Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...
Poezie de Ion Minulescu
Foarte educative versuri. :) Sa ai o zi minunata
Am ajuns sa nu mai credem in profeti.Nimic nou, dificultati mari au intampinat si cei din vechime, Daniel sau Isaia …Ieremia.Acesti mari oameni ai lui Dumnezeu au schimbat lumea prin ….Cuvant.
Dupa ce invatam sa tacem si sa discernem trebuie sa spunem Adevarul revelat.
Curaj Isaia a sfarsit taiat in doua cu ferastraul de catre fratii lui de credinta.
Cateodata este complicat ….curaj!