Eliberarea de trecut

 

“Încetează să mai fii prizonierul propriului trecut. Devino arhitectul viitorului tău.”- Robin Sharma

Mulți oameni se simt blocați în propria viață și lipsiți de speranță, având o viziune întunecată asupra viitorului și neputându-se bucura de momentul prezent deoarece greutatea poverilor trecutului le apasă existența. Spun că suferința îi ține pe loc, însă, de fapt, ei se agață de acea suferință prin gândurile lor, prin rememorarea continuă a anumitor evenimente, prin îndârjirea cu care nu încetează să se pedepsească pentru anumite greșeli, prin emoțiile și sentimentele negative pe care le nutresc față de sine ori față de alții.

De-a lungul vieții purtăm nenumărate povești după noi, povești despre noi înșine sau despre ceilalți. Au existat oameni care ne-au făcut rău, conștient sau inconștient. Noi înșine am greșit față de noi sau față de alții. Am fost răniți și am suferit. Unii au reușit să treacă mai ușor peste aceste lucruri și să se elibereze de trecut, alții mai greu iar alții retrăiesc și acum, zi de zi, poveștile de atunci.

Am să îți spun o poveste pentru a exemplifica. El și ea se cunosc, se îndrăgostesc și încep o relație. Fiecare dintre ei aștepta cu nerăbdare acea persoană care să vină și să le completeze existența. Îmbătați de dragoste încep să își facă planuri de viitor împreună deoarece în sfârșit au găsit pe cineva care să îi facă fericiți. El proiectează asupra ei imaginea femeii ideale și încearcă să o schimbe pentru a-i corespunde nevoilor și dorințelor. Ea face același lucru. Fiecare își plasează responsabilitatea fericirii în mâinile celuilalt. Deși cu timpul își dau seama că partenerul ales nu este cel potrivit, nu ies din relație ci continuă să pună presiune unul pe celălalt pentru a corespunde. Încep reproșurile, șantajul emoțional, manipularea. Cei doi încep treptat-treptat să se distanțeze și să se simtă din ce în ce mai neînțeleși și neacceptați. Dar continuă să se mintă și să se autoamăgească. Dacă el se așteaptă ca ea să se comporte într-un anume fel, ea va simți o anumită presiune să se comporte în acel fel, deși nu este așa. Dacă ea se va comporta așa cum este ea, el se va simți rănit și se va înfuria. Pentru a evita judecata, lipsa lui de acceptare, învinovățirile și pedepsele, ea va ceda, alegând să intre în acel rol dorit de el. Jucând un rol, nu va mai fi autentică. Poate va începe să mintă pentru a evita conflictele, i se va părea inutil să își mai exprime dorințele ori să îi împărtășească planurile de viitor, va ajunge să se simtă din ce în ce mai neapreciată și neînțeleasă. În interiorul ei, ruptura de partener devine atât de adâncă încât ajunge să îl perceapă ca pe un străin. Dar nici așa nu pleacă. Obișnuința, speranța, comoditatea, teama, toate acestea o fac să rămână. Anii trec și ea întâlnește pe altcineva. Cei doi încep o relație pe ascuns. Cât de curând totul iese la iveală și o nouă dramă începe. El se simte trădat, mințit, înșelat, rănit și nu o poate ierta pentru greșeala ei. Încep reproșurile, învinovățirile și victimizarea din partea amândurora. Toate resentimentele față de el ies la suprafață: “Dacă m-ai fi acceptat așa cum sunt, dacă mi-ai fi arătat respect și apreciere, poate că nu mai simțeam nevoia să evadez din această căsnicie.” Iar el, la rândul lui, îi reproșează ca a fost falsă, că nu l-a iubit, că nu l-a respectat. Însă el a încercat să o schimbe, să o determine să renunțe la autenticitatea ei, iar ea a devenit astfel „falsă”. Despărțirea s-a produs însă amândoi continuă să poarte după ei niște răni nevindecate. Niciunul nu și-a asumat, de fapt, responsabilitatea. El și acum o învinovățește pe ea pentru eșecul căsniciei iar ea face același lucru. Dacă și-ar fi asumat de la început responsabilitatea pentru propria fericire, poate că nu s-ar mai fi ajuns în situația aceasta. Însă nu pot trece peste cele întâmplate, regretă că și-au pierdut atâția ani de viață alături de persoana nepotrivită iar resentimentele și toate trăirile negative îi împiedică să meargă mai departe. Este ca și cum si-ar fi pierdut încrederea atât în ei înșiși cât și în ceilalți.

Ți-am dat acest exemplu pentru a înțelege că cel mai important lucru pentru a te putea elibera de trecut este să îți asumi partea ta de responsabilitate pentru cele întâmplate, să iei cu tine învățăturile dobândite și să încerci să privești situația cu alți ochi. Să îi oferi o altă semnificație. De exemplu, dacă ea și-ar fi asumat faptul că a ajuns în această situație pentru că nu a avut curajul să se îndepărteze de el atunci când a realizat că nu se potrivesc, cu siguranță nu s-ar mai fi raportat le el ca la „bărbatul care i-a distrus viața”. Pentru că până la urmă a fost alegerea ei să rămână și orice alegere are consecințele sale. El, la rândul lui, ar fi putut să se îndepărteze de ea dacă nu a putut-o accepta așa cum este, în loc să încerce să o schimbe și apoi să o învinovățească pentru lipsa ei de autenticitate. Atunci când dăm vina pe alții renunțăm la puterea noastră personală. Vrem să recunoască că au greșit, să ne ceară iertare, însă dacă acest lucru nu se întâmplă toată furia și resentimentele se întorc împotriva noastră ca un bumerang.

Acesta este doar un exemplu dar sunt atât de multe povești pe care le purtăm după noi și care nu ne permit să ne trăim cu adevărat viața.

Povestea “Din cauza ei/lui/lor...”

Povestea „Dacă aș fi procedat altfel...”

Povestea „E prea târziu pentru mine...”

Povestea „Dacă m-aș fi născut într-o altă familie, altă țară..”

Povestea „Da, vreau să mă eliberez dar...”

Povestea „Dacă aș avea mai multă putere, dacă m-aș iubi mai mult...”

Povestea „Chiar dacă alții pot, eu sunt excepția...”

Toate aceste povești pe care ni le spunem, care au la bază de fapt niște credințe limitative, ne fac să ne simțim rușinați, vinovați, triști, lipsiți de sens, ne fac să avem resentimente și regrete.

O modalitate prin care ne putem elibera de suferința trecutului este să rescriem aceste povești. Să ne gândim la ce am avut de învățat din ele, cum au contribuit la devenirea noastră de astăzi. Viața noastră este așa cum o percepem prin intermediul filtrelor mentale, prin intermediul gândurilor și atitudinilor noastre. Așadar, poți continua să îți plângi de milă pentru ce s-a întâmplat atunci, sau poți să privești povestea cu alți ochi. Experiențele noastre sunt ceea ce le facem noi să fie. Percepțiile pe care le avem ne pot elibera sau dimpotrivă, ne pot face să trăim într-o închisoare a propriei minți.

În concluzie, ce poți face?

Ia decizia să te eliberezi de trecut pentru că, da, este o decizie. Propunându-ți acest lucru vei începe să fii din ce în ce mai atent și să conștientizezi atunci când începi să rememorezi poveștile trecutului, să retrăiești durerea, să întorci pe toate fețele ceea ce s-a întâmplat. Și, astfel, fiind pe deplin conștient de ceea ce faci, te poți opri.

Înțelege și acceptă situația – privește povestea vieții tale ca și cum ai fi un observator. Tu nu ești trecutul tău și nici povestea ta. Situațiile, oamenii și tiparele pe care le-ai urmat au contribuit la crearea experiențelor tale, însă nu te definesc pe tine. Dacă înțelegi acest lucru înțelegi și faptul că odată ce conștientizezi și schimbi tiparele – de gândire, de relaționare sau de comportament, viața ta se poate schimba. Acceptând ce a fost și înțelegând ce s-a întâmplat, poți decide conștient ca de acum încolo să procedezi altfel.

Exprimă-ți durerea, eliberează-te de ea și asumă-ți responsabilitatea – Ești supărat pe tine pentru ceva ce ai făcut și nu te poți ierta? Înțelege că dacă ai fi știut mai multe, ai fi procedat altfel. Asumă-ți responsabilitatea pentru faptele tale, iartă-te și mergi mai departe. Ești supărat pe altcineva? Exprimă-ți sentimentele fie în mod direct, fie indirect – îi poți scrie chiar o scrisoare pe care o poți rupe după aceea pentru a te elibera de tot ce ai reprimat până acum și a încheia acel capitol.

Nu te mai victimiza și nu mai da vina pe alții – Așa cum am spus mai sus, de ce ai vrea să îi oferi atâta putere celui care ți-a greșit în trecut, făcându-l pe el responsabil de fericire ta prezentă? Nu poți fi fericit pentru că cineva, cândva, te-a rănit iar tu nu vrei să te eliberezi de acea amintire.

Învață să trăiești în prezent - Dacă îți lași mintea să plece în trecut, fie în suferințele, fie în bucuriile de atunci, vei trăi în durere sau în melancolie și vei pierde clipa prezentă în care totul este posibil. Trecutul nu mai există și nu mai are nicio putere asupra ta, dacă tu alegi asta.

Crează-ți în prezent, moment cu moment, viitorul pe care-l visezi - oricum faci asta, însă poți să o faci conștient sau inconștient. Singura ta putere este în aici și acum. Orice altceva este o iluzie.

Iartă – a ierta nu înseamnă că ești de acord cu ceea ce a făcut celălalt ci înseamnă a înțelege ce s-a întâmplat, a te elibera de trecut, a merge mai departe cu viața ta și a nu îi mai permite acelei persoane să te rănească. Iertarea este un act prin care te eliberezi de amărăciunea din interior, de rușine, furies sau regret înțelegând că nu mai are rost să te opui unui lucru care deja s-a întâmplat și nu mai poate fi schimbat. Să uiți nedereptățile sau abuzurile prin care ai trecut nu este realist însă iertarea te ajută să reflectezi și, astfel, să alegi cu mai multă înțelepciune în viitor. Mulți oameni spun că au uitat pentru că au iertat, însă de multe ori nu fac altceva decât să evite o confruntare cu ei înșiși sau cu trecutul fugind de durerea pe care și-o reprimă și din care, în schimb, ar putea învăța. Pe de altă parte sunt oameni care spun că au iertat, deși nu au iertat de fapt, pentru că prin iertare se poziționează deasupra celorlalți. Sunt un om bun dacă iert și nu mai contează că de fapt mă mint pe mine și îmi reprim trăirile. Iertarea nu este despre celălalt, ci despre tine. Nu ierți pentru a-i face viața mai frumoasă celuilalt sau pentru a-l absolvi de vină, ci pentru propria ta eliberare.

La final te invit să îmi spui într-un comentariu dacă există în viața ta situații peste care nu ai reușit să treci și ce crezi că ai avea nevoie pentru a te elibera de trecut.

Dr. Ursula Sandner

 

 

25 comentarii pentru “Eliberarea de trecut

  1. multumesc pentru articol, asa mi-am reamintit ca eu sunt genul de persoana care traieste mult in trecut. mai mult decat atat, sunt consumata si de ganduri referitoare la viitor, proiectand un viitor sumbru pe baza trecutului si a lucrurilor care s-au intamplat acolo. insa acest articol m-a facut sa realizez un lucru, si anume ca trecutul meu nu este atat de sumbru pe cat il fac eu sa para. si astazi, in timp ce eram consumata de nesigurante in ceea ce priveste relatia mea cu actualul iubit si cu viitorul meu, am realiazat ca este pur si simplu ceva ce mintea mea face, ceva ce am facut dintotdeauna. dintotdeauna m-am gandit la trecut, la discutii pe care le-am avut, intorcandu-le pe toate fetele, gandindu-ma intr-un mod catastrofal la viitor, pana in momentul in care ma blocam intr-un fel de bucla infinita (eu imi doresc sa devin programatoare). deci astazi, realizand ca este pur si simplu un virus mental, un program pe care il tot repet, am spus stop. m-am eliberat de a ma gandi la discutia pe care am avut-o aseara cu prietenul meu. si m-am simtit de 10 ori mai bine, m-am simtit eliberata, pur si simplu. am mai facut greseala in trecut sa ma gandesc la ceva anume, si pe urma sa ma gandesc la ce ar trebui EU sa fac ca sa rezolv problema asta, si de fiecare data cand imi venea in minte lucrul respectiv, ma gandeam la ce am eu de facut ca sa na, sa rezolv problema. si asta iarasi e obositor. imi ia din autenticitate. ar fi important de precizat aici ca eu am dezvoltat o tulburare obsesiv compulsiva, asta ca sa intelegeti mai bine si de unde preocuparea mea atat de mare pentru „viitor”. am ajuns la atacuri de panica in momentul in care am incetat sa fac compulsiile. in pate pentru ca credeam ca am innebunit, ceea ce ar fi cea mai mare teama a mea, asociam TOC cu nebunia, daca as fi fost mai informata… problema mea cu prietenul meu este ca eu nu sunt suficient de autentica, si evident ca nu pot fi autentica cand tot ce fac e sa rememorez lucruri din trecut, sa ma gandesc tematoare la viitor si sa repet in minte tot felul de fraze minune sau lucruri pe care le am de facut ca totul sa fie bine. e paradoxal, cumva, cand stau sa ma gandesc, ca toate problemele mele in relatia cu prietenul meu s-ar putea rezolva atat de simplu, si chiar incep sa se rezolve, prin faptul ca nu ma mai gandesc la ele, ceea ce imi da ocazia sa fiu eu, autentica. e greu sa fii autentic cand tot ce faci e sa te gandesti la probleme si la cum sa le rezolvi.

  2. Aveti dreptate, nu e bine sa vrei sa-l schimbi pe partener, daca te-ai indragostit de el, inseamna ca il iubesti asa cum e, cu bune, cu mai putin bune… Din pacate asta e cauza celor mai multe probleme, neintelegeri. Si de cele mai multe ori ramanem in relatie

  3. Buna Ursula,
    Felicitari pentru articol.
    Eu am reusit sa ma eliberez de trecut, pentru ca de aproape 2 ani, de cand am intalnit-o pe sotia mea, familia mea mi-a creat foarte multe probleme, in sensul de nemultumiri continue la adresa mea si a comportamentului meu, ei nereusind sa inteleaga ca vreau ca viata mea sa fie altfel. Din fericire pentru mine, am realizat ca nu ii pot schimba si nici un fel de discutie nu ajuta, ei acuzandu-ma continuu ca sunt vinovat pentru tot ce se intampla. Au trecut 2 ani si ma bucur ca am putut sa pun punct relatiei cu ei acum, cand simt ca trecutul este prezentul meu si nimic nu imi merge bine. A durat atat pentru ca nu am putut ierta, nu puteam intelege lucrurile, nu puteam accepta, insa scopul vietii mele este prezentul si viitorul meu, alaturi de sotia mea si un plan profesional foarte bine organizat. Ma simt foarte bine si ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut rabdare 2 ani pentru a lua aceasta decizie. Toate cele bune!

  4. Eu cred ca amintirile triste din trecut sunt mult mai usor de uitat decat cele frumoase. Creierul are talentul de a arhiva undeva durerea pentru a putea functiona sanatos, dar in privinta amintirilor frumoase, a viselor e mult mai greu sa te desprinzi, pentru ca mecanismul e invers, creierul vrea sa se agate mereu de acea fericire din trecut si astfel se naste melancolia, o tristete continua si nedefinita. Desi viata ta poate fi perfect ok, simti ca nu esti acolo, ca esti amortit pe dinauntru. Din afara totul e perfect, nu ai cauze concrete pentru care sa fii trist, dar prezentul cat si viitorul oricat de luminoase ar fi/parea, palesc in fata trecutului „glorios” din cauza asta majoritatea batranilor sunt melancolici privind mereu la tineretea lor, visele, frumusetea trecutului.

    Cand o relatie de iubire din trecut revine mereu prin comparatie cu prezentul, prezentul nu face decat sa-ti accentueze si mai mult dorul de trecut. Sunt lucruri si oameni neinlocuibili, oricat de frumos ar fi prezentul. Da, e adevarat, poti sa iti disciplinezi mintea, poti invata sa te bucuri de lucrurile mici, de bucuriile, evenimentele pe care toti le traim si de care ne bucuram, dar cum spuneam, uneori raman niste goluri de neumplut pe care nicio psihologie sau psihanaliza oricat de smart si avansata nu le poate anula.

  5. Am avut un accident de masina acum 8 ani, in care a murit nevasta=mea. Si eu am fost grav accidentat. aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaam aflat dupa o luna cand mi-am revenit din coma ca a murit nevasta- mea. A fost o perioada grea, dar mi-am revenit destul de bine si fizic si psihic. Dar in toti acesti ani nu am reusit sa ma aatasez de o femeie pentru ca eu o aveam ca etalon pe nevasta-mea si nici una nu se ridica la nivelul ei nici d.p.d.v. fizic nici sufleteste. Poate sunt prea pretentios!!

  6. Buna Ursula, articol minunat , problema mea este urmatoarea sunt de 11 ani in alta tara si chiar si dupa atitia ani in fiecare zi oricit de frumoasa ar fi ma uit in spate la anii cind eram acasa si ma gindesc cu melancolie la cea fost si nu ma pot bucura de prezent ba mai mult nu pot nici macar sa mi fac planuri de viitor aici fara sa ma intreb incontinuu daca totusi aici e locul meu sau ar trebui sa ma intorc … lipsa familiei , vechii prieteni , locurile toate astea le folosesc ca motive sa nu ma bucur de momentul prezent,problema si mai grava e ca simt ca apartin ambelor lumi si cred ca daca voi ramine aici definitiv as trai mereu cu regretul ca nu m am intors acasa la parintii mei , iar daca ma intorc am sa fiu dezamagita ca nu mai este nimic din ce a fost cindva …
    scria Cristina nu sit daca vreo metoda ar functiona alta decit stergerea memoriei:))… as dori din suflet sa mi spuneti parerile voastre si sugestii in legatura cu ce as putea face , multumesc pt ca existati !

  7. Cel mai greu e cand gresesti fata de tine si te dezamagesti pe tine insuti/ insati. Povestea pe scurt: mi-am dat seama dupa vreo 5 ani de la despartire ca primul meu prieten a fost de fapt iubirea vietii mele si ca nu voi mai gasi pe altcineva. Regret amarnic despartirea mai ales ca ne iubeam, prioritatile diferite si distanta conducand la despartire. Regret amarnic si toate relatiile cu alti barbati pe care le-am avut dupa, negasind evident pe nimeni care sa fie cat de cat ok. De vreun an jumatate sunt intr-o relatie volatila cu cineva. Chiar relatia nu este in totalitate rea, mi-e greu sa vad un viitor cu aceasta persoana. Cu toate acestea, nu ma despart de teama ca-l voi regreta si pe el precum si din cauza rusinii sexuale, ca nu mai vreau sa fiu cu un alt barbat. Ma simt ca o femeie usoara chiar daca eu nu mi-am imaginat vreodata ca as putea fi asa, eu fiind mereu cuminte si ascultatoare. Asa ca dupa un an si ceva de psihoterapie, introspectie, incercari de meditatie si afirmatii si zeci de carti si articole citite, ura fata de mine si de greselile mele este si mai mare. Stiu toata teoria, cum ar trebui sa ma iert, sa ma accept, si toate cele. Insa acum nimic nu mai are sens, nu simt ca mai merit nimic pentru ca am gresit mult prea mult si mi-e greu sa mai continui…Articolul e bun, nu cred insa ca se aplica in toate situatiile…

    1. Buna Gina,

      Banuiesc ca daca prima ta relatie nu ar fi fost una la distanta, ai fi gasit si defectele acelui partener. Oricum citesc ca ati avut prioritati diferite ceea ce denota o oarecare nepotrivire. Îti amintesti doar de partile bune pe care ti le-a aratat in zilele petrecute cu el. Este foarte bine ca te gandesti cu drag la el. Problema este doar ca te mai doare si acum despartirea si asta nu e bine. Amintirile de fapt frumoase cu el sunt incarcate cu tensiunea negativa al despartirii care îti activeaza durei sufletesti. Durerile sufletesti le poti simti ca pe un bulgare in piept sau in alte zine ale corpului. Ekhart Tolle o numeste „corpul dureros“. De cate ori te chinuie trecutul, repeta si tu zicala: „Asta-i zapada de anul trecut“ ( pe undeva se subîntelege ca s-a topit de mult si este inutil sa dai acum la lopata.) Greseala ta este specifica omului modern : esti cu gandul prea des în trecut, te gandesti si judeci prea mult in loc sa faci in mod activ ceva spre binele tau fara ati face pre amulte ganduri in lagatura cu astea. Viata insusi este Schimbare continua. Deci daca ceva nu este bine este dreptul tau sa schimbi. Si treebuie sa ai tarie decaracter! Asta inseamna ca dupa ce ai luat o decizie, indiferent ca a iesit bine sau nu, trebuie sa te impaci cu rezultatul pentru ca a fost voia ta.
      În final daca ne uitam napoi ai avut cu el o perioada frumoasa pentru care s-a rentat. Iar acum este o alta perioada care nu mai are nimic comun cu perioada aceea. Te chinuie niste fantezii depre „ce bine ar fi fost si cum ar fi putut fi daca as fi luat alte decizii si as fi ramas cu el. Aceste ganduri au format o roata de hamster care se invarte tot timpul si tu alergi în ea fara sa vezi o scapare. Citeste incet si de mai multe ori ce am scris aici mai jos impreuna cu cealalalta postare a mea si de cate ori îti prinzi gandurile în flagranti simtind ca te catapulteaza in trecut, incearca sa pui in aplicare metodele incercate de mine.

      Starea de iluminare = Trecutul si viitorul nu exista. Exista doar momentul de fata. Eu nu sunt istoria mea, nici gandurile mele, nici corpul meu fizic pe care îl vad, nu sunt nici ceea ce simt ci ELE toate sunt în posesia mea si sub controlul meu. Ele raman uneltele noastre pretioase. Isi pierd controlul asupra noastra si preluam noi controlul asupra lor. Eu sunt cel care obsearva gandurile cum vin si pleaca si le accepta neconditionat fara a le judeca. Eu sunt cel care obsearva interiorul corpului ce mi s-a dat pentru aceasta viata. Iar nucleul meu divin, adevarata mea fiinta il gasesc daca il obsearv pe cel care imi obsearva gandurile si interiorul corpului meu.
      Starea de ilunimare este starea in care nu ne gandim la absolut nimic daca nu este neaparat nevoie. Exercitiu: De cate ori ne cauta ganduri sau fantezii incarcate cu corpul dureros, ne putem observa respiratia sau bataile inimii facînd niste respiratii Yoghine fara a ne gandi la ceva. Importante sunt pauzele dintre ganduri. Cu cat suntem mai des si mai lung in aceasta stare în care doar existam reusind sa blocam fluxul gandurilor care vor sa puna stapanirea pe noi, cu atat devenim mai ilumminati. Aceasta stare face simtita pacea si linistea divina vesnica care este net superioara fericirii trecatioare (fericirea este polarizat cu nefericirea si sunt ca cele 2 fatete ale aceleiasi monezi). Pauzele dintre ganduri elibereaza creierul de crashuri mentale, aberatii, drame, ect. Este ca si un scan cu restart la computer atunci cand este prea incarcat si pierde din randament. Este secretul saltului Quantic. Estre incredibil cate „ganduri devenite inutile“ poarta cu el un creier obisnuit de om si prin acest exercitiu se face curatenie generala. Cel putim mie mi-a facut bine.

  8. Pentru toata lumea,
    descriu ce am invatat in acest an si cum am aplicat.
    „Corpul dureros“ vine ca un nor îndesat, calare pe un gand. Il simiti si îl observi. Stii clar ca tu esti cel care îl observa si nu te confunzi cu el. El este doar un process al naturii care vine in vizita si se manifesta. Îl accepti asa cum e. În gand îl îmbratisezi ca pe un bebelas care plange. Îl mangai si îl intrebi ce poti face pentru el. Îi spui sa stea linistit pentru ca acum totul este OK. Apoi te distantezi de el observanduti respiratia timp de cel putin 10 -20 de respiratii si nu te mai gandesti la nimic. Îti faci treaba mai departe.
    Daca repeti de fiecare data, corpul dureros va veni tot mai rar. Canva te va coplesi o liniste si pace profunda si te vei simti ca nou nascut. Desi iti vei putea aminti de toate detaliile din trecutul tau, vei simti o acceptanta totala si nu te va mai deranja nimic. Vei fi pacea inruchipata. Te vei simti ca Dalai Lama.
    Si nu uita, fericire nu exista fara nefericire. Ele sunt doar împreuna la pachet pentru ca se schimba periodic ca si curentul altenativ. Este o lege al naturii. Cine doreste sa fie tot tipul foarte fericit traieste intr-o utopie.
    Dar spun cu mare convingere ca linistea si pacea interioara sunt la fel de frumoase. Si daca acceptam viata asa cum vine cu bune si rele fara sa ne tot plangem daca ceva nu e cum vrem noi, atunci mai putem din cand in cand sa simtim si vartejul acela euforic al fericirii.

  9. Cred ca am o problema? Imi doresc o lume mai buna, sau atat de buna, incat sa nu mai vad oameni care cauta preturi, ci oameni care cauta valoare, fara sa caute cardul… Stiu…e prea frumos ca sa fie realizabil, insa asa a gandit si homo sapiens cand privea focul… Deci: Evoluam si noi, sau cautam copaci, pe principiul „Inainte, era mai bine!” ?

  10. Buna,
    Povestea descrisa de tine este exact povestea mea…Iar acum inca ma lupt sa ies din asta si sa las trecutul in urma, sa ma iert si sa merg mai departe.
    Multumesc pentru articol!

  11. Buna Ursula,
    Am înțeles ca trebuie sa trăim in prezent, sa ne eliberam de trecut, dar cind iti pierzi mama si la un an dupa iti pierzi si soțul………..si ii îngrijești , timp in care realizezi ca vine momentul pierderii lor, iti spun ca este cumplit. Si acum , cind merg la clinicile unde mergeam cu mama sau cu sotul sau chiar dacă trec prin fata lor ( a clinicilor respective) ma apuca plânsul deși , au trecut trei ani de cind nu o mai am pe mama si un an de cind nu il mai am pe sotul meu. Încă imi vin in minte momentele grele din perioadele respective. Este foarte greu sa vezi cu ochii tai persoanele dragi cum se topesc pur si simplu si sa realizezi ca se apropie momentul despărțirii. Consumul este maxim iar acum dorul de ei este foarte chinuitor. Fac eforturi mari sa fiu bine, merg la cursuri de dans ca re ma ajuta mult, dar cu toate astea, sint multe momentele cind pling si pling si pling. Mi_e tare dor de ei si tare greu fara ei. Eu aveam o relație specială cu mama mea si……..e tare greu. Nu poti sa nu mai iti aduci aminte de trecut in astfel de situații.
    Oricum , articolele tale si cărțile ma ajuta dar repet este tare, tare greu.

  12. Eu ma regasesc in prima parte a povesti. Aveam o relatie toxica mult prea asemanatoare cu povestea dumneavoastra( cu exceptia partii cu inselatul). De 2 luni am luat decizia sa divortez. As avea nevoie de cateva sfaturi. Cum as putea trece mai usor peste asta avand in vedere ca nici macar familia mea nu ma sustine? Multumesc.

  13. Am trait momente si mai bune si mai rele. Vreau sa ma eliberez de trecut. Am facut tot felul de exercitii. De fiecare data cand reintalnesc persoana care m-a ranit revin toate amintirile. Se pare ca avem inca o serie de cunostinte comune. Cum sa ce pot face sa ma eliberez de trecut?Am incercat sa discut dar nu a acceptat am incercat sa fug dar …
    Cum sa invat sa ignor? Nu pot fugi la nesfârsit. Cum pot invata sa iert?

  14. Eu nu mai pot sa traiesc si doresc sa mor acum .
    Am incercat , dar nu am reusit sa -mi revin.
    Sunt asa de 10 ani si nimeni si nimic nu-mi iese.
    Imi sunt incurcate caile si toata lumea este impotriva mea.
    Cum s-o scot la capat daca nu sunt lasata in pace SA TRAIESC……

  15. Bună ziua, eu nu am reușit și nici nu cred că voi reuși să mă rup de trecut deoarece au fost prea multe traume. Deși înnainte nu mă credeam capabilă de ură acum simt că urăsc cu adevărat o persoană, pe care nu o pot ierta indiferent ce ași face.

    1. Mi-am luat oglinda si am trecut la treaba! Am pus pe foaie toate povestile mele dureroase si am vorbit despre partile pozititve si tot asa. A durat mult discutia mea cu mine, la inceput eram cam rusinata dar dupa nu ma mai saturam de Daniela cea din oglinda. Sunt super multumita si relaxata pentru ca am dezamorsat niste bombe! Tot ce am citit despre minte si suflet a fuzionat perfect cu articolul tau. Multumeeesc!

  16. Super articolul si nu doar acesta,tot ce scrii este interesant si bine de invatat din ele,stiu,este greu dar nu imposibil de a pune in practica ceea ce scrii.Pai situatia mea este cam asa…25 de ani de casnicie(toxicitate)divort….o relatie…ei,acuma este ceva…totul era frumos si bine la inceput….imi spune.am ce super…ce perfect….wow ..am sa fiu fericita….ei,da,de unde…..sunt dezamagita….dar chiar nu stiu ca oare de el sau de mine???imi doream altceva…..doream sa fiu acceptata asa cum sunt….doream sa nu incerce nimeni sa ma schimbe,pentru ca o schimbare vine de la sine,dar…degeaba….si alte si alte lucruri…..mai ales ce aveam mai mare nevoie era si este recastigarea increderii in mine…..da unde atata sprijin si ajutor…..poate in alta viata!!!

    1. Se poate, in viata asta…! Nu renunta la tine si incearca sa te intelegi, sa te accepti asa cum esti, pentru ca nu ai nicio problema… Problema apare atunci cand te astepti ca cineva sa valideze ceea ce esti tu… Fii sincera cu tine si lasa in urma acea persoana ce nu te intelege si nu te apreciaza… Nu ai gasit persoana potrivita, mai cauta, mai incearca, ramai optimista si nu uita, niciodata nu e prea tarziu sa fii fericita! Ai incredere in tine!

  17. Eeeeee pot sa spun ca si eu ma gasesc in situatia eroilor dumneavostra. Desi dupa ce m-a cerut in casatorie eu i-am spus cum sint , ce imi place, ce gindesc, cum ma comport in anumite situatii si ce-mi doresc, el m-a asigurat ca nu este nici o problema, ca tocmai asta i-a placut de la mine, si anume ,, originalitatea” la citeva luni dupa ce ne-am cununat religios a inceput lupta pentru transformarea mea.Cee ce pot sa spun este ca nu am schimbat nimic de dragul lui, si am schimbat unele chestii pe ici pe colo , dar numai in momentul in care au aparut copii, si mai pot sa spun ca aceasta lupta a lui de a ma schimba pentru mine nu era si nu este ceva nou pentru ca si parintii mei imi aplica acelasi tratament.

  18. mi-a placut mult articolul despre iertare…si eu am avut aatfel de experiente negative care m-au afectat in trecut, dar sper ca cu multa munca am reusit sa trec peste ele cu iertare si iubire fata de mine si fata de cei implicati…
    Recunosc ca este nevoie de perseverenta, timp si ajutor divin pentru asta.
    Nu este usor, dar facand asta e adevarat ca ne eliberam pe noi..

  19. Foarte bun articolul, de-a lumgul vietii am trecut prin multe momente dificile,anul trecut in iunie am simtit abisul sub mine,nu intelegeam care e sensul vietii mele,pentru ce Dzeu ma tine in viata cu toate ca medicii de trei ori in 25de ani nu mi-au dat sanse pentru a doua zi.Am trait 20de ani cu dureri insuportabile de cap,am muncit in ciuda restrictiilor medicale,am fost scut si pavaza pentru sot si fiu,iam sustinut mereu si nu am lasat pe nimeni sa le faca rau.De un an simteam ca nu mai am putere,ca nu mai am nimic de dat,pur si simplu bateriile erau goale.Acum un an jumate m-am operat de hernie de disc,acum inteleg ca asta a fost voia domnului de a lua pauza si a ma trezi la realitate.Asa am vazut ca sotul meu avea o amanta de virsta fiului nostru,colega la munca cu mine iar sotul ei var de gr doi cu sotul meu.Asa am vazut ca nu ii pasa de mine,ca nu il preocupa sa aduca bani in casa,ca fratele si mama lui sint mai importanti decit eu si copilul nostru.Am fost atit de proasta,ca m-am impacat cu el,l-am crezut ca a terminat-o cu ea.Asa ca din decembrie si pina in iunie anul trecut m-am amagit singura ca se va schimba.Stiam ca inca vb la tlf impreuna in tot acest timp.In iunie am primit un dus rece ,medicii mi-au zis ca leziunile de pe creier sint mai mari,si in oeice moment pot face a treia pareza,doar ca de data asta sar putea sa ramin definitiv la pat,in plus mai e si o hernie cervicala care trebuie operata.va da-ti seama cum m-am simtit.La sase luni dupa operatia de hernie de disc lombara,de trei luni pensionata pe caz de boala(400ron)verdictul de la medici,si cireasa de pe tort sa vad curva in fiecare zi ca se uita la poarta mea,nenorocitul in toate lunile astea a stat pe banii mei si a copilului.M-AM TREZIT,am fost si am bagat divortul.Am inceput din nou sa citesc.Am fost la un psiholog trei sedinte.Asa am inteles ca eu am permis toate acestea .Acum pot sa recunosc ca nu m-am gindit la mine niciodata in 30 de ani de casnicie.Niciodata nu am ridicat tonul ,nu am jignit pe cineva,nu am stiut sa zic nu,nici acum cu sotul nu m-am certat.Am divortat civilizat.Pur si simplu m-am lasat redusa la zero.Cartile si florile erau pasiunea mea,erau hrana mea,am renuntat la ele ca sa fie armonie in casa.Acum stiu ca nu am facut bine.Acum invat sa traiesc pentru mine,cred ca am gasit sensul vietii,am inca multe de invatat,am pornit de la zero d.t.p.d.v. dar am gasit din nou putere de a ma ridica.La 48de ani invat cum sa ma iubesc pe mine,cum sa spun nu,cum sa fac ceea ce doresc .Acum am inceput sa rid din nou,ma surprind singura fredonind un cintec,,vb cu florile,80% ma simt fericita.Sintem divortati dar locuim in aceeasi casa ,fiecare separat.chiar ma inteleg mai bine cu el,imi cara si lemnele pt foc,sintem ca doi vecini buni.Daca ma gindeam la mine mai demult ,ca sint si eu om si contez viata mea ar fi fost mai buna si cred ca si el ar fi fost mai responsabil.Dar,probabil asta a fost lectia vietii mele si din greseli invatam .Acum stiu cit de important e sa nu iti fie frica,si sa te iubesti pe tine insuti.Va multumesc din suflet Dna Ursula pt sfaturile si lectiile pe care ni le da-ti.Citesc cu mare placere articolele dv.O imbratisare calda de la un suflet renascut.

  20. Sunt aproape 7 ani de cand sunt operata de cancer de san,6 ani de cand sotul meu a murit da cancer de plamani.Am avut momente cand faceam chimioterapie impreuna.Ca totul sa fie cat mai rau,baiatul s-a insurat, la nici 1 an de la moartea tatalui, si nu vra sa mai stie de mine.Am o mama de 87 de ani care nu mai poate sa mearga si tb sa am grija de ea.Am dorit cu toata puterea mea sa mor.Am facut psihotereapie,citesc,ma rog si dupa atatia ani a aparut dorinta de a-mi demonstra mie ca pot sa depasesc aceasta durere.Am fost o familista convinsa si imi este f.greu sa traiesc singura.Am inceput sa fiu responsabila pentru viata mea.Am realizat ca depindeam f. mult de cei din jur.Am credinta ca nimic nu este intamplator.Trecem prin atata durere,uneori,tocmai ca sa putem descoperi in noi „talantii”pe care ni i-a dat Dumnezeu.Multumesc,pt tot materialul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *