Pe cînd durerea pare inevitabilă, suferinţa e opţională

Viaţa este mişcare. Mişcarea înseamnă căutare. Prin tot ceea ce fac, toate vietăţile caută ceva. Dintre toate formele de viaţă, doar omului îi este dat să-şi poată înţelege scopul acestei permanente căutări. Orice fiinţă înzestrată cu viaţă caută în mod instinctiv fericirea şi se fereşte pe cît îi stă în puteri de suferinţă. Plantele răsar la lumină şi se ofilesc în întuneric. Animalele caută căldură cînd le e frig şi răcoarea cînd le e cald. Toate fiinţele umane, indiferent dacă conştientizează ori nu acest lucru, caută cît mai multă fericire şi fac totul pentru a evita suferinţa.

Majoritatea oamenilor cred că fericirea poate fi găsită în afară, depinzînd de factori exteriori. Numeroase obiecte sau fiinţe acţionează într-adevăr ca nişte condiţii producătoare de fericire sau suferinţă.

Dar principala cauză a fericirii sau suferinţei se găseşte în noi. Cînd manifestăm egoism, zgîrcenie, ură, mînie, orgoliu, gelozie, nu mai facem loc nici unui strop de fericire. Atunci, toate condiţiile exterioare, chiar şi cele mai favorabile în aparenţă, ne devin ostile. Dar atunci cînd sîntem bine dispuşi şi manifestăm satisfacţie, mulţumire, generozitate, răbdare, compasiune, înţelepciune, chiar şi factorii care ni se împotrivesc se transformă în agenţi favorabili şi devin surse de bucurii pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Pentru aceasta, este necesar să declanşăm în noi un proces de transformare pozitivă observînd cele mai profunde cauze ale fericirii şi suferinţei. Toate imperfecţiunile nu fac parte integrantă din noi, aşa că este posibil să le eliminăm în întregime, dezvoltînd în acelaşi timp şi calităţi dătătoare de bucurii nelimitate prin utilizarea unor metode potrivite. Dar pentru aceasta este important să înţelegem cauzele arhetipale ale suferinţei.

Suferinţa poate fi clasificată în trei nivele distincte:

Primul nivel este cel obişnuit, durerea fizică ori morală pe care o resimte oricine în mod direct. Cîteodată această suferinţă pare să se uşureze sau să dispară, ca de exemplu însănătoşirea după un tratament medical. Totuşi medicamentele au efecte secundare şi pot genera alte şi alte tulburări generatoare de alte boli. Nu putem scăpa în totalitate de acest tip de afecţiuni în acest mod, folosind remedii exterioare. Permanent sîntem atacaţi de aceste suferinţe, iar răgazurile sînt cel mult provizorii. Mai mult, chiar dacă trupul este liniştit şi nu ne face probleme, mintea este într-o continuă agitaţie şi ceea ce o torturează este de mii de ori mai greu de suportat decît metehnele corpului fizic.

Putem suferi de foame ori de sete. Dacă avem ce mînca, putem suferi că nu ne plac alimentele, că nu avem bani să ne cumpărăm o prăjitură, sau icre negre. Sătui fiind, putem suferi că nu avem o maşină şi trebuie să mergem pe jos la servici. Acolo putem suferi că nu sîntem apreciaţi la adevărata noastră valoare. Tînjim după un salariu mai mare, după un trai din ce în ce mai decent. Putem avea de toate, şi casă, şi maşină, dar putem suferi că sîntem singuri. Putem suferi că o anumită fiinţă nu ne iubeşte. Găsim cu mult prea multă uşurinţă numeroase motive pentru a suferi, de parcă le-am căuta cu lumînarea. Şi din păcate chiar le căutăm, fără să ştim.

Un alt registru de cauze al suferinţelor provin din dispariţia motivelor care au dus la fericire. Am cîştigat la Loto o sumă importantă, ne-am bucurat, dar un hoţ ne-a furat întreaga avere. Am găsit o slujbă bună, care ne convenea, dar firma respectivă a dat faliment. Ne-am căsătorit cu o fiinţă superbă, dar ea s-a îndrăgostit de altcineva şi ne-a părăsit.

Al doilea nivel al suferinţei provine din schimbare. Nu tot ce este agreabil constituie o fericire durabilă, permanentă. Se apropie vacanţa şi fremătăm de bucurie că în curînd vom ajunge la mare. Acolo, cîteva zile e minunat, dar treptat începem să observăm că nu avem destul soare ca să ne bronzăm, sau, din contră, că ne-am ars pentru că am stat prea mult la plajă. Începem să ne deranjeze că e prea aglomerat, că e prea gălăgie şi nu ne putem odihni, Parcă era mai bine să mergem la munte. Dar şi acolo găsim rapid motive pentru a nu fi fericiţi, aşa cum credeam că vom fi.

Experienţele noastre plăcute ar fi o fericire adevărată dacă ne-am putea bucura de ele la nesfîrşit, fără ca acestea să se degradeze nici un moment.

De multe ori, fericirea degenerează în suferinţă. Dacă ar fi fost o fericire adevărată, ar fi trebuit să crească în timp, producîndu-ne satisfacţii din ce în ce mai mari. Dar se întîmplă exact invers. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu banii, cu poziţia socială, cu un partener atrăgător. Atîta vreme cît nu le posedăm, le considerăm adevărate fericiri. Dar abia le-am obţinut, că după primele clipe de plăcere, lucrurile nu merg chiar cum am dori, şi suferinţa reapare. Toate eforturile noastre au avut drept scop realizarea unei împliniri care ni se pare că de fapt nu există. Ceea ce consideram ca fericire, de fapt, era tot suferinţă.

Al treilea nivel de suferinţă este cel mai greu de sesizat, pînă nu înţelegem profund că însăşi personalitatea noastră, prin elementele ei constitutive, produce suferinţa. Să presupunem că avem o rană la un braţ. Ne doare. Putem să suflăm asupra ei sau să ne ungem cu ceva, ca să ne treacă durerea. După ce efectul anestezic trece, ne doare iar. Dacă ne lovim din greşeală, durerea reapare mai intensă. Acestea sînt cele două niveluri ale suferinţei descrise anterior. Fără o acţiune exterioară, nici nu ne doare, nici nu ne produce plăcere, nu simţim nimic, deşi rana există. De fapt, chiar prin căutarea fericirii în afara noastră, noi declanşăm mecanismele producerii suferinţei viitoare.

Oricare ar fi forma sau originea suferinţei, soluţia pe care o vom găsi va fi determinată de atitudinea pe care o avem faţă de ea.

O atitudine curentă în faţa încercărilor este evitarea riscului apariţiei suferinţei prin abordarea plină de laşitate a vieţuirii călduţe, dar sigure, uitînd că acela care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, este un nimeni şi devine un nimic; poate că scapă de supărare şi suferinţă, dar nici nu poate învăţa nimic, nu simte nimic, nu se poate transforma, nu poate evolua, nu poate iubi şi nici nu trăieşte” (Leo F. Buscaglia). Mai găsesc important şi ceea ce remarca Thomas Merton: „Adevărul pe care majoritatea oamenilor nu îl înţelege decît cînd e prea tîrziu este că, cu cît încerci să eviţi suferinţa, cu atît suferi mai tare deoarece din ce în ce mai multe lucruri mărunte te torturează proporţional cu teama de a nu fi rănit”

Oricît de greu ar părea de crezut, suferinţa are şi părţi bune. Durerea nu e rea decît dacă o lăsăm să pună stăpînire pe noi (George Eliot). Cînd suferim, sîntem gata să facem aproape orice. Suferinţa ne împinge să căutăm o cale de ieşire. În faţa suferinţei, sîntem forţaţi să acţionăm. Deşi durerea nu ne poate în nici un caz bucura, suferinţa ne poate apropia de sursa vieţii. Înţelegerea suferinţei poate trezi în noi compasiunea, ne poate face mai buni sau ne poate înrăi, demarînd o avalanşă de noi suferinţe. Doar de noi depinde aceasta, de atitudinea noastră lăuntrică. Prostul suferă şi în Rai, pe cînd înţeleptul se bucură şi în iad: „Puteţi să mă aruncaţi chiar şi în infern, dar nu veţi putea distruge Paradisul din mine”.

Haideţi să jucăm un joc. Ne alegem o zi şi ne propunem ca, orice s-ar întîmpla, să nu suferim deloc în acea zi. Să căutăm cu atenţie înlăuntrul nostru şi să eliminăm orice tendinţă către tristeţe, supărare, disconfort, îndoială, adică orice ne-ar „strica” ziua. Să ne întrebăm în fiecare clipă dacă merită într-adevăr să ne supărăm pe cineva, dacă e într-adevăr folositor să ne enervăm, să ne lăsăm momiţi de lucrurile sau fiinţele care încearcă să ne fure fericirea, împiedicîndu-ne să ne vindecăm de suferinţă. Iar la sfîrşitul unei astfel de zile perfecte, vom ajunge să ne întrebăm: „Oare de ce n-am făcut-o pînă acuma? Nu e uşor, dar e atît de bine!” Cu siguranţă că veţi dori să repetaţi cît de des această experienţă miraculoasă care demonstrează că fericirea e doar în noi şi că trebuie doar să fim centraţi în Sinele nostru pentru a scăpa de orice suferinţă.

Am fost creaţi cu bucurie şi în bucurie ar trebui mereu să fim. Doar astfel ne putem îndeplini datoria pentru faptul că existăm. Aşa ne împlinim menirea de a fi. Ignorarea acestui adevăr este singura cauză a suferinţei.

***

Note

Cînd eşti afectat de ceva exterior, durerea nu se datorează acelui lucru, ci modului în care îl percepi, iar acesta e ceva ce poţi controla – Marc Aureliu

Nu se poate bate palma cu pumnul strîns. (Golda Meir)

Durerea este spargerea învelişului care întunecă înţelegerea – Kahlil Gibran

Înţelepciunea nu e altceva decît durere vindecată – Robert Gary Lee

Sursa Solarris

Iată autosugestia pe care ne sfătuia să o repetăm Emile Coue, autorul metodei Coue, părintele gândirii pozitive şi al autosugestiei.
Născut în 1857 şi decedat în 1926, Emile Coue, farmacistul din Nancy care a descoperit puterea imaginaţiei şi a sugestiei în vindecarea pacienţilor lui, ne face să conştientizăm importanţa gândurilor pozitive şi a autosugestiei asupra mentalului nostru şi a sănătăţii în general.
Practicând autosugestia dimineaţa la trezire sau seara la culcare (sau amândouă, ceea ce este şi mai bine) ne putem controla şi ameliora sănătatea.

Emile Coue cita adesea textul lui Blaise Pascal despre ameţeală şi voinţă pentru a-şi susţine observaţiile asupra autosugestiei: „Fiecare dintre noi este capabil să meargă pe o scândură de 10 metri lungime şi 25 centimetri lăţime dacă aceasta este aşezată pe pământ. Să presupunem că această scândură este aşezată între cele două turnuri ale unei catedrale… puţini sunt cei care s-ar încumeta”.

În ciuda tuturor eforturilor de voinţă posibile, căderea este aproape inevitabilă. În primul caz, imaginaţia ne spune că traversarea este uşoară, în al doilea caz, ne imaginăm căderea. Coue a dedus de aici marele principiu al sugestiei: imaginaţia este mereu înaintea voinţei.

Ce este autosugestia?

Definiţiile sugestiei şi autosugestiei sunt diferite, în funcţie de şcoală.
Emile Coue definea sugestia ca fiind „acţiunea de a impune o idee creierului unei persoane”.
Profesorul Hippolyte Bernheim definea sugestibilitatea ca o „aptitudine a creierului de a primi sau evoca idei şi tendinţa sa de a le realiza, de a le transforma în acte”.

Dacă privim societăţile care cheltuiesc sume mari ca să ne bombardeze cu sugestii publicitare repetitive, suntem nevoiţi să ne dăm seama că merge. Credeţi că aceste societăţi ar cheltui atâţia bani dacă sugestia şi autosugestia nu ar avea efect?

Alţii au spus de asemenea că sugestia ar fi pusă în valoare de forţa inconştientului sau de implantarea unei idei în creier.
Şi autosugestia? Acelaşi răspuns ca şi pentru cuvântul sugestie, cu diferenţa ca rămâneţi stăpânii sugestiei. Adică voi sunteţi cei care alegeţi sugestia care vă va fi impusă.
Pe scurt, autosugestia este implantarea de către sine însuşi a unei idei în creier, în loc să îi lăsaţi pe ceilalţi să o facă.

Care este diferenţa dintre autosugestie şi efectul placebo?

Autosugestia se diferenţiază de efectul placebo în două feluri: efectul placebo se referă doar la folosirea unei substanţe cu proprietăţi farmacologice, pe când autosugestia nu are nevoie de un suport fizic. Autosugestia desemnează orice efect datorat credinţei, pe când efectul placebo desemnează efecte medicale, terapeutice… într-un cuvânt, legate de medicină. Efectul placebo este o formă specială a autosugestiei.

Milioane de persoane s-au vindecat de boli (câteodată grave) practicând autosugestia conştientă. Este o metodă care funcţionează, iar autosugestia practicată de numeroşi terapeuţi dă rezultate spectaculoase.

Iată câteva exemple:

Omul de afaceri Will Clement Stone, care a devenit miliardar plecând de la nimic, afirmă că a reuşit datorită autosugestiei.

Oncologul Carl Simonton spune că imaginile şi gândurile pozitive dezvoltate împotriva cancerului provoacă „efecte” considerabile asupra procesului de autovindecare.

Autorul american Og Mandito ne explică de asemenea că practicarea regulată a autosugestiei pozitive este cel mai mare factor de schimbare.

Doctorul Maxell Maltz, chirurg estetician şi autorul „Psihociberneticii” (vândută în 30 milioane de exemplare) ne aminteşte că creierul este programat plecând de la „date” (gânduri, experienţe, imagini mentale), iar imaginarul ne guvernează actele, deciziile, întâlnirile… şi că este suficient să schimbăm acest imaginar prin autosugestie, de exemplu, pentru a ne schimba gândurile.

În fine, Shakti Gawain, autoarea numeroaselor best-seller-uri despre transformarea pozitivă, este dovada vie a binefacerilor autosugestiei, pe care o practică în mod regulat.

De ce se practică autosugestia?

Straturile cele mai profunde ale inconştientului sunt foarte sensibile la sugestiile dictate de voinţa conştientă. Diferitele metode de punere în „stare de sugestibilitate”, cum ar fi autohipnoza, Programarea Neuro-Lingvistică, sofrologia sau chiar yoga, ne conduc spre o stare foarte înaltă de receptivitate pentru sugestie sau autosugestie conştientă, deschizându-ne calea de acces spre aceste straturi. Sugestiile formulate în acel moment sunt întărite prin puterea formidabilă a inconştientului şi pot exercita o mare influenţă asupra personalităţii noastre.

Autosugestia permite îmbunătăţirea sănătăţii, dezvoltarea calităţilor sau aptitudinilor (sport, încredere în sine, comunicare, memorie…) sau modificarea comportamentului. Autosugestia este un instrument puternic de schimbare şi de dezvoltare personală. Influenţa pe care poate să o aducă autosugestia asupra vieţii voastre şi asupra fericirii voastre este de-a dreptul fenomenală.

Autosugestia este posibilitatea de a vă influenţa voinţa, spiritul şi corpul. Prin autosugestie, puteţi declanşa reacţii fiziologice, ca de exemplu să vă încetiniţi pulsul, să vă atenuaţi o senzaţie de durere, dar şi să vă schimbaţi metabolismul pentru a favoriza vindecarea.

Fiecare dintre noi practică autosugestia fără să ştie, în sensul bun sau în sensul rău. Autosugestia practicată conştient oferă posibilitatea ca fiecare dintre noi să-şi însuşească acest mecanism natural şi să-l folosească, alegându-şi singur ideile şi sugestiile. În caz contrar, ca orice instrument prost folosit, riscaţi să suportaţi autosugestii involuntare şi să împiedicaţi orice progres.

Creativitate, idei, pasiune, motivaţie, calm, pe toate aceste le puteţi transpune în realitate. Vă puteţi transforma viaţa pur şi simplu practicând autosugestia, care este un instrument foarte simplu de utilizat.

Alegerea propriei autosugestii

Datorită autosugestiei, se spune că voinţa devine putere! Dar ştiţi cu adevărat ce vreţi? Singura modalitate de a obţine un răspuns este să vă puneţi această întrebare.

Acordaţi-va un timp, doar pentru voi şi începeţi să vă puneţi întrebări. Care este scopul adevărat al vieţii voastre, care sunt obiectivele pe care vreţi să vi le fixaţi şi să le atingeţi prin autosugestie pozitivă „Sunt pregătit/ă pentru schimbare şi mi-o doresc cu adevărat?” „Care este adevărata mea problemă şi care sunt îmbunătăţirile pe care vreau să le aduc în viaţa mea?”.

Este indispensabil să recurg la acest mic „brainstorming” înaintea oricărei tentative de schimbare prin practicarea autosugestiei. După cum s-a văzut de multe ori, pentru a se obţine rezultate prin autosugestie sau prin orice altă metodă de creştere personală, este necesar ca atât conştientul cât şi inconştientul să lucreze împreună. Sugestia pe care încercaţi să o implantaţi în inconştient nu va putea forţa spiritul vostru conştient dacă, conştient şi voluntar, nu doriţi acest lucru. Conflictul se va instala din nou. Fiecare îşi cunoaşte nevoile proprii, dorinţele şi motivaţiile, aşa că acordaţi-vă un timp pentru a reflecta la ceea ce doriţi, definiţi-vă obiectivele şi scrieţi-le pe o foaie de hârtie. Toţi terapeuţii sunt de acord că autosugestia este mult mai eficace dacă materializaţi „în scris” scopul pe care îl aveţi şi motivaţia, iar acest lucru vă va ajuta foarte mult să vă construiţi propria autosugestie. Puteţi să luaţi o foaie de hârtie şi să începeţi chiar acum.

Nu contează obiectivul pe care vi-l fixaţi, trebuie doar să vă ţineţi de el până ce l-aţi atins. Este mai eficient să lăsaţi inconştientul să lucreze cu sugestii pentru un singur obiectiv decât să vă lansaţi în prea multe sugestii în acelaşi timp.

Autosugestia trebuie să fie…

Emil Coue, farmacistul care a uimit lumea în 1920 cu metoda sa de sugestie, spunea: „Sugestiile trebuie făcute fără efort, dacă vreţi ca ele să fie eficiente”.

Acum ştiţi ce doriţi şi exact ceea ce vreţi să obţineţi. E timpul să vă construiţi sau să vă inventaţi propria autosugestie adaptată obiectivului dumneavoastră. Ca să o faceţi cât mai eficientă, trebuie să respectaţi câteva reguli, unanim cunoscute.

1. Autosugestia trebuie să fie … realizabilă.

Eficienţa autosugestiei depinde, bineînţeles, de realismul cererii. Aşa cum spunea Emil Coue, dacă vi s-a amputat un picior şi practicaţi autosugestia cu scopul de a-l face să crească la loc, aceasta nu va da rezultate. Este de preferat ca obiectivele să fie realizabile pe un termen mai scurt sau mai lung şi să le împărţiţi în obiective mai mici, ca să le realizaţi unele după altele. De îndată ce l-aţi îndeplinit pe primul cu prima autosugestie, treceţi la următorul şi trataţi-l în acelaşi fel până ce se realizează ,ca să mergeţi mai departe. În acest fel veţi construi şi veţi aduna încetul cu încetul diferitele piese ale unui mare vis.

2. Autosugestia trebuie să fie….precisă.

Formularea autosugestiei trebuie să fie foarte exactă. Fiţi exacţi asupra cantităţilor, asupra timpului sau datei, asupra culorilor, asupra locurilor, asupra calităţilor, caracteristicilor scopului vostru. De exemplu, în loc sa spuneţi „Vreau mai mulţi bani” folosiţi mai degrabă o frază de genul „Până la data de 15 mai 2010, voi avea o sumă de X milioane.”

3. Autosugestia trebuie să fie ….concisă

Ca să fie 100% eficientă, autosugestia trebuie să rezume obiectivul în doar câteva cuvinte. Ideal este ca aceasta să nu depăşească 10-15 cuvinte. Cu cât va fi mai scurtă, cu atât fraza va fi mai uşor de memorat şi deci mai uşor de asimilat de către inconştient.

4. Autosugestia trebuie să fie… afirmativă.

O sugestie construită pe o frază negativă ne face să ne gândim sau să ne imaginăm o idee la care nu vrem să ne mai gândim. Dacă spuneţi „Nu mai sunt bolnav”, la ce vă face să vă gândiţi această frază? La boală, bineînţeles. Ori inconştientul nu mai trebuie să audă acest cuvânt sau gând, deoarece îl va lua de bun şi va reţine această idee de boală. Dacă spuneţi „Mă simt din ce în ce mai sănătos”, ideea principală pe care o va înregistra inconştientul va fi sănătatea. S-a demonstrat ştiinţific că subconştientul nu înţelege decât cuvintele cheie ale unei sugestii şi nu ţine cont de prepoziţii sau de negaţii.
Faceţi-vă deci sugestiile respectând acest principiu al afirmaţiei şi nu mai spuneţi „Nu mai sunt stresat”, spuneţi mai degrabă „Sunt calm şi destins”.

5. Autosugestia nu trebuie să fie ….condiţională.

Excludeţi orice sugestie la condiţional cum ar fi : „Aş vrea să…”, „Mi-ar plăcea să….”, „Ar trebui să…”, „Ar fi bine să…”, „Aş dori să…”, etc. Toate aceste sugestii sunt total ineficiente, pentru că ele nu traduc voinţa unei schimbări profunde. Obiectivul rămâne slab exprimat, iar sugestia riscă să nu fie luată în seamă.

6. Autosugestia trebuie să fie … pozitivă.

Nu vă limitaţi mental inhibându-vă dorinţele, interzicându-vă visele. Rămânând realişti şi cu perseverenţă, practic sugestiile vă pot aduce tot ceea ce vă imaginaţi şi credeţi. Rămânând pozitivi vă schimbaţi starea, vedeţi viaţa altfel. O sugestie pozitivă este întotdeauna bună şi împiedică spiritul să meargă spre latura negativă, pesimistă. Umpleţi-vă spiritul de sugestii pozitive şi vă veţi îndeplini multe dorinţe.

7. Autosugestia trebuie să fie …concretă.

Inconştientul este mai sensibil la un limbaj concret decât la un limbaj abstract, spre deosebire de conştient. Evitaţi cuvintele sau frazele care nu evocă nici o imagine, alegeţi cuvinte care vă entuziasmează, care evocă emoţii pozitive intense şi care formează o imagine clară a ceea ce doriţi să obţineţi.

8. Autosugestia trebuie să fie…simplă.

Inconştientul nu raţionează şi nu analizează. Frazele şi sugestiile prea complicate nu sunt înţelese de către inconştient. Un studiu a demonstrat că vocabularul folosit de către inconştient este acela al unui copil de 12 ani. Faceţi deci sugestii simple.

9. Autosugestia trebuie să fie … repetitivă.

Este de preferat să alegeţi o singură frază şi să o repetaţi fără încetare, astfel încât ea să fie prezentată de zeci de ori inconştientului, mai degrabă decât să construiţi o mulţime de sugestii. Puterea repetiţiei sugestiei, de multe ori studiată în psihologie, este de o eficienţă redutabilă.

10. Autosugestia trebuie să fie … lentă.

Contrar conştientului, care percepe uşor detaliile şi care este sensibil la un debit accelerat, inconştientul are nevoie de un debit lent şi de pauze dese, pentru a-şi ameliora înţelegerea. Repetaţi sugestiile, dar nu prea repede.

Ultimele sfaturi pentru autosugestie

Alegeţi un mediu destins:

Autosugestia poate fi practicată oriunde, chiar într-un cadru zgomotos. Dar este de preferat să găsiţi un cadru liniştit în care să vă concentraţi mai bine asupra autosugestiei.

Spuneţi autosugestia cu voce tare. Atunci când nu sunteţi singuri, singura formă a autosugestiei este să o repetaţi mental. Dar încercaţi să o repetaţi şi cu voce tare, măcar o dată; veţi constata că impregnarea ei în inconştient pe canalul auditiv o va întări în mod semnificativ .

Limita autosugestiei: oboseala. Autosugestia cere o anumită energie mentală : Nu o practicaţi atunci când sunteţi obosiţi intelectual şi când simţiţi că acest lucru v-ar cere un efort suplimentar; in acest caz nu va fi eficientă.

In încheiere, câte ceva despre gândurile pozitive….

Atunci când gândiţi pozitiv emiteţi unde pozitive care se răspândesc în jurul vostru ca razele soarelui şi devin contagioase. Atunci când răspândiţi bucurie, acest lucru se va resimţi în anturajul vostru la fel de pozitiv ca şi asupra voastră.

Gândirea pozitivă are o energie fabuloasă, de o putere extraordinară. Gândirea pozitivă atrage numai lucruri pozitive, bucurie, fericire, sănătate. Înlocuiţi gândurile negative cu gânduri pozitive şi astfel veţi alunga nefericirile din viaţa voastră.

Reţineţi că există o energie în orice gând, extrem de puternică, energie care poate fi atât constructivă, cât şi distructivă. Inconştientul este instrumentul cel mai puternic pe care îl aveţi la îndemână.

Gabriela Velours

Sursa Aici

Putem să învăţăm, deci, din ceea ce aflăm prin orice formă de comunicare, din orice lucru pe care îl percepem prin simţuri şi prin orice alte posibilităţi de receptare a informaţiei, de care dispunem. Educaţia societăţii actuale ne-a orientat foarte mult spre exterior, spre a percepe informaţii din lumea înconjurătoare, de la lucrurile din jur şi de la semenii noştri. Prin prisma acestei educaţii, ceea ce este în jurul nostru pare să aibă cea mai mare pondere în cunoaşterea pe care o dobîndim în viaţă, şi de aceea mulţi oameni, după o anumită vîrstă, pot ajunge să aibă senzaţia unei mari neîmpliniri a vieţii lor, a unui mare gol în cunoaşterea lor: chiar dacă au ajuns să studieze mult şi să trăiască multe experienţe care le-au dat o masivă cunoaştere despre lumea din jurul lor, ei pot descoperi că nu se cunosc deloc pe sine.

Pe poarta Oracolului de la Delphi scria, din antichitate, “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, şi aceasta era şi este una dintre cheile înţelepciunii. Acea acaparare a atenţiei noastre de către lumea exterioară a ajuns să ne facă, în epoca de azi, să uităm că propria noastră fiinţă reprezintă un obiect de studiu mereu la îndemînă, mereu aproape. Oare cum de s-a putut produce această uitare progresivă a faptului că sîntem, noi înşine, prima fereastră deschisă către cunoaşterea oricărei realităţi? Se pare că ne-am lăsat păcăliţi de jocul exteriorului, al lucrurilor aparente, schimbătoare, al iluziei – acea Maya a orientalilor – şi uitîndu-ne prea mult la ele, am uitat de noi înşine.

Astfel, în urma educaţiei primite şi prin imitarea stilului de viaţă al celor dinaintea noastră, am ajuns să învăţăm mai mult din surse exterioare, din ceea ce se spune, se întîmplă, se vede şi se aude în jurul nostru. Ştim o mulţime de lucruri despre natură, despre politică, despre economie, despre artă – tot ce s-a spus – şi cu toate acestea abia dacă ştim cine sîntem şi ce avem de făcut ca să fim fericiţi… Să însemne asta cunoaştere, să însemne asta civilizaţie?

Este timpul să ne întoarcem spre noi înşine, să ne cunoaştem pe noi înşine. Psihologia, o ştiinţă care s-a dezvoltat cu adevărat abia de vreun secol, încearcă să facă paşi în direcţia cunoaşterii psihicului uman, a vieţii interioare a fiinţei umane, dar atîta vreme cît psihologii nu se cunosc nici ei pe ei înşişi, cum ar putea să cunoască altceva decît manifestările exterioare ale omului? Fiecare poate şi trebuie să devină propriul său psiholog, să se cunoască pe sine şi să astfel să poată limpezi fereastra prin care priveşte lumea, ca să vadă cît mai clar. Iar pentru asta, este suficient să fii atent la ceea ce îţi transmiţi tu însuţi, la ceea ce îţi comunică permanent propriul tău suflet, prin comportamentul, obişnuinţele şi reacţiile tale de fiecare clipă.

Priveşte-te în oglindă. Sau poţi să te vezi întîmplător într-o oglindă, şi să te observi făcînd anumite gesturi de rutină. Ce îţi spune despre tine ceea ce vezi? Dar nu te privi cu ochii altuia, gîndindu-te la cum le-ar place colegilor noua ta coafură, sau la ce vor zice ceilalţi despre cum dansezi. Priveşte-te cu ochii tăi, îţi place cum arată omul din oglindă? Are o figură plină de viaţă, de bucurie, de lumină, sau are o figură tristă, îngrijorată, întunecată? Sau: îţi place cum se mişcă? Este atent, sigur, calm, relaxat în gesturi, sau este repezit, imprudent, temător? Eşti mulţumit cu ceea ce vezi la tine? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi unde ai greşit, şi ce poţi face ca să poţi să-ţi spui, atunci cînd te priveşti în oglindă: “Minunat!”

Cînd vorbeşti, ascultă-te ce spui. Nu vorbeşti doar pentru ceilalţi, ci vorbeşti în primul rînd pentru tine, cu tine însuţi. Ceilalţi s-ar putea să nu te audă, dar tu în mod cert te auzi cînd spui ceva, întotdeauna. Nu vorbi în van, deschide-ţi urechea spre propriile tale cuvinte: sînt ele chiar ceea ce vrea inima ta să afirme? Sau sînt doar repetări ale unor cuvinte auzite de la alţii, pe care le pasezi mecanic mai departe? Sînt cuvintele tale aducătoare de bucurie, de pace, de echilibru, de rezolvări la situaţiile curente? Sau exprimă doar supărarea, neputinţa, slăbiciunea, răutatea, adică nu ajută nimănui sau chiar rănesc? Eşti mulţumit cu ceea ce te auzi vorbind? Dacă da, este bine. Dacă nu, atunci este timpul să te întrebi ce vrei să le spui celorlalţi, de fapt, ce adevăr vrea inima ta să exprime prin cuvintele tale, şi cum să faci ca să exprimi mereu acel adevăr, cît mai limpede, astfel încît să ajungi ca, ori de cîte ori vorbeşti, să te bucuri şi tu însuţi, şi toţi cei care te aud, de puterea cuvîntului tău, rostit din inimă.

Observă-te cum reacţionezi. Cînd ţi se întîmplă ceva, indiferent că e un lucru mărunt, cotidian, sau ceva neaşteptat, poate chiar şocant, poţi observa cum te comporţi în situaţia respectivă. Unii oameni au reacţii mecanice, automatisme imprimate prin exersări frenetice, astfel încît ajung să reacţioneze mereu la fel, fără să mai gîndească, fără să mai ştie de ce reacţionează aşa. Eşti cumva unul dintre ei? Te observi reacţionînd impulsiv sau instinctiv, din obişnuinţă sau la întîmplare? Poţi să-ţi explici de ce te comporţi într-un anumit fel la un moment dat? Sau te mulţumeşti să-ţi spui că aşa eşti tu şi n-ai cum să te schimbi? Îţi ajută cu adevărat comportamentul tău actual? Îţi dă mai multă linişte, rezolvă situaţiile respective? Eşti mulţumit cu ceea ce observi în stilul tău de a aborda situaţiile curente? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, înseamnă că trebuie să iei măsuri cu tine însuţi, să cauţi să înţelegi ce anume te face să te comporţi într-un fel care nu-ţi place nici ţie, şi să adopţi atitudini noi, care să te ajute să te exprimi şi în comportamentul cotidian aşa cum simţi că eşti tu cu adevărat.

După cum se vede, ai multe de învăţat din ceea ce îţi comunică propria ta fiinţă, şi n-am amintit aici decît acele aspecte pe care le poate sesiza oricine din jur, doar tu însuţi se pare că le observi cel mai rar… Dar în tine însuţi există o adevărată comoară a cunoaşterii, merită să o pui în valoare. Efortul este minim, nu necesită investiţii, dar cîştigul este enorm, căci din această autocunoaştere vei ajunge să-i cunoşti mult mai bine şi pe ceilalţi, şi tot ce este în jurul tău.

Vei descoperi că există multe moduri de a te prezenta în faţa lumii, de a vorbi, de a te mişca, de a fi tu însuţi. Nu trebuie să fii altcineva, nu trebuie să arăţi ca toată lumea, nu trebuie să vorbeşti numai ce-i place lumii să audă şi nici să te porţi “cum dă bine” în ochii altora, ci descoperă, prin această autocunoaştere, cine eşti tu cu adevărat şi cum te poţi exprima în modul cel mai sincer, cel mai autentic, cel mai liber, în aşa fel încît să poţi trăi permanent o viaţă plină de bucurie, de împlinire, de pace şi iubire!

Arta de a trai

Sursa Solarris

Buddha

In anul 583 i.d.Hr., sufletul lui Buddha, numit Bodhisattva, si-a parasit caminul ceresc pentru a primi chip si fire de om. Buddha era fiul regelui Sudhodanna Gautama din tribul Sakya din valea Gangelui, in Himalaya. Traditia spune ca regele Sudhodanna a poruncit astfel oamenilor sai: “Sa nu ingaduiti niciodata ca ochii fiului meu sa vada tristetea sau moartea”. Si, in imprejurimile palatului, printul Gautama vazu doar parelnica fericire a curtii tatalui sau. In timpul calatoriilor sale spre alte cetati, il preiau curierii, astfel ca nici un chip de tristete sa nu-i tulbure calea. Timp de 30 de ani, se bucura de un asemenea fel de pace fabuloasa.

Dar la varsta de 30 de ani, printul Gautama a fost confundat deodata si cu toata forta de realitatile vietii. Cu toate ca drumul fusese pregatit de curieri cu toata grija, in calea printului a aparut un batran croindu-si, necajit, drum de-a lungul caii. Putin mai departe, metecaia un bolnav, garbovit de boala si, in cele din urma, in mijlocul tipetelor jelitorilor, printul vazu un mort purtat spre rugul funerar. Aceste trei scene, se spune, ca au fost randuite de zei pentru a-l familiariza pe printul Gautama cu tragedia varstei, a suferintei si a jelirii mortii, de care nici un suflet viu nu este scutit. Drama divino-umana l-a coborat pe Siddharta Gautama in tristete adanca. El nu a mai putut uita niciodata ceea ce vazuse mai inainte, nici nu a mai putut sa-si scoata din minte contrastul pe care l-a observat intr-un calugar senin si pasnic ce parcurgea ganditor aceeasi cale a vietii. Desigur, omul pios isi gasise raspunsul la enigmele vietii. Adica, intr-adevar, omul care si-a lipit inima de Dumnezeu, ca sa gaseasca pacea.

Bantuit de astfel de ganduri, Siddharta a ales. Hotararea sa finala a fost de asa natura incat crestinii ar gasi-o greu de inteles sau de justificat, deoarece printul si-a abandonat copilul, pe Rhula, si pe sotia lui – pe care o iubea foarte mult – si a fugit din casa tatalui sau intr-o noapte, in cautarea lui Dumnezeu. Desi crestinii ar putea-o numi parasire, budistii se refera la ea reverentios, numind-o “noaptea marii renuntari”. Aveam o intrebare de pus: “Era Siddharta Gautama constient de divinitatea sa in decursul acestor ani?” la care raspunsul a fost: “Oare nu este fiecare om constient de ea din cand in cand?”

Acesta era miezul. Exista divinitate in fiecare om. Fiecare om este un Bodhisattva – unul ce poarta in sine esenta nemuritoare. De aici urmeaza o alta intrebare sau aflam o mare lectie – “Nu este viata lui Buddha legenda fiecarui om?” Si noi, de asemenea, ne-am nascut intr-un palat – palatul lui Dumnezeu, imparatul nostru. Si noi am venit pe lume purtand in inimile noastre asemanarea cu Dumnezeu. Ocrotiti pentru o vreme de jocul lumii, niciodata nu ne duce gandul la destinul si la sensul vietii pana ce nu vedem, cum a vazut Gautama, suferinta, batranetea si moartea. Apoi incepem sa ne intrebam despre viata. Ne uitam in jurul nostru si de asemenea vedem pe cel care si-a lipit inima de Dumnezeu si care s-a impacat cu o filozofie spirituala. Omul lui Dumnezeu este foarte senin, foarte asezat, e cel mai bine dotat pentru a stapani viata. Fericirea lui este fericire interioara; taria lui este tarie interioara.

Dupa ce a parasit casa tatalui sau, Buddha a fost ispitit grozav. Zeii, deghizati in demoni, ii ofereau imparatiile pamantului, doar sa li se plece si sa-i slujeasca. A postit si s-a rugat. A postit atat de sarguincios incat adeseori cadea in lesin de moarte. Cinci ucenici ai sai, care il cunosteau doar ca un cautator ca si ei, erau convinsi ca el este deosebit de sfant, deoarece isi mortificase trupul mai mult decat ei. Dar, intr-o zi, ratacitorul Siddharta le-a zis: “infometandu-ma si chinuindu-ma pe mine insumi nu m-am adus mai aproape de raspunsurile la intrebarile mele decat atunci cand traiam in belsug si placere in casa tatalui meu!”

Era un strigat uman, spun calugarii budisti. Este strigatul fiecarui om care cerceteaza cauza suferintei, care gaseste ca orice fericire suprema este insotita de suferinta si incearca sa impace suferinta cu un Dumnezeu milostiv. Omul este ispitit sa se intoarca la el acasa asa cum era ispitit si Siddharta. Omul este parasit de prieteni, asa cum era parasit si Gautama. Dar mai sunt si oameni care continua cautarea, asa cum a facut Bodhisattva; iar un astfel de om este in mod inevitabil condus la copacul iluminarii (bodhi). Aici, sub acest copac, a sezut Gautama si s-a hotarat sa nu se ridice pana ce nu va fi dezlegata enigma suferintei si a durerii. Ca Iacob, care luptandu-se cu ingerul nu i-a dat drumul lui Dumnezeu pana ce Dumnezeu nu l-a binecuvantat, si aici, la miezul noptii din saptamana a saptea, sub copacul sacru ale carui ramuri se afla in cer, iar radacinile cuprind inima pamantului, a primit el iluminarea.

Ce inseamna aceasta? Inseamna ca a descoperit o serie de adevaruri. El “a retrait infinitele cicluri de cauza si efect din univers”. si a ajuns la concluzia: “Din bine totdeauna vine bine, iar din rau – rau”. Iluminarea ii venise dintr-o refacere a treptelor inapoi spre cer, de unde venise si unde, de la inceputul timpului, fusese impreuna cu Dumnezeu. Acum Gautama a inteles din nou ce-l invatase totdeauna hinduismul: “Adevaratul sine (eu) este Dumnezeu” – raspunsul la problema suferintei, pe care ulterior avea sa o expuna aici, la Sarnath.

Adevarul problemei era acesta: “Un om ajunsese la pomul cunostintei ca pelerin; s-a ridicat insa ca Buddha-Iluminatul”. Timpul transfigurarii sale este numit de adeptii lui “Noaptea Sfanta”. Ucenicii lui Gautama s-au reintors la el. Ei au venit sa-l certe, deoarece nu erau in stare sa creada ca omul care renuntase la ascetism, tot asa cum anterior renuntase la fericirea suprema, putea sa mai gaseasca vreodata pacea nesfarsita.

Cele Patru Mari Adevaruri

Predica rostita de Buddha la Sarnath se numeste “Punerea in miscare a rotii Legii”, iar miezul ei este enigma si solutia suferintei, constand din patru adevaruri:

1. Adevarul despre suferinta;
2. Cauza suferintei;
3. incetarea suferintei;
4. Calea ce duce la incetarea suferintei.

Buddha zicea astfel: “Ascultati, o discipolilor! Acesta este adevarul nobil despre suferinta: nasterea este suferinta; batranetea este suferinta; intristarea, plangerea, alungarea si deznadejdea sunt suferinta. Contactul cu lucruri neplacute este suferinta… Iar cauza suferintei este aceasta: pofta nesatioasa ce tinde la renastere, imbinata cu placerea si desfraul, gasind placere ici si colo; anume, pofta de patima, pofta de existenta, pofta de desertaciune… Din contra, incetarea suferintei inseamna incetarea atasarii – de ceva (de viata) – incetarea poftei, incetarea de a pofti, incetarea ignorantei…Iar acum, ucenicii mei, adevarul nobil despre calea ce duce la incetarea suferintei este calea cea inoptita, anume: gandirea (cugetarea) dreapta, intentia dreapta, vorbirea dreapta, fapta dreapta, vietuirea dreapta, straduinta dreapta, grija dreapta, concentrarea (atentia) dreapta”.

Atat de mare era chemarea, nu numai a cuvintelor sale ci si a logicii si a vietii, incat multi tineri si tinere au inceput sa se adune la Sarnath, atrasi de stralucirea Iluminatului. Lumea din jurul orasului Benares se plangea ca Buddha jefuieste orasul de propriul tineret. El raspundea zicand ca venise sa intoarca inimile oamenilor de la speculatia arida spre cunostinta adevarului. Ca venise sa invete despre cauza si remediul suferintei, sa-i inalte pe oameni deasupra minciunii, sa faca deosebire intre realitate si iluzie. Calea sa era cu totul lipsita de vorbirea despre Dumnezeu sau despre zei. Nu zicea nimic despre profetie, cu atat mai putin despre adorare, si nici macar atat despre dumnezeirea sa.

Buddha nu a vrut sa creeze o religie!

Cu toate ca regi ca Asoka din Magadha, India, si fiul sau Mahinda din Ceylon au raspandit cu zel religia lui si i-au ridicat temple, manastiri de calugari si calugarite; si cu toate ca au venerat copacul iluminarii, nu aceasta a fost intentia lui Buddha. El a zis: “O singura fapta a dragostei adevarate care salveaza viata este mai mare decat osteneala cuiva in jertfe religioase aduse zeilor”.

Desi s-au ivit secte inauntrul confesiunilor Buddhiste de la un capat al lamaismului din Tibet si pana la celalalt capat al buddhismului Hinayana (Theravada) din Asia si Ceylon, si al buddhismului Mahayana din China, nu aceasta a fost dorinta lui Buddha. Cu toate ca exista o scoala mistica a buddhismului, Tendai, o scoala mistica Singon, renumita scoala a tarii Pure (Pure Land), scoala Zen si multe altele, Buddha a spus simplu: “Asa sa lumineze lumina voastra inaintea lumii incat, dupa ce vor fi imbratisai viata religioasa potrivit doctrinei si disciplinei bine predate de voi, oamenii sa vada ca a veti ingaduinta si blandete”.

Deoarece a afirmat ca Dumnezeu nu poate fi marginit, deschis, definit sau explicat, multi au zis ca Buddha a fost ateu. El a zis doar ca Dumnezeu exista si ca divinul este suma si substanta Fiintei Sale. Buddha nu a negat existenta lui Dumnezeu; el sustinea ca existenta lui Dumnezeu este mai presus de intelegere, mai presus de orice definitie, si dincolo de orice intelegere a lui Dumnezeu insusi. Dumnezeu nu stie ce este El, deoarece El nu este un ce. El nu stie cine este el, deoarece el nu este un cine (in sens uman). El este mai presus de dorinta, de pofta, de vrere, de dorire si mai presus decat astfel de iluzii ca varsta, suferinta, moartea. Iar cand omul a dobandit o astfel de stare si cand este mai presus de existenta si inexistenta, se pierde in Dumnezeu. El este nirvana.

Pitaka

Adeptii lui Buddha au adunat afirmatiile sale, invataturile sale ca si filosofia lui, in carti sacre numite Pitaka. Vocabula sanscrita “pitaka” inseamna “cosuri”. Denumirea se da indeosebi recipientelor in care arheologii pastreaza reverentios descoperirile lor de-a lungul anilor de cercetare si de cernut dupa tainele vietii omului pe pamant. Canonul sacru al buddhismului contine trei “cosuri” numite Tipitaka sau Tripitaka. Acestea i-au indemnat pe adeptii lui Buddha sa faca binele si le-a oferit o regula de aur, care zice: “Nu rani pe altii cu ceea ce te doare pe tine”. De asemenea, ele vorbesc de zece porunci, in care se spune:

1. Sa nu ucizi !
2. Sa nu furi !
3. Sa nu comiti adulter !
4. Sa nu inseli !
5. Sa nu blestemi !
6. Sa nu minti !
7. Sa nu vorbesti vorbe desarte !
8. Sa nu ravnesti !
9. Sa nu insulti nici sa nu lingusesti !
10. Sa fii liber de manie si razbunare !

Invatatura contine o provocare semanand strans cu marea porunca misionara de la Matei (28:19-20), in care spune: “Acum mergeti, o calugarilor, si cutreierati prin lume pentru binele celor multi, pentru bunastarea lumii, din milostivire pentru lume. Propovaduiti invatatura! Daca nu este propovaduita, oamenii nu pot obtine mantuirea. Vestiti-le o viata de sfintenie”.

“Iar cand Binecuvantatul punea in miscare Roata Legii – zic scripturile buddhiste – zeii ce locuiesc pamantul au strigat: “Cu adevarat Binecuvantatul a pus in miscare, in Parcul Cerbului, Isipatana, Roata Legii si nu poate fi oprita de nici o fiinta din lume”. Astfel, in acel moment, in acea clipita, in acea secunda, strigatul a ajuns in lumea lui Brahma; iar intregul sistem al celor zece mii de lumi s-a cutremurat, s-a clatinat si a tremurat; o lumina infinita, puternica, s-a vazut in toata lumea.

In acele zile de aur la Sarnath, cand conducea prin exemplu si rostea adevarul, ucenicii lui il intrebau: “Spune-ne Iluminatorule, din ce consta religia?” El le-a raspuns: “Religia consta din a face cat mai putin rau posibil, din a face binele din abundenta, din a practica dragostea, compasiunea, adevarul si curatia pe toate drumurile vietii”. Iar ei i-au raspuns: “Tu ai gasit-o umbland pe calea innoptita: gandire corecta, vietuire corecta, efort corect, atentie corecta, concentrare corecta”.

Asa vorbeste buddhismul astazi. Ideile lui Buddha sunt corecte deoarece sunt rezonabile si sunt rezonabile fiindca sunt corecte.

Sursa Aici

Concepţia organicistă şi mai ales cea psihosomatică în bolile cu caracter alergologic se centrează pe două categorii de factori, ponderea lor şi poziţia de prioritate fiind diferită (după credinţele şi convingerile profesionale ale medicului):

1. factori specifici, după unii autori denumiţi şi principali (ALERGENI –praf, polen, mucegaiuri, dafnii, poluare cu degradanţi ai arderii combustibililor de maşină, aditivi alimentari etc.) care au caracter fizico-chimic şi care pot fi probaţi prin teste de provocare;
2. factori nespecifici bolii alergice , care se pot regăsi şi la pacienţi cu alte boli, care au caracterul de triggeri (favorizanţi), care au proprietatea de a declanşa manifestări clinice similare cu factorii principali (alergenii). Cercetări recente evidenţiază rolul tot mai susţinut în: favorizarea declanşării, întreţinerii bolii variaţii ale complianţei la terapie.

Obiectivele psihoalergologiei sunt:

1. Stabilirea ponderii factorului psihic în dinamica procesului alergic:

-          vulnerabilitatea la interpretare astresului;

-          trăsături de personalitate premorbide (predispozante): nesiguranţă, inferioritate, agresivitate (ostilitate), egocentrism, introversie reactivitate excesivă, anxietate/neuroticism, inteligenţă peste medie;

-          sau absenţa unui profil specific(mai rar şi este legat de metodologie).

1. Cercetarea impactului bolii alergice asupra vieţii psihice a bolnavului diagnosticat exprimat prin:

-          recul somatopsihic la disconfortul generat de boală (insomnia, somnolenţa diurnă la astmaticii cu crize nocturne, iritabilitatea bolnavului cu prurit în urticarii sau dermatite atipice);

-          reacţii psihice faţă de posibilitatea repetării  puseelor în bolile alergice exprimată prin: anxietate de aşteptae ( crize de astm, edem glotic) sau anxietate de perspectivă care conduce la depresie, la bolnavii cu alergie medicamentoasă care sunt puţin optimişti în legătură cu viitorul lor;

-          modificări induse secundar de tulburările psihoalergice specifice bolii: disconfortul bolii (tuse, prurit) prin implicaţii socio-estetice generează apropiere socială (in perioadele de linişte) sau distanţare socială (generată de reacţiile celor din jur si de agravarea bolii) ceea ce întreţine susceptibilitate ridicată facţă de boală şi generează anxietate persistentă;

-          degradarea indicatorilor de calitate a vieţii pacientului cu alergie , care întreţine prin reacţie circulară continuitatea şi cronicizarea bolii cu (tulburări afective, de randament fizic şi intelectual şi de inserţie socială şi profesională).

Conceptul de reacţie de tip alergic

Cercetări contemporane de psihosomatică alergologică au stabilit că reacţiile alergice şi cele pseudo-alergice au un numitor comun şi anume declanşează sindroame respiratorii, cutanate sau digestive pentru care soluţia terapeutică imediată este este medicaţia antihistaminică, dar care prezintă risc ridicat de prelungire şi dependenţă. Pentru aceste motive identificarea influenţelor factorului psihic în geneza sau întreţinerea bolilor alergice este necesar pentrua găsi oportunităţi terapeutice mixte psihosomatice sau somatopsihice.

Elemente de psiho alergologie respiratorie

În alergie în general şi astm în particular, studiile de psihosomatică tind să deplaseze către personalitatea astmaticului interesul pe care vechii autori îl acordau „terenului” pentru a explica fapte neobişnuite ca: posibilitatea reacţiilor la mânie (astmul Trousseau), la imagini (astmul Proust) sau la visuri (Jacquelin). S-a observat că pacienţii cu astm sunt bolnavi fragili din punct de vedere emoţional. Potrivit teoriei psihodinamice, frica de a pierde dragostea mamei (sau a substitutelor sale) constituie fondul atitudinii bolnavului. Potrivit lui Ziwar (apud Athanasiu, 1998), criza de astm ar reprezenta o criză de plâns inhibată. Criza de astm, dispneea expiratorie, par să rezulte dintr-o inervare „regresivă” a funcţiei respiratorii, datorită inhibiţiei confesiunii şi a lacrimilor.

Bolile aparatului respirator provoacă variate tulburări psihice, deficitul oxigenării putând produce atât modificări patologice în irigaţia creierului cât şi un puternic sentiment de frică de moarte rapidă prin asfixiere.

După unii autori, principalele probleme psihologice aferente bolilor psihosomatice alergice sunt următoarele:

-     declanşarea psihogenă a puseelor sau a crizelor de astm;

-      perceperea unor stări de frustrare, supărare sau conflicte în sânul familiei;

-      pierderi cu impact afectiv major (decese, divorţ, concediere, schimbarea locuinţei etc.);

-      referiri frecvente la moarte, stare de neajutorare sau lipsă de speranţă;

-      modificări comportamentale, labilitate emoţională, fumat excesiv, abuz de alcool;

-      evidenţa unor abuzuri fizice sau sexuale;

-      probleme conflictuale cu anturajul familial şi profesional;

-      noncomplianţa;

-      abilităţi intelectuale şi motivaţionale reduse pentru îndeplinirea monitorizării progresului terapeutic.

Numeroşi cercetători au încercat să definească un tip de personalitate propriu bolnavului de astm bronşic.

Un studiu efectuat de Gendrot pe un lot de 112 subiecţi suferinzi de astm a relevat că printre multiplii factori care declanşează criza, există anumite elemente mai constante: insecuritatea vitală prelungită, însumarea grijilor şi frustrărilor materiale şi profesionale, emoţie intensă, reţinere pulsională sexuală şi agresivă, abandon şi necazuri reale.

În încercarea de a creiona un profil al personalităţii bolnavului astmatic, Plozza (2000) subliniază că relaţia alterată faţă de mamă, la începutul vieţii, generează un conflict în pacient între „dorinţa de tandreţe” şi „teama de tandreţe”, existând o corelaţie între funcţia respiratorie tulburată şi capacitatea alterată a pacientului „de a da şi a lua”. Fuchs a atribuit această stare unui gen de teamă care s-a transformat în tactici defensive agresive şi unei tensiuni care a degenerat în tendinţa de acaparare impulsivă, acest tip de comportament „se coace” în timpul unei crize de astm, bolnavul pierzându-şi simţul de autocontrol.

Psihodermatologia

În ultimii ani s-au conturat noi direcţii de abordare a bolilor dermatologice, odată cu naşterea unei noi discipline: psihodermatologia. Aceasta este o disciplină de graniţă care îşi concentrează atenţia asupra cercetării şi tratării afecţiunilor dermatologice folosind combinarea instrumentelor specifice psihiatriei, psihologiei şi dermatologiei. După Koo şi Lebwohl (www.aafp.org/afp/20011201/1873/html) maladiile psihodermatologice sunt cele care implică interacţiunea psihic-piele. În această categorie intră trei tipuri de maladii: cele psihofiziologice, afecţiunile psihiatrice primare şi afecţiunile psihiatrice secundare.

Afecţiunile psihofiziologice (psoriazis, eczeme) sunt afecţiuni ale pielii care nu sunt direct legate de psihic, dar care reacţionează la stări emoţionale cum ar fi stresul.

Afecţiunile psihiatrice primare sunt cele în care drept urmare a unei afecţiuni ce ţine de domeniul psihiatriei este afectată pielea (spre exemplu cazul tricotilomaniei).

Afecţiunile psihiatrice secundare sunt asociate bolilor dermatologice cu caracter invalidant (psoriazis, vitiligo). Koo şi Lebwohl subliniază că aspectul invalidant rezidă în desfigurările produse de afecţiunea dermatologică în sine şi duce la scăderea stimei de sine, depresie, anxietate sau fobie socială (www.aafp.org/afp).

Tegumentul – roluri şi reacţii

Pielea este revelatoare pentru starea generală de prosperitate sau sănătate a omului. Ea este unul din cele mai importante organe de expresie emoţională, chiar în absenţa oricărei manifestări patologice. Puţine organe reacţionează la stresul emoţional, atât de prompt ca pielea. Pielea este o barieră şi o interfaţă între lumea externă şi cea internă a individului, precum şi un organ de simţ.

Reacţiile tegumentului la diferiţi stimuli fizici sau psihici, sunt extrem de vaste, mergând de la simple modificări circulatorii, cum ar fi roşirea de ruşine sau pălirea de frică, până la unele mai complexe cum ar fi apariţia unor maladii dermatologice ca eczemele, acneea, psoriazisul. Din acest motiv putem spune că există o predispoziţie umană pentru reacţii cutanate (Luban-Plozza, Poldinger, Kroger, 2000).

Concepţii psihosomatice privind psoriazisul

Statutul de boală psihosomato-psihică a psoriazisului a fost destul de târziu recunoscut, odată cu “descoperirea”  “skin-brain axis” (axei creier-piele).

În ceea ce priveşte psoriazisul ca boală psihosomatică, Luban-Plozza, Poldinger şi Kroger (2000) menţionează că anumite situaţii de stres nespecific, cum sunt pierderea de obiect reală sau imaginară, sau ameninţarea sănătăţii sau securităţii par să coincidă frecvent cu deteriorarea stării pacientului cu psoriazis. Aceeaşi autori remarcă la unii bolnavi simptome ca anxietatea sau deznădejdea pe de-o parte, iar pe de alta manifestări ale unei activităţi exagerate. O altă constatare a aceloraşi autori cu privire la aceşti pacienţi este aceea că ei obişnuiesc să se dezvăluie de o manieră sau alta.

Un alt autor semnalează declanşarea psoriazisului ca urmare a mobilizării unui conflict special, originar în cel dintâi stadiu de viaţă, cel pre-oral, faza senzorială. Mai precis, relaţia mamă-copil fiind inadecvată (neoferindu-i-se copilului suficient contact dermic), aceasta a dus la lipsa sentimentului de securitate. Lipsa sentimentului de securitate îl caracterizează pe pacient în continuare de-a lungul vieţii, odată cu dorinţa puternică de a avea o relaţie extrem de apropiată, pe de o parte, şi cu dezamăgirea şi furia rezultate din relaţia iniţială, pe de altă parte. Cu alte cuvinte conflictul constă în dorinţa puternică de simbioză prin contact dermic, şi respingerea acesteia, pentru a reprima forma arhaică, nedezvoltată a furiei.

Bibliografie:

Athanasiu, A., (1998) – Tratat de psihologie medicală, Ed. Oscar Print, Bucureşti

Luban-Plozza B, Poldinger W, Kroger K (2000) – Boli psihosomatice în practica medicală, Ed. Medicală, Bucureşti

www.aafp.org/afp/20011201/1873/html

www.aafp.org/afp

psih. Ursula Sandner

I invite you to participate in a new dream for humanity, one in which all of us can live in harmony, truth, and love.

In this dream, people of all religions and all philosophies are not just welcome, but respected. Each of us has the right to believe whatever we want to believe, to follow any religion or philosophy we want to follow. It doesn’t matter whether we believe in Christ, Moses, Allah, Brahma, Buddha, or any other being or master; everybody is welcome to share this dream. I don’t expect you to believe all my stories, but if they resonate inside you, if you can feel the truth behind the words, then let’s make one more agreement: Help me to change the world.

Of course, the very first question is: How are you going to change the world? When I ask you to help me to change the world, I’m not talking about planet earth. I’m referring to the virtual world that exists in your head. The change begins with you. You will not help me to change the world if you don’t change your own world first.

You will change the world by loving yourself, by enjoying life, by making your personal world a dream of heaven. And I ask you for your help because you are the only one who can change your world. If you decide that you want to change our world, the easiest way is by using the tools that are nothing but common sense. The Five Agreements are tools to change your world. If you are impeccable with your word, if you don’t take anything personally, if you don’t make assumptions, if you always do your best, and if you are skeptical while listening, there won’t be any more war in your head; there will be peace.

We represent a whole legacy, and when I say we, I’m speaking for all humans. Our legacy is love; it’s joy; it’s happiness, Let’s enjoy this world. Let’s enjoy one another. We are meant to love one another, not to hate one another. Let’s stop believing that our differences make us superior or inferior to one another. Let’s not believe that lie. Let’s not be afraid that our different colors make us different people. Who cares? It’s just another life. We don’t have to believe all the lies and superstitions that have control of our lives. This is the time to end all the lies and superstitions. We can return to the truth, and be messengers of the truth.

Let’s make a difference in this world. Let’s win the war in our head, and change the world. How long will it take for the entire world to change? Two, or three, or four generations? The truth is that we don’t care how long it will take. We are not in a hurry, but we have no time to lose. Help me to change the world.

Don Miguel Ruiz

Source Here

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai Constiintei din secolul XX.
Este fondatorul curentului transpersonal in psihologie si acela care a reusit sa introduca spiritualitatea ca dimensiune fundamentala a psihicului omenesc, in lumea psihologiei academice. Este unul dintre pionierii studiilor privind forta vindecatoare a starilor de constiinta extinsa si creatorul unei tehnici de accesare a acestor stari, numita Respiratie Holotropica. Este profesor la Institutul de Studii Integrale din California, unde conduce catedra de Filosofie, cosmologie si constiinta. Este autorul a numeroase carti despre natura constiintei. Considerat un geniu in domeniul sau, Stanislav Grof este un om de o blandete, o simplitate si o generozitate extraordinare.

- Sunteti om de stiinta si totusi cartile dvs. infatiseaza un univers de natura spirituala. Cum se vede “criza” prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?

- Una dintre transformarile fundamentale prin care trecem este una de viziune. Stiinta tindea sa se opuna spiritualitatii, considerata ca fiind de ne-dovedit, pentru ca se baza pe perceptia subiectiva. Or, subiectivitatea nu era luata in considerare, neputand fi masurata. Asa s-a intamplat ca experienta spirituala, mistica, veche de cand umanitatea, a fost exclusa din ecuatie. Dar, intre timp, stiinta incepe sa descopere ca subiectivitatea creeaza universul, la propriu. Numai ca pare tarziu. Lumea pe care am creat-o are atributele stiintei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculata, dura, guvernata de “legi” inguste, in care oamenii sunt considerati corpuri intr-un univers de corpuri si drept urmare se simt singuri si izolati. Am creat o lume din care orice principiu mai inalt – il poti numi Dumnezeu, de pilda – a fost exclus. Suntem deci singuri, iar consecinta e frica.

Compensam frica in fata unui Univers urias si gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, si cream o lume care raspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea “nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.

- Ce e de facut?

- In ultimii 40 de ani ani am fost implicat in cercetari asupra constiintei si am putut constata ca suferinta vine din modul de a percepe universul. Trairea unei expansiuni a constiintei conduce frecvent la transformari profunde ale individului, la reducerea semnificativa a agresivitatii, la cresterea intelegerii, a compasiunii si a tolerantei, dar, mai ales, la cresterea capacitatii de a se bucura de viata. Cu cat bucuria de a trai creste, cu atat scade credinta ca trebuie sa ai din ce in ce mai mult, si apare o spiritualitate de natura universala bazata pe ideea ca toata creatia e un tot format prin legatura profunda cu alti oameni, cu alte specii, cu natura si cu intregul univers. Nu am nici o indoiala ca aceasta transformare este nu numai posibila, dar inerenta. Suntem condamnati sa ne intoarcem la Adevar. Intrebarea este daca se va intampla acest lucru inainte sa se strice ceva de nereparat in echilibrul vietii pe planeta.

Multi oameni se afla in punctul in care realizeaza esecul filosofiei de viata pe care au urmat-o si incep sa caute alternativa spirituala care echivaleaza cu o intoarcere acasa, dupa o lunga ratacire. Am fost invatati ca trebuie sa facem mereu ceva ca sa fim fericiti, ca trebuie sa indeplinim ceva, sa vanam ceva, sa avem ceva, un obiect, o pozitie sociala, un partener anume, deci ca fericirea este mereu in viitor si in exterior. Aceasta conceptie ne plaseaza intr-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdanta pentru ca niciodata nu ne aduce ce dorim. Singura solutie este intoarcerea catre interior si descoperirea satisfactiei existentiale in dimensiunea spirituala a existentei.

- Care ar fi primul pas?

- Uneori acest prim pas il face fiinta noastra, prin declansarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficiala a tratat aceste crize drept crize psihotice, patologice si le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare, dar in realitate, fiinta noastra interioara declansa un mecanism de auto-vindecare, de auto-reglare in fata unei situatii in care lumea interioara ajungea sa fie in divergenta cu restul universului. Acum, intreaga umanitate se afla intr-o stare de urgenta spirituala care pune sub semnul intrebarii o intreaga perspectiva asupra vietii si descopera ca modul materialist de a vedea lumea nu este suficient.

Asa se explica intoarcerea catre meditatie, catre spiritualitate, catre credinta, catre medicina naturista si holistica, interesul imens pentru psihologia transpersonala. Omenirea pare ca face singura acest pas. Pentru fiecare dintre noi vine timpul sa privim in interior cu onestitate, atunci cand simtim “criza”. Criza este semnul transformarii, ceva trebuie sa moara, pentru ca apoi sa renasca. La nivelul unei persoane, dar si la nivelul intregii umanitati.

- Vorbiti despre transformarea umanitatii ca despre o chestiune de timp. Ce crede despre anul 2012 un cercetator al Constiintei ca Stanislav Grof?

- Este un subiect care ma pasioneaza pentru ca orice profetie are legatura cu o stare de constiinta extinsa. Au existat dintotdeauna mijloace pentru ca profetii, samanii, preotii, misticii sa intre in asemenea stari. Toate sistemele mistice ale planetei vorbesc despre aceeasi realitate. Asa se face ca profetiile tuturor continentelor despre “sfarsitul timpurilor” sunt aceleasi, inclusiv in crestinism, unde “apocalipsa”, etimologic, inseamna nu sfarsit, ci “ridicarea valului”.

Profetiile mayase sunt remarcabile, nu pentru ca spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic si astrologic, calculat pe miliarde de ani inapoi in timp, dar care se opresc pe o anumita data a anului 2012. Faptul ca misticii lumii, separati de mii de kilometri si uneori de mii de ani in timp, vad aceleasi lucruri in incursiunile lor spirituale, este deja extrem de interesant pentru un cercetator al constiintei ca mine. Dar cand descoperi ca de fapt, un intreg calendar intins pe milioane de ani este de fapt un algoritm de evolutie al Constiintei, vazut ca esenta a universului, acest lucru este senzational. Nu incape nici o indoiala.

Cunoasterea mayasa despre natura universului, a constiintei si a timpului depaseste cunoasterea stiintifica de azi. La acea data astronomica precisa, la care se trece intr-un nou ciclu galactic si cosmic, mayasii vorbesc despre sfarsitul timpului. Dar timpul, asa cum incepem sa ne dam si noi seama astazi, este creatia Constiintei. Sfarsitul timpului este, dupa parerea mea, sfarsitul unui tip de perceptie, sfarsitul unei lumi asa cum o cunoastem noi: o lume a violentei si a lacomiei, egotica, corupta, sfasiata de conflicte.

Dupa parerea mea, mayasii vorbesc deci despre un proces de moarte/renastere, o transformare interioara masiva a umanitatii, dincolo de care timpul liniar nu mai exista, asa cum nu exista in starile de constiinta extinsa, sau in relatarile marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetari. Foarte pe scurt, am constatat ca starile prin care trece constiinta omeneasca sunt legate in mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experti in domeniu si am ajuns la concluzia ca evenimentele interioare si cele cosmice se reflecta total intre ele. Relatia intre Univers si Constiinta este o ecuatie. Universul este Constiinta.

Evenimentele astronomice sunt intr-o relatie profunda cu evenimentele interioare ale constiintei omenesti individuale si colective, astfel ca, pentru mine, cu elementele pe care le am, nu incape nici un dubiu ca schimbarile majore au inceput deja si ca lumea acestui secol va fi spirituala sau deloc.

Stanislav Grof

Sursa Dincolo de Limite

Vă ataşez mai jos şi un video în care Stanislav Grof vorbeşte despre cercetările sale asupra stărilor modificate de conştiinţă. Vizionare plăcută!

Click here to view the embedded video.

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de… pacienti violenti.

Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati.

“Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane” a declarat ulterior dr. Len. “Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine.”

In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale prestigioase precum UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.

Cine sunt kahuna?

In hawaiiana, huna se traduce prin “secret”, iar kahuna prin “pastrator al secretului”, “expert”, “magistru”. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea proprii sai kahuna.

Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc.

Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili din Hawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre autoritati drept “o comoara vie a Hawaii-ului” (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat “Foundation of I”, o organizatie nonprofit menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda.

Metoda traditionala invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii si nu numai, poarta denumirea de ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin “a indrepta lucrurile”, “a corecta o eroare”.

Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in spiritul respectului pentru “rational” si “stiintific”.

Lumea este o reflectare a gandurilor noastre.

Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.

In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.

• Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.

• Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi.

• Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata.

“Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata”, declara cu umor dr. Len.

“Te pot omori, asta-i tot.”

In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.

Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns.

Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru.

Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii.

Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra? “Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti, nimeni altcineva, esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti”, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor.

O idee foarte greu de digerat intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate “supraresponsabile”. Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv.

… Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical.

“Nu va faceti probleme”. “Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ”ad litteram”, afirma dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau “creatia” sa si de aceea tot ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el insusi gandurile care au generat acele probleme.

Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am determinat acel lucru sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta. Pare absurd.

Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau foarte bine, reactii in care “parca nu eram noi insine”, nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema, o situatie-limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: cea anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema. Dar cum putem sti care ganduri au creat acea problema? “Nu va faceti probleme”, spuna dr. Len. “O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea.”

Cand judec o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”. Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor, care este comuna cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul.

Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. “Lumea este ceea ce credem ca este”, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor.

Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine.

In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”. Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia mea despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre acea persoana si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.

Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii lucrand doar asupra lui insusi.

Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii?

“Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma”, a declarat senin dr. Len. “Asta-i tot”.

De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat ca “o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o”.

CERE-TI IERTARE!

De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea, care a atras problema, printr-un proces de cainta si iertare. “Imi pare rau. Te rog, iarta-ma. Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic al gandurilor mele si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul.” Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul insusi.

Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi

Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.

Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune corpului: “Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma”. Si repetam acest lucru cu sinceritate pana problema dispare.

Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: “Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma”. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput.

Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, “destepte”, intelectualizate nu ajung la pacienti. Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu si mai eficient schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ.

In loc de concluzie

Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Bylock, a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeste “The Four Things that Matter Most” si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:

IARTA-MA

TE IERT

MULTUMESC

TE IUBESC

Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata.

Cu totii avem abilitati unice, pe care nimeni altcineva de pe aceasta planeta nu le poate avea in acelasi fel. Singurul motiv pentru care noi nu am co-creat vieti pline de bucurie, fericire, prosperitate, relatii de iubire, cariere creative si profitabile, o sanatate vibranta, implinire, iluminare si orice alte experiente pozitive este acela ca am uitat ca putem face acest lucru.

Nu numai ca putem crea vietile pe care le visam, dar acesta este si motivul pentru care existam. Noi suntem Copiii lui Dumnezeu si am fost investiti cu darul liberului arbitru. Gandurile si sentimentele noastre au puterea de a crea. Noi dam forma fizica oricarui aspect asupra caruia ne concentram gandurile, cuvintele, actiunile si emotiile. A venit vremea sa ne reamintim acest Adevar Divin si sa alegem, in mod constient, sa cream vietile pe care ni le dorim, in loc sa manifestam fara chibzuiala, prin fricile noastre, experiente nedorite.

Daca ne asumam responsabilitatea vietii noastre, vom fi exemple vii pentru cei dragi si pentru prietenii nostri. Vom fi catalizatori pozitivi, iar rezultatul eforturilor noastre va fi exponential. Suntem cu totii Unul, iar conform Legii Universale: “Daca eu evoluez, INTREAGA viata evolueaza odata cu mine”. Fiecare dintre noi poate face o schimbare in bine. Daca ne schimbam viata, vom schimba directia omenirii si a intregii vieti care evolueaza pe aceasta planeta. Sa nu va subestimati niciodata capacitatea de a fi o puternica forta a binelui pe Pamant. Nu numai ca aveti dibacia, talentul, intelepciunea, curajul si puterea de a indeplini aceasta misiune, dar Dumnezeu si intreaga Suita a Cerului sunt pregatiti, asteptand cu nerabdare oportunitatea de a va sprijini. De la nivelurile interioare, ei va calauzesc, va protejeaza si intervin pentru a va ajuta, ori de cate ori le cereti acest lucru. Nu sunteti singuri niciodata. Daca va indoiti vreodata de puterea de a schimba lucrurile in mod pozitiv, in aceasta lume, nu trebuie decat sa va amintiti ca intreaga Suita a Cerului este aici, pentru a va ajuta, atunci cand cereti sprijin.

Atunci cand incepeti sa creati un plan pentru a face schimbari pozitive in viata voastra, primul pas inseamna sa va priviti viata asa cum este ea chiar acum. Pentru a va schimba viata, trebuie sa deveniti constienti de ceea ce exista in prezent. Asadar, acordati-va un timp pentru a va evalua viata ca un observator obiectiv. Acesta nu trebuie sa fie un prilej de mustrari de cuget, de autocritica sau autocondamnare pentru greselile trecutului, abordare care nu ar face altceva decat sa adauge si mai multa energie negativa situatiei prezente. Scopul acestei evaluari este de a va ajuta sa vedeti ce credeti despre viata voastra si ce anume ati vrea sa schimbati. De obicei, oamenii stiu ca vietile lor nu sunt asa cum si-ar dori si pot fi constienti de unele probleme majore, cum ar fi banii si sanatatea, dar, in realitate, ei nu si-au gasit niciodata timp pentru a-si evalua viata in ansamblul ei. Acesta este un pas crucial pentru a face o schimbare pozitiva, prin urmare, acordati-va timp pentru a face un inventar amanuntit al aspectelor vietii voastre.

Pentru a reusi in procesul de transformare a vietii voastre, trebuie sa stabiliti incotro mergeti. Trebuie sa aveti obiective si teluri. Cei mai multi dintre oameni petrec atat de mult timp ingrijorandu-se sau staruind asupra lucrurilor pe care nu le doresc in viata lor, incat nu mai au timp sa stabileasca ce vor cu adevarat. Amintiti-va, tot ceea ce ganditi, tot ce pastrati in minte si toate lucrurile carora le acordati atentie si energie – le atrageti in viata voastra! De aceea, a venit vremea sa incetati sa va ingrijorati in privinta lucrurilor pe care nu le doriti si sa incepeti sa va concentrati asupra lucrurilor pe care le doriti.

Tiparele de gandire si reactiile emotionale sunt, de obicei, obisnuinte pe care v-ati permis sa le dezvoltati fara prea multa constientizare. Acum, odata ce ati ales sa aduceti schimbarea in viata voastra, nu mai aveti nevoie sa fiti intr-o stare de confuzie, in fiecare zi. In schimb, ati putea sa va controlati gandurile, cuvintele, actiunile si emotiile, in mod deliberat. Asta, pentru ca actioneaza o lege naturala, conform careia atrageti in viata voastra aspectele asupra carora va concentrati atentia si energia. Este pur si simplu logic sa faceti pasii necesari pentru a va elibera de programarea distructiva si a incepe sa va creati o viata de impliniri, fericita, armonioasa, abundenta si plina de pace.

Cei mai multi dintre oameni constientizeaza arareori cand sunt negativi; asadar, le-as recomanda ca, timp de o saptamana, sa tina o evidenta scrisa a fiecarui gand sau emotii negative pe care o experimenteaza (marcand-o printr-un semn). Observati ca am spus FIECARE gand sau emotie negativa. Aici sunt incluse si gandurile marunte, triviale, meschine care va trec prin minte, cum ar fi cele declansate de faptul ca un om care trece prin fata masinii voastre va face sa ganditi ca este un derbedeu, gandul ca serviciul pe care l-ati primit a fost prost facut, credinta ca vanzatoarea de la supermarket este nepriceputa, dezgustul pe care il simtiti fata de voi insiva pentru ca ati mancat prea mult, sau mania generata de faptul ca masina s-a defectat s.a.m.d.

Experienta mea arata ca, pana la sfarsitul saptamanii, chiar si acei oameni considerati pozitivi au cateva pagini de astfel de marcaje, fiind uluiti de cat de des au reactionat negativ si socati de dovezile gandirii lor negative. Asadar, urmatorul pas in decizia noastra de a face o schimbare pozitiva consta in observarea zilnica a reactiilor, timp de o saptamana intreaga. Fiti foarte atenti la gandurile si emotiile voastre si marcati printr-un semn fiecare gand sau sentiment negativ. Nu dati si mai multa putere gandurilor negative, scriindu-le; este de ajuns sa le marcati printr-un semn.

Acesta este un exercitiu foarte valoros, pentru ca arata in mod clar de cate ori, pe parcursul unei singure zile, va modificati energia, fara a realiza, macar, ca faceti acest lucru. Multi oameni se balacesc in sindromul „bietul de mine”. Ei chiar cred ca sunt oameni de bine, dar toate acele lucruri teribile se tin oricum scai de ei. Acest exercitiu releva credinta ca, desi nu facem lucruri catastrofal de negative, cum ar fi sa agresam alti oameni sau sa jefuim o banca, ne distrugem, incetul cu incetul, cu reactii negative ce par lipsite de importanta.

Odata ce ati incheiat acest exercitiu si recunoasteti ca s-ar putea sa nu va controlati gandurile si emotiile, ci doar le lasati sa se manifeste, puteti trece la urmatorul pas al schimbarii acestor obiceiuri proaste si sa incepeti sa preluati controlul gandurilor, cuvintelor si faptelor voastre.

De fiecare data cand faceti efortul de a va programa deliberat sa ganditi constructiv, deveniti mai puternici si, in mod natural, veti avea reactii pozitive. Chiar inainte de a sesiza, tiparul vostru de gandire va deveni pozitiv, in mod automat, inlocuindu-l pe cel negativ, iar voi va veti crea un nou obicei constructiv.

In timp ce parcurgeti acest proces prin care castigati controlul asupra gandurilor si emotiilor voastre, este nevoie sa fiti toleranti si iertatori cu voi insiva. Daca descoperiti ganduri sau emotii negative care se furiseaza in constiinta voastra, trebuie sa va opriti, sa respirati profund, sa va centrati, apoi sa cautati partea pozitiva a situatiei cu care aveti de a face. Nu-i dati si mai multa putere gandirii negative, mustrandu-va sau condamnandu-va pentru ca ati gresit. Lasati sa plece, eliberati acele ganduri/emotii, scaldati-le in fluxul Iertarii si concentrati-va asupra laturii pozitive a situatiei respective, indiferent cat de mica ar fi ponderea acesteia.

Incepeti manifestarea noului vostru obicei de a gandi pozitiv, observand latura pozitiva a fiecarei persoane, conditii sau lucru care va inconjoara. Regula generala atesta ca putem foarte usor sa aratam cu degetul catre alti oameni, dar, cu exceptia rarisima in care cineva este un geniu sau este frumos ca un zeu, rareori observam vreo insusire pozitiva la altii. In acest exercitiu, trebuie sa lasati la o parte modul vostru obisnuit de a cauta ceva rau in fiecare persoana, loc, conditie sau lucru cu care intrati in contact. Uneori, aceasta incercare este o adevarata provocare. Unii oameni pe care ii cunoasteti pot parea atat de inacceptabili, incat singurul lucru pe care il veti putea aprecia in ceea ce ii priveste este culoarea ciorapilor – dar neaparat trebuie sa gasiti neaparat ceva pozitiv.

Dupa ce veti practica un timp acest exercitiu, veti ajunge sa intelegeti ca, indiferent cat de rele par lucrurile sau cat de imposibila ar parea o persoana, exista o raza de speranta in orice situatie si o raza de lumina in fiecare om. Concentrandu-va atentia, in mod constient, asupra acelei calitati salvatoare, in loc sa dati impuls si putere laturii negative, puteti deturna acea situatie distructiva spre o experienta pozitiva, avand deseori posibilitatea de a-i da un imbold persoanei negative, de care aceasta are nevoie pentru a gasi o cale mai buna de a-si schimba comportamentul. Poate ca pare prea frumos ca sa fie adevarat, dar va asigur ca aceasta este Legea naturala a Atractiei, care actioneaza cu precizia legilor matematicii, muzicii, fizicii sau oricaror alte stiinte.

Urmatorul exercitiu pe care doresc sa vi-l impartasesc este menit sa va ajute sa va reprogramati gandirea, prin afirmatii pozitive. Cei care au folosit afirmatii pozitive au vazut intotdeauna ca acestea lucreaza, dar rareori au inteles exact cum anume. Acum, dupa tot mai multe cercetari, invatam cum se desfasoara procesul.

Prin afirmatii pozitive, putem emite, in mod deliberat, forme-gand constructive, care vor acumula un plus de energie pozitiva si se vor intoarce la noi, aducand cu ele ceea ce afirmam. Diferenta dintre o rugaciune si o afirmatie consta in faptul ca in rugaciune, de obicei, cerem ceva cu smerenie, iar in afirmatie, de fapt, invocam prezenta Divinitatii launtrice si prezenta EU SUNT, pentru a-i cere Luminii Universale sa curga prin noi in mod constructiv, pentru a crea ceva perfect, conform afirmatiei noastre.

Atunci cand invocam Lumina Divina, rostind cuvintele EU SUNT, Lumina raspunde in mod automat. Ea curge prin gandurile, cuvintele, actiunile si emotiile noastre, dand ascultare afirmatiilor noastre.  

Afirmatiile sunt menite sa ne reprogrameze gandirea negativa, transformand- o in gandire pozitiva. Cu cat energia este obisnuita sa curga mai mult timp prin creier, urmand un anumit tipar, cu atat ne este mai usor sa mentinem fluxul in acest tipar. De exemplu, daca obisnuim sa avem o atitudine critica, plina de judecati asupra altor oameni, acesta este tiparul pe care l-am dezvoltat, iar energia curge cu mare usurinta prin acest circuit al creierului. Daca vrem sa schimbam acest obicei, trebuie sa incepem, cu constiinciozitate, sa dezvoltam un nou circuit, prin care sa poata curge aceasta energie. Cu cat oprim mai mult fluxul de energie din tiparul negativ, critic, trimitandu-l sa curga printr-un nou tipar, constructiv, cu atat mai repede ne vom schimba obiceiurile proaste.

Atunci cand incepem sa observam raspunsul comportamental, suntem de obicei socati si usor coplesiti, de cat de inradacinate sunt tiparele noastre banale, marginite, iar infrangerea lor pare o corvoada uriasa. Cu toate acestea, odata ce incepeti sa preluati, in mod constient, controlul gandurilor, cuvintelor, actiunilor si emotiilor voastre, schimbarile se vor petrece mult mai repede decat va imaginati. Imediat ce va dezvoltati cu adevarat gandirea pozitiva, tendintele critice, vulgare, limitate, care incoltesc atat de usor in minte, nu vor mai face parte din constiinta voastra.

Prin afirmatii pozitive, ne construim noi circuite neuronale, in tiparele de gandire. Iata de ce este important sa va cititi afirmatiile, imediat ce va treziti si chiar inainte de a va culca. Dimineata, exercitiul va deschide curgerea fluxului constructiv al energiei prin creier, conturand atitudinea pe care o veti avea pe parcursul zilei pe care o incepeti.

Exercitiul nocturn va va ajuta sa atrageti afirmatiile pozitive in mintea subconstienta; astfel, va puteti reprograma in timpul somnului, precum in procesul de invatare in somn. Cercetarile atesta ca ceea ce gandim seara, inainte de a merge la culcare, ramane in mintea subconstienta, deci e o idee buna sa va concentrati pe ceva pozitiv.

Pentru numele lui Dumnezeu, nu va uitati la Stiri, inainte de a merge la culcare!

(Din: I AM Cocreating the New Earth. A Book of Invocations. disponibil pe website-ul: http://eraofpeace. org/)

Website: http://eraofpeace. org

©2009 Patricia Diane Cota-Robles

Trebuie să înţelegem adevărata relaţie dintre Minte şi Trup pentru a vedea din ce este făcută aserţiunea că stările mentale sunt responsabile acţionând printr-un corp.

Acesta este un adevăr fundamental, ce trebuie să fie acceptat dacă dorim să existe vindecare mentală şi spirituală.

Corpul însuşi este rezultatul activităţii minţii, este modelat de către minte şi modificat de către MINTE.

Modificările fizice de natură superficială pot fi observate dacă se urmăresc schimbările din stările mentale.

Se ştie încă de mult că ulcerul gastric, astmul, afecţiuni ale pielii, tulburările cardiace şi altele sunt cauzate de deranjamentul mental care se manifestă pe o perioadă de timp.

Se afirmă că stări emotive adverse opresc producţia de celule roşii sangvine, ducând astfel la anemie; de asemenea, o mare parte din aşa numitele indigestii nervoase sunt indigestii emotive.

Se pune întrebarea dacă stările fizice pot fi corectate prin modificarea stării mentale. Oamenii de ştiinţă afirmă că este posibilă vindecarea unor afecţiuni ca: erupţii cutanate, stări de răceală provocate de frustraţii ale unor necesităţi fiziologice (dragoste, relevare, etc.) prin tratamente mentale corespunzătoare. De asemenea, se afirmă că sinuzita, polipoza nazală, colita şi stările nervoase pot avea originea în stări mentale. Recent, revista “Physician” din New-York a publicat un articol în care s-a raportat că sistemul nervos autonom (SNC), sub influenţa gândirii negative, declanşează curgerea excesivă a unor anumitor fluide apoase în ţesuturi şi membrane. Operaţiile, medicamentele şi dieta vor îndepărta excesul de fluide, dar – afirmă mai departe articolul – mintea în mod obişnuit îndeplineşte o functie de umplere din nou, şi deci nu există un tratament eficient până ce mintea nu este schimbată cu una de încredere.

Cum se poate ca mintea să aibă forţa de a influenţa stări fizice până într-atâta încât să conducă la îmbolnăvire? Aceasta se datorează faptului că omul gândeşte nu numai cu creierul, ci şi cu întreg corpul, organismul. Fiecare celulă în parte – oricât de mică – este o scânteie infinit de mică a Minţii.

Nu există în întreg Universul un singur punct care să nu fie locuit de către Minte, prin urmare nu există nici un singur atom în corpul omenesc care să fie despărţit de acţiunea mentală nici măcar pentru o clipă.

Omul este atât de obişnuit să gândească pe două planuri – fizic şi mental – încât îi vine greu să conceapă că amândouă sunt în realitate un singur plan. Într-adevăr, trupul este Minte condensată în formă fizică, aşa cum este şi Spirit condensat în formă. Activitatea Mentală nu poate fi despărţită de manifestarea fizică, deoarece manifestarea fizică este manifestarea mentală. Într-un sens, ceea ce Mintea gândeşte, corpul gândeste, ceea ce corpul gândeşte, el devine. Fiecare condiţie mentală se înregistrează în corp, şi când mintea se modifică, se produce o schimbare corespunzătoare în corp, o reflectare exactă a gândirii modificate.

Boala este o idee deformată care şi-a asumat dominaţia. În sensul cel mai veridic este incorect să se spună că boala este “cauzată de minte”- forma distorsionată ce o numim boală fiind numai gândul-formă distorsionat în stare vizibilă. Problema este deci în primul rând o chestiune de gândire şi la fel este şi soluţia. Controlul bolii este mental, deoarece însăşi boala este mentală. Corpul nu are puterea să genereze el însuşi boala, care este numai umbra aruncată de minte, şi mintea sănătoasă va proiecta un corp sănătos.

Fiecare celulă creată de corp este un gând, în formă, fie negativ, fie pozitiv şi având substanţă. Celulele sunt însuşi gândul. Gânduri de sănătate înseamnă celule sănătoase, gânduri de boală înseamnă celule bolnave. Este necesar să fim foarte siguri de acest adevăr dacă intenţionăm să creăm corpului o condiţie de sănătate abundentă.

Când ne gândim că celulele corpului sunt create cu viteza fulgerului, putem înţelege că ele sunt gândire în formă. Ca un singur exemplu, se poate arăta că globulele roşii sunt construite într-un ritm de 150.000 pe secundă şi în mod normal dispar în acelaşi ritm. Raportând acest exemplu la alte ţesuturi ale corpului, ne putem da repede seama că acest organism, pe care-l numim om, este un vârtej dinamic de energie gândită pe care mintea, fără încetare, îl face să ia formă. Se poate spune, deci, că controlul afecţiunii constă în controlul gândirii şi că pentru a schimba o condiţie fizică trebuie mai întâi schimbată gândirea.

Boala este dovada exterioară a unei tulburări interioare. Sănătatea este semnul exterior al unei minţi integrate. Putem spune că în viaţa noastră nu apare nimic decât ceea ce atrage o gândire intensa şi este greşit să se creadă că Divinitatea ar fi aceea care ar da o boală. S-a mai arătat faptul că Mintea Universală este în întregime neutră, nu are nici o dorinţă personală, se manifestă printr-o lege impersonală. Este dirijată în acţiune de către dorinţa noastră, exprimată sau nu, dacă este îndeajuns de intensă şi clară, aşa ca să devină dominantă. Spiritul este personal, dar Legea este impersonală. Este Legea gândirii, aşa cum este şi legea electricităţii care, fără nici o emoţie şi cu totul impersonal, poate ucide un om care atinge un fir neizolat, după cum tot atât de repede poate să-i prăjească pâinea, deoarece nu cunoaşte altceva decât să funcţioneze potrivit legii acţiunii sale.

După cum s-a mai subliniat, omul este pe drumul descoperirii de sine.

Lui îi revine îndatorirea de a descoperi înţelesul Universului în care trăieşte şi el va suferi atâta timp cât nu va realiza aceasta. Copilul va suferi de zgârieturile pisicii până când va învăţa că nu trebuie să o tragă de coadă. Legea îi apare întotdeauna crudă aceluia care nu o înţelege şi în consecinţă acţionează contrar acesteia. Toate legile ne sunt stăpâne atâta timp cât nu le înţelegem; când însă le pătrundem semnificaţia, ele devin gata de a ne servi.

Acela care îşi permite să se satureze de o gândire distructivă, îşi va atrage o manifestare fizică distructivă. Aceeaşi Lege a Minţii care îi produce omului boala, îl va face să se însănătoşească. Boala nu este o pedeapsă pentru păcat, ci o consecinţă a înţelegerii şi folosirii greşite a Legii Minţii. Elementul personal între Dumnezeu şi om nu intră deloc în discuţie în sensul condamnării sau pedepsirii. Aşa că argumentul că Divinitatea este crudă şi pedepseşte cu boală, este o judecată incorectă.

Principiile vindecării spirituale sunt astăzi bine cunoscute şi răspândite, şi s-au făcut cunoscute motivele atât ale rezultatelor bune cât şi cele ale eşecurilor în cazuri izolate. Vindecarea mentală şi spirituală s-a transformat din formă de cult, cum era în trecut, în ştiinţă şi s-a dezvoltat ca urmare a rezultatelor pozitive obtinute şi mai ales datorită modificărilor în ceea ce priveşte originea bolilor, schimbând-o din planul fizic în cel mental şi spiritual. Acest mare salt nu a fost deloc uşor de realizat, cu toate acestea s-a ajuns, de la concepţia vagă privind originea bolilor, la precizia de astăzi. Acum ştim că condiţiile fizice sunt o reflectare a stărilor mentale şi că pot fi modificate fără intervenţia unor mijloace materiale, prin simpla schimbare a procesului de gândire.

Odată ajunşi la concluzia că există o Minte Universală Unică – fiind etern pace, linişte, putere, iubire, credinţă, armonie, expansiune, sănătate şi desăvârşire, obiectul nostru este de a aduce ceea ce numim minte individuală la o stare de unificare cu Mintea Unică. Astfel, de vreme ce Mintea Universală este veşnic netulburată de forţe ostile, şi nu recunoaştem niciodată existenţa a altceva ce nu este ca ea însăşi, atunci mintea noastră, făcând parte din acea Minte Unică, nu poate experimenta nimic din ce nu este experimentat de acea Minte. Acesta este numai un punct în vindecarea mentală şi spirituală, dar arată o diferenţă, a cărei explicatie este adesea căutată prin întrebarea: “În ce constă diferenţa între metoda aceasta şi psihologie?”

Adaptare după Frederick Bailes – Mintea poate vindeca

Psihosomatica este astăzi un domeniu interdisciplinar de abordare a bolilor, axat pe relaţia dintre medicină şi psihologie, ce acordă o importanţă specială rolului factorului psihic în apariţia, evoluţia, ameliorarea, vindecarea sau cronicizarea unor boli (Iamandescu, 2002).

Concepţia psihosomatică are ca obiect de studiu, după von Bergman (apud. Iamandescu, 1999), atât rolul factorilor psihosomatici în edificarea unor tulburări, mergând până la adevăratele boli somatice, cât şi mecanismele psihofiziologice prin care se produc aceste dereglări iniţial reversibile, ce evoluează ulterior în veritabile leziuni la nivel de organ, aparat  şi  sistem.

Simptomul are un rol simbolic, fiind expresia prin care individul alege să rezolve anumite conflicte şi să-şi atingă anumite scopuri (obţinerea de afecţiune, mod de autopedepsire sau autoagresiune, formă de refugiu sau imitativă).

Deşi concepţia psihosomatică este aplicabilă teoretic la orice boală umană, ea este utilă în special pentru o serie de afecţiuni determinate, cu manifestări somatice evidente ca: diabetul, hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, afecţiunile alergice mai ales astmul bronşic şi psoriazisul.

Bolile cardiovasculare

Ameninţările majore la adresa sănătăţii nu sunt în primul rând reprezentate de invazia bacteriană sau de deteriorarea naturală a organismului, pe care interniştii şi chirurgii sunt atât de bine pregătiţi să le trateze. Îngrijirea medicală (în special antibioticele) şi măsurile preventive de sănătate publică (controlul medical periodic şi imunizările) au reuşit deja să ţină sub control cea mai mare parte a acestor pericole. Adevăratele pericole la adresa sănătăţi provin mai degrabă din instalarea unui dezechilibru la nivelul proceselor interne ale organismului.

O atenţie deosebită se acordă de către psihologi studierii unor trăsături de personalitate cu risc crescut de a contacta boli cardiovasculare, mai ales cele psihosomatice, astăzi fiind incluse în această categorie: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică coronariană, tahicardia, ateroscleroza.

Începând cu anii ’50, au fost observate de către cercetători unele legături între personalitate şi bolile de inimă. Legătura dintre tipul A de comportament şi bolile de inimă a fost confirmată în numeroase studii începând cu 1960.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), România şi Rusia înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate prin boli cardiovasculare, la bărbaţi între 45 şi 74 de ani.

În 2001, bolile cardiovasculare au determinat o treime din totalul deceselor la nivel mondial. Cea mai mare incidenţă a acestor afecţiuni, reprezentând 78% din totalul deceselor, se manifestă în ţările cu venit scăzut şi mediu, cum este şi România. Printre cazurile de deces, boala coronariană şi accidentul vascular cerebral sunt pe primul loc, respectiv pe al doilea loc, cu 7,2 milioane, respectiv 5,5 milioane de decese la nivel mondial.

Creşterea îmbolnăvirii şi mortalităţii prin boli cardiovasculare (boala ischemică a inimii) în ultimii ani a devenit îngrijorătoare. În România s-a observat o creştere a cazurilor de noi îmbolnăviri de la 147 mii de locuitori în 1996, la 157 mii de locuitori în 2003 (Anuarul Statistic al României 2002, Anuarul Statistic al României 2004).

În ceea ce priveşte mortalitatea, numărul de decese în rândul bărbaţilor a crescut de la 28.051 în 2000, la 28.788 în 2003.

Bolile cardiovasculare reprezintă în ţara noastră una din problemele esenţiale ale asistenţei medicale a populaţiei. Bolile cardiovasculare constituie încă o primă cauză de deces, iar nivelul mortalităţii prin boli cardiovasculare este în creştere. Cele mai importante creşteri au fost înregistrate de cardiopatia ischemică şi hipertensiunea arterială.

Toate ameninţările importante la adresa sănătăţii sunt legate, într – un fel sau altul, de personalitate. Dovezile ştiinţifice ne oferă argumente clare, care ne conving că relaţia dintre personalitate şi sănătate este reală şi importantă.

Inima a devenit de-a lungul timpului sinonimă cu sufletul omului, în ceea ce priveşte oglinda nuanţată a vieţii afective umane, prin tulburări prompt instalate şi percepute de subiect, în condiţiile apariţiei oricărei emoţii sau persistenţei variatelor sentimente. Este cunoscut şi faptul că adesea, orice variaţie de frecvenţă cardiacă sau tensională, sesizată în plan subiectiv de către un subiect sănătos, generează o anxietate de intensităţi variate. (Iamandescu, I., 1999).

Un motiv pentru care personalitatea este deseori ignorată în tratamentul unui bolnav este acela că, de obicei oamenii consideră mintea separată de restul corpului. “Chestiunile” mentale sunt considerate teritoriul psihologilor şi psihiatrilor, nu al cardiologilor şi oncologilor.

Motivul principal pentru care personalitatea pacientului e prea adesea ignorată este că abordarea psihologică şi socială nu concordă cu abordarea tradiţională a bolii, care este una mecanicistă .

Tulburările cardiovasculare şi bolile consecutive sunt un larg domeniu de interes pentru asistenţa medicală de specialitate. Evidenţierea factorilor psihosociali prin studii de epidemiologie lărgeşte domeniul preocupărilor către orientări sistemice cu privire la factorii care declanşează şi întreţin boala, precum şi la modalităţi de prevenţie sau de terapie mixte.

Factorii psihosociali si biologici care contribuie la declanșarea și întreținerea bolilor cardiovasculare sunt:

1. Factori psiho-sociali:

a)      trăsături psihice toxice:

- tip comportamental A (Tipul A de comportament este caracterizat prin: competitivitate excesivă, iritabilitate, agresivitate şi ostilitate (interiorizate), obsesia urgenţei timpului, insecuritate, dorinţă de răzbunare, succesul (economic) este ţinta lui constantă, comportamentul său impulsive îl impinge să realizeze tot mai mult, din care însă se bucură tot mai puţin, are o nelimitată dorinţă de aprobare şi recunoaştere, obsedat de punctualitate, încheierea unei lucrări îi dă prea puţină tihnă şi satisfacţie, etc)

- Configuraţia A-H-A (agresivitate-ostilitate-iritabilitate)

- Agresivitate (nativă şi/sau secundară) cu descărcare cognitivă şi comportamentală (verbală sau fizică)

- Nivel intelectual mediu şi peste medie

b)      stil comportamental cu risc de boală:

- tabagism

- alcoolism

- obezitate (şi sedentarism)

- somn redus şi odihnă insuficientă sau necalitativă

c)      influenţe sociale cu risc toxic:

- tracasări cotidiene

- stres profesional (control profesional, satisfacţia muncii, tipul de sarcini, responsabilităţi decizionale vs. executive, contrarierea sarcinilor, ritm de activitate sub presiune)

- stres familial (conflicte de roluri, conflicte deschise, sarcini excesive, dificultăţi financiare etc.)

- statut social (scăzut vs. f. ridicat)

- instabilitate socială sau politică (instituţională, legislativă, juridică etc)

1. Factori biologici decelabili:

¨      Cortizol ridicat

¨      HLD (High-density lipoprotein) scăzut <35mg/100ml

¨      LDL (Low-density lipoprotein) ridicat >150mg/100ml

¨      Trigliceride ridicate

¨      Fibrinogen ridicat

¨      Estrogeni scăzuţi

¨      IMC peste medie

Factorii biologici au consecinţe favorizante pentru grupa factorilor de risc biologici exprimaţi prin:

¨      Creşterea presiunii sanguine

¨      Depunerea lipidelor şi complicaţii obstructive

¨      Rezistenţă la insulină

În psihosomatica cardiovasculară participarea factorilor psihogeni constituie cauze fundamentale recunoscute ca fiind la originea celor mai frecvente boli CV:

¨      HTA (hipertensiune arterială)

¨      Cardiopatie ischemică

¨      Tahicardie paroxistică

¨      Astenie neuro-circulatorie

¨      Boala Raynauld

¨      Sindrom X-Likoff etc.

Planul terapeutic al pacienţilor cu risc CV sau diagnosticaţi deja impune intervenţii conjugate pentru reducerea riscului de boală şi a riscului de complicaţii, invaliditate sau deces. Planul general conţine următoarele obiective:

1. diagnosticare completă şi corectă;
2. tratament iniţial (medicina de specialitate)
3. tratament psihoterapeutic pentru reabilitare psihica:

¨      monitorizarea periodică a evoluţiei

¨      ajustarea medicaţiei CV

¨      reducerea factorilor de risc

¨      reabilitarea socio-profesională a bolnavului CV prin:

-          atitudine familială tolerantă dar neexcesivă

-          reluarea abilităţilor individuale şi familiale la limita restricţiilor sau limitărilor

-          relaţia directă cu medicul de monitorizare

-          grup suport (persoane cu  afecţiuni similare sau diferite)

1. Programe de terapie specializată pentru modificarea comportamentelor de risc: tabagism, obezitate, stres, controlul anxietăţii, modificarea comportamentului tip A
2. Programe de dietă alternativă şi de mişcare progresivă la toleranţa funcţională
3. Psihoterapie si tehnici de relaxare, respiraţie şi meditaţie

Bibliografie selectivă:

Iamandescu, I – Stressul psihic din perspectiva psihologica si psihosomatica, Ed. Infomedica, Bucuresti, 2002.

Iamandescu, I. – Elemente de psihosomatica generala si aplicata (red. I. B. Iamandescu), 1999

psih. Ursula Sandner

The study looked at the records of more than half a million men and women aged 50 to 71, following their diet and other health habits for 10 years. Between 1995 and 2005, 47,976 men and 23,276 women died.

The researchers divided the volunteers into 5 groups or “quintiles.” All other major factors were accounted for — eating fresh fruits and vegetables, smoking, exercise, obesity, etc. People eating the most meat consumed about 160g of red or processed meat per day – approximately a 6oz steak.

Women who ate large amounts of red meat had a 20 percent higher risk of dying of cancer and a 50 percent higher risk of dying of heart disease than women who ate less. Men had a 22 percent higher risk of dying of cancer and a 27 percent higher risk of dying of heart disease. That`s compared to those who ate the least red meat, just 5 ounces per week, or 25g per day — approximately a small rasher of bacon.

The study also included data on white meat and found that a higher intake was associated with a slightly reduced risk of death over the same period. However, high white meat consumption still posed a major risk of dying.

“For overall mortality, 11 percent of deaths in men and 16 percent of deaths in women could be prevented if people decreased their red meat consumption to the level of intake in the first quintile,” Sinha`s team wrote.

Sinha`s team noted that meat contains several cancer-causing chemicals, as well as the unhealthiest forms of fat.

The good news is that the U.S. government now recommends a “plant-based diet” with the emphasis on fruits, vegetables and whole grains. The bad news is that it also hands out massive farm subsidies that keep meat prices very low and encourage meat-based diets. The government`s food-price policies contribute to such risk-filled eating habits as meat consumption.

Another drawback is that the National Cancer Institute study only looked at the increased mortality risk resulting from meat consumption. It should be noted, that if eating meat can kill a large number of people, it can make an even larger number of people seriously ill.

Food that kills or makes people sick should not be considered food at all. However, the meat industry thinks otherwise. It believes that the study is flawed. American Meat Institute executive president, James Hodges, said: “Meat products are part of a healthy, balanced diet and studies show they actually provide a sense of satisfaction and fullness that can help with weight control. Proper body weight contributes to good health overall.”

The question is whether it is worth risking one`s life over having a little sense of satisfaction and fullness, which could easily be experienced by eating a healthful diet consisting of fruits, vegetables, grains, legumes, nuts, and seeds.

The new findings support a previous study published earlier this year in the Annals of Internal Medicine, which showed that eating meat boosts risk of prostate cancer by 40 Percent. And just last month, parents learned that their children had a 60% increased risk of developing leukemia if they consumed meat products, such as ham, sausages and hamburgers.

Vegetarians Live Longer and Healthier Lives

More recently, medical research has found that a properly balanced vegetarian diet may, in fact, be the healthiest diet. This was demonstrated by the over 11,000 volunteers who participated in the Oxford Vegetarian Study. For a period of 15 years, researchers analyzed the effects a vegetarian diet had on longevity, heart disease, cancer and various other diseases.

The results of the study stunned the vegetarian community as much as it did the meat-producing industry: “Meat eaters are twice as likely to die from heart disease, have a 60 percent greater risk of dying from cancer and a 30 percent higher risk of death from other causes.”

In addition, the incidence of obesity, which is a major risk factor for many diseases, including gallbladder disease, hypertension and adult onset diabetes, is much lower in those following a vegetarian diet. According to a Johns Hopkins University research report on 20 different published studies and national surveys about weight and eating behavior, Americans across all age groups, genders and races are getting fatter. If the trend continues, 75 percent of U.S. adults will be overweight by the year 2015.

It is now almost considered the norm to be overweight or obese. Already more than 80 percent of African-American women over the age of 40 are overweight, with 50 percent falling into the obese category. This puts them at great risk for heart disease, diabetes and various cancers. A balanced vegetarian diet may be the answer to the current obesity pandemic in the United States and many other countries.

Those who include less meat in their diet also have fewer problems with cholesterol. The American National Institute of Health, in a study of 50,000 vegetarians, found that the vegetarians live longer and also have an impressively lower incidence of heart disease and a significantly lower rate of cancer than meat-eating Americans. And in 1961, the Journal of the American Medical Association reported that a vegetarian diet could prevent 90-97% of heart diseases.

What we eat is very important for our health. According to the American Cancer Society, up to 35 percent of the 900,000 new cases of cancer each year in the United States could be prevented by following proper dietary recommendation. Researcher Rollo Russell writes in his Notes on the Causation of Cancer: “I have found of twenty-five nations eating flesh largely, nineteen had a high cancer rate and only one had a low rate, and that of thirty-five nations eating little or no flesh, none of these had a high rate.”

Could cancer lose its grip on modern societies if they turned to a balanced vegetarian diet? The answer is “yes,” according to two major reports, one by the World Cancer Research Fund and the other by the Committee on the Medical Aspects of Food and Nutrition Policy in the United Kingdom. The reports conclude that a diet rich in plant foods and the maintenance of a healthy body weight could annually prevent four million cases of cancer worldwide. Both reports stress the need for increasing the daily intake of plant fiber, fruits and vegetables and reducing red and processed meat consumption to less than 80-90g.

If you are currently eating meat on a regular basis and wish to change over to a vegetarian diet, unless you suffer from a major cardiovascular illness, do not give up all flesh foods at once! The digestive system cannot adjust to a substantially different diet from one day to the next. Start by reducing the number of meals that include meats such as beef, pork, veal and lamb and substituting poultry and fish during these meals. In time, you will find that you are able to consume less poultry and fish also, without creating strain on the physiology due to too rapid an adjustment.

Note: Although the uric acid content of fish, turkey and chicken is less than in red meat and, therefore, not quite as taxing to the kidneys and tissues of the body, the degree of injury that is sustained to the blood vessels and intestinal tract from eating these coagulated proteins is no less than it is with the consumption of meat.

Death in the Meat

Research has shown that all meat eaters have worms and a high incidence of parasites in their intestines. This is hardly surprising given the fact that dead flesh (cadaver) is a favorite target for microorganisms of all sorts. A 1996 study by the United States Department of Agriculture (USDA) showed that nearly 80 percent of ground beef is contaminated with disease-causing microbes. The primary source of these bugs is feces. A study conducted by the University of Arizona found there are more fecal bacteria in the average kitchen sink than in the average toilet bowl. This would make eating your food on the toilet seat safer than eating it in the kitchen. The source of this biohazard at home is the meat you buy at the typical grocery store.

The germs and parasites found in meat weaken the immune system and are the source of many diseases. In fact, most food poisonings today are related to meat-eating. During a mass outbreak near Glasgow, 16 out of over 200 infected people died from the consequences of eating E. coli contaminated meat. Frequent outbreaks are reported in Scotland and many other parts of the world. More than half a million Americans, most of them children, have been sickened by mutant fecal bacteria (E. coli) in meat. These germs are the leading cause of kidney failure among children in the United States. This fact alone should prompt every responsible parent to prevent their children from eating flesh foods.

Not all parasites act so swiftly as E. coli though. Most of them have long-term effects that are noticed only after many years of eating meat. The government and the food industry are trying to divert attention from the escalating problem of meat contamination by telling the consumer it is his own fault that these incidents happen. It is very obvious that they want to avoid hefty lawsuits, and bad-mouthing of the meat industry. They insist that dangerous bacterial outbreaks occur because the consumer does not cook the family`s meat long enough. It is now considered a crime to serve a rare hamburger. Even if you have not committed this “crime,” any infection will be attributed to not washing your hands every time you touch a raw chicken or to letting the chicken touch your kitchen counter or any other food. The meat itself, they claim, is totally safe and meets the standard safety requirements imposed by the government; of course, this holds true only as long as you keep disinfecting your hands and your kitchen countertop. It evades all good reasoning to propose such a “solution” to the 76 million cases of meat-borne illnesses a year, except to safeguard the vested interests of the government and the meat industry. If a particular imported food produced in China is found to be contaminated, even if it hasn`t actually killed anyone, it is immediately taken off the shelves of grocery stores. Yet, with all the research proving that meat-consumption harms and kills millions of people each year, meat continues to be sold in all grocery stores.

The new mutant bugs found in today`s meat are extremely deadly. For you to come down with Salmonella poisoning, you have to consume at least a million of these germs. But to become infected with one of the new mutant bugs, you need to ingest a measly five of them. In other words, a tiny particle of uncooked hamburger, making it from a kitchen utensil to your plate, is enough to kill you. Scientists have now identified more than a dozen food-borne pathogens with such deadly effects. The Center for Disease Control admits that they don`t even know the bugs behind most food-related illnesses and deaths.

Much of the germ-infestation of meat is caused by feeding farm animals foods that are unnatural to them. Cattle are now fed corn, which they are unable to digest, but it makes them fat very quickly. Cattle feed also contains chicken feces. The millions of pounds of chicken litter (feces, feathers and all) scraped off the floors of chicken houses are recycled as cattle feed. The cattle industry considers this “good protein.” The other ingredients of cattle feed consist of ground-up parts of animals, such as deceased chickens, pigs and horses. According to the industry, giving the cattle natural, healthy feeds would be far too costly and so unnecessary. Who really cares what the meat is made of, as long as it looks like meat?

Combined with hefty doses of growth hormones, a diet of corn and special feeds shortens the duration of fattening up a steer for market from a normal time period of 4-5 years to a mere 16 months. Of course, the unnatural diet makes the cows sick. Like their human consumers, they suffer from heartburn, liver disease, ulcers, diarrhea, pneumonia and other infections. To keep the cattle alive until the deadline for slaughter at the “ripe old age” of 16 months, the cows need to be fed enormous doses of antibiotics. In the meantime, the microbes that respond to the massive biochemical assault of antibiotics, find ways to become immune to these drugs by mutating into resistant new strains.

Those unfortunate cows that don`t drop dead prematurely due to all the poisons fed to them during their short earthly existence, experience an undignified and gruesome end of life in the slaughterhouse or meat-packing plant. From there, the diseased, germ-infested meat ends up in your local grocery store, and a little later, on your dinner plate, if you so dare.

Sources:

http://archinte.ama-assn.org/cgi/co…

http://health.yahoo.com/news/reuter…

http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/7…

http://apnews.excite.com/article/20…

http://www.ajcn.org/cgi/reprint/70/… (Oxford Vegetarian Study)

http://www.cleanse.net/index.asp?Pa…

http://www.wcrf-uk.org/

http://books.google.com/books?id=hv… (Timeless Secrets of Health and Rejuvenation)

http://www.cancer.org/docroot/home/… (American Cancer Society)

http://www.usda.gov/wps/portal/!ut/… (USDA)

Excerpts taken from “Timeless Secrets of Health and Rejuvenation”

About the author

Andreas Moritz is a medical intuitive; a practitioner of Ayurveda, iridology, shiatsu, and vibrational medicine; a writer; and an artist. He is the author of the international bestseller, The Amazing Liver and Gallbladder Flush; Timeless Secrets of Health and Rejuvenation, Lifting the Veil of Duality, Cancer Is Not a Disease, It’s Time to Come Alive, Heart Disease No More, Diabetes No More, Simple Steps to Total Health, Diabetes—No More, Ending the AIDS Myth and Heal Yourself with Sunlight. For more information, visit the author’s website: www.ener-chi.com

Source Here

Părinţii te-au învăţat să te faci văzut, dar nu şi auzit. Află cine eşti cu adevărat dacă vrei să-ţi trăieşti viaţa, nu doar să-ţi câştigi traiul!

“Fiecare suflet este un Maestru”. Neale Donald Walsch

Cine ne învaţă să fim noi înşine?

«Nu prea suntem învăţaţi să fim noi înşine», spunea Rene de Lassus. Intr-adevăr, părinţii ne învaţă adesea să ne facem văzuţi, “să dăm bine”, dar din păcate nu şi auziţi. În încercarea de a-i transmite puiului lor regulile sociale, ei acordă mai multă importanţă acestora decât nevoilor şi opiniilor copilului. El învaţă astfel să îşi reducă la tăcere vocea interioară care e semnul distinctiv al mersului lui în viaţă, să nu-şi mai asculte adevărul propriu. Devenit adult, însă, el va trebui să-şi re-trezească atributele specifice şi să le afirme în lume. Dar cum?

In procesul anevoios al educaţiei tendinţa este adesea de a atrage atenţia asupra neajunsurilor copilului, asupra a ceea ce nu face, nu ştie sau nu poate el, decât asupra a ceea ce face, ştie, poate. De aceea se conturează tot mai mult nevoia unei educaţii la modul afirmativ care să încurajeze exprimarea talentelor şi înclinaţiilor copilului.

Cercetările din ultimele decenii din domeniul psihologiei accentuează că nu există o singură inteligenţă după care să categorisim elevii, ci inteligenţe multiple. Este necesar să ţinem cont de aceasta şi să ghidăm tinerii în direcţia a ceea ce le este specific, mai curând decât să îi punem pe un pat al lui Procust.

În rând cu lumea sau în acord cu tine?

Ne petrecem anii copilăriei şi adolescenţei învăţând cum să fim „în rând cu lumea”. Odată deveniţi adulţi însă, ni se cere să fim noi înşine. În cele mai multe profesii cu cât eşti mai tu însuţi, cu atât eşti mai apreciat. Acest paradox naşte confuzie în minţile atâtor copii deveniţi adulţi şi la rândul lor părinţi.

Ce înseamnă să fim noi înşine? Înseamnă să ne cunoaştem şi exprimăm unicitatea în raporturile cu ceilalţi, respectând în acelaşi timp dreptul lor la propria lor viziune despre lume. Înseamnă să ne asumăm propriul adevăr şi să îl afirmăm în lume, fără ca prin aceasta să încălcăm adevărul altcuiva. Uşor de zis, nu totdeauna la fel de uşor de făcut.

Mai înseamnă să ne conştientizăm calităţile şi să le transpunem în faptă. Limitele trebuie asumate şi prelucrate, nu negate, nici reprimate. Acesta este procesul numit de psihologul umanist Abraham Maslow auto-actualizare. El o considera cea mai înaltă dintre nevoile umane şi o plasa în fruntea piramidei trebuinţelor umane.

Cu alte cuvinte, după ce toate dorinţele s-au împlinit rămâne nevoia de a fi eu însumi, de a scoate la iveală calităţile de care dispun şi – chiar mai mult, după cum aveau să spună urmaşii lui Maslow – nevoia transpersonală de a găsi acel EU divin, scânteia de spirit care ne defineşte ca existenţă, conştiinţă şi fericire pură.

„Un muzician trebuie să facă muzică, un artist trebuie să picteze, un poet trebuie să scrie, dacă vor să fie împăcaţi cu sine. Ceea ce un om poate fi, aceea trebuie să fie. Aceasta este nevoia pe care o numim auto-actualizare… ea se referă la dorinţa omului de împlinire, adică la tendinţa de a deveni ceea ce este de fapt în potenţialul său: a deveni tot ceea ce poate deveni…”, spunea Abraham Maslow.

Aceasta pentru că fiecare dintre noi aduce în lume ceva ce nimeni altcineva nu poate exprima. Şi pentru a simţi că ne trăim cu adevărat viaţa este esenţial să aflăm care e darul nostru unic: ceva la care suntem foarte buni şi care aduce celorlalţi un folos, o valoare constructivă. Cu alte cuvinte, plusul cu care fiecare contribuie la Întreg.

Nu e nevoie să fii un mare erou sau o celebritate. Ci doar să conştientizezi şi să exprimi unicitatea sufletului tău. Dincolo de toate rănile pe care ţi le-a produs viaţa, dincolo de toate măştile pe care le-ai adoptat, ai un dar pe care eşti dator (faţă de tine) să îl împărtăşeşti celorlalţi.

Cum pot şti cât de auto-actualizat sunt?

Iată cele mai importante criterii, descrise chiar de Maslow.

Oamenii auto-actualizaţi se recunosc după următoarele trăsături:

Se definesc mai mult prin ceea ce sunt, decât prin ceea ce au. Sunt fericiţi şi împliniţi, pentru că împlinirea lor sufletească depinde mai puţin de ce e în exterior.

Sunt realişti şi nu se tem de necunoscut, pe care îl tratează chiar cu o vie curiozitate.

Au o abilitate superioară de a raţiona şi de a simţi adevărul.

Au o înţelegere superioară a naturii umane. Acceptă propria fiinţă, pe ceilalţi, împrejurările şi lumea ca întreg aşa cum sunt. Sunt deschişi să înveţe de la oricine.

Sunt prietenoşi dincolo de toate stereotipurile ce mai apar în interacţiunile umane. Caută dreptatea pentru toţi. Sunt orientaţi spre a găsi tot ce e mai bun în oameni şi în circumstanţele cu care se confruntă.

Sunt spontani şi nu au inhibiţii inutile.

Pot rămâne singuri fără a se simţi singuri. Le place solitudinea şi intimitatea mai mult decât majorităţii oamenilor şi tind să fie detaşaţi de aşteptările impuse din exterior asupra lor.

Se ghidează în principal după simţul lor interior. Nu le place să înghită informaţiile gata digerate.

Sunt autonomi şi independenţi în viaţă, ca şi în gândire. Rezistă conformismului şi prejudecăţilor. Morala lor este una dictată din interior, nu admit să li se servească idei de-a gata. Îşi determină singuri comportamentul şi le place să-şi formeze propriile păreri asupra oamenilor şi evenimentelor.

Au o inteligenţă emoţională înnăscută şi nu simt nevoia să se învinovăţească sau să se ruşineze de ceva. Tind să fie senini, caracterizaţi de o lipsă a îngrijorării. Au iniţiativă, sunt responsabili şi-şi controlează comportamentul în mod armonios.

Munca lor se leagă de ceea ce se pricep cel mai bine să facă şi le şi place cel mai mult, de aceea ei o percepe adesea ca pe o joacă. Dorinţele lor sunt în perfect acord cu raţiunea.

Trăiesc clipa, se bucură de viaţă. Le place să simtă că vibrează cu viaţa. Experienţele la vârf (care presupun pătrunderea în supraconştient) le sunt familiare.

Sunt conştienţi de unicitatea lor înnăscută pe care o manifestă în tot ce fac. Sunt creativi, originali, dezinhibaţi şi valoroşi, datorită percepţiei lor rapide a ceea ce este real şi adevărat.

Au un simţ sănătos al umorului, mai curând unul filosofic decât agresiv. Ei pot râde de ei înşişi, dar nu fac glume care să-i rănească pe ceilalţi.

Caută permanent dezvoltarea personală. Sunt conştienţi de scopurile lor fundamentale în viaţă şi se dedică pentru împlinirea lor, atât pentru beneficiul lor, cât şi pentru a-i servi pe ceilalţi.

Relaţiile lor intime cu persoanele pe care le iubesc tind să fie foarte profunde, sincere şi durabile.

Caută întotdeauna întregul: sunt capabili să unifice păreri opuse într-o a treia, o sinteză de nivel superior, astfel încât forţele opuse nu mai apar a fi în conflict.

Au o demnitate bine conturată pe care şi-o păstrează chiar şi în mijlocul confuziei sau situaţiilor nefericite de viaţă, rămânând în acelaşi timp obiectivi.

Sunt o combinaţie fascinantă de trăsături copilăreşti şi de înţelepciune pătrunzătoare la esenţa lucrurilor .

Sursa Drumuri catre Tine

Si dintr-un anumit punct de vedere – unul profund spiritual – asa si este. Fiecare dintre noi este unic si valoros – la fel de important in aceasta infinitate a Creatiei. Indiferent ca face meseria de gunoier, tamplar, consultant, fotbalist, actor, director, ministru, fiecare dintre noi este o frantura din vastitatea timpului si spatiului, egala cu oricare alta, de pe acest pamant, din orice univers.

Insa nu la acest punct de vedere ma voi referi, ci la unul mai “pamantesc”. Cel al superioritatii si inferioritatii noastre de toate zilele…

“Realitatea” iluziei nostre

Traim in realitatea propriei inconstiente – “realitatea” perceputa prin minte, prin simturi. Suntem orbiti inca de la nastere. Fragmentul nostru de spirit, constiinta, energie condensata, intra in acesta lume si dezvolta perceptia limitata, liniara, asa-numita a “emisferei stangi”.

Imensa majoritate a omenirii este intemnitata in propria inchisoare a mintii, propriul Matrix. O iluzie, un “vis al formei” din care constiinta incearca sa se trezeasca, asa cum subliniaza invataturi orientale. O cale inapoi pe care sinele nostru o are de parcurs: de la limitarea in spatiu, timp, intr-o singura viata, fara putere si cu nevoi catre nelimitare, eternitate, putere deplina, atotcunoastere si beatitudinea infinita a fiintarii adevaratei tale esente.

Nu e un drum usor… De aceea, nu e de mirare, si nici de condamnat, ca imensa majoritate prefera sigura realitate a iluziei, ca sa spun asa. Iar adevarul e ca nimeni nu prefera asta in mod constient (desi, la nivel inconstient, fiecare este exact acolo unde trebuie sa fie, dar asta e o alta poveste pe care poate o vom spune altadata). Si nici macar nu e sigura iluzia asta.

Orgoliul care ne macina

Ca si cum aceasta iluzie pe care creierul ne-o prezinta nu ar fi de ajuns, suntem pacaliti inca o data. Devenim sclavii celor 3 P, desemnati de catre societate ca fiind etaloanele supreme ale succesului in viata. Iar aici e cea mai mare drama, incununarea distrugerii identitatii noastre si crearea falsului sine, cu false prioritati, false importante, false credinte si valori.

Popularitate, Productivitate, Posesiuni – cei 3 P ai falsilor a fi, a face, a avea. Cele 3 instrumente supreme de creare a importantei de sine, a orgoliului, a ego-ului dus la extrem.

Esti interpret sau formatie de succes, sportiv de top sau vedeta TV, “printesa” sau “seducator”? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.

Faci munca de avocat sau trainer de top, “vindecator renumit”, politician de varf, director de nivel inalt sau macar de “meserias” in domeniul tau? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.

Ai o gramada de bani, case, masini, haine, bijuterii, amante (sau amanti, dupa caz)? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.

Am spus “ai mari sanse” intrucat nu toata lumea trebuie introdusa in aceeasi oala. Insa practica vietii ne spune ca majoritatea e acolo, in aceeasi oala a orgoliului care ii fierbe la foc marunt si le macina viata fara ca ei sa-si dea seama.

Ce e mai trist e ca acestea sunt persoanele luate cel mai des ca si modele de catre societate. Au putere, au influenta, au penetrabilitate in mintea si emotiile oamenilor… care de cele mai multe ori ii barfesc, ii injura, ii denigreaza. Insa asta numai intrucat nu pot fi in locul lor.

Sa revenim un pic la normal…

Poate orgoliul sa scada? Macar pana la un nivel in care sa ne dam seama ca de multe ori suntem chiar penibili in incercarea noastra (inconstienta, bineinteles) de a ne considera, uneori, in anumite situatii, “buricul pamantului”. Si asta e valabil pentru toti, nu doar pentru categoriile de mai sus.

Suntem mai mult de un “fir de praf” in infinitatea cosmosului? Cine suntem noi, in comparatie, de exemplu, cu puterea Soarelui? Care, daca “se supara” si trimite catre pamant doar o mic suflu, ne distruge identitatea, stilul de viata, civilizatia si ne trimite in evul mediu pentru ani buni? Si asta, poate, mai devreme decat am putea crede.

Poti pune la loc o floare pe care ai rupt-o si sa o faci sa creasca? Poti aduce viata la loc in trupul fiintei iubite pe care tocmai ai pierdut-o? Poti trai aproape la infinit, precum stelele de pe cer? Poti zbura singur, ca o pasare? Nu, nu poti, oricat ai incerca.

Atunci de ce te consideri atat de “superior”? Atat de important incat crezi ca poti distruge, fie doar si prin cuvinte, natura, oamenii, pamantul. Si, daca ai putea, prin orgoliul tau, chiar si universul?

Nu esti mai important decat o simpla bucata de lemn. Nu esti insa nici mai putin important decat cineva care salveaza milioane de vieti. Esti in mod egal valoros. Revino la normal, la sol, din turnul unde te-ai intemnitat singur. Vei constata ca viata are un alt aer, mult mai proaspat, aici. In lumea firelor de praf constiente de locul lor in REALITATE.

- articol scris de Marius Stan-

Sursa Aici

Autonomizarea adolescentilor

La aceasta varsta are loc desprinderea psihologica a copilului, devenit aproape adult, de parintii sai. Nevoia de independenta, de autonomie il impinge pe adolescent sa isi caute forme de exprimare aflate in opozitie cu normele parentale. Freud, intrebat de o mama cum sa se fie o mama buna, a spus „oricum ati face, nu e bine”. Ceea ce a vrut Freud sa spuna a fost ca indiferent de modul in care se comporta parintii, copiii vor avea oricum nevoie sa se dezica de ei la un moment dat, gasindu-le neajunsuri si vini. Multi parinti se culpabilizeaza pentru numeroasele certuri si neintelegeri cu copiii lor adolescenti, considerandu-se incapabili si nepriceputi in a administra aceasta relatie. In realitate, aceasta relatie, parinte-adolescent, este prin definitie, as spune, impovarata de frictiuni, rebeliuni, explozii emotionale, reprosuri si invinuiri reciproce. Despinderea de „trupul” parintilor nu poate fi decat dureroasa, indiferent cum ar fi parintii. Sau nu?

Daniel Offer a facut in 1969 un studiu bazat pe interviuri cu 73 de adolescenti si parintii lor. Offer era de parere ca prea multe dintre concluziile despre adolescenti sunt bazate pe cazuri extreme si, in mod deliberat, a ales pentru studiul sau adolescenti care nu erau considerati ca fiind o problema pentru parintii lor si pentru comunitatea in care traiau. Au fost efectuate 6 interviuri cu fiecare subiect, timp de trei ani, s-au administrat teste proiective si alte teste. Concluziile au fost urmatoarele: neintelegerile cu parintii au atins un maximum in clasele a 7-a si a 8-a de scoala dar, chiar si atunci, aceste neintelegeri nu erau grave. 88% din baieti au considerat ca modul in care sunt disciplinati de parinti este unul corect si au fost inregistrate doar cateva plangeri mai serioase despre parinti (dintre care disciplina aplicata arbitrar a fost cea mai frecventa). Cei mai multi parinti erau multumiti de comportamentul copiilor lor. In timp ce numarul maxim de rebeliuni in randul acestor adolescenti s-a inregistrat in jurul varstei de 12-13 ani, cele mai multe discutii contradictorii despre coafura si haine in jurul varstei de 13-14 ani, iar cele despre masina in jurul varstei de 16 ani (care este, in Statele Unite, varsta legata pentru sofat), Offer a ajuns la concluzia ca, per ansamblu, cei mai multi dintre adolescenti impartasesc aceleasi valori ca si parintii lor. El a concluzionat ca nu se poate vorbi de un conflict intre generatii.

Douvan si Anderson au facut si ei un studiu extensiv asupra adolescentilor, in 1966, si au concluzionat ca patru sunt aspectele relatiei parinte-adolescent care favorizeaza autonomia adolescentilor. Acestea sunt: a) interesul si implicarea parintilor; b) intensitatea emotionala a interactiunilor din cadrul familiei; c) gradul si natura comportamentului in cadrul familiei si d) natura autoritatii parentale. Eu ai considerat ca un adolescent are cele mai multe sanse sa atinga un oarecare grad de autonomie in conditiile in care: parintii manifesta un grad moderat de interes sincer pentru copiii lor; relatiile din interiorul familiei nu sunt nici reci, nici intense; parintii permit o anumita cantitate de conflicte (ascultandu-si copiii cand acestia isi explica punctul lor de vedere); adolescentii participa in procesul de luare a deciziilor. Cercetatorii au descoperit deasemenea ca fetele fac progrese mai constante decat baietii in obtinerea independentei. In schimb baietii sunt mai critici cu parintii.

G. H. Elder a facut un studiu, in 1962, legat tot de relatia parinti-adolescenti. El a cerut unui numar de peste 7000 de adolescenti sa aprecieze comportamentul parintilor lor. La intrebarea despre corectitudine, cele mai pozitive aprecieri au fost cele cele acordate parintilor considerati ca fiind democratici (care invita adolescentul sa participe la discutii, dar deciziile final sunt luate de parinti) sau egalitari (parintii si adolescentii iau decizii impreuna). Cea mai scazuta apreciere au primit-o parintii autoritari (care nu se consulta deloc cu adolescentii). Abordarea democratica pare deasemenea sa contribuie la cresterea increderii in sine si a independentei, intrucat da copiilor sansa de a participa la luarea deciziilor si astfel sa castige experienta in a lua decizii pe cont propriu fara a lipsi insa adolescentul de un anumit grad de indrumare si control. Totusi, cercetatorii ii sfatuiesc pe parintii care folosesc abordarea democratica in relatiile cu copiii lor, sa nu-si exprime afectiunea intr-un mod prea puternic, astfel incat relatia sa nu fie nici prea rece si distanta, nici prea intensa si coplesitoare. Si asta pentru ca adolescentii care provin din familii prea apropiate si excesiv de incarcate afectiv se vor simti impovarati de aceste legaturi familiale atunci cand va veni vremea sa treaca de la dependenta la independenta.

Din cele spuse anterior s-ar putea deduce, la o lectura rapida, ca adolescentul isi doreste in mod categoric si permanent independenta fata de parinti, iar comportamentul sau este in permanenta in acord cu aceasta nevoie. Nimic mai fals. In realitate, adolescenta se caracterizeaza printr-o mare fluctuatie si inconstanta a nevoilor resimtite de tanar, prin numeroase ambivalente si porniri contradictorii. Perioade caracterizate prin rebeliuni mai mult sau mai putin fatise pot fi urmate de perioade regresive, in care adolescentul inca se mai joaca cu jucarii, are cereri specifice unui copil si cauta asigurarea si protectia parintilor. Probabil aceasta variabilitate deosebita in nevoi si comportamente este ceea ce confuzeaza cei mai multi parinti, care nu mai stiu cum sa se poarte si cum sa raspunda acestor manifestari. Nu in ultimul rand, chiar parintii contribuie uneori la aceasta confuzie, ei insisi raportandu-se in mod variabil la adolescenti, tratandu-i uneori ca pe copii, iar alteori ca pe adulti.

Dar despre ce fel de autonomie vorbim? Au fost descrise trei tipuri de autonomie: morala, comportamentala si emotionala. Autonomia morala inseamna a fi capabil sa distingi, pe cont propriu, deosebirea dintre bine si rau. Autonomia comportamentala inseamna a lua decizii pe cont propriu si a face ceea ce doresti, indiferent daca parintii sunt de acord sau nu, iar autonomia emotionala inseamna a fi suficient siesi, din punct de vedere emotional, a nu te mai raporta la ceea ce asteapta parintii de la tine, a nu mai cauta suportul si aprobarea lor si a cauta surse de satisfactie interpersonala in afara familiei, prin legaturi cu prietenii si/sau partenerul de viata. Probabil ca cele trei tipuri de autonomii nu apar simultan, autonomia comportamentala fiind probabil ceva mai usor si mai rapid de obtinut decat autonomia emotionala, dar in lipsa unor studii sistematice in acest sens e dificial de precizat.

Apropos de autonomia comportamentala si emotionala, exista o butada care spune ca „a fi copil inseamna sa faci ceea ce spun parintii, a fi adolescent inseamna sa faci exact invers decat spun parintii, iar a fi adult inseamna sa faci ceea ce vrei, chiar daca parintii sunt de acord.” Acest, „chiar daca parintii sunt de acord” face trimitere tocmai la lipsa de reactivitate a adultulului devenit independent din punct de vedere emotional, care nu mai are nevoie nici sa se supuna dar nici sa se opuna punctelor de vedere parentale.

Pentru a complica parca lucrurile si mai mult, tendinta globala a tanarului de a se autonomiza in raport cu parintii este contrabalansa de o tendinta spre conformism la nivel micro-grupului social de care apartine. Societatea per ansamblu il intereseaza mai putin, fiind uneori perceputa ca o extensie a parintilor, impartasind aceleasi sistem de valori, dar grupul de prieteni, de aceeasi varsta, capata o importanta deosebita si pentru a apartine acestui grup, adolescentul este uneori dispus sa faca mari concesii chiar sistemului propriu de valori si interese. Este ca si cum, in trecererea de la dependenta de parinti, la independenta, adolescentul are nevoie de ceea ce psihanalistii numesc „obiect tranzitional”, adica de ceva sau cineva care sa nu fie intocmai ca parintii dar sa suplineasca o parte din functiile acestora inainte de a renunta definitiv la orice forma de dependenta. Inlocuirea alientei cu parintii cu cea a grupului de aceeasi varsta este o sursa de conflict in relatia cu parintii, acestia neaceeptand cel mai adesea pierderea statutului lor si „stricarea” educatiei propriilor copii de catre „derbedeii din cartier”.

Afirmarea de sine ca individ unic

In paralel cu nevoia de autonomizare si strans legata de aceasta, adolescentul e mai dornic ca oricand sa isi afirme propra personalitate, sa se afirme ca individ cu trasaturi, abilitati si potentiale unice, care il deosebesc atat de parinti, cat si de restul indivizilor.

Erik Erikson, descriind cele opt stagii de dezvoltare psihosociala, atribuie perioadei de adolescenta (12-18 ani) nevoia rezolvarii conflictului dintre identitate si confuzia de rol. Erikson are in vedere faptul ca individul, trecand in aceasta perioada printr-o varietate mai mare decat oricand de situatii si interactionand cu un numar tot mai mare de persoane, are nevoie sa isi pastreze un anumit sentiment de stabilitate in raport cu sine. Capacitatile cognitive ale adolescentului devenind apropiate de cele ale adultului, capabil de a intelege notiuni si relatii abstracte, ii permit acestuia accesul la o cantitate enorma de informatii. Viata sociala a adolescentului devine si ea mult mai complexa decat anterior astfel incat, per asnsamblu, adolescentului i se prezinta, teoretic, o infinitate de modele umane din care poate alege. In acest context, adolescentul isi pune mai mult decat oricand intrebarea „cine sunt eu?” sau „cum si prin ce ma deosebesc de ceilalti?”. In plus, sexualizarea fiziologica intensa din aceasta perioada, insosita de o psihosexualizarea corespunzatoare, pune probleme legate de rolul sexual jucat in plan social. Nu in ultimul rand, apropierea finalizarii studiile secundare, ca si presiunea sociala si parentala, obliga adolescentul sa isi exprime unele optiuni profesionale. Iata asadar o multitudine de planuri in care adolescentul este confruntat cu problema unor alegeri, in conformitate atat cu dorintele si nevoile sale, cat si cu totalitatea si varietatea constrangerilor sociale. Deseori, aceste alegeri nu se fac in mod definitiv, ci mai degraba printr-o serie de incercari, de renuntari si reveniri etc.

Aceasta cautare de sine, deloc liniara si progresiva, este insotite de repercursiuni in plan afectiv si al relatiilor cu parintii. Perioadele euforice, de entuziasm pentru o noua relatie amoroasa, o noua carte, un nou profesor sau un nou obiect de studiu interesant, alterneaza cu perioadele de dezinteres, lipsa de activitate, iritare, spleen existential, egocentrism, depresie etc. Binenteles ca si relatiile cu parintii au de suferit datorita acestei variabilitati: uneori doreste sa fie tratat ca un adult, barbat sau femeie, ca un om „care stie ce vrea”, avand clar definite valorile (pentru care e dipus sa se certe ingrozitor atunci cand ii sunt puse sub semnul indoielii) si scopurile sale in viata („chiar daca tata zice ca o sa mor de foame cu pictura, eu ma fac pictor!”), iar alteori cere parintilor, direct sau indirect, sa îl îndrume si sa îi „împrumute” din valorile lor. Parintii sunt deseori derutati de variabiliatea optiunilor profesionale („anul trecut vroiai sa dai la medicina, anul asta vrei sa te faci actor!”) ca si de dificultatea intelegerii motivelor care stau la baza acestor optiuni (motive care, de altfel, nici adolescentului nu ii sunt clare).

Articol scris de Costin Patrascu

Sursa Aici

Dacă te-ai hotărât să faci ceva în această privinţă, fă ceea ce cu adevărat îţi doreşti! În caz de nereuşită, vei avea puterea să o iei de la capăt; în caz de succes, vei fi înzecit mai fericit. Apoi caută-ţi un Drum!

Cere părerea oamenilor, dar nu asculta ce spun ei. Cîte capete-atîtea păreri!

Toate Drumurile au şi părţi uşoare şi părţi grele, şi urcuşuri şi coborîşuri, şi noapte şi zi. Eşti gata? Mai verifică-ţi o dată rucsacul !

Fiecare Drum are Povestea proprie. Eşti pregătit să o asculţi? Dacă nu-ţi place, nu îl alege pe acela. Şi, fii sincer: Drumurile citesc în sufletele oamenilor !

Dacă nu găseşti nici o poveste care să-ţi placă, poţi inventa una. Poţi crea apoi o potecă ori o autostradă care să poarte Povestea ta. Dar eşti sigur că ai ascultat toate Poveştile?

Dezavantajul tău că nu ţi-a plăcut nici una. Ai cîştigat posibilitatea de a te rătăci ori chiar de-a te pierde. Şi ca bonus: faptul de-a fi mereu singur – cine crezi că se-nsoţeşte cu un „nebun“ care vrea să facă un Drum nou?

Drumurile sînt de cînd lumea aceleaşi! – vei auzi spunîndu-se. Oamenilor le plac potecile bătătorite şi poveştile deja rostite! În felul acesta se mulţumesc să le asculte şi adorm înainte ca Viaţa să-i oblige a le trăi…

Aşa că ia-ţi Drumul tău şi du-te, Calatorule! Şi nu privi în urmă ! Mai tîrziu vor veni unii, apoi alţii, apoi mulţi, să te urmeze. Tot sprijinul tău e-acolo – Înainte, în Necunoscut, în Steaua-Călăuză ce te îndeamnă de Sus! Păşeşte în Noapte şi fă Lumină pentru cei ce vin! Dar mai ales, nu privi în Urmă !

Ţi-ai imaginat vreodată Sfîrşitul – sfîrşitul Drumului ? Dacă da, ia aminte: acela nu e Drumul, e doar o Potecă, ce te apropie sau te abate de la el! Drumul e cel care se pierde în Zare! Dar şi potecile pot fi de trebuinţă. Numai să păstrezi măsura: drumul e gelos din fire şi nu acceptă abuzurile! De-aceea, chiar de picioarele tale vor umbla pe poteci lăturalnice, privirea sufletului fie-ţi mereu asupra lui aţintită!

De vrei, poţi să te şi grăbeşti. Dacă te crezi în vreo competiţie cu cineva… Dar aminteşte-ţi: parcurgerea e mult mai importantă decît ajungerea! Cronometrul timpului e numai pentru cei ce vin după tine… Aşa că mai bine deschide ochii minţii şi umple-ţi rucsacul sufletului cu îmbelşugate roadele inţelegerii. Vei avea suficientă nevoie de ele mai tîrziu!

Nu te abate prea mult după florile de pe margine, ori după umbra răcoroasă. Deşi, uneori ele pot fi de mare ajutor, mai ales cînd străbaţi pustiuri aride. Dar nu zăbovi: Drumul tău te aşteaptă !

Nu dispera cînd lucrurile nu merg întru totul aşa cum ai prevăzut. Drumurile au şi ele nevoie de momentele lor de libertate, de potecile lor lăturalnice (aminteşte-ţi că şi tu le-ai fost infidel de atîtea ori!). Aşa că fă-i Drumului tău acest favor şi închide ochii. Atunci cînd îi vin năbădăile, lasă-l să te poarte acolo unde vrea el. Degeaba te opui: nu faci decît să-ţi răneşti singur sufletul.

Oricum, vei vedea, lucrurile se vor rezolva mai bine chiar decît sperai. Trebuie doar să fii cinstit cu tine şi să priveşti obiectiv: acum te afli într-o altă postură, într-o lumină nouă. Drumul te-a adus Aici !

(Trebuie să-ţi mărturisesc un secret: Drumurile nu sînt libere să facă ce vor; ele se supun Instinctului Universal, care le spune ce, şi cînd, şi cum să acţioneze. De-aceea nu are rost să te opui: tu eşti liber să alegi, dar ele ascultă de Legi mai presus de Fire – şi mai presus de tine! Îmi pare rău că trebuie să te descoperi atît de mic… Totuşi îţi poate rămîne consolarea Credinţei. Dacă nu, n-am cu ce să-ţi fiu de folos; trebuie să te descurci singur; pentru că, fără Credinţă, aşa şi eşti!)

Mergi cît te ţin picioarele, nu te opri. Cînd nu mai poţi, mai fă un pas în plus. Fiecare popas trebuie să fie o prăbuşire! Altfel nu vei şti niciodată dacă l-ai meritat cu-adevărat.

Primul tău gînd, cînd te-ai oprit să fie acela de-a porni, chiar dacă pe moment nu mai poţi. Trebuie să fii pregătit; ca atunci cînd te ridici, să mergi, nu să-ţi pierzi vrema gîndindu-te!

Din cînd în cînd trebuie să-ţi pui la încercare Drumul: să te abaţi voit de al el! Dă-te cîţiva paşi în lături şi revino apoi: vezi de-l mai recunoşti. Căci adevărata cunoaştere se naşte numai dintr-o repetată re-cunoaştere. Aşa vei şti mereu că e Drumul tău, şi vei putea proba aceasta oricui; mai ales ţie însuţi !

…Şi nu te îngrijora: Drumul se va bucura mai tare de revenirea ta, uitînd tristeţea părăsirii. La urma urmei, el ştie una: fidelitatea trebuie probată, căci cine nu s-a îndoit niciodată, n-a ajuns încă la credinţă!

Din cînd în cînd poţi să te gîndeşti şi la oameni. Dar ai grijă: nu privi în urmă! Nu întoarce privirea de la Steaua ta! În ea poţi săi vezi pe toţi: oamenii de mîine! Căci alţii nici nu există. Nu încă…

Atunci cînd te hotărăşti să porneşti la Drum, nu te grăbi să-ţi cauţi prea multi tovarăşi. Uneori Drumul se-ngustează atît de mult, încît de abia poţi să treci tu singur. Şi în plus, fiecare are Drumul său !

Pot fi momente cînd două Drumuri se petrec paralel. Bucură-te şi salută partenerul de vis-à-vis. Profită şi fă schimb (cinstit!) de experienţă cu el. Dar nu te aştepta să vă însoţiţi veşnic. În Geometria Naturii, paralelismul e un caz particular. Iar suprapunerea (identitatea) o imposibilitate. Cele mai multe Drumuri sînt în planuri diferite. De-aceea zic: fereşte-te de-al atrage pe Celălalt, pe Drumul tău. Rişti să-i răpeşti Realităţii din Planul lui ultimul (şi singurul) om. Te-ai gîndit cum suplineşti pustiul acesta; cum umpli golul? Cine va merge în continuare pe Drumul aceluia?

Pe de altă parte gîndeşte-te că şi tu poţi fi atras de pe Drumul tău pe altul paralel. Fii cu ochii-n patru! Oamenii, de multe ori, nu ştiu ce fac.

Dar mai ales fereşte-te de Intersecţii! Unele sînt simple încrucişări, însă altele adevărate răspîntii – dureros de ademenitoare capcane. Chiar şi cel mai mic popas te copleşeşte cu somnul uitării, iar la trezire nu vei mai şti încotro să o iei.

Aşa că mai bine nu poposi deloc ! Te vor ademeni multe glasuri petrecăreţe. În faţa isptei lor închide ochii şi astupă-ti urechile. Lasă-te în voia paşilor tăi, care, acum obişnuiţi cu mersul, vor şti să recunoască totdeauna continuarea Drumului. În felul acesta îţi vei săvârşi Călătoria!

Şi nu privi înapoi: vei vedea gloata ce te urma pe tine întîlnindu-se cu gloatele venite pe alte Drumuri. Se vor pune la taifas şi la distracţii. Într-un tîrziu, cînd îşi vor reveni, unul cîte unul se vor ridica şi vor merge – care-ncotro: ce contează de unde-au venit şi spre ce îi ducea Drumul! Pentru ei toate Drumurile sînt la fel. Tot ce le trebuie este tovărăşia şi petrecerea. Ei n-au auzit încă de Stele-Călăuză !

Dacă vrei să înţelegi oamenii cu-adevărat, priveşte-l pe fiecare ca un Univers în sine, cu Soarele lui Central, în jurul căruia gravitează toate. Şi orice intrus – vizitator, hoţ, colonist, sau pur şi simplu hoinar – trebuie redus la această regulă a Gravitaţiei. Chiar şi Adevărul e necesar să devină o planetă-satelit a Soarelui Central…

Dacă doreşti să şi comunici cu ei, trebuie, mai înainte de-a învăţa limbajul Sistemului, să te deprinzi a vedea în Lumina respectivului Soare. Dar mai ales, în altarul lui, nu aminti de alte Stele pe care le-ai întîlnit, ori le-ai zărit în Drumul tău: poate fi considerată blasfemie şi majoritatea Sorilor sînt tare geloşi din fire!

Dacă se-ntîmplă să fi urcat prea mult, ori prea repede, opreşte-te şi te uită în urmă: îi vezi venind pe ceilalţi? Dacă nu – nu-i nimic; nu zăbovi aşteptîndu-i! Nici o pasăre nu zboară prea sus dacă zboră cu propriile aripi ! Asigură-te numai că ai lăsat suficiente urme şi semne de sprijin, ca şi ei să găsească Drumul; dar mai ales, să te poată urma, urcîndu-l !

În Drumul tău s-ar putea să întîlneşti diverse lucruri: unele scăpate, altele aruncate, unele aflate acolo parcă de o veşnicie, altele abia atunci făcîndu-şi intrarea în lume. Ştiu că multe te vor atrage şi te vor îndemna să le iei, iar altele le vei dori înlăturate din calea ta. Însă, înainte de-a muta vreunul din aceste lucruri, zăboveşte o clipă de te-ntreabă: ce-ar fi dacă echilibrul marii balanţe a Universului ar sta în gramul de existenţă a acelui lucru? Eşti pregătit pentru haosul ce-l poţi produce în rosturile lumii?

Sau ai ceva de pus în schimb? Căci dacă nu vei pune nimic în loc, fii sigur: nici nu te vei alege cu nimic! Aceasta-i Legea Vieţii: nu poţi lua, fără-a da! Altfel n-ai cum mai fii !

Cînd te opreşti la popasul de noapte, nu-ţi pierde vremea cu focuri de tabără şi cîntece de chitară. Soarele răsare atunci cînd trebuie, şi dacă nu-ţi găseşte umbra paşilor în praful Drumului, să ştii de ce n-ai ajuns la timp!

În fiecare dimineaţă, înainte de a porni la Drum, rosteşte o rugăciune către Soarele tău. Dar fii cu băgare de seamă: rugăciunea nu-i o cerere! Iar în plus, între rugăciune şi blasfemie distanţa e-atît de mică!…De-aceea lasă-ţi mai bine Sufletul să vorbească: pentru că el, cu siguranţă e cel mai bun orator.

Iar tu, despovărat de această grijă, îndeletniceştete cu cele mai importante trei lucruri ale zilei:

- primul, să-ţi aminteşti că exişti;

- al doilea: să-ţi aminteşti încotro te îndrepţi;

- al treilea: să-ţi aminteşti mereu de primele două… Acum eşti gata pentru Primul Pas !

Mai adu-ţi aminte că vulturii niciodată nu se grăbesc: ei sînt discipolii răbdării şi, tocmai de aceea, maeştri ai zborului. Şi ce altă pasăre este mai aproape de Soare ca ei?

Sursa:  Drumuri catre Tine

Cum poate cineva din exterior sa iti spuna TIE cine esti, ce trebuie sa faci, cineva care sa iti spuna ce viata sa traiesti TU? Cine mai esti tu atunci cand astepti ca altii sa iti raspunda la o intrebare care iti este tie adresata?

Ma intrebam intr-o zi daca asteptarea nu inseamna de fapt sa ai rabdare, sa astepti momentul potrivit? Nu, asteptarea inseamna sa stai cu mainile incrutisate, sa stai pasiv, sa iti pice “ceva din cer”, “sa se schimbe altii”.

Sa ai rabdare, in schimb, inseamna sa actionezi si sa vezi ce se intampla, sa inveti din greseli, sa fii atent la ceea ce simti si sa mergi inainte pe drumul tau.

Atunci cand astepti, cand stai pasiv, constientizeaza ca nu faci decat sa iti amani viata, nu faci decat sa uiti de tine. E momentul sa actionezi, sa te descoperi: da-ti drumul si lasa-te surprins de ce are viata sa iti ofere.

Octavian Paler a scris superb “A astepta asteptarea”:

Mai tarziu am revenit la gandul ca viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren…

Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… In cele din urma se vor intalni toti undeva, intr-un desert, unde chiar sinele se transforma in nisip…

In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in picioare, isi dau ghionturi… Incercam sa ma conving, probabil, ca n-aveam motive sa ma plang. Cel putin in gara noastra, imi ziceam, avem avantajul de a vedea viata in stare pura, destinul nu ne amageste, nu ne sileste sa ne zbatem, ne lasa sa ne instalam in starea de tranzit si s-o traim cat mai linistiti, stiind ca ea e totul.

Dar vine o zi cand privesti peronul gol, trambele de praf pe care le ridica vantul si nu mai poti alunga gandul ca te joci cu vorbele, ca nu se poate trai astfel, ca pustiul este chiar mai rau decat frica sau, daca vreti, o altfel de frica…

Descoperi ceea ce stiai de la inceput, ca asteptarea are valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme iti poti inchipui ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic. Altfel, asteptarea devine un timp gol. A astepta asteptarea? Ar fi absurd. Asa ceva nu exista. A astepta asteptarea e moarte.

— Octavian Paler, Viata pe un peron

Asadar asteptarea inseamna “moartea” dorintei tale, ingroparea ei si atunci e important sa ne putem urmatoarea intrebare: De ce ti-e frica? De ce preferi sa astepti in loc sa actionezi?

Oportunitatile ti le creezi prin actiune si nu asteptand. Afland raspunsul la intrebarea de mai sus cu siguranta vei reusi sa iti dai drumul la viata, TU, nu altcineva.

Articol de Delia Muresan

Sursa Aici

Nu e vorba de nimic special de facut undeva, in viata. Nimic de acumulat, nimic de indeplinit, nimic de obtinut. Exista o singura “calatorie” – cea interioara. De la stres, agitatie, alergat dupa teluri, la relaxare, detasare, armonie.

“Cel care inainteaza pe Cale nu face nimic, insa nimic nu ramane nefacut” e o invatatura a lui Lao-Tzu. Insa adevarul e ca pana a ajunge la acest moment de constientizare – si traire permanenta a vietii in acest mod – ne vom “lupta” cu viata. Si e in regula, asa invatam…

Lumea lui “a face”

Modul nostru de a trai contine o mare problema: noi credem ca obtinem tot ceea ce avem prin ceea ce facem. Insa aceasta reprezinta o intelegere eronata a procesului prin care totul este realizat in Univers.

Noi credem ca a obtine ceva inseamna: a gandi ca in primul rand depinde de noi; ca noi suntem cei ce trebuie sa ne dam seama si sa “aranjam” cum sa-l obtinem; ca trebuie sa planificam cum sa gasim resursele, cum sa facem sa se intample. Cu acest mod de gandire incercam sa gasim o cale prin care sa ducem acest “proces” la indeplinire. Si inevitabil, la un moment dat se intampla ceva si constructia noastra se fisureaza.

Si nu realizam ceva simplu. Cu cat mai mult cautam ceva, cu atat mai departe suntem de obtinerea lui. Cu cat mai mult ne concentram pe ceva ce dorim sa obtinem (si, in mod inconstient, pe faptul ca inca nu-l avem, sau poate nu ni-l permitem) cu atat mai mult obtinem exact asta: nu-l vom avea. Mintea ne pacaleste. Mintea stie ca obtinem lucrul pe care ne concentram si ne face, fara sa ne dam seama, sa ne concentram pe faptul ca nu-l avem.

Si dovedim asta in fiecare clipa prin modul in care ne simtim si ne comportam – chiar daca incercam cu mintea sa ne concentram pe “pozitiv”.

Ceea ce arata ca inca nu s-a inteles esenta atractiei – non-actiunea (nu intamplator, cei ce contesta “The Secret” au probabil minti foarte active, un lucru comun in lumea dezvoltarii personale. Si, desi acest lucru are avantajele sale, in ceea ce priveste atractia ar trebui evitat.)

Esenta atractiei

Pentru ca tot am pomenit The Secret, esenta sa e continuta in secventa de la final, in care pe nisip era scris “Feel good”.

Poti ignora orice altceva din film – daca ramai cu aceasta imagine si o aplici clipa de clipa, inseamna ca ai inteles, practic, atractia. Insa exact aici sunt problemele la toti: incapacitatea de a gasi moduri in care sa ne simtim bine clipa de clipa – nu doar din cand in cand. Incapacitatea de a discerne clipa de clipa starile inalte de cele joase si de a face “shift-ul” instantaneu.

Nu trebuie sa facem nimic – doar sa ne simtim bine. Acest lucru este suficient pentru a atrage si manifesta tot ceea ce avem nevoie. Si poate ca e greu pentru cineva care a trait toata viata in lumea lui “A FACE” sa accepte “A NU FACE nimic pentru ca totul se face de la sine”. Insa aceasta este calea lui Tao – calea de care vorbea Lao Tzu.

Ceea ce vine catre noi nu are prea mare legatura cu ceea ce facem, cu cat de “merituosi” sau “buni” suntem. Ci doar cu modul in care vibram si ne simtim inauntru – asta atrage ceea ce ne dorim fara niciun fel de munca sau efort. Trebuie doar sa invatam cum sa ne simtim bine si cum sa aplicam asta la ceea ce ne dorim. Si, dupa cum spuneam, acesta este cel mai dificil lucru pentru noi toti…

Inspiratia

De ce poate fi dificil? Intrucat se creaza confuzia intre ceea ce provine din mintea comuna si ceea ce iese din “straturile superioare” ale propriei fiinte. Primele induc agitatia, alergatul dupa obiective in exterior. Iar cele din urma, detasarea si relaxarea in fluxul energetic interior, singurul factor ce influenteaza, in mod real, propria experienta de viata.

“Non-actiunea” de care vorbesc taoistii reprezinta de fapt un flux ce incepe cu inspiratia din nivelele superioare, continua cu idei sustinatoare ale mintii si apoi cu “actiunea fara efort” – in care lucrurile se leaga fara a trebui sa “faci” mare lucru. Totul se aseaza la locul sau intrucat te concentrezi in principal pe factorul primordial: inspiratia.

O idee “inspirata” nu are nevoie de efort, intrucat este in acord cu propria ta cale interioara. Materializarea ei duce la cresterea propriului Sine autentic. Orice alte idei pot fi si ele materializate prin atractie, prin efort, actiune, bineinteles – insa pot duce la intarirea propriului Ego.

Pe calea non-actiunii singurul “efort” depus este acela de a-ti aduna toate puterile interioare pentru a ramane clipa de clipa in vibratia inalta si a face ca vortexul energetic propriu sa se puna in miscare si sa “magnetizeze” ceea ce vrei sa atragi. Este un cu totul alt tip de efort decat cel folosit in mod uzual. Este “efortul” de a face in asa fel incat sa te simti relaxat si bine cu tine insuti clipa de clipa.

Aceasta simtire este singura care te conecteaza cu nivelele inalte ale propriei fiinte, de unde vin ideile inspirate ce se materializeaza fara “actiune”.

Articol de Marius Stan

Sursa Aici

Exista, bineinteles, si tipare care se schimba greu sau chiar deloc – ingropate adanc, in partea inconstienta, in memoria celulelor, baza aisbergului. Lucruri provenite din propria noastra viata, a inaintasilor nostri, poate ale noastre de altadata, pentru cine crede in “alte vieti”. La nivel interior acestea sunt un pic mai dificil de detectat si transformat… dar despre asta, alta data.

Iertarea

Probabil ca una din piedicile pe care ne-o punem fara sa ne dam seama este legata de dificultatea de a ne ierta si a ne iubi pe noi insine.

Si avem multe pentru care sa ne iertam. Frica de schimbare, judecarea, negarea, rezistenta. Asocierea transformarii cu pierderea controlului, nesiguranta, necunoscutul. Ideile preluate de la altii ca vechile moduri, cele sigure de a vedea viata si de a te comporta sunt mai bune. Credinte, valori, comportamente pe care le credeam “sfinte” si care, in timp, se dovedesc depasite. Multe alte lucruri ce pot constitui un balast prea greu, ce saboteaza zborul nostru pe calea constiintei.

Suntem oare capabili sa constientizam ca orice transformare este naturala, sa o acceptam si sa o imbratisam? Sa inaintam catre nou cu usurinta si bucurie, sa asteptam viitorul cu incredere, acceptare, intelepciune si pace interioara? Cu siguranta, cand ne asumam responsabilitatea totala pentru propria transformare.

Si, mai mult de atat, in urma curatarii noastre prin procesul iertarii, capatam incredere in perfectiunea vietii. Stim ca suntem iubiti, sustinuti, protejati pe calea noastra si vedem asta prin nenumaratele sincronicitati ce ne inconjoara. Atunci e imposibil sa mai dam inapoi. Stim ca totul se desfasoara “conform planului”.

Insa acum urmeaza partea cea mai grea. Iubirea de sine.

Din nou… iertare

Pentru a avansa, procesul iubirii de sine este indispensabil. Si acesta incepe tot cu iertare.

Iertare pentru noi insine si pentru ceilalti, pentru lipsa de mila, intelegere, compasiune pentru noi. Pentru mesajele critice si contradictorii despre natura iubirii si a iubirii de sine. Pentru inlocuirea iubirii de sine cu ego-ul, orgoliul, vanitatea, posesiuni si realizari. Pentru confundarea si inlocuirea iubirii de sine cu ganduri, emotii si actiuni lipsite de iubire…

Pentru relatia disfunctionala cu noi insine si permisiunea oferita altora de a ne trata in moduri lipsite de iubire. Pentru renuntarea, evitarea, respingerea, negarea, inlocuirea iubirii de sine. Pentru a ne forta sa fim ce vor altii, o “masca sociala” necesara pentru a obtine confirmare si iubire din partea altora. Si, in primul rand, pentru tradarea sinelui nostru autentic, cea mai inalta forma de tradare.

Cu totii am facut toate acestea in diferite etape ale vietii. Unele poate inca le mai facem, iar pentru a ne elibera de ele e necesar sa incepem prin a le ierta. Prin transformarea energiei ce inconjoara aceste modele ne eliberam in interior, permitand viitorului sa patrunda in viata noastra fara judecatile si obstructiile trecutului.

Loialitatea

Iubirea de sine este echivalenta cu loialitatea – a te pune pe tine insuti pe primul plan. Poate ca suna “neiubitor”. Suntem invatati ca asta ar putea insemna orgoliu sau zgarcenie. De fapt, e exact invers. Doar atunci cand ne tratam pe noi insine cu bunatate, generozitate, respect si demnitate, oriunde si oricand – doar atunci suntem capabili sa simtim asta pentru cel de langa noi.

Doar cand ne putem pe noi insine pe primul plan incepem sa ne dezvoltam puterea interioara. Reusim astfel sa “neutralizam” ceea ce provine de la altii, lucruri care ne determina sa ne iubim mai putin pe noi insine. Atragem, in schimb, colaborarea cu cei care ne recunosc si sustin propria valoare ca fiinte umane.

Si impreuna cream un “cerc” al iubirii de sine care se raspandeste, transformandu-ne pe noi insine in primul rand. Iar apoi pe cei din jur, cei pregatiti sa inainteze pe cale.

“Bunavointa, compasiunea si gratia iubirii de sine domnesc si se exprima prin mine in fiecare moment”. Poate fi un “motto” de viata spre care sa tindem cu totii.

Articol de Marius Stan

Sursa Aici



Om

The syllable Om is composed of the three sounds a-u-m (in Sanskrit, the vowels a and u combine to become o) and the symbol’s threefold nature is central to its meaning. It represent several important triads:

- the three worlds – earth, atmosphere, and heaven

- the three major Hindu gods – Brahma, Vishnu, and Siva

- the three sacred Vedic scriptures – Rg, Yajur, and Sama

Thus Om mystically embodies the essence of the entire universe. This meaning is further deepened by the Indian philosophical belief that God first created sound and the universe arose from it. As the most sacred sound, Om is the root of the universe and everything that exists and it continues to hold everything together.

According to Indian spiritual sciences, God first created sound, and from these sound frequencies came the phenomenal world. Our total existence is constituted of these primal sounds, which give rise to mantras when organized by a desire to communicate, manifest, invoke or materialize. Matter itself is said to have proceeded from sound and OM is said to be the most sacred of all sounds. It is the syllable which preceded the universe and from which the gods were created. It is the “root” syllable (mula mantra), the cosmic vibration that holds together the atoms of the world and heavens. Indeed the Upanishads say that AUM is god in the form of sound. Thus OM is the first part of the most important mantras in both Buddhism and Hinduism, e.g. Om Namoh Shivai and Om Mani Padme Hum.

Another ancient text equates AUM with an arrow, laid upon the bow of the human body (the breath), which after penetrating the darkness of ignorance finds its mark, namely the lighted domain of True Knowledge.

Source Here

Click here to view the embedded video.

May the Light Be with You…

V-ati intrebat vreodata ce anume tindem sa evitam cu orice pret?
Suferinta si drumul anevoios catre vindecare! Si totusi, atunci cand avem de-a face cu o situatie dureroasa, suntem capabili ca prin energia noastra, prin forta spiritului sa atingem „estenta” si sa pasim pe calea catre vindecare.

De-alungul vietii… relatiile sunt dascalii nostri cei mai de pret. Ele oglindesc adesea problemele pe care este nevoie sa le vindecam sau actioneaza ca si catalizatori pentru schimbarile pe care este nevoie sa le facem. Si, da, tot relatiile sunt acelea care ne ajuta sa ne extindem capacitatea de a ne apropia tot mai mult de iubirea neconditionata…

Primul pas?  Acceptarea propriilor sentimente!
Unii dintre noi am fost invatati inca din copilarie ca nu este bine sa ne exprimam emotiile, sa ne aratam sentimentele. De aceea consideram ca a ne exprima emotiile, sentimentele, ne face sa parem slabi si vulnerabili in ochii celorlalti. Si astfel jucam de-atatea ori rolul unor indivizi „perfecti”…, pretinzand ca suntem altfel decat suntem cu adevarat.

Traind si constientizandu-ne sentimentele, suntem cu un pas mai aproape de acele zone din viata noastra care se cer a fi „vindecate”, si, totodata, ne apropiem tot mai mult de conexiunea cu ceea ce reprezinta forta noastra interioara.
Pornind pe drumul sentimentelor si al vindecarii, intr-o prima etapa este nevoie sa identificam sentimentele pe care le traim in afara de furie si teama(asta pentru ca aceia dintre noi care nu sunt obisnuiti sa-si traiasca/accepte sentimentele, le identifica mult mai usor pe acestea doua).
Emotiile pe care le traim sunt de fapt cele pe care am ales sa le traim. Si multi dintre noi ne-am inabusit trairile pentru atat de mult timp incat de-a dreptul nu mai stim ce simtim…
Si asta se intampla deseori la persoanele care sar dintr-o relatie in alta… Avem nevoie sa invatam sa patrundem dincolo de ceea ce credem ca simtim, in profunzimea emotiilor care cumva s-au pierdut…

Uneori incepem sa lucram cu emotiile pe care le simtim ca fiind cele mai puternice. Si, da, este nevoie sa simtim intr-adevar aceste emotii. Intelectualizarea este un mecanism de “siguranta” care ne protejeaza de acele lucruri din trecut pe care nu suntem in stare sa le depasim.

Secretul consta insa in a descoperi cand o credinta sau o reactie nu ne mai foloseste, sa curatam, sa purificam si sa o inlocuim cu o credinta noua, una care sa ne ghideze cresterea, evolutia si abilitatea de a ne trai viata cu un scop. Si nu este posibil sa parcurgem acest drum doar cu gandul… trebuie sa ne permitem ca intr-adevar sa simtim, sa experimentam aceste emotii fara a judeca…
Vine apoi timpul sa le privim, sa le scoatem, sa observam ce simtim atunci cand emotiile ies la lumina.
Fiecare emotie are inserat un mesaj ce ne va conduce catre vindecare.

Ne asumam statutul de victima…? Cedam altora controlul…?
Suntem fiinte spirituale, iar fiintele spirituale sunt parte a Divinitatii… de care nu pot fi separate. Si daca suntem parte a sursei noastre, a PUTERII SUPREME,  atunci si  puterile noastre sunt de asemeni nemasurate.Doar ca noi, intr-un fel, nu admitem asta.

Exista doar doua emotii adevarate: IUBIREA si LIPSA IUBIRII… TEAMA. Doar in absenta iubirii, simtim teama si ne consideram ca fiind victime. Victime fiind, cedam puterea altora precum si circumstantelor. In majoritatea timpului alegem sa facem asta in mod inconstient. De ce sa alegem sa cedam altora puterea si controlul asupra vietii si destinului nostru? Si daca am ales, indiferent la ce nivel, putem si sa renuntam la aceasta alegere, nu-i asa?

Uneori suntem suficient de norocosi sa experimentam, dintr-un motiv sau altul, ceea ce putem numi o schimbare radicala. Alteori insa, este nevoie de munca, este nevoie sa ne intoarcem in trecut, sa scoatem afara acele sentimente prezente in momentul in care ne-am  asumat rolul de victima. Si asta probabil s-a intamplat in perioada copliariei, intr-o perioada de stres emotional, in urma unui abuz fizic, emotional sau verbal, sau dupa o trauma.

Suntem fiinte extraordinare si suntem capabili sa cream orice realitate dorim sa se manifeste. Astfel ca, daca am identificat trairile, ne-am amintit care a fost scopul pentru care ne-am asumat oare statutul de victima?
Obiectivul nu este sa ne judecam si sa consideram ca am gresit in acel moment, ci sa identificam ce nevoie ne-am alimentat si daca acum, in prezent, acest statut ne mai serveste la ceva…

Este nevoie sa sesizam, sa ascultam ce raspuns primim. Pot fi cuvinte, sau pot sa fie ganduri care apar in timp ce privim la TV sau citim o carte, discutam cu cineva… Daca insa ascultam, daca suntem vigilenti, vom primi si raspunsul.

Ce se ascunde in spatele celei de-a treia usi…?
Si acum, poate… partea ceva mai dificila. Partea pe care am blocat-o pentru ca era prea dureros sa o privim….
Rolul nostru in acea situatie. In cadrul fiecarui eveniment din viata noastra care are suficient impact incat sa ne darame…exista un motiv pentru care am ales sa ne implicam, sa participam.
O sa ganditi probabil…cum este posibil sa aleaga un copil sa fie abuzat? Sau cum sa aleg sa ma casatoresc cu un alcoolic? Exista un motiv,exista  o cauza pentru care aceste lucruri se intampla! Trebuie doar sa intrebam si sa fim dispusi sa ascultam.
Raspunsul se leaga intotdeauna de lectia pe care o avem de invatat, indiferent cat este de dureroasa. Uneori, alegem sa participam cu rolul de victima pentru mai multe motive, cum ar fi:
1. Sa ne vindecam pe noi si sa ii vindecam pe ceilalti.
2. Abuzatorul sa aiba o  victima si totodata sa afle calea spre lumina,spre vindecare si spre iertare.
3. Multe victime ale abuzurilor, depasind situatia, isi dezvolta anumite abilitati si ii ajuta pe altii.
4. Sa invatam lectia puterii si a propriilor granite.
5. Sa invatam sa ne amintim cine suntem cu adevarat.

Am ales asadar acest „episod” pentru un motiv anume. Si daca ne ascundem de asta, vom continua sa atragem situatii care ne ranesc pana ce vom gasi ocazia sa ne vindecam. Tot ce avem de facut este sa intrebam care este scopul pentru care ne confruntam cu aceasta situatie si sa fim atenti la raspuns. Va veni cu siguranta!

Fiecare persoana, fiecare situatie vine in viata noastra cu un anumit scop! Fie pentru a ne invata o anumita lectie, pentru a ne face sa intelegem care ne este adevaratul scop, pentru vindecare, sau pentru a ne calauzi pasii…
Si, da, este nevoie sa ne amintim ca toate acestea tin de sufletul nostru, de spirit. Perceptia este totul…

Dupa un articol Daily Press & Consumer Information

Sursa Aici

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.

De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: “Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur.”

O intreba pe cea de-a patra nevasta: “Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumoase haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”
“Nici vorba!” replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.
Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: “Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”
“Nu!” veni raspunsul celei de-a treia sotii. “Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!”
Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: “Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”
“Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!” replica cea de-a doua sotie. “Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau.”
Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: “Eu te voi urma oriunde vei merge!” Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: “Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!”

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea cuarata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul sa traiasca si dupa. Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge…

„Sufismul reprezintă începutul unei conduite exemplare şi sfâşitul unei purtări nedemne. Sufismul înseamnă să renunţi la toate bunurile tale şi să te consacri practicii spirituale. Sufismul înseamnă să îngenunchezi la uşa aproapelui tău, chiar dacă el îţi întoarce spatele. Sufismul este o stare în care condiţia umană obşnuită dispare. Sufismul înseamnă să trăieşti mereu întru Dumnezeu. Sufismul înseamnă să îţi încredinţezi sufletul lui Dumnezeu şi să te abandonezi în faţa voinţei Sale divine.” – Qushayr, un mistic sufit din secolul al XIV-lea

Coranul reprezintă izvorul sacru al practicii spirituale a sufiţilor. Profetul Mahomed a avut revelaţia acelor învăţături, în ultima noapte din Ramadan, într-o peşteră din apropierea oraşului Mecca. Acesta este considerat şi momentul naşterii  sufismului. De atunci şi până în prezent, adepţii acestui curent spiritual au format nenumărate şcoli şi ordine pe un teritoriu vast cuprins între Africa de Nord şi Turcia, până în India şi Asia Centrală. Sufismul însă a intrat în atenţia europenilor abia în urmă cu două secole, când principalul obiectiv al popoarelor de pe vechiul continent era colonizarea de noi teritorii. Pentru a guverna eficient, ei trebuiau să cunoască câte ceva despre credinţele, obiceiurile şi religia celor cuceriţi.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „sufism” are aceeaşi rădăcină cu alte două cuvinte din limba arabă, şi anume „safa”, care înseamnă “puritate” şi „safwa”, care înseamnă „cei aleşi”. Astfel, sufismul, ca şi cale spirituală, se spune că este „purificator al inimii.”

Nu există alt Dumnezeu decât Dumnezeu

Una dintre cele mai importante practici spirituale ale sufiţilor este recitarea numelor divine. Acest gen de meditaţie este cunoscută sub numele de dhikr, adică reculegere. Reculegerea este adeseori menţionată în Coran, ea fiind practicată fie în grup, fie în solitudine, cu voce tare sau în tăcere. Un faimos sufit care a trăit în secolul al XIV-lea, Ibn Ata Allah din Alexandria, spunea despre dhikr că este un proces care se desfăşoară pe multiple niveluri, angrenând în acelaşi timp limba ca organ exterior, apoi inima, spiritul, intelectul şi conştiinţa. El o defineşte ca ca fiind „purificarea de păcatul neatenţiei şi al uitării permanentei prezenţe divine.” Dhikr trebuie realizată într-o stare de sinceritate absolută, aceasta fiind principala condiţie de a ne aminti mereu de Dumnezeu. Mai este necesară, de asemenea, şi o respectare strictă a regulilor purităţii, începând cu dieta şi continuând cu toate aspectele vieţii, chiar şi în imbrăcăminte, care trebuie să fie uşoară şi curată.

Ibn Ata Allah descrie astfel modul de pregătire pentru a realiza dhikr: „Cel care doreşte să realizeze acest gen de meditaţie alege un loc plăcut parfumat pentru a chema îngerii şi dijnii, se aşează cu picioarele încrucişate şi cu faţa spre Mecca, ochii fiind închişi iar mâinile aşezate pe coapse. El vizualizează apoi în spaţiul dintre sprâncene chipul maestrului său. După aceasta, sufitul începe să rostească formula. „Nu există alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu”. Astfel, prin afirmaţia „nu există alt dumnezeu”, practicantul îndepărtează totul din inima sa cu excepţia lui Dumnezeu, iar prin cuvintele „în afară de Dumnezeu” ajunge la esenţa sufletului său, astfel încât nimic altceva nu mai rămâne, decât prezenţa Divină.”

Ei folosesc puterea magică a rugăciunii

În vizunea sufismului, puterea cuvântului divin este cea mai puternică forţă din Univers. Astfel, practica lor se bazează în mare măsură pe rugăciune. Se realizează cinci rugăciuni zilnic, care sunt recitate în cinci momente principale ale zilei: răsărit, amiază, după-amiază, apus şi seara. Există şi rugăciuni mai speciale, care se rostesc în timpul unor anumite acţiuni sau în momentele de sărbătoare.

Cunoaşterea numelor maeştrilor sufiţi este, pentru aceşti discipoli, o virtute comparabilă cu memorarea şi recitarea denumirilor care Îl descriu pe Dumnezeu şi care sunt în mod tradiţional în număr de 99. Cei care scriu sau recită numele sfinţilor sufiţi într-o stare se meditaţie profundă intră în comuniune cu calităţile spirituale ale acestora. Astfel, arborele genealogic iniţiatic este unul dintre elementele cele mai reprezentative ale ordinului sufit. Documentele de acest gen pot fi redactate pe o singură pagină, dar şi pe sute de metri de hârtie. Fiecare document în sine constituie modalitatea principală de transmitere a învăţăturii care ajunge astfel la discipoli. Prin această formulă se păstrează forma istorică a genealogiei iniţiatice.

Metafora principală în sufism, prezentă de altfel şi în celelalte curente principale ale culturii islamice, constă în importanţa acordată realităţii interioare. Folosind o frază din Coran, sufiţii afirmă că Dumnezeu este „cel dintâi, cel de pe urmă, cel din afară, cel dinăuntru”. Forma exterioară este legea islamică, aspectul intrinsec este calea, în timp ce Dumnezeu este Realitatea. Prin urmare, sufismul constituie o modalitate de transcendere care porneşte de la viaţa exterioară, obişnuită, pentru a ajunge la realitatea interioară, divină.

Dervişii rotitori sunt răpiţi în extaz

Când orientaliştii europeni au descoperit tradiţia sufită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ceea ce i-a încântat şi i-a convins că au descoperit cu adevărat ceva minunat au fost mai ales poezia şi literatura, însoţite de muzica şi dansul specifice acestei tradiţii. Muzica şi dansul constituie o parte integrantă a misticii sufite. Recitarea poemelor este adeseori acompaniată de instrumente muzicale şi este însoţită de mişcări ale trupului şi gesturi ritualice. Adeseori, în aceste momente, sufiţii experimentează transa mistică. Poezia lor a trezit admiraţia unor mari scriitori, precum Goethe sau Emerson, ei găsind în aceste versuri o importantă sursă de inspiraţie. În secolul al XIX-lea au început să se publice şi în Occident interpretări ale operelor unor mari poeţi sufiţi, precum Hafiz şi Rumi.

„Sufitul este prezent peste tot: sufletul lui este acolo unde îi este trupul, iar trupul acolo unde îi este sufletul. Acesta e semnul prezenţei fără de absenţă. Alţii spun contrariul: „El e absent din el însuşi, dar prezent în Dumnezeu.” Dar nu este aşa: el este prezent în sine însuşi şi prezent în Dumnezeu.” – Abu Muhammad Mutaish

…Într-o zi, maestrul sufit Halqavi a fost chemat de rege, un om foarte temut şi capricios, care i-a poruncit: „Se spune că eşti un om foarte inteligent şi de aceea îţi ordon, pentru că aceasta este dorinţa mea, să-mi spui ceva ce nimeni nu ar îndrăzni să afirme în prezenţa mea. Fără să stea pe gînduri, sufitul îi spuse regelui : „Nu mă aflu în prezenţa ta.”

…Abu Hassan le-a spus într-o zi discipolilor: „Să te gândeşti la lucruri nu are nimic de a face cu calea dervişilor. Între lumea de aici şi cea de dincolo există acelaşi raport ca între ieri şi mâine. Calea dervişilor este ca ziua de astăzi. Situându-te mereu între ieri şi mâine, totul se petrece aici şi acum.”
(extrase din „Povestiri cu tâlc din înţelepciunea sufită”, de Alina Filip, carte apărută la editura Sophia)

„Ce este un sufit? Strict vorbind, fiecare căutător al adevărului ultim este de fapt un sufit, indiferent dacă el îşi spune aşa sau nu. Oricine se poate numi sufit, dacă el se străduieşte să înţeleagă viaţa şi este deschis să creadă că oricare altă fiinţă umană urmăreşte acelaşi ideal.”

„Chiar dacă am avea întreg Universul la îndemână, tot nu ne-ar fi suficient ca să putem acoperi toate trebuinţele vieţii. Aceasta dovedeşte că adevărata noastră natură are necesităţi complet diferite de cele pe care noi le cunoaştem şi cu care suntem obişnuiţi. Ea presupune nu doar fericirea unui singur individ, ci a tuturor. Nu doreşte tihna trecătoare, ci pe cea veşnică; nu râvneşte la un iubit prins în braţele vremelniciei, ci la unul care să-i fie mereu alături. Nu vrea să fie iubită doar o zi, îşi doreşte să plutească în oceanul dragostei. De aceea, sufitul caută în Dumnezeu iubirea, iubitul şi amantul, averea sa, onoarea, fericirea şi pacea. Numai realizarea acestui ideal împlineşte, în perfecţiunea sa, toate nevoile vieţii acesteia şi ale vieţii de apoi.”

„Putem să ascultăm şi punctul de vedere al celorlalţi şi să dăm tuturor libertatea de opinie. Pentru că noi înşine pretindem aceasta, ne-am putea strădui să apreciem ceea ce este bun în celălalt şi să-i trecem cu vederea ceea ce noi considerăm că este rău. Nu există nici un lucru pe care să nu-l putem tolera şi nu există nimeni pe care să nu-l putem ierta.”

„Fiecare fiinţă are o anumită vocaţie şi aceasta e cea care îi luminează viaţa. Cel care îşi ignoră vocaţia este un sfeşnic neaprins. Cel care se află în căutarea adevăratului ţel în viaţă va fi el însuşi găsit de acel ideal. Când ne concentrăm asupra acestei căutări, o lumină începe a ne înlătura confuzia. Numiţi-o revelaţie sau inspiraţie, spuneţi-i cum doriţi. Neîncrederea este cea care înşală. Sinceritatea ne călăuzeşte direct către ţel.”

„Fiecare individ îşi compune cântul propriei vieţi. Dacă el le face rău celorlalţi, aceasta aduce dizarmonia, iar în cântul vieţii lui apare un dezacord. Dacă el sporeşte în ceilalţi sentimentul de bucurie sau recunoştinţă, îl va adăuga şi propriei vieţi şi prin aceasta va deveni mai viu. Conştient sau nu, gândul său este schimbat în bine de bucuria sau recunoştinţa celorlalţi şi, ca urmare, puterea şi vitalitatea lui sporesc, iar cântul său creşte în armonie.”

„Adevăratul rai se află în om. Omul este mintea sa şi tot ceea ce ea conţine. Dacă în mintea lui este nefericire, omul va fi nefericit, dacă este bucurie, el va fi bucuros, dacă este succes, el va fi victorios, dacă apare ideea de eşec, el va cunoaşte înfrângerea. Cunoscând aceasta, cât de adevărată şi înţeleaptă apare vorba dervişilor care, stând pe ţărâna goală, în zdrenţe, se adresau unii altora: „O, rege al regilor, o împărat al împăraţilor!”. Mintea are putere creatoare: ea dă naştere tuturor lucrurilor. Nici un gând născut de minte, chiar şi pentru o singură clipă, nu se pierde.”

„Doar sufletul neştiutor, care îşi ignoră originea şi ţelul, se teme să părăsească sferele de care s-a ataşat. Doar cel care nu ştie ce se află dincolo se teme să părăsească pământul pe care îl atinge cu picioarele. Se tem peştii de adâncurile mării? Nu. Dar, pe lângă peşti, sunt şi oameni născuţi şi crescuţi pe uscat care obişnuiesc să înoate şi să se scufunde adânc în mare, aducând perlele la suprafaţă. Există oameni care sunt chiar mai fericiţi pe mare decât pe uscat; îndrăzneala lor este, pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu apa, uimitoare.”

(marele mistic sufit Hazrat Inayat Khan, „Calea iluminării”)

Sursa Aici

Spuneam data trecuta ca oamenii traiesc in lumi paralele. In functie de predominanta emisferei pe care o folosesti (stanga sau dreapta) , vezi lumea intr-un fel sau altul. Si astfel de ‘viziuni’ asupra vietii pot fi extreme de diferite, poate chiar fara cale de ‘impacare’.

(Cum am mai spus, expresiile ‘emisfera stanga e mai mult spre rational…emisfera dreapta mai mult spre emotional’ nu sunt corecte, anatomic, medical vorbind – sunt doar figuri de stil pentru a arata niste realitati. Care sunt realitati, intr-adevar, nu putem contesta ca majoritatea oamenilor vad lumea predominant intr-un fel iar o minoritate intr-un alt fel…)

‘Left brainerii’ (emisfera stanga) nu sunt neaparat persoanele care resping idei ce tin de energie, karma, camp cuantic, conspiratii, ET etc – desi imensa majoritate asa este. Cativa dintre ei pot accepta oarecum, la nivel teoretic, faptul ca astfel de lucruri exista. Insa traiesc, se comporta ca si cum toate aceste lucruri sunt ‘fapt divers’, chestii dincolo de problemele presante ale vietii – propria lor bunastare ca si oameni, familie, politica, economie, sport , divertisment etc.

Un ‘right brainer’ (emisfera dreapta) traieste, se comporta ca si cum astfel de lucruri reprezinta realitatea sa. Viata dupa moarte, comunicarea cu suflete in alte dimensiuni, comunicarea cu entitati inaltate, calatorii astrale, vindecari si intuitii miraculoase, conspiratii, extraterestri, tehnologii ascunse uimitoare, istoria reala a omenirii si multe altele – o parte din ele (sau chiar toate) le sunt realitati traite, experimentate, la nivel mai profund sau mai superficial. Iar activitatile obisnuite, stirile de zi cu zi ale mass-mediei cad pentru ei in plan secundar, mai putin important.

Prapastia se casca atunci cand left brainerii insista sa rezolve problemele cu mijloace pe care ei deja le cunosc. Se invart in cerc pana cand solutia se dovedeste neputincioasa din cauza gravitatii problemei – si, in functie de gradul de deschidere catre nou, pot urca la urmatorul nivel de constiinta (acolo unde sunt adevaratele solutii, asa cum si Einstein spunea) – sau se pot autodistruge. In fata acestei alegeri se afla acum planeta – ne ridicam sau ne prabusim ? Nu mai putem continua asa, sperand ca vom aplica solutii deja cunoscute la problemele crizei financiare, sociale si de mediu si vom obtine rezultate imbunatatite. Asta ar fi nebunia…si in multe domenii ea continua…

E nevoie de credinta de a ne lasa inspirati din interior. Fiecare in parte pentru viata sa, liderii autentici pentru viata societatii si planetei in ansamblu.

Insa…de ce ne este atat de greu sa credem ?

Poate pentru ca aproape intreaga populatie a suferit un proces asiduu de ‘lobotomizare’ – spalare pe creier ? Nu de ieri, de azi – ci de mii de ani marile adevaruri au fost pastrate de mici grupuri de ‘elite’, populatia fiind invatata cu minciuni sau ‘adevaruri la mana a 2-a’. Hrana lipsita de nutrienti, poluare, ‘indoctrinare’ si ‘prostire’ prin mass-media, radiatii si multe, multe altele – toate au produs stricarea finului echilibru bio-chimic al creierului (si al intregului organism, la nivel fizic si energetic, de fapt). Normal, left brainerilor le e greu sa perceapa aceasta stare de fapt – oarecum ‘naturala’ pentru ei. Ceilalti care s-au trezit vad clar nebunia, manipularea, distrugerea vietilor noastre…si am fi atat de naivi sa consideram ca ea e doar o ‘intamplare’, o consecinta naturala si ‘neintentionata in mod voit’ a civilizatiei. Nu, nu e…dar cauzele sunt mult prea ‘profunde’…

Cand crezi ce nu e adevarat (ce iti baga societatea pe gat) si refuzi sa crezi ce e adevarat (noi descoperiri, intelesuri putin prezentate in mod oficial) vei ramane un simplu ‘pion’, fara nici o putere. Indiferent de functia pe care o ocupi – multi ‘lideri’ sunt cei mai mari ‘pioni’ inconstienti, multi oameni simpli, deschisi la minte, sunt ‘regi’ constienti, ce isi conduc viata cu hotarare si siguranta…Left braineri si right braineri…cum spuneam, o prapastie fara punte…

Vin vemuri ciudate. Emisferele stangi vor vedea dezastre, frica, saracie, disperare, poate chiar moarte. Cele drepte – speranta, renastere, transformare, disparitia trecutului, crearea un alt tip de viitor.

Oare ne va fi greu sa credem ca, in cele din urma, totul se intampla asa cum trebuie ? Ca transformarile planetare, la nivel climateric, social, financiar sunt doar efecte ale transformarilor constiintei ce au loc in acest sistem solar si pe pamant ? Nu avem cum sa le impiedicam – putem doar sa gestionam influenta lor asupra noastra. Si sa credem, iar apoi sa cunoastem ca schimbarea nu presupune neaparat suferinta. E nevoie doar sa ne ‘mutam’ in emisfera dreapta…

(Marius Stan)

Sursa Aici

Credintele noastre determina ‘lumea’ in care traim. E o expresie celebra “Un om nu vede lumea asa cum este ea, ci asa cum e el”. Si e normal, traim intr-o lume ‘subiectiva’ in care absolut nimic nu e batut in cuie. Observatorul influenteaza ceea ce se observa, asa cum a demonstrat fizica cuantica inca de acum vreo 80 de ani.

Da, e uluitor – au trecut peste 80 de ani de cand se cunosc atat de multe informatii despre acest univers real – si oamenii continua sa traiasca in ‘preistorie’. Nu e ‘vina’ lor insa – sunt multe forte interesate sa-i tina in ignoranta si necunostere, multe interese, situatia e destul de complicata. Cand nu ai cunostere despre lumea reala, teoretica si practica, esti un sclav indiferent de ‘pozitia’ pe care o ocupi in societate. Din acest punct de vedere cei pe care ii numim ‘lideri’ in toate domeniile vietii sunt cei mai defavorizati – am vorbit mai demult de ce se intampla asta…Insa acum ne intereseaza altceva.

Ne intereseaza sa ‘ingustam’ plaja si sa impartim oamenii (poate in mod oarecum artificial) in 2 categorii. ‘Left brainers’ si ‘right brainers’ – adica persoane care percep lumea predominant prin ‘emisfera stanga’, respectiv prin ‘emisfera dreapta’.

Acum, se pare ca si aceasta impartire poate fi eronata (dar oarecum ‘consacrata’), intrucat, desi in spiritualitate se folosesc aceste expresii, stiinta nu a dovedit ca o emisfera e mai ‘rationala’ (cea stanga) si una mai emotionala, intuitiva (respectiva, cea dreapta). Insa vom pastra aceste concepte doar pentru a sublinia un punct de vedere.

Si anume – este evident ca persoanele reactioneaza diferit cand sunt puse in fata unor informatii de genul : viata dupa moarte, comunicarea cu suflete in alte dimensiuni, comunicarea cu entitati inaltate, calatorii astrale, vindecari miraculoase, conspiratii, extraterestri, tehnologii ascunse uimitoare, istoria reala a omenirii si multe altele. Lucruri ne-recunoscute in mod oficial, despre care nu invatam nimic la scoala, prezentate in mass-media ‘spalata pe creier’ cu titlul de ‘fapt divers’, prea putin importante in fata unor stiri de baza din politica, economie, sport, divertisment etc.

Deci, pusi in fata unor astfel de informatii, ‘left brainerii’ ar spune ceva de genul “esti dus cu pluta, termina cu prostiile, nebunule, sunt aiureli, nu exista dovezi, vezi-ti de viata ta si nu te preocupa de toate tampeniile etc etc” (sau ceva de genul asta, intelegi cam in ce ‘stil’). ‘Right brainerii’ in schimb ar spune “multumim ca ne-ai impartasit aceste informatii ce ne pot schimba viata, si noi simtim asta ; vom cerceta mai mult, vom aplica, vom spune si altora pentru ca lumea sa se transforme etc etc” (sau ceva asemanantor, intelegeti ideea).

Doua lume total paralele. Si e normal asa – primii traiesc constient aproape exclusiv in starile Beta si Alfa ale creierului. Cei din urma acceseaza frecvent, in mod constient, si Theta si Delta, in meditatii, introspectii asupra propriei vieti sau in alte moduri– si astfel pot simti, intelege, avea experiente diferite fata de ceilalti. Pentru ei, toate acestea sunt reale. Pentru primii, nu vor fi niciodata.

Primii sunt mai multi acum – de aceea, realitatea ‘generala’ a pamantului este data de predominanta modului in care lucrurile sunt observate – si anume, prin prisma ‘emisferei stangi’. In randul celor care decid in aproape toate domeniile vietii predominanta left brainerilor e covarsitoare – practic, o persoana deschisa la nou nu poate supravietui in acel mediu. Ei dicteaza modul in care continua sa mearga lucrurile pe pamant, tinandu-se pe ei insisi si majoritatea omenirii in ‘inchisoarea emisferei stangi’. Insa si ei sunt simple marionete ale unor forte pe care nu le cunosc si nu le inteleg…si uite asa, pana nu rezolvam cauza nu vindecam efectele …iar cauza nu e pe pamant…si ca sa intelegi asta, indeosebi ca lider, trebuie sa fii de cealata parte a emisferei care te conduce acum…e un cerc vicios…

Am mai spus de multe ori, traim vremuri in care o confruntare pe fata intre manipulare si trezirea constiintei e inevitabila – si, datorita transformarilor planetare ‘induse’ din univers (furtuna solara preconizata pentru 2012-2013, alinierea planetelor din 2012, o posibila intrare a unei alte planete in sistemul nostrum solar), rezultatul confruntarii are toate sansele sa fie dramatic pentru majoritatea omenirii, total nepregatita sa faca fata emotional unor vremuri dificile. Multi ‘left braineri’ vor invata pe calea cea grea ceea ce nu au putut invata usor – si anume, sa se deschida si sa aiba incredere in altii mai ‘avansati’ si, indeosebi, in Sinele lor autentic, dincolo de micul ‘eu’ ce le conduce mintea. Poate va fi dificil pentru ei, e adevarat, si nu pot fi acuzati pentru incapacitatea lor de a intelege acum. “Trebuie sa avem in noi insine experienta divinului pentru a o recunoaste in altul” e un mare adevar, si puteti gasi aici o explicatie extraordinara a ‘lipsei de recunoastere’ a persoanelor deosebite (si, in acelasi timp, a informatiilor cu adevarat importante pentru fiecare dintre noi). Insa asta e viata – totul e perfect, pana la urma, exista o logica in spatele tuturor evenimentelor. Trebuie doar sa ne ridicam vibratia pentru a o percepe…

(Marius Stan)

Sursa Aici

Gândirea negativa sau complexul esecului

a) Cine ne pune de fapt bete-n roate – autosabotajul

Nu rareori auzim vorbindu-se despre accidente ale sortii, despre complexul esecului, nevroze, despre ceea ce am putea numi intr-un cuvânt autosabotaj inconstient. Am cunoscut probabil cu totii persoane care rateaza in mod sistematic ocaziile favorabile, care se gasesc in permanenta in fata unor dificultati impotriva carora pornesc fara indoiala la lupta, dar cu arme prost adaptate, ca si cum, inconstient, si-ar dori esecul.

Unii oameni fug de responsabilitati, de propriul mediu de viata, pentru a se refugia in alte situatii, sperând, constient sau nu, “sa-si refaca viata”, “sa reinceapa pe noi baze”, “sa-si schimbe norocul”. Cu toate acestea, foarte adesea ei recad in aceleasi obisnuinte, reiau aceleasi comportamente, aceleasi atitudini negative, caci ei insisi isi modifica mediul de viata, dar isi aduc cu ei vechii adversari (cu alte cuvinte modul lor de a privi lucrurile ramâne acelasi). Tendintele conflictuale, incapacitatea de a depasi obstacolele, de a privi situatiile cu obiectivitate, de a-si pune in valoare calitatile, de a trai si a resimti permanent acel sentiment indescriptibil de calm, armonie interioara si serenitate sunt reluate mereu si mereu.

“Un om care sufera inainte de a fi necesar, sufera mai mult decât este necesar.” Seneca

b) Proiectia negativa

Unul dintre aspectele cele mai frapante ale unei situatii de conflict interior care conduce la esec este proiectia negativa, nerecunoscuta insa de subiectul in cauza. Intr-o maniera generala, noi proiectam asupra celor din jur credintele noastre, sperantele noastre, sentimentele noastre de respingere sau acceptare, ura sau atasamentul nostru.

Astfel, inca din copilarie construim in interiorul personalitatii noastre, ca parte componenta a acesteia, un intreg sistem de tabu-uri si interdictii, de temeri si sperante… Adesea problemele se rezolva sau cel putin intr-o oarecare masura credem ca le-am rezolvat. Evolutia este marcata de o mai buna cunoastere a personalitatii noastre interioare, de o atitudine mai obiectiva, mai realista, de o integrare mai armonioasa in mediul care ne inconjoara.

Dar lucrurile nu stau intotdeauna astfel. Fiinta insuficient de matura psihic, este supusa permanent unui fenomen de proiectie a propriilor sale limite, fara ca ea sa fie constienta de aceasta. Ea regaseste in ceilalti fie lucrurile de care se teme, fie sperantele sale. De aceea va respinge la ceilalti ceea ce de fapt nu admite in ea insasi, si, de asemenea, ceea ce nu se conformeaza imaginii pe care ea insasi si-a construit-o despre sine.

c) Sentimentul de culpabilitate

Adesea, in astfel de situatii, (poate) apare un sentiment de culpabilitate: tocmai din cauza acestui fenomen de proiectie individul se simte vinovat ca are tendinta de a manifesta fata de ceilalti o atitudine ostila sau chiar ura.

El simte in mod confuz ca imaginea pe care el si-a facut-o despre sine nu este recunoscuta de ceilalti la nivelul la care el pretinde ca se afla. De aici aparitia dubiului. El incepe sa se simta inferior, incapabil sa realizeze sarcina pe care si-a asumat-o si in unele situatii incearca sa compenseze aceasta inferioritate sau chiar sa o supracompenseze, si atunci apar atitudini dizarmonioase, semnalând de fapt o inadaptare: nevoia acuta de a fi superior celorlalti, incercarea de a acapara puterea si, de asemenea, onoruri, situatii, prestigiu, refuzul de a discuta atunci când exista riscul de a fi plasat intr-o situatie de inferioritate, indârjirea de a-si apara propriile idei, chiar si atunci când acestea nu pot fi sustinute rational.

“Orice nebun poate face o regula – si atunci orice nebun o va respecta.” Henry David Thoreau

d) Neputinta, tendintele critice si abandonul

Daca, dimpotriva, inferioritatea se manifesta in mod preponderent, teama de esec devine foarte puternica, fiind adesea insotita de un sentiment de neputinta, de respingere a responsabilitatilor, de refuzul oricarei intiative, izolare, abandon si critica distructiva.

Posibile alternative:

a) Descoperirea cauzelor generatoare de esec

In aceste situatii resimtim nevoia de a cauta in exterior compensatia a ceea ce traim in noi insine ca o stare de inferioritate. Astfel, devenim exigenti in ceea ce-i priveste pe ceilalti, chiar foarte exigenti, caci resimtim in interiorul nostru de fapt propriile impuritati.

O neimplinire, incapacitatea de a face fata unei situatii, teama generata de aceasta, insuficienta incredere in sine si lipsa unei armonii interioare care proiecteaza in exterior catre altii imaginea fantasmagorica a propriei noastre dizarmonii, impiedica astfel perceptia ordinii si armoniei divine care permanent ne inconjoara. Toate acestea se traduc adesea printr-o permanenta nesiguranta si ingrijorare, mentinuta atât in ceea ce priveste persoana noastra, cât si proiectata asupra celorlalti si chiar a mediului.

In astfel de situatii, cautarea cauzelor profunde ale acestor tulburari, inconstiente sau constiente, ne permite retrairea unor evenimente ale trecutului care au constituit originea unui astfel de traumatism. Odata ce aceste fapte sunt recunoscute, retraite detasat, rationate, devenim capabili sa privim obiectiv (ca si cum ar fi vorba despre o alta persoana) situatiile deranjante prin care am trecut si care adesea au ramas nepercepute constient. Este ca si cum am fi dorit anterior sa evitam sa le cunoastem, evitând sa privim in fata evenimentele dificile, incercând sa refulam in inconstient fapte si imagini mentale pe care nu ne simteam capabili sa le abordam. Multe conveniente sociale dogmatice culpabilizante se afla la originea acestor refulari.

b) Importanta de a nu ne lasa coplesiti de gânduri negative

“Lucrurile nu se schimba, noi ne schimbam.” Henry David Thoreau.

Orice schimbare, pozitiva sau negativa, marcheaza sfârsitul unei pagini de viata, dar totodata si inceputul unei noi etape – care adesea se anunta mult mai bogata si mai variata decât etapa anterioara, corespunzator cresterii care s-a realizat deja in noi prin intermediul etapelor precedente.

Am putea spune, la fel ca filosofii de altadata, ca schimbarea este singura constanta in viata noastra. Privind cu atentie in jurul nostru vom observa ca orice fiinta vie se afla intr-un continuu proces de crestere si de schimbare. Acest fapt ne permite sa intelegem de ce abilitatea de a accepta si chiar de a adopta schimbari este un factor atât de important pentru longevitate. Iar in fata oricarei schimbari este deosebit de important modul in care noi reactionam. Din nefericire la foarte multe persoane exista o tendinta de distorsionare in sens negativ a realitatii, manifestata printr-un proces de exagerare a dificultatilor, printr-o ignorare a aspectelor pozitive, sau printr-un proces de suprageneralizare sau concluzionare nefondata.

Vom ilustra printr-un exemplu manifestarea acestei tendinte de distorsionare si dramatizare a realitatii, precum si modul in care ea poate si trebuie sa fie inlaturata printr-un nou model de gândire.

Sa presupunem, de exemplu, ca realizati deodata ca ati intârziat la o intrunire pe care o considerati foarte importanta. Intrati in panica, inima incepe sa bata mai repede si este posibil sa gânditi:

- nu sunt in stare sa realizez niciodata un lucru asa cum ar trebui;

- intotdeauna sunt in intârziere;

- in felul acesta nimeni nu ma va mai respecta.

Primul pas pe care il aveti de facut este sa recunoasteti astfel de distorsiuni de gândire si apoi sa invatati cum sa le inlaturati. In aceasta situatie un raspuns rational va fi suficient pentru a repune lucrurile in ordine. Astfel este suficient sa gânditi:

- este un nonsens. Realizez foarte multe lucruri in viata mea asa cum trebuie;

- este ridicol sa gândesc ca sunt intotdeauna in intârziere. Este suficient sa imi reamintesc de câte ori am fost la timp acolo unde era necesar. Chiar daca acum (sau poate si altadata) am intârziat, voi urmari sa remediez aceasta situatie, sa fiu mai riguros si sa dezvolt o metoda care sa imi permita sa fiu punctual;

- este posibil ca cineva sa fie dezamagit pentru ca am intârziat, dar aceasta situatie nu va fi nicidecum sfârsitul pamântului. Este posibil chiar ca intâlnirea sa nu fi inceput la timp.

“Experienta nu este ceea ce i se intâmpla unui om; este ceea ce omul face cu ceea ce i se petrece lui.” Aldous Huxley

c) Ce ne blocheaza manifestarile creatoare

Exista o tendinta naturala de a opune rezistenta la necunoscut, de a dori sa-ti protejezi structura actuala, egoul propriu. Dar aceasta este o tendinta distructiva pe termen lung, deoarece ea blocheaza orice crestere interioara. Unii oameni se impotrivesc sa treaca prin fluctuatiile si destabilizarile necesare pentru a atinge un nivel mai inalt, preferând sa se cramponeze in realitatea lor uzuala rigida, agatându-se de structura lor prezenta, indiferent cât i-ar costa aceasta in termenii potentialitatilor pierdute.

Renumitul psiholog in domeniul potentialitatilor umane, Abraham Maslow observa:

“Nu numai ca ne agatam de psihopatologia noastra, dar de asemenea avem tendinta sa evitam evolutia personala, deoarece aceasta poate aduce la inceput, odata cu un alt tip de constiinta, sentimentul slabiciunii si al inadecventei. Si astfel recurgem la un alt tip de rezistenta, o negare a celei mai bune parti a talentelor noastre, a celor mai rafinate impulsuri, a potentialitatilor noastre inalte, a creativitatii noastre.”

Oamenii au in general tendinta de a rezista in trei moduri:

• dispersându-se,

• blocându-se

• distragându-se.

1) In cazul dispersiei, oamenii incearca sa disperseze fluctuatiile produse de fluxul energetic crescut, produs de asemenea situatii exceptionale, care pare a le inunda intreaga fiinta, recurgând la activitati de consum energetic cum ar fi vorbirea, tipatul, furia, plânsul, sexualitatea fortata, exercitiile fizice, alergarea, si altele asemanatoare.

2) In cazul blocarii, oamenii opun rezistenta, suprima sau blocheaza energia care curge prin fiinta lor, prin inchistare, depresie, boala, pierderea apetitului, oboseala extrema.

3) Si in cele din urma se distrag ei insisi de la aceste situatii deosebite din viata lor, recurgând la droguri, alcool, mâncare in exces, excese sexuale, cumparaturi, jocuri de noroc, privitul la televizor, si altele.

d) Bucuria de a ne depasi

A avea permanent o atitudine creativa, a lasa de o parte vechile idei si a privi lumea mereu intr-un mod nou, nu trebuie sa fie considerata o initiativa inspaimântatoare, temerara sau chiar infricosatoare, asa cum nu suntem inspaimântati atunci când intâlnim oameni noi si calatorim in tari straine. Asa cum Abraham Maslow scria:

“Vorbim la urma urmei despre un proces simplu de crestere a coerentei cerebrale. Este un proces pe care multi oameni il experimenteaza ca fiind unul dintre cele mai placute in viata. Aceasta se intâmpla atunci când facem dragoste, când privim copiii cum dorm, când realizam o lucrare de arta, sau suntem impresionati de muzica, atunci când percepem frumusetea, când simtim nasterea unei noi idei si in toate momentele de realizare de sine, implinire, iluminare, pace si bucurie – componentele noastre cerebrale rearanjându-se pentru a se acomoda la noua realitate, intr-un mod nou.”

e) Secretul si valoarea transformarii

“Orice moment maret din analele lumii este triumful unui entuziasm.” Ralph Waldo Emerson

Oricât de uimitor ar parea, putem deveni plini de extaz prin adoptarea imediata a punctului de vedere care creeaza aceasta emotie. Astfel puteti vizualiza mental lucrurile care creeaza acest sentiment. Va puteti schimba tonul si continutul dialogului dumneavoastra interior. Puteti aborda posturile specifice si modul de a respira care creeaza starea aceasta in corpul dumneavoastra si astfel, prin efectul cumulat al evocarii realizate cu ajutorul tuturor acestor elemente, veti experimenta extazul, in intreaga sa plenitudine.

Daca doriti sa deveniti compasivi tot ce aveti de facut este de a va schimba pur si simplu atitudinile fizice si mentale pentru a rezona cu acelea specifice starii de compasiune. Acelasi lucru este valabil si pentru iubire sau orice alta emotie. Astfel, secretul transformarii este simplu – adoptati pur si simplu atitudinea care stiti ca genereaza prin rezonanta aptitudinea respectiva.

Puteti considera procesele de generare a starilor emotionale prin controlul asupra starilor interioare ca fiind asemanatoare cu munca unui regizor. Pentru a produce rezultatele specifice pe care le doreste, regizorul unui film manipuleaza ceea ce dumneavoastra vedeti si auziti. Daca el doreste sa fiti terifiat, va schimba sunetul si va insera anumite efecte speciale pe ecran chiar in momentul potrivit. Daca doreste sa fiti inspirat, va aranja muzica, lumina si orice altceva pe ecran pentru a produce acest efect. Un regizor poate face o tragedie sau o comedie din acelasi eveniment, depinzând de ceea ce el decide sa ecranizeze. Puteti face aceleasi lucruri cu ecranul mintii dumneavoastra – va puteti directiona activitatea mentala, care este baza tuturor actiunilor fizice, cu aceeasi indemânare si putere. Puteti lumina si sonoriza mesajele pozitive din creierul dumneavoastra si puteti diminua culorile si sunetele celor negative. Va puteti conduce creierul cu aceeasi indemânare cu care Spielberg sau Tarkovski isi conduc camerele video.

Extras din lucrarea “Inteligenta si transformare“ , aparuta la editura Kamala.

Sursa Drumuri Catre Tine

Click here to view the embedded video.

Cu drag,

Ursula

Tenzin Gyatso,

Care este scopul vieţii? Am ales sa raspund la aceasta intrebare pentru a va impartasi gandurile mele celor care citesc aceste randuri.

Eu cred ca scopul vieţii este acela de a fi fericit. Din momentul nasterii, fiecare fiinta umana vrea fericire si nu vrea suferinta. Nici conditionarea sociala, nici educatia, nici o ideologie nu va afecta acest lucru.In fiinta noastra exista pur si simplu nevoia de multumire. Nu stiu daca universul, cu galaxiile sale nenumarate, stelele si planetele, au un sens mai adânc sau nu, dar cel puţin, este clar ca noi, oamenii care traim pe acest pamânt ne confruntam cu sarcina de a a face o viata fericita pentru noi insine. Prin urmare, este important de a descoperi ceea ce ne aduce cel mai mare grad de fericire.

Orice fel de fericire si suferinta este posibil sa se imparta in doua categorii principale: mentala si fizica. Dintre cele doua,pentru cea mai mare parte dintre noi, cea care exercita cea mai mare influenta , este starea mentala.. Daca nu suntem grav bolnavi, sau lipsiti de elementele de supravietuire, starea noastră fizică joaca un rol secundar in viata. In cazul în care corpul nu da semne de boala, noi il putem practic ignora. Mintea,in schimb , inregistreaza fiecare eveniment petrecut in viata noastra , indiferent cat de mic este .

De aceea ar trebui sa ne consacram eforturile noastre cele mai grave pentru a aduce pacea mentala.

Din propria experienta limitata, am descoperit ca cel mai mare grad de liniste interioara vine din dezvoltarea iubirii si compasiunii.

Cu cat ne pasa mai mult de fericirea altora, cu atat mai mult sentimentul propriu de bunastare devine mai prezent.Cultivand compasiunea , o calda senzatie de uniune cu celalalt, in mod automat povara interioara dispare.

Indiferent de temerile si nesigurantele pe care le putem avea , compasiunea ne da puterea da a face fata oricaror obstacole pe care le putem intalni.

Aceasta este sursa ultima a succesului în viaţă.

Atâta timp cât trăim în aceasta lume suntem obligati sa depasim obstacolele din fata noastra. Daca, in asemenea momente, ne pierdem speranta si devenim descurajati , ne diminuam capacitatea noastra de a ne confrunta cu dificultatile. Daca, pe de alta parte, ne amintim ca nu doar noi am trecut prin aceasta dificultate, ci fiecare trebuie sa-si depaseasca suferinta, aceasta perspectiva mai realista va creste determinarea si capacitatea noastra de a depasi necazurile. Într-adevar cu aceasta atitudine, fiecare nou obstacol poate fi vazut ca o ocazie importanta de a îmbunatati mintea noastra!

Astfel, putem sa ne straduim treptat pentru a deveni mai plini de compasiune, putem dezvolta simpatie reala pentru suferinta altora “, precum si vointa de a contribui la înlaturarea durerii lor.

Ca rezultat, seninătatea noastră si forta interioară va creste.

Motivul ca dragostea si compasiunea aduce cea mai mare fericire in viata noastra este pur si simplu ca natura noastra interioara le pretuieste mai presus de toate. Nevoia de dragoste se afla la baza insasi a existentei umane. Aceasta rezulta din interdependenta profunda impartasita cu totii , si unul cu celalalt. Daca o persoana va fi lasata si obligata sa traiasca singura , ea nu va supravietui.

Inter-dependenta, desigur, este o lege fundamentala a naturii. Nu numai forme superioare de viata,ci multe dintre cele mai mici insecte sunt fiinţe sociale care, fara nici o religie, de drept sau de educaţie, supravietuiesc printr-o cooperare reciproca bazata pe o recunoastere înnascuta a interconectarii lor. Nivelul cel mai subtil de fenomene materiale este, de asemenea, reglementată de interdependenţă. Toate fenomenele, de la planetă la locuitorii oceanelor, norii, padurile si florile care ne inconjoara, apar in dependenta una fata de cealalta la modele subtile de energie. Fara interacţiunea lor corespunzatoare, ele se dizolva si se degradeaza, pana la eliminare.

Aceasta se datorează faptului ca propria noastra existenta umana este atât de dependenta de ajutorul altora, care au nevoie de dragostea noastra, incat putem spune ca dragostea si compasiunea stau la baza însasi a existentei noastre. Prin urmare, avem nevoie de un sentiment autentic de responsabilitate si o preocupare sincera pentru binele altora.Noi nu suntem oameni masini. Daca am fi doar entitati mecanice, apoi se poate crea un mecanism care ar atenua suferintele noastre si ar indeplini nevoile noastre.

Dar din moment ce nu suntem creaturi exclusiv materiale, este o greşeală de a plasa toate speranţele noastre pentru fericire, in exterior.Ar trebui sa luam in considerare originile , natura noastra interna , si sa descoperim ce avem nevoie pentru a fi fericiti, multumiti .

Lasand la o parte problema complexa de creare si evolutie din universul nostru, cel putin suntem de acord ca fiecare dintre noi este un produs al parintilor noastri. In general, conceptia noastra a avut loc nu doar in contextul dorintei sexuale, ci din decizia parintilor noştrii “de a avea un copil. Aceasta decizie se bazeaza pe responsabilitatea si altruismul parintilor, angajamentul plin de compasiune pentru ingrijirea copilului lor pâna când acesta este in masura sa aiba grija de el însusi. Astfel, din momentul conceptiei noastre, dragostea părinţilor noştri “este in directa legatura cu creatia noastră.

Mai mult decât atât, suntem complet dependenti de îngrijirea mamelor noastre de la cea mai frageda varsta. Conform unor oameni de ştiinţă, starea emotiilor la femeia gravida fie că este vorba de calm sau agitatie, are un efect direct asupra copilului nenascut.

Dragostea este, de asemenea, foarte importanta, la momentul nasterii. Deoarece primul lucru al noului nascut este sa suga laptele matern,el va simti instinctiv orice emotie a mamei.

In cazul in care copilul nu este , imbratisat, protejat , sau iubit, dezvoltarea sa v-a fi afectată si creierul sau nu se va maturiza in mod corespunzator.

Din moment ce un copil nu poate supravieţui fără grija mamei sale, iubirea este “alimentatia”cea mai importanta.. Fericirea copilăriei,departe de temeri , dezvoltarea auto-încrederii, toate depind in mod direct de dragostea ce i se ofera..

In zilele noastre, multi copii cresc nefericiti. In cazul in care nu primesc afectiune propriu-zisa, mai târziu nu vor fi capabili sa gaseasca si sa ofere iubire altora.

Acest lucru este foarte trist.

Pe masura ce copiii cresc mai mari si merg la scoala , nevoia lor de sprijin trebuie să fie îndeplinita de catre profesorii lor. Daca au un profesor care isi asuma responsabilitatea pentru pregătirea lor, elevii vor simţi incredere si respect , si ceea ce le-a fost predat va lasa o impresie de nesters in mintea lor. Disciplinele predate de un profesor care nu arata preocupare valabila pentru elevii sai cunostintele predate nu vor starui prea mult in mintile elevilor.

Chiar si atunci când ne angajam într-o conversatie obisnuita in viata de zi cu zi, dacă cineva vorbeşte cu sentimentul omului care se bucura de persoana de langa el, conversatia intreaga devine interesanta, indiferent de subiect. Pe de alta parte, daca o persoana vorbeste cu raceala sau aspru, ne simtim nelinistiti si dorim un sfarsit cat mai rapid al conversatiei.De la cel mai mic , la cel mai important eveniment, afectiunea si respectul fata de celalalt sunt vitale pentru fericirea noastra.

Recent am întâlnit un grup de cercetatori din America care au spus ca rata de boli mintale , în ţara lor este de aprox. 12% din populatie. A devenit clar în timpul discuţiei noastre ca principala cauza a depresiei nu este o lipsa de necesitati materiale, ci o masura de lipsa de afectiune din partea celorlalti.

Deci, dupa cum puteti vedea din tot ce am scris pâna acum, un lucru pare clar pentru mine: daca nu suntem constienti de ea, din ziua în care ne nastem, nevoia de afectiune umana este în sângele nostru. Chiar dacă afecţiunea vine de la un animal sau cineva pe care-l consideram dusman , atât copiii cât şi adultii vor gravita în mod natural spre ea.

Eu cred ca nimeni nu este nascut fara a avea nevoie de dragoste. Şi aceasta demonstreaza ca, fiinţele umane nu pot fi definite ca fiind exclusiv fizice.

Unii dintre prietenii mei mi-au spus ca, desi dragostea si compasiunea sunt minunate si bune, ele nu sunt cu adevarat foarte relevante. Lumea noastra, spun ei, nu este un loc in care astfel de convingeri sa aiba o influenta puternica. Ei susţin ca, furia si ura sunt deasemeni o parte din natura umana si umanitatea va fi intotdeauna dominata de ele. Nu sunt de acord.

Noi, oamenii am existat in forma noastra actuala, de aproximativ o suta de mii de ani. Eu cred ca, daca in aceasta perioada, mintea umana a fost în principal controlata de furie si ura, populatia noastra globala ar fi scazut. Dar astazi, în ciuda tuturor razboaielor noastre, am descoperi ca populaţia umană este mai mare decât oricând. Acest lucru indică în mod clar pentru mine ca dragostea şi compasiunea predomina în lume.

Pâna acum am discutat in principal de avantajele mentale ale compasiunii, care contribuie la o buna sanatate fizica .Din experienta mea personala, stabilitatea mentala şi bunastarea fizica sunt legate direct. Fara îndoiala, furia şi agitatia ne fac sensibili la boli. Pe de alta parte, in cazul in care mintea este linistita si ocupata cu gânduri pozitive, organismul nu va cadea cu usurinta pradă bolilor..

În primul rând, ce înţelegem noi prin compasiune? Multe forme ale sentimentului de compasiune se amestecă cu dorinta si ataşamentul. De exemplu, parintii simt dragoste fata de copilul lor, dar este adesea puternic asociata cu propriile nevoi emotionale, astfel încât acest sentiment nu este pe deplin compasiune. Din nou, în casatorie, iubirea între soţ şi soţie – în special, la început, când fiecare partener încă nu poate cunoaşte caracterul celuilalt mai profund, foarte bine. Astfel, atunci când atitudinea unui partener se schimba , celălalt partener este adesea dezamăgit şi incepe sa-si modifice si el atitudinea. Aceasta este o indicaţie ca dragostea a fost motivata mai mult de nevoile personale decât prin grija reală pentru celalalt.

Adevarata compasiune nu este doar un raspuns emoţional, ci un angajament ferm  Prin urmare, o atitudine cu adevărat plina de compasiune fata de ceilalţi nu se schimba, chiar dacă acestia se comporta negativ.

Desigur, sa dezvolti un astfel de tip de compasiune nu este deloc usor! Ca un început, să luam in considerare considerare urmatoarele fapte:

Fie ca oamenii sunt frumosi si prietenosi, sau neatractivi si perturbatoari, negativi, în cele din urmă ei sunt fiinţe umane, la fel ca tine însuţi. Ca si tine ei doresc fericire si nu doresc suferinta. Mai mult, dreptul lor de a depasi suferinta si de a fi fericiti este egală cu a ta. Acum, când recunosc ca toate fiintele sunt egale în dorinţa lor de fericire , în mod automat incepi sa empatizezi cu ei si se mareste gradul de apropiere. De asemenea, acest sentiment nu este selectiv; acesta se aplică în mod egal tuturor. Atâta timp cât acestea sunt fiinţe umane care se confruntă cu durere si suferinta, la fel ca si tine, nu există nici o bază logică de a discrimina vreo persoana sau de a modifica preocuparea dvs. pentru ei, dacă acestia se comporta negativ.

Noi ar trebui să începem prin eliminarea celor mai mari obstacole în calea compasiunii: furia şi ură. După cum ştim cu toţii emoţiile acestea sunt extrem de puternice si pot coplesi mintea întreaga noastra. Cu toate acestea, ele pot fi controlate.

Aici, însa, noi trebuie sa examinam starea noastra mentala cu atenţie.Este adevarat că furia aduce plus de energie, dacă insa vom explora natura acestei energii, descoperim că este oarba: noi nu putem fi siguri dacă rezultatul său va fi pozitiv sau negativ. Acest lucru se datoreaza faptului ca mânia eclipseaza cea mai buna parte a creierului nostru: raţionalitatea sa  Deci, energia furiei este aproape întotdeauna fiabila. Aceasta poate provoca o cantitate imensă de energie distructiva , un comportament nefericit. Aceasta energie trebuie controlata prin rabdare si compasiune. Rabdarea si compasiunea sunt semne ale adevaratei forte interioare . Compasiunea este, prin natura sa, blanda, pasnica, dar este foarte puternica. Cei care isi pierd repede rabdarea sunt nesiguri si instabili. Astfel, pentru mine, furia directă este un semn de slăbiciune.

Cel mai bun antidot la aceste surse de perturbare va veni prin consolidarea capacitatii noastre de a gestiona propriile noastre emotii.

Traducere Mariana Gheorghe

sursa articol Dalai lama.com

Sursa Aici

Prinde o privire pe furis la propria maretie

Fiecare persoana are talent. Ce e rar e curajul de a iti urma talentul prin locurile intunecare unde te conduce. – Erica Jong

Cel mai mare curaj este sa indraznesti sa pari a fi ceea ce esti cu adevarat. – John Lancaster Spalding

Indiferent ce faci, ai nevoie de curaj. Indiferent ce drum alegi, intodeauna va fi cineva care iti va spune ca gresesti. Intodeauna exista dificultati ce apar pentru a te tenta sa crezi in dreptatea criticilor tai. A iti face un plan de atat si a il urma pana la sfarsit necesita ceva din acelasi curaj de care are nevoie un soldat. Pacea are propriile ei victorii, dar e nevoie de barbati si femei curajoase pentru a le castiga. – Ralph Waldo Emerson

Deci ce vei face cu proaspatul tau curaj? Unde te va duce? Raspunsul este ca iti va permite sa duci o viata mai implinita si mai plina de sens. Vei incepe cu adevarat sa traiesti ca o fiinta umana cutezatoare in loc sa traiesti ca un soarece timid. Vei descoperi si vei dezvolta talentele tale cele mai mari. Vei incepe sa traiesti mult mai constienent si mai deliberat decat ai facut-o vreodata. In loc sa reactionezi la evenimente, tu vei crea proactiv propriile tale evenimente.

Curajul este ceva ce poate fi experimentat doar cu adevarat singur. E o victorie privata nu una publica. Sa iti aduni curajul de a-ti asculta dorintele cele mai intime nu e o activitate de grup si nu rezulta din a cadea de acord cu altii. Kahlil Gibran scrie in Profetul, “Visul unui om nu-si imprumuta aripile altui om.” Tu singur trebuie sa descoperi scopul existentei tale. Nimeni de pe pamant nu a trecut prin aceleasi experiente prin care ai trecut tu, si nimeni nu are exact aceleasi ganduri pe care le ai tu.

Pe de o parte, aceasta este o realizare singuratica. Indiferent daca traiesti singur sau daca te bucuri de cea mai adanca intimitate cu un partener ce te iubeste, in adancul tau tot trebuie sa infrunti realitatea ca viata ta e doar a ta sa o traiesti. Poti alege sa acorzi controlul asupra vietii tale altora, fie unei companii, unui sot, sau pur si simplu presiunilor vietii de zi cu zi, dar nu poti sa renunti la responsabilitatea personala pentru rezultat. Indiferent daca iti asumi controlul direct si constient asupra vietii tale sau daca doar reactionezi la evenimente pe masura ce se intampla, tu si doar tu trebuie sa suporti consecintele.

Daca te hotarasti sa urmezi calea curajului, pana la urma vei fi fortat sa te confrunti cu ce este poate cea mai mare frica din toate – faptul ca esti mult mai puternic si mai capabil decat ai realizat la inceput, ca potentialul tau absolut este mult mai mare decat orice ai experimentat in trecut si ca impreuna cu aceasta putere vine o responsabilitate teribila. S-ar putea sa nu fii capabil sa rezolvi toate problemele planetei acesteia dar, daca te incredintezi 100% implinirii adevaratului tau potential, tu poti avea un impact semnificativ in viata multor oameni si impactul acela va avea ecou in generatiile ce vin.

Care este diferenta dintre tine si una din acele figuri legendare care au avut cu adevarat un asemenea impact? Amandoi ati avut multe din acelasi frici. Amandoi v-ati nascut cu talente in anumite domenii si slabiciuni in altele. Singurul lucru care te opreste este frica, si singurul lucru care te va ajuta sa o depasesti este curajul. Ce faci cu viata ta nu este la latitudinea parintilor tai, a sefului tau, sau a sotiei tale. Depinde de tine, doar de tine.

Sa prinzi o privire pe furis a propriei tale maretii poate fi una din cele mai tulburatoare experiente imaginabile. Si chiar si mai deranjanta este realizarea provocarii estraordinare ce te asteapta daca o accepti. A trai constient nu e o cale usoara, dar este o experienta umana unica, si necesita luarea unei decizii hotarate sa renunti la soarecele din tine. Sa-ti urmezi cele mai mari si mai ambitioase vise si sa experimentezi esecul si dezamagirea, sa alergi impotriva celor mai umilitoare limitari umane in loc sa traiesti sub acoperisul confortabil al potentialului – aceste frici le avem cu totii.

Primele dati cand intalnesti asemenea frici e posibil sa te retragi repede inapoi la securitatea iluzorie a vietii de soarece. Dar daca continuii sa-ti exersezi curajul, pana la urma te vei maturiza pana la un punct in care vei putea sa accepti deschis provocarile si responsabilitatile unei vieti de fiinta umana constienta pe deplin. A trai in continuare ca un soarece nu va mai reprezenta nici un interes pentru tine. Vei recunoaste in interiorul fiintei, M-am trezit la acest potential incredibil, si accept ceea ce va cere acest lucru de la mine. Indiferent cat ma costa, indiferent cate sacrificii trebuie sa fac pentru a urma calea, adu-o incoace. Sunt gata. Chiar daca vei mai experimenta frica, o vei recunoaste drept iluzia ce este, si vei sti cum sa-ti folosesti curajul uman pentru a o infrunta, astfel incat frica nu va mai avea puterea sa te opreasca.

Accepta aventura indrazneata

Inainte de a incepe orice cale pune intrebarea, are calea aceasta o inima? Daca raspunsul este nu, il vei sti si atunci va trebui sa alegi o alta cale. Problema e ca nimeni nu pune intrebarea. Si cand un om isi da seama ca a ales o cale fara inima calea este gata sa-l ucida. – Carlos Castaneda

Cu cat mai adanc sculpteaza durerea in fiinta ta cu atat mai multa bucurie poate sa contina. Nu este oare cupa care tine vinul aceiasi cupa care a ars in cuptorul olarului? Si nu este lauta care alina spiritul, exact acelasi lemn golit de cutite? – Kahlil Gibran

Lipsa de actiune naste indoiala si frica. Actiunea naste incredere si curaj. Daca vrei sa-ti invingi frica, nu sta acasa si te gandi la ea. Iesi afara si preocupa-te. – Dale Carnegie

Pe masura ce dezvolti un simt al adevaratului tau scop in viata, e posibil sa simti o deconectare neconfortabila intre situatia curenta in care e viata ta si cea spre care visezi sa te indrepti. Acest doua lumi e posibil sa para atat de diferite incat sa nu pot concepe mental cum ai putea cladi un pod intre ele. Cum poti echilibra realitatea practica a grijilor si obligatiilor tale, cum ar fi castigarea de bani ca sa platesti facturile si taxele, sa-ti multumesti seful, sa-ti cresti familia si sa mentii relatiile sociale cu persoane care nici macar nu pot intelege prin ce treci tu cu noua ta viziune a propriului eu spre care vrei cu disperare sa te indrepti. Un nou set de frici e posibil sa apara in legatura cu aceasta schimbare aparent imposibila. Cum te vei intretine? Ce se va intampla cu relatiile tale? Oare te autoamagesti?

Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da e sa uitati sa incercati sa construiti un pod. Concentrati-va mai degraba pe inceperea independenta de la zero a procesului de manifestare a noii viziuni a propriului eu, ca si cum ar fi un fir separat al vietii tale. Daca asta creeaza un dezacord in viata ta, fa-o oricum. De exemplu sa zicem ca acum lucrezi ca un avocat de divort, dar curajul iti spune ca eventual va trebui sa abandonezi o munca atat de ostila. Te vezi pe tine insuti invatand cu pasiune cuplurile cum sa-si vindece relatiile lor deficitare. Dar nici macar nu te poti imagina pe tine insuti ca un avocat pledant incercad sa vorbesti despre relatii sanatoase si pe deasupra nu vezi nici un mod in care sa duci un trai decent in aceasta noua cariera, cel putin nu curand. Este o prea mare deconectare intre noua viziune si realitatea practica. Asadar in loc sa umpli acest gol, pur si simplu incepe sa construiesti noua ta viziune de la zero in putinul timp care iti ramane, chiar daca e doar o ora sau doua pe saptamana. Continua sa-ti faci meseria ta de avocat, dar in timpul liber, incepe sa scrii anonim pe forumurile legate de relatii, sa dai sfaturi cuplurilor cum sa-si vindece relatiile. Foloseste-te de talentele oratorii pe care le-ai dezvoltat ca avocat pentru a vorbi unor grupuri mici despre vindecarea relatiilor. Poate creezi o pagina noua de internet, si incepe sa scrii si sa pui articole despre noua ta pasiune. Nu trebuie sa ascunzi faptul ca esti un avocat, dar nu te preocupa sa unesti aceste doua lumi. Traieste in paradox. Dar incepe sa-ti dezvolti acest nou eu, si permitei vechiului eu sa continuie in paralel pentru o vreme.

Ce se va intampla este ca iti vei dezvolta talentele noii tale preocupari si eventual vei reusi sa te intretii din ea, chiar daca nu vezi cum poti face asta chiar acum. E posibil sa nu vezi o cale prin care sa te autointretii in noua ta viziune acum, asta e bine. Dar incepe oricum, fa-o gratuit, fara sa te gandesti cum sa o transformi intr-o cariera noua permanenta. Asteapta cu rabdare claritatea; vei gasi pana la urma o modalitate de a o face sa functioneze. Cand va fi momentul potrivit, vei fi capabil sa lasi deoparte vechea ta frica de a renunta la vechea ta sursa de stabilitate. Asadar in loc sa incerci sa-ti transformi vechea ta cariera in cea noua, pur si simplu incepe procesul de constructie a celei noi, si las-o pe cea veche sa se dizolve gradat. Chiar daca poti munesti doar o ora pe saptamana in noua ta indeletnicire, cel mai probabil vei decoperi ca ora aceasta e mai plina de impliniri decat toate celelalte ore puse la un loc si ca pasiunea te va ghida sa gasesti o cale sa cresti progresiv aceasta prezenta pana cand iti umple marea majoritate a zilelor tale. Cel mai important lucru este sa incepi acum prin a face cunostinta zilnic cu noua ta viziune, chiar daca la inceput nu o poti face decat putin.

Nu conteaza cat de dificil poate parea, alege sa traiesti constient. Nu te prabusi in acel tinut al semiconsiitintei cu o gandire bazata pe frica, umplandu-ti viata cu distractii pentru a evita sa infrunti ceea ce simti in acele spatii tacute dintre gandurile tale. Ori exerseaza-ti curajul cu care ai fost dotat ca om si construieste-ti progresiv puterea de a infrunta cele mai adanci si intunecate frici pentru a trai ca fiinta puternica ce esti, ori admite ca fricile tale sunt prea mult pentru tine si imbratiseaza viata ca un soarece. Dar fa aceasta alegere lucid si pe deplin constient de consecintele ei. Daca ai sa permiti fricii sa castige batalia pentru viata ta, atunci declara-i victoria si renunta la meci. Daca pur si simplu eviti sa traiesti constient si curajos, atunci aceasta e echivalentul cu renuntarea la insasi viata, unde existenta ta devine ceva putin mai mult decat o perioada de asteptare inainte de moartea fizica – nimicul spre deosebire de aventura cutezatoare.

Nu muri fara sa imbratisezi aventura cutezatoare despre ce ar trebui sa fie viata ta. E posibil sa dai faliment. E posibil sa ai parte de esecuri si de respingeri repetate. E posibil sa induri multiple relatii nefunctionale. Dar acestea sunt semnele ce se gasesc de-a-lungul unei vieti traite curajos. Ele sunt victoriile tale private, sapand un spatiu mai adanc in tine, spatiu ce va fi umplut de abundenta bucuriei, fericirii si a implinirii. Deci mergi si simte frica – apoi aduna curajul de a-ti urmezi visele in ciuda ei. Aceasta putere nu poate fi infranta.

“This article is copyright © 2005 by Steve Pavlina.”

Sursa Aici