A trăi “Aici şi Acum” – Vindecarea şi Libertatea de a Fi Tu Însuţi

“Dacă nu-ţi decizi tu însuţi propriul drum, ceilalţi sau evenimentele îl vor decide  pentru tine”.

Creierul nostru funcţionează ca un calculator. Încă din copilărie am dezvoltat comportamentele adecvate pe care continuăm să le păstrăm în creierul nostru. Putem să le numim învăţări. În anumite împrejurări dificile, am adoptat şi comportamente inadecvate din frică, pentru a ne proteja. Le numim introiecţii: comportamentele de frică, respingere, agresivitate, evitare care aveau un sens şi erau mai mult sau mai puţin adecvate la momentul acela. Aceste învăţări şi introiecţii le-am păstrat automat în calculatorul nostru central, în creierul nostru. Când ne aflăm într-o situaţie asemănătoare cu cea din trecut, el declanşează în câteva mili-secunde un întreg circuit a milioane de celule nervoase şi de conexiuni între ele, în căutarea comportamentelor potrivite, uneori învăţări inadecvate compuse din introiecţii (modele introiectate, aruncate în interior) pe care le proiectăm (proiecţii) în situaţia actuală. Ca un calculator în care am stocat programele pe care le deschidem dând clic pe un buton, creierul nostru a păstrat în rezervă module de comportament, patternuri pe care le aplicăm cu mai mult sau mai puţin succes în situaţii asemănătoare.

Cu 2500 de ani în urmă, Buddha a înţeles şi mai ales a simţit, singur în peştera sa, ceea ce Freud a redescoperit, dar a putut să descrie ma bine: introiecţia, proiecţia, transferul şi contratransferul. El a definit mental şi a restrâns sfera acestor cuvinte. Dacă le extindem la relaţiile dintre oameni, încluzând şi sentimentele, ele par a fi cele mai potrivite pentru a descrie ce se întâmplă în interioritatea fiecăruia, dar şi între indivizi, în orice moment al existenţei. Ele au foat reluate sub alte nume în toate metodele terapeutice importante: repetiţie, condiţionare, scenariu de viaţă, credinţe asupra sinelui şi asupra lumii, blocaj, complexe, dependenţă, norme, obiceiuri, dominaţie, supunere, gelozie, perfecţionism, ideologie, hartă şi teritoriu, jocuri psihologice distructive, manipulare, revoltă, culpabilizare, supraprotecţie, inhibare a acţiunii, tranzacţii, inconştient, etc. Gestalt-terapia a păstrat aceste concepte şi le-a lărgit sensul considerabil, dându-le o utilizare terapeutică mai dinamică, mai interactivă, centrată mai mult pe proces (ciclul Gestalt), decât pe descrierea statică a fenomenelor.

Introiecţia. În psihanaliză, introiecţia este definită astfel: „proces prin care subiectul face să treacă, în mod fantasmatic, de „afară” „înăuntru”, obiecte şi calităţi inerente ale acestor obiecte (Laplanche). Freud vede geneza opoziţiei subiect (sine) – obiect (lumea exterioară) ca fiind corelativă opoziţiei plăcere – neplăcere: „sinele  - plăcere purificată” se constituie printr-o introiecţie a tot ceea ce este sursă a plăcerii şi printr-o proiecţie în afară a tot ceea ce este ocazie de neplăcere” (Laplanche). În Gestalt, introiecţia este „incorporarea pasivă a ceea ce mediul furnizează subiectului. Este modul de interacţiune original între copil şi mediul său înconjurător: copilul acceptă totul cu încredere şi înghite orice hrană psihică şi psihologică ce îi este oferită. Formulele cu „trebuie” vin foarte devreme şi nu corespund întotdeauna cu nevoile lui” (Polster E. şi M.). Astfel persoana are tendinţa să rămână conformistă.

Copilul se naşte, în mod normal, într-o postură de dependenţă totală de părinţii săi. Aceştia îi asigură securitatea şi el trebuie să se supună exigenţelor lor. Dependenţa este normală la o anumită vârstă. „Sclavia” nu începe decât dacă omul, crescând, păstrează această poziţie. Adolescentul este mai liber, dar trebuie să dea socoteală. Nimic nu-i aparţine, în afara bunurilor de consum personal şi chiar şi pentru acestea încă mai depinde de părinţi pentru a le obţine. Ca tineri adulţi, ocupăm poziţia de „chiriaşi”: învăţăm să jucăm roluri, înainte de fi noi înşine: student, salariat, soţ/soţie, tată/mamă. Această trecere este necesară. Putem creşte, un timp, imitând aceste roluri. Dacă persistăm prea mult în acest stadiu, rămânem mai degrabă „chiriaşi” decât „proprietari” propriei persoane. Omul matur este cel care trăieşte în propria persoană, care este pe deplin el însuşi şi care-ţi asumă destul responsabilitatea nevoilor sale pentru a le găsi un răspuns. Dacă este „proprietar” într-o mai mare măsură, adică dacă îşi satisface pe deplin nevoile, este mai mulţumit şi mai disponibil pentru alţii în relaţii adecvate, în rolul de salariat, soţ, părinte. Noi integrăm, mai mult sau mai puţin, toate aceste stadii. Unii rămân totuşi „sclavi” atât de mult timp, încât se îmbolnăvesc (boli psihice sau psihosomatice). „Sclavul”, rămas astfel la vârsta adultă, nu este altceva decât conformistul perfect: este supus în totalitate altei/altor persoane, respectă normele şi principiilor unei/unor persoane din trecut. „Sclavii” renunţă la persoana lor şi trăiesc în funcţie de ceilalţi, fără să-şi permită examinarea propriilor lor nevoi.

Prea mulţi oameni rămân simpli chiriaşi ai propriilor lor persoane. Chiriaşul este cel care trăieşte în rolurile sale mai mult decât în persoana sa, peste care altul este proprietar. Astfel părinţii sunt teleghidaţi în comportamentul lor de educatori, de propria lor educaţie, de tradiţie sau de religie. Ei nu şi-au dat osteneala să realizeze propria lor revoluţie şi să construiască, cu ceea ce le-a fost propus, ţinând cont de propriile lor nevoi şi de nevoile copiilor lor. De exemplu, soţia fidelă care îşi va aştepta la infinit soţul plecat, sau mama model care se sacrifică pentru copii (eventual, culpabilizându-i pentru asta mai târziu), după ce a fost, probabil, ea însăşi un copil model.

Posesiunea propriei persoane este un demers dificil. Prea mulţi oameni nu sunt decât chiriaşi ai lor, se simt liberi, dar, în acelaşi timp, nu ştiu că sunt supuşi rolurilor, datoriilor, obligaţiilor, interdicţiilor lor. A fi proprietarul tău este o sarcină dificilă. Să fii în căutarea propriilor nevoi înseamnă să contezi mai curând pe tine, decât pe ceilalţi, pentru a le găsi rezolvare. Acesta este demersul celui care îşi poate spune: „Devin proprietarul meu”. El este capabil să negocieze cu alţi proprietari, pentru a-şi crea o viaţă armonioasă. În acest caz, nimeni nu este chiriaş şi nici proprietar al altuia.

În Gestalt-terapie, atenţia se concentrează asupra lui „aici şi acum”, nu ca excludere a trecutului sau a viitorului, ci ca o „atenţie îndreptată” asupra prezentului (corpul meu, senzaţiile mele, conştientizarea, nevoile şi acţiunea mea), asupra a ceea ce este actualizarea trecutului (prin procesul introiecţie-proiecţie-transfer) şi neliniştea privind viitorul apropiat. În „aici şi acum” există repetarea constructivă sau nevrotică a trecutului şi anticiparea (ne-)potrivită a viitorului. Atenţia constantă fixată pe „aici şi acum” pare a fi o componentă terapeutică comună în situaţii diferite. Ceea ce este important este capacitatea de a simţi.

Aici şi acum: evadare sau resursă. Aici şi acum pot fi înţelese în diverse feluri, fie negativ, ca o evitare a realităţii, fie pozitiv, ca o trambulină spre creativitate. În budism şi Gestalt-terapie, această noţiune are o semnificaţie pozitivă, prezentând totuşi cîteva diferenţe.

Evadarea în prezent. Jocul psihologic distrugător al lui „da...dar” se desfăşoară atunci când o persoană vine să se plângă şi dă acest răspuns repetitiv atunci când i se propune o schimbare. Este un „nu” camuflat. Dacă acest joc între consilier şi victima neputincioasă continuă, se va ajunge la dependenţă şi status-quo, un prezent dureros, imobil şi fără ieşire. O viaţă ritualizată produce acelaşi efect: ritualul face viitorul previzibil. „Soluţiile probate” sunt răspunsuri ineficace pe care o persoană le repetă în faţa aceleiaşi probleme. În acel caz, soluţia este problema. Dacă faceţi tot timpul acelaşi lucru, veţi ajunge la acelaşi rezultat. Este o fixare, deci o evadare în prezent. Terapia propune următoarea soluţie: dacă nu sunteţi satisfăcut de serviciul sau de partenerul dumneavoastră, schimbaţi-vă mai întâi comportamentul, înainte de a le schimba pe cele de mai sus.

Evadarea în viitor. Anxietatea este groapa dintre acum şi după. Este o necunoaştere a prezenţei proprii în prezent şi o fugă într-un viitor imaginat sau creat cu nelinişte. „Mâine” este un joc psihologic: a amâna tot timpul pe mai târziu ceea ce se poate face azi. Este o evadare în viitor, o iluzie, dar şi o fugă într-un prezent care astfel este fixat. În tot acest timp, viaţa plictisită nu se schimbă.

Evadarea în trecut. Nostalgia poate fi o fixaţie într-un trecut revolut pe care persoana în cauză nu reuşeşte să-l depăşească, să-l „termine”, cum ar spune Gestalt-terapia. Ea poate fi cauzată:

- de un ataşament prea mare la nişte plăceri de altădată: o perioadă fericită a unei copilării protejate, o dragoste intensă, o viaţă materială împlinită sau o reuşită profesională. „Când eram tânăr” sau „ca altădată” ar putea fi refrenele acestei tragedii.

- de o teamă de a înfrunta prezentul devenit prea dificil: iubire dezamăgită, eşec profesional, doliu sau respingere.

- de o aşteptare imposibilă a unei persoane sau a unei situaţii: aşteptare prea mare sau nerealistă, niciodată adecvată: dacă continuaţi să aşteptaţi de la o persoană (sau de la o situaţie) ceva ce nu poate sau nu vrea să vă dea, vă provocaţi singur nefericirea, săpându-vă singur gropa. Acţionaţi altfel, ca şi cum celălalt nu se va schimba niciodată; atunci îşi va modifica atitudinea sau unul dintre dumneavoastră va renunţa.

- din prioritatea dată celor cunoscute. A privilegia cunoscutul în locul necunoscutului, este începutul bătrâneţii sau al procesului de îmbătrânire: bătrâneţea începe când nu mai avem proiecte. Nu începe la 60 de ani. Laborit arată că inhibarea acţiunii facilitează apariţia oricărei maladii. Creativitatea implică acţiune, ieşirea din inhibiţie şi deci, vindecarea.

Aici şi acum – resursăA fi din plin în prezent, cel mai des şi în orice caz, atunci când este decizia mea, este o poziţie de bază potrivită. Mai întâi a fi conectat sau conectabil în orice moment la prezent. A fi conectat cu mine însumi implică o bună utilizare a organelor de simţ. A capta tot ce văd, a decoda, a analiza, a păstra ceea ce este necesar, a şterge ceea ce îmi este nefolositor. A fi sensibil în aceeaşi măsură la forme, la culori, la clar-obscururi, la distanţe şi mişcări, identificând în acelaşi timp originea sunetelor, intensitatea lor, tonalitatea, succesiunea în timp, semnificaţia. A fi prezent la cea ce simt, la temperatura aerului de pe pielea mea, la căldura şi la presiunea hainelor pe corp, la respiraţie, inima mea care bate, muşchii întinşi sau destinşi, stomacul încordat sau relaxat. Prezent de asemenea pentru gusturi, parfumuri, mirosuri. Pentru a fi complet prezent, în orice clipă, pentru că totul se schimbă de la un moment la altul. Binenţeles, nu pot fi conştient de toate astea, dar conştiinţa mea este pregătită să se îndrepte spre trecut pentru a căuta informaţiile necesare înţelegerii prezentului sau în viitor pentru a crea spaţiul necesar îndeplinirii nevoilor prezente. Trecutul, ca şi viitorul, sunt toxice atunci când sunt prea mult timp desprinse de prezent.

A fi conectat cu mine însumi precede o relaţionare corectă cu mediul înconjurător. În lipsa acesteia, risc să fiu destabilizat în orice moment, vulnerabil la evenimentele stresante, incapabil de a spune nu. Suntem în stare să spunem da atunci când suntem capabili să spunem nu.  A fi conectat cu mine însumi este şi mai important pentru a intra în contact cu ceilalţi: cei pe care îi întâlnesc,cei care îmi vorbesc sau mă ascultă şi mai ales apropiaţii mei. În fiecare clipă a unei întâlniri observ mii de detalii, imaginez, evaluez, simt şi acţionez în acelaşi timp cu celălalt care face acelaşi lucru într-un du-te vino neîncetat care se îmbogăţeşte ca o partidă de ping-pong, reuşită atunci când fiecare este concentrat asupra lui însuşi sau eşuată atunci când unul dintre jucători pierde contactul cu mingea, imaginea comunicării.

Apoi, a fi în legătură cu trecutul atunci când un eveniment prezent evocă o amintire conexă, rămânând conştient de situaţia respectivă a fiecăruia fără a le confunda. În fine, a fi în legătură cu viitorul în felul următor: când o situaţie prezentă nu îmi convine, învăţ să observ ceea ce nu îmi convine şi acţionez conform nevoilor mele, respectându-l în acelaşi timp pe celălalt. Acest fel de schimbare este cea mai bună modalitate de pregăti un viitor mai satisfăcător. Dacă pregătesc un proiect, mă gândesc dacă răspunde cum trebuie nevoilor mele prezente şi nu unor nevoi din trecut nesatisfăcute. De exemplu, mă afirm pentru a obţine ceea ce îmi este în prezent necesar şi nu pentru a satisface o nevoie din trecut, care trebuie realizată mai degrabă în terapie, eventual în terapia Gestalt.

Terapia Gestalt inventată de Fritz Perls (SUA), îşi are originea în psihanaliză din care utilizează anumite procedee. Ea împrumută de la W. Reich şi bioenergie numeroase date despre relaţiile între emoţii şi corp. Se înscrie în noile terapii ale mişcării umaniste, insistând pe "aici si acum", unde fiecare repetă rănile trecutului. Gestalt îşi găseşte originalitatea mai ales în mijloacele terapeutice: centrare constantă pe trezirea conştiinţei sentimentelor şi corpului şi punerea în acţiune a noi comportamente în vederea reducerii rezistenţelor care reprezintă un obstacol pentru contact.

În încheierea acestui articol, voi reda accepţiunile termenului de nevroză, aşa cum le descrie dl. Andre Moreau în cartea sa  „Viaţa mea aici şi acum – Gestalt Terapia, drumul vieţii” :

"Nevroza este o afecţiune psihogenă unde simptomele sunt expresia simbolică a unui conflict psihic ce-şi are rădăcinile în istoria infantilă a subiectului şi constitue compromisuri între dorinţă şi apărare."(Laplanche: dicţionar de psihanaliză).

”Din punctul meu de vedere, noi avem cu toţii, în anumite momente, comportamente nevrotice care nu răspund pe deplin situaţiei prezente. Ele rezultă cel mai adesea din mecanismele de apărare. Sunt eşecurile în comunicare sau comportamentele contaminate de conflictele neîncheiate din trecut”.

Haide să vedem exemple concrete în care o persoană aduce în prezent conflictele sale din trecut.

Nevroza este:

- incapacitatea de a fi prezent în prezent;

- incapacitatea de a avec acces la adevăratele sale nevoi, de a le identifica şi de a găsi un răspuns;

- a avea prejudecăţi, principii, ideologii în loc să priveşti în faşă realitatea prezentă;

- a se servi de trecut pentru a justifica prezentul: obiceiurile, tradiţiile fixe, ritualurile care fac viitorul previzibil (introiecţii);

- a da prioritate trecutului şi cunoscutului asupra prezentului şi necunoscutului;

- a da prioritate viitorului şi proiectelor asupra prezentului şi acţiunii;

- a se servi de ceilalţi pentru a-şi justifica poziţia : şi ceilalţi fac la fel;

- a-l acuza pe celălalt când reproşează ceva în loc să asculte : "Şi tu atunci…" ;

- a-şi pregăti răspunsul în loc de a-l asculta pe celălalt;

- a vorbi ca să se afle în treabă (evitare);

- a vorbi pentru a spune ceva;

- a dori să fie mereu tot mai perfect şi a se simţi vinovat că nu a reuşit;

- a manipula în loc să ceară, să spună în faţă sau să acţioneze;

- a trăi cu regrete pe care caută mereu să le satisfacă;

- a se simţi vinovat (transfer) când este vorba să fie responsabil sau să repare;

- a aştepta regulat ca celălalt să facă primul pas : a reacţiona în loc de a acţiona (dependenţă, simbioză);

- a trăi prost şi a nu lăsa nici pe ceilalţi să trăiască;

- a nu-şi accepta corpul, vârsta, calităţile sau defectele;

- a fi în mod obişnuit gelos prin posesie sau din frica de a fi abandonat (simbioză);

- a se plânge adesea sau niciodată din principiu (introiecţie);

- a reproşa celorlalţi că sunt cauza sentimentelor sau comportamentelor sale: din cauza ta…;

- a se supune în mod regulat părerii celorlalţi: gura lumii(introiecţie);

- a dori să aibă dreptate şi să domine în mod obişnuit;

- a cumpăra dragostea cu bani, datoria sau obligaţiile;

- a face glume fără încetare (evitare şi adesea devalorizarea celuilalt);

- a generaliza;

- a privi în altă parte;

- politeţe excesivă;

- a-şi bate joc;

- a-şi reprima în mod obişnuit spontaneitatea;

- a face judecăţi critice sau a acuza;

- a răspunde la o întrebare printr-o altă întrebare.

Adesea rezultă de aici o deviere în comunicare, o declanşare, o prelungire sau un impas în conflict. „ (Andre Moreau).

Bibliografie:

Dr. Moreau, Andre (2005) – Viaţa mea aici şi acum – Gestalt Terapia, drumul vieţii, Bucureşti, Editura Trei

Dr.Moreau, Andre (2006) – Dragoste şi sexualitate, vol. 1, Bucureşti, Editura Trei

Moreau, Andre (2006) – Ca să trăieşti mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul, Bucureşti, Editura Trei

Moreau, Andre (1999) – Putere, autonomie, vindecare , Editura Astrobios

Polster E. şi M. – La Gestalt, nouvelles perspectives theoriques et choix therapeutiques educatifs, Montreal, Le Jour, p.330

Laborit, Henri (1979) – L’inhibition de l’action, Ed. Masson, Paris

Laplanche J. şi Pontalis J.-B. (1967) -  Vocabulaire de la psychanalyse , PUF, Paris, p.520

psih. Ursula Sandner

 

7 comentarii pentru “A trăi “Aici şi Acum” – Vindecarea şi Libertatea de a Fi Tu Însuţi

  1. Se pare ca Freud a fost un adevarat „inspirat” cand a descopertit psihanaliza, cand a vorbit prima data de „EU”, nestiind ca acesta e sursa separarii de Dumnezeu, dar conceptul in sine e valabil si acum. Eliberand Eul castigam libertate si viziune. Frica deriva din vinovatie si sta la baza perceptiei noastre eronate. Se spune ca unii psihologi nu sunt de acord, dar foarte multe carti spirituale si marii iluminati o confirma. Frumoase articole, pline de inteles si invataturi subtile pentru suflete speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.