cele care nu ma cunoasteti, si nu ne cunoasteti, nu, nu am divortat de sotul meu, am divortat doar de mine cea rea, cea care ma uram, cea care nu ma lasa sa ma iubesc....am divortat de ea si acum fac dragoste cu mine:).
Si daca va intrebati inca o data...nu suntem nici in curs de:), dar sunt constienta ca nicunul din noi nu stie ce va fi maine. Luptam, asa cum poate putin din voi vor sa lupte, asa cum putini din voi vor sa iasa din confortul lui "lasa ca dupa 10 ani e moartea pasiunii, asta e viata, ne resemnam", "lasa ca iar o facem in aceeasi pozitie si fara sa gemem, ca ne aude copilul", "lasa ca oricum se uita dupa altele si nu mai sunt atractiva", "lasa ca iar ajung acasa la cicalitoarea de nevasta-mea" "lasa ca am vazut si la ai mei, dupa ceva ani asa e, te obisnuiesti" "lasa ca doar nu o sa fac si eu ca aia de pe facebook, sa ma destrabalez in cluburi".....Sau..te-ai gandit ca poate el/ea chiar e persoana langa care sa iti petreci restul vietii? Poate ca ai proiectat asupra partenerului tau imaginea perfecta a partenerului perfect, iar acum ai ajung sa il cunosti pe el, cel adevarat/cea adevarata, care nu corespunde deloc cu cel/cea din imaginea ta...asteptari false create de tine. Lasa ca mai bine traiesti o viata frustrata, resemnata pe care ti-au creat-o altii, mai bine te sacrifici pentru copii, copii care vor creste si vor ajunge sa fie la fel sau mai frustrati decat tine, pentru ca asta vor vedea in familia lor.....Lasa ca oricum viata trece pe langa tine si la 80 de ani cand vei povesti stranepotilor te vei preface ca esti fericit sa iti amintesti toate astea...daca ai ce sa iti amintesti....
Luptam, pentru ca fericirea se munceste de amandoi.
Dar te-ai gandit ce ar fi daca ai lasa tu, printesa, lenea asta si sa pui mana sa te aranjezi, sa te iubesti, sa fii sexy, pentru tine, nu pentru el. Si tu, printule, sa te crezi cocosel neinfricat si sa o mai pisti de fundulet cand gateste si sa dai cu pumnul in masa sa se dezbrace de frustrari si sa te duci si tu la o bere si poate chiar sa te uiti dupa una ca are sanii mari, parul lung, si aia sa iti zambeasca...doar asa, ca sa simti si tu ca ai vanat ceva....ca...oricum tu inima o ai tot acasa....
Pune mana, printule si recucereste-o in fiecare zi! Sa nu crezi ca daca ai luat-o de sotie te lasi pe brazda si gata, nu mai e nevoie sa lupti, ca deja o stii pe de rost…well...supriza, s-ar putea sa nu o stii foarte bine si sa te trezesti intr-o zi ca vorbesti singur...tu chiar crezi ca ea va ramane cu tine doar asa...ca i-ai dat un inel, chiar esti sigur ca nu are curaj sa plece cu alt print care stie sa o cucereasca si caruia nu ii este lene sa o faca?
Printeso fa si tu pe gaina din banc, te faci ca alergi, ca el sa simta ca te vaneaza, iar tu te impiedici, el te cocoseaza, apoi tu te scuturi sa imprasti placerea in tot corpul....Life is a game!
Flirtati unul cu altul nu va fofilati! Flirtul salveaza casnicia...mda, incredibil, chiar si in Romanai(ca rima:)).
Nimeni nu iti garanteaza ce va fi maine, important e sa fii fericit azi.
Daca stai pentru copii, pentru mama sa nu faca infarct, pentru soacra sa nu te blesteme sau pur si simplu ca iti e frica....atunci ai pierdut batalia…atunci te-ai pierdut pe tine. O dragoste adevarata ramane pentru ca va regasiti voi pe voi insiva, ramane atunci cand voi insiva sunteti fericiti cu voi, si apoi intre voi. O dragoste adevarata nu se face cu santaj emotional, sau cu forta sau cu minciuni. Nu a spus nimeni ca e usor…poate doar in povesti. Dar asta nu inseamna ca trebuia sa fim noi, femeile, niste "frumoase din padurea adomita"..mereu adormite in somnul frustrarii de "sotie la cratita" iar el, barbatul, printul pe cal alb, care e de fapt o rabla de masina, iar el chel si cu burta si fara chef de viata. Daca asta e "asteptarea" pe care ti-au creat-o cei care te-au crescut si pe care ti-ai alimentat-o singur/singura...deruleaza filmul inapoi si confrunta-te cu realitatea. Printul nu are cal, are chelie, dar ii lumineaza creierul prin ea, are burta, dar abia astepti sa o mangai, sa te ciubaresti la pieptul lui, iar tu, printesa, ai ceva riduri (nu de la somnul din padure, GET REAL!,ci de la varsta, frumoaso..ca nu e ca in cantec" FOREVER YOUNG"....) ai si ceva burtica, dar e sexy oricum...Si deruleaza inca odata si ai sa vezi ca..da, printului nu ii plac filmele siropoase, ci se uita doar de dragul tau, se preface ca ii plac, lui ii plac alea cu VanDamme, cu batai, cu impuscaturi, nasuri sparte, scenarii care tu zici ca sunt de 3 lei. Iar ei nu ii place sa se imputa in bucatarie cu cartofi si carnati prajiti, dar ii face ca tu, printule, sa ai burta mare...Vei vedea ca el, printul, aproape nu intelege nimic din "trairile" tale fashioniste si ca mai mereu cand il intrebi la ce se gandeste el e la sertarul cu "nimic"...cand tu, mareata printesa, abia astepti sa vorbesti despre 200 de chestiuni, in viziunea ta, toate super importante.Vei vedea ca suntem diferiti si tocmai asta e frumusetea, si tocmai asta e secretul, sa fim Liberi si sa nu ne modelam fiecare dupa placul celuilalt! Eh, si daca tu schimbi povestea cu una reala vei vedea ca Viata chiar e frumoasa si chiar si batalia cu "managementul casniciei", chiar si lupta cu tine insuti/insati este frumoasa, are farmecul ei.
Si…da...mamelor, exista si sex bun dupa ce devii mama...poate fi si mai bun! Of...asta e alt subiect care doare, dar nu doare atat de mult ca lipsa lui:). Dar...cum spunea o mamica pe un forum de mamici "unele chiar mai cred ca bebelusii sunt adusi de barza".
Pe langa norocul unui partener care m-a iubit de la inceput pentru ce sunt, desi nici eu nu stiam cine sunt, dar se pare ca el stia mai bine decat mine, el ma vazuse cu ochiul inimii inainte sa ma vad eu, pe langa asta am avut si norocul unei puteri de a ma lupta eu cu mine, cu "programarea", cu "etichetarea", cu realitatea care ne este construita in copilarie si care, de multe ori, ajungem la maturitate sa vedem ca nu e deloc cea de langa noi.
De cand am slabit am inceput sa vad viata altcumva, am inceput sa ma bucur de viata, de iubire, de oameni, de mine. Am inceput sa nu ma simt vinovata, ci responsabila, sa ma simt frumoasa, puternica, sigura...Si e atat de bine...parca ma cunosteam de o viata, parca traiesc un roman de dragoste in care m-am intalnit cu sufletul pereche si il intreb "stiam ca tu esti, te-am asteptat toata viata, unde ai fost?”
De ceva vreme, pentru ca lupta mea interioara a devenit foarte puternica, am simtit ca am nevoie de cineva care sa ma indrume.
Asa am ajuns la Ursula Sandner. Cine e Ursula??? Greu de spus:). Ursula este ca un fel de Xena, printesa Razboinica, dar razboiul mintii...razboiul mintii "programate" cu razboiul "mintii innascute".
Si acum, cand simt ca infloresc, ma ajuta cu inca si inca o picatura sa ma hranesc, sa vad ca "eticheta" mea e cea adevarata, ca eu ma pot valida pe mine cea care sunt.
Waw! Da...daca stau sa ma gandesc inapoi...parca nici nu imi amintesc multe, parca era alta viata. Este atat de eliberator sa traiesti intr-o realitate in care poti face ce iti place fara sa te simti vinovat, in care sa nu iti pese ce zic si de ce zic altii despre tine, in care sa stii ca tu si numai tu ai puterea asupra ta, nu "baba cloanta" din copilarie, nici "bau-bau", nici vecina care a luat 10 la romana, nici domnisoara din parc care arata mai bine, nici barfele, nici limitele puse din frica de a te controla, nici micile minciuni.
Ce eliberator este sa stii ca tu iti construiesti propria realiatate.
Pana la urma ...obez, grasut, slab sau normal...daca tu te simti bine cu tine in exterior si interior...asta este tot ce conteaza...
Iubeste-te si daca nu poti, atunci lupta! Lupta pentru tine!
Da, acum stiu ca am un exemplu pe care sa il dau fetitei mele si...ii repet in fiecare zi sa se iubeasca,sa stie ca e minunata,sa aiba incredere in ea, in noi, in iubire.
Asa ca de acum fac dragoste cu mine in fiecare zi si nu, nu se cheama lucru manual:)
Asa gandesc eu acum, la 35 de floricele...cine stie cum o fi la 50 de ani...nu imi fac planuri....poate chiar am sa fac lucru manual...ceva goblen,macrameuri...dar in orice caz am sa impletesc fericirea pana voi putea.
Anca Radu-Basarab
Frumos ! Un vin exemplu de urmat.
Lutta cu fricile interioare dar si cu realitatea de multe ori dureroasa e forte grea.
Dar ce e usor in viata asta ?
Sa te vezi in oglinda zilnic obeza si sa suporti asemenea greutate pe suflet si pe corp e mult mai greu deacat lupta.
Si eu ma ales lupta!
Multumesc… Aveam nevoie sa citesc aceste cuvinte.
…idem…litera cu litera , punct cu punct ! Fericirea e ca am reusit cu mine ,pentru mine ,dar mai ales prin mine insumi… oare ce va urma ? Se vorbeste despre atingerea unei alte stari…entropia maxima…sau acesta este doar inceputul a ceea ce nu cunoastem , nu controlam … ? …
multumesc pentru acest articol, este foarte important pentru fiecare dintre noi si citind-ul parca ne regasim.
Multumesc pentru sfaturi ! O sa incerc sa le urmez cat mai mult !
Multumesc! Excelent articol,este exact ce imi trebuie in acest moment
Cand stai cu parintii oricum esti implicata in problemele lor pentru ca si ei la randul lor m-au ajutat la nevoie.Ideea este sa gasesti calea de rezolvare a problemelor astfel incat sa-ti continui viata ta asa cum vrei si cum te simti tu bine.Un pic cam greu dar nu imposibil.
Este extraordinar faptul ca, la un moment dat in decursul vietii, cam toti/toate ne gasim mai mult sau mai putin in situatia descrisa mai sus de Anca. Aceiasi experienta o traiesc si eu in acest moment din viata mea, este cumplit sa nu stii ce-ti aduce ziua de maine, poti doar sa speri ca totul va fi bine intr-un final si sa nu renunti la lupta cu tine insuti, cu viata………
In tot ce am citit , ma regasesc!…Parca eu am scris asta, special pt mine!…Da, foarte interesant, profund…
Am studiat mult despre nutritie,si nu exista retete miraculoase,desi chiar cele mai mari firme de pe planeta,au suplimenti nutritivi care doar ajuta la o alimentatie sanatoasa pentru reducerea de alimente.Dar fara sport si o alimentatie sanatoasa,si cat mai putin in farfurie nu exista.Si da trebuie sa te iubesti pe tine ca sa poti fi si tu iubit..este una din porunci..iubestue-ti aproapele ca pe tine insuti.Niciodata nu o sa iubesti pe altii daca nu te iubesti pe tine
Povestea asta parca m-a prins intr-o imbratisare…. Am simtit ca cineva imi da curaj, caldura si ma imbarbateaza. Mai trebuie doar ca eu sa lupt. :)
Frumos,intens,pasional….. Respect!
offf. citind, mi-am citit povestea. inca mai caut forta de a ma iubi asa cum sunt.
Multumesc pentru ca ai impartit povestea ta cu noi. Am inteles ce ai facut pt a scadea in greutate, ma intreb insa ce pasi ai urmat pt ca emotional sa te simti bine. Cand nu ne simtim bine, in general, nu stii ca asta e consecinta lipsei de iubire de sine ( nu se vede asa cum se vede extragreutatea in oglinda).
Foarte interesant material, o sa tin cont de sfaturile si ideile exprimate . O sa incep sa „ma iubesc”. M a motiveaza faptul ca si altele au luptat si au reusit.
Frumos o adevarata poveste de viața si un exemplu demn de urmat !! M-a bucur când întâlnesc asemenea suflete minunate si deschise pentru iubire care este esența vietii?❤️
Buna ziua,
Eu nu am prieteni, dar cand merg la fratele meu in vizita , sambata, el are mereu „casa plina”. Atunci imi este teama sa nu fiu penibila, ma simt inferioara. Poate ca pentru ca am sentimentul ca nu am reusit in viata.Eu ma invinovatesc ca nu am invatat mai mult , am facut un liceu de matamatica fizica, nu pentru ca eram buna la matematica , ci pentru ca cei mai buni din clasa s-au inscris la acel liceu.La limbi straine nu m-am dus pentru ca mama a fost profesoara de romana si de franceza si nici o data nu am reusit sa fac comentarii singura, mai bune ca a le ei. Acum vreau sa iau viata ca atare si s-o traiesc cumpot eu Va salut,
Foarte frumos scris și foarte interesantă și bună povestea :) Mulțumesc.
frumos si adevarat acest articol,multumesc pentru sinceritate.
Articolul tau este parte din viața mea.Numai ca eu m-am trezit mai târziu.Dar cum niciodată nu este prea târziu, mai ales când îți dorești, multumesc cerului ca am făcut acest pas. Dacă aș reuși să-l determin si pe omul de lângă mine să realizeze că suntem vii, ca n-am murit, ca viața e frumoasă și mai avem multe de oferit unul altuia…Sper ca se va întâmpla asta.până atunci,il provoc să lupte alături de mine.Inca mai am răbdare!
Cel mai greu e sa fii sincer cu tine insuti . Iti multumesc pentru toate Emailurile trimise, pentru ca datorita lor, mi-am redescoperit puterea interioara .
Multumesc pentru un impuls puternic de a ma reconstrui pe dinauntru si pe dinafara,de a ma regasi si reevalua!
A ajuns la mine cu multi ani de intarziere,insa cred ca acum are reverberatii in fiinta mea!
Multumesc, cu adanca pretuire!
Respect si stima!
Îți mulțumesc pentru tot! Este exact ce am nevoie acum.da.sa te iubești pe tine! Și sa faci toate aceste lucruri pentru tine.pt. A te îndrăgosti din nou de tine…foarte frumos!
Minunat!
Felicitari! Scaderea in greutate este in primul rand o costructie interioara bazata pe regasirea de sine, regasirea puterii interioare.
Toata povestea ta cu mancare sanatoasa si sport la greu este clar doar efectul unei cauze.
Care este aceasta cauza!?
Clar, femeia „trezita”!
Te imbratisez si- ti multumesc!
Sunt recunoscatoare pentru acest articol , care pt mine este un nou imbold pe care tocmai il cautam sa nu alunec prea mult pe panta descendenta a sinusoidei mele.
Iti garantez ca ai talent scriitoricesc, ca tot ce vine din inima si ne ar fi de folos cartile tale motivationale.
Felicitari!
Multumesc Ursulei ca a facut posibil un asa testimonial.
Cu drag amandorura.?
Super articolul! Ai slabit aproximativ 100 kg, fara operatie.
Este asadar posibil, cu indarjirea de care ai vorbit.
Eu ma lupt cu 20, pe care le-am adaugat in 11 ani de agitatie cu job si studii aprofundate….
Mi-ai redat curaj, multumesc sincer!
Pace si bucurii!
Anna Thomas.
Multumesc Anca, multumesc Ursula si tuturor femeilor care au postat un comentariu aici! „Trezirea” femeilor este acum efervescenta si bucuria mea este din ce in ce mai profunda pentru ca existati, dragi „surori” ! Dar, ah! Barbatii, ce le mai „dorm”…
Foarte frumos ..! N am cuvinte sa descriu . Toată aprecierea și admirația pt femeile luptătoare “ !