A face pe plac altora – cât de mult este prea mult?

people pleasingExistă oameni care sunt gata oricând să sară în ajutor altora, să renunțe la ei și la planurile lor pentru a răspunde solicitărilor sau rugăminților celorlalți și pe care te poți baza că îți vor face orice favoare ai avea nevoie. Sunt acei oameni care au tendința de a le face pe plac altora indiferent ce ar presupune asta.

Pentru a obține aprecierea, validarea, iubirea și a fi acceptați de ceilalți acești oameni renunță la dorințele lor și pun întotdeauna pe altcineva pe primul plan.

Le este greu să spună “nu”, să își exprime părerile și sentimentele și să își susțină punctul de vedere mai ales atunci când acesta este diferit de al celorlalți. De multe ori ajung chiar să nu mai știe ce își doresc și ce cred pentru că au tendința să fie de acord cu ceilalți și, astfel, pot ajunge să gândească și să simtă ca aceștia. De teamă ca ceilalți să nu reacționeze într-un mod negativ și pentru a evita conflictele preferă să fie de acord cu ei, să se supună și să le facă pe plac. De asemenea, au tendința de a interveni și atunci când alții au conflicte încercând să medieze situația sau să îi împace însă de multe ori ajung să pice de “țapi ispășitori”.

Își doresc foarte mult ca ceilalți să fie fericiți așa că nu ezită să facă orice li se cere și le este teamă de ce ar putea gândi aceștia despre ei dacă i-ar refuza. A spune “nu”, a avea mai întâi grijă de tine și de nevoile tale înainte de a-i ajuta pe alții, a nu permite altora să abuzeze de bunătatea ta, toate aceste lucruri sunt văzute ca niște dovezi de egoism și însoțite de multă vinovăție.

Celor care fac pe plac altora le este greu să își seteze limite și granițe de interacțiune cu cei din jur și de multe ori ajung să se simtă copleșiți și suprasolicitați de toate lucrurile pe care le au de făcut pentru aceștia.

Pentru că nu sunt suficient de structurați și de încrezători este foarte important pentru ei ca ceilalți să îi placă și să aibă o părere bună despre ei, să simtă că aparțin unui grup și de aceea se comportă așa cum se așteaptă ceilalți de la ei să o facă. Sunt mereu vigilenți ca nu cumva să fie respinși, au o stimă de sine scăzută iar critica îi poate afecta serios perioade îndelungate de timp.

Nu este nimic în neregulă să ajuți pe cineva sau să fii alături de cineva când are nevoie de tine dacă simți să faci asta, însă devine o problemă atunci când…

  • Accepți să faci anumite lucruri pe care chiar nu ți le dorești numai pentru a mulțumi pe cineva sau pentru a evita o confruntare;
  • Accepți să rămâi în situații care te deranjează sau îți cauzează stres și suferință pentru că îți este greu să refuzi din teama de a nu fi respins sau judecat;
  • Te simți epuizat, îți neglijezi sănătatea și bunăstarea pentru că pui mereu nevoile altora mai presus de ale tale și nu îți mai rămâne timp și energie să te ocupi și de tine;
  • Te simți vinovat dacă refuzi pe cineva și simți nevoia să te justifici sau să îți ceri scuze pentru deciziile tale.

De ce este năsănătos un astfel de comportament?

Atunci când te pui pe tine pe ultimul loc și renunți la dorințele și nevoile tale, în timp ajungi să acumulezi frustrare, resentimente și furie iar asta nu are cum să fie benefic. Pentru că dorința de a fi “drăguț” este mai puternică decât manifestarea acestor emoții, însă pentru că energia emoțională nu dispare ci se transformă, furia va ieși la suprafață sub forma unor comportamente pasiv-agresive ori somatizări.

În plus, atunci când este atât de importantă părerea altora despre tine și îți dorești să fii văzut cu ochi buni, ajungi să îți reprimi în mod constant emoțiile – ar fi nepotrivit să îți manifești furia, dezamăgirea, nemulțumirea sau orice altă trăire care ar veni în contradicție cu imaginea unui om “bun și altruist”.

Să porți o mască, chiar dacă te identifici cu ea, reprezintă o sursă permanentă de stres deoarece tot timpul trăiești cu teama ca nu cumva cineva să își dea seama de ce se află cu adevărat în interior, că uneori spui “da” însă gândești “nu”, și nu, nu mai vrei să fii așa cum vor alții ci așa cum simți tu.

Din teama de a nu fi respins îți reprimi emoțiile și îți cenzurezi opiniile și, astfel, oamenii nu ajung să te cunoască pe tine, cel autentic. În acest fel poți ajunge să ai relații “de la mască la mască”, relații care devin și ele, mai devreme sau mai târziu, factori de stres și nemulțumire.

Pentru faptul că răspunzi tot timpul cu promptitudine solicitărilor celor din jur și nu îți stabilești limite și granițe de interacțiune, oamenii pot ajunge să abuzeze de bunătatea ta și de asemenea să își piardă respectul față de tine. Oamenii se poartă cu noi așa cum le permitem. Dacă accepți un comportament care nu este ok pentru tine, îi întărești acelei persoane comportamentul în cauză. Dacă nu îți stabilești limite în ceea ce privește ce ești dispus să accepți și ce nu, oamenii îți vor forța mâna la nesfârșit, asta până când vei spune stop. Sigur că atunci când vei începe să spui “nu”, unii oamenii se vor supăra sau enerva pe tine și chiar îți vor spune că i-ai dezamăgit, și asta pentru că s-au obișnuit ca tu să accepți orice. Iar tu probabil vei simți vinovăție și rușine, însă ține minte că nu este nimic de învinovățit în a avea grijă de tine.

Există implementată în mentalul colectiv ideea că, cu cât te sacrifici mai mult, cu atât ești un om mai bun și mai valoros. Cu cât oferi mai mult, cu atât ești mai demn de prețuit și iubit. Adică valoarea unui om este dată de cât de mult se sacrifică pe sine. Această credință disfuncțională pune multă presiune pe umerii cuiva, creează stres și afectează într-o măsură considerabilă stima de sine. Dacă te gândești la tine, dacă te pui pe tine pe primul plan, dacă ai grijă de tine, te simți vinovat și egoist. Dacă nu renunți la dorințele și visurile tale pentru cei pe care-i iubești sau pur și simplu pentru…ceilalți, dacă nu te dai peste cap pentru a face pe plac altora, ești un om egoist și rău. Valoarea și stima ta de sine sunt condiționate de disponibilitatea și capacitatea ta de a oferi și a oferi și a oferi. Însă ce poți oferi altora dacă tu nu ești ok cu tine, dacă nu ai “rezervoarele” pline? Dacă oferi ceva cuiva, dacă faci vreun sacrificiu numai pentru a evita să te simți vinovat sau pentru a-ți menține o părere pozitivă despre propria persoană, nu oferi din abundența ta, ci dintr-un ego rănit și fragil.  

Ce poți să faci?

Învață să comunici asertiv – de multe ori avem impresia, mai ales în relațiile cu cei apropiați, că aceștia ne pot ghici gândurile. Ne așteptăm să se comporte ori să reacționeze într-un anume fel pentru că ar trebui să știe asta iar dacă nu o fac…. Însă, până la urmă, este de datoria ta să îți exprimi nevoile și dorințele. Și făcând asta te vei simți mult mai puternic.

Dacă cel de lângă tine nu va ține cont de ceea ce îi spui, ai prilejul să îți dai seama dacă acel om este, de fapt, un bun prieten sau o persoană pozitivă în viața ta, ori dimpotrivă, are o influență toxică. Cel care încearcă să te manipuleze sau îți desconsideră nevoile și dorințele pentru propriul lui beneficiu, pentru a putea să profite în continuare de bunăvoința ta, cu siguranță nu este o persoană pe care să o regreți. Dacă va încerca în continuare să îți încalce limitele, chiar dacă tu te împotrivești în mod repetat, ori dacă va încerca să profite de această vulnerabilitate a ta, cel mai bine este să te îndepărtezi de ea și să iei cu tine ceea ce ai avut de învățat din acea interacțiune sau relație.

În plus, făcându-ți vocea auzită, vei clarifica cu cel din fața ta ce ești dispus și nu să mai accepți, lucrurile care te-au deranjat și care ai vrea să se schimbe, într-un cuvânt, vei începe să îți stabilești limite și granițe de interacțiune. Iar acesta este un alt aspect important la care trebuie să lucrezi dacă îți dorești ca ceilalți să nu mai abuzeze de bunăvoința ta.

Poți face un exercițiu: notează pe o foaie de hârtie toate lucrurile pe care le-ai făcut în ultimele trei luni dar pe care nu îți doreai, de fapt, să le faci. Apoi notează motivele pentru care nu ai fi vrut să le faci. De exemplu, ți-au răpit din orele de odihnă iar apoi ai fost neproductiv în alte aspecte; s-au suprapus cu alte activități personale la care a trebuit să renunți etc. Apoi adu-ți aminte de aceste motive atunci când trebuie să impui limite. De exemplu, “Nu voi accepta să fac asta pentru că apoi voi fi prea obosit și nu îmi voi putea realiza sarcinile personale” sau “Nu voi accepta să fac asta pentru că este în contradicție cu valorile mele”.

Începe să spui “nu” – știu că poate fi extrem de greu acest lucru dacă până acum ai fost persoana care a spus întotdeauna “da”, chiar și atunci când nu și-a dorit. Nu trebuie să te justifici în fața nimănui pentru alegerile și deciziile tale. Dacă nu îți dorești să faci un lucru, nu te justifica, nu încerca să găsești fel și fel de scuze pentru refuzul tău. Poate că persoana pe care o refuzi va încerca să îți submineze motivele, să le facă să pară lipsite de importanță iar tu, din cauza vinovăției și pentru că încă nu ai dobândit suficientă încredere în tine, vei ceda și îi vei face pe plac. Răspunde într-un mod asertiv dar ferm și dă-ți seama că întotdeauna ai de ales. Oamenii care au tendința de a le face pe plac altora au impresia că trebuie să spună “da” de fiecare dată când cineva îi roagă ceva. Însă acel “da” nu este imperativ. Întotdeauna putem alege să spunem “nu”. Și cât de eliberator este asta.

Stabilește-ți prioritățile – de câte ori s-a întâmplat să renunți la ceea ce aveai de făcut sau la ceea ce-ți plănuisei pentru că te-ai lăsat purtat de nevoile și dorințele altor persoane, pentru că nu ai spus “nu”? Gândește-te ce este cu adevărat important pentru tine și fă o prioritate din asta. Nu te mai lăsa distras de alți oameni.

Asumă-ți responsabilitatea pentru propria fericire – poate că ești tentat să îți asumi mai degrabă responsabilitatea pentru fericirea altora și tot timpul te gândești cum să faci să îi mulțumești. Însă, făcând asta, ajungi să te consumi atât fizic, emoțional cât și mental și rămâi practic cu un gol interior pe care te aștepți, nu-i așa, să ți-l umple alții la rândul lor, așa cum ai făcut și tu pentru ei. Însă fiecare este responsabil pentru el însuși și pentru viața lui.

A face pe plac altora poate fi, de fapt, un gest egoist care trădează nevoia de a-i controla pe cei din jur. Faci lucruri pentru ei pentru a-i putea condiționa după aceea să facă și ei pentru tine ce îți dorești. Dorința ca ceilalți să te placă poate fi doar un simptom al nevoii tale de control pentru că tu, în interior, te simți nedemn, nevaloros sau slab.

Dacă te regăsești în cele scrise mai sus te invit să reflectezi puțin și, poate, să începi să îți pui sub semnul întrebării credințele referitoare la ce înseamnă, de fapt, egoismul.

Nu este nimic de condamnat și nici nu ai de ce să te simți vinovat dacă te pui pe tine în prim-planul vieții tale. Până la urmă, numai atunci când tu ești fericit poți oferi din fericirea ta altora. Când tu ești bine, poți oferi din prea-plinul tău altora. Altfel…vorbim de compromisuri și sacrificii clădite pe nevoia de a-ți umple anumite goluri interioare. Este ca și cum și-ai consuma resursele pentru “a-l hrăni” pe un altul, pentru că sacrificul făcut te ajută să crești în propriii ochi, însă te aștepți ca și el, la rândul lui, “să te hrănească pe tine”.

Dar oare cum ar fi ca fiecare dintre noi să își asume responsabilitatea pentru propria bunăstare? Tu ce crezi?

Până data viitoare,

Dr. Ursula Sandner

 

 

 

 

 

30 comentarii pentru “A face pe plac altora – cât de mult este prea mult?

  1. Iti multumesc.
    Da,ma regasesc in acest articol. Aveam nevoie, de asta.
    Invat, invat in fiecare zi sa ma iubesc, sa ma iert, sa fiu fericita…sa daruiesc cu drag si neconditionat.
    Draga Ursula, iti sunt recunascatoare, ptr.tot ce-mi daruiesti.
    O zi fericita !

  2. Sunt foarte trista,ca ma regasesc in tot ceea ce spuneti si de foarte multe ori nu m-am gindit la mine ci la cei din jurul meu;este foarte adevarat ,trebuie sa spun si ,nu’.Multumesc mult pentru toate sfaturile date.

  3. Cred ca sint mai multe tipuri care incearca sa „multumeasca” pe altii.
    Acei „pleasers” – cei care incearca s-i multumeasca pe altii pt. ca au un ego fragil/izat si se fac „frate cu dracul pina trec puntea” sau pur si simplu se sacrifica prosteste pt. ca asa e incetatenit, asa e din traditie, din valorile socio-culturale (mai mult sau mai putin perimate) ale unei fractiuni de populatie, intr-o anumita tara.
    Dar altii pur si simplu exista „pleasers” pt. a obtine avantaje nete si superioare fata de ceilalti. O fac cu buna stiinta, au un plan – meschin si chiar diabolic citeodata, incit dupa ce obtin ceea ce vor, intorc foaia si le vezi adevarata fata: meschina si diabolica. Cine a citit „Portretul lui Dorian Gray”, isi poate imagina acest gen de masca „frumoasa” pe care o poarta tot timpul pe cind chipul lor adevarat, secret e urit si hid de-a dreptul…
    Acesti pleasers sint f. periculosi pt. societate si pt. cei din jur. De obicei puteti sa-i gasiti in linguritorii notorii din orice grup social real sau/si virtual, la orice loc de munca, unde-l perie pe sef sau e curios de ultimul angajat pt. a si-l face aliat, sa loveasca mai tare la momentul oportun.

    Nu as considera ca cei care sint „pleasers” sint justitiari si mediatori. A nu se incurca aceste doua notiuni: facerea de „bine” si justitia. Sint indivizi care au un sentiment crucial de justitie chiar de copii. A face dreptate intre prosti si misei, nu inseamna neaparat a te sacrifica. Inseamna a intelege situatia si a fi mai intelept.

    Pentru a elimina acest mod factual de a face placere altuia, meditati si aplicati:
    1) „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”, si VICE-VERSA, adica nu acceptati dvs. lucruri rele pt. ca sa faceti altora pe plac ?!!
    2) Invatati sa discerneti binele de rau, dupa „ce tie nu-i place altuia nu-i face”. Si dupa ce discerneti ce e bine si ce e rau cu dvs, familia, colegii, anturajul, societatea, veti putea sa lucrati mai usor cu binele din fiecare, fara sa va injositi. Si daca nu-i puteti suporta, din cauza influentelor rele/negative ce le au asupra dvs. elaborati si executati planurile de iesire din viata acelor persoane, familie, anturaj, societate.

    Stiu ca e simplu de spus, dar greu de aplicat in realitate. Asta e viata, niciodata cu plus net pentru nimeni; sint plusuri si minisuri pe care le avem de rezolvat perpetuu….

    1. Mai bine sa isi vada fiecare de familia lui daca vrea sa traiasca cat mai mult si sa se bucure de apropiati!
      Apostif

    2. Mulțumesc din suflet! Toate mesajele pe care mi le trimiteți parcă vin în întâmpinarea noului drum pe care mă aflu: acela de a mă elibera dintr-o relație toxică, relație căreia EU i-am permis să mă epuizeze energetic…
      Cătălina

  4. Da, ma regasesc in mare parte. Multumesc !! Sper sa ma adun, sa-mi analizez optiunile si sa invat sa spun „NU”.
    Cu respect,

  5. Candva am facut si eu asta.Si apoi am invatat la modul dur ca nu e bine sa procedezi asa.Am confundat ‘a avea grija de mine” cu egoismul.Si am platit destul de dur lectia asta.Aveam nevoie de lectia asta dura ,altfel as fi continuuat in aceiasi maniera.

  6. Buna Ursula.
    Multumesc pt articolul trimis.
    Toata viata mea asa am reactionat ceea ce iti dau dreptate considerand ca am intr adevar un ego fragil.Persist in aceeasi gresala din cate ma observ si am inceput sa ma evaluez incercand sa ma cunosc.Am de lucrat cu mine inca in pentru controlul emotiilor ceea ce mi a aratat ca desi am varsta pe care o am ma comport uneori imatur.

  7. Este un articol motivațional de cea mai bună calitate și consistență! M-am regăsit întru totul – atât în „sclavia” lui „da”, cât și în etapa evolutivă, în care am luat în propriile mâini soarta fericirii mele!

  8. Mă bucur de tema prezentată. Mă regăsesc în acest articol. Ce multe am de învățat! Cred că voi deveni un alt om.
    Te rog DR. Ursula, să mă informezi și despre programul conferințelor, cursurilor, etc., de dezvoltare persoanlă, as dori să particip .
    Mulțumesc

  9. Da, un articol interesant. Tocmai am avut o astfel de situatie in care am realizat ca eu sunt cea care lasam mereu de la mine ca sa fie bine, dar lucrurile nu se schimbau deloc. Am constientizat ca eu lasam acele lucruri neplacute sa vina la mine si le inghiteam efectiv, pana cand am simtit ca nu mai pot, nu mai vreau sa imi fie controlat fiecare pas de cineva din exterior. Am facut un pas care nu stiu daca este cel mai bun, dar am rupt legatura cu acea persoana, desi imi este ruda foarte apropiata, dar am realizat ca am si eu viata mea si nu pot da socoteala altora ce aleg sau nu sa fac. Multumesc!

  10. Buna,Ursula!
    Mi-a mers la suflet articolul tau! Pacat ca nu am avut ocazia sa citesc asa ceva…anul trecut! Intreg anul trecut mi-am ajutat parintii,nu locuiam impreuna,ei fiind intr-o situatie in care trebuiau ajutati.Si,considerand ca TREBUIE sa-mi ajut parintii…anul trecut nu am avut nici-un moment de respiro pt mine…sa ma odihnesc,sa-mi incarc”energiile”…nu am avut nici-o secunda timp pt mine sa-mi rezolv problemele mele,sa-mi protejez sanatatea.Dupa ce i-am ajutat,deja era luna noiembrie,in sufletul meu eram extrem de fericita,de multumita ca am putut sa-i ajut,chiar daca ei nu m-au ajutat niciodata nici macar cu un sfat!Am fost fericita ca am putut sa fac fata tuturor greutatilor cu care m-am confruntat tot anul trecut.Fericirea si multumirea din sufletul meu erau atat de mari,incat nu realizasem ca pt mine nu am avut timp de nimic.Ca eu nu contam absolut de loc!Contau doar parintii si atat…altceva numai vedeam!Anul acesta,prin primavara „surpriza” neasteptata,nu as fi crezut niciodata ca parintii,dupa ce si-au vazut problemele rezolvate de mine au putut sa spuna cu…lejeritate,usurinta ca nu am facut nimic pt ei anul trecut,ci doar intr-o zi i-am ajutat.Pur si simplu aceasta”lovitura” m-a doborat,nici acum nu imi vine sa cred prin ce am trecut, anul trecut, triumfatoare de rezultate excelente rezolvandu-le problemele,fata de anul acesta in care nu au recunoscut nimic ca as fi facut pt ei.Dupa ce mi-au spus asa ceva,in scurt timp a”explodat bomba”,adica a f ca o lovitura in crestetul capului si am intrat intr-o depresie groaznica,pt prima oara in viata mea.A f ingrozitor sa depasesc,fara niciun ajutor,acea depresie puternica.Abia mi-am revenit!Dar,totusi,din toate astea am invatat ceva…sa nu imi mai pun „sufletul pe tava”nici macar pt parinti.Sa am grija de mine mai mult,sa invat sa spun NU,sa invat sa-mi protejez sanatatea care este f scumpa…cea mai de pret din lume!Exista o vorba „sunt sufletista de-mi dau si camasa dupa mine”…NU,gresit! De acum incolo o sa-mi dau camasa dupa mine doar daca mai am una…Multumesc din suflet Ursula pt minunatele articole care ne ajuta enorm!

  11. Multumesc din suflet pt. mesaj, In prima parte a articolului m am vazut ca in oglinda .Imi va fi greu sa ti urmaresc sfaturile, sa mi dezvolt capacitatile de comunicare si sa rostesc NU. Am mai auzit „Un NU pt. altii e un DA pt. tine „

  12. Multumesc….ma regasesc in tot ce scrii aici,,,,traiesc toate aceste lucruri”””multumesc ca existi draga mea si ca ne dai ocazia sa putem face o schimbare cu noi insine,,,.

  13. Buna draga Ursula!!…mam regasit si eu in toata povestea asta ,dar…de citiva ani incoace ,dupa ce ajunsesem destul de jos incit sa iau tratament,am schimbat foaia …doar ca,socul a fost destul de mare pt. colectiv si am fost inteleasa gresit,drept urmare marginalizata,si vazuta „oaia neagra”a unitatii…a urmat o perioada f. grea pt. mine dar si pt. cei din jur ,dar eu nam mai putut fi niciodata persoana de dinainte adica sa fac tot ce trebuie sa le fiu pe plac…au fost multe schimbari in unitate,lucru ce ma ajutat mult in a depasi situatia grea…drept urmare,acum mi-este destul de bine…deci,parerea mea si sfatul meu din experienta proprie este ca trebuie sa spunem nu atunci cind simtim nevoia ca asa ne este bine …cu cit amanam acest lucru,cu atit mai mult rau ne facem…..Multumesc frumos pt. articol!!!

  14. Am fost atrasa de titlul articoluli Dv.” A face pe plac altora- cat de mult este prea mult?„ si iarasi, pentru a nu stiu cata oara, aveam in fata o oglinda!!! Daca as afirma ca m-am regasit in fiecare fraza scrisa, n-ar fi suficient. Trebuie multa perseverenta sa schimbi, poate nu dintro data, tot ce ai ”construit” gresit…imagine, obiceiuri etc. Daca as fi stiut ca in toata aceasta renuntare la sine nu e decat o mare fragilitate si multa stima de sine scazuta, poate… Dar sa-l uitam pe acest atat de vulnerabil”poate” si sa avem incredere ca vom reusi. Aici interveniti Dv. si pentru asta Va multumesc!
    Aleasa consideratie si recunostinta!!!

  15. Buna Ursula !
    Ca multi altii si eu ma regasesc in spusele tale si vreau sa mentionez ca e foarte greu de corectat un astfel de comportament daca ti-a fost ,, servit ” ca fiind cel mai bun . Sa-ti dai sfletul pentru altii pana ajungi sa te simti vinovat ca ai ,,un suflet de dat” cam asa functioneaza multi oameni . Si eu din pacate…….dar am certitudinea ca voi reusi mult ravnita schimbare si prin simplul fapt ca am constientizat( multe si cu ajutorul cartilor si articolelor tale) anumite greseli in modul de a gandi sau in atitudinea pe care am ales sa o abordez vis a vis de anumite situatii in viata sau fata de anumite persoane.
    Foarte frumos si clar scris aricolul !!!!❤️
    Multumesc!

  16. Din pacate desi am doar 25 de ani, ma regasesc in acest articol. Adesea am auzit ca tinerii sunt mai egoisti, dar eu ma aflam in extrema opusa. Am suferit mereu foarte mult din cauza faptului ca cedam in favoarea celorlalti. Acum incerc sa traiesc echilibrat si sa ma documentez mai mult in ceea ce priveste oamenii si trairile lor.

  17. Mare capcana „DA” -ul asta. la inceput creadeam ca este bine, e profesionist sa raspunzi prezent la toate solicitarile, pana cand am picat de oboseala si am inteles ca a spune NU este inceputul unei iubiri pe care nu o cunoscusem inca, IUBIREA DE SINE

    un mic exemplu , pe care il traiesc in prezent, cu un angajator foarte „cumsecade”, care a decis sa ma dea afara de pe o zi pe alta, fara nici un avertisment. desi el zicea ca e foarte cumsecade!!!
    Eu mi-am cautat drepturile, bineinteles acolo unde trebuia, la un avocat. Reactia angajatorului a fost de maaareee mirare, ca cum am indraznit sa imi iau un avocat, ca doar el a fost fparte cumsecade cu mine. Adica , in traducere libera, cum indrazneste un sclav sa isi ceara drepturile?

    E dur de acceptat sa spunand mereu DA devenim sclavi, dar la asta duce lipsa stimei de sine, la sclavie!!
    multumesc pentru articol

  18. Multumesc ptr articolul foarte clar explicat.Ma regasesc si eu in mare parte in aceasta descriere.Intradevar am adunat o multime de frustsri si m am epuizat pe toate planurile.O sa incerc sa schimp unele lucruri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *